Studiu de caz privind neangajarea elevului în cadrul orelor de curs

Subiectul: A.C, 9 ani, este elev în clasa a III-a, mediu urban

Prezentarea cazului: A.C are 9 ani și este elev în clasa a III-a. Este cunoscut atât de către colegi, cât și de
către profesori ca un copil puțin sociabil, chiar marginalizat, a cărui situație la învățătură s-a înrăutățit de
la an la an. În clasa a I-a a fost considerat drept un elev mediocru, în a II-a slab, iar acum, în clasa a III-a,
problemele la învățătură, cât și cele disciplinare s-au accentuat.

Istoricul evoluției problemei: Tatăl lui A.C. este plecat în Italia la muncă, fiind totodată divorțat de mama
copilului. Aceasta s-a recăsătorit cu un bărbat alcoolic. care bătea aproape zilnic copilul și care îl punea
să muncească în gospodărie, nelăsându-i timp pentru învățat. S-a sesizat D.G.A.S.P.C. Tulcea si s-a stabilit
masura de protective prin institutionalizare.

Comportamentul elevului: În aceste condiții, A.C. aproape că a renunțat să mai vină la școală. Atunci
când vine la școală, activitățile și sarcinile realizate în clasă îi sunt complet străine. Elevul nu participă la
oră deloc, nu vine niciodată cu temele făcute, nu reușește să țină pasul cu ceilalți, neterminând fișa de
lucru și nefiind niciodată atent. De multe ori refuză să scrie sau chiar să iasă la tablă atunci când este
solicitat de către profesori, manifestând de cele mai multe ori un comportament destul de violent.

Dialog cu elevul: Într-o zi, doamna directoare l-a chemat pe A.C în birou pentru a sta de vorbă cu el, în
speranța că va remedia măcar o parte din problemele copilului. A.C. aproape că nu a răspuns întrebărilor
adresate, fiind mai tot timpul tăcut și ținând capul plecat. Totuși din câteva frânturi de vorbe și din ceea
ce au povestit colegii doamna directoare a înțeles povestea lui A.C.
Observatii / Reomandari:

Încercarea invatatorului de a discuta cu reprezentantii legali ai copilului în vederea îmbunătățirii

condițiilor de viață ale acestuia. De asemenea, copilul trebuie încurajat atât de colegi, cât și de invatator
să participe la ore, să-și facă temele și să rezolve sarcinile de lucru care i se dau (sarcini care, pentru
început, trebuie să aibă un grad de dificultate mai redus). În egală măsură i se vor da anumite
responsabilități (să șteargă tabla, să aibă grijă de cretă, să mențină curățenia în clasă, să se implice în
diverse sarcini atractive, cu scopul de a-i stârni interesul). Invatatorul trebuie să manifeste pentru acest
copil o atenție deosebită în timpul orelor de curs, ajutându-l să rezolve problemele, să termine fișele de
lucru sau să răspundă la întrebări.

Un rol important îl vor avea ședințele de consiliere, ședințe la care se recomandă și prezența unui
reprezentant legal, măcar o dată pe lună. În egală măsură invatatorul își va lua responsabilitatea de a
merge săptămânal la centrul unde este minorul institutionlizat, pentru a purta discuții atât cu el, cât și cu
instructorul de educatie responsabil cu temele.

In cazul copiilor institutionalizati este necesar sa creasca numarul contactelor sociale, frecventa iesirilor
in comunitate, a vizitelor in familii, implicand cat mai mult comunitatea in procesul de socializare si
ameliorand astfel atitudinea acesteia fata de copilul institutionalizat. Este clar ca, intr-un fel, un copil
institutionalizat necesita mai multa motivatie si sprijin decat unul provenit din familie.

Se incerca in centrul de plasament un proces educativ-terapeutic care sa atenueze, sau sa elimine,

cauzele generatoare ale frustrarii si sa compenseze tensiunile dezorganizatoare ale echilibrului psihic al
copilului.