Metodele cercetării psihopedagogice: ancheta

  ANCHETA – METODĂ DE CERCETARE ÎN PSIHOLOGIE ŞI PEDAGOGIE

Ancheta, ca metodă de cercetare psihopedagogică, diferită de ancheta
judiciară sau ziaristică, presupune recoltarea sistematică a unor informaţii despre
viaţa psihică a unui individ sau a unui grup social, ca şi interpretarea acestora în
vederea desprinderii semnificaţie lor psihocomportamentale. Două caracteristici sunt
esenţiale pentru noţiunea de „anchetă”, ca metodă de cercetare:

1. caracterul ei metodic, în sensul că trebuie să satisfacă unele cerinţe

riguroase şi să permită recoltarea unor informaţii cuantificabile;

2. caracterul particular al realităţii asupra căreia se apleacă: universul

personal, intim al celui cercetat, părerile lui personale despre el sau despre alţii
(ancheta psihoindividuală); universul social, instituţionalizat (ancheta socială);
universul psihic colectiv, supraindividual,  latent sau activ, conştient sau inconştient
(ancheta psihosocială). În cercetarea psihologică sunt utilizate două forme ale acestei
metode pe care le prezentăm în continuare.

Ancheta pe bază de chestionar

Ancheta pe bază de chestionar este una dintre cele mai laborioase metode ale
psihologiei şi pedagogiei, informaţii despre ea putând fi găsite în diverse lucrări de
specialitate (S. Chelcea, 1975; F. Bacher, 1982; Claude Javeau, 1985 etc). Folosirea ei
ştiinţifică presupune parcurgerea mai multor etape (asemănătoare cu cele prezentate
în capitolul al II-lea): 1. stabilirea obiectului anchetei; 2. documentarea; 3. formularea
ipotezei; 4. determinarea populaţiei (universul) anchetei; 5. eşantionarea; 6. alegerea
tehnicilor şi redactarea chestionarului; 7. pretestul (pentru a vedea dacă chestionarul
a fost bine elaborat); 8 redactarea definitivă a chestionarului; 9. alegerea metodelor
de administrarea a chestionarului (prin persoane special destinate acestei operaţii sau
prin autoadministrare); 10. despuierea rezultatelor; 11. analiza rezultatelor obţinute în
raport cu obiectivele formulate; 12. redactarea raportului final de anchetă. Dintre
toate acestea, etapele 6 şi 8 au o mare importanţă.

Chestionarul constituie instrumentul esenţial al acestei forme de anchetă. Din

păcate nu există o unanimitate de păreri în definirea lui. Mucchielli are dreptate atunci
când afirma că „un chestionar nu trebuie să fie considerat ca o listă de întrebări”
(Mucchielli, 1968, p. 9), aşa cum, din nefericire, se mai procedează şi astăzi.
Dimpotrivă, arată el, toate mijloacele de cercetare a răspunsurilor (întrebări propriu-
zise, alegeri de imagini şi desene, modalităţi de măsurare a atitudinilor, tehnici de
relevare a personalităţii) pot fi folosite într-un chestionar. Claude Javeau era de părere
că şi o serie de teste psihologice, cum ar fi testele de activităţi, de randament, de
rezolvare de probleme, de învăţare etc. ar putea fi introduse în chestionare (Javeau,
1985, p. 75 - 76). Aceasta nu înseamnă, că trebuie să confundăm chestionarele
anchetei psihologice cu chestionarele sau inventarele de personalitate care au scopuri
psihodiagnostice. Reţinând această diferenţiere, Septimiu Chelcea defineşte
chestionarul ca fiind „o succesiune logică şi psihologică de întrebări scrise sau de
imagini grafice cu funcţie de stimuli, în raport cu ipotezele cercetării, care prin
administrarea de către operatorii de anchetă sau prin autoadministrare, determină din
partea celui anchetat un comportament verbal sau nonverbal, ce urmează a fi
înregistrat în scris” (Chelcea, 1975, p. 140).

Este frecvent utilizat în ştiinţele socioumane. Constă dintr-un ansamblu de

întrebări scrise în ordine logică şi psihologică a căror răspunsuri vor fi consemnate în
scris. Întrebările din chestionar pot fi însoţite de imagini, poze, scheme pentru
explicitarea acestora fără a necesita lămuriri suplimentare din partea operatorilor.

