RĂILEANU OANA

A2.S6.1

CONSILIERE PSIHOLOGICA SI PSIHOTERAPIA DE GRUP

Scopul consilierii este de a oferi clientului şansa de a explora, de a descoperi şi de a clarifica modalităţile
optime de a-şi trăi propria viaţă, de a avea o existenţă fericită.

Definirea consilierii impune accentuarea anumitor caracteristici ce o disting de alte arii de

specializare ce implică asistenţa psihologică:
 primă caracteristică este dată de tipul de persoane cărora li se adresează. Consilierea
vizează persoane normale, ce nu prezintă tulburări psihice sau de personalitate, deficite
intelectuale sau de altă natură;
 a doua caracteristică definitorie pentru consiliere este dată de faptul că asistenţa pe care
o oferă utilizează un model educaţional şi un model al dezvoltării şi nu unul clinic şi
curativ. Sarcina consilierului este de a învăţa persoana/grupul, strategii noi
comportamentale, să îşi valorizeze potenţialul existent, să îşi dezvolte noi resurse
adaptative;
 a treia caracteristică a consilierii este preocuparea pentru prevenţia problemelor ce pot
împieta dezvoltarea şi funcţionarea armonioasă a persoanei. Strategia de prevenţie constă
în identificarea situaţiilor şi grupurilor de risc şi în acţiunea asupra lor înainte ca acestea
să aibă un impact negativ şi să declanşeze “crize” personale sau de grup.

Consilierea psihologica reprezinta procesul de orientare, invatare ce se desfasoara in spatiul realitatii

intre doua sau mai multe persoane, in care “sfatuitorul” cu componenta in problemele psihologice, ii
ofera clientului sau metode adecvate nevoilor proprii in raport cu contextul evenimentelor vietii.

Scopul oricărui process de consiliere este acordarea ajutorului psihologic, rezolvarea problemelor
survenite în relaţiile interpersonale ale clientului.

Functiile consilierii psihologice sunt:

 functia educativa;
 functia de sustinere;
 functia de rezolvare a problemelor curente;
 functia de constientizare a situatiilor problema;
 functia de comunicare empatica;
 functia de analiza si de observare a starilor psihice;
 functia de rezolvare a conflictelor nevrotice (emotionale).

Atitudinea binevoitoare nu se referă numai la respectarea normelor generale de

comportament, dar şi la abilităţile de ascultare a consilierului, de acordare a ajutorului solicitat
de client. Consilierul în cadrul activităţii sale trebuie să se orienteze nu în funcţie de normele şi
regulile existente în societate, dar în funcţie de principiile şi idealurile de viaţă ale clientului. O
atitudinea critică faţă de valorile clientului, poate duce la închidere în sine a clientului şi în
rezultat posibilităţile de a intervene şi a modifica aceste principii este practice imposibilă.

Consilierul nu are voie să dea sfaturi din mai multe motive.

În primul rand, oricît de vastă nu ar fi experienţa de viaţă şi cea profesională a
consilierului este imposibil să dai un sfat garantat cuiva, din moment ce viaţa fiecăruia este unică
şi imprevizibilă. Apoi, dînd sfaturi, consilierul îşi asumă în totalitate responsabilitatea pentru
acţiunile ulterioare ale clientului, ceea ce nu-I oferă acestuia posibilitatea de a se dezvolta şi de
 a-şi forma o atitudine adecvată faţă de realitate.
Astfel, în loc să preia o poziţie activă, de determinare, de efectuare a unor schimbări în viaţa sa,
clientul îşi formează o atitudine pasivă, superficială.
În acelaşi timp orice eşec este pus în seama consilierului care i-a oferit un sfat, fără să
conştientizeze rolul său în desfăşurarea evenimentelor.

Nici o informaţie aflată de la client nu poate fi dezvăluită altor personae, decît în cazul în
care clientul reprezintă un pericol social.

