DIDACTICA OM ȘI SOCIETATE, CA DIDACTICĂ SPECIALĂ.

DELIMITĂRI
CONCEPTUALE. LOCUL DIDACTICII OM ȘI SOCIETATE ÎN SISTEMUL
ŞTIINŢELOR EDUCAŢIEI

II. 1. Considerații preliminare

Pedagogia reprezintă ştiinţa socio-umană care studiază dimensiunea specifică, funcţional-

structurală, a activităţii de educaţie ca activitate orientată în direcţia dezvoltării personalităţii
umane complexe (funcţionalitatea socială specifică), prin acţiuni specifice, structurate la nivelul
corelaţiei funcţionale subiect-obiect, educator-educat (structură specifică). Mulţi savanţi din
domeniul educaţiei au mărturisit că pedagogia este singura ştiinţă existentă, actualmente, al cărui
obiect de studiu este în acelaşi timp şi subiect.1

Alături de teoria educaţiei, care defineşte şi analizează conceptele pedagogice de bază,

stabilizate epistemic la cel mai înalt nivel de generalitate, didactica generală este o disciplină
pedagogică fundamentală ce formează nucleul epistemic al pedagogiei generale. Numită în
literatura de specialitate şi teoria instruirii, teoria procesului de învăţământ sau (în ultimele
decenii) teoria curriculum-ului, didactica generală defineşte şi analizează conceptele de bază
stabilizate epistemic la nivelul teoriei instruirii, ca subteorie a teoriei despre educaţie:

- procesul de învăţământ;
- principiile procesului de învăţământ;
- obiectivele pedagogice;
- conţinutul învăţământului;
- metodologia didactică;
- evaluarea didactică;
- proiectarea pedagogică a activităţii didactice/educative.
Didactica generală are două funcţii pedagogice de bază:

- funcţia normativă, care stabileşte dimensiunea funcţională-structurală-operaţională a

activităţii de predare-învăţare-evaluare în cadrul unităţilor şcolare;
- funcţia prescriptivă, care stabileşte „condiţiile ierarhice”ale activităţii de predare-învăţare-
evaluare (obiectivele, conţinutul, metodele, evaluarea) şi posibilităţile tehnologice de
proiectare şi de realizare a acestora în sens tradiţional, modern și postmodern (curricular).
1
Avanzini, Guy, Introduction aux science de l education, Editura Privat, Touluse, 1976, p. 20

1
 La nivel epistemiologic cele două funcţii amintite intervin prin teoria care stă la baza
didacticii generale, iar la nivel praxiologic, prin teoria aplicată în cadrul ştiinţelor pedagogice
aplicative-didactici aplicate, inclusiv a didacticienilor/metodicilor specialităţii pe diferite
discipline de învăţământ. Dacă didactica generală analizează problemele educaţiei în mod
separat, didactica aplicată le abordează în sistem, în interdependenţă, implicate simultan la actul
concret al învăţării.2

Didactica Om și societate este o didactică aplicată, o didactică a specialităţii. Obiectul ei de

activitate corespunde elementelor abordate de didactica generală, cu particularizare la domeniul
propriu de activitate, legat de educarea copiilor în spiritul inserţiei sociale depline, pentru o viaţă
comunitară activă şi responsabilă, pentru cetăţenie şi o societate democratică. De asemenea,
trebuie amintit faptul că didactica om și societate „împrumută” de la didactica generală
conceptele de bază, pe care le adaptează elementelor proprii de existenţă ca domeniu specific şi
pe care le dezvoltă sub aspect epistemic şi practic –aplicaţional.

Deşi tendinţa actuală este ca domenii ale disciplinelor aparținând ariei curriculare Om și
societate să fie preluate de discipline apărute recent în pedagogia mondială (educaţia pentru
democraţie, participare şi drepturile omului, educaţia ecologică, pentru protecţia mediului
înconjurător, educaţia pentru pace şi cooperare, educaţia pentru sănătate, educație pentru igiena
personală, educaţia interculturală, educaţia pentru timpul liber şi loisir, educaţia pentru o nouă
ordine economică internaţională, educaţia pentru schimbare şi dezvoltare, educaţia comunitară,
educaţia interculturală, educaţia pentru tehnologie şi progres, educaţia pentru comunicare şi
mass-media, educaţia în materie de populaţie sau demografică, educaţia religioasă, educaţia
casnică modernă, educaţia nutriţională, educaţia sexuală etc.), ea îşi întăreşte statutul dobândit în
ansamblul ştiinţelor pedagogice prin diversificarea arealului studiat şi prin centrarea pe
coordonate sociale aflate într-o permanentă metamorfozare şi adaptare la cerinţele societăţii
contemporane.

