Sunteți pe pagina 1din 6

Universitatea Stefan cel Mare Suceava

Facultatea de Stiinte Economice si Administratie Publica


Specializarea: Administratie Publica
Anul II, sem II

REFERAT LA DISCIPLINA
ELEMENTE DE SOCIOLOGIE SI LOGICA

Coordonator,
Prof. univ. dr. Antoniu Sandu

Student,
Axinte Sorina Irina

Suceava 2015

Marginalizare si autovictimizare

Consilierea persoanelor cu dizabilitati.


Integrarea si incluziunea persoanelor cu dizabilitti sunt conditii ale respectrii drepturilor omului.
Principiile fundamentale, care au schimbat realittile din domeniul calittii vietii, educatiei si integrrii
persoanelor cu dizabilitti n viata social au ca fundament drepturile omului.
Respectarea drepturilor si a demnittii persoanelor cu dizabilitti, n baza Declaratiei Universale a
Drepturilor Omului, care proclam c toate fiintele umane se nasc libere si egale n demnitate si n
drepturi, c sunt nzestrate cu ratiune si constiint si trebuie s se comporte unele fat de altele n spiritul
fraternittii;
Prevenirea si combaterea discriminrii potrivit cruia fiecrei persoane i se asigur folosirea sau
exercitarea, n conditii de egalitate, a drepturilor omului si a liberttilor fundamentale ori a drepturilor
recunoscute de lege, n domeniul politic, economic, social si cultural sau n orice alte domenii ale vietii
publice fr deosebire, excludere, restrictie sau preferint pe baz de ras, nationalitate, etnie, limb,
religie, categorie social, convingeri, gen, orientare sexual, vrst, dizabilitate, boal cronic
necontagioas, infectarea HIV ori apartenenta la o categorie defavorizat.
Beneficiarii consilierii si psihoterapiei sunt persoanele cu dizabilitti care primesc serviciile specializate
ale medicilor, psihologilor , psihopedagogilor si asistentilor sociali n centrele specializate pentru aceast
activitate.
Dizabilitatea termen generic pentru deficiente (afectri), limitri de activitate si restrictii de participare;
relev aspectul negativ al interactiunii individ-context.
Dizabilitatile pot fi cauzate de deficiente (fizice, senzoriale sau intelectuale), de conditii de sntate (boli
mintale/neuropsihice) sau de mediu.
Dizabilitatile (ca si deficientele) pot fi vizibile sau invizibile, permanente ori temporare, progresive ori
regresive.
Beneficiarii pot fi:
Copii, adolescenti, tineri si adulti cu dizabilitti din:
comunitate familie, etc.
nvtmnt special
nvtmntul integrat din scolile de mas
centrele de recuperare si reabilitare neuropsihiatric,sau:
familiile personelor cu dizabilitti
comunitatea
Consilierea, n ntelesul su clasic, se rezum la o tripl perspectiv: psihologic, pedagogic si social
asupra activittilor cu valente etice pe care le va ntreprinde consilierul n scopul ajutrii beneficiarilor si
n vederea angajrii n acel tip de comportament care s-i conduc la solutionarea optim a propriilor
probleme.
Pentru atingerea scopului, consilierul va lua legtura si cu persoanele semnificative din viata beneficiarilor
si : printii, bunicii, educatorii, colegii, anturajul tinnd cont de variabiala vrsta a persoanei consiliate si
extinzndu-si la nevoie, activitatea de consiliere si asupra acestora.
Programele de interventie si serviciile de suport invocate de serviciile de consiliere psihologic sunt
eficiente atunci cnd evaluarea persoanei cu dizabilitti este complex si valid alturi de celelalte
evaluri: medical si social.
Psihoterapia a fost contemporana primului act terapeutic si ea a nsotit n mod explicit sau implicit,
medicina n decursul istoriei sale. Ea a fost prezent si dincolo de ariile medicinei ori de cte ori, omul a
avut nevoie de suportul moral al Omului. Psihoterapia are o ndelungat si sinuoas istorie cunoscnd
ritualurile primitive si magice, activittile desfsurate n templul lui Esculap, hipnoza aterapeutica a lui J.
M. Charcot, divanul lui Freud, croindu-si drumul realismului si al validittii prin luxuriantul ansamblu de
metode si tehnici moderne. Att sorgintea ct si consacrarea, psihoerapia si le-a gsit pe trmul medical,
dar se afirm din ce n ce mai mult si n domeniile educatiei, familiei, juridicului.
n sens restrns, psihoterapia (terapia psihologic) se defineste ca interventie terapeutic specific si

