METODA APRECIATIVĂ ÎN MANAGEMENTUL DE CAZ

[APPRECIATIVE METHOD IN CASE MANAGEMENT]

de Mariana LAZĂR1, Monica PĂLIMARU2 și Raul Ionuț GALUȘCĂ3

Motto:
“Fiecare om este un geniu, însă dacă ai judeca un pește prin capacitatea sa de a urca în copac,
acesta va trăi toată viața crezând că este prost”
Albert Einstein

Abstract
Starting with the definition of basic concepts and continuing with the guiding
principles we will describe a new approach in social work called the appreaciative
method. This method is more about focusing on people and understanding what
strengths they bring to the picture and what capacities we can use, that actually will
transform their own lives in positive ways. We will also see how this new approach
works in case management and what would be the phases of this process.

1. Definiții și noțiuni
Keywords: appreciative inquiry, strength based practice , resouces, abilities, resilience

Managerii de caz în asistență socială se confruntă atât cu oportunități, cât și cu provocări.

Managerul de caz este asistentul social profesionist, bine instruit pentru a dezvolta și a
îmbunătăți sistemele de asistență (inclusiv sisteme de furnizare de servicii, resurse, oportunități și
suport social), ceea ce conduce la bunăstarea persoanelor, familiilor și comunității. În plus,
asistenții sociali au recunoscut de mult timp că relația terapeutică dintre profesionist și
beneficiarul său joacă un rol esențial în managementul de caz. Această expertiză poziționează
profesia de asistent social ca un lider în domeniul managementului de caz.
În asistența socială românească, doar pentru managementul de caz privind protecția
copilului aflat în dificultate, managementul de caz este definit prin Ordinul nr.288/2006, în mod
restrâns ca “metoda de coordonare a tuturor activităților de asistență socială si protecție

1
Mariana Lazăr – asistent social si manager de caz in cadrul Serviciului de Monitorizare si Management de Caz
pentru Plasamente, Tutele și Supraveghere Specializată din cadrul D.G.A.S.P.C.- Vaslui
2
Monica Pălimaru - asistent social si manager de caz in cadrul Serviciului de Monitorizare si Management de Caz
pentru Plasamente, Tutele și Supraveghere Specializată din cadrul D.G.A.S.P.C.- Vaslui
3
Raul Ionuț Gălușcă – psiholog si coordinator al Serviciului de Monitorizare si Management de Caz pentru
Plasamente, Tutele și Supraveghere Specializată din cadrul D.G.A.S.P.C.- Vaslui

1
specialădesfășurate în interesul superior al copilului de către profesioniști din diferite servicii sau
instituții publice private”.Într-un sens mai larg, Ordinul nr. 288/2006 pentru aprobarea
Standardelor minime obligatorii privind managementul de caz în domeniul protecţiei drepturilor
copilului, definește managementul de caz ca fiind o „metodă de lucru obligatorie utilizată în
domeniul protecției copilului si reprezintă ansamblul de tehnici, proceduri si instrumente de
lucru care asigură coordonarea tuturor activităților de asistență socială și protecție specială
desfășurate în interesul superior al copilului de către profesioniști din diferite servicii/instituții
publice și private”.
Tipuri de management de caz:
a) managementul de caz centrat pe resurse;
b) managementul de caz centrat pe rezultate;
c) managementul de caz centrat pe problemă;
d) managementul apreciativ are ca nucleu central ideea că oamenii au puncte tari iar
intervenția care are loc atât la nivelul individului, cât și în mediul acestuia, trebuie
construită pornind de la aceste resurse.
Ancheta apreciativă este o descoperire transformatoare a surselor generatoare de
vitalitate a sistemelor vii în momentele lor de maximă eficienţă şi maximă capacitate creatoare în
domeniul economic, ecologic, uman. Ancheta apreciativă este o cale centrală bazată pe arta
interogativă asupra punctelor tari a sistemului pentru a le putea înţelege, anticipa şi maximiza
potenţialul creativ. Este o mobilizare a capacităţii interogative pe baza principiului întrebărilor
necondiţionat pozitive. Dimensiunea cercetării este corelativă cu cea a intervenţiei prin
descătuşarea potenţialului inovativ a imaginaţiei creatoare în locul negării şi a criticii
(Cooperrider,1999:3).

