PERSPECTIVE TEORETICE IN CEEA CE PRIVESTE

INTEGRAREA EDUCATIONALA SI INCLUZIUNEA SOCIALA A

COPIILOR CU CERINTE EDUCATIONALE SPECIALE

Prof.dr.consilier scolar Tonita Corina ,C.J.R.A.E

Dolj(Liceul Tehnologic Horia Vintila+Scoala Gimnaziala Segarcea )

Abstract:

În orice societate există anumite persoane care, datorită unor deficiențe,

incapacitați nu se pot "integra" în comunitate prin propriile lor forțe. Problematica
persoanelor cu dizabilitați, este atât de ordin emoțional cat si de ordin social. De aceea
societatea, prin diverse mecanisme si pârghii, trebuie sa urmarească si satisfacerea
nevoilor/trebuinelor reale ale persoanelor, in special ale copiilor cu dizabilitati, cu cerinte
speciale educationale, sa le asigure respectarea deplina a intereselor acestora, a demnitatii
si a drepturilor lor în orice împrejurare si în raport cu orice sistem de referinta, în vederea
integrarii acestora ca membri deplini ai societatii. In intelegerea problematicii integrarii
educationale si incluziunii sociale este necesar sa cunoastem si perspectivele teoretice
care s-au conturat de-alungul timpului pe marginea problematicii ,cunoastere in urma
careia putem analiza,trage concluzii si cel mai important lucru este ca ne putem forma si
noi pareri subiective in sens constructiv si de bune practici in ceea ce priveste situatia
prezentata. Urmărind modalitățile de definire a raportului dintre individ (actor social) si
societate (ordine instituțională, ordine interactionala, lume-viată,etc.), ce afirmă sau
neagă rolul activ al celui dintâi si caracterul construit a celei din urma, observăm o
evoluție in planul explicativ al teoriilor asupra socialului.
In acest studiu,ne-am axat pe enumerarea catorva perspective teoretice ale
temei ,avand in vedere identificarea trasaturilor generale si definitorii ale acestora.De
asemenea am incercat sa detaliem unele perspective teoretice cu scopul unei intelegeri
mai adecvate a temei,precum si o anumita tipologizare a acestora.

Cuvinte cheie:

perspectiva,teoretice,social,explicare,integrare,functionalism,paradigma,co
nstructivism.

1.Integrarea scolara este un proces complex si de durata care face

referire la cuprinderea copiilor (in cazul nostru a copiilor cu cerințe speciale) in instituții
școlare obișnuite, sau in moduri de organizare cat mai apropiate de acestea. Este de dorit
sa privim integrarea școlară ca un proces continuu de adaptare la condițiile mediului
școlar si social caracterizat printr-o neîncetată schimbare, mediul schimbându-se in
funcție de cerințele integrării individului. Mai mult, procesul integrării școlare a copiilor
cu cerințe educative speciale trebuie conceput ca o acțiune socială complexă, a cărui
esență constituie nu conformarea mecanică, pasivă a elevului la condițiile mediului școlar
si social, ci corelarea ambilor factori, crearea acelor condiții optime, obiective si
subiective, pentru ca integrarea sa însemne nu numai adaptare, ci si angajare.
2.Integrarea sociala a copiilor cu cerințe speciale in
comunitate face referire la coexistentă si consistentă contactelor si relațiilor
interpersonale in cadrul grupurilor sociale, la concordantă intre norme si conduite, la
interdependentă funcțională a elementelor unui sistem/subsistem social,etc. Conținutul
noțiunii "integrare socială" este dependent de aspectele stabilității, consensului,
controlului social care trebuie sa caracterizeze orice societate. Smaranda Mezei arată ca
integrarea socială poate fi privită ca:
- un proces social prin care se realizează o permanentă reînnoire a unei unități sociale, in
condițiile postulării echilibrului relativ, structural si funcțional al acestei unități,
implicând, in mod necesar, întărirea elementelor ei. In timpul acestui proces, prin
intermediul interacțiunii dintre individ/grup si mediul social specific/integral au loc
modificări/adaptări atât la nivelul individului/grupului care se integrează cat si la nivelul
sistemului/subsistemului social care integrează. In funcție de caracterul activ al
individului si de capacitatea de răspuns al mediului care integrează, se disting mai multe
faze ale procesului ale procesului: acomodare, adaptare, participare si integrare propriu-
zisă care de multe ori poate fi o sinteza diferită in comparație cu componentele inițiale;
- o stare de echilibru social, definită prin absentă marginalitatii si prin convergentă a doi
termeni aflați, inițial, într-o relație de tensiune, convertită ulterior, într-o relație de
armonie si acțiune cooperantă;
- apartenență si participarea neimpusa a individului la un set de norme, valori si atitudini,
comune ale grupului, care odată internalizate si externalizate de individ in
comportamente explicite, facilitează întărirea solidarității funcționale a grupului;

