Universitatea Hyperion, București

Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației

Master Psihologie Clinică și Psihoterapie

Factori emoționali și cognitivi

care susțin sănătatea

Poparad Pârjol Alina

Psihologia sănătății, Master Anul I, 2021

București 2021
 Universitatea Hyperion, București
Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației
Master Psihologie Clinică și Psihoterapie

În căutarea unui înțeles comun asupra conceptului de sănătate, putem privi spre
Organizația Mondială a Sănătății care propune următoarea definiție: “O stare de bine fizic, psihic
și social care nu se reduce la absența bolii sau infirmității”.
Prin urmare dacă privim din punct de vedere fizic, biologic un individ, putem afirma
despre acesta că este sănătos atunci cand organismul său nu este atins de o boală, atunci când
funcțiile sale sunt complete și se află în homeostazie. Pentru un corp fizic sănătos sunt
importante următoarele: moștenirea genetică, stilul de viață adoptat, mediul în care trăiește și
accesul la îngrijirea medicală de calitate.
Dacă privim spre latura socială a sănătății atunci avem în minte implicarea socială a unui
individ, în familie și în societate cu toate rolurile pe care le include (fiu, frate, sot, parinte, vecin,
coleg, cetatean, etc.). Recent, conceptul de sanatate a mai fost definit drept capacitatea unui
individ de a se adapta iar bunăstarea a fost inclusă drept unul din factorii determinanti.
Aspectul psihic al sănătății implică o armonie între valorile individului și
comportamentul zilnic, o îmbinare fluidă între gânduri, emoții și comportamente. Individul își
auto reglează comportamentul în funcție de așteptări, planificări şi consecinţele acţiunilor sale.
Potrivit Dr. Albert Ellis sănătatea psihică include 13 parametri:
1. “conştiinţa clară a interesului personal;
2. conştiinţa limpede a interesului social;
3. autoorientarea – ca fiind capacitatea de a se conduce şi orienta singur în viaţă;
4. nivel înalt de toleranţă a frustrării;
5. acceptarea incertitudinii şi capacitatea de ajustare la incertitudine;
6. angajarea în activităţi creatoare;
7. gândire ştiinţifică, realistă şi obiectivă;
8. autoacceptarea – ca fiind capacitatea individului de a se accepta asa cum este el,
cu părţi bune şi rele; capacitatea de a se bucura de viaţă;
9. angajarea moderată şi prudentă în activităţi riscante;
10. realism şi gândire anti utopică;
11. asumarea responsabilităţii pentru tulburările emoţionale proprii;
12. flexibilitatea în gândire şi acţiune;
13. îmbinarea plăcerilor imediate cu cele de perspectivă.”

București 2021
 Universitatea Hyperion, București
Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației
Master Psihologie Clinică și Psihoterapie

A. H. Maslow introduce în anul 1976 conceptul de personalitate autorealizantă drept forma

supremă a sănătăţii psihice și care include următoarele trăsături:
1. “orientare realistă în viaţă;
2. se acceptă pe sine, pe alţii şi lumea înconjurătoare;
3. are un înalt grad de spontaneitate;
4. este centrat pe probleme şi nu pe trăirile subiective;
5. atitudine de detaşare şi nevoie de intimitate;
6. autonomie şi independenţă;
7. apreciere elastică a lucrurilor şi a oamenilor, lipsită de stereotipii;
8. are experienţe spirituale sau mistice profunde, deşi nu în mod necesar cu caracter religios;
9. se identifică cu omenirea, are interese sociale puternice;
10. relaţiile sale afective, intime sunt profunde şi cu mare încărcătură emoţională, practicate
cu puține persoane, şi nu superficiale dar cu multe persoane;
11. împărtăşeşte atitudini şi valori democratice;
12. nu confundă mijloacele cu scopurile;
13. simţul umorului este superior, detaşat filosofic, nu ostil şi vindicativ;
14. are mare potenţial creator;
15. se opune conformismului cultural;
16. transcende mediul lui de viaţă, nu se conformează acestuia.”

Teoria social-cognitivă consideră personalitatea ca fiind un produs al interacţiunii dintre

organism şi mediu și oferă cadrul necesar pentru studierea importanţei personalităţii în contextul
vulnerabilităţii şi rezistenţei la stres şi boală. Potrivit acestei teorii, comportamentul afișat este un
rezultat al interacțiunii dintre mecanismele psihologice cu factorii de mediu. Prin urmare,
comportamentul este prejudiciat, influențat de context.
Analiza modului prin care un individ face selecția, evocă și structurează cognitiv
informația din mediu produce cadrul de înțelegere a interacțiunii individ-mediu. Individul,
potrivit teoriei social-cognitive, “își reglează comportamentul pe baza expectanțelor, a
planificării și predicției, a anticipării situațiilor și consecințelor acțiunilor întreprinse.”

