ABUZUL ȘI NEGLIJAREA COPILULUI- referat

Problematica socială prezentată în massmedia semnalează frecvent cazuri de abuz a copiilor de vârste
diferite , de la copilăria mică până la majorat. Spectrul abuzurilor este variat, situațiile de abuz sunt
școcante deseori pentru că optica adului normal, echilibrat și responsabil conturează comportamente
responsabile și constructive , ooptime pentru dezvoltarea copilului , indiferent dacă el este în familie sau
dinafara familiei. ,,Salvați copiii” în studiul comunicat la 1 iunie 2021 a anunțat că unul din doi copii este
supus unei forme de abuz fizic, emoțional sau sexual și unul din trei copiii se află în risc de sărăcie .

La 4 mai 2022 Fundația ,,World Vision” România apreciază că ,, În fiecare zi, în România, un copil
este violat sau agresat sexual. O dată la trei zile, un copil devine victimă a traficului de
persoane, iar un altul este ținta pornografiei infantile.” -Mariana Apostoaie ,Știrile ProTv)

Numărul în creștere al copiilor abuzați a determinat reacții reduse la nivelul autorităților

naționale dar în sectorul 6 din București a luat ființă primul centru din țară destinat copiilor
abuzați”A fost creat după modelul inovator Barnahus”(Acest text a fost copiat de pe Ziare.com 25 oct,
2022) . Conceptul de abuz este definit nuanțat de psihosociologi dar nota comună se referă
la ,,cauzarea intenționată a unei vătămări care afectează sănătatea fizică sau psihică a copilului”-1989,
N, Frude. Ulterior dr. Popescu și dr. Răduț(1998) adaugă acestei definiții și ideea că,, omiterea ”unor
acțiuni favorabile dezvoltării sau stării de bine a copilului poate constitui un abuz împotriva minorului
deoarece acesta se află în incapacitatea de a evalua repercursiunile faptelor adulților din jur asupra
dezvoltării sale . Explicațiile teoretice elaborate de specialiști ( medici, psihologi, sociologi, antropologi)
sub influența practicii profesionale prezintă note particulare și note comune; de fapt fiecare consider
mai importanți factorii din domeniul său de activitate

-Concepția medicală pornește de la criterii medicale privind tulburările de personalitate ale

părinților care își pun amprtenta asupra relației cu copilul. Parton (1985) apreciază că doar unii
dintre părinţii care comit abuzuri pot fi încadraţi în tablouri psihopatologice distincte. Concepția
medicală reduce importanța factorilor sociali în relațiile de abuz a minorilor deși ipostazele socio-
familiale în care copilul poate fi maltratat. neglijat sau chiar abuzat sunt variate conform datelor
din curs și după Hanson, McCulloch şi Hartley, 1978, după Pringle, 1980.

- Modelul psihoterapiei familiale privind incestul si familia disfunctională focalizează pe

relațiile din familie , pe alianţele şi legăturile afective, modalităţile de exercitare a funcţiilor
parentale. a modului de prelucrare a tensiunilor şi stresurilor intrafamiliale. Minuchin (1974)
prezintă concepţia terapiei familiale de tip dinamic cu accent pe rolul pe care familia incestuoasă
este considerată că nu îl îndeplinește , într-un mod adecvat gradului lor de maturitate, privind
nevoile de îngrijire, căldură şi sexualitate ale membrilor familiei. Relațiile intrafamiliale se consumă
în limite secrete , neexprimate și dominate de tăcere, neintervenție. Percepția evaluatorilor este
aceea că părintele care exploatează sexual copilul, oferă acestuia mai multă atenţie, decât celălalt
părinte care omite îngrijirea şi protejarea copilului și nevoia de afecțiune a copilului îl îl apropie mai
mult de părintele incestuos. Terapia de cuplu și a familiei poate să îi motiveze și să îi ajute să
schimbe modul de comunicare și de relație a membrilor familiei și de reducere a stresului provocat
de incest și nu numai.

- Concepţia prin care problemele psihosociale se consideră a fi transmise din generaţie în

generaţie este cunoscută sub denumirea de ,,transmiterea modelului multigenerațional”. Teoria
acesta a fost produsul constatării că în cazurile copiilor abuzați mediul familial prezenta un grad
mare de violență, chiar părinții fuseseră abuzați în copilărie. Ca urmare modelul de tratare a copiilor
a fost continuat după acelaș model : violență, abuz, neglijarea nevoilor copilului.
Egeland şi Jakobovitz (1984) au efectuat un studio privind istoria de viaţă a unui lot de 160 de mame
care au trăit în istoria lor diferite forme de abuz (pedepse fizice severe primite de la părinţii lor).
Studiul a relevant că pe măsură ce domeniul de definire a relelor tratamente este mai cuprinzător,
transmiterea intergeneraţională pare a fi mai mare. Rutter (1989) precizează că atitudinile şi
comportamentele parentale sunt complexe şi nici transmiterea lor nu poate fi privită
unidimensional. După Steele şi Pollack (1968) condiţiile asemănătoare de locuinţă, de venit,
acţionează și scot în evidenţă transmiterea familială a anumitor modele culturale de creştere a
copiilor, modele în care autoritatea parentală sunt caracteristice ( agresivitatea verbală sau fizică,
ignorarea sentimentelor copiilor (sau opusul acesteia).

-Perspectiva feministă privind abuzul reflectă implicarea activă a femeilor din toate
domeniile de activitate împotriva oricărui abuz. Atitudinea feministă modifică concepții și
comportamente în plan professional(abuzul la locul de muncă), în plan social - considerarea femeii
ca ființă de rangul doi, ignorarea persoanelor cu handcap și a copiilor. O serie de 'mituri' cu o
îndelungată tradiţie, cum ar fi căminul - loc de refugiu - în faţa unei lumi agresive sunt demistificate.
Nicolaescu ( 1998) spune despre familie că ,,Identificarea şi definirea acestui spaţiu ca un loc de
risc, în care femeile (şi copiii - n.a.) sunt mult mai expuse violenţei decât pe stradă, subminează
puternic paradigmele ce au modelat şi modelează încă perceperea realităţii sociale". Concepţia
feministă respinge orice formă a relaţiei sexuale dintre un adult şi un copil, chiar şi în cazul în care
se invocă consimţământul copilului la astfel de relaţii. În copilăria mică (0-3 ani) copilul nu dispune de
discernământ și raționament cauzal dat fiind particularitățile sale de vârstă . Ca urmare calitatea vieții
sale se află la dispoziția și la decizia adulților din familie sau dinafara acesteia-din instituțiile sociale.
Evantaiul formelor de ,,rele tratamente” este diferit de la caz la caz și ele se clasifică după criterii
exterioare subiectului, mai curând după ceea ce este vizibil decât după consecințele reale care se văd
după perioade de timp diferite ( mai lungi sau mai scurte ) .

