Sunteți pe pagina 1din 2

Tema 3

ANALIZA FLUXULUI IDEATIC ÎN TIMPUL DESFĂȘURĂRII RAȚIONAMENTELOR


NECESARE REZOLVĂRII UNEI PROBLEME DE MATEMATICĂ

În cazul când următoarea mea activitate este rezolvarea unei probleme de


matematică, știu că nu pot asocia rezolvarea problemei, indiferent de gradul de dificultate,
cu o altă activitate complexă. In schimb, pot vorbi la telefon, pot să fiu atentă la TV, să
ascult ce spune copilul, pot să mă gândesc la unele lucruri mai mult sau mai puțin
importante, dar în acest caz timpul de lucru se mărește și probabilitatea de a avea un
rezultat corect scade.

Citesc datele și cerințele problemei:


Am două unghiuri adiacente complementare, AOC și BOC, în care măsura lui AOC
este egală de două ori cu măsura lui BOC, și se cere la primul punct să calculez măsura
unghiurilor și la punctul doi să calculez măsura unghiului AOM, în condițiile în care știu că
OM este bisectoarea unghiului BOC.
Mă gândesc la un algoritm teoretic de rezolvare pe care încerc să-l pun în aplicare:
Am două variante, dar o aleg pe cea mai simplă.
Mai întâi voi reprezenta cele două unghiuri, despre care știu că sunt adiacente și în
acest caz, împreună vor forma un unghi drept (90°).
Încep prin a reprezenta acest unghi drept, format din două unghiuri, despre care
știu că măsura unuia este dublul măsurii celuilalt, deci unul din unghiuri va fi de două ori
mai mare decât celălalt.
Notez pe desen punctele: O este vârful comun, BOC va fi unghiul mic și AOC
unghiul mai mare.

Îmi amintesc că după-amiază trebuie să fac cumpărături pentru sărbători apoi,


continui rezolvarea problemei.

Pentru a rezolva problema, folosesc datele problemei și anume din faptul că


unghiurile sunt complementare, de unde deduc că măsura lui AOC plus măsura lui BOC
însumează 90°.
În același timp cunosc că măsura unghiului AOC este de două ori măsura lui BOC.
Am două relații cu două necunoscute, dar suficiente date să pot ajunge la un
rezultat final.
Imi amintesc că nu am sunat-o pe mama și trebuie s-o fac chiar acum.
Apoi merg mai departe cu problema.

Înlocuiesc măsura unghiului AOC cu dublul măsurii unghiului BOC și obțin


următoarea relație:
2 x măsura unghiului BOC + măsura unghiului BOC = 90°
Merg mai departe și observ că 3 x măsura unghiului BOC = 90°
Împart 90° la 3 și obțin măsura unghiului BOC egală cu 30°.
Din faptul că măsura unghiului AOC este dublul măsurii unghiului BOC, înmulțesc 2
cu 30 și obțin măsura unghiului AOC egală cu 60°.
Acestea sunt măsurile celor două unghiuri complementare:
- măsura unghiului AOC este de 60° și
- măsura unghiului BOC este de 30°

Îmi amintesc că nu am terminat la serviciu raportul pentru audit.

La punctul b al problemei știu că OM este bisectoarea unghiului BOC și se cere să


calculez măsura unghiului AOM.
Pentru că OM este bisectoarea unghiului BOC, deduc că unghiurile formate,
respectiv BOM și COM sunt egale. Merg mai departe și pot deduce și valoarea lor,
respectiv 30 împărțit la 2 rezultă, 15° fiecare.
Eu am nevoie de valoarea măsurii unghiului AOM.
Dar observ că că unghiul AOM este format din unghiurile AOC și COM.
Pot afla valoarea măsurii unghiului AOM din însumarea celor două măsuri,
respectiv 60° + 15° = 75°

Oricăt am încercat, nu am reușit să mă concentrez numai pe activitatea de


matematică. Conștiința este în schimbare (W. James, 1890), deoarece conținuturile ei
sunt într-o permanentă mișcare și transformare.

S-ar putea să vă placă și