II.2. Educația morală la vârsta preșcolară

Educația morală este latura educației prin care se realizează formarea și dezvoltarea
conștiinței morale a individului, formarea profilului moral al personalității, elaborarea

2
Joiţa, Elena, Didactica generală-didactica aplicată-didactici speciale, în Didactică aplicată. Partea I-Învăţământ
primar, Editura Gheorghe Alexandru, Craiova, 1994, pp. 7-10

2
comportamentului său socio-moral. Specificul educației morale este determinat de
particularitățile morale și de condițiile socio-pedagogice ce sunt implicate în realizarea ei.
Morala, ca fenomen social, scoate în evidență relațiile ce se stabilesc între oameni, în ipostaza sa
de subiecți reali ce se află în interacțiune, într-un context social uman în care se întruchipează
relațiile omului față de alți oameni și față de sine însuși în care se rezolvă contradicțiile dintre
oameni, dintre om și societate. Este o componentă esențială a procesului instructiv-educativ, care
are ca scop punerea bazei conștiinței și conduitei civilizate a preșcolarului, în conformitate cu
particularitățile de vârstă și comandamentele sociale. Educația morală urmărește educarea
trăsăturilor de voință și de caracter, educarea unor componente și deprinderi morale, dar și
însușirea normelor, regulilor de conviețuire socială, educarea sentimentelor morale.

1. Educația moral- civică, o componentă a educației

Pentru o circumscriere cât mai adecvată a specificului educației morale pornim de la

distincția metodologică care se face între morala socială și cea individuală. Morala socială are un
caracter obiectiv și reprezintă baza antologică a educației morale. Orice acțiune educativă se
raportează neîntrerupt la acest ,,dat,, care constituie atât punctul de plecare, cât și punctul de
sosire prin criteriile în funcție de care se face aprecierea finalității și randamentului său. Morala
nu poate afirma nevoile individuale decât în acord cu valorile generale, cu valorile comune ale
grupului și comunității. Morala se distinge ca unul din mijloacele conștiente principale de care
dispune sistemul social și pe care îl folosește în edificarea omului ca ființă în esența ei socială.

Educația morală trebuie începută încă din primii ani de viața și continuată pe tot
parcursul vieții. Nu este de ajuns ca preșcolarul să știe ce este interzis, este necesar să știe să fie
cinstit, onest, corect, echitabil etc. În situații de conflict cunoștiințele și sentimentele morale nu
sunt suficiente, ci este nevoie de convingeri morale. Acestea nu sunt idei, opinii impuse și induse
subiectului din exterior, ci idei personale dotate cu o certitudine subiectivă, idei forță trăite
puternic afectiv, implantate în structura personalității. Convingerea include într-o unitate
elementele cognitive (ideea, noțiunea morală), afective și volitive (efort voluntar susținut prin
anumite calități ale voinței). Ea se impune în comportament prin necesitate internă.

Componentele morale sociale au caracter determinat față de conștiințele morale ale

oamenilor. Conținutul său se caracterizează în idealul moral, valorile morale, normele și regulile
morale. Prezența normei sau regulii morale nu înseamnă implicit și asimilarea ei. În sens
psihopedagogic asimilarea este interiorizare, proces prin intermediul căruia cerințele exterioare,
expresie a normelor și regulilor morale se transformă, prin antrenarea factorilor subiectivi în
simboluri interne și elemente de conduită a personalității morale. Esența educației morale constă
în asigurarea unui cadru adecvat interiorizării componentelor morale sociale în structura
personalității morale a copilului, elaborarea și stabilizarea pe această bază a profilului moral al
acestuia în concordanță cu imperativele societății noastre. În acest sens, scopul fundamental al

3
educației, constă în formarea individului ca subiect moral, respectiv ca subiect care gândește,
simte și acționează în spiritual cerințelor și exigențelor morale sociale, a idealurilor, valorilor,
normelor și regulilor pe care ea le incubă-profilul moral al individului.

Educația moral-civică, componentă a educației, vizează: atitudine demnă, activă și

conștientă față de muncă/învățătură, ca instrument productiv, creat și subordonat omului, în
folosul lui și al societății.

