Consiliere în asistenţa socială Prof.dr.

Daniela Gîrleanu Şoitu

Curs 4
ABORDAREA CENTRATĂ PE CLIENT

Este atribuită, în general, muncii şi lucrărilor lui Carl Rogers (1902-1987). Porneşte de la ideea că
oamenii au o motivaţie înnăscută de a creşte şi de a-şi dezvolta propriile capacităţi. Unul dintre modelele de
realizare are ca fundament piramida lui Maslow, prin ideea autoactualizării. Pentru a ajunge la aceste stadii de
dezvoltare, Carl Rogers susţine că oamenii au nevoie de o orientare nedirectivă, prin care gândurile,
sentimentele şi acţiunile lor să nu fie subiecte pentru sfaturi, interpretări, critici, confruntări sau provocări, ci
pentru încurajare. 1

A. Repere teoretice
Oamenii sunt în mod esenţial buni, scria Rogers în 1961, mereu în căutare de noi drumuri -
constructive, realiste şi demne de încredere. Fiecare persoană este conştientă, dirijată din interior şi într-o
continuă autoactualizare.
Reliefând trăsăturile primelor perioade ale vieţii, Rogers menţionează că:
▪ ceea ce percepe copilul este realitatea lui. Percepţia copilului este un proces intern pe care nu-l poate
conştientiza nimeni altcineva.
▪ toţi copiii se nasc cu o tendinţă de actualizare, care este satisfăcută prin comportamente orientate spre
scopuri;
▪ interacţiunile copilului cu mediul sunt organizate ca întreg şi orice face copilul se încadrează în
interrelaţionare;
▪ experienţele copilului pot fi văzute ca pozitive sau negative în acord cu implicarea sau neimplicarea în
acţiunile de actualizare;
▪ copiii păstrează experienţele actualizate şi le evită pe cele neactualizate.
Pornind de aici, autoactualizarea este motorul prevalent şi dominant al existenţei cuprinzând acţiunile
care influenţează persoana ca întreg. Fiecare individ este capabil să găsească un înţeles personal şi un scop al
existenţei.

O altă idee importantă în această abordare vine dintr-o perspectivă fenomenologică, susţinând că nu
este important evenimentul ca atare, ci modul în care este perceput de către un individ. Această idee, alături de
o alta privind sinele, sunt comune cu perspectiva adleriană, cu deosebirea că Rogers şi-a denumit adesea teoria
ca fiind a sinelui.
Pentru a se afla într-o stare sănătoasă, individul are nevoie de atenţie pozitivă: iubire, căldură, grijă,
respect şi acceptare. Dar în perioada copilăriei, iar uneori şi în anii următori, individul primeşte doar o privire
condiţionată din partea părinţilor şi a celorlalţi. Sentimentele de valoare se dezvoltă dacă individul se comportă
într-un anume fel, deoarece acceptarea condiţionată îl va învăţa să se simtă valorizat doar când se va comporta
în acord cu dorinţele altora. Astfel, o persoană poate nega sau distorsiona o percepţie atunci când cineva, de a

1Lucrări reprezentative:1942 – „Counseling and Psychotherapy”;1951 – „Client-Centred Therapy”; 1961 – „On Becoming a Person”;
1980 – „ A Way of Being”
Consiliere în asistenţa socială Prof.dr. Daniela Gîrleanu Şoitu
Curs 4
cărui aprobare depinde, vede situaţia diferit. Un individ care se află prins într-o astfel de dilemă devine
conştient de incongruenţele dintre perceperea de sine şi experienţă. Dacă o persoană nu se comportă aşa cum
doresc alţii, nu va fi acceptată sau valorizată, dar dacă se conformează, va deschide o prăpastie între idealul de
sine (ceea ce persoana luptă să devină) şi sinele real (ceea ce reprezintă persoana). Cu cât mai îndepărtat este
sinele ideal de cel real, cu atât mai alienată şi mai inadaptată devine persoana.

