Teoria social-cognitiva (Bandura)

Teoria social-cognitivă poate fi utilizată pentru studiul comportamentelor importante pentru

sănătate (adoptare, menținere etc). După ce a înțeles felul în care oamenii învață prin observarea
comportamentelor celorlalți Bandura a extins această idee spre ideea de modelare a
comportamentelor conduse de reguli și spre dezinhibarea datorată experiențelor vicariante. In
1977 a publicat teoria învățării sociale care a marcat puternic evoluția psihologiei în deceniile
care au urmat. Psihologia a devenit tot mai conștientă ulterior, de rolul proeminent al modelării
sociale în motivația umană, în gândirea și acțiunea omului. Până în acea etapă, cercetătorii
considerau învățarea drept consecință a propriului comportament. Bandura a demonstrat că
procesul greoi și riscant al învățării prin încercare și eroare poate fi scurtat prin modelarea
socială a cunoștințelor și a competențelor. Modelarea socială nu este doar un proces mimetic ci
mai curând un proces prin care indivizii generează noi tipare comportamentale într-o manieră
similară dar depășind ceea ce a văzut sau au auzit. Pe lângă faptul de a cultiva noi competențe,
modelarea socială afectează motivația prin insuflarea așteptărilor privind consecințele
comportamentelor noi. În cartea sa din 1986, Social Foundations of Thought and Action: A
Social Cognitive Theory, Bandura a elaborat teoria social-cognitivă a funcționării umane, un
model al cauzalității triadice reciproce. Oameni sunt și actori și rezultate ale mediului lor.
Schimbarea comportamentală devine posibilă în baza unui sentiment al controlului personal.
Dacă omul crede că el poate acționa pentru a rezolva o problemă, atunci el devine mult mai
înclinat să o rezolve și devine mult mai atașat deciziei sale. Autoeficacitatea percepută se referă
la controlul acțiunii personale sau la faptul de a fi un agent activ, un determinant al schimbărilor
dorite. Dacă oamenii cred că pot provoca, pot determina evenimente atunci ei pot duce la o viață
activă și autodeterminată. Această credință care poate fi sintetizată prin afirmația ”eu pot”
oglindește un sentiment al controlului omului asupra mediului său, oglindește încrederea
persoanei că ea poate fi stăpână pe situații dificile, provocatoare prin intermediului acțiunilor
adaptative. Bandura arată că autoeficacitatea face o diferență în felul în care oamenii simt,
gândesc și acționează. Niveluri reduse ale autoeficacității sunt asociate cu scoruri mari la
simptome depresive, la anxietate și la neajutorare. S-a constatat că un nivel ridicat de
autoeficacitate este corelat cu integrarea socială, cu facilitatarea proceselor cognitive și

1
performanțelor cognitive, luarea deciziilor, stabilirea scopurilor, realizările academic etc.
Așeptările cu privire la consecințele comportamentului pot fi despre consecințe fizice, sociale
sau de la nivelul autoevaluarii și alături de autoeficacitate ele pot influența stabilirea de scopuri și
urmărirea îndeplinirii lor. Teoria social-cognitivă a fost aplicată în arii diverse, precum realizarea
școlară, tulburările emoționale, sănătatea fizică și mintală, alegeri în orientarea profesională,
schimbări socio-politice. Teoria social-cognitivă a devenit treptat o resursă fundamentală a
psihologiei clinice, educaționale, a dezvoltării, a sănătății sau a personalității.

Fig. O ilustrare a teoriei social-cognitive, după Bandura (2000)

Teoria social-cognitivă subliniază importanța gândirii anticipative și a expectanțelor

privind rezultatele unei acțiuni, pentru motivație și schimbare comportamentală. Primul factor al
teoriei este autoeficacitatea percepută, care are în vedere credințele oamenilor despre propria
capacitate de a realiza o activitate specifică, necesară îndeplinirii unui anumit scop. Așteptările
privind consecințele (engl. outcome expectancies) sunt alt construct de bază al teoriei social-
cognitive și se referă la așteptările cu privire la consecințele posibile ale acțiunii lor. În afara
acestor două cogniții, teoria socio-cognitivă include și scopurile și factorii socio-structurali, fie
ei oportunități sau impedimente.

În timp ce auto-eficacitatea percepută se referă la propria capacitate de a realiza anumite

acțiuni, așteptările privind consecițele sunt despre percepția consecințelor care este posibil să fie

2
produse prin acțiunea respectivă. Așteptările privind consecițele pot fi organizate în cadrul a trei
dimensiuni: (a) ce tipuri de consecințe, (b) dacă sunt negative sau sunt pozitive și (c) dacă sunt
consecințe pe termen scurt sau lung.

Tipurile de consecințe despre care oamenii pot avea așteptări pot fi împărțite în trei.
Așteptări privind consecințe fizice, cum ar fi așteptările privind disconfortul sau privind
simptomele de boală, se referă la anticiparea a ceea ce va fi experimentat la nivelul propriului
corp după schimbarea comportamentului. Acestea includ atât efectele pe termen scurt și pe
termen lung ale schimbării comportamentului. De exemplu, după renunțarea la fumat, un fost
fumător ar putea observa o diminuare a frecvenței tusei (consecință pozitivă) și un nivel mai
ridicat al tensiunii musculare (consecință negativă). Pe termen lung, un fost fumător se poate
aștepta o susceptibilitate mai mica la infecții respiratorii (consecință pozitivă), dar și la o creștere
a riscului de a crește în greutate (consecință negativă). Asteptarile privind consecințe sociale se
referă la răspunsurile sociale considerate a fi de așteptat, după schimbarea comportamentului.
Fumătorii ar putea aștepta dezaprobarea de la prietenii care continuă să fumeze, sau, s-ar putea
aștepta ca familia să-i felicite pentru renunțarea la fumat. Pe termen lung, ei s-ar putea aștepta la
șanse mai mari pentru a găsi un partener de viață sau un loc de muncă mai bun. Așteptările
privind consecințele autoevaluative se referă la anticiparea experiențelor datorate standardelor
interne, precum rușinea, mândria legată de sine sau satisfacția.