- Teoria atașamentului pornește de la caracteristica umană de a interacționa și stabili relații de

familie pe fondul afecțiunii pozitive. Teoria psihanalitică privind importanţa traumelor din copilărie
pentru viaţa adultă argumentează importanța atașamentului copilului de membrii familiei, în special
de părinți.Este important ca din primele zile copilul să fie îngrijit de mamă sau de aceeași persoană
care să îi ofere afecțiune și să construiască o relaţie pozitivă, necontradictorie de ataşament, chiar
dacă aceasta durează doar un timp limitat Erickson, Egeland & Pianta (1989) au observant că în baza
experiențelor din prima copilărie micuții își creează un mod personal de conduit privind
comportamentul lor față de cei din jur și astfel se stabilizează un anumit tip de conduit care se
permanentizează în timp.
-Concepția socio-biologică
Desmond Morris, Konrad Lorenz (1963) au extins metodele de studiu a comportamentului
animalelor la om și au explicat comportamentul uman privind agresivitatea ca fiind un fenomen
complex, este un comportament uman inalienabil și nu aparține doar unui număr restrâns de
indivizi. Agresivitatea a apărut în evoluția speciilor ca urmare a procesului de adaptare la condițiile
precare de supraviețuire și în timp a devenit un comportament greu de controlat. Studiile actuale
au dovedit că agresivitatea este urmarea unor leziuni pe creier și ale unor hormone produși în SNC;
consumul de droguri dovedește această latură necontrolabilă a comportamentului uman.
Reprezentanții concepției socio-bologice explică abuzul împotriva copiilor prin orientarea adulților
abuzivi către indivizii cu valoare reproductivă mai scăzută - copiii handicapaţi, bolnavi, prematuri
care sunt mai expuşi relelor tratamente. Stabilirea relațiilor de îngrijire a copilului din primele zile,
consider că influențează reacțiile și evoluția lui și dispozițiile înăscute asigură realizarea relațiilor de
atașament durabil dacă este dublat de emoționalitate pozitivă de ambii poli- adult/ copil.
Comportamentul reproducțiv și de îngrijire a urmașilor este important pentru supraviețuirea
societății umane și oamenii decid în mod flexibil, în funcţie de condiţiile de mediu strategiile
reproductive. Strategia "r" este specifică populaţiilor care caută să maximizeze rata reproducerii, nu
trăiesc în relaţii stabile de cuplu sau de grup, părinţii se ocupă pe o durată scurtă de urmaşii lor.
Strategia "K" se regăsește la speciile cu un comportament reproductiv cu rată mai scăzută şi cu o
adaptare stabilă la propriul mediu; urmaşii se maturizează mai încet şi ajung la vârsta reproducerii
mai târziu, necesitând mai multă îngrijire parentală. Oamenii aplică strategii de tipul K dar în
realitatea socială se regăsesc ambele categorii de comportament față de reproducerea specie.

- Concepțiile de factura sociologică apreciază că factorii sociali sunt determinanți în

comportamentul abuziv al adulților față de copii și invocă sărăcia ca principal factor (Gil, 1981,
Striefel et al, 1998, Costin et al, 1991, Rotariu et al., 1996). Procentul copiilor expuşi maltratării în
familiile cu nivel socio-economic scăzut este de aproape trei ori mai mare decât în familiile cu nivel
socio-economic ridicat. La sărăcie şi număr mare de membrii în familie se poate adăuga șigradul de
izolare socială a familiei, măsura în care familia poate mobiliza un suport social adecvat în favoarea
ei în cazurile când nu face față singură situațiilor de viață .
Deși studiile susțin că sărăcia este cauza relelor tratamente față de copil eu consider că relele
tratamente și violența au o explicație mult mai extinsă : nu putem ignora factorii de natură individual
, nici modele generaționale, nici bolile de factură psihiatrică ale părinților, factorii genetici deo parte
și de alta. desigur că mai pot fi adăugați și alți factori . Consider că educația adulților, nivelul de
cunoaștere al influenței atitudinilor părintești asupra evoluției copiilor, valorile cultural-etnice și
asistența socială suportivă sunt alți factori care pot diminua drastic agresivitatea față de copii. Există
comunități unde copiii sunt bine tratați deși resursele șinivelul lor de trai este precar. Apreciez că
educația populației poate fi o pârghie sigură de reducere a agresivității necontrolate, a consumului de
alcool și de droguri .
-Concepţia ecologică-interacţionistă privind abuzul
Modelul ecologic aplicat în asistenţa socială a fost preluat din teoria sistemelor și focalizează pe
relaţia dintre individ şi mediul în care el trăieşte de către Germain (1973, 1979). Aplicată muncii cu
clienţii serviciilor sociale, analiza ecologică care. Problemele sociale apar la mai multe nivele - al
macrosistemului, al mezosistemului şi al microsistemului; desigur că între ele există influențe
reciproce motiv pentru care Bronfenbrenner (1979) propune studiul unei probleme sociale
concomitant. Aceste nivele reprezintă diferitele subsisteme ale spaţiului ecologic în care apar şi
trebuie tratate problemel sociale .La nivel individual este vorba de nivelul subsistemului ontogenetic
se analizează istoria părintelui abuziv: sănătatea mental,nivelul de cultură și educație, modul de
raportare față de minori.
Microsistemul se referă la relaţiile familiale care constituie mediul de viaţă proxim al copilului.
Exosistemul (corespunzător nivelului mezo) este mediul mai larg de existenţă al unui individ- familia
lărgită, vecinătatea , comunitatea , incluzând aici valorile și relațiile interindividualec concepția și
atitudinea față de violență și față de copii.
Macrosistemul reprezintă mediul social dintr-o țară; este cel mai larg cadru de influenţă asupra
fenomenelor din familie, a cărui acţiune este distală, dar incontestabilă. Pentru familie și copii sunt
importante atitudinile societăţii faţă de violenţă, nivelul de viaţă din societate, problemele sociale
specifice ale societăţii şi politicile sociale în vigoare. La nivelul fiecărui sistem există factori
facilitatori (de risc) şi compensatori ai maltratării copilului dar și factori care contribuie în mod stabil
la creșterea riscului de abuz: caracteristicile de personalitate patologică ale adultului dar și ale
copilului. Adultul și copilul se află în interacțiune permanent și fiecare influențează pe celălalt;
adultul exercită intenționat influențele asupra copilului dar copilul determină reacții neintenționat, cel
mai adesea . Factorii tranziționali de risc acționează pe durată mai scurtă asupra copilului:
dificultățile în cuplu, șomajul, schimbarea casei,etc. Factorii compensatori de durată reflect relații
stabile de suport din partea adultului-receptivitate față de nevoile copilului , climat familial suportiv,
atitudini de permisivitate și toleranță, înțelegere. Din perspectivă ecologică sunt supuse analizei
relațiile din copil și mediul familial în interacțiune cu celelalte subsisteme de influență a mediului
lor de trai ( stabilitatea socio-economică , valorile cultural- respingerea violenței pentru educarea
copiilor)
Pornind de la interacțiunea reciprocă adult-copil Sameroff et al. (1990) au elaborat concepţia reglării
interacţionale în care ambii poli abuzator-victimă influențează calitatea relațiilor care se dezvoltă
între ei. Spre ex. abuzul fizic poate fi clasificat ca (ușor, grav, f. grav) după semne exterioare,
vizibile sau măsurabile cu ajutorul imagisticii medicale de la vârste mici dar traumele psihice se
relevă mult mai târziu, precum și devierile comportamentale. La vârste mici copilul nu știe să
verbalizeze tot ce i se întâmplă pentru că experiența sa de viață este limitată și valorile etice-
morale sunt în curs de elaborare,ca urmare totul se înregistrează în memoria sa și timpul îl va
ajuta să clasifice experiențele copilăriei. De la pubertate abuzurile sunt adesea ascunse deoarece
copilul știe déjà ce este permis sau nepermis / rușinos și asociază fapta cu sancțiunea celor din
apropiere (familie, colegi, vecini) chiar dacă el nu a acceptat abuzul. Aceste aspecte sunt ușor
vizibile în cazurile de abuz sexual dar și în cazul minorilor obligați să cerșească sau să fure sub
presiunea adulților autoritari, amenințători și a pedepselor pe care le primesc (nu li se dă mâncare,
sunt lăsați să doarmă afară în întuneric și frig, li se iau hainele, etc) Acest joc al autorității excesive
produce traume care nu se pot vindeca niciodată , în majoritatea cazurilor.
După opinia mea, orice fel de presiune exercitată asupra copilului se explică prin diferența de
putere între cei doi poli; indiferent că este vorba de abuz consumat între actori de aceeași vârstă
sau între un copil și un adult , jocul de ,,putere” este cel care generează stressul, trauma,
dezechilibrul celui mai slab dintre cei implicați în ,,exercițiul de putere”. Categoria minorilor
exploatați prin muncă apare frecvent în mediul rural unde copiii sun implicați în munci care
depășesc capacitățile lor de efort fizic la vârsta copilăriei.

