ETAPELE CERCETĂRII

Cunoaşterea ştiinţifică fiind ea însăşi un tip social

specific de acţiune umană, trebuie concepută şi
desfăşurată în baza unui program riguros elaborat în
cadrul căruia se disting mai multe etape, fiecare din
acestea presupunând un ansamblu de demersuri
metodologice specifice.
 De exemplu, ancheta prin chestionar trebuie să
parcurgă în funcţie de temă, scopuri şi populaţie
următoarele etape:

1. Stabilirea şi delimitarea temei

2. Formularea obiectivelor
3. Calcularea şi stabilirea mijloacelor materiale
4. Universul cercetării sau delimitarea populaţiei
5. Preancheta
6. Documentarea
7. Stabilirea ipotezelor
8. Construirea eşantionului
9. Redactarea chestionarului
10. Pretestarea şi definirea chestionarului precum
şi anchetei pilot
11. Administrarea pe teren a formularelor
12. Codificarea răspunsurilor
13. Analiza datelor
14. Redactarea concluziilor şi a raportului de
anchetă (propuneri de intervenţie în viaţa socială
legate de fenomenele studiate)
 ALEGEREA TEMEI
ETAPELE CERCETĂRII:

STUDIUL BIBLIOGRAFIEI

FORMULAREA IPOTEZELOR

ELABORAREA
METODOLOGIEI

CULEGEREA DATELOR

ANALIZA DATELOR

IPOTEZELE S-AU
CONFIRMAT?

NU DA

REFORMULĂM IPOTEZELE RAPORT

1. Stabilirea şi delimitarea temei
Tema de cercetare poate fi aleasă pe baza
interesului de cunoaştere al cercetătorului. Acest
demers poate fi denumit cercetare fundamentală
(academică) axat pe studierea unor teme esenţiale.
Pentru a-i convinge pe cei din jur de importanţa
temei sale, cercetătorul trebuie să construiască o
motivaţie adecvată a alegerii temei. Există şi
posibilitatea ca tema să fie comandată de un
beneficiar interesat să obţină informaţii. În toate
ipostazele, este recomandat ca cercetătorul să se
orienteze după semnificaţia socială a temei şi să
contribuie la rezolvarea diferitelor probleme sociale.
 O problemă socială este acel fundament social
care afectează o anumită colectivitate, se află în
sfera ei de preocupări şi asupra căreia se doreşte să
se intervină pentru influenţarea evoluţiilor lui.

Delimitarea obiectului ne ajută să stabilim

populaţia ce urmează a fi investigată.
2. Formularea obiectivelor

Pentru fiecare cercetare trebuie să se urmărească

obiective precise în legătură cu populaţia care va fi
investigată.

Obiectivele pot fi teoretice, metodologice şi

practice.
Se face distincţia între
- obiective generale şi
- obiective particulare.
 Ca obiective generale menţionăm (OG):
- evidenţierea specificului unui fenomen (descrierea)
- realizarea unei diagnoze (determinarea frecvenţelor
de manifestare a fenomenului)
- formularea de explicaţii privind relaţiile cu alte
fenomene
- impactul, elaborarea de predicţii referitoare la
evoluţia fenomenului
- identificarea de soluţii pentru fundamentarea unor
decizii
- stabilirea unei strategii într-un domeniu
- evaluarea efectelor diferitelor acţiuni (servicii,
programe, proiecte)
- măsurarea schimbării sociale.
 Ca obiective particulare (OP):
- cunoaşterea modalităţii de acţiune socială
într-un domeniu
- sau descifrarea mecanismelor de influenţă
socială.
3. Calcularea şi stabilirea mijloacelor materiale
Pe lângă competenţa profesională, interes şi
pasiune sunt necesare şi anumite materiale şi
anume:
- mijloace documentare,
- mijloace de deplasare,
- mijloace de redactare,
- aparatura,
- echipe de cercetare etc.
4. Universul cercetării sau delimitarea populaţiei
Cercetările sociologice se referă la populaţie, la
colectivităţi şi grupuri umane și în ultima instanţă la
societate ca întreg, structurată la nivel naţional şi
internaţional.
Definirea universului unei cercetări înseamnă
delimitarea populaţiei căreia îi este specific
fenomenul studiat la un moment dat.
Specificarea universului cercetării presupune
evidenţierea caracteristicilor de bază ale populaţiei
care sunt de natura demografică, economică,
culturală.
 Ancheta prin chestionar se realizează prin
utilizarea unui eşantion care este extras
dintr-o populaţie mai largă, numită populaţie de
referinţă sau univers al cercetării.