Oamenii nu ar stabili obiective, dacă urmărirea realizării acelor obiective ar avea mai
multe dezavantaje decât avantaje. Astfel, așteptările privind consecințele sunt considerate factori
determinanți importanți în procesul inițial de formare a intenției, dar sunt mai puțin importante în
fazele ulterioare care presupun controlul acțiunii. Autoeficacitatea, pe de altă parte, pare a fi
crucială, mai ales după formarea unei intenții de a adopta un comportament important pentru
sănătate, atunci când sarcina este să traducă intenția în acțiune și să realizeze autoreglare în
procesul de urmărire a obiectivelor.

Stabilirea scopurilor depinde și de factorii socio-structurali percepuți. Factorii socio-

structurali se referă la obstacolele (barierele) sau la oportunitățile care pot fi întâlnite în mediul
de viață, în sistemele de sănătate, în sistemele politice sau economice. Optimismul credințelor
despre propria eficacitate influențează modul în care oamenii percep oportunități și impedimente.
Autoeficacitatea influențează dacă indivizii acordă atenție oportunităților sau barierelor în

3
circumstanțele lor de viață. Persoane cu autoeficacitate percepută înaltă, care de exemplu,
intenționează să facă exercițiu fizic, se pot orienta spre indicii din mediul lor, cum ar fi trasee de
drumeții și trasee de ciclism.

Teoria social-cognitivă a fost aplicată pentru o mare diversitate de comportamente,

precum aderența la medicație sau la un program de reabilitare, comportamente sexuale riscante,
exercițiul fizic, nutriție, controlul greutății, comportamentele din sfera detectarii simptomelor
bolilor, comportamente adictive etc. Schimbarea comportamentului poate fi descrisă ca un
proces competent de autoreglare în care indivizii monitorizeză răspunsurile lor la situațiile
solicitante, observă persoane asemănătoare confruntându-se cu dificultăți asemănătoare, își
apreciază resursele de coping, creează credințe optimiste, planifică un curs al acțiunii, efectuează
acțiunea critică și evaluează rezultatul ei. Marlatt și colab. (1995) au propus cinci tipuri de
autoeficacitate pentru etapele corespunzătoare ale motivației. Au diferențiat tipuri de
autoeficacitate care sunt esențiale pentru prevenirea primară și secundară, și anume
autoeficacitatea pentru rezistență și autoeficacitatea pentru reducerea daunelor. În ceea ce
privește aderența la tratament și prevenirea recăderilor sunt enumerate autoeficacitatea pentru
anticiparea acțiunii, autoeficacitatea privind copingul și autoeficacitatea pentru recuperare.

Autoeficacitatea pentru rezistență se referă la încrederea în capacitatea cuiva de a evita

consumul de substanțe sau alte comportamente periculoase pentru sănătate (prevenție primară).
Autoeficacitatea pentru reducerea daunelor se referă la încrederea în capacitatea de a reduce
comportamentul dăunător, după ce el a fost implicat în exersarea acelui comportament (ex.a
fumat deja). Autoeficacitatea pentru anticiparea acțiunii (pre-action self-efficacy) – face ca
oamenii să fie înclinați să inițieze noul comportament, să aibă așteptări favorabile prvind
consecințele comportamentului, să își imagineze succesul prvind schimbarea propusă. Cei cu
autoeficacitate pentru anticiparea acțiunii redusă își imaginează mai ales eșecul și au dubii.
Autoeficacitatea privind copingul sau privind menținerea schimbării comportamentale produce
credințe optimiste privind capacitatea de a face față dificultăților. Adesea menținerea noului
comportament este mai dificlă decât ne așteptăm, dar pesoanele cu autoeficacitate privind
copingul mai înaltă fac mai mult efort și aleg strategii mai bune decât cei cu autoeficacitate
privind copingul redusă. Autoeficacitatea pentru recuperare se asociază cu o mai mare ușurință

4
de a găsi soluții pentru a ține sub control pericolul, a reinstala speranța și de a atribui cauza
eșecului experimentat unei situații cu risc crescut.

