Sunteți pe pagina 1din 4

Experienţa jenei.

Jena poate fi definită din perspectiva a două componente: subiectivă (


fenomenologică ) şi obiectivă ( normativă ).
Din perspectivă fenomenologică sau experienţială, în viziunea lui Rowland
Miller, jena ar fi o stare de disconfort marcată de stupoare, stânjeneală şi
amărăciune. Disconfortul simţit într-o anume situaţie poate poate da trăiri
puternice sau slabe, pornind de la un sentiment de uşoară stânjenelă, încurcătură,
incertitudine şi ajungând la senzaţii puternice de neputinţă, înroşire şi dorinţa de a
evada.
Vom enumera mai multe sinonime pentru acoperirea a cât mai multe nuanţe
semantice asociate trăirilor afective subiective:
- mortificare ( încremenire, îngheţare, stupoare );
- stânjeneală ( ocară, fâstâceală, stinghereală );
- amărăciune ( supărare, întristare ).
Ruşinea, vinovăţia şi jena fac parte din categoria emoţiilor negative, care implică
conştientizarea sinelui. Sinele ajunge să fie evaluat negativ şi apreciat ca imoral,
pentru că nu a respectat anumite standarde sociale; cele trei emoţii se pot distinge
în funcţie de specificul standardelor încălcate.
1). Jena intervine după o încălcare publică şi accidentală a standardelor
socio-morale regăsite implicit la nivelul prescripţiilor de roluri şi a scenariilor ce
guvernează buna derulare a interacţiunilor sociale;
2 ). Vinovăţia intervine după transgresiunea standardelor socio-morale universale
ce sunt acceptate într-o societate anume;
3 ). Ruşinea urmează constatării abaterii de la standardele socio-morale individuale
şi asumate.
În toate cele trei cazuri emoţiile survin ca urmare a transgresiunii inor coduri
socio-morale: în cazul jenei- codul bunelor maniere; în cazul ruşinii – codul socio
– moral universal; în cazul vinovăţiei.
Jena este diferită de ruşine, chiar dacă sunt greu de despărţit, oamenii
considerându-le etichete sinonime, jena fiind considerată ca o trăire asociată
ruşinii, fiind parte din aceasta.
În viziunea modernă distincţia dintre jenă şi ruşine se bazează pe o serie de de
dimensiuni, fiind fundamentală din punct de vedere situaţional ( componenta
obiectivă ) , cognitiv ( componenta cognitivă ), fenomenologic ( componenta
subiectivă ); iar la nivelul manifestărilor stării emoţionale – fiziologic (
componenta somatică ) şi non – verbală ( component comportamentală ) - jena
este diferenţiată atât de ruşine cât şi de amuzament.
Studiile făcute de Rowland Miller şi Cathy Stonehause au cercetat
identificarea circumstanţelor situaţionale responsabile de declanşarea jenei, fără a
ţine cont de emoţii înrudite.
În urma asocierii cu June Price Tangney, o cunoscută cercetătoare a emoţiilor de
ruşine şi vinovăţie, studiile au fost extinse pentru a surprinde concomitent
antecedentele comune ale celor trei emoţii, dar mai ales antecendentele distincte.
Au schimbat perspectiva de abordare a antecedentelor considerate şi catalogate
anterior preponderent din „ exterior” , au început să fie apreciate simultan din
„ interior ”. Această abordare demonstrează alte aspecte legate de antecedentele
declanşatoare, cum ar fi confirmarea faptului că jena necesită obligatoriu prezenţa
publicului iar ruşinea nu implică neaparat absenţa acestuia.
Dacher Keltner şi Brenda Buswell au implementat aceeaşi strategie – investigarea
simultană a antecedentelor celor trei emoţii.
Rowland Miller a ordonat antecedentele situationale ale jenei, in funcţie de măsura
în care emoţia trăită este rezultatul implicării active şi directe a individului:
- antecedente provocate de anumite comportamnete ale individului;
- antecedente care sunt rezultatul unor comportamente interactive, în
care cel care este jenat trăieşte emoţia ca urmare a unei interacţiuni
penibile cu unul sau mai mulţi interlocutori;
- antecedente ce sunt provocate de comportamentul audienţei;
- antecedente care sunt provocate prin urmărirea emoţiei la celalat.
Emoţia de jenă, după cum era de aşteptat antecedentele situaţionale se
declanşează în funcţie de comportamentul individului, cele mai frecvente sunt
erorile comportamentale, neândemânare sau stângăcie ; precum şi erorile cognitive,
