UNIVERSITATEA CREŞTINĂ ”DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

Programul de studii de licență: Științele Educației
Denumirea cursului: Educația Religioasă, pluralism și fundamentalism religios
Anul I, semestrul al II-lea

Titularul activităţilor de curs și seminar: Lector univ. dr. Laurenţiu TĂNASE

(Asistent la curs: Dr. Cezar DASCĂLU)

Disciplina:

Educația Religioasă, Pluralism și Fundamentalism Religios

- suport de curs, varianta de lucru –

Atenție ! :
 suport de curs, orientativ, pentru uzul studenților;
 se va completa cu lectura bibliografica recomandată;
 a nu se difuza public.

Obiectivele cursului:

 Familiarizarea studentului cu cercetarea ştiinţifică în domeniul studiilor religioase şi implicaţiile lor în educaţie
 Familiarizarea studentului cu cercetarea ştiinţifică în domeniul studierii fenomenelor religioase, din perspectiva comparată, in
vederea formarii competentelor de cunoaștere si comunicare interculturala si interreligioasa;
 Formarea capacităţilor de analiză critica si obiectivă a fenomenelor sociale din perspectiva religioasa, de identificare corectă a
cauzelor care determină aceste fenomene precum și formarea abilităţilor de înţelegere a evoluţiei probabile a vieţii religioase.
 Cunoaşterea specificului religios al societăţii româneşti contemporane şi a mutaţiilor privind religiozitatea pe plan local şi
internaţional în contextul transformărilor socio-politice și economice din ţara noastră şi a fenomenului de globalizare /
secularizare pe plan mondial.
 Asimilarea teoriilor și metodelor de cercetare specifice științelor sociale si stiintelor educatiei; cercetare științifică individuală
prin lucrări de seminar, inclusiv sesiuni de întrebări specifice domeniului de cercetare.
 Responsabilizarea studentului de a se angaja în dialogul intercultural și interreligios cu obiectivitatea alterității religioase, a
concepțiilor despre lume, promovând atitudine auto-critică, toleranță, dialog și dorința de cooperare cu toți membrii societății,
indiferent de orientarea religioasa, etnica sau culturala.
 Înţelegerea fenomenelor religioase şi sociale în context interdisciplinar.

Scopul cursului:

Scopul fundamental al cursului este dezvoltarea capacitații de cunoaștere și înțelegere a vieții religioase
contemporane prin asimilarea aspectelor teoretice si practice de analiză sociologică, in vederea maximizării
performanțelor educaționale. In acest sens se urmărește formarea abilitaților necesare cunoașterii relaţiilor
dintre reprezentanţii vieţii religioase si societate, în vederea înţelegerii situaţiei actuale a Creştinismului si a
Islamului dar si a altor Religii, atât pe plan national cat si european.
Complementara scopului principal enuntat mai sus estesi fomarea unei atitudini corecte si responsabile fata
de valorile morale in educatie; fata de pluralismul religios si fata de valorile fundamentale ale democrației si
drepturilor omului, pentru respectarea demnității si integritatii umane.

Anul universitar 2018 - 2019

- Bucureşti -
Bibliografie minimală: - pluralismul religios in Romania contemporana

1. *** OXFORD – Dicţionar de sociologie, Bucureşti, Univers Enciclopedic, 2003.

2. BOUDON, Raymond (coord.), Tratat de sociologie, Bucureşti, Humanitas, 1997.
3. BRUSANOWSKI, Paul Lucian, Învăţământul confesional ortodox român din Transilvania între anii 1848-1918: între
exigenţele statului centralist şi principiile autonomiei bisericeşti, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2010.