Pentru a preveni situații în care autorii cercetărilor înțeleg greșit constructele teoretice și
elaborează scale cu slabă validitate de costruct sau teoretică, este necesară furnizarea unor
exemple de itemi cu rol de definiții operaționale. În ceea ce priveste factorii socio-culturali,
facilitatori sau inhibitori, dificultatea vine din lista mare de factori care pot interesa, pornind de
la suportul social, integrarea socială, aparteneța la un grup etnic, educația, cunoașterea,
inteligența, bogăția sau sărăcia. Definirea scopurilor este similara cu cea a intențiilor. Mai precis
se utilizează cel mai adesea un singur item (ex. intenționez să fac lucrul X în săptămâna (ziua,
luna) viitoare) cu o scală likert pentru răspuns. În acord cu alte teorii, nivelul de specificitate este
reglabil. . Se poate formula ” Intenționez ca de mâine să mănânc cinci porții de vegetale pe zi”
sau se poate formula, ”Intenționez să adopt o dietă sănătoasă în curând”. Ambele sunt intenții sau
scopuri, dar au niveluri de specificitate diferite. Bandura menționează un continum de la scopuri
proximale la distale. Depinde de cercetător și de contextul studiului să selecteze cel mai adecvat
nivel dar este preferabilă precizarea comportamentului și nu a rezultatului lui. De exemplu în loc
de intenția de a slăbi, este de preferat intenția de a mânca alimente cu mai puține calorii. De
easemenea există căteva reguli bune și pentru evaluarea așteptărilor cu privire la consecințe și
autoeficacității. Așteptările privind consecințele unui comportament sunt bine abordate cu itemi
de forma ”dacă –atunci”. Structura ar fi mai precis ”Dacă... (un comportament), atunci.. (o
consecință)”. De exemplu ar putea fi, ” Dacă reduc consumul de grăsimi în dieta mea, atunci nu
mă mai pot bucura de desertul meu preferat”. În ceea ce privește autoeficacitatea, strucutra
verbală se construiește în jurul noțiunii de încredere: Am incredere că eu pot .. (realiza o anumită
acțiune), chiar dacă ... (un obstacol). Un exemplu de item pentru autoeficacitate este ” Am
încredere că pot renunța la desert chiar dacă familia mea va continua să îl mănânce în prezența
mea”. Regula aceasta nu trebuie aplicată cu rigiditate ci se poate înțelege ca o euristică. Se
recomadă să fie evaluate mai multe bariere care pot apărea când individul încearcă să schimbe un
comportament și cât mai multe așteptări privitoare la consecințe, deopotrivă pozitive și negative.
Oamenii întâmpină multe tipuri de bariere, sociale, personale, de mediu. De exemplu fumătorii
au multe motive să abandoneze fumatul și multe motive pentru care doresc să continue să
fumeze. De aceea itemii chestionarelor ar trebui să se refere la multiple posibile obstacole și
așteptări privind consecințele unui comportament care influențează sănătatea. De asemenea se

5
mai recomandă amestecarea itemilor din scale diferite, pentru ca respondentul să nu intuiască ce
anume se măsoară. Urmând aceste reguli generale, de regulă cercetătorii elaborează proprii itemi
pentru variabilele teoriei socio-cognitive din cercetare. Tabelul de mai jos dă exemplu doar de
câte un singur item și și numai petru un singur comportament, utilizarea prezervativului.

Varabila Exemplu de item Scala pentru răspuns

Autoeficacitate Am încredere că pot utiliza prezervative Complet fals – perfect

Specifică chiar dacă ar trebui să negociez asta cu adevărat
comportamentului partenerul / partenera. 1-2-3-4
Autoeficacitatea Am încredere că pot utiliza prezervative
Specifică etapei chiar dacă va trebui să elaborez un plan
Preacțiune precis despre cum voi negoci asta cu
partenerul / partenera.
Autoeficacitatea specifică Am încredere că pot utiliza prezervative
etapei chiar dacă trebuie să negociez asta cu
Menținere partenerul / partenera.
Autoeficacitatea specific etapei Am încredere că pot să revin la utilizarea
Recuperare prezerativelor chiar dacă de câteva ori nu
am reusit să folosesc conform planului.
Așteptări cu privire la Dacă folosesc prezervative pot evita Complet fals – perfect
consecințe problem de sănătate, (precum infectarea adevărat
Fizice cu Chlamydia). 1-2-3-4
Așteptări cu privire la Dacă utilizez prezervative partenerul
consecințe meu va fi fericit că am grijă de el/ea.
Sociale
Așteptări cu privire la Dacă folosesc preservative voi putea fi
consecințe mândru de mine.
Auto-evaluative
Scopuri Începând de mâine intenționez să utilizez Complet fals – perfect
prezervative în timpul actelor sexuale. adevărat
1-2-3-4
Factori socio-structurali În țara mea preservativele de bună Complet fals – perfect
Impedimente calitate sunt scumpe. adevărat
1-2-3-4
Factori socio-structurali În orașul meu se găsesc foarte ușor de
Facilitatori cumpărat preservative.

6
TEORIA COMPORTAMENTULUI PLANIFICAT

Teoria comportamentului planificat (engl. Theory of Planned Behavior- TPB, Ajzen 1988,
1991) este o extindere a teoriei anterioare, teoria acțiunii raționale (engl. Theory of Reasoned
Action-TRA; Fishbein și Ajzen 1975; Ajzen și Fishbein 1980), care continuă să atragă atenția în
psihologie. Ambele modele susțin rolul procesului de deliberare, mai precis, susțin că atitudinile
oamenilor se formează după o analiză atentă a informațiilor pe care le au la dispoziție.

Pe baza unei analize a studiilor anterioare privind relația dintre atitudini și

comportament, Fishbein și Ajzen (1975; Ajzen și Fishbein1977) au dezvoltat principiul
compatibilității (Ajzen 1988) . Acest principiu consideră că pentru fiecare pereche atitudine -
comportament există cele patru elemente care țin de acțiune, țintă, context și timp. Va fi o
corelare bună între atitudine și comportament atunci când ambele vor fi evaluate cu același nivel
de specificitate pentru cele patru elemente. Astfel orice comportament constă într-o acțiune (1)
realizată asupra unui anumit lucru, având o anumită țintă (2) într-un context particular, specific
(3) într-un anumit moment (4). De exemplu, o persoană preocupată de igiena orală își periază (1)
dinții (2) în baie (3) în fiecare dimineață după micul dejun (4).

