Stilurile de conducere Definirea stilului de conducere Definirea stilului de conducere a intampinat diverse dificultati.

Prima dificultate intalnita in definirea stilului de conducere este legata de faptul ca unii autori propun operarea unei diferentieri intre notiunea de ,,tip de conducere si cea de ,,stil de conducere. In perioada 1960-1970, aceste doua notiuni erau utilizate intr-o maniera nediscriminatorie, apoi corelata. Unii autori vorbeau despre ,,tipuri de conducere si realizau tipologii ale acestora; iar altii vorbeau despre ,,stiluri de conducere. Exemple : psihosociologul Keith Devis (1968) care propunea patru tipuri de conducere : autoritara, custodiala, suportiva si colegiala; Leonard Kazmier (1969) vorbea despre stiluri de conducere positive si negative ( dupa teoria X si Y a lui McGregor ) si despre stiluri centralizate si descentralizate ( in functie de gradul de delegare a autoritatii). Cu timpul, apare idea ca tipul de conducere ar fi ceva bazal ( constituit din ansamblul calitatilor, cunostintelor, aptitudinilor), iar stilul de exprimare ar fi modul de exprimare si manifestare al tipului de conducere in ceea ce are el mai important, esential. Francezul Olivier Gelinier (1968) compara tipul si stilul de conducere cu un aisberg partea vizibila a aisberg-ului fiind stilul de conducere ( o treime ), iar partea care nu se vede reprezentand tipul de conducere ( doua treimi ). A doua dificultate referitoare la intrebarea ,,ce este stilul de conducere? face referire la atitudinile diferite ale autorilor fata de notiunea de ,,stil de conducere. In acest sens, unii autori prefer descrierea comportamentelor implicate in stilul de conducere, clasificarea lor, evidentierea problematicii stilurilor, dare vita sa defineasca sau sa caracterizeze notiunea aceasta. Alti autori care incearca si acestea din urma, se leaga de aspecte diferite si ca o consecinta ofera raspunsuri, solutii diferite. Dintre acestea, Mielu Zlate considera a fi semnificative urmatoarele doua : Ca o abordare behaviorista, o solutie este cea care spune ca stilul de conducere este o multime de caracteristici ale comportamentului conducatorului. Se face referire la tipuri de comportamente care se pot invata si schimba si foarte putin sau chiar deloc la calitatile psihologice ale individului care sunt mult mai greu de determinat si foarte dificil de schimbat. Aceasta interpretare provine din necesitatea operationalizarii conceptului, insa in aceste tipuri de comportament de care se vorbeste nu se tine cont de faptul ca ele sunt influentate de trasaturile de personalitate ale omului caruia aceste comportamente apartin. A doua modalitate de definire a stilului de conducere face o diferentiere intre notiunea de ,,comportament si cea de ,,stil de conducere. Spre exemplu, Fred Fiedler sustine ca notiunea de ,,comportament al liderului face referire la toate actele specifice la care un lider apeleaza in timp ce directioneaza activitatea grupului sau, iar notiunea de ,,stil de conducere se refera la nevoile fundamentale, personale ale liderului care motiveaza comportamentul sau, iar ceea ce se schimba o data cu situatia este comportamentul liderului, pe cand nevoile lui de baza raman constante, stilul de conducere ramane constant. Astfel, stilul de conducere apare ca o variabila legata de structurile bazale ale personalitatii omului si aproape imposibil de schimbat. In ceea ce priveste aceste doua orientari, dificultateaa provine din necesitatea interpretarii stilului de conducere ca fiind variabil si usor influentabil sau daca este legat de trasaturile de personalitate care sunt relative stabile, inseamnand ca acesta nu se poate schimba. In stilul de conducere isi pot gasi expresia unele trasaturi temperamentale care il pot avantaje pe conducator, pe cand altele pot fi supuse influentelor educative. De asemenea, in stilul de conducere isi gasesc expresia si unele aptitudini ale individului cele numite de

