Modalitǎţi la care poate apela profesorul pentru formarea

sintalitǎţii grupului – clasǎ

Oamenii traiesc organizaţi in grupuri deoarece sunt fiinţe sociale. Un grup social
reprezintă un ansamblu de indivizi între care există relaţii bine definite şi în care fiecare individ
are conştiinţa apartenenţei la grup. Membrii unui grup au o anumită structură, funcţionează după
unele reguli prestabilite, au interese comune şi urmăresc realizarea unor scopuri specifice, bine
delimitate.
După cum se ştie, grupurile sociale sunt ansambluri de indivizi umani între care
există diferite tipuri de interacţiuni şi relaţii comune determinate. Există mai multe tipuri de
grupuri sociale: grupuri de muncă, grupuri ludice etc. Clasa de elevi este un grup educational.
Dinamica grupului este un proces neîntrerupt, rezultat al unor acumulări continue şi
imperceptibile a acţiunilor şi influenţelor externe. Astfel, se constată că, de la fenomenul de
izolare,dominant în primele săptămâni de la constituirea grupului, se trece, în etapele
următoare,la depăşirea sferei înguste a relaţiilor intergrupale, la conturarea şi impunerea
fenomenului de expansiune afectivă a membrilor grupului.
Grupul se află într-o continuă mişcare şi transformare,într-un proces neîntrerupt de
acomodare şi adaptare. Gradul de coeziune al unui grup, determinat de tipurile de relaţii
interpersonale dintre membrii acestuia dar şi în raport cu liderul afectiv poartă denumirea de
sintalitate. Pentru a determina specificitatea colectivului ca întreg, R. Cattell a adoptat conceptul
desintalitate, folosit pentru a distinge personalitatea grupului de personalitatea individului.
BogdanTiberiu apreciază că: ,,Sintalitatea clasei este o rezultantă calitativă,
întotdeauna altceva şi dincolo de simpla reunire a individualităţilor distincte”. Sintalitatea
colectivului concretizează acele mecanisme privitoare la relaţiile dintre elevi,care afectează
colectivul în ansamblul său, impunându-i o notă specifică. Profesorul Nicola o desemna ca fiind
o personalitate ondulatorie, în sensul că ea nu este statică şi rigidă. Sintalitatea grupului
reprezintă emergenţă personalităţilor individuale şi a interacţiunilor dintre acestea: stiluri de
lucru, motivaţii, etc.
Clasa de elevi este, în primul rând, un grup formal, constituit pe baza unor cerinţe
instituţionale, cu roluri bine precizate pentru participanţi şi înscrise în documente reglatorii şi
regulamente şcolare. Pe lângă raporturile obligatorii, reglate şi controlate social (aspectul
formal), în interiorul unei clase de elevi există şi relaţii interpersonale, psihologice (aspectul
informal). Relaţiile de prietenie sau de duşmănie,opiniile intime, convingerile, grupările spontane
în funcţie de afinităţi ş.a., toate acestea sunt aspecte informale. Profesorii, prin natura muncii lor,
trebuie să-şi adapteze activitatea în funcţie de asemenea fenomene care se manifestă în interiorul
colectivelor de elevi cu care lucrează.
Interacţiunile sociale din interiorul clasei de elevi pot fi analizate la două niveluri:
-relaţiile profesori-elevi;
-relaţiile elevi-elevi.
Aceste relaţii interpersonale reprezintă legăturile psihologice, conştiente şi directe
ce se stabilesc între oameni – după cum afirmă Mielu Zlate.
Interacţiunea educaţională este bazată pe relaţii de intercunoaştere, relaţii socio-
afective, relaţii de influenţare şi cele de intercomunicare. Aşadar, procesul de comunicare joacă
un rol primordial în cadrul relaţiilor interpersonale. Procesul comunicării (implicit cel al
limbajului) este privit ca un element definitoriu al condiţiei umane.
Necesitatea profesorilor de a cunoaşte particularităţile grupurilor de elevi cu care
lucreazăare o triplă finalitate (M. Zlate, C. Zlate, 1982):
1. Praxilogică  – întrucât, pe baza informaţiilor obţinute, profesorii pot să conceapă modalităţi
practice de intervenţie psihopedagogică, de natură să-i mobilizeze pe toţi elevii clasei pentru a
participa la realizarea obiectivelor care revin colectivului din care fac parte, să se impliceactivşi
direct în viaţa de grup.
Cunoaşterea grupului clasei de elevi ca grup urmăreşte, aşadar, în primul rând,
ameliorarea funcţionalităţii şi a eficienţei acestuia. Pentru a preveni apariţia unor eventuale
fenomene de rezistenţă sau ripostă din partea grupului la iniţiativele de implicare colectivă în
rezolvarea problemelor colectivului clasei, este necesară o bună cunoaştere de către profesori a
atitudinilor şi a opiniilor colective, a motivelor care pot să-i determine pe elevi să colaboreze, a
valorilor dominante, a structurii grupului, la un moment dat şi a tendinţelor de evoluţie ale
acestuia.
2.Organizatorică  – deoarece permite o mai bună organizare şi conducere a colectivelor de
elevi.
3. Diagnostică şi prognostică  – pentru că îi ajută pe profesori să înţeleagă, să explice şi să
interpreteze, pe de o parte, starea actuală a grupului clasei, de exemplu, gradul de coeziune, de
omogenitate, autonomie.

