Sunteți pe pagina 1din 8

Universitatea Liber Internaional din Moldova Catedra de psihologie i asisten social

Rolul si rezultatele conselierii n terapia Centr pe client.

Profesor: Rusnac S. Studenta Gr. 41 PP: Ciuciu O.

Bibliografie:
1) Abordarea centrat pe client 2) Rolul conselierului 3) Scopuri 4) Tehnici
5) 6)

Aspecte pozitive ale acestei abordri Limetele ale acestei abordri

Abordarea centrat pe client.

Este atribuita, in general, muncii si lucrarilor lui Carl Rogers (1902-1987). Porneste de la ideea ca oamenii au o motivatie innascuta de a creste si de a-si dezvolta propriile capacitati. Unul dintre modelele de realizare are ca fundament piramida lui Maslow, prin ideea autoactualizarii. Pentru a ajunge la aceste stadii de dezvoltare, Carl Rogers sustine ca oamenii au nevoie de o orientare nedirectiva, prin care gandurile, sentimentele si actiunile lor sa nu fie subiecte pentru sfaturi, interpretari, critici, confruntari sau provocari, ci pentru incurajare.

Repere teoretice
Oamenii sunt in mod esential buni, scria Rogers in 1961, mereu in cautare de noi drumuri constructive, realiste si demne de incredere. Fiecare persoana este constienta, dirijata din interior si intr-o continua autoactualizare. Reliefand trasaturile primelor perioade ale vietii, Rogers mentioneaza ca: ceea ce percepe copilul este realitatea lui. Perceptia copilului este un proces intern pe care nu-l poate constientiza nimeni altcineva. Toti copiii se nasc cu o tendinta de actualizare, care este satisfacuta prin comportamente orientate spre scopuri; Interactiunile copilului cu mediul sunt organizate ca intreg si orice face copilul se incadreaza in interrelationare; Experientele copilului pot fi vazute ca pozitive sau negative in acord cu implicarea sau neimplicarea in actiunile de actualizare; Copiii pastreaza experientele actualizate si le evita pe cele neactualizate.

Pornind de aici, autoactualizarea este motorul prevalent si dominant al existentei cuprinzand actiunile care influenteaza persoana ca intreg. Fiecare individ este capabil sa gaseasca un inteles personal si un scop al existentei.

O alta idee importanta in aceasta abordare vine dintr-o perspectiva fenomenologica, sustinand ca nu este important evenimentul ca atare, ci modul in care este perceput de catre un individ. Aceasta idee, alaturi de o alta privind sinele, sunt comune cu perspectiva adleriana, cu deosebirea ca Rogers si-a denumit adesea teoria ca fiind a sinelui. Pentru a se afla intr-o stare sanatoasa, individul are nevoie de atentie pozitiva: iubire, caldura, grija, respect si acceptare. Dar in perioada copilariei, iar uneori si in anii urmatori, individul primeste doar o privire conditionata din partea parintilor si a celorlalti. Sentimentele de valoare se dezvolta daca individul se comporta intr-un anume fel, deoarece acceptarea conditionata il va invata sa se simta valorizat doar cand se va comporta in acord cu dorintele altora. Astfel, o persoana poate nega sau distorsiona o perceptie atunci cand cineva, de a carui aprobare depinde, vede situatia diferit. Un individ care se afla prins intr-o astfel de dilema devine constient de incongruentele dintre perceperea de sine si experienta. Daca o persoana nu se comporta asa cum doresc altii, nu va fi acceptata sau valorizata, dar daca se conformeaza, va deschide o prapastie intre idealul de sine (ceea ce persoana lupta sa devina) si sinele real (ceea ce reprezinta persoana). Cu cat mai indepartat este sinele ideal de cel real, cu atat mai alienata si mai inadaptata devine persoana. Carl Rogers a oferit un cadru pentru intelegerea schimbarii, descriind stadiile progresului ca un parcurs prin sapte faze, in care conditiile necesare si suficiente pentru schimbarea terapeutica a personalitatii sunt localizate in relatia dintre client si consilier, utilizatorul de servicii devenind din ce in ce mai implicat in lumea lui interioara: 1. Comunicarea se refera la elementele exterioare - sentimentele si intelesurile personale nu sunt marturisite. Relatiile apropiate sunt interpretate ca fiind periculoase. Rigiditate in gandire, atitudine detasata, impersonala. Nu se utilizeaza adresarea pe prenume. 2. Expresiile incep sa se deruleze mai liber, in special cu privire la elementele care nu tin de sine. Se remarca o intelectualizare, se descriu mai mult comportamente decat trairi interioare. Clientul poate arata un mai viu interes si se antreneaza in terapie. 3. Descrierea reactiilor personale fata de evenimentele exterioare - intr-o cantitate limitata. Se vorbeste despre sentimente din trecut, se incepe recunoasterea contradictiilor in experienta. 4. Descrierea sentimentelor si a experientelor personale - clientul incepe sa experimenteze trairi noi, dar isi manifesta neincrederea si teama cand acestea apar. Viata interioara este prezentata si listata sau descrisa, dar nu in scopul explorarii. 5. Exprimarea sentimentelor prezente - sporeste marturisirea sentimentelor. Exploatarea intentionata a problemelor personale se bazeaza pe investigarea sentimentelor in mai mare masura decat pe rationare. 6. Perceperea aluziilor interioare - pierderea fiziologica, cum ar fi umezirea ochilor, lacrimile, oftatul sau relaxarea musculara - acompaniaza exprimarea deschisa a sentimentelor. Se vorbeste la timpul prezent sau se ofera o reprezentare vie, stralucitoare a trecutului.

