Universitatea Pedagogică de Stat ,,ION CREANGĂ” din mun.

Chisinau
Facultatea: Științe ale Educației
Specializare: Pedagogie în învățământ primar

Cultura comunicării pedagogice

Tema: Elementele procesului de comunicare pedagogică

Profesor: Garstea Nina

Elev: Zverhovschi Mariana
 1.1 CARACTERISTICILE CÂMPULUI PSIHOSOCIAL

Psihologia socială este subdomeniul psihologiei care studiază comportamentul

individual în context social. Ea încearcă să descifreze cauzele și natura
comportamentului în situații sociale. Psihologia socială abordează două aspecte:
impactul social asupra comportamentului individual și aporturile personale în
inițierea și cristalizarea unor fapte sociale.

Psihologia socială operează cu o categorie aparte de fenomene, cele care apar în

cadrul interacțiunii social – psihologice, între un anumit context situațional
obiectiv și anumite particularități psihologice, subiective, ale celor angrenați în
diverse situații.

Prin contextul social – obiectiv se înțeleg inclusiv alte persoane, aflate în ambianța
noastră, anticipând contextul central al psihologiei sociale, interacțiunea. Pe baza
acesteia, între social și psihologic, apare un nou fenomen: fenomenul psihosocial.

Omul și procesele psihice în perspectiva psihologiei sociale

Pentru a elucida omul și procesele psihice din punct de vedere psihosocial, se

impun două teze fundamentale:

1. nimic nu există în psihologia umană care să nu fie influențat și condiționat

social.
2. nimic nu există în societate care să nu aibă corespondențe, componente și
implicații psihologice.

Grupul, societatea sunt produse ale acțiunii umane, pentru că omul este un subiect
activ care contribuie la producerea vieții sociale. Diversele forme de activitate
productivă, mișcările sociale, mobilitatea socială, ș.a. sunt expresia implicării
active a omului în societate.

Omul și comportamentele din perspectiva psihologiei sociale

Din perspectiva psihologiei sociale comportamentele unui individ se pot categorisi

în comportamente prosociale sau antisociale
Definiții ale obiectului psihologiei sociale

 Este studiul științific al experienței și conduitei indivizilor în relația cu

stimulii sociali (Muzafer Sherif);
 Este știința evenimentelor, conduitei interpersonale (Krech & Crutchfield);
 Este studiul interacțiunii umane (John B. Watson);
 Examinează și explică modul în care gândirea, sentimentele, conduita
indivizilor sunt influențate de prezența actuală, imaginată, sau implicată a
altora (Gordon Allport);
 Se ocupă cu studiul particularităților psihice ale omului ca ființă
socioculturală, și ale conduitei sale în cadrul grupului din care face parte, cât
și cu studiul psihologiei de grup, colective și de masă, așa cum se manifestă
ele în activitatea umană (P. Golu);
 Este studiul științific al influenței reciproce a indivizilor și contextul său
social (Sabini).

Perspective epistemologice asupra psihologiei sociale

1. Din partea psihologiei: Se concentrează asupra influenței stimulilor sociali

asupra indivizilor și asupra studiului percepției și cunoașterii de către om a
vieții sociale. Este o perspectivă intraindividuală.
2. Din partea sociologiei: Se preocupă de studiul interacțiunii sociale,
comunicării sociale, construcției sociale prin intermediul limbii, etc. Este o
perspectivă interindividuală, în cadrul căreia există o serie de concepții
(psihanalitice, cognitive, interacționiste), i.e. nivele de analiză.
 1.2 Caracterizarea ambiantei educaționale
Ambianța educațională
Reprezintă climatul psihosocial constituit din totalitatea reacțiilor affective
ale agentului. respectiv ale receptorului.
-Confera semnificatia specific umana comunicarii
-Starile afective au un puternic rol motivational, fapt ce declanseaza si
amplificaefortul pentru obtinerea obiectivelor.
Ex: O ambianță dominată de optimism se răsfrânge ȋn mod pozitiv asupra ȋntregii
acțiuni educaționale.

Situatia educațională
Se referă la conştientizarea condițiilor materiale şi spirituale ale unei etape
concrete din dezvoltarea societății si transformarea lor din potențial ȋn real, ȋn
cadrul acțiunii educaționale.
-constituie valoarea potențială pentru acțiunea educațională
-ȋn cadrul acțiunii educaționale, fiecare componentă se detaşează ca entitate de sine
stătătoare, ceea ce duce la un caracter sistemic al acesteia, dat de relațiile stabilite
intre ele.

