MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

REFERAT
Kinetoprofilaxie

Tema: Consilierea
,,Trupul se vindeca mai ușor dacă sufletul este liniștit,,

Elaborat de: Bulai Iuliana

Grupa 405K

Chișinău 2018
Cuprins:

1. Introducere.................................................................... pag.3

2. Caracteristicile consilierii............................................. pag.3

3. Obiectivele consilierii................................................... pag.4

4. Componentele stării de bine......................................... pag.4

5. Rolul consilierii dintre kinetoterapeut și pacient.......... pag.6

6. Concluzie...................................................................... pag.8

7. Bibliografie...................................................................pag.9

2
Introducere. Diferenţieri conceptuale: psihoterapie, intervenţie de criză, consiliere:

Semnificaţia cea mai largă a consilierii poate fi regăsită la începuturile organizării societăţii
umane fiind apropiată de cea de sfătuire cu privire la treburile comunităţii. Fie că erau vrăjitori,
şamani, astrologi, sfetnici sau consilieri aceste persoane aveau un rol asemănător de a vindeca,
îndruma, sfătui, de a oferi soluţii pentru probleme diverse medicale, sociale, politice, probleme
personale, de grup sau cu care se confrunta societatea. Pe parcursul evoluţiei și diferenţierii
societăţii umane în mai multe domenii de activitate: economic, politic, juridic, administrativ,
educaţional, etc, însăşi activitatea de consiliere se diferenţiază devenind o necesitate în toate
aceste domenii. Ca urmare considerăm un prim nivel al diferenţierii consilierii fiind nivelul
acţional.

Caracteristicile consilierii

Definirea consilierii impune accentuarea anumitor caracteristici ce o disting de alte arii de

specializare ce implică asistența psihologică:

o primă caracteristică este dată de tipul de persoane cărora li se adresează. Consilierea vizează
persoane normale, ce nu prezintă tulburări psihice sau de personalitate, deficite intelectuale sau
de alta natură. Consilierea facilitează, prin demersurile pe care le presupune, ca persoana să facă
față mai eficient stresorilor și sarcinilor vieții cotidiene și astfel să îmbunătățească calitatea vieții;

o a doua caracteristică definitorie pentru consiliere este dată de faptul că asistența pe care o oferă
utilizează un model educațional și un model al dezvoltării și nu unul clinic și curativ. Sarcina
consilierului este de a învăța persoana/grupul, strategii noi comportamentale, sa își valorizeze
potențialul existent, să își dezvolte noi resurse adaptative. Consilierea facilitează și catalizează
atingerea unui nivel optim de funcționare în lume;

o a treia caracteristică a consilierii este preocuparea pentru prevenția problemelor ce pot

împiedica dezvoltarea si funcționarea armonioasă a persoanei. Strategia de prevenție constă în
identificarea situațiilor și grupurilor de risc și în acțiunea asupra lor înainte ca acestea să aibă un
impact negativ și să declanșeze “crize” personale sau de grup.

Obiectivele consilierii

Scopul fundamental al consilierii este funcționarea psihosocială optimă a persoanei/grupului.

Acest scop poate fi atins prin urmarirea realizării obiectivelor procesului de consiliere; acestea
sunt în numar de trei, si anume:

(1) Promovarea sănătății și a stării de bine: functionare optimă din punct de vedere somatic,
fiziologic, mental, emotional, social si spiritual.

(2) Dezvoltare personală: cunoaștere de sine, imaginea de sine, capacitatea de decizie

responsabilă, relaționare interpersonală armonioasă, controlul stresului, tehnici de învățare
eficiente, atitudini creative, opțiuni vocationale realiste.

(3) Prevenție: a dispoziției afective negative, a neîncrederii în sine, a comportamentelor de risc, a

conflictelor interpersonale, a dificultăților de învățare, a dezadaptării sociale, a disfuncțiilor

3
psihosomatice, a situațiilor de criză. Consilierea este mai interesată de starea de bine decât de
starea de boală.

Componentele stării de bine:

Acceptarea de sine: atitudine pozitivă față de propria persoană, acceptarea calităților si defectelor
personale, percepția pozitivă a experientelor trecute și a viitorului.

Relații pozitive cu ceilalți: încredere în oamenii, sociabil, intim, nevoia de a primi și a da

afecțiune, atitudine empatică, deschisă si caldă.

Autonomie: independent, hotărât, rezistă presiunilor de grup, se evaluează pe sine după

standarde personale, nu este excesiv preocupat de expectanțele și evaluările celorlalți.