Descrierea modelului

TRA sugerează că determinantul proximal sau cauza comportamentului voluntar este

intenția individului de a se angaja în acel comportament. Intenția comportamentală reprezintă
motivația unei persoane în sensul planulului său conștient, al deciziei sau al monologului intern
care îl îndeamnă să realizeze comportamentul țintă. Atitudinea față de un anumit comportament
are impact asupra realizării comportamentului prin intermendiul intențiilor comportamentale.
Astfel, în TRA problema felului în care o atitudine inobservabilă este transformată într-o acțiune
observabilă este clarificată prin interpunerea unui eveniment psihologic, anume formarea unei
intenții între atitudine și comportament. Fishbein și Ajzen definesc atitudinea ca o dispoziție
învățată pentru a răspunde consitent, într-o manieră favorabilă sau nefavorabilă, cu privire la un
anumit lucru.

TRA include un al doilea parametru cu rol determinant pentru intenția comportamentală și

anume norma subiectivă. Presiunea socială percepută ca venind din partea celorlalți pentru ca
persoana să realizeze comportamentul țintă.

7
 TRA este limitată la predicția comportamentelor care depind doar de vointa individului.
Acele comportamente care necesită ablități, resurse sau oportunități greu de accesat sau care nu
sunt disponibile gratuit nu se pot studia optim cu TRA întrucât ar fi foarte slab prezise de aceste
doua variabile (atitudinea și norma subiectivă) (Fishbein, 1993). Ca urmare, pentru a lărgi
aplicabilitatea TRA a fost dezvoltat modelul teoretic numit teoria comportamentului planificat
(theory of planned behaviour – TPB a lui Ajzen, 1988, 1991). Luarea în considerare a percepției
controlului sau a controlului comportamental perceput (engl. perceived behavioral control,
PBC) este importantă deoarece astfel se extinde aplicabilitatea teoriei dincolo de
comportamentele voluntare ușor de efectuat (ex. utilizarea ceturii de siguranță la volan), către
scopuri și comportamente complexe și care depind de realizarea unor serii complexe de alte
acțiuni (ex. alimentația sănătoasă). Ajzen si Fishbein (2005) arată că lipsa controlului efectiv
reduce puterea intenției de a produce comportamentul. Din cauza dificultăților evaluării
controlului efectiv, s-a utilizat mult în studii controlul perceput. Calitatea controlului perceput
ca predictor al comportamenului depinde de măsura în care controlul perceput reflectă cu
acuratețe controlul efectiv.

Includerea controlului perceput în modelul teoretic ajută la obținerea de informații despre

constrângerile privind acțiunea, așa cum le percepe persoana și explică de ce intențiile nu prezic
intotdeauna comportamentul. TPB descrie comportamentul ca o funcție a unei regresii liniare a
intenției și a controlului perceput.

C=w1*IC+w2*CP
C -comportamentul
IC – intenția comportamentală
CP – controlul perceput
w1 și w2 sunt coeficienți de regresie
Acești coeficienți de regresie nu sunt general valabili ci trebuie întotdeauna verificați
empiric, iar ei diferă în funcție de tipul de comportament și de populația examinată. Intenția
comportamentală este și ea o funcție a unei regresii liniare a atitudinii, normei subiective și
controlului comportamental perceput.
IC=w3A+w4NS+w5CP
IC – intenția comportamentală
A – atitudinea față de comportament
NS – norma subiectivă
CP – controlul comportamental perceput
Iar w3-5 sunt coeficienți de regresie care indică importanța relativă a determinanților intenției
comportamentale

8
Determinanți ai atitudinilor

Așa cum intențiile sunt considerate a avea determinanți și atitudinea și normele subiective
și controlul comportamental perceput sunt considerate a avea determinanți. Determinanții sunt
uneori menționați ca fiind măsuri indirecte. Atitudinea este o funcție a convingerilor
comportamentale proeminente, care reprezintă consecințe percepute sau alte atribute ale
comportamentului. Conform teoriei expectanță-valoare, consecințele percepute sunt alcătuite
prin combinarea multiplicativă a probabilității percepute ca un comportament să ducă la un
anumit rezultat și valoarea acestui rezultat. Aceste produse expectanță-valoare sunt apoi
însumate pentru diverse consecințe importante:

......

unde bi este credința că efectuarea comportamentului conduce la o consecință i sau probabilitatea

subiectivă ca un comportament să aibă consecința i
ei este evaluarea consecinței i sau valoarea subiectivă a consecinței i, cât de valoroasă/importantă
i se pare individului a fi consecința i pe care o consideră probabilă.
p este numărul de consecințe semnificative pentru care sunt însumate aceste valori

Bineințeles că nu se poate considera că o persoană efectuează astfel de calcule ori de câte

ori se confruntă cu vreo decizie privind efectuarea unui comportament, ci mai degrabă că
rezultate ale unor astfel de inferențe sunt menținute în memoie și recuperate și utilizate când este
necesar. Fishbein consideră că ecuația de mai sus este o reprezentare computațională mentă să
capteze output-ul unui proces automat bazat pe învățare.