Abuzul este un concept generic care subsumează o infinitate de ,,jocuri de putere”. În viața socială
transpusă în politicile sociale abuzul copiilor este interpretat prin raportare la rolurile de protecție
ale adultului în viața copilului. De aceea criteriul grijii față de sănătatea copilului și al căutării
surselor de vătămare fizică este central în protecția copilului. Realitatea cotidiană semnalează
desori faptul că persoana, de regulă adultă , care are în grijă un copil îi produce aceluia vătămări
intenționate , unele f. grave cu necesitatea tratării medicale sau și mai grav, soldate cu deces. Este
dificil de definit conceptul de abuz fizic în condițiile în care nu se poate evalua de îndată trauma
pentru că unele manifestări dure nu lasă urme vizibile ( trasul de păr, zguduitul,pedeapsa statului
într-un picior sau cu brațele ridicate mult timp, lovirea zonelor moi ale organismului, obligativitatea
de a mânca mai repede, mai mult, mai fierbinte etc.)

Părinții decid asupra modului de educare, recompensă și sancționare a propriului copil însă abuzul
începe atunci când produce suferință copilului, atunci când sănătatea fizică și psihică a copilului este
în pericol și echilibrul său interior este perturbat. Abuzul psihologic este asociat tuturor formelor de
neglijare și abuz suportate de un copil; este mai dificil de diagnosticat -la vârste mici, este mai greu
de explicat după o lungă perioadă a suportării abuzului ( sindromul Stokholm .. de atașament …) și
produce pertubări în evoluția personalității copilului chiar și boală (dublă personalitate, skizofrenii,
automutilare, atacuri de panică, depresie,ș.a.) Garbarino şi colaboratorii definesc abuzul psihologic
comis împotriva unui copil ca fiind "atacul concertat al unui adult asupra dezvoltării conştiinţei de
sine şi a competenţei sociale a copilului" (1986) . În viața cotidiană unii adulți folosesc cuvântul ca
pe un instrument de tortură: amenință, resping, izolează devalorizeazăcopilul, îi induc frica prin
sugestii verbale înfricoșătoare și prezintă copilului o lume ostilă, elementele din jur capătă puteri
ireale spre spaima copiilor.Consider că terorizarea copiilor prin inducerea temerilor , a panicii, a
groazei de consecințe dureroase este tot un joc de putere între adulți și copii. Maltratarea
psihologică include respingerea, terorizarea, izolarea, exploatarea, degradarea copilului, refuzul de
a-i răspunde emoţional şi greşita socializare a lui (Brassard, Germain şi Hart, 1987, p.6). Garbarino
et al (1986) şi Pecora et al. (1992) şi Whitman (1998) au identificat respingerea, izolarea,
terorizarea, ignorarea şi coruperea ca fiind forme ale abuzului psihologic. Deprivarea copilului de
demnitate prin expresii jignitoare( comparații cu animale, asocierea cu personaje negative,
folosirea modului de adresare umilitor) determină totdeauna scăderea stimei de sine până la
sentimental inutilității sau al asocierii cu ,, răul” și la modificări de comportament indezirabile.

Abuzul instituţional se regăsește frecvent în instituțiile de ocrotire, în școli și chiar în unele unități
medicale care realizează discriminări în rîndul copiilor cu încălcarea Drepturilor copilului -Legea ???
n 272 /2004 . Deși toți copiii sunt egali și au aceleași drepturi de tratament civic ei sunt
discriminați de adulți dar și de colegi ,prin abuzul de autoritate și abuzul de putere .

Abuzul societal se referă la "suma acţiunilor, atitudinilor şi valorilor societăţii care împiedică buna
dezvoltare a copilului" (Giovannoni, 1985 )se referă la: existenţa inegalităţii educaţionale sau de
formare profesională între diferitele categorii de familii şi copiii acestora; marginalizarea unor
familii şi împingerea lor treptată spre o zonă de risc comportamental,mai târziu socio-profesional;
gradul crescut de violenţă din societate, care favorizează apariţia climatului de abuz chiar şi asupra
copiilor. Subscriu la opinia autorului citat privind ,,neinterzicerea prin lege a diferitelor forme de
pedeapsă corporal” aplicată copiilor de către adulți deoarece oferă un context societal în care
violenţa împotriva copiilor este posibilă. Belgia este printre țările care au luat atitudine legislativă
privind protecția copiilor față de comportamentul abuziv al părinților (vezi articolul din
,,Libertatea”/ 28 oct.2022) în cadrul societal se consumă agresiuni și abuzuri diverse:agresiuni fizice
și verbale asupra unuia sau a mai multor copii de către altul mai puternic , atacurile în grup asupra
unui copil care pornesc de la agresivitate indusă pe căi diferitex din motiv etnice, de culoare, de
statut socio-economic; cel mai adesea victimele sunt din rândul familiilor sărace dar nu numai.

Bulling-ul este déjà un fenomen frecvent și în instituțiile școlare românești și violența nu este
justificată prin raportare la valorile socio-culturale românești. Consider că violența este cultivată
sistematic de mass media prin muzică, filme, modele promovate care incită la violență indirect.

