Sunteți pe pagina 1din 4

c cc


c   c c
c
Analiza atentă a grupului militar, a specificului său în raport cu alte grupuri sociale este
determinată de faptul că în microgrupul militar (grupă, pluton) au loc totalitatea raporturilor
formaleşi informale, că aici se asigură nemijlocit formarea calităţilor moraleşi de luptă, se
dezvoltă rezistenţa fizicăşi psihică, se învaţă mânuirea armamentuluişi a tehnicii. Pentru analiza
noastră trebuie să pornim de la ideea că aceste trăsături sunt derivate din realitatea luptei armate,
din faptul că armata este o organizaţie cu scop imperativ.

Grupul militar se caracterizează în primul rând printr-o severă separare (organizaţională,


axiologică, psihologică) de alte structuri. Există un ansamblu de însemne, de ritualuri, care
accentuează specificul organizării militare, care acompaniază comportamentul specific al acestui
tip de socioorganizaţie. Apartenenţa la grup se defineşte în termeni precişi (ori-ori).

Exercitarea rolului de militar implică deţinerea unui ansamblu de cunoştinţe şi abilităţi speciale,
rezultat al unei educaţii intensive, dar şi acceptarea necondiţionată a ierarhiei, autorităţii,
disciplinei etc.

Observăm că subunitatea militară întruneşte caracteristicile, notele specificeşi definitorii ale unui
grup mic. Dacă facem o paralelă cu caracteristicile enumerate mai sus (G. Dulea, 1991), putem
caracteriza grupul militar în următoarea manieră.

c c  cc  


 c  cccc c    c .
Valorile numerice ale subunităţii variază de la 7-8 indivizi în cadrul grupei, la 20-25, în cazul
plutonului. Aceste valori influenţează o serie de procese care au loc în interiorul subunităţii:
frecvenţa şi intensitatea comunicării, a contactelor directe; nivelul reciproc de intercunoaştere;
posibilitatea formării unor reţele distincte de relaţii preferenţiale.

c c  c   c c   c  . Subunitatea face parte din categoria
grupurilor cu scop perfect precizat, imperativ pentru membrii săişi constant pe toată durata
existenţei sale. Comunitatea scopului reprezintă o notă definitorie pentru grupul militar întrucât
îşi pune puternic amprenta asupra gradului de conştientizare, la nivelul fiecărui individ, a
îndatoririlor ce-i revin. Gradul de subordonare indică polarizarea colectivă, iar eforturile depuse
pentru îndeplinirea sarcinilor comune definesc nivelul participării la viaţa de grup.

 c   c  c c c c  c  c c   c   care se află într-o
strânsă legătură cu scopul constituirii sale. Subunitatea îndeplineşte o gamă largăşi diversificată
de activităţi. Pentru a asigura o eficienţă sporită în îndeplinirea misiunii încredinţate, se vor avea
în vedere o serie de factori cum ar fi :

±acţiunea concretă, practic procesul prin care se realizează misiunea la nivelul subunităţii;

±nivelul de complexitate a misiuniişi timpul avut la dispoziţie;


±repartiţia optimă a efortului fizicşi psihic, pe întreaga durată a misiunii;

±tipurile de raporturi interpersonale pe care le favorizează sau descurajează;

±mijloacele de motivare şi influenţare pozitivă avute la dispoziţie.

c
cc  cc  c cc   c ccc   c
c cc  c  nu c   pe bază de opţiuni individuale, subiective,
ci c ccccc  c  cc  c ccc
 cc cc. Strâns legată de caracteristica enunţată, apare şi cea privind
distribuirea de statute şi roluri, foarte clar precizate prin regulamente, instrucţiunişi ordine.
Fiecare are drepturi şi obligaţii care presupun o anumită conduită în exercitarea funcţiei, fapt ce
asigură o bună funcţionare a grupului, în ansamblul său.

Analiza tot mai specializată la care au fost supuse în ultimii ani microgrupurile militare au
relevat trăsăturile lor particulare, structura şi funcţiile lor specifice, aspecte care le conferă o
identitate inconfundabilă cum sunt:

± caracterul grupal al integrării tinerilor în mediul militar;

± particularităţileşi implicaţiile raporturilor dintre structura formală

şi cea informală în dinamica grupului militar;

± rolul liderului militar, a relaţiilor de influenţă, autoritateşi prestigiu în realizarea coeziunii


grupului, a climatului psihosocial, în asigurarea eficienţei grupului.

O notă specifică a microgrupurilor militare este faptul că îndeplinesc simultan două funcţii. Ele
sunt, în acelaşi timp, grupuri educaţionale, în care se realizează procesul insructiv-educativ de
pregătire pentru luptă, dar şi grupuri acţionale, pregătite în vederea executării unor misiuni de
luptă.