- rezultatul unei serii de adaptări si ajustări normative a individului la un câmp definit de

relații de grup, rezultat care are drept consecință dorită eliminarea conflictelor si
stabilirea unor raporturi coezive si participative. Astfel, se urmărește conformarea
individului la necesitățile sociale si la solicitările mediului organizațional de referință
(grup de egali, scoală, profesie,etc.) precum si caracteristicile procesului prin care
individul/grupul capătă aptitudine de a trai într-un anumit mediu, dobândind cunoștințe,
asimilând valori, internalizand norme,etc1.
3.Perspectiva functionalista.
Perspectiva functionalista (in cadrul funcționalismului specialiștii in istoria
sociologiei au identificat numeroase variante: funcționalismul organicist (Spencer),
funcționalismul părinților fondator (Durkheim,E.,1893,1895), Pareto), funcționalismul
structuralist /sistemic (Parsons, T. 1950-1960),neofunctionalismul (Bacley, Lazarsfeld).
Ca orientare teoretică circumscrisă unui mod tradițional de abordare a fenomenelor
sociale, analiza functionalista a fost fundamentată mai ales de către lucrările sociologilor
americani,cu premise in organicismul spencerian (analogia socialului cu biologicul),
prezentă la Pareto (care substituie analizei cauzale pe cea funcțională) si fundamentată de
antropologia socială engleză (B.Malinowski, Radcliffe-Brown) ea va lua o amplă
dezvoltare in concepția structuralismului functionalist american reprezentat de T. Parsons
si R.K. Merton.
4.Perspectiva constructivista
Perspectiva constructivistă (din perspectiva sociologiilor constructiviste -
indiferent dacă este vorba despre constructivismul cognitiv al fenomenologilor (Berger si
1
Smaranda Mezei - Dicționar de sociologie, Ed.Babel,1993, p.304)
Luckmann), despre constructivismul practic al etnometodologilor (Cicourel, Mehan),
despre cel structuralist (Bourdieu,) sau despre cel al structurării (Giggens) - realitatea
socială este înțeleasă ca realizare, respectiv ca o construcție (in dublă accepție a
termenului, de produs/rezultat si proces) înfăptuită in activitatea cotidiană. Pentru a
analiza ordinea socială se pleacă de la inter-subiectivitatea "oamenilor care construiesc o
lume rezonabilă pentru a putea trai in ea". Analizele de tip constructivist sunt realizate in
termenii apropierii de către un individ capabil de discernământ in termenii reinterpretării,
negocierii si reconstrucției rolurilor, ai producerii simultane ai Eu-lui total si universului
social. Ele implică teza potrivit căreia individul si grupul in care urmează a se integră
sunt in egală măsură áctori/agenți ai acțiunii, capabili sa selecteze, sa prelucreze, sa
producă si sa comunice informații, in forma discursivă sau in forma practică si nu simpli
mesageri/transmițători, simpli receptori ai mesajului. Actorii sociali sunt considerați
capabili de reflexivitate, fără ca aceasta sa însemne ca sunt întotdeauna conștienți de ceea
ce fac, liberi sa"opteze" pentru un comportament sau altul, fără a putea face întotdeauna
ceea ce vor, întrucât sunt obligați sa se supună unor constrângeri structurale sau
interactionale, interiorizate, trecute sau prezente. "Faptele sociale" nu se impun ca
"realitate obiectivă". Intre o norma/regula si aplicarea lor de către oameni concreți există
o distantă, in sensul ca ei nu le reproduc, nu le aplică exact, nu imită întocmai modele
prestabilite, ci pun in act o "metodologie profană" pentru "a da sens" acestor "modele".
Chiar dacă Parsons explică stabilitatea sistemului social prin reproducerea ordinii (care
depinde de gradul de interiorizare a normelor), omul nu este un individ lipsit de
reflexivitate, un "idiot cultural", spune H.Garfinkel.
5. Teoria învățării a lui J. Piaget, ,teoria zonei „proximei
dezvoltari”a lui Vagotsky.
In studiile sale, Piaget a elaborat o teorie originala asupra genezei si
mecanismelor gândirii denumita teoria operațională. In ceea ce priveste invatamantul,
indiferent de domeniile sale, Jean Piaget considera ca acesta ridica trei probleme centrale,
carora nu li s-au dat inca solutii adecvate2:
a) Care este scopul invatamantului? Acumularea de catre cel educat a unor