-respectarea opiniilor, părerilor, ideilor exprimate de oameni;

-respectarea drepturilor omului în conformitate cu Constituția și legile țării, cu declarația

universală a drepturilor omului;

-asigurarea protecției minorilor, a ocrotirii sănătății oamenilor, a protecției muncii;

-raporturi rationale, echilibrate între individ și grup, între interesele individuale și cele publice;

-lupta pentru democrație și respectarea ei în toate împrejurările vieții individuale și sociale;

-respect, dragoste și conviețuire demnă, civilizată între oameni de toate vârstele, respect și
cooperare între generații, cu eviarea neînțelegerilor și tensiunilor între generația tânără și cea
vârstnică;

-formarea convingerilor și sentimentelor umanisme, în concordanță cu valențele socioedu -

cative ale conținutului educației umaniste;

-cunoașterea conținutului educației umaniste pe bază de înțelegere, a valențelor

socioeticoeducative, ca obiectiv cognitive;

-lupta împotriva oricăror forme de dezumanizare, nedreptate, favoritism, egoism,subiectivism

acte inumane, cu aplicarea constângerilor pentru cei ce încalcă principiile umanismului și a
pedepselor pentru cei vinovați, potrivit prevederiilor legilor.

Educația umanistă poate fi realizată prin contribuția conținuturilor și activităților tuturor

disciplinelor de învățământ, ale activităților didactice, precum și a celor extrașcolare, îndeosebi
cu caracter social, cum ar fi ajutorarea celor nevoiași. Educația umanistă îl face pe om mai bun,
mai civilizat, mai săritor, mai devotat, mai frumos Majoritatea sensurilor conceptului de
,,educație morală,, face substituibilă această educație prin educarea moralității, care pentru
educație constituie un obiectiv fundamental. Educarea civică apare ca o speță a educației sociale
și constă în activitatea de formare a omului ca cetățean. Ca fenomen unitar, educația are propriul
ei ideal, iar educația morală este compatibilă cu idealul moral propriu aflat în relație de unitate cu
cel dintâi. Idealul moral nu epuizează idealul uman și nici pe cel educational,el fiind inspirat de
concepția dominant a unui timp, de trăsăturile fiecărei persone în parte, de influențele educative

4
exercitate asupra persoanei. Formarea conștiinței morale este un obiectiv general, care trece
înaintea formării conduitei, în situația în care conșiința reglează un chip necesar actelor conduitei
umane.

Formarea conștiinței morale se referă și la dimensiunea cognitivă dar și cea afectivă.

Dimensiunea cognitivă se referă la informarea preșcolarului cu conținutul și cerințele valorilor,
normelor, regulilor morale. Formarea reprezentărilor morale apare ca o reflectare sub formă
intuitivă a caracteristicului unui ansamblu de situații și morale concrete. Printr-o procesualitate
complexă se face trecerea de la reprezentări la noțiuni care reprezintă expresia esențialului și a
generalului din diversitatea situațiilor determinate de viață. Noțiunile morale se exprimă în
judecăți morale, procesul formării lor începe în școlaritatea mică și este amplifică în
preadolescență. Noțiunile acestea trebuie însușite corect, aceasta fiind grija noastră, ca
educatoare, pentru că ele urmăresc valori morale foarte importante: binele, onoarea, cinstea.
Formarea convingerilor au un loc important în actul educației morale. Formarea judecăților
morale vizează capacitațile evolutive ale elevilor, puterea acestora de a reține substratul moral al
unei situații concrete pe care ei o întâmpină, precum și deprinderea de a lua o atitudine adecvată
față de ele.

Conduita morală reprezintă exteriorizarea și obiectivarea conștiinței morale în fapte și

acțiuni cu valoare de răspunsuri pentru situațiile concrete în care este pusă persoana umană,
luând forme de obișnuințe și deprinderi morale. Limita dintre ele este dificil de precizat, ambele
fiind componente ale conduitei care au la bază stereotipuri dinamice. Părinții devin primele
modele pentru copilul lor, de aceea trebuie să fie modele pozitive, care pot fi urmate.

Educația patriotică

Țara reprezintă sistemul de idei, sentimente, convingeri despre mediul geografic, cultural,
social-economic, politic în care muncește, trăiește și creează poporul nostru. Patriotismul
reprezintă sistemul de valori, idei, convingeri, trăiri afective, stări sub forma unui sentiment
profund de dragoste și devotament față de patrie, popor, tradiții și creații ale acestuia. Pe aceasta
bază, educația patriotică rămâne o componentă importantă a educației morale.

Conținutul educației patriotice se caracterizează prin:

-dragoste și devotament activ și conștient față de patrie, de bogățiile și frumusețile ei, față de
strămoșii și de eroii ei, față de popor.