Factori favorizanți ai accesului la un statut profesional deplin ȋn ȋnvățământ

Există şase discursuri asupra profesionalismului:
- Profesionalismul clasic
- Profesionalismul flexibil
- Profesionalismul pracitc
- Profesionalismul extins
- Profesionalismul complex
- Profesionalismul postmodern

Profesia didactică se conturează pe premisele muncii ȋn echipe interdisciplinare,

fiind recunoscută ca ocupație ce implică deosebite responsabilități civice şi
 exercitarea judecăților profesionale autonome. Fiecare dintre cele şase teorii
prezentate anterior are adepți si dezvoltări ȋn planul profesionalizării didactice,
ȋnsă este dificil de demonstrat care se potriveşte del mai bine muncii cadrelor
didactice.
Perspective optimiste:
A. Realizarea unor demersuri consistente de definire a profesionalizării,
pronind de la exigentele „Noului Profesionalism”

- Savoir, savoir-faire, savoir-etre (Marguerite Altet)

- Profesia: ocupația implicând o pregătire specializată la nivel universitar,
relativ ȋndelungată şi guvernată de propriul cod etic ( Dictionary of
Education)
- Profesorul: persoană angajată oficial pentru scopul de ghidare, direcționare a
experiențelor de ȋnvățare ale copiilor ȋntr-o instituție educațională.
B. Redimensionarea formării inițiale şi continue a personalului didactic ȋn
acord cu sistemul profesionalizării actuale

Formarea :
-trebuie să țină cont de pluralitatea activităților profesionale
- să se armonizeze savoir-ul de predat cu cel de ȋnvățat
- să articuleze teoria şi practica
- să devină personalizată, individualizată
- să devină coerentă
 1.3 Caracterizarea colectivului de elevi
Am realizat subiectiv si imaginar caracterizarea colectivului clasei la care sunt
învăţător/diriginte din perspectiva relaţiilor sociale ale clasei ca grup şi
realizarea unui proiect de program pentru activităţi care să fie adaptat nevoilor
sociale ale colectivului de elevi

Relaţiile dintre oameni şi comportamentele lor în funcţie de nevoi sau

interese comune, definesc grupul social ca fiind "ansambluri de indivizi (elevi),
constituite istoric, între care există diverse tipuri de interacţiuni şi relaţii comune
determinate"6.
Elevul îşi desfăşoară activitatea şi se manifestă într-un context social, unde
îşi însuşeşte valori, clişee comportamentale, îşi formează convingeri prin imitaţie
sau preluare conştientă. El se identifică cu grupul în care se integrează, preluând
normele, valorile şi scopurile acestuia, care îi mijlocesc relaţiile cu ceilalţi în
cadrul activităţii comune. Prestaţiile fiecăruia se desfăşoară în faţa grupului,
trezind reacţii de aprobare sau critice, preţuirea sau sancţiunea din partea colegilor,
ceea ce joacă un rol deosebit de important în selectarea propriilor tipare de
comportament şi în formarea imaginii de sine. Grupul asigură sistemul de referinţă
pentru membrii săi. Tocmai de aceea, cunoaşterea construcţiei sociale a claselor de
elevi, a interacţiunilor ce se stabilesc între membrii unor astfel de grupuri sociale
este esenţială în asigurarea reuşitei activităţii didactice.
 FIŞĂ DE CARACTERIZARE A CLASEI

INFORMAŢII GENERALE
Clasa a VII-a
Număr elevi: 22 elevi.
Profesiile părinţilor: - diverse
Starea sănătăţii: sunt dezvoltaţi normal şi nu au probleme majore de sănătate.
Situaţia la învăţătură: dacă analizăm ca şi grup bună
Elevi cu aptitudini deosebite (sportive, matematice, tehnice): s-au remarcat 3
copii la sport
Starea generală la disciplină a colectivului: în mare măsură sunt disciplinaţi.
Elevi care ridică probleme:
a) sociale:
b) la învăţătură: 1 elev cu dificultăţi de învăţare
c) comportamentale: 1 elev

