IAȘI, 2022

TERAPIA ADLERIANĂ
Jenny Warner, Gerhard Baumer

CUPRINS

1. Prezentare promotorului sau a promotorilor

2. Evoluția teoriei: repere și importanță
3. Concepte utilizate
4. Rolurile terapeutului
5. Procesul terapeutic
6. Relația terapeutică
7. Scopul sau scopurile procesului terapeutic
8. Tehnicile folosite
9. Mecanismele schimbării
10. Evaluarea terapiei: limite, aspecte pozitive și cercetări științifice care argumentează
eficiența terapiei
11. Concluzii
12. Studiu de caz pentru exemplificare
1. PREZENTAREA PROMOTORULUI SAU A PROMOTORILOR
Jenny Warner și Gerhard Baumer
 II. EVOLUȚIA TEORIEI: REPERE ȘI IMPORTANȚĂ

Alfred Adler (1870-1937), medic vienez, a fost preocupat de tulburările funcționale

(nevroze) ce apăreau la pacienții sănătoși din punct de vedere fizic, dar care aveau
simptome fizice care le provocau o suferință reală și le afectau viețile.
În cartea cu titlul „Studiu privind inferioritatea organului”, publicată în 1907, Adler
vorbește despre slăbiciunea relativă a unui organ sau a unui sistem din corp și de reacția de
compensare ce apare din partea acelui organ, a altui organ sau a sistemului nervos.
În 1912, Adler a publicat lucrarea cu titlul „Sistemul nervos”, care evidenția teoria
sa asupra nevrozei și prezenta o parte din principiile de bază ale psihologiei individuale.
Adler se specializa, la acea vreme, în tratarea pacienților psihiatrici, mai degrabă a celor
nevrotici decât psihotici. Ideile lui Adler s-ar răspândit ulterior în Wuropa și în Statele
Unite.
În 1916, Adler, Adler a fost mobilizat în armata austro-ungară și a lucrat ca medic
într-un spital militar din Cracovia. Întorcându-se din război, Adler și-a orientat energia
către prezentarea psihologiei individuale oamenilor. Conceptul său de „interes social” s-a
potrivit foarte bine atmosferei noi de reconstrucție a unei națiuni. În Viena, alături de
programele privind bunăstarea socială și construirea de locuințe, se puneau în aplicare
programe privind sănătatea și reforme educaționale. Adler a ținut de-a lungul timpului
prelegeri pentru copii și profesori privind creșterea sănătoasă din punct de vedere psihic. În
1927, a fost publicată cartea „Cunoașterea omului” a lui Adler, care oferă o descriere
completă a psihologiei individuale, pe baza prelegerilor ținute. A ținut prelegeri în Viena,
Olanda, Anglia și Scoția, Marea Britanie.

Dezvoltarea în Marea Britanie

O nouă societate adleriană a apărut în Londra, chiar înainte de moartea lui Adler,
avându-l pe acesta președinte. Aceasta nu a mai funcționat pe perioada celui de-al doilea
război mondial, dar și-a reluat activitatea sub președenția medicului psihiatric Alexandra
Adler, fiica sa.
Doctorul Joshua Bierer, care l-a avut profesor pe Adler, a emigrat în Anglia și a pus
bazele ărimului grup autonom de terapie socială pentru pacienții cu boli cronice și acute. A
înființat, de asemenea, un centru de psihoterapie socială și cluburi pentru pacienții din
ambulatoriu și cei externați.
În utimii 20 de ani din viața sa, Adler a ascos în evidență nevoia de a educa
profesorii, care influențau un număr mare de copii, astfel încât generațiile viitoare să poată
beneficia de ideile psihologiei individuale, iar apariția tulburărilor psihice să fie prevenită.
Totodată, s-a pus accentul pe educarea părinților și profesorilor, așa încât copiilor să li se
permită să crească sănătos din punct de vedere psihic și capabili din punct de vedere
psihologic , de a face parte dintr-o societate democratică.

III. CONCEPTE UTILIZATE/IPOTEZE TEORETICE

IMAGINEA PERSOANEI
Abordarea holistă și socio-teleologică a terapiei adleriene, care are la bază
psihologia individuală a lui Adler, susține că oamenii ar trebui priviți în contextul lor social
pentru ca scopurile lor sî poată fi identificate. Oamenii își aleg scopurile pornind de la
percepția lor subiectivă asupra lor înșile și asupra lumii, a corpurilor lor, a minții și a trăirii
lor, care sunt în concordanță cu deplasarea constantă spre aceste scopuri.