În psihoterapie există două concepte de bază:

transferul – tendinţele clientului de a proiecta asupra psihoterapeutului şi asupra relaţiei sale cu
acesta, relaţiile sale cu persoanele importante pentru el, problemele şi conflictele cu acestea;
contratransferul – tendinţa psihoterapeutului de a proiecta asupra clientului relaţiile sale cu
persoanele importante pentru sine şi problemele şi conflictele sale interne.
Pentru ca consilierea să fie cît mai eficientă, clientul trebuie să fie implicat la maximum
în comunicarea dintre el şi consilier, să fie implicat emoţional în ceea ce se discută. Pentru a
asigura această implicare consilierul trebuie să facă în aşa fel ca ceea ce se discută să pară logic
pentru client, să fie pe înţelesul lui, să-I fie interesant, să nu contravină valorilor şi principiilor
sale.numai în asemenea condiţii se poate căuta active o soluţie pentru situaţia problemă, aceasta
se poate analiza şi depăşi.

PSIHANALIZA- nu consideră dispariţia sau ameliorarea simptomului o schimbare autentică, deoarece

poate fi expresia temporară a relaţiei transferenţiale cu terapeutul şi nu consecinţe manifeste ale unor
schimbări structurale profunde ale personalităţii.

Multe din abordarile moderne de consiliere si educatie se bazeaza pe teorii sale si pretind a fi
centrate pe persoana.

Terapia centrată pe client a lui Rogers nu încearcă să schimbe clientul, ci îl acceptă aşa cum este,
dând mare atenţie relaţiei terapeutice. . Acesta este convins de faptul că clientul se poate vindeca
(schimba) şi singur, dacă va profita din plin de climatul de încredere realizat de terapeut şi în interiorul
căruia „forţele de vindecare personale” se vor putea manifesta conform tendinţei spontane de
autoactualizare sau de remisiune.

Terapia ericsoniana- terapeutul nu trebuie să îi impună clientului propriul model despre lume, ci
să ţină cont de modelul acestuia, să îl ajute pe client să aleagă, având grijă să nu anuleze libertatea
de alegere a acestuia. Oamenii percep lumea şi problemele lor prin propria prismă de referinţă, de
aceea terapeutul trebuie mai întâi să identifice sistemul de referinţă al acestuia, să ţină cont de el şi
să vorbească clientului în limba lui, altfel este posibil ca terapia să fie respinsă de client

Terapiile scurte au ca obiectiv clar definit schimbarea şi stabilesc şi un termen-limită.

Terapia strategică, spre deosebire de psihanaliză, care afirmă că pentru a schimba

comportamentul trebuie mai întâi să producem modificări în imaginea pacientului despre sine şi
despre situaţia în care se află, consideră că schimbarea terapeutică poate demara şi prin prescrierea
de schimbări mici la nivelul comportamentului.

Schimbarea terapeutică presupune promovarea de alternative comportamentale sau de

interpretare la problemele sau soluţiile pacientului. Ea presupune o restructurare a hărţii,
schimbarea cadrelor de referinţă, resemnificarea şi centrarea pe prezent şi viitor, pe efecte şi soluţii
şi nu pe cauze.

Psihodiagnoza este o modalitate de cunoaştere şi evaluare a persoanei concrete, evaluare

care se referă la diferitele caracteristici psihice de natură cognitivă, conativă şi atitudinală,
precum şi la personalitatea în ansamblul ei.
Psihodiagnoza ca proces de evaluare se concretizează într-un examen psihologic în care
metoda testelor are un loc bine definit şi important dar ea nu se reduce la teste, implicând şi alte
metode, la fel de importante cum sunt observaţia, interviul, metoda biografică, analiza produselor
activităţii, etc.

Activitatea de psihodiagnoză, urmăreşte fundamentarea deciziilor corecte de orientare, de

selecţie şi de repartiţie.

Psihodiagnoza în consilierea psihologică poate fi realizată în două moduri:

-direct ;

- indirect.

Psihodiagnoza directă este cea mediată de teste, chestionare, metode proiective interviu
structurat etc.

Consilierea psihologica in grup capata popularitate, orientindu-se spre:

-dezvoltarea generala a clientului;

- sporirea capacitatii de mentinere a unor relatii interumane favorabile;
- rezolvarea conflictelor interne cu repercusiuni nefavorabile in adaptarea sociala;
-ameliorarea atmosferei psihologice in grupul din cadrul organizatiei si interprinderii.

