TEMA 2

Cerință: Ce este patologicul?

Oricare încercare de abordare și de definire a patalogicului se confruntă cu

dificultăți inerente dintre cele mai variate, însă elementul comun care apare în vasta
literatură de specialitate, concentrându-se în același cadru, îl reprezintă ființa umană
observată ca fiind o “persoană diferită” în raport cu normalitatea psihică a persoanelor
aflate în jurul său.

Este esențial de menționat faptul că granița dintre un comportament normal și un

comportament anormal se dovedește a fi foarte subțire, în momentul în care lucrurile din
această sferă se doresc a fi clarificate, fiind necesar să se evalueze cu grijă starea fizică și
psihică a unui individ, pentru a nu-l integra greșit într-o anumită categorie. Această
afirmație reprezintă punctul cheie în baza căreia s-a elaborat lucrarea prezentă.

Nu există la momentul actual o delimitare care să poată fi adoptată ca și regulă

unanim acceptată și de sine stătătoare, în scopul realizării demarcației dintre cele două
stări, existând o multitudine de variable care pot influența acest proces și de care voi
aminti pe parcurs. În această privință există însă multiple încercări de descriere a
normalului și a anormalului, în ceea ce privește comportamentul uman și aspectele
psihice ale fiecărui individ.

După Henri Piéron (2001), normalitatea este definită ca fiind un ansamblu de

caracteristici ale aceleiaşi persoane, caracteristici care se situează în interiorul marjelor de
variaţie ale populaţiei din care face parte.

Se poate observa că noţiunea de „normalitate”, din punct de vedere statistic,

poate fi reprezentată sub formă de grafic prin realizarea distribuţiei sub forma „curbei lui
Gauss”. Teoria la baza căreia stă această afirmație poate fi identificată și în lucrarea
matematicianului Adolphe Quetelet (1835), care este considerat a fi primul care a aplicat
tipul de curbă descoperită de către celebrul matematician, fizician și astronom, Carl
Friedrich Gauss .

Conceptul de normalitate, a cărei definire s-a impus în condiţiile încercării de

identificare a aspectelor care să o delimiteze față de abaterile de la normalitate, se poate
asocia astfel cu starea de echilibru în plan intern, psihic şi în planul extern al individului.

1
 Rezultă, din cele amintite anrterior, că un comportament normal se dorește a fi
deziderat în societatea actuală, deoarece acesta este singurul care poate asigura
standardele pentru o bună calitate a vieții și pentru evaluarea posibilităților profesionale
ale unui individ și că patologicului i se conferă trăsăturile specifice în baza comparației
cu acesta. Rămânâne astfel de subliniat ideea că nu trebuie făcut uz de patologic,
încadrând cu prea multă ușurință diferite comportamente în sfera neobișnuitului sau
bizarului.

Pentru a înțelege mai bine ideea de patologic, se va lua în considerare termenul

de comportament anormal ca find reprezentativ contextului dat. Datorită unei game vaste
de răspunsuri referitoare la înțelegerea anormalului și a criteriilor de diferențiere a sa față
de comportamentul normal și în încercarea de sistematizare a acestora, Atkinson (2002),
adoptă încercările de a descrie termenul, prin apel la o serie de definiții, care s-au ales a
fi expuse pentru actualul subiect deoarece vin în sprijinul celor menționate anterior.

Prima definiție are în prim plan devierea de la normele statice. Cuvântul anormal
înseamnă, în accepțiunea autorului, ,,alături de normă”. Majoritatea oamenilor pot fi
încadrați în categoria dată, în timp ce o serie de indivizi trec în sfera anormalului. Lipsa
frecvenței statice a unui comportament anormal îl cataloghează pe acesta ca fiind deviat
de la normă. Însă, potrivit acestei definiții, o persoană care manifestă un comportament la
extrema sa, fie el în esență și pozitiv, va fi clasată ca anormală.

Pe de o parte, un comportament neobișnuit ar putea să nu reprezinte în mod

necesar un semn al unei tulburări psihologice, depinzând mai degrabă de factorii care îl
determină, de contextul în care a fost observat, precum și de frecvența cu care acesta se
desfășoară și de impactul pe care actul desfășurat îl exercită asupra altor persoane.

Într-un citat celebru, care aparține lui Albert Einstein, acesta preciza că ,,toţi
suntem genii, dar dacă judeci un peşte după abilitatea sa de a se căţăra în copac, el va trăi
toată viaţa cu impresia că e un prost.”

O a doua definiție întâlnită la Atkinson (2002), ia în considerare devierea de la

normele sociale și culturale. Conform autorului, fiecare societate tinde să adopte la nivel
intern un anumit set de reguli sau norme prin care să ghideaze comportamentul
persoanelor care conviețuiesc în ea, în scopul prevenirii devierilor de la modelul dat.

