TEMA 1 : PROCESUL DE INVATAMANT

1.Didactica este considerata o ramura a pedagogiei care se adreseaza explicit, mai detaliat şi mai aplicat
procesului de invatamant. Multi autori o denumesc teoria instruirii
Teme (componente) principale ale didacticii:
- Procesul de invatamant (de isntruire scolara);
- Curriculum; continutul invatamantului;
- Strategiile si metodele de predare-învăţare;
- Mijloacele de invatamant;
- Comunicarea didactica;
- Relatia pedagogica
- Proiectarea in invatamant;
- Evaluarea in invatamant;
- Managementul clasei
In prezent s-a constituit tendinta de conturare a 3 subdomenii distincte ale didacticii,
prezente in lucrarile de specialitate din ultimii ani si respectiv in planul de invatamant actual de formare
pedagogica a cadrelor didactice:
- teoria si metodologia curriculum-ului
- teoria si metodologia instruirii
- teoria si metodologia evaluarii

2. Analiza procesului de invatamant

Distinctia dintre sistemul si procesul de invatamant
Sistemul se refera la oganizarea institutionala a educatiei, la invatamant ca subsistem institutional,
in cadrul sistemului global al societatii.
Relatia dintre sistemul si procesul de invatamant este una de subordonare – a procesului de catre
sistem, dar nu in mod absolut.
Procesul de invatamant are in vedere realizarea propriu-zisa a educatiei si instruirii, prin predare si
invatare, el se refera deci mai ales la aspectele psihopedagogice ale invatamantului
Structura procesului de invatamant
a) ca nivel de organizare curriculara – cicluri, trepte si niveluri curriculare
b) ca activitate didactica – conexiunea si comunicarea dintre profesor si elev
c) din perspectiva actiunilor angajate – predare-invatare-evaluare
Procesul de instruire scolara (invatamant) poate fi analizat astfel
a) printr-un model triangular – consacrat = profesor-curriculum-elevi
b) un model de patrulater (patrat) =profesor-curriculum-mediu de invatare-elev

3. Predarea si invatarea
Lefrancois (1991) defineste predarea ca ˝o activitate de rezolvare de probleme˝, ceea ce presupune ca ea
implica gasirea continua de solutii cu privire la problemele de comunicare, instruire, motivare,
managementul clasei, evaluare etc
Analiza predarii in 3 etape:
1. Inainte de predare:
- stabilirea obiectivelor (analiza de sarcini);
- determinarea starii de pregatire a elevilor;
- selectarea strategiilor de instruire, colectarea materialelor necesare
- planificarea evaluarii.
a) In timpul predarii - realizarea obiectivelor pedagogice propuse; implementarea strategiilor de
instruire proiectate; evaluarea (continua, formativa);
b) Dupa predare:
- evaluarea eficientei strategiilor aplicate;
 - determinarea gradului de atingere a obiectivelor;
- reevaluarea starii de pregatire a elevilor.
Invatarea este de fapt esenta, dominanta procesului de educatie. Ea are in vedere asimilarea informatiilor,
invatarea valorilor si atitudinilor, a conduitelor social acceptabile.

4. Principiile didactice
- Fundamentarea culturala si stiintifica a procesului de invatamant
- Principiul legarii teoriei de practica…
- Principiul durabilitatii si temeiniciei
- Participarea constienta si activa la invatare.
- Principiul intuitiei - considerat in istoria pedagogiei o lege de aur a acesteia
- Principiul accesibilitatii - adaptarea instruirii la particularitatile de varsta si individuale
- Principiul unitatii, continuitatii si sistematizarii, (al structurarii)

5. Forme de organizare a procesului de invatamant

Miron Ionescu (2004) descrie mai multe criterii:
a) dupa numarul de participanti si modul de infaptuire a relatiei profesor-elev se disting:
activitati frontale, de grup si individuale.
Tipuri de activitati frontale:- lectia in clasa;- activitatea/lectia in cabinetele pe specialitati ,
lectia in laborator, lectia in sala de sport; - cursul universitar, - seminarul universitar; - vizita didactica; -
excursia didactica;
Activitati de grup dirijate: consultatii; meditatii; vizita in grupuri mici; cercul de elevi; intalniri
cu specialisti, oameni de stiinta ; concursuri; sesiuni de comunicari si referate;
redactarea revistelor scolare; dezbateri pe teme de specialitate;
Activitati individuale (in clasa, acasa, - legate de curriculum-ul scolar):
- munca independenta si studiul individual;
- efectuarea temelor pentru acasa;
- elaborarea de compuneri si/sau alte lucrari scrise si practice;
- rezolvarea de exercitii;
- efectuarea unor desene, scheme;
- lucrari practice in coltul naturii, la punctul geografic etc;
- lectura suplimentara si/sau studiul in biblioteca;
- intocmirea referatelor;
- elaborarea de proiecte, modele;
- pregatirea si sustinerea unor comunicari;
- pregatirea pentru examen;
- elaborarea materialului didactic
- invatarea asistata de calculator
b) dupa locul de desfasurare:
 Forme de organizare a activitatii instructiv-educative scolare (in scoala - in clasa si in afara
clasei);
 Forme de organizare a activitatii instructiv-educative extrascolare, conexe (realizate in afara
scolii);
c) dupa strategiile si metodele dominante
 activitati bazate pe comunicare (lectii in clasa, cursuri, seminarii etc)
 activitati bazate pe studiu ( cercetare)- activitati in cabinetele de specialitate, studiul individual,
in biblioteca, vizite de studiu, elaborare studii de caz.
 activitati bazate pe experimentare (activitati in laborator, proiecte de cercetare etc)
 activitati bazate pe aplicare (activitati in ateliere, sala de sport, lotul scolar etc)
6. Lectia - forma organizatorica de baza a procesului de invatamant
Lectia este definita ca o forma de activitate educationala care se desfasoara in clasa scolara, impreuna cu
elevii, sub conducerea unui cadru didactic, intr-un interval de timp precis determinat, pe baza cerintelor
cuprinse in curriculum si potrivit orarului scolar.
Eficienta si eficacitate in realizarea unei lectii
Eficienta – realizarea cu resurse cat mai putine (de timp, materiale, umane);
Eficacitatea – gradul inalt de indeplinire a obiectivelor stabilite
Valente (avantaje) ale lectiei:
- asigura informarea, cunoasterea - in functie de disciplina de invatamant
- asigura conditiile formarii si exersarii capacitatilor intelectuale si non-intelectuale;
- realizeaza un bun cadru organizatoric, eficienta de comunicare si invatare, structurarea relatiei
profesor-elev si a altor relatii psihosociale in clasa de elevi
Carente ale lectiilor:
- pondere prea mare a predarii, in detrimentul invatarii si a metodelor expozitive;
- predominanta activitatii frontale;
- realizarea anevoioasa a diferentierii si/sau individualizarii;
- conexiunea inversa la clasele cu numar mare de elevi este foarte dificila.

7. Tipologia lectiei si alte abordari

tipuri de lectii:
- de transmitere si insusire a noilor cunostinte;
- de dobandire de noi cunostinte;
- de recapitulare si sistematizare a cunostintelor;
- de formare a priceperilor si deprinderilor (intelectuale, practice);
- de aplicare practica a cunostintelor;
- de evaluare, verificare si notare;
- mixta;
Alte abordari moderne in domeniul predării-învăţării în şcoli:
- team-teaching (predarea in echipa);
- cea bazata pe stilul şi ritmul individual de invatare (centrele de interes, predare-învăţarea prin
proiecte, instruirea cu sprijinul calculatorului etc);
- învatarea prin cooperare (pentru a se asigura un echilibru intre competiţie-cooperare);
- învăţarea în cuplu (elev-elev)

TEMA 2 INVATAREA UMANA SI INVATAREA IN SCOALA

2.1 Invatarea umana. Teorii explicative, posibilitati si provocari

a)Teoriile bazate pe conceptia behaviorista (accentuează doar comportamentul,bazate pe reacţia
individului uman la stimuli – omul învaţă observând consecinţele acţiunilor sale).
Sunt consacrate in principal doua tipuri de conditionare :
-Conditionarea clasica (asocierea unui stimul initial neutru cu comportamentul - Pavlov)
-Conditionarea operanta (Skinner) – ideea de modelare comportamentală, care se produce prin
intermediul întăririlor, pozitive şi negative.
b) Învăţarea socială sau învăţarea prin imitaţie (observationala) . Bandura atrage atenţia asupra
faptului că oamenii (si mai ales copiii) învaţă deseori numai privindu-i pe ceilalti.
Observandu-i pe alţii, individul interiorizeaza informaţia despre comportamentul lor, iar în ocazii
ulterioare foloseşte această informaţie drept ghid pentru acţiunile proprii.
c)Abordarea cognitivista a invatarii Cognitivismul pune accentul pe dezvoltarea proceselor intelectuale
– procesarea informaţiei (atentia, memoria, gândirea logică, etc)
Tipuri ale cunostintelor : - declarative (ce);
- procedurale (cum);
- conditionale sau strategice (de ce, cand, in ce conditii, pentru ce).
d) Psihopedagogia umanista - elevii au disponibilitai innascute de a invatat si trebuie sa aiba un rol
substantial in alegerea a ceea ce invata, si a metodei de invatare. Rostul ofertei de invatare este dobandirea
automotivatiei si a autodirectionarii.
e) Paradigma constructivista asupra invatarii vine ca o aprofundare a cognitivismului, care duce mai
departe, ideea construirii cunoaşterii prin resursele interne ale individului dar si prin interactiunile sociale
Constructivismul cognitiv -are la baza conceptia lui Piaget despre învățare-dezvoltarea , cel ce învaţă
este un gânditor activ care explică, interpretează, explorează şi descoperă lumea.
Constructivismul social (bazat pe conceptia lui Vîgotski) - cunoaşterea se construieşte
pe baza interacţiunilor sociale şi a experienţei personale…zona proximei dezvoltari.
Constructivismul sociocultural – Bruner - este foarte importanta sprijinirea, procesul de asistenta, de
colaborare intre copil si adult, adultul actionand ca mediator al culturii.
Conflictul sociocognitiv integrează de fapt două conflicte:
-pe de o parte, un conflict interindividual (social), determinat de divergenţa răspunsurilor partenerilor la
problema pusă
-pe de altă parte, un conflict intraindividual, de natură cognitivă, ca urmare a conştientizării de către
copil/elev a diferenţei dintre răspunsul său şi răspunsurile celorlalţi...

