Normalitatea – conceptul în psihologie

Cum definim normalitatea? Ce este normal sa acceptam si ce nu? Din ce perspectiva si pentru care
cultura / societate? Cum ajungem sa ne simtim “anormali”? Vorbim despre “doar special” sau
“anormal” sau “progres”, “talent”, “geniu”, “gresit sever”, “bolnav grav”, “toleranta”, “distructiv”?
Cerem sau nu ajutor pentru ca este normal sau nu sa ne simtim “asa”, “diferit”? Care preferinta
sexuala este normala si care nu?

Care caracteristici personale sunt normale si care nu? Pe care ar trebui sa le cultivam / invatam si pe
care nu?

Faith Jegede afirma in “What I’ve learned from my autistic brothers” ca “a cauta sa fii normal este
sacrificiul suprem in defavoarea potentialului; sansa de a deveni maret, de a progresa sau de a
schimba ceva moare in momentul in care incercam sa fim ca celalalt”.

Conceptele “normalitate / anormalitate” sunt dificil de definit dintr-o singura perspectiva

psihologica. Iar definirea unuia nu inseamna automat clarificarea si a celuilalt. In 1958, Marie Jahoda
afirma in cartea sa (se poate gasi online: „Current concepts of positive mental health„) ca “absenta
bolii psihice NU este de ajuns pentru a proba existenta sanatatii mentale”. In alte cuvinte, daca nu
esti diagnosticat cu o boala mentala, nu inseamna automat ca esti sanatos psihic.

Voi vorbi mai jos pe scurt despre doar cateva din perspectivele prin care putem analiza dihotomia
“normalitate / anormalitate”.

Diagnoza medicala: exista Manualul de Diagnostic si Statistica al Tulburarilor Mentale (DSM),

publicat de Asociatia Americana de Psihiatrie. Ofera un limbaj comun si criterii de clasificare a bolilor
mentale. Editiile sunt revizuite periodic (DSM-I a fost publicat in 1952, DSM-V in 2013) pentru a
mentine definitiile cat mai actuale in contextul schimbarii societatii (noi descoperiri medicale si
psihologice). Este folosit la scara larga (clinicieni, sistemul medical si juridic, politie, companii de
asigurare medicala si farmaceutice), mai ales in definirea legala a normalitatii, in functie de legile
penale ale societatii.

DSM a generat si numeroase critici si controverse, iar unele definitii au fost schimbate in timp. De
exemplu, versiuni mai vechi au clasifical homosexualitatea ca anormala. DSM-III (1980) a clasificat
homosexualitatea ca anormala doar daca persoana are sentimente negative fata de orientarea
sexuala proprie.

Definirea normalitatii ca valoare statistica: cat de des / rar este intalnita caracteristica respectiva
intr-un grup dat. Comportamentele / caracteristicile cele mai des intalnite intr-un grup sunt
percepute de acel grup ca fiind normale. In 1986, Clifford Thomas Morgan si Richard Austin King au
definit anormalitatea ca fiind acele comportamente, emotii sau ganduri ce sunt semnificativ
deviante fata de patternurile acceptate in mod obisnuit.
Abordarea insa nu ne ajuta sa intelegem daca acele comportamente des intalnite sunt si dezirabile
sau sanatoase. Exemplu: in SUA, obsezitatea este des intalnita si perceputa ca o normalitate. Nu
inseamna ca este si de dorit sau sanatoasa.

Modelul sanatatii mentale ideale – dezvoltata de Marie Jahoda, in 1958. Ea a numit 5 aspecte
esentiale starii de bine: structurarea timpului, efort colectiv sau stabilirea unui scop, identitatea
sociala sau status, contact social si activitate in mod regulat. A construit o lista a caracteristicilor care
se intalnesc la majoritatea celor care sunt perceputi ca “normali” (cunoscut ca modelul sanatatii
mentale ideale):

• Auto-perceptia eficienta

• Respect fata de sine si auto-acceptare realistice

• Control voluntar al comportamentului

• Perceptie realistica asupra lumii

• Capacitatea de a mentine relatii cu cei din jur si de a oferi afectiune

• Capacitatea de a gestiona o directie proprie si de a fi productiv

Modelul este unul ideal, intrucat este aproape imposibil ca o persoana sa indeplineasca toate cele 6
criterii in acelasi timp. Sunt situatii in care chiar daca criteriile nu sunt indeplinite 100%, totusi
persoana sa fie sanatoasa mental. Exemplu: nu toti dezvoltam o directie la fel de clara in viata, si
totusi suntem sanatosi mental.

Definirea functionarii anormale: Rosenhan and Seligman propun in 1989 urmatoarele caracteristici
ce definesc o functionare anormala a unui individ:

• Suferinta

• Ne-adaptarea / posibilitatea sa iti faci rau singur

• Senzatia de vid si neconventional

• Impredictibil si pierderea controlului

• Irational / Incomprehensibil (de neinteles)

• Provoaca discomfort altora

• Incalca regulile sociale / morale ale grupului de care apartine

Si acest model are limitari, intrucat un comportament definit ca anormal conform acestei liste poate
fi de fapt adaptativ pentru un individ. Exemplu: o persoana cu o tulburare obsesiv-compulsiva de
spalare repetitiva a mainilor isi poate pune in practica comportamentul pentru a se simti mai bine in
anumite situatii tensionate.
Abordarea cognitiva sustine ca gandurile unei persoane conduc la comportamentele pe care acea
persoana le are. Principalele concepte ale abordarii cognitive sunt:

• Comportamentele distructive / dezaptative sunt generate de ganduri irationale / gresite

• Tulburarile mentale sunt cauzate mai mult de modul in care definesti o situatie, nu de situatia in
sine

• Persoanele isi pot gestiona tulburarile mentale prin schimbarea perceptiei asupre situatiei /
modificarea gandurilor referitoare la acea situatie

Aceasta abordare, la fel ca altele (psihologia comportamentala sau abordarea psihodinamica) ofera
mai mult solutii la cum sa tratam diverse comportamente considerate deja ca fiind daunatoare, si
mai putin cum sa le definim ca fiind normale / anormale.