-respect față de Constituția țării, față de instituțiile acesteia.

-respect față de cultură, tradiții, datini, folclor.

5
-lupta pentru apărarea și dezvoltarea statului nostru suveran, independent, național , unitar, chiar
și cu sacrificial supreme, dacă țara o cere.

-demnitate, mândrie națională și patriotică, fidelitate față de țară și popor.

-atitudine demnă, conștientă față de învățătură, de muncă.

-susținerea drepturilor persoanelor ce aparțin minorităților naționale, în conformitate cu

standardele europene și internationale, cu respectarea limbii, culturii și tradițiilor, precum și
toleranța reciprocă între cetățeni.

-asigurarea drepturilor egale cetățenilor, fără nicio discriminare.

-cooperarea și înțelegerea egală și reciprocă cu țările și popoarele vecine României precum și cu

toate țările lumii,

-lupta pentru pace pentru înlăturarea și prevenirea conflictelor armate, pentru asigurarea liniștii
pe toată planeta noastră.

-educație ecologică, însoțită de acțiuni de protectie a mediului, de lupta împotriva poluării lui.

Educarea conștiinței și conduitei patriotice se realizează prin intermediul disciplinelor de

învățământ și al activităților didactice, extradidactice, extrașcolare și sociale,implicând toți
factorii educativi: mass-media, familie, școală, asociațiile culturale, științifice, sportive, unitățile
socioeconomic etc.

Procesul educației patriotice trebuie să fie realizat la toate vârstele. Acesta începe cu
educarea sentimentului de dragoste față de familie și casa părintească, continuă cu sentimentul de
dragoste față de învățătură și școală și apoi cu dezvoltarea sentimentului față de muncă și
profesie, patrie și popor. O educație patriotică aleasă va forma un individ care nu va manifesta
indiferență față de patrie și popor, nu le va denigra niciodată, un individ care va lupta pentru
înlăturarea neajunsurilor, fiind preocupat de găsirea unor soluții de dezvoltare a țării, a
prosperității ei.

Educația muncii

Munca este o componentă a mediului social, formată din teorii, acțiuni, tehnici, mijloace,
deprinderi practice, având ca finalitate producerea de bunuri materiale și spirituale necesare
existenței omului și dezvoltării societății. Munca este subordonată omului, omul fiind agentul
principal al creării și perfecționării muncii, ca un instrument complex de producere a bunurilor
materiale și spirituale în folosul omului și societății. În funcție de implicațiile forțelor psihofizice
ale omului există două tipuri de muncă: muncă manuală, cea facută cu mâna, cu eforturi fizice și
munca intelectuală, care aparține intelectului, minții și implică antrenarea informațiilor dobândite

6
și a capacităților cognitive, așa cum sunt atenția, memoria, gândirea, imaginația în rezolvarea
problemelor, îndeplinirea unor activități profesionale.

Succesul educației morale este rezultatul unei munci stăruitoare, migăloase, desfășurate
cu pasiune și responsabilitate de educatoare. Educația morală este o componentă esențială a
procesului instructiv-educativ precum și a influenței exercitate de familie, mediu social apropiat
și prietenii copilului. Aceasta are ca scop punerea bazei conștiinței și conduitei morale a
copilului. Educația moral- civică le formează copiilor o conduită civică bazată pe cunoașterea
regulilor vieții sociale, democratice. Prin morală se înțelege un ansamblu de norme, reguli și
percepte, deprinderi și obiceiuri, mentalități, sentimente și trăiri, valori, idealuri și scopuri care
călăuzesc omul în viața personală și socială. Educația morală formează și dezvolte calități și
însușiri pentru ca pe baza lor, individul să se poată integra în grupul social și să poată duce o
viață socială normală. Prin aceasta se urmărește formarea omului ca individ, pentru a face bine și
a-l promova, realizarea echilibrului său interior, generat și consolidat de respectarea normelor și
principiilor morale. Morala cuprinde următoarele trei elemente:

- Valori morale-comportări, acțiuni, fapte cărora li se oferă, pe plan social, o apreciere

pozitivă, în sensul că ele coincide cu concepțiile provenite din societatea respectivă, cu privire la
ceea ce este bine, echitabil, folositor societății, membrilor ei.

- Norme, precepte și reguli morale, impuse sub formă de coduri morale.

- Afectivitatea morală sau sensibilitatea morală.