Scopurile consilierii in grup

■ Însuşirea capacităţii de încredere în sine
■ Comincare şi relaţii interpersonale
■ Rezolvare de probleme şi luare de decizii
■ Amelliorarea stării psihosomatice şi menţinerea unui mod sănătos de viaţă
■ Dezvoltarea identităţii personale şi stabilirea perspectivelor în conformitate
cu oportunutatea.

Etapele în consilierea de grup

Prima etapa – afirmarea orientarii generale a grupului

Tehniciile si exercitiile, utilizate la primele sedinte ale grupului psihologic, au drept scop
instituirea unei atmosphere de incredere reciproca si colaborare;

A doua etapa – de cunoastere reciproca, cu manifestarea unor confruntari si conflicte;

A treia etapa – de accord si colaborare, dezvoltare personala;

Faza a patra-terminală

Tehnici şi metode ale consilierii

Metode si proceduri de diagnostic.

Pot fi utilizate in diverse scopuri: selectarea participantilor, realizarea unei informari despre
calitatea schimbarii, efectuarea feed-back-ului, controlul eficientei procedurilor, evaluarea
calitatii coeziunii grupale etc.
 Exercitii de psihogimnastica. Pot fi implicate in realizarea diferitor scopuri: de elaborare a
unor modele de comportament; de dezvoltare a abilitatilor cognitive, afective, volitive, actionale
etc; de constientizare a unor situatii, schimbari, dorinte; de diminuare a situatiei de tensiune
emotionala.

Jocul de rol. Prin intermediul acestei metode pot fi atinse mai multe scopuri: inlaturarea
mecanismelor de aparare si depasire rezistentelor; constientizarea unor experiente si cunostinte
personale ignorate; exprimarea afectiva libera, autentifica; exersarea unor modele de
comportament; transferul unor comportamente din cadrul grupului psihologic in situatia sociala
reala .

Debriefing. Mod de constientizare prin analiza a noilor cunostinte si abilitati prin intermediul
discutiilor in grup, instituirea atitudinilor fata de acestea.

Brain-storming. Metoda data stimuleaza discutia in grup a unor situatii mai dificile. Functia de
baza – generarea unor idei noi.

Desenul. Prin desen participantii proiecteaza anumite stari, dorinte, cognitii, probleme etc.

Poate fi utilizat in mai multe forme: in cadrul unor exercitii ca proba suplimentara; tematic;
individual sau in grup etc. Discutarea desenelor urmareste un anumit scop formative, diagnostic,
psihoterapeutic sau de alta natura.

Tehnici de relaxare. Se folosesc in scopul rezolvarii unor probleme, legate de afectivitate,

atentie, traire a experientelor trecute sau elaborare a altor noi etc. Prezentam una dintre metodele
traditionale de relaxare.

Consilierea centrată pe problemă

Această variantă de consiliere începe prin a prezenta consilierului problema cu care se confruntă
cuplul, problemă pe care soţii pretind că vor încerca să o depăşească pentru a putea să rămână
împreună.

Consilierea centrată pe comunicare

• claritatea(adică expunere sistematică şi concisă)

• proprietatea(utilizarea termenilor adecvaţi pentru exprimarea exactă a intenţiilor)
• naturaleţea(exprimarea firească,fără o căutare forţată a unor expresii sau cuvinte)

Consilierea de familie de tip experienţial

Scopul consilierii de familie de tip experienţial îl constituie în primul rând aşa numita “creştere a
integrităţii personale “Acestei “creşteri” i se adaugă o mai mare libertate de opţiune, mai puţină
dependenţă şi o mai mare extindere a experienţei
Tehnicile experienţialiste se grupează în două categorii :

1) Tehnnici structurate
Acestea au drept scop să angreneze familia în activităţi bine structurate cum ar fi sculptura
defamilie şi coregrafia (dansul) cu scopul de stimulare a intensităţii trăirilor afective pe parcursul
şedinţelor.
2) Tehnici nestructurate
 3) Consilierea psihanalitică de familie

Acest tip de consiliere are drept scop eliberare membrilor familiei de restricţiile
inconştiente, în aşa fel încât aceştia să interacţioneze unul cu celălalt pe baza realităţii din
prezent, nu în baza unor imagini inconştiente din trecut.

