Stanciu Oana Iuliana

Master – Limba româna actuală- structură, dinamică și funcționalitate, anul I

Metode de cercetare pedagogică

Cercetarea pedagogică este o acţiune de observare şi investigare, pe

baza căreia cunoaştem, ameliorăm sau inovăm fenomenul educaţional.
Practica educativă constituie, pentru cercetător, o sursă de cunoaştere, un
mijloc de experimentare, de verificare a ipotezelor şi de generalizare a experienţei
pozitive. În acelaşi timp, cercetarea pedagogică, prin concluziile ei, contribuie la
inovarea şi perfecţionarea procesului de învăţământ şi de educaţie.
Rolul cercetării pedagogice constă în: explicarea, interpretarea,
generalizarea şi inovarea fenomenului educaţional prin schimbări de structură, sau
prin introducerea de noi metodologii mai eficiente.
Proiectul de cercetare este o sinteză a organizării cercetării pe etape şi
poate să aibă următoarea structură:
 tema (problema) de cercetat: importanţă şi actualitate;
 motivarea alegerii temei: scopul şi modul de evaluare;
 istoricul cercetării problemei; stadiul actual;
 ipoteza generală, ipoteze parţiale şi obiectivele cercetării;
 metodologia cercetării: durata cercetării, locul, echipa de cercetare, etape,
variabile dependente şi independente, eşantion, metode, tehnici şi mijloace
de învăţământ, instrumente de cercetare (teste, proiecte didactice);
 verificarea ipotezei de cercetare prin teste finale sau alte modalităţi;
 finalizarea cercetării şi valorificarea ei (elaborarea unei lucrări ştiinţifice,
implementarea concluziilor etc.).
Metodele de cercetare ale pedagogiei pot fi clasificate în funcţie de
obiectivele fundamentale urmărite. Din acest punct de vedere, putem vorbi despre :
 a) metode de culegere a datelor (observaţia, experimentul, interviul,
chestionarul, metoda cazului, testul etc.) ;
b) metode de prelucrare a datelor (metoda statistică, metoda matematică,
reprezentarea grafică) ;
c) metode de interpretare a concluziilor (metoda istorică, metoda hermeneutică,
metoda psihanalitică etc.).
Cele mai importante metode folosite în practica pedagogică:

CHESTIONARUL

Acest instrument reprezintă o succesiune de întrebări adresate subiecţilor

într-o formă scrisă, într-o ordine de natură logică şi psihologică. În elaborarea unui
chestionar sunt parcurse mai multe etape :
- elaborarea setului de întrebări în raport cu scopul cercetării ;
- aplicarea iniţială la un grup restrâns în scopul perfecţionării setului de
întrebări ;
- aplicarea chestionarului la eşantionul supus cercetării ;
- deschiderea chestionarului şi interpretarea lui.
Un chestionar presupune două părţi : a) o parte introductivă, în care se
argumentează necesitatea aplicării acestuia, se scot în evidenţă scopul şi
obiectivele aplicării acestui instrument, se dau o serie de indicaţii de completare
corectă a răspunsurilor, şi b) o parte în care sunt evocate întrebările punctuale, într-
o anumită succesiune şi gradaţie.
Pornind de la natura întrebărilor, chestionarele sunt de mai multe feluri :
1. cu răspunsuri închise, ce permit alegeri din mai multe variante fixate
2. cu răspunsuri deschise, la care subiectul îşi construieşte răspunsul în
totalitate ;
3. cu răspunsuri mixte, care îmbină atribute ale variantelor de mai sus.
Formularea întrebărilor se face respectând anumite condiţii : întrebările
trebuie să fie în corcondanţă cu natura cercetării, ele trebuia să fie formulate corect
şi să aibă sens, să vizeze un singur aspect, să nu inducă sau să nu sugereze
răspunsurile celor anchetaţi, să fie explicite şi redactate într-un limbaj cunoscut de
elev.