București 2021
 Universitatea Hyperion, București
Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației
Master Psihologie Clinică și Psihoterapie

Printre primii autori care vorbit despre importanța învățării sociale în dezvoltarea
personalității umane au fost Julian Rotter în 1966 și Albert Bandura în 1986. Potrivit lor,
capacitatea de a gândi a oamenilor este modelată social, iar gândurile internalizări ale acțiunilor
sociale. Gândirea nu este doar un proces ci și un produs al factorilor sociali iar acest flux a fost
denumit “sociocogniție”. Termenul propus de Moscovici în 1986 a fost de “reprezentare
socială”.
Teoria social-cognitivă a personalității ierarhizează cognițiile și pune pe primul loc
gândurile referitoare la sine, lume și viitor. Reprezentarea despre sine este un element adjuvant
sau inhibitor al comportamentului individului. Diverse tipuri de terapie utilizează imageria
pentru depășirea anumitor blocaje, cum este desensibilizarea sistemică care propune clienților să-
și imagineze progresele gradual, ajutându-i să se confrunte elementele anxiogene.
Atât individul cât și mediul se află în continuă schimbare, influențându-se reciproc.
Oamenii reacționează și acționează asupra mediului căutând semnificațiile faptelor lor și
consecințele evenimentelor. Kreitler & Kreitler au propus in anul 1992 teoria orientării cognitive
a personalității unde accentul era pus pe semnificații ca fiind motoarele comportamentului.
Bandura introduce în 1982 termenul de autoeficacitate pentru a facilita înțelegerea
factorilor de protectie împotriva stresului și a bolilor. Potrivit lui Bandura, autoeficienta
reprezintă “convingerea unei persoane în capacitățile sale de a-și mobiliza resursele cognitive și
motivaționale necesare pentru îndeplinirea cu succes a sarcinilor date”. Percepția cu privire la
cunoștințele și abilitățile posedate influențează percepția cu privire la efortul necesar a fi depus.
Astfel un rezultat slab poate fi tradus printr-un efort depus insuficient iar o autoeficacitate
ridicată preia atribuții autoprotectoare în gestionarea eșecului ori a succesului.
Individul își face autoanaliză și în baza experiențelor trecute de succes ori eșec și
bazându-se pe abilitățile sale face anumite alegeri cu privire la sarcini, își dozează efortul și
poate monitoriza progresul. O evaluare optimistă a autoeficacității se va transforma într-un
imbold suplimentar de rezolvare a problemelor și de luare a inițiativei în scopuri cât mai înalt
propuse. Convingerile indivizilor cu privire la nivelul autoeficacitatii lor influențează procesele
gândirii. Percepția unei autoeficacității ridicate va determina individul să caute soluții la
problemele apărute spre deosebire de cei care se îndoiesc de aceasta și își întorc atenția spre sine
preocupați fiind de blocajele pe care le au în capacitatea de a a face față situației, acest lucru

București 2021
 Universitatea Hyperion, București
Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației
Master Psihologie Clinică și Psihoterapie