controlat asupra bolii sau/si a personalittii omului bolnav, interventie care foloseste un ansamblu de
metode determinate, conform unei conceptii (teorii) despre personalitate si despre boal.
n sens larg, psihoterapia nu este o metod terapeutic ci o atitudine psihologic n cadrul unui act
medical. n acest sens, ea nu are contraindicatii.
Personalitatea psihoterapeutului reprezint, fr ndoial, un factor important n evolutia relatiei
interpersonale pe care o presupune psihoterapia.
La baza oricrei psihoterapii se afl convingerea conform creia persoanele cu probleme psihologice au
capacitatea de a se modifica nvtnd noi strategii de a percepe si evalua realitatea si de a se comporta.
Scopul psihoterapiei este s transforme aceast convingere n realitate(I.Holdevici, 1996).
Definitiile si acceptiunile psihoterapiei
Psihoterapia poate fi analizat sub unghiul sensului su, respectiv al tehnicii sau al atitudinii, al metodei de
lucru sau al activittii psihoterapeutului( G. Ionescu, 1995).
Tehnica psihoterapeutic are n vedere demersul deliberat, sistematizat, cu referire la un anumit mod de
functionare mental.
Atitudinea psihoterapeutic are n vedere modul concret de interventie psihologic, nesistematic,
stiintific sau empiric n cadrul practicii medicale sau pedagogice.
Activitatea psihoterapeutic include n sfera sa atitudinea psihoterapeutic, realiznd totdat un pas spre
metoda psihoterapeutic. Pe de alt parte, activitatea psihoterapeutic ar avea sensul atribuit actiunii
terapeutului.
Metoda de psihoterapie, care cuprinde anumite tehnici, se bazeaz pe comunicarea verbal ntr-o relatie de
ajutorare dintre pacient si terapeut, n scopul ameliorrii simptomelor sau mbunttirea adaptrii sociale.
Metoda impune investigarea de ctre psihoterapeut a problemelor de viat ale pacientului si a originii
dificulttilor n experienta de viat a acestuia. n cadrul metodei utilizate, clinicianul favorizeaz si
dezvolt adaptarea curent a pacientului, identificnd si folosind elementele pozitive din viata sa si situatia
acestuia. Alteori, terapeutul ncearc s reduc sentimentele de culpabilitate sau s modifice atitudinile
defetiste si lumea prezumtiv a pacientului, actionnd asupra activittii Superego-ului.
Tehnici si metode n psihoterapie
Numrul mare al tehnicilor si metodelor de psihoterapie a impus sistematizarea lor, n functie de anumite
criterii, n rndul crora distingem:
-metode de psihoterapie orientate emotional sau afectiv;
-metode de psihoterapie orientate intelectual sau cognitiv.
Din punctul de vedere al demersului aplicativ, se disting tehnici si metode de psihoterapie bazate pe
urmtoarele criterii:
-investigativ, preocupate n mod esential de cunoasterea organizrii psihismului uman;
-etic, ce au n vedere valorile umane si, corelat lor, normele si regulile comportamentului uman;
-curativ, care urmresc n mod declarat, univoc si strict directionat, eliminarea simptomului si, teoretic,
vindecarea pacientului.
Sub un anumit unghi, psihoterapia presupune pentru pacient un proces de nvtare (a normelor, regulilor,
conduitelor dezirabile, a modului de relationare, a capacittii de testare a realittii si de integrare n
realitate), proces care se realizeaz prin: identificare, conditionare, clarificare (insight).
n functie de pivotii distinctivi ai fiecrei scoli, psihoterapiile pot fi mprtite n dinamice,
comportamentale si experientiale, fiecare categorie avnd un cadru conceptual propriu, ca si un sistem de
convingeri cu privire la natura psihicului uman si a tulburrilor psihice, conceptie pe care se bazeaz
modalittile terapeutice.
Psihoterapiile dinamice au la baz asertiunea conform creia toate fenomenele mentale sunt rezultatul
interactiunii conflictuale a unor forte intrapsihice, inaccesibile constiintei omului si crora el le opune
rezistent; n consecint, scopul psihoterapiei const n facilitatea emergentei si ntelegerii continutului
inconstient al psihismului.
Psihoterapiile comportamentale pornesc de la premisa c orice comportament, normal sau anormal, este
produsul a ceea ce a nvtat sau nu a nvtat insul; n consecint, bolile psihice ar fi deprinderi nvtate sau
rspunsuri dobndite n mod involuntar, repetate si ntrite de stimuli specifici din mediu. Pentru
vindecarea lor, pacientul trebuie s nvete noi alternative comportamentale, care trebuie exersate, att n
cadrul situatiei terapeutice, ct si n afara ei.