4. CIPRIANI, Roberto, Manuel de sociologie de la religion, Paris, l`Harmattan, 2004.

5. CREȚU, Vasile, „Criza educației religioase în învățământul românesc de astăzi. Cauze, provocări și perspective”, în Anuarul
Facultății de Teologie Ortodoxă – Universitatea București, 2015.
6. CUCIUREANU M., Velea S, Alecu G., Badea D, Farca S. Mircea A., Novak C., Gheorghe O., Educația moral-religioasă în
sistemul de educație din România, Institutul de Științe ale Educației, București, 2008.
7. CUCOȘ, Constantin, „Educația religioasă –expresia unei conlucrări responsabile dintre Școală și Biserică. Prezent și
perspective”, în Teologie și Pedagogie. Identitate specifică și responsabilitate comună în actul educației, ed. I. VICOVAN,
Paul-Cezar HÂRLĂOANU, Emilian ROMAN, Edit. Doxologia, Iași, 2016.
8. CUCOŞ, Constantin, Pedagogie, ediția a III-a, revăzută și adăugită Edit. Polirom, Iaşi, 2014.
9. CUCOȘ, Constantin, Educația religioasă. Repere teoretice și metodice, ediția a doua, revăzută și adăugită, Editura Polirom,
Iași, 2009.

10. DURKHEIM, Emile, Formele elementare ale vieţii religioase, Iaşi, Polirom, 1995.
11. ELIADE, Mircea, Tratat de istorie a religiilor, Humanitas, București, 2006
12. GUSTI, D.; STAHL, H., Sociologie româneasca – monografia, teorie si metoda, Paideia, Bucuresti, 1999
13. OPRIȘ, Monica, Religie, morală, educație. Perspective teologiceși pedagogice. Ed. Basilica, București, 2011.
14. STAN, Lavinia, Lucian TURCESCU, „Religious education in Romania” în Communist and Post-Communist Studies, 38
(2005).
15. TĂNASE, Laurentiu D., Pluralite religieuse et societe en Roumanie, Peter Lang, Bern, 2008
16. TĂNASE, Laurențiu D., „Educația religioasă și responsabilitate socială. Comportamente și tendințe contemporane”, în I.
Vicovan, Paul-Cezar Hârlăoanu, Emilian –Roman (Ed.), Teologie și Pedagogie. Identitate specifică și responsabilitate comună
în actul educației, Editura Doxologia, Iași, 2016.
17. TĂNASE, Laurenţiu D., Evoluţia societăţii contemporane din perspectiva vieţii religioase: globalizare, secularizare,
pluralizare, NMR, in Anuarul FTO – Universitatea Bucureşti, ed. Univ. Bucureşti, Bucureşti, 2006, pp.525-534.
18. TIMIŞ, Vasile, Religia în şcoală. Valenţe ecleziale, educaţionale şi sociale, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca,
2014.
19. VELEA, Simona, Laura CĂPIŢĂ, Angela TEȘILEANU, Eugen STOICA, , Educație pentru cetățenie democratică și
drepturile omului în România, Editura Universitară, București, 2013.
20. VOICU, Malina, Romania religioasa, Institutul European, Iasi, 2007.
21. WEBER, Max, Etica protestanta si spiritul capitalismului, ed Incitatus, Bucuresti, 2003.
22. WEBER, Max, Sociologia religiei, ed. Teora, Universitas- colectia Logos, Bucuresti, 1999

****
Partea I – Valori in Educatie (Values Education)

Educaţie axiologică/„Values Education”