B. Rolul consilierului
Rolul consilierului este unul holistic: stabileşte şi promovează un climat în care clientul se simte liber
şi încurajat să exploreze toate aspectele sinelui (Rogers, 1951, 1980). Atmosfera se centrează pe relaţia
consilier-client, pe care Rogers o descrie ca având calitatea de „I-Thou” (eu şi tu). Consilierul este conştient de
limbajul verbal şi neverbal al clientului şi oferă feed-back asupra celor observate. Nici consilierul, nici clientul
nu cunosc în ce direcţie se va îndrepta şedinţa de consiliere şi nici spre ce scopuri. Consilierul îşi manifestă
încrederea in client în privinţa realizării unei agende de lucru, acţionând mai mult ca facilitator.
Consilierul care utilizează abordarea centrării pe persoană nu face uz de teste psihologice decât la
solicitarea expresă a clientului, iar dacă totuşi aplică, va insista asupra a ceea ce reprezintă testul respectiv
pentru client mai mult decât asupra rezultatelor testului.
Utilizarea diagnosticelor este incompatibilă cu obiectivele acestei abordări, deoarece categorizează
oamenii, anulează ideea unicităţii şi impune un plan.
Abordarea centrată pe client presupune o poziţie nedirectivă, solicitându-i consilierului să nu ofere
sfaturi, interpretări, să nu critice şi să nu provoace, deoarece aceste comportamente ar putea contraveni
abilităţii înnăscute a oamenilor de a fi agenţii propriei lor schimbări.

Datorită accesibilităţii şi flexibilităţii ca teorie şi practică, această perspectivă este una dintre cele mai
populare printre asistenţii sociali, dar, în aceeaşi măsură, una dintre abordările cele mai vulnerabile în privinţa
interpretărilor şi aplicărilor incorecte, uneori fiind utilizată doar pentru a accentua dreptul utilizatorului de
servicii de a fi tratat cu respect şi demnitate. Confuzia poate proveni din diferenţele dintre acceptare şi
aprobare. Unele comportamente sunt intolerabile - cum ar fi abuzul asupra unei persoane - şi pot fi dificil de
reconciliat cu adoptarea unei abordări care să cuprindă o privire necondiţionat pozitivă.

C. Scopuri
Această abordare nu se focalizează asupra problemei, ci a clientului ca persoană, Rogers pornind de
la ideea că oamenii trebuie ajutaţi să înveţe cum să facă faţă situaţiilor. Una dintre principalele căi de atingere a
acestui scop constă în sprijinirea clientului ca întreg, ca o persoană căreia nu-i sunt necesare mecanismele
defensive în experienţele zilnice. Or, un astfel de individ devine din ce în ce mai doritor de schimbare şi
dezvoltare, mai deschis experienţelor, mai încrezător în propriile forţe, mai angajat în autoexplorare şi
evaluare. Mai mult, o persoană care funcţionează ca întreg dezvoltă o mai puternică acceptare de sine şi a
altora, o mai eficientă capacitate de a lua decizii, aici şi acum.
Consiliere în asistenţa socială Prof.dr. Daniela Gîrleanu Şoitu
Curs 4
Nu în ultimul rând, clientul este ajutat să identifice, utilizeze şi integreze propriile resurse, astfel încât
să devină mai realist în propriile acţiuni, mai încrezător şi cu iniţiativă, un individ care se valorizează pozitiv
pe sine, mai matur, mai socializat şi adaptativ în comportamente, mai puţin deranjat de stres, mai puţin dispus
să reprime aspecte ale propriei experienţe, ba chiar mai angajat în recuperarea din astfel de stări, şi, în cea mai
mare măsură, funcţionând ca o persoană cu structuri sănătoase ale personalităţii.2