Psihoterapiile experientiale au ca punct de plecare situatia de subestimare a dimensiunilor etice ale omului
si a relatiilor sale morale cu ceilalti; omul nu poate fi cunoscut numai prin analiza comportamentului su
manifest, ci prin ntelegerea tririi(experientei) lui interioare. Sub acest unghi, omul sntos este
considerat ca o entitate inerent activ, autoafirmat, autopotentat si lupttoare, dotat cu o capacitate
aproape nelimitat de crestere si dezvoltare. n consecint, psihoterapia are n vedere nu numai vindecarea
bolii, ci si dezvoltarea insului att prin atingerea unei maxime constientizri, ct si prin dezvoltarea unor
dimensiuni expansive, ca autodeterminarea, creativitatea si autenticitatea.
Dac sub aspect teoretic, metodele de psihoterapie care fac parte din categorii diferite invoc n mod
exclusiv aspectul dinamic, comportamental sau experiential, n mod practic diferentele dintre ele nu se
manifest cu aceeasi rigoare. Terenul comun al tutror metodelor de psihoterapie este de fapt boala mintal
sau fizic, tulburarea emotional sau comportamental, a cror abordare se realizeaz prin comunicare
verbal sau nonverbal n contextul unei relatii terapeutice speciale ntre terapeut si pacientul care trieste
experiente afective (catharsis, abreactie, etc), beneficiaz de reglri comportamentale (sfaturi, ghidri) si
corectri cognitive (explicatie, clarificare etc) toate acestea cu referire concret la tulburrile, preocuprile
sau problemele sale.
Activitatea de consiliere/psihoterapie are ca obiective: clarificarea si ntelegerea unor evenimente,
comportamente, perceperea realist a vietii, ntrirea comportamentului intentional si atingerea scopurilor
personale, luarea deciziilor, asumarea responsabilittilor, constientizarea resurselor, identificarea si
valorificarea aptitudinilor, solutionarea problemelor n urma unor analize pertinente, functionarea
eficient, dezvoltarea de relatii pozitive cu semenii, dobndirea unor achizitii(cunostinte, priceperi,
deprinderi) cu rol restructurant, de echilibrare, functionarea normal a comportamentului, psihoterapia
fiind cadrul n care se produce compensarea dirijat. Deculpabilizarea familiei si lucrul cu emotiile
negative: frustrarea, anxietatea si depresia membrilor adesea afectati n scopul aducerii echilibrului
emotional si al cresterii ncrederii n sine prin restructurarea profund a personalittii, actualizarea
potentialului latent si valorizarea maximal a acestuia , recuperarea , reintegrarea si incluziunea
persoanelor cu dizabilitti.
n viata majorittii adultilor, unul din momentele importante este acela n care ei si intemeiaz o familie si
devin printi.
Ce poate fi mai firesc decat un cuplu cu copiii sai?
Familia este un grup de persoane constituit pe baza unor legturi de cstorie, de snge, care traiesc sub
acelasi acoperis si a carei functie esential este asigurarea securittii membrilor si si educarea copiilor.
Conceptul de parentalitate tinde s se substituie notiunilor de maternitate si paternitate pe care le
co-subordoneaz.
Parentalitatea este o notiune cu o sfer larg de cuprindere, cu un nivel de generalitate mai ridicat dect
notiunile de maternitate si paternitate. Ea desemneaz rolurile sociale ale printilor, responsabilittile si
drepturile lor indiferent de sex, n raport cu proprii copii. A.S. Rossi, 1968 (apud.Turliuc, 2004, p. 226) a
identificat patru caracteristici ale parentalittii:
1) Presiunile culturale asupra persoanelor cstorite de a exercita acest rol sunt foarte mari n special
asupra femeilor;
2) n conditiile dezvoltrii mijloacelor contraceptive si a nsmntrii artificiale, parentalitatea a devenit o
chestiune voluntar, ea poate s apar ca o consecint a unui act sexual ntmpltor, neprotejat care a fost
realizat din alte motive. Astfel, exist un numr mare de cstorii care apar ca efect a sarcinilor nedorite;
3) Statutul parenteral este irevocabil. Din momentul n care dobndim acest statut, suntem legati de el pe
viat. Este greu de prsit statutul de printe, care nu nceteaz dup divortul sotilor;
4) Exist putine roluri att de slab definite precum sunt cele parentale. Indivizii sunt extrem de slab
pregtiti pentru a le pune n act. Pregtirea pentru rolurile parentale este cel mai adesea formal si
sporadic, iar liniile care ghideaz interactiunile dezirabile printe copil si conduita a ceea ce constituie
un bun printe sunt vagi.
Atitudinile printilor nu sunt abstractii, ci realitti trite si amintite de copil prin comportarea acestor
personaje, mama si tata, care sunt esentiale pentru el. Aceste atitudini se diversific si se coloreaz la
infinit. Cei doi printi pot avea aceeasi atitudine fundamental de acceptare sau de inacceptare si o pot
exprima n mod diferit sau asemntor.
Paternalitatea si maternitatea au luat o nou nftisare; diversele functii legate de ele au ajuns s fie