Este necesar să stabilim populaţia cercetării

imediat după ce au fost stabilite obiectul şi
obiectivele ei (punctul 1 si 2).
5. şi 6. Preancheta şi Documentarea

Documentarea prealabilă are în vedere atât:

- documentarea livrească (literatura de specialitate,

arhive, raporturile unei cercetări anterioare);

- cât şi una de teren (preancheta) prin luarea la

cunoştinţă pe cale directă de fenomenele ce
alcătuiesc tema cercetării (observaţii, discuţii cu
specialişti, vizite în localităţi, convorbiri cu populaţia).
 În documentarea sa, cercetătorul poate apela la trei
categorii de surse de informare:
-a) populaţia poate fi întrebată, observată sau
implicată în experimente sociale
-b) realitatea socială definită ca evenimente în
desfăşurare poate fi observată
-c) documentele sociale sunt supuse unor analize
statistice şi/sau de conţinut.

Preancheta este o etapă care serveşte alături de

documentare la formularea şi definirea ipotezelor.
7. Stabilirea ipotezelor
Ipoteza este o explicaţie plauzibilă care devine
teorie dacă cercetarea o confirmă.

Ele au rolul de a orienta întreaga activitate de

cercetare.

Ipotezele de lucru trebuie formulate în termenii

“dacă… atunci…” sau “cu cât… cu atât…”.

Pentru a realiza scopurile anchetei trebuie

formulate o serie de ipoteze care urmează a fi
verificate pe teren.
8.Construirea eşantionului

O ancheta se întreprinde cel mai adesea prin

intermediul unui eşantion şi foarte rar prin
investigarea directă a întregii populaţii.

Ancheta prin chestionar poate fi considerată din

acest punct de vedere drept un caz particular al
anchetei prin sondaj.
Talia eşantionului

- trebuie să fie suficient de mare pentru a asigura

reprezentativitatea şi valoarea răspunsurilor care vor
fi date

- şi suficient de mică pentru ca echipa de cercetare

să poată chestiona pe toţi subiecţii aleşi.

Eşantionarea este o operaţie necesară în orice

ancheta prin chestionar şi ea nu poate fi întreprinsă
decât cu ajutorul legilor statistice şi matematice.
 Alegerea tipului de eşantion depinde de mai mulţi
factori:
- natura datelor
- gradul de omogenitate al populaţiei
- natura universului studiat
- mijloacele materiale de realizare a investigaţiei
- natura anchetei.
 Un studiu realizat de G.Gallup în S.U.A. a arătat
că, la nivelul întregii populaţii de referinţă,
probabilitatea de eroare scade astfel:
- dacă la un eşantion de 100 de persoane
probabilitatea de eroare este de 15%,
- la un eşantion de 900 de persoane, ea este de 5%,
- pentru un eşantion de 10.000 de persoane,
probabilitatea de eroare scade la 1.5%.

Cu alte cuvinte, cu cât volumul eşantionului este

mai mare, cu atât probabilitatea de eroare este
mai mică.
Tipuri de erori

- erori de eşantionare - care depind de gradul de

reprezentativitate al eşantionului

- erori de măsurare - care îşi au originea în

imprecizia chestionarului, în greşeli profesionale ale
operatorilor.
9. Redactarea chestionarului

Când elaboram chestionare întrebările trebuie să

fie clare, concise, simple, lipsite de orice
ambiguitate.

Pretestarea şi ancheta pilot vor indica care dintre

întrebări sunt adecvate şi care întrebări trebuie
eliminate.
Tipuri de întrebări
- Întrebări închise – sunt cele mai răspândite
întrebări şi pot fi bipolare sau cu un evantai de
răspunsuri precodificate din care subiectul alege
răspunsul care i se potriveşte.
- Întrebări deschise – răspunsurile nu sunt
prevăzute şi subiectul este liber sa îşi exprime
opţiunea.
- Întrebări semi-deschise sau semi-închise – unde
principalele răspunsuri posibile sunt redactate şi
codificate ca şi în cazul întrebărilor închise, dar se
lasă posibilitatea de a adăuga răspunsuri libere în
afara evantaiului propus ca şi în cazul întrebărilor
deschise.
- Întrebări scalate (cu răspunsuri ierarhizate) – unde
avem două mari categorii care clasifică datele :
- date cu privire la obiect, unde se utilizează
observaţia;
- date cu privire la imaginea sau reflectarea
obiectului în conştiinţa subiecţilor, populaţiei
cercetate unde se utilizează chestionarul. Avem
două situaţii:
Întrebări prescalate – se construieşte în prealabil o
scală şi fiecare răspuns posibil ocupă o poziţie
ierarhică între două extreme;
Întrebări postscalate – unde răspunsurile sunt
ierarhizate după administrarea chestionarului şi după
analiza lor de conţinut.
- Întrebări grafice – constituie o posibilitate
interesantă de culegere de date şi informaţii. În
loc de întrebările clasice se utilizează desene,
imagini, fotografii etc.