Control: sentiment de competență și control personal asupra sarcinilor, își crează oportunități
pentru valorizarea nevoilor personale, face opțiuni conforme cu valorile proprii.

Sens și scop în viață: direcționat de scopuri de durată medie și lungă, experiența pozitivă a
trecutului, bucuria prezentului și relevanța viitorului, convingerea că merită să te implici,
curiozitate.

Dezvoltarea personală: sentimentul de valorizare a potențialului propriu, capacitate de auto-

reflexie, percepția schimbărilor de sine pozitive, eficiența, flexibilitate, creativitate. Ar fi total
eronat să considerăm că starea de bine este condiționată de parcurgerea unui proces
psihoterapeutic complex.

In funcție de (1) tipul problemelor și (2) numărul de persoane implicate, se poate vorbi de
diferite tipuri:

(1) Consiliere din punct de vedere al ariei de acțiune :

- Consiliere în mediul organizațional - (de ex. coaching, consultanță)

- Consiliere vocațională - (de ex. orientare profesională)

- Consiliere psihologică-optimizare - (de ex. optimizare personală)

- Consiliere de cuplu și familie - (de ex. situație de divorț cu copii)

- Consiliere pastorală - (cu persoane religioase)

- Consiliere suportivă - (de ex. bolnavi terminali)

(2) Consiliere psihologică din punct de vedere al participanțiilor :

- Consiliere individuală

- Consiliere de grup - (de ex. familie, grupuri de angajați)

- Consiliere în grup - (de ex. grupul alcoolicilor anonimi)

Consilierea ajută în identificarea:

4
 identificarea problemelor de adaptare școlară, profesională, socială, relațională;
 identificarea conflictelor personale; problemelor comportamentale și/sau emoționale;
 identificarea conflictelor familiale;
 identificarea problemelor de identitate, s.a.
 ajută in explorarea si inlaturarea cauzelor problemelor pacientului;
 dezvoltă capacitatea de a face schimbări în plan psihologic și, implicit, în viața clientului;
 îmbunătățește capacitatea de a lua decizii, de a face schimbări; resursele personale, s.a.
 dezvoltă abilitatea de a-ți valorifica potențialul și resursele personale, s.a.

Consilierea:

 este o relație de colaborare între consilier și cel consiliat;

 este focalizată pe problemă;
 se orientează către comportamentele problematice ale pacientului, dar și către optimizarea
capacităților sale de comunicare, luare de decizii, etc.;
 integrează și aplică principii și strategii specifice mai multor orientări teoretice în funcție de
pacient;
 nu este doar o intervenție asupra problemelor de moment, ci și o prevenție a unor
comportamente neadaptative și învățarea unor strategii care vor facilita o adaptare mai
eficientă situațiilor de viață;
 este suportivă creând un cadru în care clientul își poate exprima emoțiile, conflictele;
 se centrează pe situațiile prezentului și nu pe trecut;
 este o intervenție de durată scurtă sau medie.

Caracteristici ale interventiei in consiliere

Pentru a reduce sau anula disconfortul cu care se confruntă pacinetul, terapeutul se află în
situația de a “orienta” demersul de vindecare, demers care are o evoluție procesuală și presupune
trei faze distincte:
- explorare
- evaluare
- terapie

A. Explorarea
Pacientul se prezintă pentru consiliere și își va expune cel mai frecvent problemele într-un mod
vag-imprecis sau foarte țintit pe ultima situație care îi provoacă disconfort (element hotărâtor de
a se prezenta la terapie).
B. Evaluarea
Evaluarea reprezintă stabilirea distanței dintre funcțional sau comportamente adaptate sau “ceea
ce ar trebui să fie” și disfuncțional sau comportamente dezadaptate sau “ceea ce este”. Se
stabilește, se definește problema cu care se confruntă clientul și cu care se va lucra în faza de
terapie. Demersul terapeutic ulterior acestei faze de evaluare, poate avea o evolutie diferită în
funcție de teoria la care aderă terapeutul.
Această aderare ține de o opțiune subiectivă în funcție de structura psihică a terapeutului; cel mai
frecvent se lucrează într-o abordare heteroclită (combinare de tehnici).