D. Tehnici
Tehnicile specifice centrării pe persoană s-a dezvoltat în trei perioade:
1) Perioada nedirectivă (1940-1950) – în această etapă, Rogers a subliniat necesitatea creării relaţiei
consilier-client printr-o atmosferă permisivă şi fără intervenţie. Rolul consilierului consta în clarificare
şi acceptare.
2) Perioada reflectivă (1950-1957) – aceşti şapte ani s-au caracterizat prin accentuarea rolului
consilierului în crearea unei relaţii neameninţătoare. Principalele tehnici includ răspunsuri la
sentimentele clientului şi reflectarea trăirilor ascunse ale lui. Pe parcursul acestei perioade, Rogers şi-
a modificat limbajul asociat teoriei, de la „non-directivă”, la „centrarea pe client”, apoi la „tehnici de
dezaccentuare” şi „centrarea pe relaţia terapeutică”.
3) Perioada experienţială (1957-1980). Această perioadă a început când Rogers s-a concentrat asupra
condiţiilor necesare şi suficiente consilierii:
a. empatie – abilitatea consilierului de a simţi cu clientul şi de a retransmite această înţelegere.
Este aşteptarea de a simţi cu, mai curând decât „pentru” sau „în legătură cu”, fiind considerată
ca cea mai importantă în aducerea schimbării şi a învăţării.3
b. privire pozitivă (acceptare) – reprezintă o veritabilă grijă pentru client ca persoană;
c. congruenţă – condiţia de a fi autenticitate în relaţia terapeutică.
Această perioadă a făcut mai activă şi mai bine definită consilierea centrată pe persoană.
Se consideră că, după 1980, abordare rogersiană s-a mai îmbogăţit în tehnici, incluzând:
▪ dezvăluirea limitată a sentimentelor, gândurilor şi valorilor;4
▪ ascultarea activă şi reflectivă, reflectarea cu acurateţe a gândurilor şi sentimentelor;
▪ clarificarea, rezumarea, confruntarea, discuţiile generale sau cu final deschis.
Una dintre tehnicile utilizate este cea dezvoltată de Hergenhahn (1984). Denumită „Tehnica alegerii
Q”, se desfăşoară în trei paşi:
▪ i se dau clientului 100 de cartoane, fiecare dintre acestea conţinând o propoziţie
autodescriptivă, cum ar fi: „Sunt inteligent”, „Mă dispreţuiesc”. I se cere să le aşeze în 9
grupuri de la „cel mai apropiat de cum sunt” la „cel mai îndepărtat de cum sunt”.
▪ clientul sortează a doua oară cărţile, plasându-le în acord cu idealul – „cum aş vrea să fiu”.
▪ se corelează gradele de similitudine dintre cele două sortări: înainte, pe parcursul şi după
consiliere.5

2 Rogers, Carl – 1961, On Becoming a Person , Houghtoon Mifflin, Boston, p. 357.

3 Rogers, Carl – 1975, “Emphatic: an unappreciated way of being”, in Counseling Psychologist, nr. 5, p. 2.
4 Corey, G. – 1991, Theory and practice of counseling and psycho therapy, Ed. a IV-a , Brooks/Cole, Pacific Grove.
Consiliere în asistenţa socială Prof.dr. Daniela Gîrleanu Şoitu
Curs 4
De subliniat este că această abordare, centrată pe persoană, acordă o atenţie minimă tehnicilor – care,
de altfel au şi fost încorporate în alte orientări – accentuând focalizarea pe relaţia terapeutică.
Rogers enunţa şase condiţii necesare şi suficiente pentru o relaţie de consiliere:6
1) două persoane sunt într-un contact psihologic;
2) prima persoană, clientul, se află într-o stare de incongruentă , este vulnerabil şi anxios;
3) a doua persoană, consilierul, este congruent sau integrat în relaţie;
4) consilierul experimentează o privire pozitivă necondiţionată faţă de client;
5) consilierul experimentează o înţelegere empatică a cadrelor interne de referinţă ale clientului şi
încearcă să-i comunice acestuia experienţa pe care o are;
6) există cel puţin un nivel minim între comunicarea clientului şi consilier, care înţelege şi acceptă
necondiţionat.