Lasand la o parte dezbaterile pe diverse normalitati / anormalitati ale vietii, fiecare dintre noi isi
construieste o viziune proprie a acestor concepte. Ea se bazeaza pe educatia pe care o primim, pe
regulile societatii in care train, pe lectiile si experientele pe care le avem de-a lungul vietii, pe ceea ce
alegem.

Normalitatea, se poate asocia cu starea de echilibru în plan intern, intrapsihic şi în planul extern al
individului.

Normal provine din termenul latinesc „norma”. O interpretare a cuvântului poate fi „care nu se
abate” nici în stânga, nici în dreapta şi nici de la medie.

F. Cloutier afirma: „conceptul de sănătate mintală nu poate fi înţeles decât prin sistemul de valori al
unei colectivităţi”.

Distribuţia normală (Curba Gauss) – porţiunea mediană corespunzătoare normalului

Normalitatea este definită ca un ansamblu de caracteristici ale persoanei, caracteristici care se

situează în interiorul marjelor de variaţie ale populaţiei din care face parte.

Normalitatea în psihologie se leagă de două alte concepte importante, cel de sănătate psihică și cel
de adaptare.

Sănătatea psihică poate fi descrisă ca fiind armonia dintre comportamentul cotidian şi valorile
fundamentale ale vieţii asimilate de individ, îmbinarea elastică dintre gând, afect şi comportament.

Adaptarea o putem privi ca fiind un consum de energie necesar pentru ca persoana să se poată
integra sau să poată rezista în faţa presiunii exercitate asupra sa de societate sau de tensiunea
legăturilor sociale. Asfel putem considera că procesul de socializare reprezintă achiziţia pentru a
putea efectua eforturile de adaptare socială continuă, pentru a-şi însuşi sau menţine rolurile
sociale dobândite.

Se disting 4 perspective, după M. Sabshin, în sfera normalului:

1. normalitatea ca sănătate;

2. normalitatea ca utopie, S. Freud afirma despre normalitate „un Ego normal este ca normalitatea în
general, o ficţiune ideală”;

3. normalitatea ca medie;
4. normalitatea ca proces.

Organizația Mondială a Sănătăţii definea sănătatea ca o stare de bine fizic, psihic şi social.

C. Herzlich propune trei dimensiuni ale sănătăţii:

– absența bolii;

– constituţie genetică bună-starea de echilibru a organismului, ca fiind capacitatea de adaptare

a individului la mediul său de viaţă.

Stare de buna functionare a organismului, sănătatea, conform definiției actuale a O.M.S., se

caracterizeaza printr-o “bunăstare fizică, mintala și socială care nu constă doar în absența bolii sau a
infirmității”.

A. Ellis enumeră 13 parametri ai sănătăţii mintale:

1. conşiinţa clară a interesului personal;

2. conşitiinţa limpede a interesului social;

3. auto-orientarea – ca fiind capacitatea de a se conduce şi orienta singur în viaţă;

4. nivel înalt de toleranţă a frustrării;

5. acceptarea incertitudinii şi capacitatea de ajustare la incertitudine;

6. angajarea în activităţi creatoare;

7. gândire ştiinţifică, realistă şi obiectivă;

8. auto-acceptarea – ca fiind capacitatea individului de a se accepta asa cum este el, cu părţi buneşi
rele; capacitatea de a se bucura de viaţă;

9. angajarea moderată şi prudentă în activităţi riscante;

10. realism şi gândire anti-utopică;

11. asumarea responsabilităţii pentru tulburările emoţionale proprii;

12. flexibilitatea în gândire şi acţiune;

13. îmbinarea plăcerilor imediate cu cele de perspectivă.

A.H. Maslow în 1976 teoretizează forma supremă a sănătăţii psihice introducând conceptul de
„personalitate autorealizantă”, amintim aici câteva trăsături:

1. Orientare realistă în viaţă;

2. Se acceptă pe sine, pe alţii şi lumea înconjurătoare;

3. Are un înalt grad de spontaneitate;

4. Este centrat pe probleme şi nu pe trăirile subiective;

5. Atitudine de detaşare şi nevoie de intimitate;

6. Autonomie şi independenţă;

7. Apreciere elastică a lucrurilor și a oamenilor, lipsită de stereotipii;

8. Se identifică cu omenirea, are interese sociale puternice;

9. Relaţiile sale afective, intime sunt profunde şi cu mare încărcătură emoţională, practicate cu
puţine persoane, şi nu superficiale dar cu multe persoane;

10. Împărtăşeşte atitudini şi valori democratice;

11. Nu confundă mijloacele cu scopurile;

12. Simţul umorului este superior, detaşat filosofic, nu ostil şi vindicativ;

13. Are mare potenţial creator…

Din punct de vedere social, sănătatea este acea stare a organismului în care capacităţile
individuale sunt optime, astfel încât persoana îşi îndeplineşte adecvat, fără a produce rău celor din
jur, rolurile sociale (de părinte, coleg, prieten, vecin, soţ, iubit etc.).