Un abuz discret în lumea civilizată este abuzul sexual care se consumă într-un mod discret dar grave
consecințe pentru copilul abuzat sexual. Dificil de definit acesta dă satisfacție doar adultului și
indiferent de coparticiparea copilului s-a dovedit a fi dăunător evoluției ulterioare a minorului.
Pedofilia este condamnată de lege dar sexualizarea timpurie a copilului este oarecum greu de dovedit
în instanță. Prin definiţia sa, abuzul sexual împotriva copilului este obligarea sau îndemnarea
acestuia, de către o persoană adultă, să participe la activităţi sexuale care servesc plăcerii adultului.
Deoarece minorii nu au maturitatea înțelegerii conceptelor moral-etice și sărăcia care limitează
posibilitatea îndeplinirii unor bucurii la care aspiră copiii, aceștia pot fi mai uțor manipulați de
pedofili sau supuși unor acte de forță fizică în scopul întreținerii relațiilor sexuale. În ultimele decenii
s-au elaborate mai multe studii privind abuzul sexual în rândul minorilor și după Friedrich (1990) s-
au evidențiat un grup de 8 factori de risc: prezenţa unui tată vitreg , existenţa unei perioade din
copilărie în care mama a fost absent, lipsa de apropiere mamă-copil , lipsa studiilor liceale ale
mamei, comportamentul represiv al mamei în privinţa sexualităţii , lipsa afecţiunii din partea tatălui,
venit redus (sub 10.000 USD pentru Statele Unite ale Americii) , existenţa unui număr foarte restrâns
de prieteni (cel mult doi) .Aceşti factori de risc s-au dovedit a fi cumulative în justificarea gradului de
vulnerabilitate la abuz sexual al minorilor . Consecințele determinate de abuzul sexual asupra
copilului, sunt generate de mai mulți factori (după Friedrich -1990 şi Finkelhor -1986): vârsta
copilului în momentul abuzului ,gradul apropierii în relaţia agresorului şi a victimei,
durata abuzului ,numărul persoanelor care au abuzat copilul, tipul abuzului şi măsura în care
agresorul a recurs la forţă sunt alţi factori de care depinde gravitatea suferinţei copilului.
Abuzul nu este totdeauna observabil sub aspectul urmărilor sale; violența verbală nu lasă urme
imediate și vizibile; pedepsele asociate cu interdicția către un lucru dorit (la joacă afară sau cu
jucăria preferată, vizionarea programului preferat) dar suferința copilului nu trece fără urmări. Dacă
adulții nu sunt interesați să acorde atenție nevoilor copilului și le neglijază acesta va avea o evoluție
sincopată, cu întârzieri în dezvoltarea personalității . Neglijarea este o formă de abuz greu de
diagnosticat , dacă analiza nu se extinde și la nivelul părinților ca principali agenți de susținere a
dezvoltării echilibrate a copilului. doar neglijarea fizică este mai ușor de sesizat dacă copilul a suferit
răni vizibile și părinții au ignorant cu bună știinșă tratarea leziunilor pe care le are minorul.
Pecora (et al., 1992) explicaţiei privind legătura dintre sărăcie şi neglijare ; el consideră că părinţii
din familiile sărace prezintă anumite caracteristici, care îi fac să devină concomitent săraci şi
neglijenţi (sau chiar abuzivi) faţă de copiii proprii. Am observat că studiile subliniază acest aspect
sesizat de Pecora -neglijarea fizică se întâlnește frecvent în rândul familiilor sărace, a părinților
alcoolici sau cu suferințe psihiatrice grave când este afectat discernământul părintelui. În categoria
neglijării intră formele de rele tratamente prin care se omite asigurarea nevoilor biologice,
emoţionale şi educaţionale ale copiilor, cu impact asupra dezvoltarii lor fizice, emoţionale, cognitive
şi sociale. De fapt este vorba de dezinteres din partea adulților care trebuie să îl îngrijească pornind
de la hrană, îmbrăcăminte, mediu adecvat vârstei pentru confortul copilului, supraveghere pentru
evitarea riscurilor, orientare către activități de dezvoltare personală, etc. Neglijarea și maltratarea
minorilor a îi determină să părăsescă mediul familiei și să prefere locuirea ăn spații străine familiei,
cel mai adesea în stradă. Aceștia constituie déjà grupuri semnificative în societate și DGASPC a
înființat în fiecre județ un Centru pentru primirea copiilor străzii. Cei mai mulți nu au nici-un fel de
documente de identitate și au piersut legătura cu familia de origine sau provin din centre Sociale
pentru îngrijirea copilului, datele oferite sunt nereale și refacerea istoriei personale este dificil de
realizat în aceste condiții. Copiii străzii reflect parțial abandonul de către families au alți aparținători.
Indiferent de categoria în care se înscrie copilul abuzat, maltratat sau neglijat el suportă relațiile
disfuncționale din familia de origine, atitudinea lipsită de responsabilitate a părinților, consecințele
deprinderilor păguboase ale părinților (alcoolici, consumatori de droguri, fără angajament în muncă
etc.). O serie de cercetări de anvergură evidenţiază consecinţele negative ale unor diverse tipuri de
deprivare asupra dezvoltării capacităţilor intelectuale, a comportamentului psiho-motric și social.
Efectele deprivării materne chiar de la naștere influențează major evoluția copilului dacă el este doar
hrănit și asigurat confortul de mediu. Afecțiunea mamei este vitamina sufletului și doar aceasta îl
ajută să se dezvolte corespunzător etapelor ce urmează , altfel evoluția sa stagnează . Pentru
recuperare este important ca micuțul abandonat de mamă să primească de îndată afecțiunea care îl va
susține în dezvoltarea sa. J. Bowlby (1951, 1958, 1975), M. Ainsworth (1952), M. Rutter (1971) şi
alţii au prezentat studii referitoare la acestă temă și au subliniat întârzierișle în dezvoltarea copiilor.
Rutter a arătat că în mediile în care interacţiunile adult-copil au o intensitate redusă, iar îngrijirea
copiilor se desfăşoară într-un stil impersonal, tabloul psihic al copiilor afectaţi de deprivarea maternă
poate evolua spre psihopatie. R.A. Spitz (1946), J. Bowlby (1958), J. Robertson (1958) şi alţii au
presentat în studiile lor efectul negativ al îngrijirii impersonale a copiilor din instituţiile
rezidenţiale de copii. la mulți dintre copii s-a remarcat apariţia simptomelor de hospitalism. Copilul
hospitalizat devine, treptat - trecând prin mai multe faze - apatic şi dezinteresat de ceea ce se petrece
în mediul apropiat aspect ce semnalează comportamente de involuție de domeniul psihopatologiei.

Hardiker (1996) consideră că pentru evaluarea corectă a diverselor tipuri abuzuri trebuie aplicate
criterii care au în vedere nivelul de suferință produsă copilului. Sindromul de stres post-traumatic
(Post Traumatic Stres Disorder - PTSD), este o categorie aparte de diagnostic "oficial", aplicabilă în
cazurile copiilor care au suferit experienţe traumatice. PTSD se diferenţiază de formele acute ale
reacţiei la stres (Acute Stres Disorder – AST). În cadrul ambelor sindroame sunt incluse anxietatea
accentuată, generalizată, depresia, pierderea respectului de sine, retragerea în sine,
comportamentele de evitare, de negare, de furie şi cele agresive. Dacă intervenția terapeutică este
imediată consecințele sunt mai ușoare, atunci capacitatea de adaptare a organismului copilului a
biruit stresul, nu va suferi de PTSD mai repede Dacă intervenția se întârzie atunci consecințele
resimțite de copil vor fi pe durată lungă sau pentru totdeauna .