actionand ca niste bruiații împiedicându-l să își folosească potențialul. Pregătirea pentru succes
generează apariția unor emoții pozitive iar anticiparea eșecului declanșează emoții negative acest
lucru influențând gândurile, direcția și amploarea acțiunilor. Anxietatea individului este deseori
determinată nu de situația în sine ci mai degrabă de perceperea ineficienței propriilor resurse de
coping. Astfel cei care cred despre ei înșiși că nu pot face față unei situații au un nivel crescut de
distres iar perceperea inabilității de a gestiona anxietatea poate genera o reacție de tipul “frică la
frică”.
Lanțul patologic este următorul: individul se percepe ca fiind incapabil să depășească o
situație amenințătoare, devine anxios, se blochează, nu mai ajunge la țintă iar asta poate provoca
o depresie. (Pervin 1933). Depresia se instalează într-un cadru unde se auto impun standarde
foarte înalte combinate cu o autocritică puternică. In opoziție, încrederea în propriile competente
vor căuta mereu resurse pentru a acționa asupra mediului și a obține ce doresc.
Bandura a fost interesat să cerceteze relația dintre autoeficacitate și sistemul imun, azi
avand dovezi certe că stresul scade capacitatea de apărare a organismului (Kiecolt-Glaser). O
evaluare corectă a autoeficacității, potrivit lui Bandura, se construiește pe performanțele
anterioare, experienta dobandita, persuasiune verbala, pe starea fiziologică din momentul
îndeplinirii unei acțiuni, grupul de apartenență socială și percepția colectivă.
Stima de sine reprezintă o componentă a schemei cognitive referitoare la sine, o evaluare
a propriei persoane determinată de evaluarea propriei valori și a abilitatilor de a atinge un scop.
Stima de sine are, de asemenea, și componente afective, omul neputând gândi despre sine
neimplicat afectiv, trăirea sa în termeni de “bine” și “rău” activându-se în funcție de
autoevaluarea pozitivă ori negativă. Gândurile și emoțiile despre sine reprezintă motoarele
comportamentului care are ca scop final întărirea imaginii de sine. Astfel, stima de sine este
vazută drept “o caracteristică cognitiva de autoprotectie și autoîntărire” (Kaplan 1996) și este
considerată un factor de protecție împotriva angoasei existențiale, atunci când omul se confruntă
cu condiția sa de muritor.
Stima de sine este considerată esențială în sanatatea mentală, o evaluare negativă,
datorată anticipării eșecului putand determina experiența afectelor din spectrul depresiei,
anxietatii, al furiei. Deși a fost confirmată asocierea dintre o stimă de sine scăzută și depresie, un
sens al acestei corelații nu a putut fi stabilit cu certitudine, cele două influentându-se reciproc.

București 2021
 Universitatea Hyperion, București
Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației
Master Psihologie Clinică și Psihoterapie

Depresia este o expresie a cognitiilor negative despre sine dar mai este și un mecanism defensiv
de apărare în fața acelor cognitii. Convingerile negative referitoare la sine previn dezămagiri
viitoare și reduc impactul unui eventual eșec. Stima de sine ridicată este prevestitorul succesului,
optimismul cu privire la rezultatele viitoare și capacitatea depășirii obstacolelor. Astfel, stima de
sine este un veritabil prevestitor al aparitiei bolilor, fiind managerul mecanismelor de coping în
situații stresante.
Locus control este un concept introdus de Rotter în 1966, își are originea în teoria
învățării sociale și surprinde felul în care un individ își descrie succesul sau eșecul prin cauze de
tip intern sau extern, mai mult sau mai puțin controlabile. Locusul control intern descriind
convingerea că forța și controlul personal au capacitatea de a influența evenimentele, că succesul
se datorează efortului propriu. Locusul control extern atribuie efortului personal o influență
scăzută în atingerea unui scop, puterea find data de destin, șansa sau chiar efortul altor persoane.
Cercetările efectuate au concluzionat importanța analizei locusului control în relație cu stresul,
sugerând rolul protector al unui locus de control intern. Un individ orientat către sine este atent la
informațiile din mediu, se consideră responsabil prin urmare se preocupă de dezvoltarea
aptitudinilor sale pentru gestionarea succesului ori a eșecului,  este rezistent la factorii externi și
are inițiativa de a-și oferi cele mai bune condiții de mediu și astfel, devine rezistent la stres.
Totodată este de menționat faptul a doar o internalitate moderată determină ajustări eficiente la
stres.
Locusul de control al sănătății a fost elaborat de Watson în 1978. Un locus de control
intern leagă starea de sănătate și recuperarea din boală de propriile acțiuni, iar un locus control
extern atribuie un rol important, medicilor sau chiar sorții (Wallston & Wallston, 1978).
Conceptul de robustețe a fost introdus de Kobasa în anul 1979 și a fost definită ca fiind "o
dispoziție de personalitate" prezența la nivel cognitiv, emoțional și comportamental și care
implică trei caracteristici: control, angajare și provocare/stimulare (Kobasa, 1979). Control
pentru convingerea că este în puterea individului să influențeze soarta evenimentelor. Angajarea
presupune implicarea individului iar provocarea derivă din percepția că schimbările sunt ceva
firesc, normale în viață și oferă șanse de dezvoltare.
Sentimentul de coerență este definit de Antonovski drept o orientare cognitivă globală și
descrie nivelul la care un individ are convingerea că stimulii interni și externi întâlniți sunt