II. DINAMICA GRUPULUI

Colectivul clasei a VII-a este format din 22 elevi, toţi aceştia au fost colegi de
grădiniţă.
Fiind o clasă cu un număr mic de elevi nu există tendinţa de subdiviziune, de
separare. Acest lucru poate se datorează si faptului ca in activitaţile de învatare
care presupune cooperare şi lucru în echipă, s-a reuşit eliminarea segregării
colectivului.
Alegerea responsabilităţilor din clasă se face cu acordul majoritar al
membrilor acestuia prin vot, ceea ce duce la menţinerea unui echilibru prin
realizarea sarcinilor, responsabilităţilor pe care le-au de îndeplinit fiecare dintre ei.
 Ca grup şcolar are o vechime de 7 ani şi jumatate. Se poate spune că se
observă o oarecare omogenitate a sa, manifestată prin capacităţi intelectuale şi
aspiraţii suficient de asmănătoare, prin relaţii de simpatie, de atractie şi nu de
respingere.
Relaţiile ce s-au stabilit între membrii acestui colectiv de elevi arată un grad
mare de coeziune, manifestat deseori prin interesul crescut faţă de starea celorlaţi
membri în diferite situaţii precum şi atitudinile luate în diverse ocazii. Foarte
important este şi rolul dirigintelui prin atitudinea lui, deschisă faţă de elevi, să fie
percceput de aceştia drept colaborator care să dovedească înţelegere, entuziasm şi
prietenie ceea ce va determina consolidarea coeziunii grupului.

SPECIFICUL CLASEI CA GRUP SOCIAL

La început de an şcolar elevii au fost solicitaţi să alcătuiască un regulament

al clasei, de a lua decizii cu privire la regulile şi procedurile pe care trebuie să le
respecte. Acest demers este justificat în sensul că le da posibilitatea de a controla
tot mai multe aspecte ale activităţii desfăşurate în clasă, bineînţeles sub o
supraveghere, în sensul că acele activităţi să se desfăşoare în acele direcţii care
asigură finalitatea pedagogică planificată. În cadrul acestui grup sunt evidente
relaţiile de colegialitate şi prietenie, lucrează cu plăcere pe grupe fără să ţină seama
de apartenenţa socială sau intelectuală. Degajarea cu care lucrează determină la cei
mai mulţi conformism, acceptare şi favorizează o atmosferă destinsă de lucru între
membrii acestuia. Îndeplinirea unor sarcini sau activităţi comune determină între
elevi o serie de relaţii funcţionale de interdepedenţă în vederea atingerii obictivului
propus. Evident că viaţa în grup comportă şi aspecte”conflictuale”, dar acestea au
rezolvare imediată.
În activităţile extracurriculare au dat dovadă de autonomie, independenţă în
raport cu alte grupuri cu care am desfăşurat activităţile. Atât în clasă cât si în afara
ei în cea mai mare măsură elevii respectă normele de grup.