Consilierea multiplă de familie

Consilierul ajută participanţii să:

-dezvăluie semnificaţii ascunse ale unor expresii jignitoare, semne de respingere sau intoleranţă;
scoate la iveală şi pune în valoare sentimente ale unora din membrii grupului , de care ceilalţi nu
sunt conştienţi;
-provoacă manifestarea unor emoţii şi sentimente ascunse , înăbuşite, reprimate;
favorizează conştientizarea, prin analogie a unor interese speciale şi a unor moduri de a
experimenta viaţa specifice.

CODUL ETIC AL CONSILIERII LA DISTANTA PRIN TELEFON

 Clientul- care solicita servicii de Consiliere la Distanta prin Telefon (CDT) are dreptul
la deplina respectare a demnitatii, vietii private, la consiliere oferita cu loialitate si în
consens cu valorile, interesele si aptitudinile sale.
 Clientul trebuie asigurat ca întreaga convorbire se desfasoare în deplina siguranta si
confidentialitate (inclusiv fata de rudele acestuia) si datele comunicate sunt în deplina
securitate prin grija consilierului. Identitatea clientului va fi în mod strict protejata în
orice situatie.
 Clientul trebuie asigurat ca în tratarea problemelor sale consilierul este impartial si nu
face nici o discriminare legata de vârsta, sex sau orientare sexuala, apartenenta etnica,
rasa, cultura, opinii politice si religioase, valori, pozitie socio-economica, statut marital,
starea de handicap etc.

 Consilierul- care ofera servicii de CDT trebuie sa considere ca este etic si onest
din partea sa sa se autoevalueze si sa asigure ca dispune de:

 cunostinte de baza si de specialitate (evaluare psihologica, metode si tehnici de consilierea

carierei, cunoasterea personalitatii, abordari cros-culturale,
 atitudini si calitati personale puse în practica în relatia cu clientii (comunicare eficienta,
sinceritate, empatie, flexibilitate, transparenta, respect);
 deprinderi de lucru (utilizarea calculatorului etc.).

Procesul comunicarii
 Comportamentul de comunicare al consilierului cu clientul în cadrul CDT
este recomandat a fi cel al unei neutralitati binevoitoare.
 Limbajul utilizat de consilier va fi simplu, de impact, confiant, revelator,
lamuritor, maximal tintit pe rezolvarea problemei clientului.
 Consilierul trebuie sa constientizeze faptul ca întrebarile sale adresate clientului au o
importanta deosebita pentru derularea convorbirii ulterioare cu acesta, astfel ca va
utiliza cu precautie si rationalitate întrebari directe, indirecte, ipotetice sau
incomplete. Oferirea de raspunsuri adecvate la acelasi tip de întrebari are, de
asemenea, importanta.
 Consilierul trebuie sa se adapteze necritic si rapid în CDT la diferitele stiluri
de derulare a convorbirii telefonice promovate de clienti
 Avantajele consilierii prin telefon sunt, în linii mari:
 eficienta, promptitudinea, timpul redus dintre aparitia nevoii de consiliere si
solutionarea acesteia;
 contactul facil cu clientii îndepartati;
 identitatea ascunsa a clientului (favorabila persoanelor emotive, ezitante),
“securitatea” în situatii sociale si / sau personale etichetate ca neplacute /
delicate, facilitarea depasirii barierelor de comunicare etc.
Urmatoarele aspecte pot fi percepute ca dificultati în consilierea prin telefon:
 "medierea" comunicarii prin mecanisme tehnice, deci impersonale;
 reducerea elementelor de feedback pe parcursul comunicarii, imposibilitatea
de a observa clientul si conduita sa generala (comunicarea non-verbala,
contact vizual, postura, gestica, mimica, stilul vestimentar);
 îngustarea registrului de elemente para-verbale (ton, ritm, modulatia vocii,
articulatia etc.) pe seama dependentei de conditiile tehnice, fidelitatea si
sensibilitatea aparaturii telefonice;
 dificultatea de a asigura deplina confidentialitate a comunicarii cu clientul,
din cauza posibilelor interceptari, accidentale / intentionale, de catre o terta
persoana;
 lipsa apropierii fizice a participantilor (consilier – client), daca se
impune cu necesitate o sedinta fata-în-fata.

