Fumătorii și bărbaţii apelează mai des la strategii de coping

maladaptative comparativ cu femeile și nefumătorii

Ciobeică Natalia, Cojocaru Silva Ruxandra,
Enescu Monica Elena, Răducanu Ioana
Grupa 4, Seria I

1. Fundamentare teoretică

În cercetarea de față ne-am propus să studiem ce strategii de coping adoptă persoanele

care fumează spre deosebire de cele care nu fumează, şi ce diferenţe de gen există între utilizarea
strategiilor de coping cognitiv- comportamentale adaptative şi maladaptative.

De-a lungul anilor au fost realizate numeroase cercetări care susțină ipoteză conform
căreia oamenii reacționează și adoptă strategii diferite când se confruntă cu situații stresante în
funcție de gen. Acesta este un subiect de mare actualitate, numeroase cercetări fiind întreprinse
de cercetători din toată lumea deoarece stresul este din ce în ce mai prezent în viețile oamenilor
și se încearcă să se găsească explicații și metode prin care acesta să poată fi redus.
Pentru a înțelege mai bine stresul ca fenomen este nevoie să găsim o definiție care să
operaționlzeze principalele concepte ce sunt implicate. Așadar,” stresul poate fi operaționalizat
ca relația combinată dintre stresori și răspunsurile individului la stresori”, iar” stresorii care sunt
sursa stresului, sunt evenimente care prezintă o amenințare sau o provocare pentru individ”.
(Archibald, 2012, p. 322) Prin urmare,” răspunsurile la stres constituie căile prin care indivizii
reacționează la stresori” și se pot împărți în fiziologice (de ex. Secreția de enzime a creierului ce
duc la sintetizarea serotoninei), psihologice (emoții şi cogniții) și comportamentale (acțiunile
întreprinse de individ). (Archibald, 2012, p. 322) Aceste răspunsuri au o” valoare adaptativă
mare, deoarece ele sprijină organismul în procesul dificil de a dezvolta căi prin care să facă faţă
provocărilor considerate stresante”. (Puglisi- Allegra, 2015, p. 59)
În accepțiune psihologică, copingul se referă la” eforturile comportamentale și cognitive
în continuă schimbare de a gestiona cerereile specifice atât interne cât și externe care sunt
evaluate că iau prea mult din resursele persoanei”. (Matud, 2004, p. 1403) În studiile de
specialitate se disting două mari funcții ale copingului: ajustarea emoțiilor la stres și
transformarea relației persoană- mediu pentru a cauza distresul.
Așadar, se pot distinge două strategii de coping:” strategiile care presupun rezolvarea
problemei (problem-solving) prin care eforturile se concentrează pe a face ceva activ pentru a
atenua circumstanțele stresante, în timp ce strategiile de coping focusate pe emoții implică
eforturi de a ajusta consecințele emoționale la evenimentele stresante său potențial stresante”.
(Jannone, 2007, p. 179)

