Codul deontologic al asistenţei sociale

Locul unde acestea sunt formulate este codul deontologic – concept care semnifică
etica profesiei. El clarifică ceea ce este bine şi rău în munca profesională. Codul
deontologic poate fi considerat o codificare a obligaţiilor speciale care rezultă din
aderarea deliberată la o anumită profesie, cum este asistenţa socială. Codul
deontologic are deci menirea de a clarifica aspectele morale ale practicii profesionale. Pe
temeiul lui, practicienii asistenţi sociali pot identifica modul corect de acţiune din punct
de vedere moral in labirintul situaţiilor cotidiene.
Primul cod deontologic al asistenţilor sociali a fost elaborat de Mary Richmond şi
tipărit în 1920 sub numele "Cod etic experimental pentru cei care lucrează cu cazuri
sociale" (Experimental draft code of ethics for social case workers).
Codul deontologic al Asociaţiei Naţionale Americane a Asistenţilor Sociali
(National Association of Social Workers, sau NASW)
Codul deontologic al NASW cuprinde mai multe capitole, al căror conţinut îl vom
prezenta prescurtat.
Primul capitol priveşte responsabilitatea etică a asistentului social faţă de asistaţi,
definiţi ca şi clienţi, în care cerinţa deontologică majoră e formulată ca fiind primatul
intereselor asistaţilor în raport cu interesele profesioniştilor, respectiv al agenţiilor.
Asistentul social are rolul de a-i servi pe cei asistaţi cu devotament, cu loialitate, cu
perseverenţă, punându-şi în valoare competenţele profesionale în cât mai mare măsură. I
se cere să nu practice, să nu participe la, respectiv să nu încurajeze nici o formă de
discriminare pe bază de rasă, culoare, etnie, religie, sex, orientare sexuală, statut marital,
crez politic, handicap fizic sau mintal, vârstă, sau pe baza oricăror alte criterii sau condiţii
personale; să evite să se angajeze în acţiuni sau relaţii care vin în conflict cu interesele
clienţilor; o cerinţă importantă faţă de el este de a informa cât se poate de clar şi de
complet clienţii în privinţa naturii şi limitelor serviciilor pe care urmează să i le pună la
dispoziţie, respectiv asupra riscurilor, a drepturilor, a posibilităţilor şi a obligaţiilor legate
de utilizarea unui serviciu social. Dintre drepturile clienţilor care trebuie respectate în
procesul de asistenţă socială unul din cele mai importante este de a permite şi de a
încuraja chiar maxima autodeterminare a clienţilor. Acest capitol formulează de
asemenea obligaţia asistentului social la confidenţialitate şi la păstrarea secretului
profesional. Fără consimţământul acestora, acesta poate fi dezvăluit doar din motive
justificate profesional. În anumite cazuri asistentul social are obligaţia legală sau morală
de a dezvălui informaţiile primite de la clienţi (ca de exemplu în cazul în care viaţa sau
sănătatea clientului sau a unei alte persoane este pusă în pericol).
Capitolul al doilea formulează cerinţele unui comportament respectuos, corect,
politicos cooperant şi de încredere faţă de colegi, în vederea promovării scopurilor şi
intereselor profesiunii. Profesioniştii din cadrul unui serviciu vor tinde la crearea unui
climat care să faciliteze realizările profesionale ale colegilor. Asistentul social care
lucrează într-o echipă cu alţi profesionişti să încerce să medieze sau să arbitreze în cazul
conflictelor între colegi şi să-şi extindă relaţiile de colaborare şi de respect şi faţă de
colegii aparţinând altor profesii. Asistentul social care are responsabilitatea de a face
angajări şi de a evalua performanţele angajaţilor trebuie să-şi îndeplinească funcţia în
mod cinstit, chibzuit şi echitabil, în baza unor criterii clar formulate şi enunţate.

1
 Capitolul al treilea priveşte responsabilitatea etică a asistentului social fată de
agenţie şi conducătorul acesteia. Aici este formulat nu numai că asistentul social trebuie
să-şi respecte angajamentele faţă de organizaţia unde este angajat, dar şi faptul că
profesionistul are responsabilitatea de să contribuie la îmbunătăţirea practicilor şi
procedurilor din agenţie şi la creşterea eficienţei şi eficacităţii serviciilor oferite, precum
şi ideea ca asistentul social să nu accepte angajarea sau colaborarea într-o organizaţie
unde sunt violate drepturile asistaţilor, sau unde se practică anumite forme de
discriminare în detrimentul clienţilor. El va utiliza cu multă atenţie resursele agenţiei
unde este încadrat, folosindu-le numai pentru scopul pentru care sunt destinate.
In capitolul al patrulea se regăsesc standardele privind conduita şi
comportamentul asistentului social în calitatea sa de profesionist. Ele se referă la
necesitatea respectării unor standarde ridicate ale profesiei. Comportamentul privat al
asistentului social este considerat o chestiune personală, în aceeaşi măsură ca a oricărui
alt angajat, cu excepţia acelui comportament care compromite îndeplinirea
responsabilităţilor profesionale. El trebuie să ştie să distingă clar între afirmaţii şi
acţiuni făcute ca persoană particulară şi cele făcute în calitate de reprezentant al
profesiei, respectiv ca reprezentant al unei organizaţii sau agenţii profesionale.
Asistentului social i se cere să nu participe la, sau să fie asociat în nici un fel cu frauda,
dezonoarea, înşelăciunea. In cadrul acestui capitol se afirmă , de asemenea, că asistentul
social trebuie să se străduiască să devină şi să rămână competent în practica sa şi în
realizarea funcţiilor sale profesionale.
Codul deontologic se referă şi la participarea asistentului social la cercetări
ştiinţifice, arătându-se că cei angajaţi în studii ştiinţifice vor lua în considerare, cu atenţie,
consecinţele posibile ale cercetărilor asupra persoanelor implicate. Toate informaţiile
obţinute pe parcursul cercetării trebuie tratate confidenţial. Asistentului social va acorda
şi i se va acorda credit ştiinţific numai pe baza unor lucrări efectuate în acord cu metodele
ştiinţifice.
Capitolul al cincilea vizează responsabilitatea etică a asistentului social fată de
profesia sa. Aici se stipulează importanţa menţinerii integrităţiişi a standardelor etice
ridicate ale profesiei, contribuind astfel la menţinerea şi avansarea valorilor, eticii,
cunoştinţelor şi a misiunii profesiei. Mai mult, profesia are nevoie de formularea,
dezvoltarea, reglementarea şi implementarea unor politici publice favorabile profesiei.
Asistentul social trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru dezvoltarea şi utilizarea
cunoştinţelor teoretice în practica profesională. Un bun profesionist se va strădui să
contribuie la baza de cunoştinţe a asistenţei sociale şi să-şi împărtăşească cunoştinţele şi
experienţa sa practică cu colegii săi.
Al şaselea capitol al codului deontologic priveşte responsibilitatea etică a
asistentului social fată de societate. Ca deziderat principal se formulează ca profesioniştii
domeniului să contribuie la bunăstarea generală a societăţii. Aceasta se referă atât la
perioadele speciale din istoria unor societăţi, cum sunt cele de crize sociale, de războaie
sau de dezastre naturale, cât şi la perioadele de relativ echilibru. Asistenţii sociali trebuie
să acţioneze astfel ca să facă resursele societăţii accesibile în cât mai mare măsură
oamenilor şi să extindă posibilităţile şi şansele tuturor persoanelor, cu atenţie speciala la
grupurile şi persoanele dezavantajate, promovând condiţiile care să încurajeze respectul
pentru diversitatea culturală caracteristică societăţii.