HOLISTICĂ
Termenul „individual” din psihologia individuală a fost utilizat de Adler pentru a
descrie caracterul indivizibil al unei persoane: și ca urmare există o abordare holistică a
psihoterapiei.
 SOCIALĂ
Ființele umane sunt parte din societate, iar acțiunile lor pot fi înțelese doar atunci
când sunt observate în grup.

TELEOLOGICĂ
Toate comportamentele au un scop, fiind posibilă identificarea scopurilor de lungă
și scurtă durată ale oamenilor, care sunt de natură socilaă și dezvăluie întreaga
personalitate. Oamenii au mereu posibilitatea de a alege modul în care răspund la calitățile
lor moștenite și la mediul în care cresc. Ideile și credințele care stau la baza acșiunilor unei
persoane poartă numele de logică personală. Logica personală este deținută și cunoscută de
un singur individ, creată în copilărie și conține generalizări și schematizări. Indivizii își
creează propriul stil de viață unic, fiind astfel responsabili pentru propria personalitate și
propriul comportament.
Conform perspectivei adleriene, fiecare dintre noi ne naștem cu dorința de a
aparține familiei, unor grupuri mai mari, societății și întregii rase umane. Fiecare se naște
într-o poziție inferioară și se luptă pentru a o depăși.

CONCEPTUALIZAREA TULBURĂRII ȘI A SĂNĂTĂȚII PSIHICE

Sănătatea psihică poate fi măsurată cu ajutorul mărimii interesului social pe care îl
are un individ. Oamenii sănătoși din punct de vedere psihic sunt siguri de locul lor și
contribuie la realizarea sarcinilor grupului din care fac parte. Cuvântul curaj este folosit de
adlerieni pentru a descrie activitatea dublată de un interes social, iar despre o persoană
despre care se spune că acționează cu interes social este încurajată. Persoana încurajată are
o atitudine pozitivă față de sine și are încredere și respect de sine.
O persoană cu interes social se va simți egală cu ceilalți oameni și îi va trata pe
ceilalți oameni ca fiind egali din punct de vedere social. Persoana sănătoasă psihic se
deplasează într-un plan orizontal către ceilalți și se orienteazî spre sarcină.
Comportamentul lor este folositor și este determinat doar de cerințele situației și de simțul
comun.
 Adler consideră că există 3 sarcini de viață majore pentru fiecare membru al rasei
umane: slujba sau ocupația, prietenia și iubirea. Pe vremea lui Adler, modul în care
oamenii își puteau îndeplini sarcinile vieții era acela de a-și găsi o slujbă, de a avea o viață
socială, de a se căsători și de a avea copii.
Tulburarea psihică apare atunci când un individ se simte inferior și nedemn de un
loc egal între semenii săi. Interesul social, care este o potențialitate înnăscută a fiecărei
ființe umane, nu apare în prezența unor sentimente inferioare. Persoanele care se simt
inferioare și acționează de pe o poziție de superioritate nu-și pot îndeplini în mod adecvat
sarcinile privind slujba, prietenii și căsnicia, deoarece sunt preocupați mai degrabă de
păstrarea propriului prestigiu decât de a răspunde la cerințele situației și de a-și aduce
contribuția la aceste sarcini. Deplasarea lor este într-un plan vertical, care se îndepărtează
de grup, sustrăgându-se unei părți sau tuturor sarcinilor vieții. Individul își stabilește un
scop nerealist și de neatins în ceea ce privește superioritatea personală. Simptomele
nevrotice sau comportamentale servesc drept scuze, iar ideile și atitudinile eronate care
justifică inutilitatea comportamentului sunt numite logică personală.

APARIȚIA ȘI MENȚINEREA TULBURĂRII PSIHICE

Simptomele și comportamentul nevrotic nu apar atât timp cât funcționăm în mod
adecvat. Nevroza se dezvoltă imediat ce simțim că nu ne putem îndeplini obligațiile într-
una din sarcinile vieții. Simptomele și comportamentul vor fi pretextul pentru
neîndeplinirea adecvată a sarcinilor, neangajarea în rezolvarea lor sau abandonarea lor.
Simtomele permit individului descurajat mai degrabă să ezite sau să evadeze, fără a-și
pierde demnitatea, decât să se confrunte cu eșecul și cu starea de inadecvare.