ndeplinite fie de un sot, fie de cellalt, sistemul alternrii sarcinilor practicndu-se pe o scar destul de
vast.
Rolul mamei
Mama este prima dragoste a copilului, absolut si total; este prima relatie a copilului cu alt persoan. Nu
este deloc indiferent dac aceast relatie este crispat sau relaxat, dac aceast prim dragoste
deceptioneaz sau produce satisfactie.
Atitudinea mamei ca rspuns la dragostea copilului influenteaz relatiile sociale si afective de mai tarziu
ale copilului. Atitudinea copilului fat de alte persoane este determinat de relatia cu aceast prim
persoan care este mama. Semnificatia pe care o vor avea pentru el mai trziu oamenii si perspectiva n
care el va considera raporturile posibile cu lumea, depind de mam; iubirile sale ulterioare se vor nftisa
ca un ecou al acestei prime iubiri.
Atunci cnd se naste un copil, mama se ntreab nelinistit:Oare copilul meu este normal? Va creste
mare? Va deveni un om? Oare nu va fi un om cu dizabilitti?
Modul n care mama va primi rspunsul de la cadrele spitalicesti, va fi de natur s influenteze n mod
pozitiv relatia armonioas dintre copil si mediul su, sau negativ si poate ireparabil prin combinatia
nefericit de vin si team a mamelor copiilor cu dizabilitti nc de la nastere.
Rolul tatlui
Figura patern, desi mai putin implicat biologic, intervine cu o functie ce nu apare deloc secundar n
procesul de crestere sau n procesul de configurare a personalittii copilului. Ea se fixeaz n constiinta
acestuia mai trziu dect figura matern, ns contribuie esential la crearea si ntrirea sentimentului de
sigurant si protectie n copil, echilibreaz potentialul su psihic. Prezenta tatlui si contactele cu copilul
introduc noi variatii ce au ca efect o modulatie nou n starea de contopire initial a copilului cu mama.
Tatl este acela care face pe copil s ias din starea de nediferentiere cu mama, conducnd primele lui
trasturi de individualizare, care l orienteaz dincolo de acel univers imediat format din sfera matern.
Tatl dispune de puterea magic de a cumpra, druitorul cruia i se cer bani. Rolul su de ntretintor i
d un prestigiu considerabil, iar tatl este ntotdeauna imens de bogat n ochii celui mic. n perioada
actual, rolul de ntretintor, mprtit de ambii printi antreneaz o oarecare atenuare a prestigiului patern.
n ciuda acestui fapt, copilul este impresionat de prestanta si forta tatlui, ntotdeauna considerabil n