1
 În general, persoanele tind să aleagă un tip de strategie în funcție de stilul personal, însă
utilizarea uneia nu o exclude pe cealaltă, acestea fiind alese și în funcție de evenimentul stresant
la care individul este supus. Prin urmare,” indivizii se angajează în copingul de rezolvare a
problemei pentru a gestiona probleme potențial controlabile precum cele legate de muncă și de
familie, în timp e stresorii percepuți ca fiind mai puțini controlabili, precum anumite probleme de
sănătate fizică, copingul focusat pe emoții apare imediat”. (Jannone, 2007, p. 179)
În demersurile științifice întreprinse de către Wills și Shiffman aceștia identifică trei
strategii de coping: anticipativ, imediat și de restaurare. În ceea ce privește copingul anticipativ,
acesta” este îndeplinit înainte de evenimentul stresant pentru a-l preveni sau pentru a preveni
reacțiile declanșate de către acesta”, copingul imediat” implică procese care au de-a face cu
evenimente stresante în timp ce ele au loc”, iar copingul restaurativ implică procese care asistă
individul în a face față la eveniment după momentul producerii acestuia”. (Jannone, 2007, p.
179)
M. Pilar Matud studiază diferențele în adaptarea la stres în funcție de genul indivizilor.
Din acesta reiese faptul că” femeile sunt mai expuse la stres zilnic, au mai multe probleme
cronice, conflicte, dar și mai multe provocări și frustrări zilnice” cre au fost considerate de
acestea mai puțin dezirabile și controlabile spre deosebbire de bărbați și au fost asociate cu
probleme de sănătate. (Matud, 2004, p. 1411)
O altă descoperire a constat în faptul că” mai mult de jumătate din evenimentele stresante
raportate de către femei și bărbabți au fost semnificativ diferite, femeile raportând mai frecvent
evenimente legate de familie și sănătate experimentate de alte persoane din mediul lor”, în timp
ce bărbații au rportat mai des evenimente legate de muncă, situația financiară și iubite. (Matud,
2004, p. 1411) Acestea pot avea legătură și cu rolurile pe care femeile le îndeplinesc spre
deosebire de bărbați. Femeie sunt mai înclinate social, sunt mai afectuoase, se implică mai mult
în relația cu ceilalți, sunt mai dependente de ceilalți, pe când bărbații îndeplinesc mai mult roluri
autonome, sunt mai asertivi și mai orientați spre scop, evitând să-și arate slăbiciunile. (Matud,
2004, 1403)
O altă variabilă care a făcut diferența a fost nivelul de educație, observându-se că femeile
cu un grad mai înalt de educație sunt mai satisfăcute de locul de muncă și prin urmare percep
evenimentele mai puțin negative, iar femeile cu mai mulți copii sunt mai nesatisfăcute de locul
de muncă.
O altă corelație moderată s-a găsit între gen şi stilul de coping. Aparent, femeile sunt mai
înclinate în a adopta stiluri de coping emoționale și de evitare, având un scor scăzut la stilurile de
coping prin detașare și raționale, în timp ce bărbații folosesc mai mult un stil de coping
instrumental, activ. Deși nu există dovezi concludente pentru acest fapt se pare totuși că femeile
sunt mai predispuse în a se descărca emoțional în grupuri/comunități. (Matud, 2004, p. 1411)
În ceea ce privește obiceiul de a fuma, acesta este adoptat de aproximativ o treime din
populația lumii, dintre care, 70% își doresc să renunțe, însă numai 30% chiar încearcă anual și
numai 3-5% chir reușesc să se lase de această obișnuință. (Bindu, 2011, 134)
În studiul său, Bindu & co își propun să studieze relația dintre fumat, stres și coping.
Astfel, ei descoperă că” majoritatea fumătorilor au folosit un stil de coping focusat pe emoții,
2
precum distragerea pozitivă și rezolvarea de probleme, negarea și acceptarea”. (Bindu, 2011,
137)
Pornind de la aceste premise am dorit să studiem în lucrarea de față care este relația
dintre stilul de coping adaptativ versur maladaptativ şi fumat, respectiv, stilul de coping personal
adaptativ sau maladaptativ în funcţie de gen.

2. Obiective şi ipoteze

Scopul acestei cercetări a fost de a vedea dacă există o diferenţă semnificativă statistic
intre grupurile de femei şi bărbaţi şi între cele de fumători şi nefumători în ceea ce priveşte
strategiile de coping mental şi comportamental, utilizate în situaţiile stresante. Aceste rezultate ar
veni în completarea cercetărilor deja existente care arata ca cel puţin la nivel de gen, exista
diferenţe măsurabile, femeile utilizând mai des strategii de coping decât bărbaţii, atât strategii
adaptative cât şi maladaptative.
Pentru a cerceta această diferenţă între grupuri, vom formula următoarele ipoteze (H):

1H Frecventa fumătorilor care utilizează strategii de coping mental adaptative este

semnificativ mai mică fată de frecvenţa nefumătorilor care folosesc strategii adaptative.
2H Frecvenţa bărbaţilor care utilizează strategii de coping mental adaptative este
semnificativ mai mică faţă de frecvenţa femeilor care folosesc strategii adaptative.
3H Frecvenţa bărbaţilor care utilizează strategii de coping mental maladaptative este
semnificativ mai mică faţă de frecvenţa femeilor care folosesc strategii maladaptative.
4H Frecventa fumătorilor care utilizează strategii de coping comportamental adaptative este
semnificativ mai mică fată de frecvenţa nefumătorilor care folosesc strategii adaptative.
5H Frecvenţa bărbaţilor care utilizează strategii de coping comportamental adaptative este
semnificativ mai mică faţă de frecvenţa femeilor care folosesc strategii adaptative.
6H Frecvenţa bărbaţilor care utilizează strategii de coping comportamental maladaptative
este semnificativ mai mică faţă de frecvenţa femeilor care folosesc strategii
maladaptative.