9
Determinanții normei subiective

Norma subiectivă este o funcție a credințelor normative, care reprezintă percepția asupra
preferințelor anumitor persoane semnficative privind faptul că individul ar trebui sau nu ar trebui
să se angajeze într-un comportament. Matematic, norma subiectivă este exprimată ca produsul
dintre credintele normative și motivația individului de a se conforma expectanțelor
persoanei sau grupului de referință. Apoi se face suma produsurilor pentru opțiunile tuturor
persoanelor/grupurilor de referință care sunt mai proeminente în percepția individului.

...

unde SN este norma subiectivă, nbj este credința normativă (adică probabilitatea percepută ca
o anumită persoană de referință să considere că individul ar trebui să efectueze comportamentul),
mcj este motivația de a se conforma opiniei persoanei de referință iar q este numărul de
persoane de referință.
Componentele controlului comportamental perceput (perceived behavioral control-
PBC)
Judecățile indiviului privind controlul său comportamental sunt influențate de ceea ce el gândește
despre accesul său la resursele și oportunitățile necesare pentru a realiza cu succes
comportamentul și de puterea percepută pentru fiecare factor. (Ajzen 1988, 1991). Percepțiile
privind factori susceptibili de a facilita sau a inhiba performanța comportamentului sunt
denumite credințe comportamentale. Acești factori sunt deopotrivă interni (informații, deficite
proprii, abilități, emoții) și externi (oportunități, dependențe față de alte persoane, blocaje sau
bariere).Oamenii care consideră că ei au acces la resursele necesare și percep că există
oportunități sau că lipsesc obstacolele percep un control comportamental înalt.
Ajzen (1991) a sugerat că fiecare factor de control este ponderat de puterea lui, percepută
de individ, de a facilita sau a inhiba realizarea comportamentului. Modelul cuantifică aceste
credințe privind controlul comportamental perceput prin inmulțirea probabilității ca factorul de
control să existe, cu puterea lui de a facilita sau inhiba comportamenul, așa cum percepe
individul această putere.

...
unde PBC este controlul comportamental perceput (din engl. Perceived behavioral cotrol,
PBC), ck frecvența percepută sau probabilitatea perceptă a producerii factorului k, pk este
puterea facilitatoare sau inhibitoare a factorului k iar r este numărul factorilor de control.

10
Constructele modelului transteoretic (engl. transtheoretical model - TTM) dupa Prochaska
și colab. 2002

Modelul TTM este dominant în rândul modelelor stadiale din psihologia sănătății. El a
fost elaborat în 1980 de un grup de cercetători de la Universitatea Rhode Island. Modelul a
rezultat în parte din analiza sistemelor psihoterapeutice și una dintre primele aplicații a fost în
domeniul renunțării la fumat (DiClemente și Prochaska 1982; Prochaska și DiClemente 1983).
Deși este cel mai des pomenit ca modelul cu cele cinci stadia ale schimbării, de fapt TTM
include și alte câteva constructe: stadiile schimbării, argumentele pro și contra în legătură cu
schimbarea (balanța decizională), încrederea versus tentația și procesele de schimbare. Așadar
TTM a căutat să integreze diverse constructe, aparținând mai multor sisteme terapeutice și mai
multor teoriii despre schimbarea comportamentală, într-un singur model coerent, de aici si
denumirea de ”transteoretic”. Stadiile modelului sunt precontemplarea, contemplarea,
pregătirea sau planificarea, acțiunea și menținerea. Primele trei stadii sunt preacționale, iar
ultimele două sunt post-acționale (desi pregătirea sau planificarea este adesea definită partial în
termenii schimbării comportamentale).
Se consideră că oamenii parcurg stadiile în ordinea aceasta, însă de fapt ei pot avea
recăderi, de exemplu de la acțiune pot trece la contemplare. Se poate ca un fel de rotire în cercul
stadiilor să se realizeze chiar și de de câteva ori, până când persoana se stabilizează, demonstrând
o schimbare a comportamentului de lungă durată. Argumentele pro și contra sunt percepute ca
avantaje și dezavantaje ale modificării propriului comportament. Încrederea vs tentația este de
înțeles ca fiind o variabilă similară autoeficacității lui Bandura și se referă la încrederea
persoanei că oamenii pot realiza comportamentul recomandat pe parcursul traversării unui număr
de situații dificile, de exemplu dificile din cauza tentațiilor, a riscului de recidivă. Tentația se
referă la înclinația de a se angaja în comportamente nesănătoase în situații dificile. Procesele
schimbării sunt activități observabile sau neobsevabile in care se angajează oamenii de-a lungul
stadiilor schimbării. Grupul de la Rhode Island a descoperit zece astfel de procese, care par a fi
commune diverselor schimbări comportamentale. Sunt cinci procese experiențiale, sau cognitive-
afective și cinci procese comportamentale. Se pot vedea in tabelele de mai jos. Se consideră că
tranziția de la un stadiu la imediat următorul este variabila dependentă iar alte constructe sunt de
natură să influențeze această tranziție și sunt considerate variabile independente.