2.2.Ce inseamna sa inveti ?

Structura și procesualitatea învățării
-Faza de receptare – înregistrarea unui stimul care apare în centrul atenției subiectului
-Faza de însușire, marcată de durata de timp în care are loc învățarea; este dificilă stabilirea unor limite
între receptare și însușire...
Faza de stocare – reținerea celor învățate în structurile memoriei – de scurtă și de lungă durată...
-Faza de actualizare – cel care a învățat utilizează conținutul însușit, spontan sau organizat,
planificat...actualizarea este un proces în sine, ea presupune recunoașterea, reproducerea informației
verbale și/sau transferul deprinderilor, aplicarea celor învățate...

Tipuri de invatare (Illeris, 2014)

= Invatarea cumulativa sau mecanica – atunci cand se stabileste o schema sau un tipar; este vorba de
informatie noua, izolata, care nu face parte din nimic altceva in mintea noastra...
= Invatarea prin asimilare (insusire) – se face o conexiune intre elementul nou si o schema sau un tipar
deja existent in mintea noastra – este cel mai frecvent tip de invatare.
= Invatarea prin acomodare sau transcendere – spargerea (partiala a) unei scheme existente si
transformarea ei asa incat sa i se poata asocia o informatie sau situatie noua. Este un tip de invatare
dureroasa (implica pierderi, distrugeri mentale) si solicitanta dar cunostintele astfel invatate pot fi reactivate
si utilizate in contexte noi, diferite...
= Invatarea transformativa – (semnificativa, expansiva, de tranzitie...) – implica schimbari de personalitate
sau schimbari in organizarea eului, restructurarea simultana a unui set de tipare din cele 3 tipuri de invatare.

Deci ce este invatarea?

Lefrancois afirma ca repreprezinta asimilarea de informatii, formarea de comportamente, atitudini si
valori...
Robert Gagne – invatarea este „acea modificare a dispoziţiei sau a capacităţii umane care poate fi
menţinută şi care nu poate fi atribuită procesului de creştere"
Deducem ca rolul important in aceste modificari il are experienta personala, stimularea, activismul,
educatia...
2.3 Comditii, principii/cai de optimizare a conditiilor invatarii in clasa
Ce sunt condiţiile învățării :
 Condiții psihologice diferențiate în procesul instruirii școlare (particularitățile individuale
și de vârstă de pildă)...capacitatea de invatare...
 Condiții psihosociale (modele culturale, poziția celui care învață în grupul-clasă, istoria
succeselor/insucceselor personale etc)
 Condiții pedagogice (motivația pentru învățare, metodologia de predare-învățare, calitatea
informațiilor oferite de profesor, natura evaluării etc)
Unele principii care optimizează învățarea :
- În decizia legată de cine și ce să învețe o importanță deosebită o are cunoașterea prealabilă a aptitudinilor
și altor particularități de vârstă ale elevilor;
- Elevul cu motivație pozitivă va învăța mai ușor decât cel nemotivat;
- Motivația prea puternică, excesivă nu este favorabilă învățării eficace
- Învățarea este mai eficientă dacă întărirea se face prin recompensă, nu prin pedeapsă;
- Învățarea motivată intrinsec este mai eficace decât cea motivată extrinsec;
- Învățarea este eficientă dacă sunt fixate scopuri realiste și adecvate (potrivite, nici prea scăzute nici prea
înalte;
- Personalitatea a educatorului influențează pozitiv sau negativ învățarea școlară;
- Participarea activă a elevului este mai eficientă decât starea lui pasivă;
- Elevul învață mai ușor un material inteligibil și realizează mai lesne sarcinile înțelese;
- Exersarea prin repetiții este fundamental în atingerea performanței de învățare
- Informația despre rezultatul învățării este un factor de success în învățare;
- Transferul învățării se face mai eficient dacă elevul descoperă singur legăturile necesare și dacă va
aplica principiile învățării la situații (contexte) cât mai variate;
- Repetițiile prelungite și/sau distribuite în timp sunt avantajoase pentru memorarea unui material care
trebuie asimilat trainic...

2.4 Strategii, metode și tehnici de învățare (SMTÎ)

1. Strategia lecturii active, contextuale (SLAC)

2. Metoda lecturii performante (MLP)
3. Tehnica lecturii prin modelul RICAR
4. Tehnica lecturii bazate pe exerciții (SPIR)
5. Tehnica lecturii bazate pe modelul PQRST
6. Tehnica lecturii sintetice bazate pe modelul SQ3R
7. Tehnica lecturii analitice bazate pe modelul APASE
8. Tehnica lecturii bazate pe modelul MURDER
9. Invatarea anticipativ-mentala si operational prin metoda ARMS
10. Invatarea personalizata prin metoda ERRQ
11. Învățarea predictive-evaluativă prin strategia PORPRE
12. Metoda invatarii epistemologic-reflective prin comentariu de text (MIERCT)
13. Tehnica lecturii cu redactare de text (LRT)
14. Metoda invatarii prin analiza de continut (MIAC)
15. Metoda invatarii cu ajutorul hartii mentale (MIHM)
16. Metoda cognitiv-afirmativa de invatare (MCAI)
17. Metoda invatarii prin observare stiintifica (MIOS)
18. Metoda invatarii prin experiment (MIE)
19. Metoda invatarii prin interogatie cognitiv-operationala (MIICO)
20. Metoda invatarii prin demonstratie (MID)
 21. Tehnica invatarii prin operatii de definire (TIOD)
22. Strategia invatarii bazate pe gandire critica (SIGC)
23. Strategii metacognitive de invatare (SMCI)
24. Metoda invatarii asistate meta cognitiv cu monitorizarea eficacitatii intelegerii
25. Metoda invatarii prin tehnici mnemotehnice (MITM)
26. Strategia invatarii prin rezolvarea de problem (SIRP)
27. Metoda invatarii bazata pe analiza de sarcini (MIAS)
28. Metoda invatarii prin simulare (MISim)
29. Metoda invatarii active in grup (MIAG)

Dunlosky prezinta printre cele mai bune modalitati de invatare ca fiind urmatoarele:
 Interogatia elaborativă – generatoare de explicatii pentru ideea lui ‘de ce‘ au loc explicit
fapte de invatare
 Autoexplicare – ne arata cum noua informative este legata de informatiile cunoscute, ca si
pasii de parcurs in rezolvarea unei probleme
 Rezumarea – scrierea unor sinteze ale textelor invatate, de dimensiuni variate
 Sublinieri si marcaje speciale – in anumite zone din materialul de invatat
 Cuvinte cheie de memorat – utilizate in texte si in schemele mentale asociate cu cele
scrise
 Imagini pentru text – realizate in timpul lecturii
 Recitirea – restudierea materialului mai ales dupa lectura initiala
 Testarea practica – autotestare cu cartonase indicatoare, referitoare la textul invatat
 Practica distribuita – implementarea de programe practice de esalonare a studiului in timp
 Practica alternativa (mixta)- implementarea unei agende de invatare care combina diferite
tipuri de probleme sau a unei agende de studiu care amesteca diferite feluri de materiale,
in aceeasi sesiune de invatare...
Kendra Cherry incearca sa raspunda la intrebarea cum poti invata mai eficient si mai eficace prin
urmatoarele sugestii:
 Bazele imbunatatirii memoriei
 Focalizarea atentiei pe materialele de studiu
 Evitarea invatarii in asalt si preferinta pentru cea esalonata in timp
 Structurarea si organizarea informatiei de studiu
 Utilizarea unor tehnici mnemonice pentru a retine (memora) informatia
 Elaborarea si repetarea (exersarea) informatiei de invatat
 Vizualizarea conceptelor pentru a imbunatati memoria, actualizarea
 Asocierea informatiei noi cu lucruri deja stiute
 Predarea notiunilor noi unei alte personae
 Acordarea unei atentii suplimentare informatiei mai dificile
 Variatia/schimbarea procedeelor de studiu
 A nu uita de ceva somn...
 Asigurarea de mai multe resurse care pot ajuta
TEMA 3 STRATEGII, METODE SI MIJLOACE DE INVATAMANT

1. Strategie, metoda si procedeu in instruirea scolara

Strategia reprezinta si in educatie, modalitatea cea mai generala de abordare, in acest caz a actului de
predare-invatare, pe durata unor activitati, pentru atingerea unei finalitati.
O strategie poate fi formata din doua sau mai multe metode, integrate intr-o structura operationala. Alte
maniere de intelegere a strategiei:
- metoda generala, de un anumit tip
- ansamblu de decizii in predare-invatare
- mod de corelare a metodelor.
- interactiunea optima intre strategii de predare si strategii de actiune
Maniera cea mai generala de intelegere a strategiei are in vedere si aspectele de curriculum, de mijloace
didactice ca si formele de organizare a activitatii de predare-invatare.
Metoda se circumscrie unor secvente de activitate – actiunile.
Procedeul didactic reprezinta o secventa a metodei, o componenta sau o particularizare a metodei, valabil
pentru o anumita operatie. Din aceasta perspectiva putem defini metoda -un ansamblu organizat de
procedee sau moduri de realizare practică a operaţiilor care stau la baza acţiunii in procesul de învăţământ
şi care conduc la atingerea scopurilor propuse.