Pentru reducerea consecințelor stressului suportat de copil este de dorit ca adulții apropiați să
cunoască nivelul de vulnerabilitate al acestuia și să îl trateze cu atenție. Studiile de dată recent au
constatat că factorii vulnerabilităţii copiilor pot fi, după Schaffer (1990) în "interiorul" copiilor
(factorii temperamentali, condiţiile naşterii etc.), sau în "exterior" (sărăcie, conflicte familiale etc.).
Conchidem că severitatea reacţiei la stres este dependentă de combinaţia factorilor dispoziţionali şi
de mediu.

În concluzie evantaiul formelor de ,,rele tratamente” este larg și cuprinde toate aspectele
personalităţii: cel fizic, cel psihic (emoţional), cel moral şi cel sexual. Urmările posttraumatice se
prezintă sub forme variate , funcție de rezistența copilului la stress, de durata acțiunii factorilor
stresori, de intervenția specialiștilor pentru recuperare, etc. Orice fel de abuz determină modificări
nefirești în evoluția personalității copilului motiv pentru care lucrătorii dihn domeniul asistenței
sociale trebuie să fie implicați și să intervină cu responsabilitate în activitatea de prevenție a
abuzurilor asupra copiilor. Pentru copilul din prezent și pentru viitorul adult este important ca
factorii de susținere să acționeze coordonat pentru prevenirea abuzului și a traumelor. Pentru
prevenirea permanentizării traumelor spasistenții social trebuie să fie atenți la dificultățile și
întârzierile în dezvoltarea copilului și să caute cauzele, factoriiși intervenția recuperatorie să fie
realizată de specialiști.

Modulul 7. EVALUAREA SITUAŢIILOR DE RELE TRATAMENTE

Evaluarea este un proces complex care anticipează programului de intervenție. Este un demers
laborios în care pot fi implicaţi specialişti din domenii diferite, în funcţie de specificul situaţiei în
care se găseşte copilul. Programele de intervenţie personalizate / PIP ca și procesul de evaluare
focalizează pe ansamblul nevoilor copilului:nevoile sale fizice, de sănătate, de afecţiune, de respect,
de educaţie etc. Desigur că etapa de vârstă a copilului trebuie corelată cu nivelul de dezvoltare a
sa și perspectivele reale de progres. Prin PIP este vizată dezvoltarea competențelor parentale
concomitent cu dezvoltarea și desființarea abuzurilor față de copii.

Asistentul social are misiunea de a evalua dacă standardele îngrijirii unui copil corespund sau nu
criteriilor "îngrijirii suficient de bune" (Waterhouse, Carnie, 1992) sau, cu alte cuvinte, dacă un
anumit copil se află în situație de risc sau este déjà o victimă a unui abuz repetat. Ca urmare
profesionistul trebuie să găsească răspunsul la câteva întrebări: care este probabilitatea repetării
abuzului sau a neglijării nevoii copilului? În ce categorie de rele tratamente includem situația
respectivă? Copilul este în siguranță sau trebuie scos din mediul familial? Cât de mare este
diferența dintre A.S. și părinți privind obligațiile de rol parental? Ce posibilități de schimbare în
favoarea calității vieții copilului avem ? Doar răspunsul la aceste întrebări nu oferă totdeauna
datele suficiente de care este nevoie pentru a lua decizia cea mai bună.

Rețeaua de factori care conduc la maltratarea copiilor este extinsă și toți factorii trebuie avuți în
atenție. Chiar dacă este vorba doar de un adult abuzator în atenția A.S. va fi întreaga familie și
analiza se va extinde și asupra celorlalți membri deoarece familia este o structiură socială cu
interrelații de influență reciprocă. Consider că trebuie evaluați cu exigență factorii familiali ca
principal mediu de viață al copilului și apoi analizați factorii tranziționali pentru care se pot aloca
măsuri remediale și apoi analiza se va extinde și la mediul școlar, de vecinătate, comunitar. Desigur
că măsurile remediale se iau în limita legii și în colaborare cu autoritățile responsabile ( Poliție,
sănătate, școală, primărie, )

Evaluarea iniţială şi cea detaliată este elaborată de A.S. de la Direcţiilor Judeţene pentru
Protecţia Copilului (DJPC) și cuprinde date referitoare la copil și familie acestuia.
Demersul de evaluare pentru întocmirea dosarului copilului se realizează în timp; se pornește de la
cererea sau sesizarea privind situația de risc în care se află copilul și de ăndată se procedează la
evaluarea inițială pentru măsuri de urgență, după caz! Se continuă evaluarea detaliată și
documentația este prezentată Comisiei de Protecție a Copilului din cadrul DGASPC pentru
încredințarea minoruluifamiliei, rudelor până la gradul IV, unei familii de plasament sau într-un C.P.

MODALITATI DE EVALUARE A FAMILIEI

Factorii familiali care influenţează calitatea vieții copiilor se întrepătrund în moduri variate , de la
caz la caz, motiv pentru care se recomandă folosirea unor tehnici specifice terapiei familiale.
Modelul sistemic elaborat de McMaster folosește interviul sistematic și vizează depistarea acelor
atitudini dominante care pot conduce la vătămarea copilului și care implicit oferă posibilitatea
evaluării resurselor energetice, emoţionale, de suport intern sau extern ale familiei. Înterviul se
desfășoară pe coordonatele:(I) Realizarea sarcinilor, rezolvarea problemelor- asiguarea hranei,
asigurarea locuinţei, protejarea de pericole fizice, educaţia;.( II) Comunicarea , se referă la calitatea
comunicării din familie. (I II)Rolurile în familie Este vorba de contribuţia diferiţilor membrii ai familiei la
funcţionarea acesteia. (IV) Exprimarea afectivităţii şi implicarea membrii familiei, măsura în care
acestea sunt calitativ şi cantitativ adecvate (luând în considerare specificul cultural). (V) Controlul
comportamentului-viaţa familială este guvernată printr-o serie de reguli, unele explicite, altele implicite.
Multe dintre regulile urmate în interacţiunile familiale nu sunt exprimate deschis; existența modalităţilor
de a se controla respectarea regulilor.

Intervenţia în cazurile de maltratare a copilului

Pentru evaluarea traumelor suferite de copil în urma relelor tratamente sunt implicați mai mulți
specialiști care folosesc un instrumentar specific în stabilirea gravității consecințelor- psihologi
și medici.Acest demers este asociat cu analiza sistemică a cazului.
Rolul A.S. privind protecția copilului este un demers circular, pornește de la familie/instituție,
acolo unde se află factorii stabili de risc pentru copil , se extinde la mediul social apropiat cu
focaliazare pe de risc și cu orientare către factorii compensatorii pentru reducerea situației de abuz.
Intervenția pentru schimbarea comportamentului și atitudinii părinţilor se face prin consilierea lor
sistematică ca să conștientizeze abuzul comis asupra copilului și motivarea lor pentru dezvoltarea
unei relații reciproc suportive. Copiii care au trăit un abuz de orice tip, au nevoie de susținere
emoțională și în anumite cazuri de scoaterea din mediul abuziv.

studiu de caz
SUBIECTUL:  VLAD
Data şi locul naşterii. 10.06. Rm. Vâlcea

Domiciliul: Rm. Vâlcea

Şcoala/clasa:  Șc. nr. 13, clasa a VII-a

Structura socio-familială.