Constructele TTM Descrierea constructelor TTM

Stadiile schimbării
Precontemplarea Nu are intentie să acționeze în sensul schimbării comportamentale
în următoarele 6 luni
Contemplarea Intenționează să acționeze în următoarele 6 luni
Pregătirea Intenționează să acționeze în următoarele 30 de zile și a realizat
deja câțiva pași comportamentali în această direcție
Acțiunea Schimbarea comportamentală s-a produs de mai puțin de 6 luni
Menținerea Schimbarea comportamentală s-a produs de mai mult de 6 luni

11
Balanța decizională
Argumentele pro Beneficiile schimbării
Argumentele contra Costurile schimbării
Autoeficacitatea
Încrederea Încrederea că ne putem angaja în comportamente sănătoase și
atunci când apar provocări
Tentația Tentația de a se angaja în comportamentul nesănătos de-a lungul a
diferite situații cu provocări
Procese de schimbare
Procese experiențiale
Creșterea conștientizării A identifica și a învăța noi fapte, idei, soluții pentru schimbarea
comportamentală sănătoasă
Eliberarea dramatică Experiența emoțiilor negative (frica, anxietate, îngrijorare) asociate
comportamentelor cu risc pentru sănătate
Auto-reevaluarea A realiza că schimbarea comportamentală este o parte importantă a
identității personale
Reevaluarea mediului A realiza impactul negativ al comportamentului nesănătos sau pe
cel pozitiv al comportamentului sănătos asupra mediului social și
fizic din proximitate.
Eliberarea socială A realiza că normele sociale se schimbă în sensul susținerii
schimbării comportamentale sănătoase.

Procese comportamentale
Relații de ajutorare
Contracondiționarea
Managementul întăririlor
Controlul stimulilor
Autoeliberarea
A căuta și a folosi suport social pentru schimbarea
comportamentală
Înlocuirea comportamentelor nesănătoase cu alternative sănătoase
comportamentale și cognitive
A crește recompensarea comportamentelor pozitive reducând
recompensele pentru comportamentele nesănătoase.
A desființa elementele care amintesc individului să se angajeze în
comportamentul nesănătos și a adăuga elemente care îi amintesc să
se angajeze în comportamente sănătoase.
A face un angajament ferm pentru schimbare

! In continuare aveti un sumar de exemple de itemi

Cei interesați pentru informații în plus pot consulta pentru mai multe detalii site-ul de la Universitatea
Rhode Island, acolo unde Prochaska pune la dispozitie detalii metodologice.
https://web.uri.edu/cprc/measures/

Stadiile schimbării
Sunteți în prezent fumător?
* Da, în prezent fumez
* Nu, am renuntat de mai puțin de 6 luni (ACȚIUNE)
* Nu, am renuntat de acum mai mult de 6 luni (MENȚINERE)
* Nu, n-am fumat niciodata (Nefumător)
(Numai pentru fumători) În ultimul an, de câte ori ai renunțat la fumat pentru cel puțin 24 de ore?
(Numai pentru fumători) Te gândești serios să renunți la fumat?
* Da, in urmatoarele 30 de zile (CONTEMPLARE dacă nu a făcut nici o pauză de fumat de măcar 24 de
ore în ultimul an și PREGĂTIRE dacă a făcut o pauză de măcar 24 de ore în ultimul an)

12
încetați încercarea în ultimul an - consultați întrebarea anterioară. . . dacă nu încercați să renunțați
apoi ETAPA DE CONTEMPLARE)
* Da, în următoarele 6 luni (CONTEMPLARE)
* Nu, nu mă gândesc la renunțare (PRECONTEMPLARE)

Procesele de schimbare (forma scurtă)

Următoarele experiențe pot afecta obiceiurile legate de fumat ale unor persoane. Gândește-te la
orice experiență similară pe care ai avut-o în ultima lună.
Apoi evaluează frecvența acestui eveniment cu următoarea scală de cinci puncte.
1 = Niciodată, 2 = Rareori, 3 = Ocazional, 4 = Deseori, 5 = În mod repetat
1 Când sunt tentat să fumez, mă gândesc la altceva.
2 Îmi spun că pot renunța dacă vreau.
3 Observ că nefumătorii își afirmă drepturile.
4 Îmi amintesc informațiile pe care oamenii mi le-au oferit despre beneficiile renunțării la fumat.
5 Mă pot aștepta să fiu recompensat de ceilalți dacă nu fumez.
6 Mă opresc pentru a mă gândi la faptul că fumatul poluează mediul.
7 Avertismente despre pericolele pentru sănătate ale fumatului mă mișcă din punct de vedere emoțional.
8 Devin supărat dacă mă gândesc la faptul că fumez.
9 Îmi îndepărtez din casa sau de la locul de muncă, lucrurile care îmi amintesc fumat.
10 Am pe cineva care mă ascultă atunci când trebuie să vorbesc despre fumatul meu.
11 Mă gândesc la informații din articole și la anunțuri despre cum să mă opresc din fumat.
12 Ma gândesc la ideea potrivit căreia fumatul poate fi dăunător mediu inconjurator.
13 Îmi spun că dacă mă străduisc suficient de mult, pot să nu mai fumez.
14 Consider că societatea se schimbă astfel încât devine mai ușor pentru nefumători.
15 Nevoia mea de țigări mă face să mă simt dezamăgit de mine.
16 Am pe cineva pe care mă pot baza atunci când mă confrunt cu probleme legate de fumat.
17 Eu fac altceva în loc să fumez când trebuie să mă relaxez.
18 Reacționez emoțional la avertismentele privind fumatul țigărilor.
19 Îmi păstrez jurul casei sau locului de muncă luncruri care îmi amintesc să nu fumez.
20 Sunt răsplătit de ceilalți dacă nu fumez.