Procesul de interviu de consiliere poate fi împărţit în patru etape:

Pasul 1. Cunoştinţa clientului şi începutul conversatiei- durata acestei faze durează

5-10 minute, cu o medie de 45 de minute de interviu de consiliere-1oră 10 min.
Înainte ca să înceapă procesul de consiliere psihologul trebuie sa ofere clientului cât mai multe
informaţii despre procesul de consiliere, şi anume: scopul consultaţiei, calificarea, abilităţi, plata pentru
servicii, precum şi durata aproximativă de consiliere, riscul de deteriorare temporară a clientului în
procesul de consiliere, limitele de confidenţialitate.

Pasul 2. Evaluarea problemelor- Durata acestei faze de 25-35 minute, cu o durată medie de
interviuri consiliere 45 min - 1 h 10 min. Poate dura 2-3 şedinţe. Această etapă poate fi împărţită
în două subetape:
A) elaborarea de ipoteze
consultative. B). Verificarea ipoteze
consultative.

Scopul consilierii de tip psihanalitic este de a îndruma clientul în înţelegerea a ceea ce se află în
inconştient.
În procesul de atingere a insightului trebuie parcurse patru etape (Hutchinson, 1950):
1. Etapa pregătitoare
-trăirea sentimentelor de frustrare, anxietate şi disperare;
-activitatea de căutare (prin tatonare şi eroare) a unei soluţii;
-recăderea în vechile modele comportamentele şi de gândire .
2. Etapa de incubaţie
-dorinţa de a fugi de problemă;
- lipsa de motivaţie/ de rezistenţă în rezolvarea problemelor.
3. Etapa de iluminare
-problema devine clară pentru subiect;
-clientul identifică soluţia.
 4. Etapa de evaluare şi elaborare a soluţiei
-confruntarea soluţiei cu criteriile exterioare furnizate de realitate.

Interpretarea este principalul instrument terapeutic al psihanalistului; constă în ordonarea

materialului produs de client, astfel încât să conducă, treptat, la conştientizarea originii
problemelor cu care acesta se confruntă.

Relaţia psihanalist-client implică anumite reguli. Principala regulă care se referă la

client/pacient este regula asociaţiei libere.

În ceea ce priveşte comportamentul terapeutului/consilierului, acesta se conformează unor reguli

specifice :

* Tăcerea - permite dezvoltarea asociaţiilor clientului.

* Atenţia flotantă – expresia inconştientului expert al terapeutului. Psihanalistul trebuie să
reuşească să se lase surprins, să recepteze idei, în aparenţă incongruente, suscitate de
discursul clientului.
* Neutralitatea. Psihanalistul nu se pronunţă asupra opiniilor clientului; el este acolo doar
pentru a înţelege şi a interpreta.
* Abstinenţa. psihanalistul trebuie să îşi limiteze intervenţiile sale strict în domeniul
interpretării, pe de altă parte, psihanalistul recomandă clientului să se abţină de la luarea unor
decizii importante în cursul curei analitice.

Tehnica desensibilizării sistematice

Subiectul este învăţat să se relaxeze sau să se comporte într-un mod care e incompatibil cu
apariţia anxietăţii în prezenţa unor stimuli anxiogeni. Se consideră că modelele comportamentale
anxioase nu sunt altceva decât răspunsuri condiţionate. Subiectul este învăţat să rămână calm şi
relaxat în situaţii anxiogene.
Pentru aceasta se cer a fi parcurse următoarele etape:
1.Învăţarea relaxării (primele 6 şedinţe de consiliere)

2.Stabilirea ierarhiilor constă în stabilirea situaţiilor generatoare de anxietate în ordine

descrescătoare.