E. Evaluarea teoriei
E.1. Aspecte pozitive ale teoriei
➢ Abordarea a revoluţionat domeniile intervenţiei sociale. Rogers a realizat o abordare adecvată
unor variate probleme umane, incluzând schimbările instituţionale, managementul relaţiilor de
muncă, dezvoltarea abilităţilor de conducere şi diplomaţie internaţională. El însuşi rezuma
activitatea pe care a desfăşurat-o, ca fiind o filosofie - nu o psihoterapie - un punct de vedere, o
abordare a vieţii, un mod de a fi, care se potriveşte oricărei situaţii în care creşterea, ca persoană, ca
grup sau ca o comunitate, este parte a unui scop (Rogers, 1980, p. ix).
➢ Abordarea a generat o serie de cercetări cu privire la relaţia de consiliere. Rogers este cel
dintâi care a înregistrat pe o casetă şi a publicat o sesiune de consiliere, insistând ca abordarea
centrată pe persoană să fie comparată doar cu teoriile verificate empiric.
➢ Abordarea este eficientă, ajutând la descreşterea mecanismelor defensive, îmbunătăţirea
adaptării psihologice, a învăţării şi a toleranţei la frustrare. Se potriveşte tratării stărilor medii şi
moderate de anxietate, tulburărilor de adaptare, situaţiilor de însingurare şi relaţiilor interpersonale
defectuoase.
➢ Abordarea se concentrează pe o relaţie deschisă, acceptată de consilier şi client, pentru un
termen scurt ale procesului terapeutic;
➢ Prin accentuarea abilităţilor de ascultare, consilierea centrată pe persoană reprezintă un
fundament pentru formarea paraprofesioniştilor în serviciile sociale.
➢ Abordarea susţine un punct de vedere pozitiv asupra naturii umane, asupra dorinţei de
schimbare, în contradicţie cu abordările anterioare, deterministe şi pesimiste.

E.2. Limite ale acestei abordări

▪ Iniţial a oferit consilierilor prea puţine instrucţiuni pentru stabilirea unei relaţii cu clienţii şi
promovarea schimbării.
▪ Abordarea depinde de existenta unor clienţi inteligenţi, capabili de interiorizare şi care să
muncească mult pentru atingerea rezultatelor. Din acest motiv, nu poate fi utilizată cu succes în
consilierea copiilor sau a persoanelor cu handicap mintal sever.
▪ Ignoră diagnosticele, subconştientul, elementele înnăscute - generate sexual şi conduse
agresiv.
▪ Se limitează la problemele exterioare, fără să provoace clientul la explorarea unor domenii mai
profunde. Argumentele, în acest caz, pornesc de la susţinerea schimbărilor profunde, de durată, or,
solicitând un termen scurt, consilierea centrată pe persoană nu poate avea un impact permanent
asupra individului.

5 Hergenehahn, B.R. – 1984, An introduction to theories of personality, Prentice Hall, Englewood Cliffs.
6 Rogers, C.R. – 1959, „ A theory of therapy, personality and interpersonali relationships, as developed in the client-centred
framework”, in Psychology: A study of science (ed. Koch, S.), vol. 3, McGraw Hill, New York, pp. 184-256.
Consiliere în asistenţa socială Prof.dr. Daniela Gîrleanu Şoitu
Curs 4

ABORDAREA DEPRINDERILOR DE BAZĂ ÎN CONSILIERE - A. IVEY

Alan Ivey consideră că reuşita procesului de consiliere depinde, într-o mare măsură, de cunoaşterea şi
utilizarea unor deprinderi de bază, specificate mai jos.7