2. Cadru teoretic general

Din mai multe puncte de vedere, modelul tradițional de îngrijire îmbrățișează ideea că
oamenii se confruntă, de fapt, cu o problemă. În acest mod, accentul se pune pe un deficit sau pe
ce anume îi lipsește unei persoane, ceea ce conduce la declanșarea unui comportament de căutare
a acelor aspecteș ce trebuiesc îndreptate sau reparate. Prin aceasta abordare ce ține de perspectiva
deficientei, li se ia practic clienților, oportunitatea de a se confrunta cu problema, de a învăța din

2
aceasta și de a descoperi lucruri despre ei însuși, de care vor avea nevoie pentru a-și rezolva
situația într-un mod pe care ei să-l perceapă ca fiind de succes.
Intervenția era construită pentru a ajuta clienții să-și poată identifica punctele tari și
abilitățile, iar acestea să constituie baza construirii unei funcționări eficiente în societate.
Identificarea obiectivelor și elaborarea unui plan de tratament, în funcție de percepția clientului
asupra a ceea ce el consideră că are nevoie, constituie un ghid pentru munca ce urma să fie
depusă (Brun, Rapp 2001).
Perspectiva apreciativă are la bază ideea ca indivizii posedă abilități și resurse interioare,
care le permit să facă față într-un mod eficient provocarilor cotidiene. Chiar și indivizi
considerați în mod normal ca irecuperabili sau refractari in a accepta ajutor, pot face progrese
semnificative, atunci când sunt ajutați să-și redescopere abilitățile. Holmes si Saleebey afirmă că
atunci cand cel care oferă îngrijire, se concentrează în demersul său cu predilecție către patologic
și pe deficiență, atunci abilitatea clientului de face față problemei este sufocată (1993).
În protecția copilului ideile pe care managementul de caz apreciativ s-ar putea
fundamenta, ar fi:
• copii învață repede, sunt activi, au multe puncte tari si abilități;
• familiile sunt ‘experte’ în ceea ce privește viața copiilor lor. Ele sunt cele ce pot
da cele mai bune informații, serviciilor sociale, cu privire la interesele și abilitățile copiilor pe
care îi au în grijă.
• profesionistul din protecția copilului are un cumul de cunoștințe și o anumită
expertiză, care poate fi impărtașită cu familiile, pentru a oferi copiilor cea mai bună asistență
posibilă;
• practica trebuie să se ghideze după valori ca incluziunea, participarea, consultarea
și colaborarea în luarea deciziilor.
Privind lucrurile din acest punct de vedere se pot găsi soluții care dezvoltă ceea ce deja
funcționează bine.
Părerile și gândurile pozitive despre sine joacă un rol important în regenerare și în
menținerea sănătății. Susținut de gânduri pozitive și de un mediu suportiv , creierul devine o
“organizație de menținere a sănătății” (Ornstein&Sobel, 1987, apud Saleebay 1996 ). Emoțiile
pot avea un efect profund asupra sănătății și bunăstării. Ele se comportă ca semnale, care
declașeanză un răspuns imunitar de regenerare din partea organismului. Atunci când oamenii

3
cred în recuperarea lor și au emotii pozitive în acest sens, atunci organismul lor acționează în
consecință.
Epstein si Sharma definesc evaluarea de tip apreciativ ca o “măsurare a acelor
caracteristici, competențe și deprinderi comportamentale care creeaza sentimentul autorealizării;
contribuie la satisfacerea relațiilor cu membrii familiei, cu grupul de egali și adulți; dezvoltă
abilitatea a face față stresului; promovează dezvoltarea personală, socială și academică ”(1998).
Pornind la această definiție, cercetătorii au trecut la construirea unor instrumente care să se
bazeze pe urmatoarele principii:
• toți copiii au puncte tari;
• concentrarea pe punctele tari în locul celor slabe, poate crește motivația și
îmbunătăți performanța;
• esecul in performarea unei aptitudini ar trebui mai intai vazut ca o oportunitate de
a dobandi/invata acea aptitudine decat ca o problema; (Banton, Timarman ,2009).

3. Etapele managemetului de caz apreciativ

Cojocaru (2005) identifică o suită de etape care compune intervenția în

managementul de caz apreciativ, după cum urmează:

a) Etapa cunoașterii. Este faza în care asistatul si lucrătorul social se cunosc

reciproc. Acum clientul esteîncurajat să indentifice punctele sale tari precum și alte element care
l-ar putea ajuta în rezolvarea problemei cu care se confruntă. Întrebările care sunt adresate pot fi
de tipul: Ce succese ai avut în trecut?Ce anume te-a ajutatîn trecut când ai reușit să rezolvi o
problemă similară? Care este cel mai important lucru cu care familia te-a putut ajuta?
b) Etapa viziunii este etapa în care clientul este ajutat să-și formeze o viziune
pozitivă pornind de la succesele pe care le-a avut în trecut. Propozițiile în care este exprimată o
astfel de viziune sunt: îmi cunosc bine situaţia, resursele şi depăşesc situaţia în care mă aflu;
apreciez sprijinul pe care-l mi-l acordă familia pentru a păstra copilul cu mine; mă sprijin pe
colaborarea cu asistentul social pentru a trece peste situaţia asta; familia mea doreşte să rămânem
împreună în armonie ; o să recunosc mereu eforturile pe care le face familia mea pentru a mă
ajuta; sunt persoana cea mai interesată de schimbarea propriei mele situaţii. Aflăm că, ulterior,