2. Conexiuni ale metodologiei instruirii

Metodologia instruirii - parte integrantă a curriculum-lui şcolar. Accepţia modernă a curriculum-lui - o
articulaţie coerentă între toate componentele principale ale procesului de învăţământ: obiective,
conţinuturi, strategii, timp, context, evaluarea rezultatelor - toate prin raportare la subiecti (elevi, studenţi)
şi personalul didactic abilitat.
Unitatea organică dintre metode şi conţinutul învăţământuluI- Imbinarea dintre curriculum si modul
de prezentare a acestuia apare natural in cursul procesului de invatamant.
Metodele şi dotarea didactico-materială a şcolii Cunoaşterea şi alegerea mijlocelor şi materialelor
didactice adecvate este o parte a metodologiei aplicate pe care trebuie să o stăpânească un cadru didactic.
Selecţia se realizează atât în funcţie de conţinut cât şi de metodologia utilizată.
Metodele şi formele de organizare a procesului de învăţământ Alegerea unei metode se face şi în
funcţie de forma de organizare a unei lectii în general: frontal, pe grupe, individual, predare-învăţarea în
echipă, in pereche.
Concluzii cu privire la importanta metodei didactice:
- alegerea şi adecvarea unei metode depinde de factori obiectivi şi subiectivi
- metodologia didactică este ştiinţă, tehnică şi artă în acelaşi timp
- metoda nu este atotputernică, infailibilă
- studiul metodologiei constituie un capitol fundamental în didactica modernă
- metodologia didactică reprezintă un câmp permanent de reflecţie si inovaţie

3. Metodele moderne fata in fata cu cele clasice

a) clasice b) moderne
_____________________________________________________________
- acorda prioritate instructiei - educatia inaintea instructiei

- orientare intelectualista (accent - prioritate dezvoltarii integrale a

insusirea materiei) personalitatii, dezvoltarea
capacitatilor si aptitudinilor
- sunt centrate pe activitatea - axate pe activitatea elevului
profesorului

- pun accentul pe predare - tind sa deplaseze accentul pe

invatare, simultan cu exigente sporite
fata de predare

- elevul este privit mai mult ca - elevul devine obiect si subiect al

obiect al instrurii al instruirii

- neglijarea activitatii indepen- - orientate pe insusirea tehnicilor de

dente munca independenta

- centrate pe cuvant, verbaliste - centrate pe actiune, cercetare,

si livresti descoperire, prin experienta dobandita

- receptive si pasive, bazate pe - metodele activ-participative, care

memorie si reproducere produc cunoasterea prin efort propriu
- orientare pe produs (stiinta ca - atentia pe proces, pe elaborari proprii
suma de cunostinte finite)

- sunt abstracte, prea putin - au un contact direct cu viata si practica

legate de realitate reala

- impun o conducere rigida - incurajeaza independenta, initiativa,

a instructiei, conformism inventivitatea, creativitatea

- impun un control formal, - stimuleaza autocontrolul, autoevaluarea,

adeseori aversiv, corecitiv autoreglarea

- promoveaza competitia - stimuleaza cooperarea si ajutorul reciproc

- exagereaza caracterul indi- - imbina armonios invatarea individuala cu

vidual sau pe cel social cea sociala

- se bazeaza pe o motivatie - dezvolta motivatia interioara

exterioara

- intretin relatii rigide, auto- - induc relatii democratice dintre P si E

ritare, didacticiste intre P si E

- profesorul este transmitatorul - profesorul este organizator, animator

si depozitarul instruirii si facilitatorul invatarii

- disciplina invatarii se face - disciplina invatarii deriva din organizarea

mai mult prin coercitie rationala a activitatii, din implicarea
motivata a elevilor
4. Sistemul de metode structurat dupa sursa cunoasterii
I Metode de comunicare (traditionala si interactiva)

1. Metode de comunicare orala

- expozitive - naratiunea, descrierea, explicatia, demonstratia teoretica, prelegerea scolara,
prelegerea universitara, conferinta, expunerea cu oponent, prelegerea-discutie, conferinta-
dezbatere, informarea, micro-simpozionul, instructajul, instruirea prin radio etc
- interogative - conversatia euristica, dezbaterea, consultatia in grup, seminarul, preseminarul,
asaltul de idei, discutia dirijata, dezbaterea bazata pe intrebari recoltate in prealabil, discutia
libera, colocviul etc
- metode de instruire prin problematizare (invatarea prin rezolvarea de situatii problema)

2. Metode de comunicare scrisa (instruirea prin lectura, munca cu

manualul sau cu cartea, analiza/investigatia de text, informarea si documentarea etc);
3. Metode de comunicare oral-vizuala - bazate pe limbajul audio-vizual;
4. Metode de comunicare interioara - bazate pe limbajul interior - reflectia personala,
experimentul mintal etc.

II Metode de explorare organizata a realitatii - metode obiective, intuitive, care se pot imparti in 2
subgrupe:
1.Metode de explorare directa a realitatii (bazate pe contactul nemijlocit cu
obiectele si fenomenele) - in esenta metode de invatare prin descoperire (observarea sistematica
independenta - sau dirijata - observarea in conditii de experimentare - efectuarea de experiente si de
experimente - cercetarea documentelor istorice, studiul de caz, efectuarea de anchete, efectuarea de studii
comparative, elaborarea de monografii, explorarea prin coparticipare la evenimentele vietii cotidiene etc).
2. Metode de explorare indirecta a realitatii (bazate pe contactul cu
substitutele obiectelor si fenomenelor reale - metode demonstrative si metode de modelare).

III Metode bazate pe actiune (metode practice), se mai numesc si metode operationale sau instrumentale,
care sunt de 2 feluri:
1. Metode de actiune efectiva, reala sau autentica - gama diversa de
exercitii, lucrari de atelier, activitati de fabricatie, studiul de caz, elaborarea de proiecte, instruirea la locul
de munca, diferite forme ale muncii productive si ale activitatii social culturale.
2. Metodele de actiune simulata sau fictiva - jocuri de simulare,
invatarea dramatizata, invatarea pe simulatoare etc.
IV Metode de rationalizare a continuturilor si operatiilor de predare-invatare (centrate pe eficienta, pe
performanta maxima): metodele algoritimice, instruirea asistata de calculator.

Alte strategii si metode (Bocos, 2013)

- Invatarea prin descoperire
- Invatarea-aventura
- Invatarea bazata pe jocuri didactice
- Invatarea electronica – prin utilizarea calculatorului/ internet si multimedia.
- Metode si tehnici de dezvoltare a spiritului critic
- Metode si tehnici de cultivare a creativitatii
- Invatarea prin cooperare
5.Mijloacele de invatamant
Clasificarea mijloacelor de invatamant (MdI) dupa natura si functionalitatea lor:
a) MdI reale - obiecte, plante, animale, colectii diverse, preparate microscopice, substante
chimice, caiete si fise de munca independenta, truse diverse etc
 b) MdI de substitutie - modele obiectuale, grafice schematice etc.
b.1 mijloace obiectuale: mulaje, corpuri geometrice, machete
b.2 mijloace iconice (figurative): fotografii, desene, scheme, harti, diagrame, postere, etc
c) Mijloace ideatice - concepte, rationamente, teorii care odata asimilate devin suporturi mintale
pentru insusirea altor cunostinte
d) Mijloace actionale - modele de experimentare, de realizare a lucrarilor practice de simulare,
de invatare pe calculator, care, in functie de raspunsul preponderent la intrebarea "cu ce" sau
"cum" pot fi mijloace sau metode de invatamant.
e) Mijloacele Gutemberg - manuale, carti, cursuri, indrumatoare, culegeri diverse reviste de
specialitate etc
f) Mijloace informatice – calculatoarele, diverse programe de calculator, accesul la internet,
multimedia, mobile learning etc;
g) Mijloacele de evaluare (scrisa, orala, practica, informatizata)
h) Mijloacele tehnice audiovizuale - auditive, vizuale, audio-vizuale (filmul, televiziunea, video)

TEMA 4 COMUNICAREA INTERUMANA SI IN CLASA. INTERACTIUNEA EDUCATIONALA

1.Comunicarea - in general si la clasa

Comunicarea este un proces social prin care oamenii se înteleg pe baza vehicularii unei informatii (mesaj)
prin intermediul limbii, mimicii, gesturilor sau a altor sisteme de semnalizare si tehnice.
Componentele comunicării Emiţătorul şi receptorul
Dacă ne oprim la comunicare ca activitate fundamentală umană, putem defini emiţătorul ca
persoana care transmite iar receptorul persoana care primeşte mesajul. În cadrul procesului de comunicare,
cele două roluri se schimba.
Mesajul reprezintă cuvintele, ideile, emotiile, sentimentele, etc. care constituie conţinutul
comunicării. Orice mesaj trece prin două operaţiuni: cea de codare sau codificare, fiind transpus în semne,
semnale, simboluri, respectiv în limbajul unui cod, şi cea de decodificare adică de descifrare de către
receptor.
Canalul de comunicare – reprezinta calea (mijlocul, suportul) de vehiculare si distribuire a
informatiei. Canalul poate fi compus (multiplu). In comunicarea interumana
‚fata in fata’ – foarte frecventa in activitatea didactica – avem cel putin 3 canale de comunicare: auditiv,
vizual si vocal...
Conţinutul comunicării: Informaţia care constituie conţinutul comunicării are mai multe aspecte de
analizat
- Aspectul sintactic: semnale grafice, auditive, electrice, etc;
- Aspectul semanatic: intenţional (ce doreşte să se transmită) şi realizat (ce s-a transmis în realitate);
- Aspectul pragmatic: efectul informaţiei asupra receptorului.