3. Metodologie

3.1. Participanţi

La acest studiu au participat un număr de 86 de persoane (65 femei, 21 bărbaţi), cu vârste

cuprinse între 20-34 ani (m=22.9, sd=3.17). Dintre aceştia, 57 sunt fumători iar 29, nefumători.
Participanţii au fost selectaţi prin intermediul canalelor online dintr-un număr iniţial de 102
respondenţi, după ce au fost eliminaţi din cercetare cei care nu îndeplineau criteriul de vârstă
(20-35 ani). Cei care au completat au fost rugaţi să specifice vârsta şi genul, dacă sunt fumători
sau nu.

3
3.2. Variabile

1. Fumător, variabilă categorială dihotomică (fumător/nefumător).

2. Sex, variabilă categorială dihotomică (masculin/feminin).
3. Strategia de coping mental, variabilă categorială dihotomică (adaptativ/maladaptativ).
4. Strategia de coping comportamental, variabilă categorială dihotomică
(adaptativ/maladaptativ).

3.3. Instrumente

Pentru măsurarea utilizării diferitelor strategii de coping, cognitive şi comportamentale,

am folosit ca punct de plecare doua chestionare standardizate, Cognitive-Emotion Regulation
Questionnaire (CERQ, Garnefski, N., Kraaij, V., & Spinhoven, P., 2002) şi Coping Strategies
Inventory (CSI, Tobin, D., Holroyd, K., & Reynolds, R., 2001).
Primul chestionar, CERQ, este un chestionar multidimensional ce are ca scop
identificarea strategiilor de coping cognitiv pe care o persoană le utilizează în urma trăirii unei
situaţii sau eveniment încărcat negativ. Acest chestionar vizează în mod exclusiv gândurile pe
care un individ le are ca urmare a evenimentului stresant. CERQ este un instrument self-report,
având 36 de itemi şi măsoară noua strategii de coping cognitiv diferite. Acestea sunt:
· Auto-culpabilizare - gânduri de învinovăţire a propriei persoane pentru cele
întâmplate şi experimentate
· Acceptare – gânduri de resemnare fata de cele întâmplate şi împăcare cu situaţia
· Ruminare – gânduri compulsive, repetitive şi retrăirea sentimentelor asociate
evenimentului
· Refocalizare pozitivă – schimbarea traiectoriei gândurilor şi focalizarea asupra
unui lucru pozitiv şi plăcut ce nu are legătură cu cele întâmplate sau trăite
· Refocalizare pe planificare – planificarea unor obiective şi paşi pentru a depăşi
mai uşor cele întâmplate sau trăite
· Reevaluare pozitivă – ataşarea unor semnificaţii şi interpretări pozitive
evenimentului negativ, în termeni de evoluţie şi dezvoltare personală
· Punerea în perspectiva – diminuarea intensităţii şi gravitaţii evenimentului în
comparaţie cu alte situaţii trăite sau posibile, mult mai serioase.
· Catastrofare – creşterea intensităţii afectelor negative şi interpretărilor exagerate
a evenimentului
· Culpabilizarea celorlalţi – gânduri de învinovăţire a persoanelor din jur
(cunoscute şi necunoscute) pentru cele trăite şi experimentate.

Cel de-al doilea chestionar, CSI, este un chestionar tip self-report, având 72 de itemi,
destinat măsurării strategiilor de coping generale, atât mentale dar mai ales comportamentale,
active şi pasive, ca răspuns la factorii şi situaţiile stresante. CSI face diferenţa între opt scale

4
primare şi mai multe scale secundare. Scalele secundare grupează scalele principale în
active/pasive, reinterpretate de noi ca strategii adaptative şi maladaptative.