- Întrebări test – unde avem 5 tipuri:

- întrebări de cunoştinţe,
- de aptitudini sau de randament,
- de inteligenţă,
- legate de profesie,
- legate de personalitate.
- Întrebări despre fapte, obiecte, acţiuni

- Întrebări speciale – din care fac parte

întrebările filtru sau de control şi înseamnă că
sunt redactate forme diferite pentru acelaşi
conţinut care apoi sunt amplasate în zone
diferite ale chestionarului.
Punerea în pagină.
Este bine să respectăm următoarele reguli:
- pentru a avea răspunsuri cât mai sincere şi
individualizate nu trebuie să lăsăm ca întrebările “să
curgă” una după alta potrivit conţinutului lor, pentru a
nu lăsa subiecţii “să raţionalizeze” sau să coreleze
răspunsurile;
- să începem cu întrebările introductive;
- întrebările mai delicate, mai sensibile să fie
împrăştiate în tot chestionarul;
- chestionarul să nu fie prea lung.
10. Pretestarea şi definirea chestionarului
precum şi ancheta pilot

Pretestarea va stabili şi va măsura gradul de

acceptabilitate, nivelul de înţelegere şi de
interpretare a întrebărilor de către subiecţi.

Pretestarea verifică următoarele:

- însuşirile termenilor utilizaţi;
- forma întrebărilor;
- ordinea întrebărilor;
- validitatea şi fidelitatea formularului;
- dacă textele auxiliare sunt satisfăcătoare.
11. Administrarea pe teren a formularelor

Procedeele de aplicare sunt:

- autoadministrarea;
- administrarea directă;
- expedierea prin poştă a chestionarului;
- administrarea colectivă (tip extemporal).
12. Codificarea răspunsurilor

Este operaţia prin care cercetătorul stabileşte

tipurile de răspunsuri şi atribuie fiecărui tip o cifră
sau o literă (adică un cod). (SPSS)

Codificarea este o etapă intermediară între

administrarea chestionarului şi analiza răspunsurilor,
constând în transcrierea informaţiilor într-un limbaj
determinat de coduri, fiecare cod corespunzând unei
singure categorii de date.
 Există două procedee principale de codificare
sau transfer:
a) codificare pe subiecţi;
b) codificare pe caracteristici (pe date)
 Transcrierea nu ridică probleme când este vorba
de întrebări închise. În cazul întrebărilor deschise
operaţiunea este mai dificilă, trebuie să se parcurgă
etape suplimentare, codul putând fi stabilit:

a)fie în prealabil (în funcţie de categoriile de răspuns

posibile sau aşteptate);

b)fie după o despuiere manuală a chestionarelor sau

a unui eşantion extras din ansamblul lor care constă
în analiza de conţinut a răspunsurilor şi în
descoperirea tipurilor de răspuns.
13. Analiza datelor

Reguli care trebuie respectate:

a) analiza rezultatelor trebuie să se înscrie în
perspectiva ipotezelor de lucru stabilite iniţial,
bazate pe preancheta şi studiul documentelor;
b) pe parcurs trebuie făcute analize suplimentare
pentru datele care prezintă interes;
c) trebuie evitate explicaţiile “gratuite”
d) analiza trebuie să fie realizată unitar.
14. Redactarea concluziilor şi a raportului de
anchetă (propuneri de intervenţie în viaţa socială
legată de fenomenele studiate)

Principalele reguli care trebuie cuprinse în raportul

final al investigaţiei:
- concluziile trebuie să fie scurte şi complete
- expunerea trebuie să fie clară, precisă
- ideile şi concluziile trebuiesc solid argumentate
- materialul grafic ilustrativ (tabele, figuri s.a.m.d.)
trebuie să fie simplu şi uşor de citit
- concluziile şi propunerile practice trebuie
redactate cu mare grijă

- redactarea materialului va fi însoţit de anexe

(model de chestionar sau alte instrumente
folosite) tabla de materii a materialului
redactat (bibliografie, documentarea
prealabilă).
- în urma analizei se emit propuneri de
intervenţie în viaţa socială legate de
fenomenele studiate.