INVESTIGAŢIA SOCIOLOGICĂ

Autor: Conf. univ. dr. Ionuţ Anastasiu

10.4. Metoda anchetei sociologice

Ancheta sociologică este definită în literatura de specialitate ca fiind „o descriere

detaliată şi cuantificată a unei populaţii – o hartă precisă sau o măsurare precisă a
potenţialului” (Gray 2004). Tehnicile utilizate în cazul anchetelor sociologice sunt:
interviul sau chestionarul. Ambele metode au un grad înalt de standardizare. Însă,
spre deosebire de chestionar, a cărui dimensiune cantitativă nu poate fi negată de
nimeni, interviul poate fi utilizat atât în cadrul anchetei, cât şi în scop calitativ. Astfel,
spre deosebire de interviul standardizat, în cercetarea calitativă principalele obiective
ale cercetătorului ce utilizează interviul sunt (Stake 2010):
- obţinerea unor informaţii unice, deţinute de persoana intervievată.
- colectarea unei totalităţi de informaţii de la cât mai multe persoane, ce confirmă
integral datele.
- găsirea unui „lucru” pe care cercetătorii au fost incapabili să-l observe singuri.
Pentru elaborarea chestionarelor, anchetelor sociale, interviurilor etc. este necesar
ca în prealabil să fie identificaţi în mod riguros indicatorii şi variabilele necesari
cercetării de teren. Indicatorii au rolul de a clasifica datele în categorii bine structurate,
oferind o imagine globală asupra domeniului cercetat. Există mai multe categorii de
indicatori şi variabile (Vlăsceanu 1986):
1. Indicatori demografici: sex, vârstă, status marital, naţionalitate, rasă,
caracteristici ale familiei (câţi membri conţine, tip, genealogie) etc.;
2. Indicatori socio-economici: ocupaţie, calificare profesională, nivel de instruire,
venituri (status socio-economic), apartenenţă grupală, vechime în muncă, origine
socială etc.;
 3. Variabile care vizează mentalitatea persoanelor investigate: atitudini, opinii,
cunoştinţe, motivaţii, valori individuale sau de grup etc.;
4. Variabile comportamentale – sunt definite în raport cu declaraţiile indivizilor
despre propriile comportamente trecute, actuale sau viitoare şi nu cu observaţii ce
privesc comportamentele efective;
5. Indicatori ecologici: au în vedere proprietăţi ale ecosistemelor, aspecte de
ecologie urbană sau rurală, modalităţi de localizare socio-geografică a
zonei/regiunii/localităţii analizate etc.
Caracteristicile metodei anchetei (Roman 2009):
- permite cercetări cantitative la scară mare, fiind o metodă „eşantională” prin
excelenţă, ceea ce constituie nu numai un avantaj, ci o sursă de dificultăţi tehnice. Căci,
operând cu eşantioane mari (mergându-se adesea până la eşantioane naţionale), ancheta
are de rezolvat probleme dificile legate tocmai de procedurile de eşantionare
(reprezentativitatea eşantionului, tipul optim de eşantion, mărimea eşantionului etc);
- permite tratarea matematică a masei de date culese în mai mare măsură decât
alte metode;
- anchetele reclamă un aparat de proporţii mari (cercetători – anchetatori,
operatori de interviu, codificatori etc);
- fiind o metodă mai puţin plastică decât celelalte, ea nu se poate aplica cu
uşurinţă la paliere sau nivele mai profunde ale realităţii sociale, pretându-se mai puţin
la studii de nivel micro-sociologic;
- metoda anchetei sociologice nu se poate aplica în laborator (cum este cazul cu
metoda observaţiei, fără să mai vorbim de metoda experimentală), ci numai „pe teren”.
De aceea, tehnicile experimentale nu-şi găsesc aplicarea decât în limite foarte înguste;
- este cea mai extensivă dintre metodele sociologiei, ceea ce va imprima
cercetărilor de tipul anchetei un caracter descriptiv şi superficial mai pronunţat faţă de
alte metode.
