Fie ca are loc in interiorul eului sau se produce in raport cu obiectul, mecanismul clivajului raspunde unei nevoi a subiectului

de a-si domina angoasa prin doua reactii simultane si opuse, una cautand satisfacerea, cealalta tinand cont de realitatea frustranta. Acest procedeu care serveste ca solutie in caz de ambivalenta conflictuala este in general reversibil si temporar, aparand in mod normal inca de la inceputurile vietii psihice. El joaca un rol organizator important, dar, impins Ia extrem, poate avea un caracter destructurant si periculos. Clivaj al obiectului este reprezentat de momentul cand subiectul percepe doua realitati ale obiectului total diferite una fata de alta, ca si cand nu ar apartine obiectului. De exemplu bebelusul isi percepe mama clivata: sanul e ceva pozitiv, care il alapteaza si ii confera placeri, iar mana care il indeparteaza e ceva negativ. Ambele apartin obiectului. in legatura cu clivajul eului se aplica acelasi proces subiectului. Gratie capacitatii de discriminare si de atentie pe care o dezvolta, clivajul permite organizarea emotiilor, a senzatiilor, a gandurilor sau obiectelor, conditie prealabila a oricarui proces de integrare si socializare. Mecanism ce elimina confuzia, intrucat instaureaza o prima separare, clivajul ocupa un loc special de-a lungul intregii vieti, fiind implicat, de pilda, in posibilitatea de a observa o emotie sau de a o da pur si simplu deoparte pentru a putea gandi sau pentru a construi o judecata. Mai mult decat in cazul altor mecanisme de aparare, rolul sau este eminamente pozitiv in structurarea vietii psihice, ca si in instaurarea de moduri relationale. Proces de separare, clivajul inaugureaza demarcatia dintre un aparat psihic diferentiat si primele relatii obiectuale marcate de ambivalenta. Alunecarea dinspre obiectul primar spre obiecte secundare. Transfer inseamna a transfera ceva de pe Printe pe Copil (persecuia) i contra-transferul nseamn a transfera ceva de la Copil spre Printe (reproul), dar nu neaprat asupra printelui real, ci asupra oricrei persoane care conine ceva din printele originar care a cauzat trauma (a persecutat copilul). Iar in cazurile grave, nici nu mai e nevoie de vreo asemnare, orice persoan poate deveni o int pentru copilul sau printele bolnav.

Sa amintim aici ca, descriind originea lumii, Facerea incepe cu separarea primordiala, aceea a pamantului de ape. Ambivalenta ura-iubire sta la baza clivajului, dar si a transferurilorcontratransferurilor patologice Asa cum subliniaza Laplanche si Pontalis (1967), clivajul nu este la drept vorbind o simpla aparare, ci mai degraba o modalitate de a asigura coexistenta a doua procedee de aparare. Acest fapt presupune oare o intarire sau o slabire a clivajului, vazut ca aparare? Este de presupus ca prevalenta rolului structurant sau defensiv, in functie de circumstante, va face din clivajul reusit un motor al dezvoltarii sau un obstacol in calea progresului psihic si relational. Balier (1988) demonstreaza capacitatea de delimitare a pulsiunilor proprie acestui mecanism de aparare care, in cazul de fata, a esuat in cele din urina, intentionand sa separe prea net violenta fundamentala de restul economiei psihice. Iata de ce un clivaj reusit ar trebui sa mentina intr-un mod cat mai flexibil si cat mai apropiate cele doua componente aflate fata in fata. Distanta stabilita ar putea fi un criteriu pentru evaluarea caracterului sau patologic. Prin procesul clivajului, terapeutul poate deveni purtatorul unor aspecte negative ale obiectului, in scopul protejarii parintelui bun, extern sau intern. Declaratiile Melaniei Klein (1932/1978), evocand experienta sa de terapeut cu micuta Ruth, sunt revelatoare in aceasta privinta: Cand era lasata singura cu mine, i se parea ca mama cea buna o abandona, iar spaima fata de mama care o pedepsea trecea asupra mea. Meltzer (1967/ 1971) subliniaza ca, in anumite momente, tocmai din cauza acestui profund clivaj al obiectului, psihanalistul este doar un W.C. (toiled-breast, adica un san-toaleta), in vreme ce toate elementele bune vin din partea mamei, a stapanului, a fratilor si surorilor, precum si din partea prietenilor copilului. Clivajul se afla la originea miscarii complementare a introiectiei si proiectiei (Heimann, 1952; Bion, 1962; Meltzer, 1967) si, in consecinta, se gaseste si la baza refularii. De altfel, putem estima ca acest ultim mecanism este in sine un clivaj al eului, demarcand constientul de inconstient. Totusi, spre deosebire de refulare, clivajul poate antrena o dezintegrare a eului, pe cand refularea excesiva antreneaza doar formatiuni de compromis inofensive sau mai putin periculoase, cum ar fi visul sau simptomul. Versantul patologic ~opune deci aceste doua mecanisme de aparare care functioneaza de obicei in mod integrat (Le Guen et. al., 1985; Dorey, 1989).