 Tatăl:  necunoscut
Mama : S. A.-_familie monoparentală

Ocupaţia : plecată la muncă în străinătate

Bunica ; S. M. ,60 ani
Ocupația : pensionară

  Fraţi şi surori (nume, vârsta, ocupaţia):  nu are frați

 Structura şi componenţa familiei: tipul familiei –extinsă; minorul se află în plasament la

bunică.

 Alte persoane care locuiesc împreună cu familia elevului: la aceeaşi adresă locuiește bunica
și fiul său respectiv fratele mamei minorului,unchiul S. V- 38 ani

 Relaţii dintre membrii familiei: relaţiile din cadrul familiei sunt tensionate, conflicte zilnice
din motive minore.

 Condiţii de viaţă şi de muncă ale elevului: condiţiile de spașiu sunt insuficiente, într-o singură
cameră locuiesc doi adulți și minorul care este elev; nu are un spațiu propriu, delimitat pentru
efectuarea temelor
 Dezvoltarea fizică şi starea sănătăţii: este un copil normal dezvoltat motric, cu o evoluție
fizică între parametrii specifici vârstei; fără boli cornice sau alte afecțiuni.
  Particularităţi ale debutului ciclului şcolar: a debutat cu rezultate bune în învățământul
primar, în ciclul gimnazial rezultatele școlare au fost tot mai slabe. În anul școlar 2021 a fost
admis la Șc. nr.13, clasa aVI_a

I. INVESTIGAȚIA INIȚIALĂ.
Prezentarea cazului :
 - Minorul Vlad este elev la ȘC:nr.13 , cl. a VII-a și cazul său a fost semnalat de către consilierul școlar
deoarece la 2 săptămâni după începerea școlii el nu a mai venit la școală deși colegii l-au văzut în cartier.
la nivelul școlii este cunoscut faptul că el locuiește cu bunica și cu unchiul său dar aceștia nu țin legătura
cu școala . Vlad este un copil fără prieteni și automarginalizarea ne determină să căutăm cauzele Ca
urmare A.S. de la DPS a fost solicitat să participle la elucidarea acestei situații.
În urma contactelor cu familia și vecinii am dedus că Vlad este un copil neglijat și abuzat verbal: stă tot
timpul afară, vine târziu acasă, nu merge la școală, bunica și unchiul îl ceartă zilnic și îl amenință că nu îl
mai primesc acasă. Considerăm că acest tratament este de natură să deconstruiască personalitatea
minorului și parțial ne explicăm și comportamentul său la școală. Vlad este la vârsta pubertății și nevoile
sale de stimă, de încredere, de apreciere și recunoaștere a valorii sunt necesare; nesatisfăcute, aceste
nevoi generează consecințe grave privind structurarea personalității sale în dezvoltare.
Vlad a înregistrat rezultate slabe la învăţătură în clasa a VI_a, atingând cu greu standardele
minimale de performanţă deși potențialul său psihocognitiv este normal, fapt dovedit de
rezultatele școlare din școala generală, ca urmare în clasa a VI a a lipsit mult de la școală, a
încheiat anul școlar cu corigențe la două discipline de bază și a abandonat școala , la începutul
clasei a VII_-a.
ISTORICUL EVOLUŢIEI PROBLEMEI
 Datorită faptului că mama a plecat în Italia el a rămas în grija bunicii, aceasta având probleme
de sănătate iar unchiul nu a agreeat prezența lui în garsonieră. Debutul școlar a fost foarte bun,
cu rezultate remarcabile în primii ani de școală. Odată cu avansarea în procesul de scolarizare și
cu lărgirea orizontului social Vlad a observat conduita părinților față de copiii lor și a căutat
răspunsuri pe care nu le-a primit. Ca urmare interesul său pentru școală a scăzut total.
 
DESCOPERIREA CAUZELOR GENERATOARE:
Vlad a observatde lipsa de interes a membrilor familiei față de evoluţia sa şcolară şi ca urmare a
început să manifeste dezinteres față de învăţătură. Absența mamei,tensiunea din interiorul
familiei, dezinteresul adulților apropiați față de nevoile sale (de joc, de afecțiune, de protecție
fizică și de siguranță, de încurajări și de recunoaștere a demnității sale) au determinat
interiorizarea nevoilor și a trăirilor sale, retragerea din grupul școlar și scăderea interesului
pentru școală.
-Cauzele principale: lipsa de protecție afectivă, absența mamei, atitudinea de ignorare și
devalorizare a efortului minorului privind sarcinile școlare de către bunică și unchi; atmosfera
intrafamilială permanent conflictuală conjugate cu limitările de ordin spațial și socio-economic;
automarginalizarea socioșcolară și de vecinătate s-au constituit înpremise pentru demotivarea
față de învățăturăși școală

 Comportamentulobservabil al lui Vlad:  

- dezinteres faţă de activitatea şcolară, apație, neimplicare într-o activitate sistematică;
-  are numeroase absenţe nemotivate, respinge activitatea școlară
- în clasă nu interacționează cu ceilalți colegi, raspunde ezitant, cu o voce nesigură,
- evită să stabilească contact vizual cu interlocutorul;
- nu are prieteni şi nu inițiază din proprie inițiativă o conversaţie

- nu se implică în desfășurarea lecțiilor, răspunde doar când i se adresează în mod direct o

întrebare; nu se achită de sarcinile școlare;
- când trebuie să lucreze individual în clasă nu-şi termină niciodată activitatea,
 - are capacităţi intelectuale de nivel mediu superior
 - ramâne singur în timpul recreaţiilor,colegii îl ignoră pentru că nu răspunde la invitația lor
 - pare tot timpul deprimat, nu manifestă interes pentru activitatea din clasă;
Dialog cu elevul Vlad:
 - Vlad pare doar un băiat liniştit care evită să vorbească despre el și despre problemel sale;
 - El declară că acasă ar fi bine dacă ar avea spațiul lui și dacă nu ar fi atâta ceartă . Bnunica este
mereu nemulțumită de ceva , de orice, iar unchiul spune că este obosit și atunci când nu are
motiv, dar acesta este un motiv să nu discute nici cu bunica nici cu mine. ,,Acasă nu
este ,,acasă”! Lui nu-i place ce face el acum și pretinde că ,, nu are motive să facă mai mult”.
Mama a învățat și muncește din greu în Italia-îngrijesște o bătrână. Pentru munca asta nu trebuie
școală- zice el
 - “Când trebuie să învăț, nu am nici condiții nici chef; nu răspund la ore de teamă că vor râde
ceilalţi colegi dacă voi greşi.” prefer să tac sau să nu mai merg la ore.
 