Anchetele sociologice sunt de două tipuri: descriptive şi analitice. Anchetele
descriptive au ca scop măsurarea caracteristicilor unei populaţii. Ele se pot aplica în
domenii foarte diverse, precum sondajele de opinie, cercetările de piaţă, însă cele mai
cunoscute anchete descriptive sunt acelea referitoare la preferinţele electorale ale
publicului. Pe de altă parte, anchetele analitice au în principal rolul de a testa
validitatea unei teorii, „obiectivul lor fiind acela de a explora şi testa asocieri între
variabile” (Gray 2004). În acest caz, se face distincţia între variabilele dependente – ce
sunt subiectul cercetării, fiind influenţate de variabilele independente – şi variabilele
independente – cauzele schimbărilor survenite la nivelul variabilelor dependente, ce
pot fi analizate, măsurate prin intermediul anchetei analitice. „Dacă, de exemplu,
susţinem că ignoranţa este cauza unei anumite prejudecăţi, ignoranţa este variabila
independentă, iar prejudecata respectivă, variabila dependentă” (Johnson 2007).
Cele mai frecvent utilizate anchete în cercetarea sociologică sunt acelea pe bază
de chestionar. Alex Mucchielli (apud Moscovici, Buschini 2007) defineşte chestionarul
ca fiind “o suită de propoziţii, având o anumită formă şi o anumită ordine, pe baza
cărora se solicită părerea, judecata sau evaluarea unui subiect interogat”. Chestionarele
ce constau în serii de întrebări de opinie, de atitudine şi de luări de poziţie faţă de
probleme ale vieţii cotidiene sunt administrate unor eşantioane reprezentative ale
populaţiei care măsoară între 1000 şi 1500 de indivizi (Ibid.).
Există mai multe tehnici de stabilire a acestor eşantioane reprezentative.
Tehnicile probabiliste includ:
- eşantionul probabilist – persoanele sunt trase la sorţi în mod aleator din totalul
populaţiei de referinţă).
- eşantionul stratificat – selecţia persoanelor are în vedere apartenenţa la
anumite grupuri: după vârstă, sex, ocupaţie, categorie socială, regiune etc.); eşantionul
în ciorchine (selecţia indivizilor urmăreşte modul în care aceştia sunt integraţi în
diverse locuri: familii, instituţii/organizaţii/firme, asociaţii etc.
O altă metodă de a stabili un eşantion reprezentativ este aceea a tehnicii prin
cote, ce are în vedere urmărirea unui principiu de proporţionalitate. De data aceasta,
eşantionul reproduce în miniatură caracteristicile sociodemografice ale populaţiei de
referinţă. Această tehnică nu are un caracter aleator; odată stabilit tipul de schemă,
operatorul este acela care decide să selecteze persoanele care intră în cota sa – pe cine
intervievează şi pe cine refuză. În acest sens, au fost stabilite aşa-numitele criterii de
cote, şi anume stratificarea pe sexe, vârste şi clase sociale, ce sunt folosite universal,
fiind factori utili în realizarea oricărei anchete.
În ceea ce priveşte elaborarea chestionarului, trebuie precizat faptul că există mai
multe criterii de diferenţiere a întrebărilor din cadrul acestuia.
 În primul rând se impune distincţia dintre întrebările de fapt şi cele de opinie
(de Singly, Blanchet, Gotman, Kaufman 1998). De ex. în primul caz: Câte lucrări de
sociologie aţi citit? faţă de Cât de utilă consideraţi că este sociologia pentru formarea dvs.? –
Indiferent de gradul de orientare către latura obiectivării în sociologie, trebuie spus că
orice chestionar trebuie să conţină şi întrebări de opinie. Mai mult decât atât, e posibil ca
în timpul cercetării unele întrebări de fapt să primească răspunsuri care ţin mai degrabă
de exprimarea opiniilor şi aceasta din mai multe motive:
- din teamă sau ruşine-atunci când declari că posezi un obiect (o maşină, de ex.)
doar pentru că nu vrei să fii considerat a fi o persoană strâmtorată d.p.d.v. financiar, sau
când declari că intenţionezi să mergi la vot pentru că lumea consideră că a participa la
vot e o datorie civică (deşi, în realitate, nu doreşti să mergi).