Scalele principale ale CSI sunt:

· Rezolvarea situaţiei problema – gânduri şi acţiuni menite să elimine factorii
stresori şi să schimbe situaţia pe viitor
· Restructurare cognitivă – modificarea semnificaţiei evenimentului stresant,
diminuarea gravitaţii lui şi căutarea aspectelor pozitive
· Suport social – căutarea ajutorului şi sprijinului emoţional printre membrii
familiei, prieteni, persoane care au trecut prin situaţii asemănătoare
· Exprimarea emoţiilor – diminuarea încărcăturii negative prin exprimarea
emoţiilor şi împărtăşirea lor cu alţii sau prin activităţi
· Fantasmare – imposibilitatea schimbării simbolice a situaţiei şi continuarea
speranţei ca lucrurile se vor rezolva, aşteptarea ajutorului din exterior şi
imaginarea unor scenarii nerealiste.
· Auto-culpabilizare – critică adusă sinelui, învinovăţire şi comportamente auto-
distructive
· Izolare socială – căutarea refugiului în solitudine, retragerea din anumite
activităţi, evitarea contactului cu ceilalţi şi păstrarea gândurilor şi sentimentelor
nerezolvate pentru sine.

Plecând de la aceste două chestionare, am dezvoltat un instrument independent, un

chestionar situaţional care cuprinde 13 scenarii stresante posibile, adaptate la viaţă normală a
unei persoane cu vârsta cuprinsă între 20-35 de ani, situaţii imaginare ce ţin de viaţa
profesională, academică, personală, inter-relationala, de familie. Dintre acestea, 4 situaţii
măsoară strict strategiile de coping cognitiv, urmând modelul CERQ şi restul de 9 situaţii,
măsoară strategiile comportamentale, active sau pasive, urmând modelul CSI.
Acest chestionar situaţional este scorat conform celor două chestionare iniţiale, cu
răspunsuri pe scara Likert de la 1 la 5, unde 1= Rar/Putin posibil şi 5= Des/Foarte posibil. Scopul
chestionarului dezvoltat de noi a fost obţinerea unor răspunsuri cât mai fidele şi mai sincere, la
aceleaşi situaţii pentru toţi respondenţii, cu generarea concretă a unor gânduri şi sentimente faţă
de situaţiile prezentate şi diminuarea încercării de a manipula răspunsurile într-o formă dorită

4. Rezultate

Descrierea datelor

5
 1.1 Datele pentru prima ipoteză arată că:

În cazul datelor necesare confirmării primei ipoteze, putem observa în tabelul de mai jos
că procentul fumătorilor (86.2%) care utilizează strategii de coping mental adaptative este mai
mare decât cel al nefumătorilor (63.2%). De asemenea, procentul fumătorilor care au ales
strategii neadaptative (13.8%) este mai mic decât cel al nefumătorilor (33.3%).
Datele aferente primei ipoteze se pot observa în tabelul de mai jos:

1.1 Datele pentru cea de-a doua şi a treia ipoteză arată că:

6
 În cazul datelor necesare confirmării celei de a doua ipoteză, putem observa în tabelul de
mai jos că procentul bărbaţilor (81%) care utilizează strategii de coping mental adaptative este
mai mare decât cel al femeilor (67.7%). De asemenea, procentul bărbaţilor care au ales strategii
neadaptative (19%) este mai mic decât cel al femeilor (29.2%).
Datele aferente primei ipoteze se pot observa în tabelul de mai jos:

1.1 Datele pentru cea de-a patra ipoteză arată că:

În cazul datelor necesare confirmării celei de a treia ipoteză, putem observa în tabelul de
mai jos că procentul nefumătorilor (71.9%) care utilizează strategii de coping comportamental
adaptative este mai mare decât cel al fumătorilor (69%). De asemenea, procentul fumătorilor
care au ales strategii neadaptative (31%) este mai mare decât cel al nefumătorilor (28%).