Dialog cu bunica:
Bunica spune că îi este greu de când fiica a plecat,băiatul i-a simțit mereu lipsa. De-a
lungul anilor de școală au apărut tot mai multe probleme: nu își face temele, refuză
meargă la şcoală, nu spune ce dorește,
Dacă nu vorbeşte cu mama sa la telefon este nervos, are un comportament ostil şi faţă de
bunică. De cele mai multe pleacă de acasă și nu spune unde merge. bunica nu îl
pedepseşte, pentru ceea ce face, considerând că îşi va da seama că greşeşte și când mama
se va întoarce, totul va intra în normal.
  Dialog cu unchiul
- Pretinde că Vlad refuză orice comunicare deși dumnealui a încercat un dialog cu minorul ,
- spune că Vlad nu participă în nici-un fel la problemele familiei ( nu duce gunoiul, nu face
cumpărături),
- nu respectă regulile de bun simț;
- nu au nici-un fel de activități comune.
-
ANALIZA DATELOR ŞI STABILIREA IPOTEZELOR
 
 Problema viziblă este abandonul școlar;
  Problema mai puțin vizibilă este stima de sine scăzută, rezultat al tratamentului din
familie coroborat cu marginalizarea școlară ,,ei să râd de mine orice fac ”
 Problemele lui în legătură cu continuarea şcolarizării pun în lumină problema de stimei
de sine( scăzută!) și a motivaţiei față de învățătură și școală( este negativă, insufoicent
structurată)
 Numărul mare de absențe reflectă lipsa de atractivitate a activității școlare și motivația
negativă față de activitatea școlară;
 dacă vom reuși să îl înscriem în clasa aVII-a va fi încurajat să se implice mai mult, să
rezolve în timp util sarcinile școlare( corigențele) astfel, el va reuşi să aibă din nou
încredere în forţele proprii.
 Comportamentul elevului acasă (închis în sine şi ostil) este la fel şi la şcoală ( retras,
interiorzat şi ostil sarcinilor școlare); aceste comportamente îi permit să supraviețuiască
lipsit de confort în ambele situaţii.

        
CREAREA UNUI PROGRAM DE SCHIMBARE:
 
Fixarea obiectivelor. Obiective pe termen lung
1. să pozitivăm mediul intrafamilial în sensul asigurării protecției emoționale , a
îndeplinirii nevoilor sale potrivit vârstei/adolescent
2. să frecventeze cursurile școlare .
3. La şcoală va lua parte la discuţiile structurate şi nestructurate cu toţi colegii.
4. Activităţile scrise vor fi terminate în timp util.
5. Integrarea în comunitatea școlară (se poate realiza prin ….  
Obiective pe termen scurt
1 Recuperarea cunoștințelor și susținerea probelor de evaluare cumulativă
(corigențele)
2 Atribuirea de sarcini punctuale cu acordarea feedback-ului pozitiv, motivant,
încurajator,
3 Implicarea și exprimarea opiniilor privind activitățile casei și activitățile clasei
de elevi
 
Metode şi strategii VEZI P. 87 DIN CURS

Conceperea şi punerea în practică a unor metode coerente de lucru cu el.

O strânsă legătură cu familia, astfel încât prezenţa sa la şcoală să fie de aproape 100%.
Ajutarea lui Ionel de a depăşi teama de a participa la ore, spunându-şi părerea în faţa colegilor
săi, printr-un sistem de sprijin şi încurajare din partea învăţătoarei.
Mai puţină exigenţă din partea învăţătoarei în materie de teme scrise.
I se va da ocazia să-şi măreasacă încrederea în sine şi să-şi îmbunătăţească aptitudinile în
situaţiile în care interacţionează cu grupul de elevi (clasa), prin responsabilizarea sa în
competiţii, concursuri.
Se va cere ajutorul consilierului şcolar, dată fiind natura cronică a problemelor lui Ionel.
 
APLICAREA PROGRAMULUI DE SCHIMBARE:
 -------1. Ambianţă adecvată din punct de vedere fizic şi siguranţa mediului, respectarea nevoii unui
spaţiu intim de viaţă
2. Calitatea fizică a mediului-amenajări adecvate pentru odihnă, joacă, educaţie, dotare adecvată cu
mobilier, respectarea standardelor igienice; 3. Calitatea relaţiilor existente între membrii
personalului casei :Are copilul posibilitate de alegere în legătură cu o anumită activitate?
 În general, personalul se adaptează la nevoile copiilor? Li se spune copiilor pe nume
să favorizeze asigurarea satisfacţiilor în muncă, sentimentul colaborării la problemele şi rezolvarea
sarcinilor; formarea unor legături de ataşament între copil şi adult, care să poată înlocui temporar
calitatea îngrijirii parentale ;activităţi au caracter stimulativ pentru copii; cum este organizat timpul
liber al copiilor (jocurile, activităţile, ieşirile).
Regulile de comportament dintr-o instituţie. Ele vor fi evaluate conform:  gradului lor de
flexibilitate sau rigiditate;
12. Legătura dintre instituţie şi autorităţile locale, dintre instituţie şi diferite alte instituţii/organizaţii
de stat

În timpul unei întâlniri la care au participat mama, învăţătoarea, directorul şcolii, Ionel a acceptat
să încerce să atingă obiectivele pe termen scurt.
 
Responsabilităţi
 
I se cere să răspundă zilnic de creta şi buretele pentru tablă, de curăţenia clasei, explicându-i cât
de importantă este sarcina sa. Va lucra o dată pe săptămână cu consilierul şcolii.
 
Participarea în clasă
 
Învăţătoarea îl va ajuta în fiecare zi să găsească răspunsul unei întrebări care va fi pusă în ziua
următoare. Acest fapt are ca scop mărirea participării lui în clasă.
Rolul jucat de învăţătoare va scădea în funcţie de progresul înregistrat de elev, astfel încăt să-i
permită să participe sau să răspundă spontan la discuţiile din clasă.
Participarea elevului la discuţiile din clasă nu va lăsa loc unei intensificări speciale. Băiatul va fi
conştient că răspunsurile corecte date  în faţa colegilor sunt de fapt o recompensă “ Ceilalţi vor
vedea că nu sunt aşa de rău.”
 
Teme scrise:
 
Se va reduce numărul notiţelor pe care trebuie să le ia în clasă.
Se va face o evaluare orală a materiei, după fiecare unitate de învăţare, inaintea unei evaluări
cumulative.
Aptitudini sociale
 
În timpul activităţilor de grup, Ionelva avea ca sarcină să dirijeze sau să coordoneze planul de
acţiune după o consultare cu învăţătoarea care trebuie să spună ce să spună şi ce să facă în rolul
respectiv.
 
Şedinte de consiliere
 
O dată pe săptămână vor avea loc şedinţe de consiliere în cabinetul şcolar.
O dată pe lună va participa mama lui Ionel
 
EVALUAREA PROGRAMULUI DE SCHIMBARE
 
Evaluarea
 
La interval de două săptămâni, apoi la o lună de la prima întâlnire au avut loc şedinţe cu Ionel,
mama şi consilierul şcolar.
Obiectivele pe termen scurt au fost realizate şi se observă progrese rapide în relaţiile spontane şi
convenabile lui Ionelcu alte persoane.
Nu mai absentează de la ore, dar este bine să fie supravegheat în continuare pe această temă.
Numărul mărit de activităţi orale pare să fi mărit puţin câte puţin siguranţa băiatului. Spre
exemplu, după perioada de două săptămâni a obiectivului pe termen scurt, elevul a început să
participe în clasă din ce în ce mai mult, fiind din ce în ce mai activ.
Atunci când a început să participe spontan, el a încercat să afle până unde putea
merge        (întârzia, dădea răspunsuri nepotrivite, vorbea neîntrebat, vorbea în timpul orei cu alţi
colegi, deranjând ora şi se purta la fel ca înainte). Dialogul lui cu consilierul şcolar şi cu doamna
învăţătoare au arătat că acest comportament reflectă siguranţa crescută a copilului şi încrederea
sa în relaţiile cu ceilalţi.
 