Încurajările minimale
- neverbale (mişcarea capului în semn de încuviinţare, mimică receptivă);
- verbale: intervenţii verbale scurte prin care ajutăm clientul să continue sau să analizeze problema mai
profund.
Exemple de încurajări minimale: „Apoi?”, „Şi?”, „Deci?” „Îhîmm”, „Spune-mi mai mult”, repetarea a
unu-două cuvinte, reluări ale cuvintelor cheie ori a ultimei propoziţii.
Parafrazarea
- strâns legată de încurajarea minimală;
- foloseşte cuvinte cheie;
- focalizată pe ceea ce a rostit clientul mai înainte;
- acoperă o intervenţie verbală mai amplă;
- utilizează cuvinte cheie pentru a-i comunica clientului esenţa spuselor sale.
Structura parafrazării:
1. numele clientului sau prenumele „tu”, „dv.”
2. cuvintele cele mai importante rostite de client
3. o propoziţie simplă, scurtă şi clară care cuprinde esenţa celor declarate de client
4. (facultativ) verificarea parafrazării: „Este adevărat?” / „Asta ai spus mai înainte?” / „Sunt aproape de
adevăr?” / „Am auzit corect?” /
Exemplu:
Viaţa mea alături de el este groaznică. A fost promovat doar de curând, dar se crede cel mai mare şef.
Îmi spune mereu ce am de făcut. De fapt, ieri mi-a spus că nu am făcut bine ce aveam de făcut şi că dacă nu
îmi revin mă va concedia.
➢ Încurajarea minimală: „Să te concedieze?” / „Îţi spune ce să faci?” / „Viaţă groaznică?”
➢ Parafrazare: „Bogdan, spui că noul tău şef îţi face viaţa groaznică şi eşti îngrijorat că te poate
concedia.”

Interpretarea
- exprimă punctul de vedere al consilierului;
- poate fi utilizată abia după ce am dat atenţie şi am verificat modul în care gândeşte clientul.

7
Ivey, Allen ş.a. – 1999, Abilităţile consilierului. Abordare din perspectiva microconsilierii, (trad. Popa Simona), Ed.
RisoPrint, Cluj
Consiliere în asistenţa socială Prof.dr. Daniela Gîrleanu Şoitu
Curs 4

Exemplu:
Mă simt pierdut. Tatăl meu bea foarte mult şi uneori o bate pe mama. Este greu acasă. Nu pot să fac
nimic acasă. Îmi este greu sa învăţ acasă sau să fac orice altceva.
➢ Încurajare minimală: „Te simţi pierdut” / „Greu să faci ceva”
➢ Parafrazare: „Te simţi pierdut deoarece este foarte greu acasă şi nu poţi face nimic.”
➢ Interpretare: „Se pare că tatăl tău este alcoolic. Acest lucru este greu de suportat de orice tânăr.”

Reflectarea sentimentelor şi a emoţiilor

- solicită un vocabular bogat pentru definirea stării existente
Exemple:
o pentru sentimente de bază - pentru „nervos”: enervare, furie, ură; pentru „fericit”:
bucuros, vesel, entuziasmat; pentru „supărat” : nenorocire, durere, vinovăţie; „speriat”;
timid, îngrijorat, fricos;
o pentru sentimente mixte: nesigur, confuz, ambivalent, necăjit, tulburat, învălmăşit.
o pentru sentimentele exprimate prin expresii - „am ajuns la culmea răbdării” – i se solicită
clientului exemplificări, să-şi imagineze ce simte şi să descrie acest lucru.
Paşii de urmat în reflectarea sentimentelor:
1. Denumirea sentimentelor – prin cuvintele, expresiile / metaforele folosite de client, în urma observării
comunicării neverbale;
2. Structură propoziţională de tipul: „Pari să simţi...” / „Se pare că simţi ...” / „Înţeleg că te simţi .....”
+ eticheta emoţiei.
3. (facultativ) combinarea parafrazării cu reflectarea sentimentelor, pentru o mai bună clarificare: „Se
pare că te simţi ........... când .............” / „Te simţi ............ deoarece .......
4. (facultativ) verificarea emoţiei specificate: „Este corect?” / „Sunt pe aproape?” / „Aceste este felul în
care te simţi?” / „Asta simţi?”