Subunitatea este o structură ierarhică piramidală, comandantul având, prin poziţia conferită,
autoritatea cea mai mare. Spre deosebire de celelalte grupuri, conducătorul- comandant este
numit independent de voinţa, preferinţa unuia sau a altuia, subordonaţilor revenindu-le obligaţia
să execute întocmaişi necondiţionat ordinele sale. Aşa se explică faptul că imaginea subunităţii
depinde foarte mult de trăsăturile comandantului, în timp ce fizionomia grupului de muncă civil
este dată de trăsăturile interne ale grupului.

În grupurile militare predomină relaţiile formale, oficiale, prescrise. Ceea ce caracterizează


legăturile din armată nu sunt legături personale, ci raporturi de serviciu, stabilite prin
regulamente. Raporturile dintre militari sunt precizate prin regulamente, instrucţiunişi ordine.
Dintre acestea se detaşează raporturile de subordonare necondiţionată, fără nici un fel de ezitare
sau reţinere a misiunilor încredinţate de comandanţi,şefi şi superiori.
Relaţiile dintr-un grup militar se desfăşoară atât pe plan vertical (comandant-subordonat) cât şi
pe plan orizontal (între militarii subunităţii). Interacţiunea comandant-subordonat, ca relaţie de
tip vertical, are un sens strict determinat, fiind precis reglementată în virtutea statusurilor şi
rolurilor pe care le îndeplineşte fiecare. În plan orizontal, interacţiunile au un caracter mai puţin
determinant, formându-se o reţea de relaţii afective, de comunicare, care influenţează structura şi
procesele vieţii grupului.

Prin urmare, putem vorbi despre o structură formală şi o structură informală a grupului. Structura
formală este rezultatul interdependenţei dintre militari, ca urmare a investirii lor oficiale cu
diferite roluri, exprimate în funcţii şi grade militare. Din acest punct de vedere, faţă de alte tipuri
de grupuri umane, sunt deosebiri pe linia comunicării. Forma principală de comunicare este
ordinul, care presupune subordonarea totală a celui care îl primeşte, faţă de cel care îl dă.
Funcţionarea perfectă a relaţiilor formale este o condiţie de bază a existenţei organismului
militar.

Structura informală îşi are originea în caracteristicile psihosociale complexe ale oamenilor, care
se raportează unii la alţii numai în virtutea locului pe care îl ocupă în ierarhia militară. Este deci
rezultatul unei interacţiuni interpersonale nemijlocite, în care militarii participă cu întreaga lor
personalitate. Oamenii se percep, acţionează şi reacţionează, unii în raport cu ceilalţi, se cunosc
şi, drept urmare, se apropie, se asociază sau dimpotrivă, se resping.

Ca şi la celelalte grupuri umane, aceste două tipuri de structuri imprimă grupului caracterul de
sociogrup şi respectiv de psihogrup, ambele având influenţe în formarea şi afirmarea militarilor
ca personalităţi. Dacă sociogrupul reprezintă unitatea oficializată a grupului, bazată pe obiective
şi interese comune, psihogrupul reflectă unitatea psihologică a membrilor săi. Sarcina
comandantului, a oricărui conducător, constă în a realiza în practică apropierea, identitatea celor
două planuri. Un grad redus de coincidenţă între structura formal şi cea informală constituie o
sursă potenţială de conflicte interpersonal şi de diminuare a coeziunii subunităţii, care se
răsfrânge, până la urmă, în atingerea nivelului de performanţă pe care îl are de atins subunitatea
respectivă.

Grupurile militare, ca de altfel toate grupurile, fixează fiecărui participant nişte limite, nişte
direcţii de acţiune şi o anumită intensitate a acţiunii. Aceasta procedează la stabilirea unor reţele
normative. Norma este astfel o regulă de activitate, de comportare fixată prin uz, prin consens
sau prin autoritate; este un model de comportament impus deliberat.

Pentru a impune autoritatea, comunicarea ia forma ordinului, relaţiile dintre militari sunt ghidate
de anumite protocoale de politeţe sau sunt însoţite de ritualuri (poziţia Ädrepţi³, darea onorului,
revista de front, defilareaş.a.), consfinţite prin tradiţiişi regulamente. Prin urmare impunerea unei
normativităţi stricte implică o standardizare, o uniformizare a comportamentului. Această
tendinţă de standardizare a comportamentelor, de a norma totul, lasă cât mai puţin loc pentru
iniţiativa individului, obişnuiesc din păcate oamenii să nu mai facă eforturi personale de
gândireşi să aştepte totul ,,de sus³.