Ancheta prin chestionar are ca obiectiv producerea unei cunoasteri

stiintifice. Aceasta nu se situeaza numai la nivel empiric, angajand si un punct de
vedere teoretic, o viziune asupra lumii in potrivit careia un fapt social este
determinat de alte fapte sociale. Astfel, utilizam chestionarul in cazul in care
trebuie identificate efectele anumitor factori sociali.
Chestionarul este o succesiune logica si psihologica de intrebari scrise
sau de imagini grafice cu functie de stimuli, in raport cu ipoteza cercetarii, care
prin administrare de operatori de ancheta sau prin autoadministrare, determina din
partea celui anchetat un comportament verbal sau nonverbal, ce urmeaza afi
inregistrat in scris.
Conceperea chestionarului
Prima operatie de selectie consta in delimitarea obiectului, a granitelor sale.
Totodata trebuie definite inca de la inceput, macar provizoriu, notiunile care vor
sta in centrul anchetei, cu scopul de a gasi indiactori adecvati. Dificultatea in
aceasta faza consta in explicitarea unei proceduri pe care o practicam, cel mai
adesea, inconstient.
Dupa ce am definit notiunea sau notiunile care constituie obiectul
anchetei, terbuie gasiti indicatori empirici, mijloace de a evidentia empiric, de a
masura. Inainte de a elabora un chestionar, trebuie realizate concomitant 3 operatii:
’ lectura a ceea ce s-a scris despre tema studiata, cunoasterea modului in care
anchetatorii au incercat pana in acel moment sa explice conduita in cauza, a
rezultatelor si limitelor cercetarilor anterioare;
’ ascultarea a ce spun actorii sociali despre propriile practici, in scopul
familiarizarii cu practicile ce urmeaza a fi analizate; nu trebuie sa stii numai cum
sa le vorbesti indivizilor, cum sa le pui intrebari, ci si sa fii atent la modul in care ei
descriu activitatile la care participa;
’ elaboarea progresiva a unei problematici, a unei interogari retorice.
In ceea ce priveste partile chestionarului acestea sunt:
-una care se refera la obiectul propriu-zis al anchetei;
-alta care permite cunoasterea determinantilor sociali ai acestuia.
Clasificarea chestionarului
A.Dupa continut
- chestionare de date factuale- de tip administrativ, vizand fapte obiective,
susceptibile de a fi observate direct si verificate de alte persoane
- chestionare de opinie-date de ordin subiectiv,imposibil de observat direct; se
studiaza si atitudinile, motivatiile si interesele, dispozitiile si inclinatiile unei
persoane
- chestionare speciale- cu o singura tema; se utilizeaza in studierea pietei sau
comportamentului electoral
- Chestionare “omnibus”- cuprind mai multe teme; ofera posibilitatea de a
surprinde interactiunea si conditionarea acestora
B.Dupa forma intrebarilor
1)Intrebari inchise (precodificate)- permit decat alegerea unor raspunsuri dinainte
fixate, existand astfel posibilitatea cuantificarii raspunsurilor cu ajutorul unei scale.
Acestea au cateva avantaje cum ar fi: faciliteaza analiza statistica, sprijina memoria
celui anchetat, permit aplicarea unor chestionare cu mai multi itemi, sporesc
anonimatul si securitatea celui anchetat. Inconvenientul acestui tip de intrebari este
legat de ssugestibilitatea pe care o implica prezentarea precodificata a
raspunsurilor.
2) Inrebari deschise (libere, postcodificate). Acestea alsa libertatea unei exprimari
personale, aducand un plus in cunoasterea particularitatilor populatiei. Un
dezavantaj al acestui tip de intrebari este ca sunt greu de codificat.
3) Intrebari mixte- au o parte inchisa si una deschisa; acesta din urma lamurind
sensul raspunsului inchis.
C. Dupa modul de aplicare
a) Chestionare autoadministrate
Raspunsurile sunt inregistrate de insisi subiectii supusi investigatiei,
eliminandu-se in acest mod unul din factorii care influenteaza raspunsurile-
personalitatea celui care aplica chestionarul
b) Chestionare administrate de operatori de ancheta
Aceasta reprezinta modalitatea cea mai raspandita de culegere a datelor.
In cazul acestiu tip de chestionare foarte importanta este stabilirea contactuludintre
persoana anchetata si operatorul de ancheta. Este interzisa modificarea unui raspun
dupa ce s-a trecut la urmatoarea intrebare. Totodata operatorul nu se va multumi, in
cazul intrebarilor inchise, sa incercuiasca codul, ci va consemna si comentarii.
Administrarea chestionarului prin intermediul operatorilor de ancheta presupune
din partea acestora respectarea unor reguli tehnice: studierea chestionarului,
memorarea intrebarilor, respectarea succesiunii intrebarilor, inregistrarea fidela a
raspunsurilor, intervievarea persoanelor indicate, pastrarea secretului profesional.