Educația civică urmărește cultivarea unor raporturi corecte între state, organele și
instituțiile sale și individ, între indivizi, ca cetățeni ai unei societăți bazate pe legi și reglementări,
norme și reguli care asigură conviețuirea, liniștea și eficiența tuturor activităților ce se
desfășoară, pentru ca fiecare individ și societatea să poată exista și dezvolta

Morala este raportată la norme și principii nescrise, cu rădăcina în tradiția oamenilor, iar
civismul se raportează la norme și reguli, de obicei scrise. Moralitatea reprezintă acordul între
comportament și normele, principiile morale, iar civismul reprezintă acordul între normele și
reglementările de conviețuire cetățenească și comportamentul benefic în comunitate, în grup sau
individual.

2. Esența și scopul educației morale

Specificul educației morale este determinat de particularitățile morale și de condițiile

psihosociale implicate în realizarea ei. Coordonate necesare unei fundamentări pedagogice a
educației morale sunt raportarea la societate și raportarea la subiect. Într-o epocă în care orice
situație este atât de schimbătoare și de instabilă, nu mai este de ajuns să învețe o reproducere și
să repete gesturi sau idei, adesea este nevoie să inoveze, să aleagă și să învețe comportamente

7
noi, pentru a-și modifica conduita, pentru a o adapta la schimbări. Se insistă așadar, ca școala să
se străduiască să exerseze imaginația și creativitatea elevilor și să îi stimuleze să ia hotărâri bine
gândite. Numai observând ce se întâmplă în grupă, putem evalua în ce măsură școala răspunde
cerințelor educației.

Educația morală reprezintă unul dintre conținuturile generale ale educației, alături de
educația științifică/intelectuală, aplicativă/tehnologică, estetică și psihofizică. Importanța
prioritară a educației morale rezultă din dimensiunea sa cea mai profundă și cea mai extinsă.
Pentru această trăsătură, este considerată educația însăși. Definirea și analiza educației morale,
implica următoarele criterii:

a). valoarea pedagogică reflectată;

b). obiectivul general angajat;

c). obiectivele specifice;

d). conținututurile particulare;

e). metodologia;

f). pricipiile.

Din perspectiva pedagogică, educația morală vizează formarea-dezvoltarea conștiinței

morale, la nivel teoretic și nivel practic. La nivel teoretic, angajează un ansamblu de percepții,
reprezentări, concepte, judecăți, raționamente morale, sentimente, motivații. Un rol esențial
revine procesului de formare a convingerilor morale, care îndeplinesc un rol dublu asigură
unitatea dintre dimensiunea cognitive- morală (a știi ce este binele)-voința morală (a vrea să
realizezi binele moral) și pregătesc trecerea de la teoria morală la practica morală.

Obișnuințele morale reprezintă comportamente automatizate, formate-dezvoltate prin

exercițiu moral în vederea adaptării personalității la anumite situații psihosociale concrete.
Atitudinile morale reprezintă comportamente stabile, interiorizate în sens afectiv, motivațional
care asigură adaptarea personalității la orice context psihosocial.

Esența educației morale constă în asigurarea unui cadru adecvat interiorizării

componentelor morale și sociale, în structura personalității morale a copilului, elaborarea și
stabilizarea pe această bază a profilului moral al acestuia în concordanță cu imperativele
societății noastre. Scopul fundamental al educației morale constă în formarea individului ca
subiect moral, ca subiect care gândește, simte, acționează în spiritual cerințelor și exigențelor
morale sociale, a idealului, valorilor, normelor, regulilor pe care ea le incubă-profilul moral al
individului. Acesta ne apare ca realitate în continuă transformare, ca o construcție ce se
desăvârșește la infinit și ca proiect sau obiectiv pe care tindem să îl atingem în cadrul acțiunii

8
educaționale. Profilul moral cuprinde totalitatea valorilor și principiilor angajate în rezolvarea
unor situații de viață și se exprimă prin tensiunea intervenită între dorințele și înclinațiile
personale și exigențele grupului în care trăiește. Formarea unui profil moral sănătos este unul din
scopurile fundamentale ale educației, pentru că, numai cu ajutorul acestuia, elevul se poate
integra din plin în viață. O particularitate a educației morale este aceea că ea se extinde, nu
numai asupra indivizilor, ci și asupra relațiilor dintre ei. Organizarea și dirijarea acestor relații va
avea repercursiuni asupra purtătorilor lor. Formarea subiectului moral, obiectiv al educației
morale, ne apare ca o acțiune integrală și subsumată relațiilor practice morale, ce se stabilesc în
cadrul acelei comunități, astfel, individul prezentându-se într-o dublă ipostază-de subiect al
acestor relații și de obiect al acțiunii educative ce se exercită asupra sa. Educația morală nu este
posibilă în afara relațiilor sociale ce se stabilesc între oameni, relații care întotdeauna au o
coloratură morală sau sunt relații de ordin moral.