Mielu Zlate psihosociale, care se formeaza, se dobandesc in decursul vietii individului. Mai exact, in stilul de conducere intervin trasaturile caracteriale, care sunt de origine sociala. Este de specificat faptul ca uneori pentru a obtine schimbarea stilului de conducere nu este necesara o presupusa schimbare a trasaturilor de personalitate, ci doar o noua structurare a trasaturilor existente, o noua echilibrare a lor sau o accetuare a predominantei celor positive. Astfel, interpretarea personalitatii si a trasaturilor ei dintr-o perspective dinamica, formative permite corelarea stilului de conducere cu trasaturile de personalitate. Dar exista si cazuri cand oamenii care dispun de caractere asemanatoare manifesta stiluri diferite sau oameni cu o identitate de stiluri ce au caractere diferite. Mielu Zlate considera ca cea mai potrivita definire a stilului de conducere este dintr-o perspective psihosociala. M. Zlate defineste stilul de conducere ca fiind ,,modul concret de jucare a unui rol, deci de transpunere efectiva in plan comportamental a exigentelor ce deriva din statutul de conducator. Aceasta perspectiva sustine ca ,,aceleasi exigent pot fi transpuse in maniere diferite, deci prin stiluri comportamentale diverse sau exigent de statut diferite pot fi transpuse in practica intr-o maniera relative asemanatoare, aceasta datorita, pe de o parte, trasaturilor de personalitate ce difera de la un individ la altul sau sunt asemanatoare, iar p[e de alta parte, datorita altor numerosi factori diferiti sau asemanatori care influenteaza stilul ( imperativele vremii, particularitatile social-istorice, situatia concreta, stadiul de dezvoltare a grupului etc.) In felul acesta, latura atitudinal-motivationala si cea comportamentala se regasesc reunite in stilul de conducere, care capata valente deosebite de indata ce este interpretat situational. O alta definitie este cea a lui Sintion (2000) care sustine ca stiulul de conducere este maniera in care sunt indeplinite functiile conducerii, modalitatea tipica de comportament al liderului fata de membrii grupului ( Sintion, 2000, p. 45 ). Tipologi Cea mai reprezentativa tipologie unidimensionala ( prima din punct de vedere istoric ), este cea a lui Kurt Lewin si a colaboritorilor sai R. Lippitt si R. K. White din 1939. Aceasta abordare face referire la urmatoarele aspect : - cine ia decizia in legatura cu activitatile desfasurate de un conducator in cadrul grupului - cum este luata decizia Astfel, decizia poate fi luata de conducator singur, de conducator impreuna cu membrii grupului sau de grup, la voia intamplarii, fara nici o asistenta din partea conducatorului. Aceste trei situatii sustin practicarea a trei stiluri de conducere pe care Lewin, Lippitt si White le-au denumit : autoritar, democrat si liber ( laissez-faire ).

Aici scri tu !!!

Chiar daca cercetarile lui Lewin au fost facute pe copii in conditii experimentale, ele au avut o mare influenta asupra tuturor cercetarilor si tipologiilor care au fost facute ulterior, iar cele trei stiluri de conducere vor fi regasite, sub o forma sau alta, in majoritatea tipologiilor altor autori. Tipologia lui Lewin si a colaboratorilor sai, are o limita : aceasta sugereaza existenta unor stiluri de conducere pure. Ulterior unii autori au observant ca in realitate, in practica, nu

exista stiluri pure, ci combinatii intre diferite stiluri si au mai sesizat faptul ca nu exista un singur tip de stil autoritar sau un singur tip de stil democrat. N.R.F. Maier a utilizat un triunghi in varful carora a amplasat cele trei stiluri de conducere clasice ( autoritar, democratic, laissez-faire ), iar ;la mijlocul fiecarei laturi a triunghiului a trasat alte stiluri de conducere intermediare : - paternalist intre autoritar si laissez-faire - majoritar intre autoritar si democratic - liber cu discutii intre democratic si laissez-faire Primul stil se caracterizeaza prin faptul ca autoritatea ia deciziile, dar ia in considerare si parerile sau dorintele indivizilor intr-o oarecare masura. Al doilea stil are la baza participarea grupurilor si dominarea minoritatii de catre majoritate. Al treilea stil presupune o discutie fara a avea in vedere nici o actiune organizata. De asemenea, Maier arata ca poate fi cazul unui conducator ce se poate ,,plasa in interiorul triunghiului in acest caz el va prezenta toate caracteristicile enumerate. Ca de exemplu, acesta poate fi cazul in care se impugn cateva decizii de grup, in unele privinte membrii grupului folosind metoda deciziei de grup, iar in alte privinte ei fiind lasati sa faca ce vor. Daca stilului de conducere e definit prin gradul de libertate acordat, Maier considera ca este necesara si abordarea celor trei stiluri de conducere in functie de gradul de libertate acordat si, mai ales, dupa maniera in care libertatea este redusa. Singura situatie ce poate fi considerate libera este cea de laissez-faire, in care fiecare individ actioneaza cum doreste, cum ii place, ceea ce exclude orice effort de colaborare. Sistemul autocratic sic el democratic restrang libertatea : autocratia prin presiunea sefului, democratia prin presiunea grupului. Diferenta intre autocratie si democratie nu este data de faptul ca una procura mai multa libertate decat cealalta, ci de faptul ca una restrange libertatea prin libera acceptare a indivizilor, iar cealalta prin teama produsa.