IV. CONCLUZII
Fiind în clasa a VII-a , elevii au trecut de perioada de acomodare şi se poate
spune că este un colectiv unitar, cooperator cu o sintalitate bine definită care
adoptă relaţii prefernţiale pozitive între elevi, a unor afinităţi ce favorizează
colabotările şi asigură o coeziune internă necesară unei activităţi productive.
 3. ARGUMENTAREA AFIRMAȚIEI
Dupa parerea mea Jakobson are dreptate, dat fiind faptul ca comunicarea se
bazează pe socializarea și schimbul de informatii dintre doua persoane. Sunt de
accord si cu citatul lui, pentru ca el a fost printre primii care au sugerat o schema a
comunicarii lingvistice. Din punctul sau de vedere, in orice act de comunicare
verbala intervin urmatorii factori constitutivi:„Emitatorul (vorbitorul sau
destinatorul) trimite un mesaj receptorului (ascultatorului sau destinatarului).
Pentru a fi operant, mesajul necesita mai intai un context la care sa faca trimitere
(ceea ce, intr-o terminologie oarecum ambigua, este numit „referent”), context
sesizabil de catre destinatar si care fie este verbalizat, fie este susceptibil de a fi
verbalizat; apoi mesajul necesita un cod comun, in intregime sau cel putin partial,
atat destinatorului, cat si destinatarului (sau, in alti termeni, celui care codifica si
celui care decodifica mesajul); in fine, ,,mesajul necesita un contact, un canal
fizic si o conexiune psihologica intre emitator si destinatar, contact care le
permite sa stabileasca si sa mentina comunicarea”. (Jakobson, Closing
statements: Linguistics and Poetics, apud Christian Baylon, Xavier Mignot,
Comunicarea)
Roman Jakobson opereaza distinctia dintre forma si continutul mesajului,
atasand functii distincte acestor doua componente. Se ajunge astfel la o clasificare
cuprinzand urmatoarele functii:
1. Functia emotiva sau expresiva a comunicarii este indeplinita de emitator si
consta in evidentierea starilor interne ale acestuia.O valoare emotionala foarte mare
au interjectiile, unele forme verbale (modul optativ), epitetele si o suma intreaga de
mijloace stilistice prin care exprimam reactiile noastre sufletesti la contactul cu o
realitate oarecare: superlative, repetitii, inversiuni, exclamatii, interogatii etc. In
general, marcile lingvistice ale subiectivitatii emitatorului sunt si marci ale acestei
functii.
2. Functia conativa, persuasiva, sau retorica indreptata catre destinatarul
comunicarii de la care se intentioneaza sa se obtina un anume tip de raspuns.
Forma verbala conativa prin excelenta este modul imperativ. In calitatea sa de arta
a construirii discursurilor persuasive, retorica avea in vedere tocmai valorificarea
potentelor conative ale comunicarii interumane.
3. Functia poetica e centrata pe mesaj, masoara originalitatea, unicitatea
acestuia, gradul sau de expresivitate. Este foarte evidenta in stilul artistic, dar este
prezenta si in stilul publicistic sau colocvial si marcile ei sunt in general figurile de
stil.
 Ea nu are in vedere si referinta, sau fenomenul real pe care il vizeaza
comunicarea. Asa se si explica alegerea de catre Jakobson a denumirii acestei
functii. Se stie ca, spre deosebire de limbajul stiintific, pentru care ceea ce conteaza
cu precadere este despre ce se vorbeste, limbajul poetic pune accentul pe cum se
spune. Daca cel dintai privilegiaza semnificatul, cel de-al doilea privilegiaza
semnificantul. In spatele cuvintelor dintr-un text stiintific se vad intelesurile pe
care ele ni le dezvaluie, pe cand cuvintele unui poem sunt, in mare masura, opace,
ele retinand atentia cititorului asupra aspectului lor concret, ceea ce face ca orice
incercare de a le inlocui cu sinonime sa distruga poeticitatea textului.
4. Functia referentiala acopera referinta mesajului, dar ea vizeaza, in
conceptia lui Jakobson, si cadrul situational (contextul) in care are loc transmiterea
acestuia. Ideea de a trata impreuna aceste doua aspecte pare sa se fi nascut din
dorinta de a separa printr-o cenzura unica aspectele ce tin de sintaxa mesajului de
tot ceea ce priveste relatia acestuia cu realitati exterioare, adica de componentele
semantica si pragmatica. Desi logica, abordarea aceasta a fost receptata de alti
cercetatori drept insuficient de pertinenta, motiv pentru care Derill Hymes a propus
scindarea functiei jakobsoniene in doua: una propriu-zis referentiala, axata pe
subiectul comunicarii si alta contextuala sau situationala, orientata catre cadrul in
care se desfasoara procesul de comunicare.
Marcile ei: formulele de salut si de adresare care ne pot indica relatia dintre
emitator si receptor, statutul acestora, diverse adverbe de loc, de timp, asa-numitele
deictice…
5. Functia metalingvistica se manifesta ori de cate ori in cadrul comunicarii
apare necesitatea de a se atrage atentia asupra codului utilizat. Perifrazele
explicative care precizeaza acceptiunea in care trebuie inteles un termen, gesturile
sau tonul ce indica receptorului cheia in care trebuie decodificat mesajul, apartin
toate sferei metalingvisticului.
Alte marci: definitii, explicatii, precizari ale sensului dat cuvintelor…
6. Functia fatica are in vedere caracteristicile mijlocului de comunicare si
controlul bunei functionari a acestuia. Nenumarate semnale fatice insotesc
comunicarea interpersonala: confirmari verbale sau prin miscari ale capului, dar
mai ales jocul privirilor prin care se reconfirma mereu pastrarea contactului.
In plan obiectiv, concret, functia fatica verifica functionalitatea canalului, prin
intrebari de control de genul “Alo! Mai esti?” “Ma auzi?” in cazul unei convorbiri
telefonice; pe messenger sunt multe alte forme de exprimare a functiei fatice: buzz,
emoticonuri diverse, intrebari etc.
 In plan subiectiv, functia fatica verifica atentia receptorului, gradul de
intelegere a mesajului, prin intrebari ca “Intelegi?”, “Ma urmaresti?” etc.
Potrivit conceptiei lui Jakobson, cele sase functii pe care el le-a definit
coexista practic in orice comunicare. Diferita de la caz la caz este numai
ierarhia lor de importanta, stratificarea rezultata constituind un criteriu de
clasificare a evenimentelor verbale.