METODA OBSERVAȚIEI
 Este una dintre cele mai utilizate metode ale pedagogiei şi constă în
urmarirea intenţionată, după un plan, a fenomenelor specifice educaţiei în
condiţiile derulării lor normale, naturale. Chiar dacă în fazele iniţiale observaţia
este neintenţionată, difuză, fragmentată, în timp, ea se specializează devenind
sistematică, organizată, continuă. Eficienţa observaţiei sistematice este dată de
respectarea unor condiţii : subiecţii studiaţi nu trebuie să afle că asupra lor se
exercită observarea (astfel conduita lor se schimbă), faptele observate se vor
consemna imediat şi complet – pentru a nu interfera cu alte fapte sau cu opiniile
observatorilor.
Observaţia de calitate se face după un anumit plan. Cadrul didactic care
doreşte să afle mai multe lucruri despre elevii săi utilizând această metodă trebuie
să parcurgă următorii paşi :
- evidenţierea unui fapt demn de observat sau stabilirea unui domeniu de
urmărit;
- informarea de ordin teoretic asupra specificităţii domeniului observat;
- observarea propriu-zisă a faptelor şi consemnarea rezultatelor;
- interpretarea rezultatelor şi integrarea acestora în câmpul practicii
educaţionale.
Această metodă are avantajul că nu cere condiţii speciale de cercetare
(aparatură sofisticată, laboratoare etc.) şi nici alocarea unui timp special pentru
cercetare. Ea poate fi efectuată în orice moment al activităţii educatorului cu elevii.
Metoda în discuţie prezintă şi unele limitări: observatorul este dependent de
fenomenele observate, rezultatele observaţiei sunt mai mult abordări calitative ce
nu suportă prelucrări de înalt nivel, prin observaţie sunt surprinse consecinţele, nu
şi cauzele care generează anumite fenomene.
Metoda observaţiei trebuie corelată şi complementată cu alte metode de
cercetare.
“Nu putem studia oamenii decât dacă comunicăm cu aceştia, ceea ce
presupune să împărţim existenţa cu ei în mod durabil (Griaule, Leenhart) sau
trecător (Levi Strauss). Observaţia participativă constă în participarea în mod real
la viaţa şi activităţile subiecţilor observaţi, conform categoriei de vârstă, sex sau
statut în care cercetătorul reuşeşte să se situeze prin negocierea cu gazdele sale în
funcţie de propriile deziderate sau de locul pe care acestea din urmă consimt să i-l
acorde”

Există o multitudine de tipuri de observaţii şi numeroase criterii de

clasificare a procedeelor de aplicare a acestei metode. De la autor la autor
terminologia variază, chiar dacă fondul problemei rămâne acelaşi. Se conturează
însă în prezent tot mai accentuat tendinţa de a trata observaţia dintr-o dublă
perspectivă: cea a paradigmei cantitative şi cea a paradigmei calitative.
(M.Hammerslez şi P.Atkinson, 1983; J.Lofland şi L.Lofland, 1984, B.L.Berg,
1989; D.L.Jorgenson, 1989; Cglesne şi A.Peshkin, 1992; P.A.Adler şi
P.Adler1994; P. Iluţ, 1997).Se face astfel distincţia între observaţia cantitativă şi
observaţia calitativă.

După Patricia A. Adler şi Peter Adler, ceea ce diferenţiază observaţia

calitativă de ceea tradiţională, cantitativă, se referă la faptul că aceasta în esenţă
este fundamental naturalistică, se desfăşoară în context natural, vizează actorii
sociali care în mod natural participă în interacţiuni şi urmează cursul vieţii de zi cu
zi, (1994, 378).