SCHIMBAREA
Orice întâmplare din viața unei persoane poate deveni o experiență încurajatoare,
care o poate ajuta să-și schimbe percepțiile. Moul comportament poate fi adoptat ca urmare
a încurajării oferite de o altă persoană sau, mai puțin frecvent, ca urmare a unei decizii
independente din partea individului.
 Adlerienii consideră că o schimbare comportamentală este superficială dacă nu este
însoțită de o modificare a percepției și de un interes social crescut. Oamenii trebuie să-și
înțeleagă într-o anumită măsură ideile greșite, după schimbarea comportamentală.

OBIECTIVELE TERAPIEI

Psihoterapia adleriană este un proces de învățare în care se realizează o reeducare a

percepțiilor și valorilor sociale greșite ale clienților, precum și o modificare a motivației
lor. Se dorește ca clientul să capete o înțelegere a ideilor lui greșite și a scopurilor
nerealiste, ambele fiinf o sursă de descurajare. Sentimentele inițiale de unferioritate ale
clientului sunt înlocuite sunt înlocuite de un interes social în creștere. Ei se simt încurajați
pe măsură ce își recunosc egalitatea cu semenii lor.
Există 4 faze, fiecare cu scopul propriu în procesul psihoterapiei adleriene:
1. Stabilirea și menținerea unei relații cu clientul
2. Descoperirea dinamicilor clientului
3. Obținerea înțelegerii
4. Încurajarea reorientării

CALITĂȚILE TERAPEUȚILOR EFICIENȚI

Terapeuții strict adlerieni se simt în mod autentic egali cu toate ființele umane,
inclusiv cu clienții și copiii. Terapeutul arată respect clientului, dar acest lucru nu înseamnă
neapărat că terapeutul este mereu gentil și drăguț și că acceptă toate comportamentele
clientului. Relația cu clientul este una de respect reciproc, astfel încât terapeutul arată
respect prin intoleranța față de comportamentele inacceptabile ale clientului și oferirea de
feedback onest.Terapeutul are o atitudine caldă și de acceptare a persoanei așa cum este ea
și este interesat să înțeleagă în mod autentic și fără să judece stilul de viață al acesteia,
percepția sa unică asupra vieții și scopurile pe care și le-a ales în viață. Terapeutul adlerian
modelează interesul social și se prezintă ca o persoană supusă erorii, care își aduce
contribuția fără teama de a face greșeli. Terapeutul trebuie să aibă abilitatea de a atrage
oamenii de partea sa, precum și maturitatea personală de a modela interesul social.
Terapeutul trebuie să se opună tentației de a domina, de a salva, de a manipula sau de a se
lupta cu clientul; toate aceste comportamente ale terapeutului sunt lipsite de respect și
aparțin mai degrabă unei relații autoritare decât uneia democratice.

RELAȚIA ȘI STILUL TERAPEUTIC

Inițial, terapeutul va răspunde cu sensibilitate clientului, pentru a stabili rapid un

climat de încredere și acceptare. Cadrul este de obicei unul relaxant și confortabil,
terapeutul și clientul stau față în față, pe scaune de înălțime egală. După ce clientul a
prezentat pe scurt problema curentă, unii terapeuți adlerieni vor dori să treacă la etapa de
colectare a informațiilor pentru a înțelege stilul de viață al clientului. Atât clientul cât și
terapeutul pornesc în această călătorie de descoperire, în mod activ, ca parteneri, clientul
oferind informații și terapeutul furnizând interpretări. Stilul terapeutului va varia în
conformitate cu nevoile fiecărui client, în asemenea măsură, încât va apărea empatia.
De exemplu, terapeutul poate folosi vocabularul clientului pentru a obține
clarificări, dacă nu este sigur de sensul celor spuse de client. Terapeutul va oferi timp și
spațiu clienților pentru ca aceștia să-și poată exprima sentimentele sau poate folosi umorul
în timpul ședințelor, iar unii terapeuți se autodezvăluie pentru a oferi un feedback clienților
asupra comportamentului avut în timpul ședinței. Interpretările trebuie puse la dispoziția
clientului, întrucât sunt simple ipoteze ce pornesc de la presupunerile terapeutului.
Întregul proces educațional va avea loc doar dacă terapeutul și clientul colaborează
și împărtășesc scopuri stabilite împreună. Clienții au dreptul de a obține înțelegerea și de a
decide ulterior să nu facă nici o schimbare. Dacă clientul își dorește cu adevărat să facă
niște schimbări, atunci terapeutul este acolo pentru a-l ghida. Stabilirea de sarcini și
îndeplinirea angajamentelor necesită o relație de colaborare. Pot apărea perioade
dificile,emoții puternice cu care se va lucra, dezacorduri între terapeut și client, dar relația
lor va face față acestor încercări.
 STRATEGII ȘI TEHNICI TERAPEUTICE IMPORTANTE