- de multe ori oamenii răspund prin aproximare chiar şi la întrebări de fapt. De
exemplu, la întrebarea Din câte cărţi este alcătuită biblioteca dvs.?, cel mai adesea
respondenţii oferă răspunsuri estimative de natură subiectivă (în care cifra oferită ca
răspuns – de cele mai multe ori – este sensibil mai mare decât realitatea).
O altă distincţie esenţială este aceea dintre întrebările deschise şi întrebările
închise. În cazul întrebărilor deschise respondenţii sunt liberi să răspundă aşa cum
doresc, în timp ce întrebările închise presupun variante de răspuns predeterminate,
enunţate de persoana/persoanele care au elaborat chestionarul. Întrebările închise
prezintă avantajul economisirii resurselor: ele costă mai puţin deoarece codarea
răspunsurilor se face rapid; în plus, cercetarea de teren consumă timp mai puţin. Dar şi
întrebările deschise au anumite avantaje:
- Libertatea respondentului de a se exprima într-un limbaj cât mai familiar.
- Informaţiile culese au o încărcătură de noutate/originalitate/spontaneitate
infinit mai mare decât în cazul întrebărilor închise.
- Acordă o importanţă crescută categoriilor mentale/lingvistice prin care oamenii
percep realitatea socială în care trăiesc.
Dezavantajele utilizării întrebărilor deschise:
- Calitatea informaţiilor depinde în mai mare măsură de anchetator, care poate
elimina detalii semnificative.
- Datele culese pot avea o natură fragmentară, ele pot furniza elemente
inutilizabile în raport cu obiectivele cercetării.
 În ceea ce priveşte chestionarele de opinie, George Horace Gallup a stabilit o
schemă de ordonare a întrebărilor în chestionar intitulată Planul în cinci dimensiuni de
alcătuire a întrebărilor:
1. Întrebări filtru închise, cu răspunsuri multiple pentru a afla dacă respondentul
cunoaşte problema aflată în discuţie.
2. Una sau mai multe întrebări deschise referitoare la părerea persoanei faţă de
problema respectivă.
3. Un sistem de întrebări închise, cu răspunsuri multiple despre părţi ale
problemei cercetate.
4. Întrebări deschise referitoare la motivaţia opiniilor respondenţilor.
5. Întrebări închise, cu răspunsuri multiple pentru a măsura intensitatea (puterea)
opiniilor exprimate.

Reguli formale necesare pentru buna elaborare a chestionarului (Chelcea 2007,

Moscovici, Buschini 2007, Rotariu, Iluţ 2006):
- Nu folosiţi întrebările formulate în mod negativ: Ex: Nu credeţi că guvernul ar
trebui să-şi dea demisia? – se sugerează încă din întrebare că respondentul ar trebui să
răspundă afirmativ. De asemenea, trebuie evitate întrebările care conţin duble negaţii.
- Întrebările trebuie să conţină o singură întrebare: Ex: Vă plac câinii sau pisicile?
- Nu supralicitaţi memoria respondenţilor: Ex: La câte spectacole aţi participat în
ultimii doi ani? sau, în cazul întrebărilor închise, nu oferiţi o listă interminabilă de
variante de răspuns pentru că oamenii au tendinţa de a favoriza primele sau ultimele
variante oferite.
- Utilizarea filtrelor trebuie făcută cu moderaţie; trebuie evitate filtrele mari şi de
asemenea folosirea unui număr mare de filtre. Ex: Sunteţi căsătorit? Pentru cei care
răspund afirmativ se continuă: Aveţi copii? etc.
- Nu trebuie plecat de la premisa că oamenii au întotdeauna păreri despre orice,
prin urmare e recomandat ca unele întrebări să conţină ca variantă de răspuns: Nu am
nici-o părere.
- În cazul întrebărilor închise e obligatoriu să existe un echilibru între variantele
pozitive şi cele negative de răspuns: părere foarte bună, bună, indiferent, proastă, foarte
proastă.