De subliniat că:
-mesajul este important pentru emiţător din punctul de vederea al aspectelor pe care doreşte să le transmită
dar şi din punctul de vedere a ceea ce comunică în mod real;
-pentru receptor este important nu doar ceea ce înţelege ci şi ceea ce reţine şi acceptă, adică ceea ce îl
influenţează
- receptorul poate redimensiona, transforma mesajul în funcţie de setul de coduri de care dispune, de
posibilităţile lui de înţelegere, de nevoile şi aşteptările lui, de posibilităţile de asimilare şi de integrare în
sistemul propriu de idei, opinii şi sentimente.
Unele axiome ale comunicării (Nuţă, 2004)
  Este imposibil să nu comunici (chiar şi tăcerea are semnificaţii variate).
 O comunicare interumană se desfăşoară simultan în două planuri – conţinut şi relaţie
(informaţiile propriu zise, precum si limbajul corpului)
 Comunicarea este un proces continuu ; comunicarea seamănă mai mult cu o spirală fără de
sfârşit decât cu un segment cu două capete…
 Oamenii utilizează două modalităţi de comunicare, una digitală si una analogică,
 Comunicarea este ireversibilă – mesajul odată comunicat nu mai poate fi luat înapoi…
 Orice proces de comunicare este simetric (bazat pe egalitate) sau complementar (bazat pe
diferenţă)
 Comunicarea implică procese de acomodare şi adaptare (‘negocierea sensurilor’).
Dupa Albert Mehrabian in comunicarea umana:
- cuvintele (limbajul verbal) inseamna 7%)
- caracteristicile vocii (comunicarea paraverbala) – 28%
- limbajul trupului (nonverbal) – 65 %.
Cercetatorii afirma asadar prezenta masiva a limbajului paraverbal – stimuli si semnale (indicii)
transmise prin voce (tonul, intensitatea/volumul, ritmul, etc).
Tonalitatea vocii (timbrul, inaltimea etc) poate transmite diverse emotii si sentimente (tonul face
muzica...explicati, exemplificati). Dictia, pronuntia, accentul pus pe o silaba dintr-un cuvant sau pe un
cuvant din propozitie au de asemenea rosturi si semnificatii importante in comunicare.
Alte elemente care pot fi interpretate in comunicarea verbala din clasa sunt: dresul vocii, tusea,
oftatul etc.
Pauzele facute in vorbire pot fi utilizate pentru:
- sublinierea cuvintelor care urmeaza;
- introducerea unui moment de suspans;
- atragerea atentiei asupra unei probleme – de disciplina etc
Variatia vocala adecvata la profesor este un element foarte important de management al comunicarii in
clasa.
Limbajul corpului (nonverbal) are in vedere semnalele transmise prin: Fizionomie - expresia fetei -
mimica ; Contactul vizual cu interlocutorul; Gestica – diverse miscari ; Postura - pozitia si orientarea
corpului; Distanta fata de interlocutor ; Modul in care se misca o persoana .

2.Comunicarea eficienta cu copiii

,,Felul in care vorbesc parintii si profesorii îi arată copilului părerea lor despre el. Afirmațiile lor
influențează încrederea și prețuirea pe care acesta o acordă propriei persoane. Într-o mare măsură, limbajul
celor mari determină destinul acelui copil” .
Ariile tematice ale acestei sunt:
 Cum sa procedezi atunci cand sentimentele impiedica procesul de invatare
 Sapte metode de a-i atrage pe copii sa coopereze
 Capcanele pedepsirii: alternative care duc la autodisciplina
 Sa rezolvam problemele impreuna: sase masuri care stimuleaza creativitatea si implicarea copiilor
 Laude care nu umilesc, critici care nu jignesc
 Cum sa eliberezi un copil care care s-a inchistat intr-un rol
 Parteneriatul parinte – professor

3. Abilitati si tehnici in comunicarea la clasa

a) Abilitatea de a asculta, socotita o adevarata arta…A asculta este mai mult decat a auzi – primul nivel al
ascultarii, care presupune mai departe:
- a intelege continutul;
 - a retine continutul;
- a analiza si evalua continutul.
Este importanta ascultarea active, a asculta cu deschidere si empatie; comunicarea căldurii şi empatiei
umane. Timpul este foarte presant dar uneori câteva minute sau chiar secunde sunt suficiente pentru a
comunica această
Comunicarea empatică are o relevanţă specială, aduce beneficii suplimentare în cazul multor elevi
care au diverse dificultati..
 Tehnici de ascultare eficienta
- parafrazarea – a formula sau repeta cu cuvintele tale ceea ce crezi ca ai auzit;
- clarificarea – a pune intrebari in acest sens;
- reactia, raspunsul (feed/back) ; tipuri de feed/back: imediat – cel mai eficient; onest, pe cat
posibil; suportiv – (prin opozitie cu cel pasiv sau ostil), care poate fi si imediat si onest.
b) Abilitatea de a vorbi - Exprimarea verbala se realizeaza la trei niveluri distincte:
- nivelul faptelor;
- nivelul senzatiilor si trairilor emotionale – dezvaluirea registrului personal, a perceptiilor si
sentimentelor interne, a felului unic de a vibra la lumea exterioara…
- nivelul ideilor si imaginilor mentale – cunoasterea logica, specifica omului.

4. Comunicarea eficienta si interactiunea educationala

Dezvoltarea abilităţilor de comunicare interactiva
o Ascultarea interactivă (relaţia complexa dintre emitator si receptor)
o Ascultarea eficientă (centrarea pe continutul şi calitatea prezentării)
=Profesorul initiaza comunicarea -ofera informatii si opinii, ofera directii, pune intrebari
=Raspunsul profesorului - accepta sau respinge (idei, comportamente, sentimente)
=Raspunsul elevului/ studentului-raspunde profesorului, raspunde altcuiva, nu raspunde…
=Elevul/ studentul initiaza comunicarea-cu profesorul, cu altcineva…
=Alte categorii: tacere, confuzie

Pasii in ascultare :
1. Senzatia (mai degraba perceptia)
Bariere: - zgomote pe canal
- deficiente de receptie - oboseala
- alti factori perturbatori din campul senzorial
- defecte de transmisi
2. Interpretarea
Bariere: - blocaj/ refugiu: tema prea complexa/ prea banala
- criticarea emitatorului si a formei mesajului - stilul de comunicare
- a sari la concluzii
- distragerea atentiei
- ascultatorii “dorm cu ochii deschisi”
- defecte de codificare
3. Comprehensiunea
Determinanti: inteligenta, volumul vocabularului, abilitatea de a face inferente, reperajul ideilor
cheie, sesizarea structurii discursului, experiente de ascultare, atractivitatea si/ sau prestigiul
vorbitorului, factori contextuali si circumstantiali...

4. Raspunsul - ascultam ca sa: intelegem, retinem, analizam si evaluam continutul comunicarii,

dezvoltam relatii (ascultare empatica) , ne facem o imagine despre emitator, ne relaxam
Tema 5 Metode si tehnici de promovare a interactiunii educationale
1 Metoda socratica (conversaţia euristică)
Pedagogia moderna a impus metoda socratica – a conversaţiei euristice ca pe o formă calitativ superioară
a conversaţiei (tradiţionale), cu un foarte mare potenţial actizator pentru cel care invaţă.
Tipologia intrebaririlor poate fi pusa si in conexiune cu tipurile de lectie – de dobandire si descoperire
de cunostinte, de fixare si consolidare, de recapitulare si sistematizare, de verificare si evaluare
Unele cerinte legate de formularea intrebarilor :
- Legatura cu scopul lectiei
- Asigurarea climatului propice convesatiei
- Atitudinea deschisa, incurajatoare a celui care intreaba (profesorul)
- Evitarea pseudodialogului (intrebari doar de la profesor…)
- Toleranta la toate raspunsurile…analiza a celor eronate trebuie facuta cu mult tact, inclusiv prin
redirectionare
- Intrebari cat mai stimulatoare si strategice (de ce, cand, in ce conditii, pentru ce ?)
- Asigurarea prerechizitelor (cunoastintelor anterioare) necesare
- Valorificarea cunostintelor declarative (cele bazate pe date, informatii memorate) prin realizarea
de conexiuni intre acestea…
- Nu intotdeauna trebuie dat un raspuns pe loc unei intrebari
- Exista si intrebari retorice (fara raspuns)
- Intrebari concrete, clare, precise, coerente, cu logica interna…
- Gradarea complexitatii nivelurilor cognitive vizate de intrebari
- Deschidere si flexibilitatea la reformularea unei intrebari
- Observarea comportamentelor de ascultare ale elevilor (la intrebari).
2 Metode de cultivare a creativitatii si rezolvare de probleme
Asaltul de idei: brainstorming-ul
a) traditional – metoda de stimulare a creativitatii participantilor
- cadru propice pentru instruirea scolara
Modalitati de aparitie a ideilor:
- calea progresiv-liniara – idee initiala – idei intermediare – idee finala
- calea catalitica – de la idea initiala la alte idei prin analogie sau prin opozitie
- calea mixta
Variante (metode) de expunere a ideilor : expunere libera, exprimare pe rand , biletele, metoda mixta
Reguli: - receptivitate pentru toate ideile
- se solicita si se valorizeaza contributia membrilor “tacuti” -
regulile trebuie afisate la vedere
- incurajarea de a construi pe ideile preopinentilor, oricat de inedite
Acomodarea la brainstorming si limite
Implicare progresiva si complementara a elevilor: exercitii de producere a ideilor in grup despre
teme familiare si accesibile;
Limite de evitat: de-responsabilizarea, polarizarea sau monopolizarea discutiilor, diluarea
obiectivelor si caderea in derizoriu, activitate cronofaga, inhibitia sociala ;

b) electronic
- de regula prin ‘grupurile de discutii’- poate fi individual sau pe grupuri; -
Exemple : programe de tip ‘Inspiration’ sau ‘IdeaFisher’- se introduce un concept cheie iar programul
ofera o multime de asociatii, comparatii sau ordonari posibile...
 c) personal – se poate dezvolta pe fondul celui traditional – prin trecerea in anumite secvente la activitatea
individuala...