raport cu aceea de care dispune el.
Autoritatea mamei se manifest mai direct si mai continuu n viata copilului; tatl reprezint autoritatea
suprem. Tatl si sporeste valoarea prin absenta lui, el este cel care se afl n alt parte, care munceste
n afara cminului. Ce face tatl la birou sau la fabric? Copilul mic nu stie prea bine. Cnd acest tat
mereu absent este acas, venirile si plecrile, ocupatiile lui trezesc curiozitatea si dorinta de imitatie.
Bucuria si mndria ating culmea cnd tatl l asociaz pe copil cu treburile lui, cnd lucreaz mpreun
sau cnd l poti ajuta pe tata. Astfel, prelungeste, extinde opera de initiere nceput de mam.
Este esential pentru copil s nu simt nici lacrimi, nici discordante, nici rivalitti ntre printi, ale cror
roluri sunt att de strns complementare. Tatl si mama sunt egali n procreatie. Att brbatul ct si femeia
sunt nzestrati pentru a-si educa copilul. Copii reusiti sunt cei ai cuplurilor unite, care-si pstreaz
autonomia. Familia este necesar copilului cu conditia ca ea s fie una sntoas, att tata ct si mama, s
dea exemplu unor fiinte autonome si egale. Printii s-si iubeasc copilul n mod normal, dorindu-i
autonomie si sociabilitate. Printii nu trebuie ei nsisi s fie nchisi n cercul familial, ci trebuie s fie
deschisi spre viat si lume.
Adesea familia apartintoare persoanelor cu dizabilitti trieste un sentiment de vinovtie, sentimente ce
pot fi rezultatul ideilor despre ereditatea si constitutia genetic ce joac dealtfel un rol fundamental n
constitutia fizic a oricrui copil. Dar din perspectiva ultimilor descoperiri suntem nevoiti s admitem c
zestrea genetic este o problem att de complicat nct ne este imposibil s presupunem c
responsabilitatea pentru ceea ce s-a mostenit sau s-a transmis copilului este numai de ordin individual( T.J.
Weihs, 1998).
Sentimentul de vinovtie al printilor nu are nici-un temei din aceast perspectiv, iar consiliera si
psihoterapia familiei apartintoare persoanei cu dizabilitti au ca un prim obiectiv tocmai deculpabilizarea
familiei si lucrul cu emotiile negative, frustrarea, anxietatea si depresia.
Familia va fi consiliat n a vedea copilul ca pe o promisiune, ca pe un potential, o personalitate n
devenire. Copilul si familia formeaz o unitate, copilul apartine mamei, tatlui, ntregii familii si prin ei