Disocierea obiectelor primare (ale parintilor, sau persoanelor din anturaj percepute ca figuri parentale), poate fi de doua feluri: cand un obiect secundar este utilizat ca o compensare a obiectului primar (ce lipseste, sau a fost eliminat, diminuat) sau cand obiectul secundar este utilizat pentru a produce o dispensare/eliminare a obiectului primar indezirabil (in cazul dispensarii, obiectul secundar este legat de cel primar, si poate fi de ordin moral, sau fizic, mai pe intelesul tuturor, agresorul se leaga de lucrurile, activitatile, gusturile, alegerile victimei, pentru a o face sa nu mai simta bucuria de a trai, apoi mai tarziu, daca victima dezvolta o retragere apatica, ii va reprosa ca nu e buna de nimic ca s o determine s se sinucid). In primul caz o persoana incearca sa compenseze obiectul primar cum ar fi o lipsa majora de caracter prin ceva marunt, neesential In cazul unui clivaj excesiv al obiectului, proiectia exagerata a partilor bune sau rele ale mamei poate antrena o functionare abuziva a identificarii proiective, prin externalizarea conflictelor interne, fapt ce are drept consecinta o saracire a eului. Mecanismul clivajului intretine cea mai reusita relatie de coinplementa-ritate cu refuzul, dupa cum o demonstreaza de la bun inceput studiul lui Freud dedicat fetisismului. Gratie clivajului, fetisistul refuza realitatea cea a absentei penisului la femeie dar si-l salveaza pe al sau recurgand Ia fetis. Prin urmare, alaturi de acceptarea intelectuala a unei realitati, clivajul implica in mod necesar acest refuz al unei alte parti a aceleiasi realitati dureroase. Mai putem evoca in acest context si izolarea, care rezulta dintr-un clivaj intre afect si reprezentare. O persoana care a asistat la dialogurile cu A.Freud (Sandler, 1985/1989) relateaza cazul unui pacient care, povestind o experienta dureroasa fara a-si aminti ceea ce traise la momentul respectiv, a varsat o lacrima pe care a justificat-o atribuind-o unei alergii. Izolarea afectului se sprijina aici pe mecanismul clivajului. Un clivaj excesiv sau rigid poate fi reperat in prezent in ansamblul psihopatologiei, fie ca este vorba despre perversiune, nevroza sau psihoza. Clivajul reprezinta mobilizarea defensiva prin excelenta in cazul functionarii perverse si protejeaza subiectul, intr-un mod relativ eficient, in fata angoasei de castrare. K. Abraham (1912/1973) descrie in aceasta privinta o remarcabila observatie a unui fetisist al piciorului ale carei conduite perverse trebuie puse pe seama unei angoase de castrare si a unei fixatii incestuoase fata de mama.

Apararea prin clivaj se regaseste si in domeniul nevrozelor, mai ales in nevroza obsesionala, ca urmare a inrudirii acestui mecanism in special cu izolarea. Sandler (1985/1989) relateaza cazul unei paciente care mentinuse in afara analizei o nevroza obsesionala perfect dezvoltata, dar care se limita la spatiul dormitorului. Cand psihanalistul a vrut sa se ocupe de acest sector, pacienta, cuprinsa de o puternica furie, i-a spus ca este un subiect care nu-l priveste. Apararea sa avea forta unei refulari, cu deosebire pacienta era constienta de bucata pe care o apara. Intr-un anumit sens, ea isi separase constiinta si viata in doua zone. In acest caz, controlul obsesional uzeaza de clivaj pentru a alimenta rezistenta individului. Fenomenul conversiei isterice poate decurge din procesul de clivaj, intr-un mod care-i este propriu. Anumite tulburari elective ale grafismului la copii care nu sunt nici neindemanatici, nici dispraxici tin de simptomul (Du Pasquier si Schnaidt, 1994). Aceste tulburari pot fi puse pe seama unor crampe dureroase ale mainii sau pot fi cauzate de intepenirea unui brat care duce la franarea miscarii ori de o serie de secuse necoordonate ale mainii, avand ca rezultat, in opinia cadrelor didactice, un scris inadmisibil, facut din purcei, pe niste caiete cu totul neingrijite. De fapt, este vorba despre un dispozitiv defensiv, caracteristic copiilor la care scrisul, proiectie a propriei persoane, apare mai degraba ca un obiect al privirii celorlalti decat al lor personal, ca fiind mai mult treaba altora decat a lor. Astfel, crampa devine o formatiune de compromis in care participarea corporala constituie un simptom de conversie, dar si o organizare defensiva in care recurgerea la clivaj organizeaza apararile intr-un mod operatoriu, manifestarea somatica avand functia de a exclude afectul si reprezentarile legate de acesta. Multe cazuri de inhibitie intelectuala selectiva tin de o astfel de aservire a unor sectoare ale eului clivate pana la pierderea libertatii, alaturi de o functionare pe care am putea-o califica drept normala. Insa clivajul aduce o contributie cu adevarat fecunda pe terenul psihozei, o data cu continuarea cercetarilor post-kleiniene.

BIBLIOGRAFIE

http://www.scrigroup.com/educatie/psihologie-psihiatrie/Clivaj-al-eului-al-obiectului93487.php

M. Minulescu, "Introducere in analiza jungiana", Editura Trei, Bucuresti, 2001

S. Ionescu, M-M. Jacquet, C. Lhote, Mecanismele de aparare, Polirom, 2002, Iasi