Metoda rezolvarii creative de probleme :

Etape : # Descoperirea nevoii de implicare
# Descoperirea “dezordinii”
# Descoperirea problemei
# Descoperirea ideilor
# Descoperirea de solutii
# Descoperirea acceptarii
Reguli divergente :+ amanarea evaluarii
+ cautarea cat mai multor idei inovative
+ acceptarea tuturor ideilor (acceptanta interna si externa)
+ depasirea limitelor cognitive auto-impuse
+ lasarea ideilor sa “fiarba la foc mic”
Reguli convergente :* deliberarea (planificarea)
* explicitarea ideilor (coerenta, concretete, claritate)
* evitarea unei premature “inchideri”
* cautarea problemelor dificile si inaparente, adecvate obiectivelor
* dezvoltarea judecatilor afirmative

3 Metode bazate pe dezbaterea de grup

În ce constă metoda?
- 6 echipe funcţionale a câte 6 persoane
- în microgrupuri, se desemnează câte un conducător de discuţii – moderator
- activitatea în echipă are trei coordonate: pregătirea, desfăşurarea şi valorificarea producţiei de idei
- durata: 2 ore
Faze:
=Discuţia pe grupuri
- fiecare echipă dezbate separat 6-12 minute
- ideile sunt reţinute de către lideri, sunt analizate şi se conturează o arie problematică segmentată
pe rezolvări parţiale sau optime
=Dezbaterea în plen
- liderii expun în faţa întregului colectiv concluziile discuţiilor în echipe
- membrii echipelor pot participa cu argumente suplimentare în confruntarea dintre lideri
- este admisă analiza critică, prioritatea demersului constituind-o selecţia şi ierarhizarea soluţiilor
- evaluarea generală a ideilor este apanajul cadrului didactic
Tehnica focus-group
 presupune o discuţie focalizată care tinde să furnizeze un complex informaţional calitativ –
participanţii nu emit doar propriile idei într-o manieră abstractă, ci, dimpotrivă, se dezvoltă o
construcţie de grup bazată pe interacţiunea şi influenţarea reciprocă a membrilor grupului.
 focus-group-ul urmăreşte mai mult colectarea de date şi analiza procesului de influenţare a opiniilor
în cadrul grupului
 presupune o planificare a studiului: stabilirea scopului, a tipurilor de întrebări
 recomandări cu privire la tehnica punerii întrebărilor
 determinante practice ale activităţii moderatorului
Două maniere de lucru:
= Modul cumulativ:
- presupune obţinerea unui evantai mai larg de informaţii
- un grup nr. 1 discută liber problema în cauză şi concluziile sunt sintetizate
 - grupul nr. 2 discută liber aceeaşi problemă până când epuizează subiectul; în acest moment li se
prezintă concluziile grupului 1, continuând dezbaterea
= Maniera contradictorie de focus-group:
- presupune necesitatea atragerii persoanelor care manifestă rezerve şi tendinţe inhibitorii prin
agresiune şi confruntare
- o persoană din grup are sarcina să găsească contraargumente în momentul în care grupul pare să
ajungă la un consens simplu
Avantaje:
- apropie participanţii de lucrul într-un grup natural
- dezvoltă plăcerea pentru o astfel de discuţie, chiar şi în momentul în care ei
- nu se află în grupurile unde se desfăşoară în mod cotidian
- dezvoltă o manieră neinhibitoare de lucru
- impune un climat pozitiv de discuţie
- introduce maniera pozitivă de focalizare pe o sarcină, dezvoltând strategii
- naturale de ocolire sau diminuare a divagaţiilor şi fenomenelor de perturbare
- a comunicării
Controversa creativă şi tehnica dezbaterilor
 divizarea grupului de lucru în microgrupuri de 4 persoane
 2 participanţi susţin cu fermitate o poziţie şi ceilalţi 2 susţin poziţia contrară
 fiecare membru se retrage pentru a discuta cu alţi colegi in alte microgrupuri care au acelaşi rol şi
apără aceeaşi perspectivă ca şi el se vor reîntoarce să discute în microgrupul de origine ideile pe
care le-au găsit
 în următoarea zi, în grupurile de 4 participanţi îşi prezintă poziţiile, iar ceilalţi colegi iau notiţe şi
adresează intrebări, apoi perspectivele se inversează argumentele folosite în discuţie de către
partea cealaltă vor putea fi folosite şi în continuare, dar fiecare parte trebuie să aducă cel puţin
două noi argumente de substanţă
 în ziua a treia, ambele echipe îşi prezintă noile poziţii însoţite de argumentele deja exprimate într-
o nouă lumină şi de noi argumente
 vor căuta împreună avantajele fiecărei poziţii pentru a ajunge la o perspectivă comună care să
ofere o perspectivă unitară a avantajelor şi să diminueze punctele mai slabe.
Avantaje: grupurile vor descoperi că fenomenele se compun din mai multe adevăruri, uneori
contradictorii între ele, într-un grad superior, vor căuta într-un fenomen perspectiva holistică înglobând
toate aceste perspective
Tehnica dezbaterilor :
- situează faţă în faţă 2 echipe a 3 participanţi care prezintă părţi opuse ale aceleiaşi idei;
- o echipă este cea afirmatoare, ea prezentând argumente favorabile moţiunii, iar cealaltă numită
negatoare prezintă idei opuse
Tehnica interacţiunii observate – tehnica acvariului:
 înainte de intrarea elevilor, scaunele sunt aşezate în două cercuri concentrice
 elevii îşi aleg, după preferinţă, un loc în cele două cercuri
 folosirea unui al doilea cadru didactic, aflat în exteriorul cercurilor, cu rol de observator
 cei din cercul interior discută 8-10 minute o problemă controversată
 reguli de bază pentru conversaţia din cercul interior
 stabilirea şi a altor reguli de comun acord cu grupul pentru ca se va produce o implicare activă şi
de consistenţă a participanţilor, se vor dezvolta relaţiile interpersonale şi identitatea de grup
 posibilitatea unor scaune goale în cercul interior ce pot fi ocupate de către observatorii care vor să
se implice în dezbatere
 persoanele din cercul exterior observă şi completează o fişă/protocol de observare
 ulterior, se schimbă locurile; se porneşte cu o altă temă
fiecare grup este, pe rând, observator şi observat.
Seminarul socratic
 metodă de tip fishbowl, dar care urmăreşte o participare necompetitivă
 discuţie centrată mai mult pe înţelegerea colectivă şi mai profundă
a materialului de studiat decât pe identificarea unui răspuns corect
 profesorul împarte fiecărui student câte un pasaj scurt din conţinutul ce urmează a se dezbate înainte
de oră, studenţii citesc şi iau notiţe asupra textului
 la începutul orei, se formează 2 cercuri concentrice, cei din interior discută tema, cei din exterior
observă
 discuţia durează 10 minute, apoi cei din cercul exterior au 10 minute pentru feed-back
 locurile se schimbă şi procesul este reluat
 cei din cercul exterior observă cum înţeleg textul cei din interior; important este modul cum este
rezolvată problema şi nu doar tipul de răspuns oferit

4.Construcţia echipei in instruirea scolara

Exerciţii/jocuri de spargere a gheţii (ice-breaking)
* jocul „ziarului vorbitor” – cerem elevilor/studenţilor la începutul orei să îşi exprime sentimentele
produse de ziua respectivă pe un ziar; ruperea ziarului poate desemna sentimentele de frustrare ale
respectivei persoane; ceilalţi colegi vor descrie în cuvinte starea persoanei şi-i vor oferi ceva din starea lor
pentru a compensa şi a aduce tot colectivul la un echilibru emoţional înaintea începerii lecţiei
* tehnica „grupurilor zumzăitoare” - întreruperea activităţilor cu toată clasa pentru a da
posibilitatea şi cursanţilor mai timizi să se exprime în grupuri de 4
persoane; raporturile grupurilor nu menţionează numele contributorilor la ideile emise;
* numbered students” – un alt tip de buzz group; fiecare student din grupurile respective primeşte
un număr; fiecare este responsabilizat să asculte, să participe şi să sumarizeze ideile grupului său, deoarece
nu se ştie ce număr va trebui să raporteze rezultatele grupurilor
În funcţie de metoda pe care cadrul didactic o va folosi în continuitatea ice-breaking, există o gamă
largă de tehnici:
1)Tehnică ce precede focus-group-ul: fiecare grup primeşte aceeaşi propoziţie care deschide o povestire;
prin efortul de grup, ei vor trebui să adauge o altă propoziţie, după care vor trimite foaia la grupul din
stânga lor şi o vor primi pe cea de la grupul din dreapta; ei vor continua ideea colegilor lor cu o altă
propoziţie, după care operaţia se repetă; sunt citite povestirile care, pornind de la aceeaşi propoziţie
iniţială şi folosind aceleaşi grupuri de studenţi, sunt totuşi diferite.
2)Tehnică ce precede Phillips 66: la nivelul formării echipei, elevii se plimbă în faţa tablei împărţite în
şase spaţii, acestea conţinând câte o caracteristică (energic, calm, vesel) şi fiecare îşi notează numele în
dreptul uneia dintre ele – astfel avem constituite 6 grupuri cu identităţi primare gata formate.

Predarea in echipa

Tipul predării în echipă Descriere

Echipă cu lider O persoană din grup este desemnată de către liderul echipei, primind
responsabilităţi speciale în organizarea echipei.
Asociaţii Toţi membrii echipei au status egal, deşi un lider informal poate apărea
din când în când.
Ucenicii O persoană din echipă este profesorul „veteran” care ajută la pregătirea
noilor profesori.
Echipa coordonată Deşi în această metodă profesorii nu instruiesc acelaşi grup de
elevi/studenţi, ei predau acelaşi material propriilor cursanţi utilizând în
comun proiecte de lecţie, activităţi, examene etc.
Echipa rotativă Fiecare membru al echipei preia responsabilitatea de a preda o anume
parte din cursul de un semestru (în sensul metodei mozaicului la
studenţi)

5 Metode si tehnici interactive de dezvoltare a spiritului critic

Metoda (tehnica) cubului, poate fi aplicata individual in perechi sau in grupuri mici.
Profesorul le cere elevilor sa lucreze la o anumita sarcina de invatare, pe baza instructiunilor scrise pe
fetele unui cub, intr-o ordine care poate coincide cu taxonomia obiectivelor cognitive formulata de
Bloom
Exemplificare: predarea, eficientă, coerenta, indrumând, transformând, construind, caractere dezirabile la
elevi.