1.2 Datele pentru cea de-a cincea şi a şasea ipoteză arată că:

7
 În cazul datelor necesare confirmării celei de a patra ipoteză, putem observa în tabelul de
mai jos că procentul bărbaţilor (85.7%) care utilizează strategii de coping comportamental
adaptative este mai mare decât cel al femeilor (66.2%). De asemenea, procentul bărbaţilor care
au ales strategii neadaptative (14.3%) este mai mic decât cel al femeilor (33.8%).

Datele aferente acestor ipoteze se pot observa în tabelele care urmează:

8
Pentru testarea ipotezelor H1-H6 a fost utilizat testul Chi-pătrat al asocierii.

9
 Rezultatele acestuia au arătat că nu există o diferenţă semnificativă statistic între
frecvenţa bărbaţilor şi a femeilor în utilizarea strategiilor de coping mental adaptative sau
dezadaptative (sâg=0.15) şi de asemenea, că nu există o diferenţă semnificativă statistic între
frecvenţa fumătorilor şi a nefumătorilor în utilizarea strategiilor de coping cognitiv şi
comportamental adaptative sau dezadaptative (sâg=0.48). Acest lucru se poate datora atât puterii
mici a testului Chi-patrat folosit cât şi a numărului limitat de participanţi şi a eşantioanelor
inegale.
De asemenea, pentru realizarea comparaţiei intre categorii s-a folosit o singură variabilă,
strategia dominantă pentru fiecare participant. Desigur că, fiecare persoană are mai multe
strategii de coping la care apelează, atât adaptative cât şi maladaptative şi un design al cercetării
mai bun şi care să cuprindă şi aceste aspecte ar putea duce la rezultate semnificative statistic.
Observaţiile care rezultă din tabele ne permit să spunem că, în ceea ce priveşte ipotezele
stabilite, avem motive pentru a susţine ipotezele H3, H4 şi H6, chiar dacă în cazul acestei
cercetări nu au fost semnificative statistic, rezultatele pot pune bazele unei cercetări viitoare.
Ipotezele H1, H2 şi H5 sunt infirmate de rezultatele care arata premisele inverse celor stabilite de
noi.
Astfel, în ceea ce priveşte strategiile de coping cognitiv, fumătorii utilizează mai frecvent
strategii adaptative cum ar fi Acceptare, Refocalizare pe planificare, Refocalizare pozitivă şi
Punerea în perspectivă, decât nefumătorii (H1 fals).
Bărbaţii sunt cei care folosesc mai frecvent strategii adaptative decât femeile (H2 fals).
În acelaşi timp, bărbaţii apelează mai puţin la strategii maladaptative decât femeile (H3
adevărat).
În ceea ce priveşte strategiile de coping comportamental, fumătorii sunt cei care
utilizează mai puţin strategiile adaptative, cu toate că diferenţa este mică (H4 adevărat). Bărbaţii
au rezultat ca folosind mai des stategiile comportamentale adaptative decât femeile (H5 fals) şi
că şi în cazul strategiilor cognitive, tot bărbaţii apelează mai puţin la stategii de coping
maladaptative decât femeile (H6 adevărat). Concluziile acestor rezultate vor fi discutate în
secţiunea următoare.

4. Concluzii şi direcţii viitoare

Cercetarea de fata şi-a propus să studieze strategiile de coping ale indivizilor în relaţia cu
consumul de tutun, în funcţie de gen şi vastă. Cu alte cuvinte s-a dorit evidenţierea diferenţelor
de utilizare a strategiilor de coping cognitiv, respectiv comportamental adaptativ şi neadaptativ în
rândul femeilor şi bărbaţilor pe de-o parte, şi al fumătorilor şi nefumătorilor, pe de altă parte.
Pornind de la ipotezele iniţiale (H1-H6) coroborate cu rezultatele studiului, concluzionam
următoarele:
Procentul fumătorilor care utilizează strategii de coping cognitiv adaptativ este mai mare
decât cel al nefumătorilor, ceea ce infirma prima ipoteză; procentul fumătorilor care au ales
strategii neadaptative este mai mic decât cel al nefumătorilor.