2
 Comportamentul care deviază pronunțat de la aceste norme este considerat
anormal, dând dovadă de lipsa interiorizării corecte a valorilor și a normelor sociale.
Această perspectivă identifică însă o problemă în situația în care ,,devierea de la normele
sociale este adoptată ca reprezentând un criteriu definitoriu pentru anormalitate.”

Se desprinde astfel ideea că un comportament care poate fi considerat acceptabil

într-o societate, poate reprezenta o aberație pentru alta, prin simplul fapt că i se atribuie o
marjă acceptabilă sau non-acceptabilă din partea membrilor unei societăți. De exemplu,
conform lui Kalat (2011), abuzul de alcool reprezintă o normalitate în Las Vegas pe când
acest fapt este strict interzis printre Mormoni.

În literatura de specialitate se întâlnesc și la alți autori exemple referitoare la

aspectele prezenței patologicului în sfera socio-culturală. În opinia lui Zlate (1996),
valorile societății și modelele culturale, larg acceptate la nivel de macrogrup, în
momentul în care sunt puse în practică ,,își pun amprenta asupra psihicului uman,
impregnându-l cu obiceiuri, tradiții, mentalități și chiar cu superstiții” (p.196), transmise
de la o generație la alta. Tot autorul susține în continuarea aestei idei, că într-o situație
desprinsă dintr-un context cultural oriental există valențe de percepție asupra unuia și
aceluiași fapt în comparație cu o cultură de tip japonez. În timp ce mediul cultural
oriental se îndreaptă spre percepția de a dobândi fericirea ca fiind scopul suprem al
acestei vieți, în accepțiunea japoneză, scopul vieții este reprezentat de necesitatea
achitării de obligații.

Pe de altă parte, faptul că omul își schimbă starea psihică în funcție de influențele
socioculturale, demonstrează că este o ființă socială. Tocmai acest fapt îl determină să își
adapteze întreaga existență la caracteristicile contextelor în care își exercită traiul, cu
scopul de a se adapta și de a se dezvolta permanent, deși acest lucru îl poate face să pară
normal pentru societatea căreia îi aparține și anormal în cazul unei alte societăți

Ajungând la a treia definiție întâlnită la Atkinson (2002), găsim conceptul de

comportament inadaptat. Fără a se lua în considerare devianța de la normă, în această
abordare a comportamentului anormal, definit ca fiind unul inadaptat se dorește urmărirea
,,modului în care comportamentul afectează bunăstarea individului sau a grupuului
social.”

3
 Anxietatea reprezintă una dintre stările specifice care apare ca și consecință a
unui comportament inadaptat, rezultat în urma unei situații majore de stres sau a altor
experiențe negative, afectând viața persoanei care o posedă.

Patologicul poate fi definit și observat de asemenea și prin prisma conceptelor

de ,,boală” și ,,sănătate”. Acest aspect presupune înțelegerea anormalității ca prezență a
bolii, însă aparține mai mult de domeniul psihiatrie, având nevoie de o altă abordare.

În altă ordine de idei, un diagnostic din punct de vedere psihologic, în ceea ce

privește patologicul ca stare observabilă, ar trebui să fie rezervat strict pentru acele
persoane ale căror probleme interferează cu viața lor personală și/sau cu a celor din jur
într-un mod negativ și eventual distrugător.

Ca și concluzie a celor prezentate, patologicului i se pot atribui o serie de termeni

apropiați ca și formă, dintre care putem aminti: boala, anormalitatea, deviația de la
normă, prezența unui comportament inadaptat, deviant sau non-acceptat. Necesar este de
reținut faptul că patologicul trebuie tratat într-o manieră cât mai obiectivă, în momentul
în care se dorește etichetaea unei persoane ca aparținând acestei categorii sau ca
aparținând normalului, acest fapt putându-i scădea sau îmbunătăți bunăstarea personală în
raport cu sine sau cu cei din jur, pe termen mediu și lung.

4
Bibliografie:
Atkinson, R. L. , Atkinson, R.C., Smith, E. E., Bem, D. J., (2002), Introducere în psihologie, Ed.
Tehnică, București
Havârneanu, C.E., (2019), Curs ”Introducere în Psihologie – ID an I”, Editura Universitații
Alexandru Ioan Cuza, Iași
Kalat, J. W., (2011), Introduction to Psychology, Ninth Edition, Wadsworth, Cengage Learning
Pieron, Henry, 2001, Vocabularul psihologiei, Editura Univers Enciclopedic, București
Zlate, Mielu, (1996), Introducere în psihologie, Casa de editură și presă Șansa SRL, București