Metoda mozaicului (jigsaw puzzle)

1. Pregatirea materialului de studiu - Textul ce urmează a fi studiat se împarte în prealabil în 4-5
părţi (corespunzator numarului de grupuri care se va forma) de dimensiuni şi grade de
dificultate similare.
2. Organizarea clasei pe echipe/grupe de elevi - Se formeaza 4 sau 5 grupuri de elevi, fiecare dintre
elevi avand atribuit un anumit nr. (de la 1 la 4 sau 5). Fiecare elev are ca sarcina sa studieze o
anumita tema, corespunzatoare numarului sau.
Fiecare grup initial este constituit din nr. de la 1 la 4 (5).
3. Constituirea grupurilor de experti - Toti elevii cu acelasi numar se reunesc in acelasi grup, unde
se instruiesc individual si prin cooperare, pentru a retine si a stabili modalitatea (le) de transmitere
a noilor cunostinte celorlalti colegi.
4. Reintoarcerea la grupurile initiale (1, 2, 3, 4 etc) si prezentarea celor invatate, de catre fiecare elev
(expert) pe problema studiata.
5. Evaluarea - Grupele prezinta rezultatele intregii clase. Intrebari, discutii, comentarii.

Metoda predarii reciproce (PPT) – relevant pentru valorificarea textelor narative (povesti, povestiri,
nuvele, legende etc) sau stiintifice.
Această metodă este centrată pe patru strategii de învăţare:
• Rezumarea înseamnă expunerea a ceea ce este mai important din ceea ce s-a citit.
• Punerea de întrebări se referă la listarea unei serii de întrebări despre informaţiile citite; cel ce pune
întrebările trebuie să cunoască bineînţeles şi răspunsul.
• Clarificarea presupune discutarea termenilor necunoscuţi, mai greu de înţeles, apelul la diverse surse
lămuritoare, soluţionarea neînţelegerilor.
• Prognoza (anticiparea) se referă la exprimarea a ceea ce cred elevii că se va întâmpla în continuare,
bazându-se pe ceea ce au citit
Etapele predării-învăţării reciproce sunt următoarele:
1. Explicarea scopului şi descrierea metodei şi a celor patru strategii: Spuneţi elevilor că trebuie să
preia rolul de profesor. Informaţi-i că vor prelua pe rând rolul de conducător al discuţiilor.Explicaţi-le
strategiile de bază: predicţia, interogarea, clarificarea şi rezumatul. Oferiţi un model şi ocazii pentru a
practica acest tip de exerciţiu.
2. Împărţirea rolurilor elevilor.
3. Organizarea pe grupe(Împărţiţi elevii pe perechi sau grupuri de 3. Explicaţi-le că vor fi pe rând
profesori).
4. Lucrul pe text (Oferiţi fiecărui elev, copii ale textului. Împărţiţi textul în pasaje logice sau pe
paragrafe. Toţi elevii citesc primul pasaj în linişte).
5. Realizarea învăţării reciproce. După ce au citit pasajul, primul elev din grup care joacă rolul de
profesor:rezumă ceea ce s-a citit; se gândeşte la o întrebare pe marginea textului şi le cere altor elevi
să răspundă; clarifică problemele sau conduce discuţii, pentru a clarifica problemele pe care le pun alţi
elevi; anticipează ceea ce se va scrie în pasajul următor.

Turul galeriei este o metodă interactivă de învăţare bazată pe colaborarea între elevi, care sunt puşi în
ipostaza de a găsi soluţii de rezolvare a unor probleme. Această metodă presupune evaluarea interactivă
şi profund formativă a produselor realizate de grupuri de elevi.
1. Elevii, în grupuri de trei sau patru, rezolvă o sarcină de învăţare susceptibilă de a avea mai
multe soluţii (mai multe perspective de abordare).
2. Produsele muncii grupului se materializează într‑o schemă, diagramă, inventar de idei etc.
notate pe o hârtie (un poster).
3. Posterele se expun pe pereţii clasei, transformaţi într‑o veritabilă galerie.
4. La semnalul profesorului, grupurile trec pe rând, pe la fiecare poster pentru a examina soluţiile
propuse de colegi. Comentariile şi observaţiile vizitatorilor sunt scrise pe posterul analizat.
5. După ce se încheie turul galeriei (grupurile revin la poziţia iniţială, înainte de plecare) fiecare
echipă îşi reexaminează produsul muncii lor comparativ cu ale celorlalţi şi discută observaţiile şi
comentariile notate de colegi pe propriul poster. Turul galeriei se foloseşte cu succes împreună cu metoda
cubului.

Ciorchinele - este o metodă care presupune identificarea unor conexiuni logice între idei. Are ca scop
exersarea gândirii libere și structurarea informațiilor într‑o formă de organizare grafică accesibilă. Poate
fi folosită cu succes atât la începutul unei activităţi pentru reactualizarea cunoştinţelor însuşite anterior de
către elevi, cât mai ales în cadrul activităţilor de sinteză, de evaluare a cunoştinţelor. Se poate realiza în
asociere cu brainstormingul.
Metoda funcţionează după următoarele etape:
1. Se scrie un cuvânt/ temă în mijlocul tablei sau a unei foi de hârtie.
2. Elevii vor fi solicitaţi să‑şi noteze toate ideile, sintagmele sau cunoştinţele pe care le au în
minte în legătură cu tema respectivă, în jurul cuvântului din centru, trăgându‑se linii între acestea şi
cuvântul iniţial.
3. În timp ce le vin în minte idei noi şi le notează prin cuvintele respective, elevii vor trage linii
între toate ideile care par a fi conectate.
4. Activitatea se opreşte când se epuizează toate ideile sau când s‑a atins limita de timp acordată.

Tehnica florii de nufăr - ea presupune deducerea de conexiuni între idei, concepte, pornind de la o temă
centrală. Problema sau tema centrală determină cele 8 idei secundare care se construiesc în jurul celei
principale, asemeni petalelor florii de nufăr.
Cele 8 idei secundare sunt trecute în jurul temei centrale, urmând ca apoi ele să devină la rândul
lor teme principale, pentru alte 8 flori de nufăr. Pentru fiecare din aceste noi teme centrale se vor construi
câte alte noi 8 idei secundare. Atfel, pornind de la o temă centrală, sunt generate noi teme de studiu
pentru care trebuiesc dezvoltate conexiuni noi şi noi concepte.
1. Construirea diagramei, conform figurii prezentate;
2. Scrierea temei centrale în centrul diagramei;
3. Participanţii se gândesc la ideile sau aplicaţiile legate de tema centrală.
4. Acestea se trec în cele 8 “petale” (cercuri) ce înconjoară tema centrală, de la A la H, în sensul
acelor de ceasornic.Se prezintă rezultatele grupului şi se fixează ideile noi.
5. Folosirea celor 8 idei deduse, drept noi teme centrale pentru celelalte 8 cadrane
6. Etapa construirii de noi conexiuni pentru cele 8 noi teme centrale şi consemnarea lor în diagramă.
Se completează în acest mod cât mai multe cadrane.
Tema 7: Diferente si stiluri individuale - de invatare si educationale (de instruire)

1 Abordarea diferentelor individuale de invatare la elevi

Succesul invatarii este cum sa organizeze predarea-invatarea din cadrul lectiilor la copii diferiti, din
punct de vedere al capacitatilor si abilitatilor, ritmurilor si stilurilor de invatare ori a altor diferente
individuale (ca de pilda canalul senzorial predilect).
Diferentele individuale intre copiii din aceeasi grupa/clasa - copii care sunt de obicei de aceeasi
varsta sau de varsta foarte apropiata - se manifesta, de asemenea, din punct de vedere al genului/sexului
(baieti si fete), originii sociale si mediului cultural din care provin, apartenentei etnice, religioase etc.
Diferentele in plan psihologic, mai ales cu referire la structurile de personalitate - aptitudini, temperament,
caracter, motivatie etc – la inteligenta sau capacitate creativa sunt de multe ori extrem de mari.
Diferentele de dezvoltare si/sau de pregatire a unui copil la intrarea in scoala sau la inceputul unui
stadiu de invatare scolara sunt de asemenea, adeseori mari.
Implicatiile metodologice, cu referire la strategii si metode de lucru la clasa sunt evidente si
importante.

2 Inteligenta in scoala
Din punctul de vedere al aptitudinii de scolaritate si al succesului scolar, un rol central (dar si foarte
controversat) il ocupa inteligenta.
Abordarea unidimensionala a inteligentei - a sustinut si consolidat selectia scolara pe criteriul inteligentei
si principiul scolilor/claselor omogene (pe criteriul inteligentei si capacitatii de invatare asemanatoare) in
organizarea invatamantului…

Una dintre teoriile recente si intens vehiculate cu privire la inteligenta este cea denumita a
"inteligentei multiple" (Gardner, 1983), care descrie 8 dimensiuni mari, relativ independente ale
inteligentei: lingvistica, logico-matematica, muzicala, spatiala, corporal-kinestezica, interpersonala,
intrapersonala si cea naturalista.
DIMENSIUNEA EXEMPLE
DE PROFESIUNI
Inteligenta lingvistică – sensibilitate la semnificaţia şi ordinea Scriitor, poet, jurnalist, orator…
cuvintelor, utilizarea variată a limbajului
Inteligenţa logico-matematică – abilitatea de a realiza raţionamente Matematician, om de ştiinţă,
înşiruite şi de a recunoşte tiparele de ordine în lume contabil, informatician…
Inteligenţa spaţială – abilitatea de a percepe lumea vizuală în mod Sculptor, navigator (marinar),
corect şi de a recrea, transforma sau modifica aspecte ale lumii pictor, architect...
bazate pe percepţiile proprii. După unii autori (Iucu, 2001) această
inteligenţă nu se rezumă la lumea vizuală, ea fiind prezentă şi la
copiii nevăzători
Inteligenţa kinestezică (psihomotrică) – abilitatea fină de utilizare a Dansator, atlet, chirurg,
corpului şi de a mânui obiecte – coordonarea mintală şi motrică meşteşugar…
necesară
Inteligenţa muzicală – sensibilitatea la fragmente muzicale, tonuri şi Compozitor, violonist, critic
ritmuri muzical, producător de
instrumente, ascultător
sensibil…
Inteligenţa interpersonală – abilitatea de a interacţiona eficient cu Profesor, asistent social,
ceilalţi, de a-i observa şi distinge pe ceilalţi terapeut, comerciant, actor…
Inteligenţa intrapersonală – capacitatea de înţelegere a propriilor Teolog, filosof, psiholog…
trăiri, individ conştient de sine
 Inteligenţa naturalistă – observarea naturii, identificarea şi Fermier, botanist, eocologist,
clasificarea obiectelor şi întelegerea sistemelor naturale şi a celor vânător…
produse de om