REZOLVAREA PROBLEMEI
 ------------- au fost atinse obiectivele privind copilul (de exemplu, continuarea şcolii fără repetarea
clasei; redobândirea respectului de sine al copilului, restabilirea fizică a copilului
Învăţătoarea a hotărât ca acest comportament să fie considerat pozitiv şi să aibă o atitudine cât
mai flexibilă.
La sfârşitul primei luni, acest comportament nu ridicase probleme deosebite  în clasă.
Randamentul lui Ionel la învăţătură a crescut, dar s-a impus şi în continuare ajutorul doamnei
învăţătoare, prin program de lucru suplimentar printr-o şedinţă de o oră pe săptamână în afara
orelor de clasă.
Mama continuă să întâmpine dificultăţi în impunerea unor limite acasă, deşi recunoaşte că
băiatul depune mai mult efort pentru a colabora.
 
CONCLUZII
La baza acestui bun contact stă atitudinea empatică, de rezonanţă la dificultăţile familiei, de
înţelegere a condiţiilor stresante, dar de respingere a violenţei şi abuzului îndreptat împotriva copiilor
sau a altor membrii vunerabili ai familiei.
este un caz de risc minor, care provoacă o atitudine de îngrijorare din partea autorităţilor,
concretizată în încercări de îmbunătăţire a situaţiei copilului şi de înlăturare a pericolului;
…se vor fixa problemele,
….componentele sistemului luat în calcul: persoana celui care comite abuzuri împotriva copilului,
persoana sau persoanele care nu au comis abuzuri, copilul-victimă însuşi, contextul social şi situaţia
stresantă care poate declanşa abuzul
--victimă însuşi, contextul social şi situaţia stresantă care poate declanşa abuzul
 problema identificată în relație cu Intervenţia planificată + consilierea bunicii și a unchiului;
terapie pt bunică; terapie individ / copil. cons la școală a elevului
        
Teama pe care o manifestă băiatul de a nu se face de râs în faţa colegilor, dorinţa lui de a epata
prin comportamentul agresiv, atât verbal, cât şi fizic, se datorează lipsei de comunicare atât cu
mama cât şi cu tatăl. Îi este teamă să-şi facă prieteni, să se ataşeze emoţional de o altă persoană şi
de aici dificultatea lui de a relaţiona cu colegii.
Comportamentul său agresiv, faţă de mamă şi de bunici este datorat lipsei de afecţiune din partea
tatălui, pe care copilul îl iubeşte foarte mult. Momentan, el se simte abandonat de tată.
În continuare şi consilierul şcolar, şi doamna învăţătoare vor aplica tehnici experimentale pentru
a ameliora starea de teamă şi de inadaptare şcolară pentru Ionel.
 
 ,, Dacă formele de rele tratamente se întrepătrund, cu atât mai mult coexistă consecinţele lor, care se
manifestă simultan sau consecutiv asupra tuturor laturilor personalităţii copilului, putând induce
tulburări în dezvoltarea personalităţii pe plan cognitiv, emoţional, moral şi sexual./p.21 din curs

diferenţei de putere dintre un adult şi un copil, desconsiderarea personalităţii celui de-al doilea. El
poate fi regăsit oriunde şi oricând în istoria şi în prezentul societăţii omeneşti, în artă şi literatură, în
legendele omenirii şi în poveştile pentru copii. Abuzul înseamnă violenţa adultului
  lipsa protecșiei , a încyurajărilor, a recunoașterii efortului
și a valorii personale
 * marginalizarea de către colegi . absența posibilității de a
cultiva o prietenie durabilă cu un alt copil,
Asistentul social are, prin mandatul său profesional, menirea de a evalua dacă standardele îngrijirii
unui copil corespund sau nu criteriilor "îngrijirii suficient de bune" (Waterhouse, Carnie, 1992) sau,
cu alte cuvinte, dacă un anumit copil se află sau nu în primejdie.

O bună activitate practică în favoarea copiilor porneşte de la diagnosticarea factorilor relevanţi

implicaţi într-un caz dat. Valoarea ajutorului oferit unui copil depinde de calitatea investigaţiei
efectuate şi de adecvarea diagnosticului la nevoile copilului. Pentru a putea planifica o muncă
corectivă de lungă durată în interesul unui copil, va trebui să facem o investigaţie aprofundată a
ansamblului de factori, nu numai a celor care se referă strict la circumstanţele unui posibil abuz, dar
şi la cei care pot fi implicaţi în planificarea unor măsuri în vederea protejării copilului.

dilemele care, după părerea autorului acestor rânduri, sunt specifice profesiei:
 Este situaţia copilului atât de dramatică încât necesită scoaterea din propriul mediu?
 Cât este de mare probabilitatea repetării unor rele tratamente sau este vorba de un caz unic,
întâmplător?
 Este situaţia într-adevăr atât de gravă cum o vede asistentul social sau cazul este considerat sever
datorită diferenţelor de perspectivă dintre părinţi şi asistentul social? În ce măsură poate să accepte
asistentul social diferenţele de valori dintre constatările sale şi ale celor care îngrijesc copilul şi până
la ce nivel aceste diferenţe de valori pot fi acceptabile din punctul de vedere al siguranţei copilului?
 Posibilităţile oferite copilului în cazul intervenţiei sunt într-adevăr superioare situaţiei prezente?

Factorii tranziţionali de risc sunt purtători ai unor evenimente stresante care acţionează pe durată
mai scurtă. În această categorie intră dificultăţile în viaţa maritală, cele privind creşterea copiilor,
situaţiile nereglementate juridic, pierderea unei persoane dragi, şomajul, schimbările din viaţa familei
(ca, de exemplu, intrarea copilului într-o criză de pubertate).
Printre factorii compensatori de durată sunt notaţi indicatorii unei relaţii stabile mamă-copil, care
vor permite stabilirea armoniei în îngrijirea şi educarea copilului şi vor oferi o bază pentru
asigurarea receptivităţii la nevoile copilului. Tot în această categorie intră încrederea părintelui în
propriile capacităţi parentale, climatul familial stabil, bunele relaţii maritale. Dintre factorii biologici
pot fi remarcaţi cei legaţi de sănătatea membrilor familiei, dintre factorii economici se remarcă
stabilitatea socio-economică, iar dintre factorii culturali, accentuarea metodelor neviolente de
educare şi socializare.

Abordarea sărăciei şi a marginalizării unor familii ca fiind factori social semnificativi în ierarhia
determinanţilor abuzului împotriva copiilor şi recunoaşterea necesităţii intervenţiei în sensul reducerii
influenţei acestor factori asupra climatului familial.

Renunţarea la căutarea vinovatului şi a cauzalităţii lineare în familie, deplasarea accentului pe înţelegerea

modalităţilor de reglare şi comunicare din familie.