judecăţi greşite, uitarea, deficitul de atenţie, pierderea controlului, eşec în reglarea
intimităţii, rănirea neinteţionată a altcuiva, discrepanţă publică în raport cu
standardele personale, atragerea nedorită a atenţiei celorlalţi, reacţii exagerate la
situaţie. Jena este declanşată şi de urmare a interacţiunilor pe care le are individul
cu audienţa, individul pierde coerenţa rolului personal pe motiv „ că dă ochii cu
cineva ” care are cunostinţă de aspecte jenante din trecutul său, sau partenerul de
interacţiune are o reacţie exagerată la o anumită situaţie.
De asemenea tachinarea este un comportament frecvent care poate induce jena,
ceilalţi pot provoca jena invocând şi exagerând o eroare reală a celui vizat sau
inventând una fictivă.
În alte cazuri jena este trăită doar ca urmare a observării celuilalt, jena fiind
resimţită atunci când individul urmăreşte anumite transgresiuni ale convenţiiolor
sociale ce sunt realizate de membrii grupului din care face parte.Jena întruneşte
calităţile unei emoţii de grup. În unele cazuri jena poate fi trăită empatic.
Rowland Miller a realizat o grilă de analiză a jenei în baza acestei clasificări, grilă
care urmăreşte identificarea sistematică a antecedentelor declanşatoare ale oricărei
emoţii.
Jena are valori speciale din punct de vedere al componentei cognitive, după
definiţie ea intervine atunci când au fost încălcate standardele cu privire la
convenţiile sociale. Una din dimensiunile cognitive asociatei acestei transgresiuni
este cea legată de perceperea gravităţii transgresiunii. Dacă persoana apreciază
transgeresiunea ca fiind una gravă, aceasta îl poate înclina spre trăirea ruşinii, dacă
este apreciată ca fiind una lejeră, persoana va simţi doar vină.
Sabini, Garvey şi Hall apreciază ca jena poate fi lipsită de gravitate, ruşinea apare
ca apanajul unei tragedii, în timp ce jena conţine elemente tragico- comice,
dominantă fiind tonalitatea comică, tragedia este de suprafaţă. Chiar şi cel care este
autorul gafei jenante poate resimţi comicul situaţiei.
Un alt antecedent cognitiv specific jenei este prezenţa publicului, fiind o condiţie
necesară, obligatorie. Publicul poate exista in mod real, obiectiv, dar poate fi şi o
prezenţă imaginară.
Situaţiile în care este resimţită jena sunt de cele mai multe ori situaţii – surpriză,
asociate comportamentului „ accidental eronat ”, care intervin pe neaşteptate, pe
nepregătite.
Jena este un amestec de blocaj temporar ( „te pierzi pe moment cu firea ”),
stânjeneală faţă de ceilalţi şi supărare pe sine.
Spre deosebire de ruşine, care este o emoţie mai intensă, jena este resimţită ca un
disconfort, având un gust „ dulce-amărui”, sau altfel spus „ cu unochi îţi vine să
plângi, iar cu celălalt îţi vine să râzi ”. În cazul ruţinii tendinţa de amuzament
lipseşte cu desăvârşire. Din punct de vedere fiziologic în cazul jenei se activează
sistemul nervos simpatic şi reacţia de înroşire. Are loc o creştere simultană a
presiunii sistolice şi diastolice pe durata întregului episod jenant. Simultan creşte şi
ritmul bătăilor inimii, doar pentru un minut, după care revine totul la normal.
Glanda suprarenală elimină în sânge cortizol pregştind organismul să facă faţă
circumstanţelor ameninţătoare.
De asemenea înroşirea obrajilor şi gâtului este o reacţie fiziologică locală, care este
specifică jenei, ea neputând fiind controlată, ea fiind diferită de înroşirea produsă
de exerciţiile fizice, excitarea sexuală sau intoxicare.
Jena are un set specific de manifestări non- verbale :
- evitarea pivirii fixe, privirea în jos;
- zâmbet inhibat, controlat, doar cu partea de jos a feţei;
- întoarcerea buzelor înspre jos arătând un zâmbet jenat;
- din nou un zâmbet inhibat;
- privire migratoare ( stânga – dreapta );
- mişcarea capului în jos, completată opţional cu tendinţa de atingere
a feţei.
Tendinţa de aşi cere scuze, de a repara greşeala în situaţia în care o persoană este
pusă intr-o situaţie jenantă , este afişajul non-verbal şi cel verbal prin manifestarea
unei recunoaşteri a statutului inferior faţă de ceilalţi, dar şi prin a potenţa latura
comică prin chicotire sau chiar râs.

S-ar putea să vă placă și