Rezumarea
- se realizează după ascultarea clientului o perioadă de timp (care poate fi de 3 minute, dar şi mai
mult, până la o sesiune completă);
- are rolul de a descoperi relaţia dintre problemele cheie şi a le reformula, pentru a le retransmite
clientului;
- scop principal: ajutorarea clientului să-şi integreze comportamentele, gândurile şi sentimentele;
- se deosebeşte de reflectarea sentimentelor prin aceea că acoperă o perioadă mai lungă de timp şi
întregul şir al sentimentelor exprimate de client;
- se deosebeşte de parafrazare prin conţinutul mai amplu acoperit (nu doar ultima sau ultimele
propoziţii, ca în cazul parafrazării): o sesiune sau mai multe; pune laolaltă mai multe parafrazări
exprimate.
Consiliere în asistenţa socială Prof.dr. Daniela Gîrleanu Şoitu
Curs 4
Exemple:
A. Pentru cazul unui client care se confruntă cu probleme la serviciu şi căruia i s-a spus că este
posibil să fie concediat:
„ Din ceea ce mi-ai spus, în ora care tocmai a trecut, am reţinut trei aspecte cheie:
1) eşti foarte supărat pentru ceea ce ţi s-a întâmplat;
2) cu toate acestea simţi că ai nevoie şi doreşti să vezi cum ai putea să-ţi îmbunătăţeşti
activitatea la locul de muncă;
3) ai dori să ne întâlnim din nou săptămâna viitoare şi să discutăm despre acest lucru.
Am înţeles bine?”
B. Pentru un părinte necăjit că fiul lui consumă droguri (a treia întâlnire)
„Spui că metoda pe care o foloseşti pentru a-l cuminţi pe fiul tău nu mai are efect; ţi-ai dat seama de
aceasta din faptul că el continuă să se întâlnească cu cei care consumă droguri. Există, acum, o stare care
contrastează cu sentimentele tale de furie din prima noastră întâlnire, când spuneai că doar şcoala este de vină.
Spui, de asemenea, că i-ai acordat libertate prea devreme şi acum ai vrea să-l abordezi cu o măsură nouă, mai
echilibrată. Este adevărat? Mi-a scăpat ceva?”

Căutarea pozitivului şi a forţelor clientului

- urmează secvenţei fundamentale de ascultare şi rezumării;
- are nevoie de cel puţin un exemplu specific dat de client;
- dacă se realizează împreună cu clientul o listă a acestor elemente se vor face paşi esenţiali în
rezolvarea problemei (existând o nouă perspectivă, pozitivă);
- poate cuprinde forţe specifice clientului (de acum şi din trecut), din mediul de viaţă (familie,
prieteni etc.)
Focalizarea
- oferă un prim mod de evaluare a problemei (este a clientului?, a clientului în mediul cultural?, a
celorlalţi, dar influenţează clientul? etc.)
- se poate realiza în mai multe forme: asupra clientului, consilierului, problemei, altor persoane,
asupra familiei, contextului cultural ).
Exemple:
„Sunt foarte nervoasă din cauza examenului. Profesorul nu este corect faţă de mine. Dacă nu voi promova,
s-ar putea ca părinţii mei să nu mă mai ajute în viitor. Şi nu voi putea ţine pasul cu colega mea de cameră,
bogată şi rea. Şi apoi, zgomotul din cameră este aşa de mare că nu pot învăţa. Ce să fac?”
• Focalizarea pe client: „Te simţi frustrată şi descurajată.”
• Focalizarea pe consilier: „Am avut o experienţă similară când eram la şcoală şi ştiu cât de dificil
este.”
• Focalizarea pe alte persoane: „Spune-mi mai multe despre colega ta de cameră!”
• Focalizarea pe problemă sau pe subiect: „Am auzit mai multe probleme şi preocupări. Printre ele: cea
a examenului în sine, problema colegei de cameră, zgomotul din cameră, profesorul şi presiunea
familiei şi probabil mai sunt şi altele. Pe care ai dori sa o discutăm mai întâi?”
• Focalizarea pe familie: „Simţi că eşti ameninţată de familie. Spune-mi mai multe despre ce se petrece
în familia ta.”
Consiliere în asistenţa socială Prof.dr. Daniela Gîrleanu Şoitu
Curs 4
• Focalizarea pe context cultural / de mediu: „Spui despre colega ta de cameră că este bogată şi rea.
Simţi asupra ta unele presiuni financiare. Ai dori să vorbeşti puţin despre ceea ce simţi în legătură cu
aceste diferenţe?”