Psihoterapia adleriană poate fi descrisă ca o acțiune educativă între egali –

terapeutul și clientul. Prima etapă a terapiei constă în stabilirea unei relații de colaborare
între egali, care este recunoscută prin prezența unui respect reciproc. O relație de
colaborare necesită scopuri stabilite împreună. O abordare deschisă față de fixarea
scopurilor va preîntâmpina o terapie ineficientă între un terapeut și un client cu scopuri
diferite.
Respectul reciproc este stabilit de către terapeut prin refuzul de a juca orice joc cu
clientul, lucrând doar în direcția obiectivelor terapeutice stabilite, precum și comentând în
mod deschis comportamentul clientului față de sine pe care îl consideră inacceptabil.
Terapeutul arată respect clienților prin ascultarea, acceptarea și recunoașterea drepturilor
lor de a lua propriile decizii și de a-și asuma responsabilitatea propriilor vieți.
A doua etapă a terapiei constă în adunarea de informații și înțelegerea stilului de
viață al clientului și apoi prezentarea modului în care problema curentă se potrivește
patternului lor general și caracteristic de operare. Din primele momente ale întâlnirii cu
clienții vor apărea informații accesibile terapeutului din indicii non-verbali, cum intră în
încăpere clienții, unde aleg să stea, postura lor, modul în care vorbesc.
Informațiile verbale sunt de asemenea disponibile în descrierea scurtă realizată de
client problemei curente, situației subiective. Inițial, terapeutul adlerian nu va dori să
petreacă mult timp asupra problemei curente, deoarece vrea să descopere stilul de viață al
clientului înainte de a înțelege semnificația problemei. O parte din terapeuți vor fi interesați
de relația clientului cu Dumnezeu și cu credințele moral-etice.
Terapeutul se va orienta apoi asupra realizărilor stilului de viață, care cosntă în
înțelegerea constelației familiei clientului și interpretarea amintirilor sale timpurii. Un copil
își creeazî propriul stil unic de viață în contextul familiei sale și în relației cu frații săi.
Adlerienii descriu tipul de frate mai mare, tipul celui de-al doilea copil, tipul mezinului li
tipul de copil unic, totul în egală măsură diferit.
Terapeutul va dori să obțină informații suplimentare pentru a verifica ipoteza pe
care începe să o elaboreze cu privire la stilul de viață al clientului. Terapeutul se
interesează de cele mai timpurii amintiri ale clientului. Terapeutul trebuie să interpreteze
amintirile timpurii și să adauge această informație le cele descoperite treptat prin descrierea
constelației familiei. Terapeutul își dorește să afle care sunt scoputrile de viață ale
clientului, precum și presupunerile greșite care stau la baza acestora, adică logica lor
personală.
Începe acum a treia etapă a interpretării și oferirii înțelegerii. Abordarea
terapeutului este de a găsi suficiente puncte pe o linie pentru a elebora o ipoteză. Această
presupunere informată este prezentată apoi clientului, astfel încât să poată fi verificată.
Terapeutul are nevoie de recunoașterea ei de către client.
Terapeutul plasează îngrijorările și problemele clientului în contextul stilului de
viață și arată cum anumite situații, relații și solicitări pot cauza o criză, deoarece provoacă
stilul de viață al clientului.
Etapa de reorientare decurge din obținerea înțelegerii. Terapeutul adlerian va folosi
o tehnică de oglindire pentru a le arăta clienților patternuri familiare de orientare către
scopuri consecvente în toate ci=omportamentele lor. Clienților li se vor stabili sarcini ușor
de realizat, pentru a le provoca logica persoanlă. Dacă sarcinile sunt îndeplinite cu succes,
apare o trezire a logicii persoanle a clientului. Clienții se vor surprinde urmărind aceleași
scopuri și justificându-și în același mod propriul comportament.