Procese experiențiale
Creșterea conștientizării
Eliberarea dramatică
Auto-reevaluarea
Reevaluarea mediului
Eliberarea socială
Procese comportamentale
Relații de ajutorare
Contracondiționarea
Managementul întăririlor
Controlul stimulilor
Autoeliberarea

Scorarea:
Procesele experiențiale
Creșterea conștientizării 4, 11
Reevaluarea mediului 6, 12
Auto-reevaluare 8, 15
Eliberarea socială 3, 14

13
Eliberare dramatică 7, 18
Procesele comportamentale
Relații de ajutorare 10, 16
Autoeliberare 2, 13
Contracondiționarea 1, 17
Managementul întăririlor 5, 20
Controlul stimulilor 9, 19

Auto-eficacitate / tentație (formă scurtă)

Mai jos sunt enumerate situații care îi determină pe unii să fumeze. Am dori să știm
CÂT DE TENTAT ai fi să fumezi in fiecare situatie dintre următoarele. Răspunde la
întrebări utilizând următoarea scală cu cinci puncte.
1 = deloc tentat, 2 = nu foarte tentat, 3 = moderat tentat, 4 = foarte tentat, 5 = Extrem de tentat
1 Cu prietenii la o petrecere.
2 Când mă trezesc dimineață.
3 Când sunt foarte anxios și stresat.
4 La cafea în tmpul discuției și relaxării.
5 Când simt că am nevoie de o stimulare.
6 Când sunt foarte supărat pe ceva sau pe cineva.
7 Cu soțul / soția sau prietenul apropiat care fumează.
8 Când îmi dau seama că nu am fumat o vreme.
9 Când lucrurile nu merg așa cum vreau și sunt frustrat.

Scorarea:
Afectiv pozitiv / situație socială 1, 4, 7
Situație afectivă negativă 3, 6, 9
Situații obișnuite în care apare pofta de țigară 2, 5, 8

Balanța decizională (forma scurtă)

Următoarele afirmații reprezintă opinii diferite despre fumat. Te rugăm să evaluezi
CAT DE IMPORTANTĂ este fiecare afirmație pentru decizia ta de a fuma, în conformitate cu
următoarea scală de cinci puncte.
1 = Nu este important, 2 = Puțin important, 3 = Foarte important, 4 = Foarte important, 5 = Extrem de
important
1 Fumatul ușurează stările de tensiune.
2 Mi-e rușine că trebuie să fumez.
3 Fumatul mă ajută să mă concentrez și să lucrez mai bine.
4.Când fumez îi deranjez pe alți oameni.
5 Sunt relaxat și prin urmare sunt mai plăcut atunci când fumez.
6 Oamenii cred că sunt lipsit de înțelepciune pentru că ignor avertismentee privind riscurile fumatului.

Scorarea:
PROS 1, 3, 5
CONTRA 2, 4, 6

Stabilirea stadiului pentru exercițiul fizic - după Marcus și Simkin (1993)

Itemi
1 În prezent nu fac exercițiu fizic
2 Intenționez să fac exercițiu fizic în următoarele 6 luni
3 În prezent, fac exerciții fizice regulat
4 Am făcut exrcițiu fizic regulat în ultimele 6 luni

14
Scorarea:
Pre-contemplare: 1 – adevarat 2- fals.
Contemplarea: 1 adevărat 2 adevărat
Pregătire: 1 fals , 3 fals.
Acțiune: 3 adevărat, 4 = fals.
Menținere: 3 adevărat 4 adevărat.

Intenția de implementare a schimbării comportamentale.

Intențiile pot fi definite drept instrucțiunile pe care oamenii și le oferă singuri pentru a realiza un
anumit comportament, sau pentru a îndeplini un anumit scop. Ele sunt de regulă măsurate cu
itemi de forma ” Intenționez să fac/să realizez X”. Intenția este punctul culminant al procesului
de luare a deciziei și semnalează finalul deliberării privind un anumit comportament. În același
timp intenția captează și standardul performanței pe care individual și-l stabilește, angajarea sa
față de acea performanță, timpul și efortul pe care le va consuma în acțiunea respectivă
(Gollwitzer, 1990, Webb și Sheeran, 2005).
Atunci când oamenii formulează doar intenții referitoare la scopuri, activări sau elaborări
inadecvate ale acestor intenții pot genera probleme în sfera voinței, probleme care subminează
îndeplinirea scopului propus. Aceste probleme pot fi depăsite prin intențiile de implementare. În
baza intențiilor de implementare formulate, oamenii sunt mult mai pregătiți perceptual pentru a
întâmpina stimulii situaționali specificați în componentele de tip ”dacă… atunci…” ale planului.
Stimulii specificați evocă reacția menționată la segmental ”atunci…”, cu ușurință și fără
necesitatea conștientizării sau a unui efort conștient.
Implementarea intențiilor au un format ca acesta: ” Dacă va avea loc situația Y, atunci eu
voi iniția comportamentul Z orientat către scop”. Importanța utilizării structurii verbale de tip
”dacă… atunci…” în formularea planurilor a fost demonstrată într-un studio al lui Oettigen,
Honig și Gollwitzer (2000). Toți participanții au primit dischete pentru computer, cu material
vizând sarcini de concentrare și erau invitați să facă activitățile pregătite acolo, în fiecare
dimineață de miercuri, în următoarele patru săptămâni.
În condiția control, fraza completată era: Voi rezolva cât mai multe exerciții de artimetică
miercurea la ora (o ora înaintea prânzului, aleasă de respondent). În condiția experiementală,