Teiria lui Sternberg (1988), denumita teoria "triadei inteligentei", compusa din trei parti:
 Componentele procesului;
 Legatura dintre inteligenta si mediu;
 Mecanismul de modificare a inteligentei prin experienta.
Abordarea multidimensionala a inteligentei coincide, mai mult sau mai putin direct cu maniera care
castiga tot mai mult teren a gruparii scolare heterogene a copiilor cu abilitati intelectuale diferite.
Eterogenitatea gruparii scolare corepunde in mai mare masura si diversitatii naturale din societatea
umana.
Daniel Goleman,( 1995, 2001) Inteligenta emotionala descrie capacitatea de a utiliza inteligent
emotiile - teorie recenta foarte circulata si apreciata.
Este vorba de un set de capacitati, orientate pe cinci domenii:
* cunoasterea emotiilor personale (proprii)
* gestionarea emotiilor proprii
* motivarea de sine – autocontrolul emotional
* recunoasterea emotiilor la ceilalti – empatia
* manevrarea relatiilor – competenta sociala – interactiunea pozitiva cu ceilalti.
Este interesanta corespondenta care se poate face intre aceste domenii ale inteligentei si doua
dintre inteligentele multiple: inteligenta intrapersonala si cea interpersonala.

3 Stilurile de invatare
Stilurile de invatare numite si stiluri cognitive, reprezinta acele caracteristici cognitive, afective si in
generale psihice care indica modurile in care persoanele care invata percep, interactioneaza cu si
raspund la mediul de invatare.
Unii cercetatori au identificat mai multe dimensiuni caracteristice diverselor stiluri de invatare, precum
si elemente specifice fiecareia dintre acestea :
Dimensiunea Elementele

Mediul de invatare Sunetul: Ce nivel de zgomot prefera sau pot tolera elevii (in
timp ce invata)?

Lumina: Lucreaza mai bine la lumina puternica sau la lumina

mai slaba ?
Temperatura: Care mediu este mai adecvat invatarii, cel
calduros, cel rece (racoros), unul potrivit?
Locul (forma de organizare a invatarii): Lucreaza elevii mai
bine in grupuri sau individual?
Timpul Lucreaza mai bine dimineata, dupa amiaza, seara
Modalitatea senzoriala Cum invata mai bine, prin stimulare vizuala sau auditiva?
Cum influenteaza invatarea abordarile active si kinestezice ?
 Suportul si motivatia Monitorizarea: Daca elevii invata independent sau au nevoie
de mult sprijin din partea profesorului ?

Motivatia : Sunt elevii automotivati sau au nevoie de

motivare externa ?

Dintre stilurile mai des citate şi cu relevanţă asupra eficienţei învăţării sunt:
-dependenţa/independenţa de camp- este unul dintre stilurile cele mai invocate în psihologia educaţiei.
Persoanele dependente de câmp – cu stil cognitiv global - au tendinţa de a percepe structurile ca întreg şi
întâmpină dificultăţi în analiza unor aspecte specifice a situaţiei ori structurii de învăţare, respectiv ce
anume este relevant şi ce nu.
-reflecţie/impulsivitate- Persoanele impulsive au tendinta de a lucra şi de a lua decizii rapid, în vreme ce
indivizii reflexivi sunt tentaţi să ia în calcul toate alternativele, ceea consumă mai mult timp.
-focalizare/scanare - Cei care au în învăţare tendinţa de focalizare, atunci când se confruntă cu o problemă,
amână emiterea unei ipoteze, pană când adună suficiente informaţii.

4 Implicatii metodologice ale diversitatii individuale

Unii autori care considera ca varietatea stilurilor de invatare este determinată şi de corespondenţa cu o
anumită metodă de predare.
Stilurile de gândire (ale profesorilor) interaţionează puternic cu predarea şi
examinarea /testarea. Şcolile şi profesorii au ideologii diferite, reflectate în accentuarea diferitelor facultăţi
ale elevului, a unor programe şcolare şi manuale diferite, ca şi a unor activităţi extracurriculare.
Nepotrivirea de stiluri între profesori şi elevi poate să afecteze activismul şi eficacitatea actului de învăţare.
Stilurile de gândire ale profesorilor încearcă să se adapteze ideologiei şcolii. In consecinţă şi elevii
care-şi adaptează stilurile proprii de gândire acestui context sunt recompensaţi cu evaluări pozitive, cu note
mai bune, indiferent de abilităţi.
Conceptul de 'stiluri de invatare' are 2 implicatii importante pentru cadrele didactice, exprimabile
sub forma unor recomandari:
- Necesitatea de a varia, de a schimba modurile de predare-invatare. Se pare ca profesorii care
realizeaza acest lucru sunt mai eficienti decat cei care predau tot timpul in acelasi fel.
Schimbarea stilului de predare asigura mai multe sanse de intalnire cu stilurile diferite de
invatare.
- conceptul de stil de invatare ne aduce in atentie faptul ca elevii sunt
diferiti, in consecinta ne ajuta sa fim mai receptivi, mai sensibili la diferentele din conduita
lor. Clasa va avea mai multe sanse sa devina un model de toleranta, ceea ce optimizeaza
climatul de invatare.

5.Stiluri educationale (de relationare si predare in clasa)

-stilul personal – profilul comportamental constant, ca rezultat cumulativ al experienţelor de viată
individuale, grefate pe convingeri, concepţii proprii; acest stil se reflectă şi în conduita profesională, prin
variate particularităti temperamentale, atitudinale, aptitudinale, de comunicare etc;
-stilul profesional – modul în care profesorul îşi exercită atribuţiile în clasă şi în şcoală;
-stilul de conducere – întemeiat pe cel personal şi profesional, învederează modul în care profesorul îşi
exercită autoritatea în relaţiile cu elevi; managementul modern al clasei nu mai este centrat pe profesor, ci
pe comunicare şi dialog, pe facilitare, organizare de situaţii, pe prevenirea problemelor de conduită şi
disciplină etc);
-stilul comunicativ (comunicaţional) – modul în care profesorul înţelege să se ofere ca partener de dialog
interlocutorilor-elevi.
 Roluri si caracteristici ale unui profesor de succes (eficient)
Gallagher (1994) distinge trei roluri posibile ale profesorului, care implică şi tipuri diferite de
abordare a muncii la clasa:
a) abordarea executivă – un profesor care este prin excelenţă un bun executant,
care aplică obiectivele pedagogice, utilizează metode eficiente şi urmăreşte evaluarea intervenţiilor sale,
de care ţine cont în activităţile ulterioare;
b) abordarea terapeutică - vizează empatia şi acordarea de prioritate aspectelor afectiv-
motivaţionale; condiţiile esenţiale ale participării eficiente în şcoală a elevilor sunt stima de sine,
sentimentul eficienţei personale, acceptarea de către grupul-clasă;
c) abordarea eliberaţionistă, care vede profesorul ca ‘eliberator’ al minţii elevilor, ca facilitator
activ al dezvoltării plenare a acestora.
Profesorii de succes – acceptati de copii, cu rezultate foarte bune în pregătirea acestora - sunt cei
care au o ‘atitudine profesională dezirabilă’: au atitudine pozitivă faţă de responsabilitate şi muncă, fată
de elevi, fata de disciplina pe care o predau, fată de rolul profesorului în societate, îşi extind pe cat
posibil rolul şi dincolo de predarea la clasă.

Tema 8 MODELE SI STRATEGII DE INSTRUIRE EFICIENTĂ

1. Ce inseamna instruirea eficientă – pentru toţi elevii ?

Eficienta este vazuta – traditional- predominant din punct de vedere al economicitatii utilizării resurselor
(umane, didactico-materiale, timp etc). Un profesor, o lectie este considerat eficient (a) de pilda daca
resursele umane (elevii si profesorul) nu au fost foarte (prea) stoarse, secatuite la final…, daca nu s-au
utilitat mijoace si materiale didactice in exces…daca nu s-a incadrat in timpul planificat (alocat).
Eficacitatea se refera mai ales la concordanţa dintre obiectivele pedagogice şi rezultatele proceselor de
instruire. Un profesor, o lectie este considerat eficace daca prin compararea finalitatilor propuse
(obiective, competente specifice, operationale etc) cu rezultatele invatarii rezulta un grad (procent) cat
mai mare de realizare.
Termenul de eficienţă a instruirii (instruire eficienta) mai este utilizat si îl folosim aici cu urmatorul înţeles
– în contextul democratic al educaţiei pentru toţi (lansată după anul 1990 în lume), înstruirea şcolară
eficientă este aceea care stabileşte obiective educaţionale comparabile pentru toţi şi pentru fiecare elev,
le acordă şanse egale în învăţare şi atinge rezultate comparabile, în cât mai mare măsură posibilă, la cât
mai mulţi dintre elevii clasei.