2
Jean Piaget, Psihologie si pedagogie, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972,
p. 13
cunostinte utile sau a-l invata sa invete si sa inoveze intr-un domeniu oarecare? A invata
sa controleze, sa verifice, sa aprecieze sau doar sa repete cunostinte?
b) Care sunt domeniile (sau subdomeniile) necesare pentru atingerea scopului?
Domeniile de cultura, domeniile de rationare (gandire), domeniile de experimentare?
c) Dupa alegerea acestor domenii este necesar sa cunoastem suficient de
bine legile dezvoltarii mintale a copilului, pentru a gasi metodele cele mai potrivite
tipului de formare dorita.
Potrivit lui Vagotsky, dezvoltarea cognitiva nu presupune obligatoriu o
succesiune de stadii, ci este mai curând rezultatul interacțiunii copilului cu factori din
contextul social in care trăiește. Copilul nu învăță singur, ci in cadrul unei activități
comune cu adultul.
Teoria sa a avut un impact deosebit asupra educației, contribuind la dezvoltarea
paradigmei actuale asupra învățării, denumite „paradigma experți novici”. Spre
deosebire de Jean Piaget, care accentua rolul copilului in propria dezvoltare
cognitiva(fără a nega rolul mediul in care acesta învăță), Vagotsky insista pe rolul
contextelor sociale, care pot oferi experiențe mult mai diverse si eficiente de învățare.
Datorita conceptului de constructivism social promovat de Vagotsky, multi alți
cercetători au făcut studii si analize, multe dintre ele concentrându-se in special pe
capacitatea adultului de a oferi, in mod cat mai eficient, asistenta copilului. Aceasta
asistenta inițială are rol, așa cum citatul de mai sus ne spune, de a oferi copilului puterea
de a se desprinde, într -un final de aceasta nevoie de asistenta si de a porni singur pe
drumul cunoașterii si al dezvoltării proprii.
Aceasta teorie oferă educatorilor o baza extraordinara in munca acestora.

.
Bibliografie selectiva
Buzducea, Doru (2010), Asistența socială a grupurilor de risc, Ed. Polirom, Iași;
Chelcea, S. (1996), Comportamentul prosocial. În A. Neculau (coord.) Psihologie
socială
Chelcea, S. (2007), Cum sa redactam o lucrare de licenta, o teza de doctorat, un
articol stiintific in domeniul stiintelor socio-umane, Bucuresti, Editura Comunicare.ro;
 Chelcea Septimiu, (2011), Metodologia cercetării sociologice, Ed. Economica,
Bucureşti.
Constantinescu, Cornel, Cristea, Sorin (1998), Sociologia educației, Ed.
Hardiscom, Pitești ;
Constantinescu, Cornel ( 2003), Probleme sociologice ale educației, Ed.
Universitatii din Pitești;
Constantinescu, Cornel ( 2003), Arhivarea si analiza secundara a cercetarilor
sociologice , Ed. Universității din Pitești;
Constantinescu, C., Constantinescu, M., (2006/2018), Socializare și educatie în
Manual de Sociologie, coord. Zamfir, C., Chelcea,S., Ed. Economică, Bucuresti;
Constantinescu, Maria (2018), Programe integrate si proactive pentru grupurile
vulnerabile, Bucuresti, Editura ProUniversitaria;
Constantinescu, Maria (2008), Dezvoltare umana și asistență socială, Ed.
Universității din Pitești;
Constantinescu, Maria, (2004), Competenta sociala si competenta profesionala, ,
Editura Economica, Bucuresti.
Constantinescu, Maria, (2008), Dezvoltare umana si asistenta sociala, Editura
Universitatii din Pitesti, Pitesti
Constantinescu, Maria (2008), Familia Romaneasca Intre Traditie si Modernitate
Studii si Cercetari, Pitesti, Editura Universitatii

Otovescu, Dumitru, (2004), Sociologie generala, Editura Beladi, Craiova.

Otovescu D.(2010) Tratat de sociologie generala, Craiova, Editura Beladi
Paun, Emil,(1999),Şcoala – o abordare sociopedagogică, Ed. Polirom, Iaşi,
Popovici, Dumitru,(2003), Sociologia educaţiei, Ed. Institutul European, Iaşi;
Jean Piaget, Psihologie si pedagogie, Editura Didactica si Pedagogica,
Bucuresti, 1972, p. 13
Al. Roşca: Creativitatea, colecţie, orizonturi, Ed. Enciclopedica
română, Bucureşti 1972
Salade, D, Dăscălescu, Învăţăm spre drumul spre mai bine, Ed. Napoca Star, Cluj
Napoca
 Smaranda Mezei - Dicționar de sociologie, Ed.Babel,1993
Stănică, I, Popa, M., Psihopedagogie specială, Ed. Pro Humanitas – Bucureşti,
2001
Tutunaru, Ramona-Elena (2018), Incluziunea școlară și incluziunea
sociala a copiilor cu cerințe educaționale speciale în Revista de Asistență Socială, pp.133-
145, Ed. Polirom, Iași
Vrasmas E.,Vrasmas T.(1993).Copiii cu cerinte educationale speciale .Revista de
educatie speciala ,1.
Zamfir, C., Vlăsceanu, L., (coord.), Dicţionar de sociologie (coord. Zamfir, C.,
Vlăsceanu, L.), Editura Babel, Bucureşti, 1998, p. 234