Educația morală tinde spre formarea individului ca subiect moral, subiect ce gândește și
acționează în spiritul cerințelor și exigențelor morale sociale, a idealului, a valorilor, normelor și
regulilor pe care ea le deține. Un ideal moral, bine construit este fundamentul oricărui sistem
moral, caracteristic și definitoriu tendinței și opțiunilor comportamentale unei societăți, cât și
latura tuturor elementelor componente ale acestui sistem moral. El întruchipează perfecțiunea, în
care ființa umană este protagonista propriei dezvoltări morale. Omul însușește condiția sa, se
dezvoltă, se educă și se realizează atât fizic, cât și moral. Acesta tinde continuu spre ideal,
urmează calea autodepășirii, participă activ la autodezvoltare și autovalorizare. În toată
complexitatea ei, educația morală sprijină persoanele în cauză să obțină performanțe
educaționale deosebite și o viață plină de succese, împliniri, armonie însoțită de satisfacții și
bucurii spirituale.

Persoana nu se naște ființă umană, ci devine, iar maniera în care devine, depinde
primordial de educația pe care o obține. Totuși se naște cu înclinație spre moralitate, cu simț
moral. Copilul învață morala, ca pe un ansamblu de reguli transcendente, cu atât mai sacre, cu
cât le înțelege mai puțin. Vine însă, un moment în care copilul trebuie să facă propriile alegeri, să
separe singur binele de rău, să decidă pentru el însuși, acesta este apogeul conștiinței sale morale.
Disciplina este o cale spre valorizarea normelor, regulilor pentru o bună dezvoltare și un mod de
comportare superior. Persoanele construiesc legături, formează atitudini față de viață, dezvoltă
diverse sentimente, cunoștiințe, experiențe, realizează conduite morale și parcurg o cale lungă de
spiritualizare permanentă. Educația morală inițiază ceea ce tăinuiește mai profund un om,
raportându-l la propria persoană. Educația morală se încadrează într-un centru de însușire
universală, iar omul devine protagonistul esențial și măreț în calea pe care o inițiază și pe care o
parcurge, pe întregul parcurs al vieții.

Conținutul educației morale se caracterizează în idealul moral, valorile morale, normele

și regulile morale. În centrul său se află idealul moral, considerat ca o imagine a perfecțiunii din

9
punct de vedere moral, care cuprinde sub forma unui model, chintesența morală a personalității
umane. Idealul moral reprezintă nucleul oricărui sistem moral. El reflectă ceea ce este
caracteristic și definitoriu tendințelor și opțiunilor comportamentale ale membrilor unei
comunități sau ale societății, în ansamblul său. Este axa în jurul căreia gravitează toate celelalte
componente ale sistemului moral. Esența acestui ideal se manifestă prin valori morale și reguli
morale. Valorile morale reflectă anumite cerințe și exigențe generale ce se impun
comportamentului uman în virtutea idealului moral. Valorile morale se referă la un câmp larg de
situații și manifestări comportamentale. Spre deosebire de ele, regulile morale se referă la o
situație concretă și generează cerințele de comportare în conformitate cu idealul și valorile
morale. Prin urmare, esența educației morale constă în asigurarea unui cadru adecvat
interiorizării componentelor morale sociale în structura personalității morale a copilului,
elaborarea și stabilizarea pe această bază a profilului moral al acestuia în concordanță cu
imperativele societății noastre, iar scopul fundamental al educației morale vizează formarea
individului ca subiect moral.

II. 3. Conținutul educației morale

Conținutul educației morale este format din sistemul de valori, principii, sentimente,
deprinderi, obișnuințe trăsături, convingeri, semnificații, ce se constituie ca factor care formează
conștiința și conduita etică, profilul moral al personalității. Conținutul contribuie la
perfecționarea unor componente sociale, respectul față de putere perfecționarea legilor, a
relațiilor sociale, interumane etc. Conștiința, conduita etică, profilul etic al personalității
integrează toate componentele conținutului educației morale. Conținutul educației morale se
concretizează în idealul moral, valorile, regulile și normele morale. Toate aceste componente
constituie structura sistemului moral.