5
C. Relația terapeutică
Relația terapeutică este o relație dintre doi parteneri, dintre care unul solicită iar celălalt acordă
ajutorul psihologic. Această relație conține în sine elementele pe care le aduce atât cel care are
nevoie de ajutor cât și cel care îl oferă. Contribuția majoră a clientului constă mai ales în
motivația acestuia. Afirmația psihologiei umaniste, ca omul posedă în el însuși impulsul interior
spre sănătate fizică și mentală face ca psihoterapia și consilierea psihologică să devină posibile.
Deși aceasta nevoie este uneori greu de identificat la clienți foarte sever tulburați, majoritatea
oamenilor derutați sau anxioși sunt suficient de descurajați pentru a fi dornici de o cooperare care
le permite o ameliorare. Un anumit nivel de colaborare din partea clientului este absolut necesar
pentru succesul consilierii.
Importante sunt și expectațiile pacienților de a obține ajutor. Aceste așteptări sunt adesea
prin ele însele suficiente pentru a produce unele ameliorări. Așa cum un preparat placebo înlătura
durerea la subiecții sugestibili, care cred acest lucru, tot așa, persoanele care se așteaptă să fie
ajutate, vor fi ajutate, uneori chiar indiferent de metoda aplicată de consilier. În cadrul relației
terapeutice consilierul vine cu o serie de metode și tehnici foarte precise. Acestea au în comun
mai ales menirea lor de a contribui la ajutorul psihologic dat oamenilor aflați în suferința. Aceste
tehnici îi fac pe pacienți să se cunoască mai bine, să-și privească problemele mai obiectiv, dintr-o
nouă perspectivă.

Pe baza cercetărilor sale, C. Rogers descompune cele 3 etape ale procesului de consiliere in 12
pasi:
1. Pacientul cere ajutor;
2. Consilierul explică relația sa cu pacientul;
3. Se creează o atmosferă permisivă: participantul este încurajat să vorbească despre problemele
sale, să-și exprime sentimentele, emoțiile, trăirile;
4. Sentimentele pacientului sunt acceptate de consilier,
5. Apar primele sentimente pozitive ale relației de consiliere;
6. Consilierul încurajează exprimarea acestor sentimente ;
7. Pacientul își acceptă propriul Eu ;
8. Sunt clarificate principalele direcții posibile de actiune ale pacientului;
9. Pacientul actionează în direcția pozitivă;
10. Acțiunile pozitive sunt încurajate și sprijinite de consilier;
11. Comportamentul pacientului arată atingerea unui anumit nivel de maturitate;
12. Relația de consiliere este perceputa ca o experiență evolutivă.
• Responsabilitățile consilierului:
a. să conducă și să dirijeze procesul de consiliere în vederea realizării obiectivelor pacientului;
b. să evite jucarea rolurilor de victimă, salvator sau persecutor;
c. să participe activ, împreună cu pacientul la analiza jocurilor psihologice și analiza scenariilor
de viață,
d. să țină la curent pacientul cu direcția și rezultatele consilierii,
e. să considere obiectivele pacientului mai importante decât cele proprii.

6
• Responsabilitățile pacientului:
a. să stabilească ceea ce vrea să schimbe;
b. să identifice potențialurile ce ar putea fi antrenate în obținerea schimbării;
c. să-și asume responsabilitatea pentru propriile decizii și acțiuni și să îndeplinească sarcinile
date de consilier;
d. să contribuie la stabilirea unei relații terapeutice de siguranță și încredere;
e. să considere consilierul drept aliat al schimbării și nu magician.

O definiție simplă a activității de consiliere este: “O activitate de acordare de asistență care

are scopul de a ajuta oamenii să se ajute singuri”.
Consilierea ajută persoanelor afectate să își asume sentimentele și să își exploreze și să clarifice
opțiunile proprii, și oferă posibilitatea celor care au nevoie de ajutor să se ajute singuri. Acest
lucru implică din partea specialistului în consiliere eforturi nu numai de a vedea lucrurile din
perspectiva celeilalte persoane, dar și capacitatea de a asculta cu atenție nu numai la ceea ce i se
spune ci și cum i se spune.
Consilierea este de asemenea un mecanism de construire a încrederii în sine prin asistența
acordată în vederea luării unor decizii și indeplinirii angajamentelor. Deși activitatea de
consiliere necesită mai multă abilitate, grijă și timp decât o simplă sfătuire sau discuție, aceasta
activitate poate să economisească timp pe termen mai lung, deoarece clientul, odată ce a luat
propriile decizii, are o motivatie mai puternică și o hotarâre mai fermă.