 - Întrebările trebuie să fie formulate în strânsă relaţie cu obiectivele propuse. Ex.:
întrebarea Sunteţi mulţumit de pantofii pe care îi purtaţi? este irelevantă dacă ne propunem
să investigăm părerea oamenilor despre preţurile produselor de încălţăminte.
- Trebuie evitate cuvintele vagi sau întrebările ambigue. Ex.: o universitate din
Anglia adresa următoarea întrebare femeilor indiferent dacă ele aşteptau sau nu un copil: Munca
dvs. a devenit mai dificilă din cauză că aşteptaţi un copil? – răspunsul nu poate să însemne
atât faptul că “nu aştept un copil”, cât şi “nu, munca mea nu a devenit mai dificilă...”.
- În cazul întrebărilor închise trebuie evitat ca ordinea răspunsurilor să poată fi
asimilată unei dispuneri de tip ierarhic a valorilor. Ex.: întrebarea referitoare la petrecerea
timpului liber deschide lista variantelor cu spectacolele de muzică clasică sau expoziţii artisitice
şi se finalizează cu telenovelele şi dansul pe ritm de manele.
- Anumite contexte sociale pot fi defavorabile utilizării unor termeni. Ex.: în
statele cu orientare liberală cuvântul a interzice provoacă în mod direct o reacţie de
respingere; la întrebarea Credeţi că SUA ar trebui să interzică discursurile publice împotriva
democraţiei? Se obţin mult mai puţine răspunsuri de tip DA decât NU la întrebarea
opusă Credeţi că SUA ar trebui să autorizeze discursurile publice împotriva democraţiei?
Sociologul francez Jeannine Richard-Zappella a demonstrat că următoarele cinci
întrebări nu sunt deloc echivalente:
a). Funcţionarii sunt privilegiaţi?
b). Gândiţi că funcţionarii sunt nişte privilegiaţi?
c). Găsiţi că funcţionarii sunt nişte privilegiaţi?
d). Estimaţi că funcţionarii sunt nişte privilegiaţi?
e). Aţi spune că funcţionarii sunt nişte privilegiaţi?
Prima întrebare dă senzaţia că respondentul cunoaşte foarte exact situaţia
funcţionarilor; următoarele trei întrebări solicită o opinie personală, dar plecând de la
premise diferite, iar ultima are în vedere modul condiţional, ceea ce dă impresia că
răspunsul se poate modifica în funcţie de alte elemente.
Într-un alt exemplu oferit de acelaşi sociolog se arată că întrebarea Credeţi în
Dumnezeu? obţine 81% din răspunsuri DA, în timp ce întrebarea Credeţi, oare, în
Dumnezeu? obţine doar 66%.
Ordinea întrebărilor într-un chestionar necesită o atenţie deosebită, existând un
set de tehnici (Chelcea 2007):
 Tehnica pâlniei: trecerea de la o întrebare de nivel general la una cu caracter
particular. Exemplu: Sunteţi sau nu de acord ca medicii de la spitalele de stat să primească
bani de la pacienţi pentru tratamentul medical? urmată de întrebarea Dv. aţi dat vreodată
bani medicului?
Tehnica pâlniei răsturnate: trecerea de la particular la general.
Blind effect: constă în furnizarea unei multitudini de informaţii inutile pentru a
deturna atenţia către detalii nesemnificative. Ex. Test Harvard: Dacă
1 = 5; 2 = 25; 3 = 325; 4 = 4.325; 5 = ?
În elaborarea chestionarului, “efectul” sau “fenomenul de orbire” se realizează
prin introducerea unor întrebări nesemnificative pentru ca persoanele investigate să nu-
şi dea seama care este problema luată în discuţie.
Halo effect: constă în tendinţa de “iradiere” a aprecierii unei calităţi particulare a
unei persoane către întrega personalitate a acesteia. Ex.: de cele mai multe ori, oamenii îşi
imaginează că persoanele frumoase sunt întotdeauna şi inteligente. Atunci când se referă la
chestionar, efectul Halo are în vedere faptul că “persoana anchetată poate fi influenţată,
în mod mai mult sau mai puţin conştient, de răspunsurile pe care le-a dat la întrebările
precedente” (Ferréol 1998).