METODE ŞI TEHNICI DE CUNOAŞTERE A GRUPURILOR 

Există multe situatii in viata socială în care este foarte utilă aplicarea metodelor de
cunoaştere a grupurilor, ca de exemplu:
1)     Inceperea activitătii cu un grup necesită detinerea unor informatii despre el. Intr-o astfel de
situatie, daca un profesor cere detalii elevilor referitoare la performantele sau la aspiratiile lor, el
va obtine caracteristici psihoindividuale, nu unele psihosociale. De aceea este foarte necesara
utilizarea metodelor “autobiografiei” si “profilului psihologic” al grupului.
2)     Aprecierea gradului de participare al fiecarui elev individual sau a intregului grup la
activitatea de seminar necesita utilizarea metodei “observatiei sistemice pe baza categoriilor
interactionale” elaborate de Bales. Astfel se poate aprecia continutul si calitatea celor discutate,
numarul participantilor la discutii si felul in care s-au implicat ei in rezolvarea problemelor
ridicate.
3)     Aprecierea eficientei grupului in functie de relatiile dintre membrii acestuia, de atmosfera
creata in grup , se poate face utilizand “tehnica sociometrica”. Aceasta metoda analizeaza
relatiile afectiv-simpatice, deci relatiile de simpatie sau antipatie manifestate de membrii
grupului.
4)     In situatiile de selectie sau promovare a oamenilor si in cele de formare sau reconstituire a
grupurilor sociale, este necesara luarea in considerare a criteriilor de ordin psihologic si
psihosocial , a trasaturilor de personalitate, relatiilor din cadrul grupurilor si atmosfera de grup.
Stabilirea tipului de “personalitate interpersonala” al grupului poate fi de mare folos in atingerea
acestor obiective.

Dintre metodele de cunoaştere a grupurilor de elevi, amintim:

1. OBSERVAŢIA SISTEMATICĂ

Metoda cel mai des utilizată de profesori pentru cunoaşterea grupurilor de elevi cu
care lucrează este observaţia sistematică. Ea presupune urmărirea şi consemnarea, după un plan
dinainte elaborat, a manifestărilor grupului în diferite situaţii sociale, cu scopul
cunoaşterii particularităţilor acestuia.
Ca şi în alte domenii, metoda observaţiei se poate aplica într-o multitudine de
forme (de exemplu, observaţie directă/indirectă) şi trebuie să satisfacă aceleaşi cerinţe generale
(de exemplu, existenţa unui plan de observaţie; existenţa unui sistem de înregistrare exactă a
datelor; stabilirea unor procedee de verificare a informaţiilor, evidenţa surselor de eroare şi de
distorsionare subiectivă). O tehnică specifică de observare este aceea a comunicării dintre
membrii unui grup şi a interacţiunilor dintre ei, cunoscută sub numele de “analiza
interacţiunilor”. Tehnica a fost concepută de psihosociologul american Robert Bales. Scopul
acestei tehnici este acela de a înlesni culegerea unor informaţii pertinente privitoare la :
-conţinutul predominant al comunicării dintre membrii grupului (de exemplu, schimb de
informaţii, opinii, sugestii);
-orientarea şi tipologia interacţiunilor dintre aceştia (de exemplu, grup centrat pe rezolvarea
sarcinilor / grup centrat pe preocupări socio-afective);
-sensul dominant de acţiune al participanţilor (de exemplu, emitere / solicitare de
informaţii,opinii, sugestii etc.). Specificul acestei tehnici constă în observarea derulării
interacţiunii dintre membrii unui grup de discuţie, în situaţiile în care se analizeaza, se
delibereaza, se decide modul de rezolvare a unei probleme.
Observatia stiintifica are la baza anumite ipoteze si intrebari, fapt care ii asigura
caracterul organizat si sistematic. Observatia stiintifica se realizeaza cu mijloace specifice de
catre persoane cu pregatire speciala cu scopul explicit de a culege date cu caracter stiintific.
Observatia stiintifica urmareste sa dea o semnificatie lucrurilor si proceselor percepute, sa
verifice ipotezele spre a stabili o lege de producere a lor. Observatia stiintifica presupune scopul
cunoasterii si se desfasoara dupa reguli bine stabilite si indelung verificate, pentru a confirma sau
infirma o teza anterioara.
Observarea elevilor in timpul desfasurarii activitatilor scolare este dificila si
consuma mult timp. Prima sarcina este de a decide ce trebuie inregistrat. Uneori este usor sa
inregistrezi cum vorbeste un elev, ce spune, dar fiecare act al vorbirii implica o inlantuire de
cuvinte, o viteza a pronuntarii, un ton folosit, un numar de pauze intre cuvinte etc.
 Realizarea unei grile de observatie, a unei liste cu rubrici care sa faciliteze
inregistrarea si clasificarea datelor va contribui decisiv la selectarea unor aspecte semnificative.
De exemplu, in legatura cu atentia unui elev, putem stabili initial o lista de aspecte: capacitatea
de concentrare sau de fluctuatie, mobilitatea sau inertia etc. Constanta comportamentului intr-o
mare varietate de situatii reprezinta aspectul important care trebuie retinut pentru interpretare.
Observatia stiintifica are urmatoarele caracteristici (dupa Sthal, H.H., 1974, p.138):
- este metodica si fundamentata stiintific, adica are la baza o teorie, intentia de a spune
observatiei anumite lucruri, altfel spus este fondata pe o ipoteza;
- este sistematica, adica se desfasoara dupa un plan, nu haotic. Se urmareste in mod constant
planul de observatie si eventual evolutia procesului, fenomenului pe etape, in timp;
- este integrala, adica obtine, recolteaza o informatie globala asupra tuturor laturilor
fenomenului, procesului, pentru ca realitatea nu poate fi inteleasa decat in totalitatea sa;
- este analitica – presupune operatia de desfacere a unui fenomen in elementele lui alcatuitoare;
- este precisa si exacta, fiind consemnat, in momentul observatiei;
- este repetabila si verificabila;
- este judecata critic, adica trecuta prin filtrul ratiunii, datele fiind comparate si verificate.
Etapele necesare elaborarii protocolului de observatie in clasa de elevi:
1. Stabilirea scopului
2. Fundamentarea teoretica – cunoasterea domeniului
3. Stabilirea si lansarea ipotezelor – judecati apriori
4. Intocmirea grilei de observatie
5. Prelucrarea si interpretarea datelor
6. Extragerea concluziilor
Observatia se poate realiza in cadrul :
-         activitatilor didactice – lectii
-         activitatilor educative – ora de dirigentie
-         activitati extrascolare – excursii, vizite la diferite obiective cu caracter educativ.
In cadrul acestor activitati se pot observa urmatoarele aspecte din comportamentul elevului:
-         atitudini prezente la debutul activitatii – opozitie, pasivitate, cooperare, entuziasm;
-         atitudinile din timpul activitatii – spontaneitate, formulare de intrebari;
-         actiuni si miscari necontrolate – agitatie, ticuri, miscari ale ochilor, mainilor, corpului;
-         vorbirea – elemente din paraverbal;
-         modalitati de solutionare a problemelor – felul de realizare a temelor sau a exercitiilor din
clasa.
Operationalizare – ex.: prietenia: - zambetul adresat reciproc; oferta de imprumut de obiecte fara
alte obligatii; discutii pe teme comune.