2. Modele şi strategii care leaga eficienţa instruirii de factorul timp

Învăţarea deplină/eficientă (mastery learning) Ideea centrală a acestui model este că instruirea
eficientă în şcoală ‘trebuie să-l conducă pe orice elev la stadiul aşteptat al propriei dezvoltări evolutive.
Predarea-învăţarea care contribuie la eficienţa instruirii se realizează în funcţie de următoarele
elemente, care au majoritatea ca reper factorul timp:
a) Caracteristicile elevilor
- Aptitudinea: capacitatea generala de învăţare a elevului; cu cât aceasta este mai înaltă, cu atâta
este timpul necesar mai scurt;
- Abilitatea (anterioară) de a înţelege instruirea; starea de pregătire a elevului pentru a învăţa într-o
anumită lecţie – legată atât de abilităţi, cunoştinte şi deprinderi preliminare, necesare înţelegerii
lecţiei care urmează;
- Perseverenta: cantitatea de timp pe care elevii sunt dispusi să o aloce, pentru a învăţa în mod activ
(este legată esenţial de motivaţia pentru învăţare);
- Oportunitatea (şansa): cantitatea de timp permisă (alocată) pentru învăţare - se leagă în principal
de timpul efectiv pe care elevul (în funcţie şi de profesor) îl alocă unei anumite secvenţe de
învăţare;
b)Calitatea (eficienţa) instruirii – măsura în care structurarea şi prezentarea sarcinii de învăţare se apropie
de condiţiile optime necesare unui anumit elev; calitatea este apreciată a fi înaltă, dacă elevii învaţă
materialul propus atât de repede pe cat le permit aptitudinile şi abilităţile anterioare.
Pe baza acestor variabile şi factori determinanţi ai învăţării, Carroll formulează patru condiţii
în proiectarea si realizarea instruirii:
(1) comunicarea obiectivelor şi a procedurilor de învăţare,
(2) secvenţierea optimă a activităţilor de învăţare,
(3) utilizarea de către profesor a unui limbaj foarte clar,
(4) asigurarea corespondenţei între procesul de instruire şi trebuinţele elevului.

Modelul nivelurilor de structurare a timpului in clasă

 Timpul alocat, respectiv cantitatea de timp pe care şcoala sau profesorul o
alocă oficial pentru învăţarea unui anumit conţinut (capitol de programă, temă, subiect etc), pentru un
obiect de învăţământ – reprezintă cercul cel mai mai mare - timpul oficial (al duratei unei lecţii de pildă),
care reflectă particularităţile educaţionale naţionale.
 Timpul de instruire, reprezintă - de regulă în cadrul unei lecţii - cantitatea de
timp rămasă efectiv pentru învăţarea din clasă, după ce se consumă secvenţele administrative, cele de
organizare şi coordonare curentă a clasei , altfel spus ‘managementul de rutină al clasei’.
 Timpul ocupat, de angajare, de implicare activă în învăţare este timpul din
clasă în care elevii sunt atenţi şi angajaţi efectiv în realizarea unor sarcini instrucţionale.
 Timpul de învăţare efectiva – cercul cel mai mic, în centrul celorlalte de
mai sus – reprezintă acea parte a învăţării şcolare care combină angajamentul în sarcina de lucru a clasei
cu succesul şcolar, respectiv timpul de învăţare în care elevii înregistreaza şi progres, pe durata angajării
în sarcina şcolară.

3. Instruirea precisă
Este o abordare de instruire care accentuează necesitatea de evaluare şi inregistrare
continuă a învăţării, asigurând astfel cadrelor didactice conexiunea inversă necesară pentru a dezvolta şi
modifica practicile la clasă.
Există întrebări cheie, la care profesorul trebuie să răspundă, pentru a putea verifica realizarea sau nu a
unui bun management al învăţării:
 Dacă elevul are o sarcină corespunzătoare de învăţare, din punct de vedere al intereselor şi
abilităţilor?
 Ce nivel de performanţă este de aşteptat?
 Invaţă elevul efectiv?
 Invaţă elevul intr-un ritm corespunzator ?
 Ce trebuie făcut dacă elevul nu învaţă sau nu învaţă suficient de repede?
 Ce trebuie facut atunci cand elevul invata mai repede ?

Pentru a putea răspunde la aceste întrebări, profesorul trebuie să pună în lucru 4 strategii:
1. Să specifice (anterior învăţării) natura sarcinii de învăţare care va fi oferită elevilor şi nivelul
de performanţă, care indică asimilarea (stăpânirea) sarcinii.
2. Să înregistreze regulat şi sistematic performanţele elevilor. Aceasta presupune utilizarea
frecventă a unor ‘probe’ de evaluare. Probele trebuie prezentate întotdeuna clasei într-o
modalitate informală, nestresantă.
3. Să înregistreze organizarea predării, în relaţie cu performanţele elevilor. Această operaţiune
permite cadrelor didactice să-şi evalueze propriile performanţe, să analizeze care metode au
dat roade şi care nu.
 4. Să analizeze datele înregistrate regulat, pentru a vedea ce schimbări sunt necesare. Analiza
este o parte a controlului de calitate.

4. Instruirea individualizata (personalizata)

Dezvoltarea maximală a potențialului individual prin educație este și un drept consacrat al tuturor
copiilor ,,…educaţia copilului trebuie să urmărească dezvoltarea personalităţii copilului, a aptitudinilor
şi a capacităţilor sale mintale si fizice, la nivelul potenţial maxim”.
O instruire personalizată poate fi facuta in functie de mai multe criterii:
- variatia timpului;
- variatia obiectivelor de invatare (personalizarea);
- adaptarea metodelor
- adaptarea materialelor (mijloacelor) de instruire;
- oferta de invatare directa cat mai diversa (posibilitatea de alegere).
Exemplul cel mai elocvent – în educația școlară pentru toți copiii - este instruirea asistata de calculator.
Scolile si clasele deschise (bazate pe psihopedagogia umanista) ori cele fundamentate pe teoria
inteligențelor multiple sunt doar cateva dintre modelele de instruire care pun accent important pe
individualizarea predarii si invatarii.
Unele particularitati ale scolilor/claselor deschise :
 Copiii sunt activi în orientarea propriei învăţări.
 Copiii îşi aleg activ materialele, metodele şi ritmul învăţării.
 Profesorii au mai degrabă rolul de persoane - resursă (facilitatori) decât de coordonatori ai
activităţilor din clasă.
 Există o atmosferă democratică în învatare.

5. Invatarea prin cooperare

Este considerată un instrument important pentru promovarea motivaţiei de învăţare. Este de asemenea
utilă în dezvoltarea gândirii critice, ca şi în dezvoltarea abilităţilor empatice ale elevilor, în plan cognitiv şi
emoţional .
Caracteristicile de bază ale învăţării prin cooperare sunt:
 Obiectivele de grup;
 Responsabilitatea individuală;
 Asigurarea sanselor egale de succes pentru fiecare membru al grupului;
 Focalizarea pe sarcină;
 Comunicarea deschisă, sinceră a unor informaţii semnificative între participanţi;
 Accentuarea asemănărilor şi minimalizarea diferenţelor dintre membri;
 Atitudinea pozitivă a membrilor grupului (între ei, unul fată de ceilalţi);
Un obiectiv al grupului este un scop care recompenseaza elevii pentru reusita lor ca echipă.
Obiectivele comune încurajează elevii (din aceeaşi echipă sau grup să-şi explice unul altuia conţinutul a
ceea ce învaţă, precum şi formarea deprinderii de a cere şi de a oferi ajutor.
Responsabilitatea individuală înseamnă că succesul grupului se bazează pe învăţarea individuală a
fiecărui membru al echipei. Fără această responsabilitate individuala este foarte posibil ca elevii mai
capabili să rezolve toată sarcina de învăţare, ceilalţi fiind fie ignorati fie trimişi ‘la plimbare’.
Şansele egale de succes presupun contribuţia fiecărui membru al echipei la munca
întregii echipe, în funcţie de performanţa anterioară a fiecaruia în parte.
Pentru promovarea învăţării prin cooperare cadrele didactice au nevoie de asimilarea unor
abilităţi privind:
- modalităţile de predare şi învăţare a deprinderilor de cooperare la elevi;
- moduri de planificare, monitorizare şi de intervenţie în activităţile elevilor în grupuri, inclusiv de
alcătuire a acestora - este foarte importantă organizarea grupelor de învăţare;
 - dezvoltarea unor dezbateri constructive, care să faciliteze cooperarea;
- modalităţi de integrare a învăţării prin cooperare în activităţi de învăţare prin competiţie.

Modalitati de grupare a elevilor

- gruparea la intamplare
- distribuirea stratificata – in fiecare grup sa existe cel putin o caracteristica comuna cu cea din alte
grupuri
- formarea grupelor de catre cadrul didactic
- elevii se grupeaza singuri – avantaje si dezavantaje, formule combinate.
Alte cerinte legate de invatarea prin cooperare
- Pregatirea minutioasa a invatarii in grup
- Asigurarea conditiilor pentru activitati de acest tip
- Aranjarea corespunzatoare a salii de clasa
- Stabilirea clara a rolurilor in grup
- Coordonarea si evaluarea activitatilor realizate pe grupe

6.Modelul comunitatii scolare protective

Acest model are la baza scoala ca si comunitate ce furnizeaza un instrument puternic pentru analiza
practicilor educationale, pentru a sprijini scolile sa satisfaca mai eficient necesitatile elevilor si ale
profesorilor.
Premisele modelului:
-îi valorizeaza egal pe toti elevii, asigura egalizarea sanselor educationale ale acestora;
-are asteptari inalte
-creeaza o atmosfera pozitiva;
-asigura o abordare de instruire si educare consistenta pentru fiecare elev;
-recunoaste eforturile si implinirile tuturor elevilor
-organizeaza adecvat resursele;
-incurajeaza elevii sa lucreze impreuna dar si individual;
-incurajeaza profesorii sa experimenteze si sa lucreze in colaborare;
-monitorizeaza progresul si asigura feed-back constant;
-acorda sprijinul necesar atat elevilor cat si profesorilor;
-ofera ocaziile necesare de formare si informare continua a cadrelor didactice, valorizeaza formarea
acestora pentru psihopedagogia diversitatii;
-instituie interactiuni si parteneriate viabile cu familia si comunitatea