S-a constatat că relațiile interumane influențează performanțele psihice ale persoanelor, ca

ambianța relațională și climatul psihologic au importanță în organizarea și conducerea energiilor
umane, în productivitatea grupului de muncă, în educație.
Psihicul omului bolnav este subminat atât de suferința somatică și/sau psihică, cât și de
implicațiile familiale ți socioprofesionale ale bolii, abordarea terapeutică a bolnavului necesitând
ruperea cercului vicios somato-psihosomatic.
empatia înseamnă să înțelegem exact ceea ce spune pacientul și să îi facem cunoscut faptul că
am ințeles. Arta empatiei constă în a ști să discutăm cu pacienții astfel încât să obținem
maximum de informații cât mai exacte despre gândurile și sentimentele lor. Există mai multe
moduri de a reacționa într-o discuție, pentru a face cunoscut pacienților faptul că îi ințelegem.
Între terapeut și pacient există un schimb continuu de informații, care îi conduce pe fiecare dintre
cei doi parteneri către obiectivele precise ale intrevederii: aflarea răspunsurilor în legătura cu
modificarea stării de sănătate, remediile propuse pentru înlăturarea acestora, modalitățile practice
de acțiune.
Cele mai dificile tipuri de pacienți sunt cei care se autodiagnostichează pe baza informațiilor
din mass-media și de pe internet, cei care nu respectă tratamentul și cei iritați. În fața bolii poziția
kinetoterapeutului și a bolnavului sunt diferite. Daca pentru terapeut boala este adesea privită ca
o problemă științifică și obiectivă, pentru bolnav ea este, în primul rând, o problemă emoțională
și subiectivă. Boala este un sistem regresiv în care apare o stare de alertă si hipersensibilitate, cu
rezonante emoșionale dinamice.
În dialog mulți oameni se simt inconfortabil sau inhibați, ceea ce poate crește senzația de
anxietate sau de neliniște, iar mulți dintre ei pot fi reticienți în a avea un dialog deschis.
Specialistul trebuie să ofere informații detaliate despre desfasurarea actului medical și a
investigațiilor de rigoare, despre consecințele fiecărei decizii medicale, despre posibilitățile pe
care le are pacientul, despre riscurile și șansele de reușită ale procedurii ce urmează să aibă loc,
dar și despre impactul pe care boala sau tratamentul bolii îl au asupra calității vieții.

7
Rolul consilierii dintre kinetoterapeut și pacient:
o schimb de informatii;
o decizii reciproc acceptate;
o dezvoltarea înțelegerii;
o construirea încrederii.

Pentru ca pacientul să coopereze și să aibă încredere, la rândul său kinetoterapeutul trebuie:

o să acorde atenția pe care pacientul o merită
o să treacă de bariera vocabularului de specialitate atunci cand comunica cu pacienții
o să trateze pacientul cu respect;
o să respecte intimitatea pacientului;
o sa fie o comunicare bilaterală, iar kinetoterapeutul să asculte ce are de spus pacientul fără să
îl întrerupă;
o să ajute pacientul să înțeleagă mai bine boala de care suferă; blândețea și empatia
specialistului relaxează și calmează pacientul, iar un pacient relaxat este un pacient
cooperant.

Concluzie
Trebuie lucrat asupra ansamblului persoanei: corp, psihic, suflet, corp social. Bolnavul
trebuie să primească protecție și modele pentru dezvoltarea potențialităților sale, ca să poată face
schimbări utile în existența sa. Important este că el să nu se considere ca un obiect, așa cum
există riscul în momentul de față datorită modelelor practicate în medicina actuală, ci să ramână
conștient că el își dirijează viața și ia hotărârile care îl privesc. El trebuie să știe că poate, în
sensul în care este permis și acolo unde are ocazia, să se dezvolte psihologic și spiritual, datorită
bolii sale. Este indispensabil ca terapeutul să țină cont de importanța relației terapeut-bolnav și
mai ales de influența acesteia asupra procesului de vindecare; în cadrul acestei relații, terapeutul
este primul instrument terapeutic.

8
Bibliografie

http://www12.tuiasi.ro/users/58/cos_Tiron.pdf

https://krispsychology.files.wordpress.com/2011/01/consiliere-psihologica_note-de-
curs_subiecte.pdf

http://www.rasfoiesc.com/sanatate/asistenta-sociala/Ce-este-consilierea-in-asisten11.php

https://ru.scribd.com/document/16919233/Principii-Si-Metode-de-Consiliere