A. Idealul moral constituie nucleul oricărui sistem moral. El scoate în evidență ceea ce este
caracteristic și definitoriu tendinței și opțiunilor comportamentale ale membrilor unei societați,
în ansamblul său. Este axa în jurul căreia gravitează toate celelalte elemente ale sistemului
moral. Prin conținutul său, el apare sub forma unui model prospectiv care, depășind realitatea
existentă fără, însă, a se detașa total de ea , oferă un câmp de posibilități și opțiuni ce angajează
personalitatea umană într-un proces continuu de autodepășire. Este, în alt sens, o prefigurare a
sensului general al comportamentului în funcție de imperativele sociale.
Valorile morale reflectă anumite cerințe și exigențe ce se impun comportamentului
uman în virtutea idealului moral. Dintre cele mai semnificative valori morale, putem înfățișa cele
de patriotism, atitudine față de democrație, de muncă, libertate, onestitate, cinste,
responsabilitate, eroism, cooperare, modestie. Ele au un caracter polar, fiecărei valori
corespunzându-i o antivaloare (necinste, egoism, individualism, nesinceritate, indisciplina).
Valorile morale nu se referă la o situație concretă, ele prescriu anume exigențe ce acoperă un
câmp larg de situații și manifestări comportamentale. De astfel, nici o faptă morală concretă

10
oricât de generală ar fi ea, după cum nici o sumă de acte morale, oricât de multe ar fi ele nu vor
putea epuiza conținutul unei valori morale, pentru că exigențele pe care le postulează sunt
inepuizabile. Valorile sunt, nu numai presiuni, ci și « chemări » (N.Margineanu). În același timp
valorile au un caracter general uman și unul concret-istoric.
Normele, preceptele și regulile morale sunt considerate ca fiind modele sau prototipuri
de comportare morală, elaborate de societate sau de o comunitate mai restrânsă și aplicabile
unei situații date. Exprimând exigențele uneia sau mai multor valori, prin intermediul lor,
individul iși exteriorizează atitudinea sa morală în fapte și acțiuni concrete. Ele sunt acelea care
dau substanța idealului, generând nemijlocit cerințe de comportare sub forma unor modele de
acțiuni. Normele morale profesionale, ale moralei școlare sunt exemple concludente, din acest
punct de vedere. Primele se caracterizează prin aceea că introduc sau interzic unele restricții
privitoare la comportarea oamenilor, pe când celelalte orientează și direcționează aceste
comportamente. Ele posedă o forța normativă, ce se asigură prin intermediul unor mecanisme
speciale cum ar fi presiunea opiniei publice, obiceiurile, tradițiile, blamul, dezaprobarea. Atâta
timp cât o anumită normă nu se materializează în comportarea oamenilor, a majorităților lor sau,
cu alte cuvinte, atâta timp cât ea nu se manifestă «în mod real ca o medie statistică a comportării
sociale » nu va avea aceea forță normativă de direcționare a comportamentului individual al
oamenilor.

Conținutul educației morale cunoaște anumite componente specifice, în interacțiune,

printre care: educația umanistă, patriotică, educația muncii și a disciplinei conștiente.

Educația umanistă

Umanismul este o concepție socială și culturală europeană, care-și are debutul în perioada
Renașterii și care promovează ideile de încredere în norme și valorile lui, liberă dezvoltare a
personalității și realizarea fericirii omului în timpul vieții. Umanismul recunoaște posibilitățile de
dezvoltare și perfecționare nelimitate și multidimensionale ale personalității umane, nutrește o
concepție optimistă despre om, susținând că omul normal posedă astfel de valori și calități, care
demonstrează că tot ce s-a produs în lume sunt creații umane. Conținutul educației umaniste se
caracterizează prin următoarele trăsături și semnificații:

-respect, dragoste, grijă față de om.

-respect, dragoste, grijă față de familie, părinți, copii, pentru creșterea și educarea lor.

-respect și grijă față de suferinzi.

-încredere deosebită în om, în valorile și capacitățile sale.

-cinste, sinceritate, politețe, comportare civilizată cu evitarea oricărei forme de jignire fizică sau
morală.

11
-drepturi egale la învățătură, la muncă, fără nici o discriminare.

-realizarea unei pregătiri teoretice și practice temeinice, prin intermediul învățăturii a tinerei
generații.

-organizarea științifică a muncii, însoțită de disciplina muncii, a unei discipline liber consimțite,
conștiente.