O clasificare mai elaborată a observaţiei o întâlnim în lucrarea

Einfuhrung in die Methoden der Empirischen Soziologie de Renate Mayntz et. Al.
(1969), în care se analizează distinct: observaţia sistematizată şi observaţia
nesistematizată, observaţia de teren şi observaţia de laborator, observaţia
participativă şi observaţia nonparticipativă. Observaţia sociologică este o tehnică
de lucru care face parte dintr-un set de tehnici practicate în investigaţiile sociologic
şi totodată o etapă sau un moment al demersului sociologic.

Este de menţionat faptul că orice cercetare impune utilizarea unui

întreg set de tehnici, (nu este suficient un singur instrument )- pe de o parte- şi pe
de altă parte. Ignorarea unor tehnici şi etape principale se află la originea unor
concluzii empiriste, psihologiste, formaliste etc. şi constituite- putem spune –
semnul unei anumite imaturităţi a sociologiei. Realizarea unor observaţii ştiinţifice
asupra unui fenomen social impune definirea cât mai precisă a temei şi obiectivelor
şi elaborarea unor ipoteze adecvate.”

În general, observaţia presupune urmărirea intenţionată şi sistematică a unui obiect

sau fenomen, în stare naturală, în condiţii obişnuite de existenţă şi
manifestare/desfăşurare cu scopul de a le cunoaşte cât mai profund şi de a le
descoperi trăsăturile esenţiale.
Ca metodă de colectare de date în cercetările pedagogice, observaţia constă
în urmărirea intenţionată, metodică şi sistematică a unui fenomen sau a unui
complex de fenomene educaţionale, dintr-o anumită perspectivă, în condiţii
obişnuite de existenţă şi desfăşurare (fără nici o intervenţie din partea
cercetătorului),în scopul explicării, înţelegerii şi ameliorării lor. Ea implică o
structurare a datelor, care determină apariţia semnificaţiilor.

Observaţia sistematică a activităţii şi a comportamentului elevilor în

clasă, îi permite profesorului colectarea de informaţii diverse şi bogate, referitoare
la activitatea elevilor, la abilităţile şi competenţele disciplinare/intelectuale şi
practice ale acestora.
Instrumentele de evaluare specifice acestei metode sunt:

 fişa de evaluare;
 scara de clasificare;
 lista de control/verificare;

O observaţie ştiinţifică eficientă presupune:

 planificarea, organizarea, dirijarea şi desfăşurarea observaţiei să se
subordoneze anumitor scopuri şi obiective precizate de la începutul
observării;

 întrunirea/asigurarea condiţiilor de desfăşurare naturală a fenomenelor

educaţionale;

 înregistrarea şi descrierea cât mai detaliată, obiectivă, exactă, fidelă şi

riguroasă a datelor;

 consemnarea promptă, imediată, atât a faptelor pedagogice derulate, cât şi a

datelor observaţiei graţie utilizării anumitor instrumente, cum ar fi schemele,
tabelele, notaţiile codificate, fişele sau foile de observaţie, protocoalele de
observaţie;

 urmărirea aceluiaşi fenomen în ipostaze, condiţii şi împrejurări diferite şi

confruntarea datelor obţinute, pentru asigurarea validităţii şi fundamentării
ştiinţifice a acestor date, precum şi a concluziilor observării;
 asigurarea caracterului activ şi participativ al observării, prin adoptarea unei
atitudini active faţă de datele relevate de observaţie şi prin valorificarea
acestora;

 finalizarea observării cu explicarea fenomenelor educaţionale investigate şi

ulterior cu elaborarea unor ipoteze care să stea la baza unor cercetări
experimentale sau cu formularea unor concluzii.
 BIBLIOGRAFIE

1. Cucoş, Constantin, 2001, Pedagogie, Polirom, Iaşi

2. Drăgan, I., Nicola, I., (1995), „Cercetarea psihopedagogică”, Editura

Tipomur, Târgu-Mureş