2. TESTUL SOCIOMETRIC

Testul sociometric se poate prezenta sub forma unui interviu (atunci când se
aplică şcolarilor mici) sau sub forma unui chestionar, ale cărui întrebări îi pun pe elevi sa-şi
exprime preferinţele pentru colegii din clasă cu care ar dori să stea în aceeaşi bancă, sau să-şi
petreacătimpul liber, ori să colaboreze în realizarea diferitelor tipuri de activităţi şcolare .
Uneori,întrebările puse le pot solicita să “ghicească” pe acei colegi care i-ar prefera / i-ar
respinge pe ei înşişi în calitate de parteneri pentru activitatea respectivă, răspunsurile fiind
însoţite de motivarea răspunsurilor date.
În funcţie deconţinutul lor, întrebările unui test sociometric pot viza, aşadar, mai
multe “criterii sociometrice”: unele urmăresc obţinerea de informaţii despre anumite stări de fapt
din interiorul grupului şi se numes ccriterii diagnostice (de exemplu, informaţii despre atmosfera
generală socio-afectivă a grupului,despre gradul de coeziune a grupului respectiv.), altele au la
bază intenţia de reorganizare a colectivuluiîn vederea desfăşurării cu mai multă eficienţă a unei
anumite activităţi, pe baza preferinţelor elevilor de a lucra în echipă cu anumiţi colegi si în acest
caz, se numesc criterii acţionale. De exemplu, testul poate contine o singura intrebare de tipul:
„Daca s-ar schimba asezarea in bănci, cu cine ţi-ar plăcea să stai în bancă?”; “Cu cine nu ţi-ar
plăcea?”, dar poate conţine şi alte întrebări de genul: “De ce tocmai pe el îl preferi?”; “De ce nu
îl preferi?”; “Pe tine cine crezi că te va alege să-i fii coleg de bancă?” “Cine crezi că nu te va
alege? ”.
În general, testul sociometric permite cunoaşterea relaţiilor interpersonale afectiv-
simpatetice, de preferinţă sau de respingere,din interiorul grupului, poziţia ocupată de fiecare
membru al grupului în raport cu ceilalţi (lideri,marginalizaţi, ignoraţi, respinşi etc.), existenţa
unor eventuale tensiuni sau conflicte latente în grup, posibila scindare a grupului în mai multe
subgrupuri, atmosfera socio-afectivă, gradul de coeziune al grupului, toate, însă, într-o anumită
situatie de viată.
Pentru ca acest test să se poată realiza subiecţii trebuie să cunoască scopul testului,
să nu comunice între ei, să răspundă la întrebări prin nominalizări, răspunsurile să fie sincere.
Matricea sociometrică se realizează pe baza răspunsurilor elevilor sub forma unui
tabel cu intrare dublă, cuprinzâd toţi elevii clasei.Citind această matrice vom şti care
este ,,poziţia’’ fiecărui elev în clasă precum şi relaţiile lui cu ceilalţi elevi.