PROCESUL SCHIMBĂRII ÎN TERAPIE

Odată ce scopurile greșite le sunt dezvăluite oamenilor, ei nu le mai pot urmări cu

aceeași convingere. Odată ce ideile eronate le sunt dezvăluite, ei pot alege să se schimbe.
Obținerea înțelegerii și decizia de a se schimba este o variantă; obținerea înțelegerii și
decizia de a nu se schimba este o altă variantă. Înțelegerea se va dezvolta pe măsură ce
indivizii vor începe să-și recunoască patternurile de comportament. Comportamentele și
sarcinile noi pot avea succes sau pot avea rezultate dezastruoase. Inediat ce
responsabilitatea față de propriul comporatment va fi pe depin acceptată, se vor putea face
schimbări. Sentimentele de inferioritate se vor diminua, iar interesul se va centra pe
contribuția personală la sarcina aflată la îndemână.
Schimbarea comportamentală poate apărea după ani de zile de la înțelegerea
inițială/ Cel mai bine este ca terapeutul să nu lupte cu cleintul în periaodele de inactiviatte;
terapeutul poate fi disponibil atunci când cleintul își dorește unele schimbări, dar nu știe
cum să facă acest lucru.

LIMITELE ABORDĂRII

Teoria lui Adler asupra persoanlității le oferă terapeuților adlerieni o înțelegere

completă a tuturor comportamentelor umane. Mare parte din psihologia individuală a lui
Adler s-a infiltrat și în alte abordări din psihoterapie și consiliere. Procedurile
psihoterapeutice practicate de Adler însuși sunt folosite astăzi de terapeuți. Înțelegerea și
abilitățile sunt doar o parte a psihoterapiei adleriene. Psihoterapeuții trebuie să aibă interes
social. Terapeuții trebuie să aprofundeze înțelegerea propriilor abilități în arena puterii,
înainte de a putea lucra cu clienții într-o relație colaborativă cu adevărat egală.
Clientul poate renunța la terapie având înțelegere, dar nedorind să se schimbe. Dacă
rezultatele terapiei sunt căutate într-o peroadă scurtă de timp, efectele pe termen lung ale
înțelegerii nu vor putea fi observate. Ajutarea unei persoane să obțină înțelegerea este
mereu un lucru important. Nu merită niciodată să luptăm cu ei pentru a-i forța, convinge
sau a le induce sentimenten de rușine pentru a se schimba.
Există limite în utilizarea psihoterapeii adleriene într-o situație de la unu-la-unu. Se
pot obține foarte multe informații observându-i pe clienți în grupuri. Clienții pot câștiga
foarte mult din încercarea unor comportamente noi într-un grup securizant, din
experimentarea statutului de membru egal al unui grup ce are ca scop comun creșterea
reciprocă.

STUDIU DE CAZ
 Pierre în vârstă de 40 de ani avea probleme cu soția sa în vârstă de 31 de ani, cu
care se căsătorise cu patru luni înainte. Relația lor a fost dintotdeauna dificilă, dar după ce
s-au căsătorit se certau din ce în ce mai mult. Din căsătorie au rezultat două fete gemene în
vârstă de 6 luni. Capul familiei era șomer de ceva timp, însă nu își căuta un loc de muncă.
La bază era asitent social, dar nu a lucrat niciodată în domeniu. A fost muncitor necalificat
pe șantierele de construcție, a lucrat în baruri sau pe vase de pescuit. Și-a întâlnit soția pe
când era internat din cauza unei fracturi la picior, ea fiind medic la acel spital. În prezent,
ea era cea care aducea bani în casă.
Pierre a mărturisit în cadrul unei ședințe că merge în prezent la prostituate după ce
se îmbată, cel puțin o dată sau de două ori pe lună, uneori chiar săptămânal. El a mărturist
că acest obicei era de fapt o dependență apărută la 22 de ani. Mărturisește că în prezent nu-
și mai iubește soția. De asemenea, a mărturisit că este un om fără sens, deconectat de
ceilalți și foarte copilăros, neputând fi responsabil pentru sine și pentru ceilalți. Vine la
terapie doar pentru a nu-și dezamăgi cele două fetițe.

TERAPIA
Terapia a durat aproximativ 30 de ședințe. La început, s-a aplicat terapia adleriană,
realizându-se o evaluare a stilului de viață începând cu constelația familiei