-protecția, securitatea și igiena muncii;

-competiție loială, cooperare și într-ajutorare în muncă;

-fundamentarea științifică a muncii, evitând pregătirea meșteșugărească;

-protecția minorilor, în sensul de a nu fi folosiți în munci dăunătoare sănătății, moralității și

dezvoltării normale;

-interzicerea muncii forțate;

-combaterea fenomenului de indiferență și neangajare în muncă;

-lupta împotriva celor ce participă la furtul sau distrugerea produselor muncii, cu aplicarea
sancțiunilor prevăzute de lege;

-recompensarea materială, financiară și morală a celor ce obțin rezultate în muncă, în funcție de

calificare, realizări, urmărindu-se producerea plăcerii și satisfacția în muncă, a sporirii cantității
și calității muncii;

-desfășurarea unei munci, inclusiv a învățăturii, susținute și eficace, cu respectarea normelor

ergonomice, între care munca rațională, îmbinată cu acțiunile compensatorii, îndeosebi odihna
activă și cu evitarea suprasolicitărilor provocatoare de oboseală accentuate, a stimulentelor
nocive cum sunt alcoolul, drogurile și altele.

Finalizarea obiectivelor educației muncii se face prin toate formele de învățătură, activități
didactice și extradidactice, cât și prin formele de activitate extrașcolară,printre care: lecții de
toate tipurile desfășurate în clasă, lucrări practice de laborator, practică de specialitate, consultații
și meditații, studiu individual, activități în cluburi cultural-artistice, concursuri profesionale și
alte genuri de competiții. O educație a muncii făcută cu competență, aduce în profilul moral al
elevilor o componentă de mare importanță, care va duce la conștientizarea ideii că tot ceea ce a
produs și a acumulat omenirea, toată cultura materială și spirituală, reprezintă rezultatul muncii
omului și că fără muncă nu se poate realiza dezvoltarea și prosperitatea omului și a societății.

Educația disciplinei conștiente

12
 Aceasta reprezintă un sistem de norme, reguli, obiceiuri, dispoziții care reglementează
buna organizare eficientă vieții, activității și conviețuirii oamenilor. Are un caracter obiectiv,
necesar și pozitiv fiind integrate în mod organizat vieții și conviețuirii oamenilor, acestea
acționând eficace numai în condiții de disciplină, fiindu-i inadecvată și ineficientă
indisciplinei,care are caracteristici negative precum dezorganizarea, dezordinea, haosul, bunul
plac etc. Aceasta nu poate avea și nu trebuie să aibă un caracter mecanic, forțat, ci trebuie să fie o
disciplină liber consimțită, de bunăvoie, bazată pe înțelegerea necesității respectării normelor de
ordine, bazată pe convingeri. Există trei mari genuri de disciplină: disciplină socială, disciplina
muncii și disciplina școlară.

Conținutul educației disciplinei include următoarele trăsături:

-înțelegerea importanței și necesității respectării disciplinei, ca o necesitate înțeleasă;

-înțelegerea normelor de ordine ca pe o diciplină interioară, bazată pe convingeri și trăiri afective

superioare, care produc plăcere și satisfacție.

-dezvoltare spiritului de organizare și ordine înțelese în viață, muncă, învățătură și în

conviețuirea oamenilor;

-asigurarea unui caracter umanist și optimist disciplinei conștiente, a cărei respectare se bazează
pe cerințele de disciplină pozitive și în mai mică măsură pe interdicții;

-disciplină egală pentru toți cetățenii țării, fără discriminare;

-încălcarea normelor de disciplină să fie urmată de evaluare etică negativă, dezaprobare;

-combaterea oricărei forme de indisciplină urmate la nevoie de sancțiuni, aplicate conform

regulamentelor de ordine interioară;

-evitarea jignirilor fizice și morale;

-interzicerea pedepselor corporale în școli, conform legii;

-respingerea ordinelor, dispozițiilor, interdicțiilor ilogice, absurde, inumane;

-punctualitate, inițiativă, operativitate;

-regim de viață și muncă organizat, ordonat;

O educație umanistă nu trebuie să se bazeze pe dispoziții, interdicții, ordine, constrângeri,

pedepse și nu trebuie să admită stări de indiferență, față de niciun fel de încălcări, mai ales voite
și conștiente, ale normelor disciplinare, ale eticii demne și civilizate. Pentru ca disciplina să dea
roade cât mai bune, ea trebuie să fie fără nicio îndoială conștientă. Ca și celelalte componente ale

13
educației morale, educarea disciplinei conștiente se realizează în cadrul tuturor activităților
didactice, extradidactice, extrașcolare cu implicarea tuturor factorilor educativi. Omul
caracterizat de o disciplină conștientă, își desfășoară viața, activitatea în mod liber, fiind capabil
să învingă greutățile, respectarea normelor de disciplină, aducându-i plăcere și satisfacție.

14