3. METODA APRECIERII OBIECTIVE A PERSONALITĂŢII

Această metodă urmăreşte aprecierea făcută de elevi asupra diferitelor componente ale
personalităţii propriilor colegi (atitudini, inteligenţă, caracter, temperament, calităţi individuale ale
proceselor psihice).
Este un instrument util pentru cunoaşterea modului în care normele morale sunt asimilate şi
integrate în viaţa internă a colectivului, jalonând activitatea şi comportamentul elevilor, contribuind la
educarea simţului responsabilităţii în formularea unor judecăţi de valoare cu privire la calităţile moral-
volitive ale colegilor (atitudinea faţă de învăţătură, cinstea, sinceritatea, spiritul organizatoric,
colegialitatea, disciplina, ambiţia, respectul).
De asemenea elevii pot fi solicitaţi să se autoaprecieze cât mai obiectiv astfel putându-se
face o comparaţie între rezultatele aprecierii de către colegi, aprecierii de către diriginte a fiecărui elev şi
ale autoaprecierii, dirigintele având posibilitatea de a confrunta propria sa apreciere cu cea a colectivului
şi cu aprecierea elevului.
Metoda aprecierii obiective este eficientă pentru că ajută dirigintele în surprinderea
atmosferei morale ce există în colectivul respectiv, în cunoaşterea locului pe care elevul îl ocupă în
ierarhia morală a colectivului pentru fiecare însuşire în parte, a fluctuaţiilor de la o însuşire la alta în
ansamblul celorlalte şi pentru că stimulează procesul cunoaşterii reciproce între elevi.
 Această metodă a fost iniţată de Gh. Zapan. Cu ajutorul ei se realizează aprecieri cât mai
obiective (a profesorilor asupra elevilor şi a elevilor între ei). Ea se aplică, de regulă, pe o clasă de elevi,
pe o grupă de studenţi sau adulţi care lucrează împreună, se cunosc între ei şi au condiţii care le dau
posibilitatea să se observe şi să se cunoască din ce în ce mai bine.
Obiectivul principal este acela de a surprinde gradul de intercunoaştere dintre membrii unui
microgrup şi de a educa abilitatea de intercunoaştere obiectivă a acestora.
Procedeul experimentat de autor este următorul : se oferă elevilor o anumită probă, spre exemplu,
una constând din mai multe probleme de matematică, pe care aceştia trebuie să le rezolve. După ce elevii
rezolvă proba, li se cere să noteze, în ordine ierarhică, primii 30% dintre colegii care consideră că vor lua
notele cele mai bune şi ultimii 30% care consideră că vor lua notele cele mai slabe. Fiecare elev se va
aprecia şi pe sine, fie între primii 30%, fie între ultimii 30%, sau se va lăsa nescris, adică va figura printre
cei de valoare medie.
De asemenea, profesorul, înainte de a corecta lucrările, va aprecia pe primii 30% şi pe ultimii
30% din elevii clasei la proba respectivă. În acest fel, profesorul are posibilitatea de a-şi perfecţiona
deprinderea de a cunoaşte şi aprecia obiectiv elevii.
Analog, consilierul şcolar poate utiliza această metodă, luând drept criteriu de referinţă diverse
aptitudini şi trăsături de personalitate ale subiecţilor investigaţi.
Aplicarea curentă a metodei aprecierii obiective a personalităţii în practica consilierii şi orientării
elevilor prezintă câteva avantaje:
 permite o diagnoză rapidă a unor capacităţi intelectuale sau trăsături caracteriale;
 educarea capacităţii de apreciere şi autoapreciere obiectivă la elevi;
 dezvoltarea la elevi a responsabilităţii propriilor aprecieri şi decizii.

În concluzie, a cunoaşte un elev înseamnă a descifra notele dominante ale

personalităţii sale, a înţelege şi a identifica motivele care îl determină să acţioneze într-un mod
sau altul şi a prevede la ce să ne aşteptăm de la el. Este necesară cunoaşterea psihologică pentru
asigurarea caracterului diferenţiat al instruirii şi educării personalităţii elevilor, proiectând
metodele adecvate particularităţilor dezvoltării lor psihice şi fizice, de vârstă şi individuale.
De aceea, rolul aplicarii metodelor de cunoaştere a grupurilor sociale este acela de
a-l ajuta pe cercetatorul, organizatorul sau conducatorul unui astfel de grup de a culege cat mai
multe informaţii referitoare la grupul in cauză de a intelege funcţionarea sa şi a
comportamentelor de grup. Daca acesta reuşeşte să atingă scopurile prezentate, va fi capabil să
anticipeze cu usurinta evolutia viitoare a grupului.
 BIBLIOGRAFIE

Elena Joiţa, coord. Pedagogie – educaţie şi curriculum. Craiova: Ed. Universitaria, 2003;

Ion Nicolae, Microsociologia colectivului de elevi, Editura Didactică si Pedagogică, Bucuresti,

1974;

Mielu Zlate, Psihologia socială a grupurilor şcolare, Bucureşti, Editura Politică, 1972;

Romiţă Iucu, Managementul clasei de elevi. Aplicatii pentru gestionarea situatiilor de criza
educationala. Editia a II-a revazuta si adaugită, Editura Polirom, Bucureşti, 2006;

Serge Moscovici, Psihologie, Ştiinţele educaţiei, Ed. Universităţii .Al.I. Cuza. Iaşi, 1997;