Teorii privind stilurile de

conducere

Constantin Maria-Alexandra
Ioniță Lavinia
Teleanu Ovidiu
Ungureanu Diana
Stilul de conducere- delimitari conceptuale
• Stilul - comportament distinctiv/ caracteristic, o metodă
particulară de a acționa

Stilul de conducere reprezintă „modul concret

de jucare a unui rol, de transpunere efectivă în
plan comportamental a exigențelor ce derivă
din statutul de conducător”( M. Zlate, 2004).

• Stilul- rezultantă a mai multor forțe: orientarea conducerii,

viziunea organizației, structura organizațională, strategie și
cultură.
Stilul de conducere – definiție

• Stilul de conducere reprezintă ansamblul atitudinal-

motivațional, comportamental și situațional cu impact direct
asupra potențialului managerial.

Mai exact, acesta cuprinde ansamblul calităților profesionale,

organizatorie, morale și de personalitate care se manifestă mai
mult sau mai puțin în activitatea zilnică și în anumite
împrejurări relevante. (Cultură și comportament organizațional, 2005,
p. 185)
Tipologia stilurilor de conducere
Tipologii: unidimensionale, bidimensionale, tridimensionale

Tipologia unidimensională cuprinde trei stiluri de conducere:

• Autocratic- conducătorul determină activitatea grupului, fixează

sarcinile de muncă și metodele de lucru, eficace pe termen scurt,
însă generează tensiuni, nemulțumiri și chiar agresivitate.

• Democratic- conducătorul discută problemele și adoptă deciziile

împreună cu grupul, stilul eficace, asigură interdependența de
acțiune membrilor grupului, precum și un climat plăcut

• Laissez-faire- conducătorul își lasă subordonații să ia decizii,

furnizează anumite informații, stilul generează o eficiență scăzută.
Tipologia bidimensională- pornește de la ideea că leadership-
ul are două dimensiuni. Robert R. Blake și Jane S. Mouton arată
că stilul se sprijină pe orientarea conducătorilor spre producție
și personal (pe sarcină și pe relații)
Paul Hersey și Keneth H. Blanchard au identificat două stiluri
manageriale:
• stilul tehnicist – directiv, organic, normativ și dirijist
• stilul umanist, delegativ, care promovează comunicarea,
implicarea și sprijinul psihologic.
• Stiluri intermediare:
a) Stil indicativ
b) Stil participativ
 Tipologia tridimensională:
• Modelul competenței SGP- orientarea spre proces și
rezultate și considerația față de subordonați = dimensiunile
care satisfac nevoile managerilor, ale subordonaților și ale
organizației.

Prima dimensiune- interesul A doua dimensiune-

managerului pentru procesul considerația și preocuparea
muncii și rezultate. pentru problemele salariaților
+
considerația managerului

modelul tridimensional
• În lucrarea Leadership și management, Mielu Zlate (2004)
sintetizează următoarele teorii privind stilurile de conducere:

1. Teoriile personologice
a. Teoria conducerii carismatice
b. Teoria trăsăturilor

2. Teoriile comportamentiste
a. Teoria celor două dimensiuni comportamentale
b. Teoria continuumului comportamental

3. Teoria situațională primară

a. Teoria supunerii față de legea situației
4. Teoriile contingenței
a. Teoria situațiilor de conducere favorabile
b. Teoria maturității subordonaților

5. Teoriile cognitive
a. Teoria normativă a luării deciziilor
b. Teoria cale-scop
c. Teoria atribuirii

6. Teoriile interacțiunii sociale

a. Teoria legăturilor diadice verticale
b. Teoria conducerii tranzacționale
Teoriile personologice

Teoriile personologice au la bază umătoarele credințe:

• Conducătorii se nasc lideri și nu devin

• Liderii dețin o serie de însușiri sau trăsături de

personalitate înăscute care îi deosebesc de subordonați

• Trebuie acordată o mare atenție selecției liderilor și nu

formării acestora
Teoriile personologice
Teoria conducerii carismatice

Prima teorie sub aspect istoric, conform căreia, leaderii se

nasc cu aptitudinile și competențele necesare pentru acest job.
Persoanele din jurul leaderulul carismatic sunt încrezători în
capacitatea acestuia de a dezvolta organizația, ba chiar îl
venerează. Leaderii carsimatici sunt convingători, expresivi,
credibili și plini de energie.