ntregii omeniri att cu perfectiunile ct si cu imperfectiunile lui. Att copilul ct si familia acestuia au
nevoie de suport pentru a nvinge temerile, neputinta si disperarea.
Atitudinea printilor este n msur s influenteze si atitudinea copiilor normali din aceeasi familie vis a
vis de fratele su, astfel printii cu o atitudine sntoas vor avea n copiii lor un suport pretios.
Dezvoltarea unor relatii armonioase de natur s respecte nevoile fiecrui membru al familiei, cutarea
unui sens n toate aceste eforturi ale familiei vor constitui cstiguri pe termen lung ale tuturor membrilor.
Tactul si ntelepciunea familiei, comportamentul matur al acesteia prin care copilul cu dizabilitti s nu se
ndoiasc niciodat de dragostea printilor, climatul psihofamilial cald si optimist reprezint factorii de
baz ce conditioneaaz dezvoltarea si structurarea personalittii oricrui copil. n viata de familie un rol
deosebit l are crearea unui climat sau mediu familial optim, bazat pe ntelegere si dragoste. Cminul
familial, casa n care trim, este un spatiu cu totul aparte, deosebit de important pentru viata conjugal a
sotilor, dar si pentru cresterea si educarea copiilor. Climatul, mediul familial are cel putin trei dimensiuni:
factor de coagulare n plan afectiv, loc de ocrotire, de sigurant si spatiu eterogen pentru nvtarea
primelor experiente de socializare.
Din experienta noastr de psihoterapie institutionalizat n centrele de recuperare si reabilitare
neuropsihiatric ce au avut ca obiectiv recuperarea si reabilitarea persoanelor cu dizabilitti, am desprins o
concluzie foarte pretioas : consilierea sau/psihoterapia se aplic individual sau n grup att pentru
beneficiarii acestor servicii paramedicale ct si pentru familiile apartintoare cu rol deosebit n
recuperarea, reintegrarea psihosociofamilial si mentinerea strii de confort mental si fizic a persoanelor
recuperate.
Nimic nu este mai potrivit pentru ngrijirea sufletului dect familia deoarece expeienta familiei include
att de multe din aspectele specifice vietii. Sufletul prosper ntr-un mediu nconjurtor care este bine
determinat, particular si matern. Familia este cuibul n care sufletul este nscut, hrnit si apoi eliberat spre
viat, familia este izvorul din care se revars personalitatea ( T. J., 1998).
Sugestii pentru recuperarea, reintegrarea si incluziunea persoanelor cu dizabilitti:
individualizarea si adaptarea consilierii si psihoterapiei respectnd unicitatea fiintei umane ;
responsabilizarea si implicarea comunittii n procesul de incluziune social;
modificarea atitudinilor si perceptiei societatii civile privind potentialul creator generator de valori
sociale al persoanei cu dizabilitti;
oferirea de sanse egale la cultura si informatii, la viata comunitar n general,
mediatizarea cazurilor de recuperare, reabilitare si integrare psihosociofamilal.
Bibliografie:
Cretu Virginia, Incluziune Social si scolar a Persoanelor cu Handicap, Ed. Printech, Bucuresti, 2006
Ghergut Alois, Sinteze de Psihopedagogie Special, Ed. Polirom, Bucuresti, 2005
Holdevici Irina, Elemente de Psihoterapie, Ed.All, Bucuresti, 1996
Ionescu George, Tratat de Psihologie, Medicina si Psihoterapie, Ed. Asklepios, Bucuresti, 1995
Marcelli Daniel, Tratat de Psihopatologia Copilului, Ed. Fundatiei Generatia, Bucuresti, 2003
Moraru Aurelia, Posibilitti si limite ale recuperrii psihologice si sociale a beneficiarilor din centrele de
recuperare, teza de doctorat, Bucuresti, 2007
Thomas J. Weihs, Copilul cu Nevoi Speciale, Ed. Triade, Cluj-Napoca, 1998
Thomas Moore, ngrijirea Sufletului, Ed. Colosseumm, Bucuresti, 1996
Turliuc Nicoleta,Tranzitia spre parentalitate, ndrumarea si autoritatea parental Ed. Polirom, Iasi, 2004