3.Etapa desensibilizării intervine după ce subiectul stăpâneşte bine tehnica de relaxare ; i se

cere să se relaxeze, timp în care consilierul descrie tot felul de scene, începând cu cele neutre şi
înaintând progresiv pe linia stimulilor generatori de anxietate. Subiectul este solicitat să-şi imagineze
scenele descrise. În momentul în care acesta spune că se teme, şedinţa se termină.

4.Tehnica aversivă constă în înlăturarea comportamentelor nedorite prin metoda clasica a

sancţiunilor. Sancţiunea presupune atât înlăturarea întăririlor pozitive, cât şi utilizarea unor
stimuli aversivi.

5.Întăririle pozitive constau în prezentarea unui stimul pozitiv după un răspuns, cu scopul
 creşterii ratei şi intensităţii răspunsului.

8.Întăririle negative constau în prezentarea unui stimul negativ după un răspuns, cu scopul
creşterii frecvenţei unui comportament.

9.Pedeapsa constă în prezentarea unui stimul care urmează unui răspuns al subiectului, cu
scopul scăderii frecvenţei acelui răspuns (comportament).

Pedepsele corporale nu sunt eficiente din mai multe motive: pedepsele corporale atacă
persoana şi nu comportamentul; nu determină identificarea cauzelor comportamentului ; determină o
scădere a stimei de sine a subiectului crescând frecvenţa comportamentelor disruptive; poate duce la
vătămări fizice. Pedeapsa corporală este un mesaj subtil prin care îi transmitem subiectului că cea mai
bună metodă de rezolvare a problemelor este forţa fizică; are consecinţe emoţionale negative asupra
subiectului : frică, iritabilitate, izolare.

De asemenea, este contraindicată utilizarea etichetării comportamentale, ca modalitate de înlăturare a

comportamentelor indezirabile!

10.Modelarea presupune însuşirea unor modele comportamentale dezirabile, prin imitarea altor
persoane : consilierul, profesorul, părinţii etc.

11.Antrenamentul asertiv
Asertivitatea este o trăsătură de personalitate subsumată inteligenţei emoţionale şi principala sa
caracteristică este aceea de a-i conferi individului resorturile adecvate pentru a se integra optim în
mediul său social, respectându-i pe alţii, fără a uita să se respecte pe sine (D. Goleman,1995).
In cadrul antrenamentului asertiv sunt abordate şi teme ca: primirea şi refuzarea de solicitări,
interacţiuni cu persoane insistente, formarea de abilităţi de comunicare (adresarea unor întrebări,
răspuns la informaţii oferite de interlocutor, parafrazare etc.), menţinerea asertivităţii în faţa
agresivităţii etc.

Evaluarea muncii de consiliere- aceasta presupune ca persoana(ele) asistata(e) invata sa emită

solutii discriminative, sa-si asume consecintele, sa evite repetarea erorilor si, în caz de esec, sa
aibe capacitatea de a se remotiva pentru o noua incercare de solutionare a problemelor,
utilizandu-si toate disponibilitatile si neasteptînd permanent o noua forma de ajutor.

ERORI POSIBILE ÎN PROCESUL DE CONSILIERE- pentru prevenirea lor, sunt suficiente

informarea şi activitatea practică desfăşurată în condiţii de supervizare, urmate de acumularea de
experienţă profesională.

Implicarea directă apare ori de câte ori consilierul are o relaţie personală cu clientul, alta
decât cea profesională, de consiliere. Este vorba despre situaţiile în care cei doi sunt prieteni,
amici, rude, sau când îi animă interese comune sau care interferează într-un anume punct.
Identificarea simplă apare atunci când consilierul se regăseşte în “povestea” clientului,
recunoaşte anumite aspecte ale experienţei acestuia ca fiind comune cu ale sale.
Interferenţa de temă, transferul şi contratransferul se manifestă de cele mai multe ori la
 nivel subconştient, devenind cu atât mai dificilă identificarea şi aplicarea strategiilor de stopare a
lor.
Interferenţa de temă apare atunci când o problemă particulară descrisă de client aminteşte de o
situaţie nerezolvată încă de consilierul însuşi. În aceste condiţii, consilierul are tendinţa de a încerca să
îşi rezolve propria problemă, în detrimentul asistării clientului.
Transferul este un concept de bază al abordării psihanalitice şi presupune plasarea de către client a
unor sentimente şi emoţii experimentate în trecut (în relaţie cu altă persoană) în relaţia actuală cu un
consilier. Acest proces psihologic nu se limitează doar la situaţiile de sprijin, ci poate fi întâlnit şi în
relaţia profesor-elev, medic-pacient, şef-subaltern.