București 2021
 Universitatea Hyperion, București
Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației
Master Psihologie Clinică și Psihoterapie

explicabili și predictibili, are resurse pentru coping, provocările au sens și scop iar efortul este
justificat (Antonovsky, 1987). Caracteristicile sale sunt următoarele: comprehensiune, control și
scop.  Comprehensiunea reprezinta gradul de înțelegere a situației și atribuirea unui sens.
Controlul este definit ca fiind capacitatea de a recunoaște resursele disponibile în combaterea
unei situații solicitante. Scopul implică percepția unei finalități dorite concomitent cu implicarea
individului. Comprehensiunea și controlul reprezintă componentele cognitive ale Sentimentului
de coerență iar scopul este componenta motivațională.
Sentimentul de coerență este felul în care un individ vede lumea și pe sine în raport cu ea.
Lumea la care se referă Antonovski include următoarele: lumea interioară,  sfera relațiilor
interpersonale, activitatea definitorie pentru individ și problemele existențiale .
Sentimentul de coerență se formează în copilărie și se stabilizează în jurul vârstei de 30
de ani și se formează din 3 surse: consistența experiențelor, dificultatea sarcinilor și participarea
la decizie.
Cercetările care au explorat relația dintre sentimentul de coerență și starea de sănătate în
condiții de stres au ajuns la concluzia că indivizii cu un sentiment de coerență puternic își mențin
starea de sănătate și în condiții de stres.
Optimismul este definit de Scheier și Caver drept o tendință generală,  relativ stabilă de a
avea o concepție pozitivă asupra experiențelor trăite și asupra viitorului. Indivizii optimiști
evaluează pozitiv mediul, sunt interesați să prevină problemele și depun efort pentru menținerea
rezultatelor pozitive, se bucură de viață și se ajustează eficient în față stresului și a bolii. În
opoziție, pesimiști reacționează prin  negare, renunțare sau evitare (Scheier & Carver, 1985).
Optimismul este considerat o trăsătură magică în menținerea sănătății și a stării de bine și
în recuperarea din  boală. Studiile efectuate de Scheier și Caver au demonstrat faptul că
optimismul este un predictor în recuperarea post chirurgicală și creșterea ratei de supraviețuire.
În toate acțiunile de promovare a sănătății , de prevenire a îmbolnăvirilor și de vindecare
este important să fie oferite următoarele forme de control: informațional,  cognitiv, emoțional,
comportamental, fiziologic, decizional și retrospectiv. Indivizii pot diferi între ei prin nevoia de
control și percepția controlului.
Emoțiile, potrivit lui Rubin și McNeil (1983) sunt "factori interni care ne motivează 
direcționează și ne mențin componentele (Rubin & McNeil, 1983). 

București 2021
 Universitatea Hyperion, București
Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației
Master Psihologie Clinică și Psihoterapie

În 1972, Eckman și Friesen au identificat 6 emoții primare și anume: bucuria, tristețea,

surpriza, frica, furia și dezgustul și 8 emoții complexe (iubire, regret, dispreț) .
Emoțiile trebuie analizate din 3 perspective: o componentă subiectivă  (bucurie),
componenta fiziologică (acțiunea sistemului nervos autonom și a celui endocrin) și componenta
comportamentală (zâmbetul).
Relația dintre cogniții și emoții a fost studiată de A. Ellis și A. Beck. Psihologia sănătății
vorbește despre afectivitate pozitivă (predispoziție stenică) și negativă (predispoziție disforica) .
Impactul emoțiilor în starea de sănătate este unul major. Conștientizarea emoțiilor
reprezintă o etapă importantă pentru acționarea asupra acestora și rezolvarea situațiilor de viață.
Exista o relație bidirecțională între sănătate mentală și cea emoțională. Boala mentală poate
influența intelectul și emoțiile. Iar dezvoltarea abilităților emoționale și intelectuale este esențială
pentru conservarea sănătății mentale.

Bibliografie:

Antonovsky, A. (1987). Unraveling The Mystery of Health. How People Manage Stress and Stay
Well. San Francisco: Jossey-Bass Publishers.
APA, A. P. (2021). dictionary.apa.org.
Kiecolt-Glaser, J. K. (n.d.). Emotions, morbidity, and mortality: new perspectives from
psychoneuroimmunology. . Annual Review of Psychology, 83-107.
Kobasa, S. (1979). Personality and resistance to illness. American Journal of Community
Psychology, vol.7, No.4.
Rubin, Z., & McNeil, E. (1983). The Psychology of Being Human. Houghton Mifflin Company.
Scheier, F., & Carver, C. (1985). Optimism, coping, and health: Assessment and implications of
generalized outcome expectancies. Health Psychology.
Wallston, K. A., & Wallston, B. S. (1978). Development of the Multidimensional Health Locus
of Control (MHLC) Scales. Health Education Monographs.

București 2021