10
 Procentul bărbaţilor care utilizează strategii de coping cognitiv adaptativ este mai mare
decât cel al femeilor, infirmând cea de-a doua ipoteză; procentul bărbaţilor care au ales strategii
neadaptative este mai mic decât cel al femeilor.
Procentul bărbaţilor care utilizează strategii de coping comportamental adaptativ este mai
mare decât cel al femeilor, fiind infirmată, astfel, cea de-a patra ipoteză; procentul bărbaţilor care
au ales strategii neadaptative este mai mic decât cel al femeilor.
Astfel, în ceea ce priveşte strategiile de coping cognitiv, fumătorii utilizează mai frecvent
strategii adaptative, cum ar fi Acceptare, Refocalizare pe planificare, Refocalizare pozitivă şi
Punerea în perspectivă, decât nefumătorii (H1 fals). Bărbaţii sunt cei care folosesc mai frecvent
strategii adaptative decât femeile (H2 fals). În acelaşi timp, bărbaţii apelează mai puţin la
strategii maladaptative decât femeile (H3 adevărat).
În ceea ce priveşte strategiile de coping comportamental, fumătorii sunt cei care
utilizează mai puţin strategiile adaptative, cu toate că diferenţa este mică (H4 adevărat). Bărbaţii
au rezultat ca folosind mai des stategiile comportamentale adaptative decât femeile (H5 fals) şi
că şi în cazul strategiilor cognitive, tot bărbaţii apelează mai puţin la stategii de coping
maladaptative decât femeile (H6 adevărat).
Observaţiile rezultate ne arată diferenţele nesemnificative statistic intre strategiile
adaptative şi neadaptative în rândul femeilor versus bărbaţi, respectiv fumătorilor versus
nefumători. Deşi diferenţele sunt semnificativ mici, trebuie ţinut cont de următoarele: numărul
mic de participanţi la studiu (86 de participanţi), diferenţă semnificativă între numărul de femei
(65 femei) şi bărbaţi (21 bărbaţi), diferenţă semnificativă între fumători (57) şi nefumători (29),
folosirea strategiei dominante ca unica variabilă, limita de vârstă (20- 35 ani), situaţiile de viaţă
propuse.
Propunem ca direcţii viitoare de studiu, creşterea numărului participanţilor pentru
compararea diferenţelor între strategiile adaptative la femei şi la bărbaţi, respectiv la fumători şi
nefumători la scară largă.
Având în vedere rezultatele obţinute, o altă posibilă direcţie este cercetarea grupelor de
vârsta la primul contact cu fumatul şi posibilele diferenţe fata grupele de vârsta cercetate în
studiul actual. O ultimă direcţie propusă este examinarea noţiunii „gender” şi includerea
persoanelor transgender/third gender sau care nu se identifică cu niciunul din genurile din studiul
nostru.

11
5. Bibliografie

ARCHIBALD, P.C. & co, Explaining African-Americans’ depressive symptoms: A stressdistress

and coping perspective, Journal of Health Psychology, Vol. 18, nr. 3, 2012, pp. 321–331

BINDU, R. & co, Stress and coping behaviors among smokers, Asian Jurnal of Psychiatry, Vol.
4, 2011, pp. 134-138

BOYACI, K., & co, Stress and stress management in health institutions, Procedia - Social and
Behavioral Sciences, Vol. 152 ( 2014 ), pp. 470 – 475

GARNEFSKI, N., Kraaij, V., & Spinhoven, P. (2002). Manual for theuse of the Cognitive
Emotion Regulation Questionnaire. Lei-derdorp, The Netherlands: DATEC

JANNONE, L. & co, Coping Strategies Used by Adolescents During Smoicing Cessation, The
Journal of School Nursing, iunie 2007, Vol. 23, nr. 3, pp. 177-184

MATUD, P. M., Gender differences in stress coping styles, Personality and Individual
Differences, Vol. 37 (2004), pp. 1401–141

PUGLISI-ALLEGRA, S., Andolina, D., Serotonin and stress coping, Behavioral Brain Research,
Vol. 277, nr. 58, 2015, pp. 58-67

TOBIN, D.,L., Holroyd, K. A., & Reynolds, R. (1982). The assessment of coping: Psychometric
development of the Coping Strategies Inventory. Paper presented at the meeting for the
Southeastern Psychological Association, Atlanta.

12