Confruntarea
- constă în punctarea discrepantelor dintre atitudini, gânduri şi comportamente : „Pe de o parte ......
dar pe de cealaltă .....”
- ajută persoanele aflate în dialog să privească situaţia mai realist;
- conţine date obiective, fără a fi moralizatoare;
- orice afirmaţie poate fi evaluată şi – dacă se înregistrează discrepanţe - confruntată.
Forme de confruntare:
➢ confruntarea clientului: „Spui în mod constant că te vei trezi dimineaţa să mergi la serviciu, dar nu o
faci niciodată.”
➢ confruntarea focalizată pe consilier: „ Şi eu spun că doresc să mă las de fumat, dar continui să fumez.”
➢ confruntarea focalizată pe client şi pe consilier: „Pari să spui că relaţia noastră a fost bună, dar ceea ce
simt în acest moment este că nu comunicăm.”
➢ confruntarea neconfruntativă (prin parafrazare): „Spui că lucrurile merg mai bine pentru tine.”
Feedback – deprinderea prin care i se comunică clientului modul în care el şi acţiunile lui sunt văzute de
ceilalţi.
Interpretarea / reformularea
- diferă în funcţie de cadrul de referinţă / concepţia despre lume (abordările teoretice);
poate fi sub forma reformulării pozitive, a focalizării (pe client, situaţie etc.).

Ivey a construit un plan de intervievare a clientului, în procesul de consiliere, urmărind aspecte precum
cele evidenţiate în continuare :

Fişa unui plan de intervievare

A. Etapa stabilirii raportului de consiliere şi a structurării interviului

✓ includeţi aspecte speciale legate de dezvoltarea relaţiei de consiliere: Ce aţi avea nevoie în
structurarea interviului? Ce deprinderi veţi utiliza?
✓ structuraţi interviul pentru a-i explica clientului care este scopul întâlnirii, ce poate şi ce nu
face asistentul social.

B. Definirea problemei şi identificarea aspectelor pozitive

✓ Care sunt problemele acestui client? Care sunt calităţile lui? Cum definiţi problema cu
clientul?
✓ Care este motivul venirii acestui client? Cum vede el problema?
Consiliere în asistenţa socială Prof.dr. Daniela Gîrleanu Şoitu
Curs 4
Atenţie:
➢ Un rol important îl are identificarea clară a competenţelor clientului.
➢ Direcţionaţi discuţia spre aspectele considerate importate de consilier şi client.

C. Definirea rezultatelor
✓ Ce şi-ar dori acest client?
✓ Cum aflaţi informaţiile despre el şi ceea ce speră să obţină?
✓ Cum i-ar plăcea clientului să fie?
✓ Cum ar fi dacă problema ar fi rezolvată?
Atenţie:
➢ Se poate realiza, uneori, o inversare a etapelor 2 şi 3.
➢ Nu se poate trece la etapele ulterioare dacă nu s-a definit rezultatul dorit.

D. Explorarea alternativelor şi confruntarea incongruenţelor

✓ Ce soluţii alternative aţi putea găsi?
✓ Ce incongruenţe specifice observaţi la acest client?
✓ Ce deprinderi folosiţi? Cum?
Atenţie:
➢ Etapa aceasta poate dura cel mai mult.
➢ Pot fi utilizate deprinderile de influenţare, dar cele de asistare asigură echilibrul.

E. Generalizarea abilităţilor
✓ Ce plan aveţi pentru a utiliza deprinderile folosite şi în alte situaţii practice?
✓ Ce vă face să simţiţi că interviul a meritat efortul?