15
condiția intenție de implementare, fraza de completat era de tipul: Dacă va fi miercuri la ora (o
ora înaintea prânzului, aleasă de respondent), atunci am să rezolv cât mai multe exerciții de
artimetică.
Programul de pe dischetă a înregistrat ora la care participantul a început să lucreze la
sarcină, după ceasul de la computerul participantului. În ciuda aparentei similarități între cele
două instrucțiuni primite de participanții din cele două condiții, structura condițională a intenției
de implementare a avut un impact dramatic asupra gradului de apropiere a momentului realizării
sarcinii față de momentul propus în completarea frazei. Deviația medie în raport cu ora pe care
și-au propus-o în scris a fost de 8 ore la condiția de control și de 1,5 ore la condiția intenție de
implementare. Utilizarea formatului ”dacă… atunci…” în inducerea intenției de implementare
este foarte important pentru a asigura efecte puternice ale intenției.
Web și Sheran au folosit o iluzie lingvistică și au arătat că intenția de implementare
determină performanțe superioare și când se lucrează cu o sarcină de detectare extrem de dificilă.
S-a cerut participanților să numere de câte ori vor întâlni litera ”F” în text. În text era ”F” în 6
locuri, dar cei mai mulți numărau doar de 3 ori, deoarece le scăpa faptul că litera era și în
cuvântul ”of”, care apărea de 3 ori. În acord cu ipoteza studiului, cei din condiția control, care
anterior rezolvării sarcinii au fost doar familarizați cu litera F, au numărat doar 3 de ”F”. În
schimb, participanții care au formulat o intenție de implementare (”Imediat ce am să văd o literă
F, eu am să adaug încă o literă la numărătoarea mea!”) au numărat semnificativ mai multe litere.
Și alte studii ulterioare au verificat utilitatea formularii intenției de implementare în termeni
”dacă…atunci..”, chiar și atunci când identificarea stimulului menționat în segmentul ”dacă..”
este dificilă. Scopurile/intențiile comportamentale sau cognitive arată doar ce vor oamenii să facă
sau să obțină (ex. intenționez să consum mai puține grăsimi la masa), pe când intențiile de
implementare precizează comportamentul pe care il va realiza persoana în vederea realizării
scopului și contextul, situația în care va acționa (ex. ”Ori de cite ori va fi ora prânzului, îmi voi
alege un meniu cu nivel scazut de grăsimi” sau ”Dacă voi fi servit cu aperitive la petrecere,
atunci voi alege doar ceva cu un conținut redus în răsimi”). Intențiile de implementare sunt
subordonate intențiilor cu privire la scopuri comportamentale. Intențiile care vizează scopurile
comportamentale indică ce va face persoana, pe când intențiile de implementare precizează
când, unde și cum va face cee ace va face.

16
 Webb și Sheran (2004) au utilizat o sarcină cu timp de reacție și cei care au formulat
intenții de implementare au răspuns mai repede decât cei care au formulat doar intenții cu privire
la scopuri. Orbell și Sheeran (2000) au obținut rezultate simlare cu pacienți care suferiseră
intervenție chirurgicală pentru articulații. În ciuda intențiilor echivalente privind reluarea
mișcărilor în acele articulații, după trei luni de la operație, pacienții cu intenția de implementare
realizau 18 mișări din 32, mai repede decât pacienții care nu formulaseră planuri de tip dacă-
atunci. Cei cu implementarea intenției au avut articulațiile complet funcționale în medie cu 2,5
săptămâni mai devreme decât ceilalți, care nu formulaseră planuri ”dacă…atunci…”.
Pentru a formula intenții de implementare, persoana trebuie mai întâi să identifice reacția
care va duce la îndeplinirea scopului și apoi să anticipeze ocaziile adecvate pentru a iniția reacția.
De exemplu, persoana ar putea specifica activitatea de a merge la jogging 20 de minute, ”maine
dimineața înainte de a merge la serviciu”, în vederea realizării intenției sale de a face exercițiu
fizic regulat. Formarea unei intenții de implementare este actul mintal prin care situațiile critice
anticipate se asociază cu răspunsul efectiv, direcționat către îndeplinirea scopului. Acest proces
include un act de voință conștient care rezultă într-o asociere în memorie, între reprezentarea
mintală a oportunității (situației) specificate și modalitatea de a îndeplini scopul (răspunsul
comportamental sau cognitiv).
Verplanken și Faes (1999) au verificat această procedură pentru dieta sănătoasă.
Participanții erau studenți și au fost rugați să formuleze intenții de implementare a
comportamentului alimentar cu detalii pentru dieta din următoarele 5 zile (exact ce urmau să
mănânce și să bea în următoarele 5 zile). Participanții din condiția control nu au formulat aceste
planuri. Toți au fost rugați să țină un jurnal alimentar zilnic. Dieteticianul a evaluat jurnalele fără
să știe despre manipularea făcută. Au mâncat mult mai sănătos cei care formulaseră intenții de
implementare în comparație cu cei care nu stabiliseră unde și cum vor mânca sănătos.
Higgins și Conner (2004) au folosit un plan de cercetare similar, evaluând rolul intenției
de implementare pentru prevenirea inițierii fumatului la adolescenți. Participanții au răspuns la
chestionare, au citit mesaje persuasive împotriva fumatului și la fiecare șase luni au formulat
intenții de implementare relevante. Cei din lotul de control au realizat teme școlare când cei din
lotul experimental scriau intențiile de implementare. Adoptarea fumatului a fost semnificativ mai
redusă după doi ani de la inceperea studiuliu la cei din grupul experimental.

17