7. Sesizarea conexiunilor cu diferite aspecte ale unei probleme in discutie. Se manifesta o incredere de baza in procesele interioare marturisite. Se experimenteaza sentimente prin descrierea cat mai multor detalii. Se vorbeste fluent si la timpul prezent.

Rolul conselierului
Rolul consilierului este unul holistic: stabileste si promoveaza un climat in care clientul se simte liber si incurajat sa exploreze toate aspectele sinelui (Rogers, 1951, 1980). Atmosfera se centreaza pe relatia consilier-client, pe care Rogers o descrie ca avand calitatea de "I-Thou". Consilierul este constient de limbajul verbal si neverbal al clientului si ofera feed-back asupra celor observate. Nici consilierul, nici clientul nu cunosc in ce directie se va indrepta sedinta de consiliere si nici spre ce scopuri. Consilierul isi manifesta increderea in client in privinta realizarii unei agende de lucru, actionand mai mult ca facilitator. Consilierul care utilizeaza abordarea centrarii pe persoana nu face uz de teste psihologice decat la solicitarea expresa a clientului, iar daca totusi aplica, va insista asupra a ceea ce reprezinta testul respectiv pentru client mai mult decat asupra rezultatelor testului. Utilizarea diagnosticelor este incompatibila cu obiectivele acestei abordari, deoarece categorizeaza oamenii, anuleaza ideea unicitatii si impune un plan. Abordarea centrata pe client presupune o pozitie nedirectiva, solicitandu-i consilierului sa nu ofere sfaturi, interpretari, sa nu critice si sa nu provoace, deoarece aceste comportamente ar putea contraveni abilitatii innascute a oamenilor de a fi agentii propriei lor schimbari. Datorita accesibilitatii si flexibilitatii ca teorie si practica, aceasta perspectiva este una dintre cele mai populare printre asistentii sociali, dar, in aceeasi masura, una dintre abordarile cele mai vulnerabile in privinta interpretarilor si aplicarilor incorecte, uneori fiind utilizata doar pentru a accentua dreptul utilizatorului de servicii de a fi tratat cu respect si demnitate. Confuzia poate proveni din diferentele dintre acceptare si aprobare. Unele comportamente sunt intolerabile - cum ar fi abuzul asupra unei persoane - si pot fi dificil de reconciliat cu adoptarea unei abordari care sa cuprinda o privire neconditionat pozitiva.

Scopuri
Aceasta abordare nu se focalizeaza asupra problemei, ci a clientului ca persoana, Rogers pornind de la ideea ca oamenii trebuie ajutati sa invete cum sa faca fata situatiilor. Una dintre principalele cai de atingere a acestui scop consta in sprijinirea clientului ca intreg, ca o persoana careia nu-i sunt necesare mecanismele defensive in experientele zilnice. Or, un astfel de individ devine din ce in ce mai doritor de schimbare si dezvoltare, mai deschis experientelor, mai increzator in propriile forte, mai angajat in autoexplorare si evaluare. Mai mult, o persoana care functioneaza ca intreg

dezvolta o mai puternica acceptare de sine si a altora, o mai eficienta capacitate de a lua decizii, aici si acum. Nu in ultimul rand, clientul este ajutat sa identifice, utilizeze si integreze propriile resurse, astfel incat sa devina mai realist in propriile actiuni, mai increzator si cu initiativa, un individ care se valorizeaza pozitiv pe sine, mai matur, mai socializat si adaptativ in comportamente, mai putin deranjat de stres, mai putin dispus sa reprime aspecte ale propriei experiente, ba chiar mai angajat in recuperarea din astfel de stari, si, in cea mai mare masura, functionand ca o persoana cu structuri sanatoase ale personalitatii.

Tehnici
Tehnicile specifice centrarii pe persoana s-a dezvoltat in trei perioade: 1. Perioada nedirectiva (1940-1950) - in aceasta etapa, Rogers a subliniat necesitatea crearii relatiei consilier-client printr-o atmosfera permisiva si fara interventie. Rolul consilierului consta in clarificare si acceptare. 2. Perioada reflectiva (1950-1957) - acesti sapte ani s-au caracterizat prin accentuarea rolului consilierului in crearea unei relatii neamenintatoare. Principalele tehnici includ raspunsuri la sentimentele clientului si reflectarea trairilor ascunse ale lui. Pe parcursul acestei perioade, Rogers si-a modificat limbajul asociat teoriei, de la "non-directiva", la "centrarea pe client", apoi la "tehnici de dezaccentuare" si "centrarea pe relatia terapeutica". 3. Perioada experientiala (1957-1980). Aceasta perioada a inceput cand Rogers s-a concentrat asupra conditiilor necesare si suficiente consilierii: Empatie - abilitatea consilierului de a simti cu clientul si de a retransmite aceasta intelegere. Este asteptarea de a simti cu, mai curand decat "pentru" sau "in legatura cu", fiind considerata ca cea mai importanta in aducerea schimbarii si a invatarii.1[13] Privire pozitiva (acceptare) - reprezinta o profunda si veritabila grija pentru client ca persoana; Pongruenta (autenticitate) - conditia de a fi transparent in relatia terapeutica, prin renuntarea la alte roluri. Aceasta perioada a facut mai activa si mai bine definita consilierea centrata pe persoana.