EVALUAREA ŞI MONITORIZAREA ACTIVITĂŢII CONSILIERULUI

a. Tipuri de evaluare profesională
Evaluarea activităţii consilierului trebuie realizată de către consilierul însuşi (autoevaluare), de
către colegi (inter-evaluare), de un expert in domeniu sau de coordonatorii ierarhici profesional.
Beneficiarii serviciilor de consiliere pot oferi sugestii care contribuie la evaluarea activităţii
consilierului.
b. Instrumentele de evaluare
Instrumentele utilizate in evaluarea consilierului se referă la fişe de evaluare şi chestionare;
acestea conţin două tipuri de indicatori: Indicatori cantitativi utilizaţi în evaluarea activităţii
consilierului răspund la întrebările: Cât de mult? Cât de des?, de exemplu:
c.Rezultatele evaluării
Rezultatele activităţii de evaluare sunt păstrate în portofoliul personal al consilierului şi în baza
de date internă a instituţiei, pentru a putea fi verificate, revăzute şi valorificate în elaborarea
rapoartelor de activitate periodice sau pentru a demara activităţi de formare continuă.
d.Monitorizare
Monitorizarea activităţii consilierului trebuie realizată in regim de co-monitorizare sau condusă
de un coleg cu mai multă experienţă, coordonatorul instituţiei sau instanţele profesionale
ierarhice. Acest proces se realizează conform cu obiectivele stabilite şi pe baza unor indicatori de
performanţă.

Supervizarea este un proces de consiliere legat de domeniul de activitate si orientat spre sarcina
pentru oameni implicati intr-o profesie, sau pentru cei ce se pregatesc pentru o profesie.
Supervizarea ajuta activitatea profesionala sa reflecteze, sa configureze o activitate eficienta si
multumitoare si sa o impleteasca cu viata privata. Supervizorii lucreaza cu persoane individuale sau
grupuri, mai ales in practica privata; cu echipe, institutii, sau organizatii indeosebi la locul de munca.

Ea creaza noi resurse si ajuta managementul de criza: prin reflexie, intelegere si trecere peste situatii
profesionale dificile. Supervizarea duce la o mai usoara colaborare dintre diversele roluri, sarcini si
functii profesionale, ajuta la formularea de scopuri, dezvoltarea de strategii, la sustinerea unui demers
adecvat in raport cu sursele de stress si tare in activitate

Adresarea întrebărilor
Interogarea este o metodă invazivă şi, ca urmare, trebuie utilizată cu precauţie în cadrul orelor de
consiliere. Consilierul adresează întrebări clientului sau clienţilor pentru a-i ajuta pe aceştia în
clarificarea sentimentelor, convingerilor, atitudinilor şi valorilor personale.

Oferirea de feed-back
■ Recomandări pentru oferirea de feed-back:
- se va focaliza pe aspectele pozitive;.
- scopul este de a-l susţine şi ajuta pe client şi nu de a-l evalua sau judeca.
- trebuie să fie specific şi concret, focalizat pe un comportament specific şi nu pe unul general.
Exprimările vagi sau referirile indirecte la comportamentul în general sau la persoană nu îl ajută
pe client.

- trebuie să fie descriptiv, şi nu evaluativ sau critic.

- Se recomandă evitarea cuvintelor "bun" sau "rău" şi a cuvintelor care derivă din ele pentru
că nu spun nimic de comportamentul specific pe care trebuie să şi-l dezvolte.
11
12