Chestionarele pot fi administrate direct de operator sau primite prin poştă. În

cazul chestionarelor primite prin poştă alcătuirea acestora cuprinde:

- foaia introductivă în care se oferă o serie de informaţii despre scopul

studiului, garantarea confidenţialităţii subiectului ce va transmite răspunsurile şi alte
lămuriri referitoare la modalităţile de completare a chestionarului;

- instrucţiuni de aplicare în care se fac recomandări asupra timpului de

completare a chestionarului şi modului în care trebuie returnat chestionarul;

- chestionarul propriu-zis.

Chestionarele care vor fi administrate de operatori vor cuprinde doar foaia sau
foile cu întrebări şi răspunsuri, iar informaţiile despre scopul studiului,
confidenţialitate, recomandări de completare etc. vor fi exprimate verbal de către
operatori. De asemenea aceştia vor oferi şi alte lămuriri necesare clarificării diferitelor
aspecte exprimate de cei chestionaţi dar fără influenţarea de gândire şi răspuns ai
acestora. Cei chestionaţi trebuie asiguraţi că nu există răspunsuri bune sau greşite
astfel încât să nu păstreze ezitare în completarea chestionarelor.

Clasificarea chestionarelor

Din punct de vedere al calităţii se pot distinge două tipuri de chestionare (S. Chelcea
1998).

- chestionarele de date factuale – de tip administrative referitoare la fapte

obiective ce pot fi observate direct şi verificate. Sunt folosite în investigarea
fenomenelor socioumane a datelor de identificare a persoanei, nivel de educaţie,
apartenenţa politică, religioasă, socială, etnică etc.

- chestionarele de opinie  - se obţin date imposibil de observat direct.

Cu ajutorul acestora se încearcă cunoaşterea şi intensitatea opiniilor, se pot

studia interese, motivaţii, atitudini, înclinaţii, etc.

După cantitatea informaţiei putem avea:

- chestionare speciale cu o singură temă, mai greu de realizat, se aplică în

general când se doreşte obţinerea unei păreri referitoare la un cotidian, revistă, carte,
etc.

- chestionare “omnibus” cu mai multe teme; se obţine o cantitate mai mare de

informaţii.
  

După forma întrebărilor se pot distinge:

- chestionare cu întrebări închise (precodificate) în care gradul de libertate în

alegerea răspunsurilor este limitat, doar la variantele propuse de cercetător. Aceste
întrebări pot avea una sau mai multe variante de răspuns. Pot fi cu răspunsuri
dihotomice (Da, Nu) cu alegere multiplă sau în evantai.

- chestionare cu întrebări deschise (libere postcodificate) în care persoanele

chestionate au libertatea de exprimare.

Acest fapt îngreunează codificarea dar aduce un plus de cunoaştere.

După modul de aplicare al chestionarului putem avea:

- chestionare autoadministrative presupun înregistrarea răspunsurilor de către

însăşi persoanele incluse în eşantionul investigat. Subiecţii formulează şi
consemnează totodată răspunsurile. Se elimină în acest fel factorii care pot influenţa
răspunsul, personalitatea celui care aplică formularul. Probabilitatea ca subiecţii să
răspundă la întrebări mai personale este mai mare. Dar să nu uităm în cercetare şi
subiectivitatea caracteristică fiecărui participant. Din cadrul acestora fac parte
chestionarele poştale, cele publicate în ziare şi reviste sau cele ce însoţesc utilizarea
unui produs.

- chestionare administrate de operatorii de anchetă, oferă avantajul că se pot

da lămuriri suplimentare indiferent de nivelul de şcolarizare în ciuda faptului că sunt
mai costisitoare.

Structura chestionarelor

Chestionarele cuprind diferite tipuri de întrebări, care după funcţia lor au:

- contact – întrebări introductive

- trecere la o nouă problemă din cuprinsul chestionarului - întrebări de trecere;

- oprire în răspunderea la întrebările succesive a unor categorii de subiecţi –

întrebări filtru;

- separare a răspunsurilor “pro” şi “contra” dar nu împiedică urmărirea

succesiunii în răspuns a subiecţilor – întrebări bifurcaţie;

- ajută la explicarea diferitelor poziţii ale subiectului  - întrebările “de ce?”;

- verificarea opiniei exprimate precum şi a consistenţei acesteia  - întrebări

control;

- de analiză a răspunsurilor din chestionare – întrebări de clasificare.