De asemenea, inspiră încredere grupului, au capacitatea de a-i

face pe oameni să se implice profesional și emoțional și să
acționeze în spiritul viziunii lor, sugerând prin
comportamentul verbal și nonverbal apropierea față de
oameni.
Teoriile personologice
Teoria trăsăturilor

Succesul unui leader se bazează pe următorii factori:

• Factorii fizici (vârsta, sănătate, aspect, energie)
• Factorii psihologici (inteligență, educație, caracter,
ambiție, cunoștințe)
• Factorii psihosociali (diplomația, popularitatea, simțul
umorului)
• Factorii sociologici (statut economic și social)

Cercetările nu au condus la o corelare evidentă între

factorii psihosociali și eficiența conducerii.
Stogdill Mann Stogdill DeVader, Kirkpatrick, Zaccaro, Kemp,
(1948) (1959) (1974) Allige Locke Bader
(1986) (1991) (2004)
Inteligență Inteligență Motivată pentru Inteligență Dorință Abilități cognitive
Vigilență Masculinitate responsabilitate și Masculinitate Motivație Deschidere
Intuiție Capacitate de finalizarea sarcinilor Dominanță Integritate Agreabilitate
Persistență adaptare Persistență și determinare în Încredere Motivație
Încrederea în Dominanță urmărirea scopurilor Abilități Inteligență socială
sine Extrovertism Afinitatea către risc și cognitive Inteligență
Sociabilitate Conservatorism originalitatea în rezolvarea Cunoștințe emoțională
problemelor despre Capacitatea de
Initiativă în situatii sociale domeniu rezolvare a
Încrederea în sine și simțul problemelor
identității personale
Bunăvoință de asumare a
consecințelor propriilor
decizii și acțiuni
Teoriile comportamentiste
 Teoria celor două dimensiuni comportamentale

Există două dimensiuni esențiale ale conducătorilor:

1. Considerația față de subordonați prin motivare, delegare, invitare
la adoptarea deciziilor, consultare sau comunicare bilaterală
2. Structurarea care cuprinde comportamentele care influențează
realizarea sarcinii formale, definirea rolurilor, repartizarea
sarcinilor și planificarea activităților

Atât sprijinul și încurajarea, cât și respectul și comunicarea

bilaterală între lider și angajați au efecte majore asupra celor din
urmă, precum satisfacerea nevoilor superioare și performanță înaltă.

Cu ajutorul acestei teorii putem realiza un model bidimensional de

orientare a liderilor.
 Modelul bidimensional de orientare

Orientare spre
oameni
S1 S2

S3

S4 S5
Orientare spre
sarcini
Teoriile cognitive
Teoria normativă a luării deciziilor

Victor Vroom şi Arthur Jago

- model de evaluare a performanţei manageriale de tip graf

- premisă: decizia principalul indicator al stilului de conducere

Elementele modelului:

- nivelul calitativ al deciziilor ce urmează a fi adoptate

- cerinţele privind nivelul de acceptare de către subordonaţi a
deciziilor ce urmează a fi adoptate
- nivelul de informare a conducătorului care urmează a decide
- necesitatea ca subordonaţii să fie de acord asupra deciziei
- gradul de convergenţă dintre interesele salariaţilor şi ale organizaţiei
- prezenţa unei stări conflictuale între salariaţi cu privire la problema supusă
deciziei
- gradul de informare a salariaţilor asupra problemei în discuţie

Teoria cale-scop

R.J. House şi T.R. Mitchell

“ Succesul conducerii rezultă din satisfacerea aşteptărilor subordonaţilor,

liderului revenindu-i sarcina de a indica obiectivele, de a-i orienta şi
încuraja să atingă performanţa în funcţie de contextul real al organizaţiei. “

- performanţa în conducere nu se bazează pe trăsăturile de personalitate ale

managerilor, ci pe cele ale subordonaţilor lor şi pe factorii de mediu
- patru stiluri de conducere: directiv, suportiv/tolerant, participativ, orientat
spre realizare
 Teoria atribuirii

Postulatele (R. Calder, S.G. Green, T.R. Mitchell)

- comportamentul salariaţilor poate fi anticipat dacă sunt cunoscute
împrejurările evenimentelor în care vor fi implicaţi -- indivizii
trebuie consideraţi ca fiind raţionali

Schema teoriei atribuirii

 Teoriile interacțiunii sociale
Teoria legăturilor diadice verticale:
Liderul identifică salariații capabili și motivați (in-group-ul) și le
acordă autonomie (colaboratorii de prim rang)→diada verticală.
• Membrii in-group-ului: au responsabilități, șanse de dezvoltare
profesională, participă la luarea deciziilor.
• Membrii out-group-ului: masa de manevră- lucrători singuri,
lipsiți de entuziasm sau șanse de dezvoltare, care aspiră la
recunoaștere

Teoria conducerii tranzacționale:

Liderul oferă, iar subordonatul primește ceva în schimb, în baza
unui contract psihologic informal.
• Trăsătura esențială a interacțiunii- actul răsplătirii efortului
subordonatului, benefică pentru ambele părți.
Bibliografie
• Stanciu, Ștefan, Ionescu, Mihaela Alexandra, Cultură și
comportament organizațional, Editura Comunicare.ro,
2005
• Zlate, Mielu, Leadership și management, Editura
Polirom, Iași, 2004.