4
este necesar să se construiascăși o serie de propoziții provocative fără de care, nu s-ar putea
obține rezultate satisfăcătoare, întrucât clientul este lipsit de mobilizare.
c) Etapa programării este etapa în care este elaborat planul concret de realizare a
viziunii din etapa anterioară. Acum sunt căutate si activate acele resurse ce țin de mediul în care
beneficiarul trăiește și de relația lui cu comunitatea. Înrebările care se formuleazăîn aceată etapă
sunt de tipul: Ce putem face cu toţii ca să-l ajutăm pe X să-şi depăşească situaţia ? Ce
întreprindem cu toţii pentru ca acest client să aprecieze sprijinul pe care-l primeşte din partea
celorlalţi ? Ce facem pentru ca X să se intereseze de situaţia sa? Ce trebuie făcut pentru ca
familia să dorească să-l ajute pe X ? Ce pot face rudele pentru ca X să afle aprecierile legate de
el?
d) Etapa acțiunii esta etapa de execuție a planului construit anterior care urmărește
atât acțiunile lucrătorului social cât și ale beneficiarului. O schiţă a planului se poate prezenta sub
forma:
1) clientul se întâlneşte bilunar cu asistentul social şi participă activ la procesul de
descoperire a resurselor proprii şi a succeselor sale;
2) clientul se întâlneşte cu rudele sale şi discută despre succesele pe care le-aînregistrat;
clientul este deschis la succesele rudelor şi le încurajează pe acestea în întreprinderile lor;
3) clientul valorizează experienţa sa şi a celorlalţi din jurul săuşi le comunică acest lucru
când are un succes;
4) clientul apreciează succesele membrilor familiei şi recunoaşte în faţa lor aceste
succese;
5) clientul îşi construieşte în mediul său o viziune legată de ceea ce-şi doreşte şi îşi
întocmeşte planul de acţiune.

4. Concluzii

Este important să înțelegem că abordarea apreciativă nu înseamnă negarea problemelor,

ci mai degrabă reîncadrarea acestora în oportunităti de creștere si dezvoltare personală. Atunci
când problema constituie punctul de plecare într-o abordare, avem tendința de a eticheta
oamenii, care își pierd în felul acesta identitatea (Charles, Richard, Goshcha, 2006); se crează o
anume relație de dependență, beneficiarii bazându-se pe alții pentru a le rezolva problema.

5
Atunci când, spre deosebire de situația de mai sus, pornim de la valorile unei persoane, de la
punctele sale tari, clienții percep rezolvare ca pe ceva ce realizabil, ceva ce pot înțelege. Este
vorba despre a căuta mai mult semne de sănătate decât semne de boală și este vorba despre a nu
mai eticheta clienții, limitându-le în felul acesta opțiunile.

Adevărata provocare a fost dintotdeauna, dacă noi, ca specialiști în științe sociale, suntem
dispuși să îmbrățișăm o modalitate nouăși diferită de abordare si de lucru cu oamenii. Dacă
răspunsul este afirmativ atunci adevărata schimbare începe mai intâi cu noi, profesioniștii, și
apoi cu oamenii pe care dorim să-i ajutăm .

6
 Bibliografie:

Banton A, Timerman S, A Strengths Based Approach to Working with Youth and

Families, Univesity of California –Davis, 2009

Brun C, Rapp R.C., Strengths-based case management: individuals' perspectives on

strengths and the case manager relationship, Social Works, 2001

Charles A. Rapp,Richard J. Goscha, The Strengths Model: Case Management with

People with Psychiatric Disabilities, Oxford Press ,2006

Cojocaru Ș, “Metode apreciative în asistenţa socială”, Polirom, Iaşi, 2005

Cojocaru S., Cojocaru Daniela (2008), Managementul de caz in protectia copilului, Ed.
Polirom, Iași

Cooperrider, D.& Whitney D., A positive revolution in change: Appreciative Inquiry,

Berrete Koehhler Publisher Inc. California USA, 1999

Epstein, M. H., & Sharma, H. M., Behavioral and Emotional Rating Scale: A strength
based approach to assessment. Austin, TX: PRO-ED, 1998

Holmes G.E., & Saleebey, D., Empowement, the medical model, and the politicsof
clienthood, Journal of Progressive Human Services,4,1993

Ordinul nr. 288 din 06.iulie.2006 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii
privind managementul de caz in domenoul protectiei drepturilor copilului.

Rapp C..R, The Strenghs Perspective: Proving “My Strenghts” and “It works”, Soc
Work, 2007

Saleebey D. ,The Strengths Perspective in Social Work Practice: Extensions and

Cautions, Social Work, Vol.41, N.3,1996