 Întrebările din chestionar nu sunt stimuli izolaţi, se raportează unele la
celelalte, se presupun şi se influenţează reciproc în funcţie de succesiunea şi poziţia
lor. (Chelcea 1998,    p. 236).

Pentru a fi eficient chestionarul în afară de corectitudinea formulării şi

poziţionării întrebărilor trebuie să respecte anumite reguli cu privire la format şi
conţinut.

Întrebările din chestionar trebuie să urmărească ordinea logică de la întrebări

impersonale , neutre, la întrebări personale, specifice. Trecerea de la general la
particular este aşa-numita tehnică a pâlniei (funnelling) în care subiectul răspunde în
primul rând la întrebări vizând aspecte generale, continuând cu răspunsuri la întrebări
particulare, realizându-se astfel o trecere firească către problemele personale.

Tehnica pâlniei răsturnate (reversed funnelling) urmăreşte demersul invers de

la particular la general.

În formularea întrebărilor trebuie să se aibă în vedere eliminarea răspunsurilor

induse, evitându-se astfel efectul „hallo”.

Dimensiunea sau numărul optim în întrebări este încă un subiect de discuţie.

Nu există un număr fix de întrebări pentru anumite tipuri de chestionare. Lungimea
chestionarului sau numărul de întrebări dintr-un chestionar, depinde de numărul
indicatorilor aleşi de cercetător şi consideraţi esenţiali pentru tema de cercetare, de
timpul necesar răspunsului la întrebări, astfel încât să nu suprasolicite capacitatea de
concentrare voluntară a atenţiei din partea subiectului. Dimensiunea chestionarelor
diferă în funcţie de scopul cercetării şi metodologia utilizată.

Designul chestionarelor – este un indicator al seriozităţii, importanţei

cercetării, este amprenta cercetătorului pe baza căruia cel care este solicitat să
răspundă îşi face o primă impresie. De aceea se va avea grijă la aranjarea în pagină,
la spaţiile libere destinate răspunsurilor. Hârtia pe care se vor tipări chestionarele nu
va fi de foarte slabă calitate.

Întrebările trebuie formulate clar, fără a folosi argouri, regionalisme, arhaisme

sau din contră termeni ştiinţifici.

Se pot utiliza diferite scale, variante pentru răspunsuri cum ar fi:

- scale cu răspunsuri numerice, grafice, cu răspunsuri figurale, cu scale de

discriminare crescătoare, descrescătoare, etc.

Elaborarea chestionarelor

Nu se începe cu formularea rapidă a întrebărilor capcană în care mulţi se

avântă. Mai întâi se stabileşte tema anchetei. Odată definită şi stabilită tema se trece
la alegerea setului de indicatori pe baza cărora se pot formula întrebările. În raport cu
fiecare întrebare formulată, la gradul de abstractizare al acestuia, ce poate genera în
mintea subiectului (teamă, oboseală, plictiseală, refuz, conflicte) etc.

În elaborarea chestionarelor se parcurg mai multe etape:

 - etapa de pregătire – în care se alege tema, tipul chestionarului şi stilul de
consemnare a răspunsurilor;

- elaborarea proiectului de chestionar care poate avea mai multe întrebări

decât vor răspunde în final;

- analiza critică şi eliminarea întrebărilor neadecvate sau reformularea lor;

- stabilirea formei finale;

- pretestarea în care prin aplicarea pe un număr mic de subiecţi se analizează

răspunsurile şi eventualele observaţii;   

- revizuirea chestionarului în vederea definitivării acestuia şi aplicarea pentru

cercetarea temei propuse.

Avantajele chestionarului

- poate fi aplicat cu uşurinţă;

- păstrează anonimatul subiecţilor;

- permite colectarea de informaţii într-un timp relativ scurt;

Limitele chestionarului

- nu se pot culege informaţii suplimentare;

- identitatea subiecţilor nu e cunoscută;

- nu se pot da lămuriri suplimentare;

- nu se poate verifica în cazul unui chestionar prin poştă dacă răspunsurile sunt
ale unui singur membru al familiei sau a mai multor.