Se considera ca, dupa 1980, abordare rogersiana s-a mai imbogatit in tehnici, incluzand: dezvaluirea limitata a sentimentelor, gandurilor si valorilor;2[14] ascultarea activa si reflectiva; reflectarea cu acuratete a gandurilor si sentimentelor; clarificarea; rezumarea; confruntarea; discutiile generale sau cu final deschis. 1 2

Una dintre tehnicile utilizate este cea dezvoltata de Hergenhahn (1984). Denumita "Tehnica alegerii Q", se desfasoara in trei pasi: - i se dau clientului 100 de cartoane, fiecare dintre acestea continand o propozitie autodescriptiva, cum ar fi: "Sunt inteligent", "Ma dispretuiesc". I se cere sa le aseze in 9 grupuri de la "cel mai apropiat de cum sunt" la "cel mai indepartat de cum sunt". - clientul sorteaza a doua oara cartile, plasandu-le in acord cu idealul - "cum as vrea sa fiu". - se coreleaza gradele de similitudine dintre cele doua tipuri de sortari: inainte, pe parcursul si dupa consiliere. De subliniat este ca aceasta abordare, centrata pe persoana, acorda o atentie minima tehnicilor care, de altfel au si fost incorporate in alte orientari - accentuand focalizarea pe relatia terapeutica. Rogers enunta sase conditii necesare si suficiente pentru o relatie de consiliere: 1. 2. 3. 4. doua persoane sunt intr-un contact psihologic; prima persoana, clientul, se afla intr-o stare de incongruenta, este vulnerabil si anxios; a doua persoana, consilierul, este congruent sau integrat in relatie; consilierul experimenteaza o privire pozitiva neconditionata fata de client;

5. consilierul experimenteaza o intelegere empatica a cadrelor interne de referinta ale clientului si incearca sa-i comunice acestuia experienta pe care o are; 6. exista cel putin un nivel minim intre comunicarea clientului si consilier, care intelege si accepta neconditionat.

Aspecte pozitive ale acestei abordri


Abordarea a revolutionat domeniile interventiei sociale. Rogers a realizat o abordare adecvata unor variate probleme umane, incluzand schimbarile institutionale, managementul relatiilor de munca, dezvoltarea abilitatilor de conducere si diplomatie internationala. El insusi rezuma activitatea pe care a desfasurat-o, ca fiind o filosofie - nu o psihoterapie - un punct de vedere, o abordare a vietii, un mod de a fi, care se potriveste oricarei situatii in care cresterea, ca persoana, ca grup sau ca o comunitate, este parte a unui scop (Rogers, 1980). Abordarea a generat o serie de cercetari cu privire la relatia de consiliere. Rogers este cel dintai care a inregistrat pe o caseta si a publicat o sesiune de consiliere, insistand ca abordarea centrata pe persoana sa fie comparata doar cu teoriile verificate empiric.

Abordarea este eficienta, ajutand la descresterea mecanismelor defensive, imbunatatirea adaptarii psihologice, a invatarii si a tolerantei la frustrare. Se potriveste tratarii starilor medii si moderate de anxietate, tulburarilor de adaptare, situatiilor de insingurare si relatiilor interpersonale defectuoase. Abordarea se concentreaza pe o relatie deschisa, acceptata de consilier si client, pentru un termen scurt ale procesului terapeutic; Prin accentuarea abilitatilor de ascultare, consilierea centrata pe persoana reprezinta un fundament pentru formarea paraprofesionistilor in serviciile sociale. Abordarea sustine un punct de vedere pozitiv asupra naturii umane, asupra dorintei de schimbare, in contradictie cu abordarile anterioare, deterministe si pesimiste.

Limetele ale acestei abordri


Initial a oferit consilierilor prea putine instructiuni pentru stabilirea unei relatii cu clientii si promovarea schimbarii. Abordarea depinde de existenta unor clienti inteligenti, capabili de interiorizare si care sa munceasca mult pentru atingerea rezultatelor. Din acest motiv, nu poate fi utilizata cu succes in consilierea copiilor sau a persoanelor cu handicap mintal sever. Ignora diagnosticele, subconstientul, elementele innascute - generate sexual si conduse agresiv. Se limiteaza la problemele exterioare, fara sa provoace clientul la explorarea unor domenii mai profunde. Argumentele, in acest caz, pornesc de la sustinerea schimbarilor profunde, de durata, or, solicitand un termen scurt, consilierea centrata pe persoana nu poate avea un impact permanent asupra individului.