- o abordare generală -

A. Modelul actual al educaţiei în România. „Competenţele”

Accesul la Educaţie este garantat în România de articolul 32 al Constituţiei, unde se stipulează că „dreptul la
învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin
învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare”1. Dreptul la educaţie primeşte
simultan şi caracterul de îndatorire, evidenţiindu-se astfel relevanţa fundamentală în ecuaţia construcţiei
societăţii. Legiuitorul a urmărit ca prin exercitarea dreptului la învăţătură, persoana să fie educată după un
standard specific, „pentru ca aceasta să devină, profesional şi civic, capabilă de a avea un rol util în societate” 2.
După anul 1990, pe eşafodajul textului Constituţiei, sistemul educaţional din România a parcurs lungi şi profunde
perioade de reformă, un efort constant de aliniere la „modelul Occidental”. Curriculumul a întâlnit -cu o relativă
ritmicitate- procese de modificare şi actualizare la dinamica evoluţiilor sociale, politice, economice etc., putându-
se discuta chiar despre o „permanentizare a reformelor” (dezbatere comună contextului internaţional) 3.
Dacă utilizăm ca exemplu educaţia primară, primii 25 de ani de postcomunism au fost amprentaţi de mai
multe faze ale revizuirii curriculumului. Reforma din 1993 este caracterizată de căutarea unei „identităţi a
educaţiei în România” (după prăbuşirea regimului comunist şi debutul tranziţiei către democraţie), în timp ce
anul 1995 se remarcă prin „clarificarea contextelor specifice acestei identităţi”. O altă etapă este atinsă în 1998,
prin sistematizarea orientărilor centrale în cadrul „filozofiei curriculare”; treapta posterioară anilor 2001-2005 se
evidenţiază însă prin introducerea curriculumului axat pe competenţe (încadrate în 8 domenii cheie conform Legii
Educaţiei Nr.1/2011)4. Evoluţia curriculumului în anii tranziţiei s-a manifestat prin reducerea cantităţii de
conţinut, accentuarea abordării integrate şi interdisciplinare şi simultan diminuarea divizării şi distanţelor între
discipline5. Un aspect fundamental îl constituie înlocuirea obiectivelor (generale şi de referinţă) din ciclul
gimnazial, cu un sistem de finalităţi”6, mai bine sistematizate şi mai specifice.

1
Constituţia României. Sursa: diccdep.ro/pls/.
2
Mihai CONSTANTINESCU, Antonie IORGOVAN, loan MURARU, Elena Simina TĂNĂSESCU, Constituţia României revizuită.
Comentarii şi explicaţii, Editura All Beck, Bucureşti, 2004, pp. 67-68.
3
Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Repere pentru proiectarea şi actualizarea Curriculumului Naţional. Document de politici
educaţionale (versiune de lucru), Bucureşti, Decembrie 2015, p. 2.
4
Oana RICA POPA, Norica Felicia BUCUR, „Past and Present in the Romanian Primary Education Curriculum” în Challenges of the
Knowledge Society, Bucureşti, 6/2016, pp. 942-943.
5
Ibidem, p. 943.
6
Octavian MÂNDRUŢ, Aurel ARDELEAN, Contribuţii la teoria curriculumului: proiectarea documentelor reglatoare şi
metodologice, „Vasile Goldiş” University Press, Arad, 2015, p.14.
 Actuala Lege a Educaţiei – nr.1/2011 din 5 ianuarie 20117 – propune o creionare a „idealului educaţional
al şcolii româneşti”, care „constă în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în
formarea personalităţii autonome şi în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea şi
dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetăţenească activă în
societate, pentru incluziune socială şi pentru angajare pe piaţa muncii” (Art. 2, alin. 3). Articolul 4 stipulează că
educaţia copiilor are ca finalitate principală formarea de competenţe, definite în actul legislativ ca „ansamblu
multifuncţional şi transferabil de cunoştinţe, deprinderi/abilităţi şi aptitudini”. Aceste competenţe „reprezintă
totodată profilul de formare al elevului. Cele opt domenii de competenţe – cheie recomandate de Consiliul
Europei sunt preluate aproape ca atare (...) fără o încercare de nuanţare a acestora (aşa cum au procedat alte ţări)”8.
Domeniile de competenţe-cheie pe care se axează curriculumul pentru nivelurile primar şi gimnazial sunt
menţionate în Articolul 68 al Legii Educaţiei Naţionale Nr.1/2011, pasaj normativ care evidenţiază că în cazul
claselor pregătitoare, atenţia este îndreptată către „dezvoltarea fizică, socioemoţională, cognitivă a limbajului şi
comunicării, precum şi dezvoltarea capacităţilor şi a atitudinilor în învăţare, asigurând totodată punţile către
dezvoltarea celor 8 competenţe-cheie” (alin. 4).
Grupul de competenţe cheie este format din:
„a) competenţe de comunicare în limba română şi în limba maternă, în cazul minorităţilor naţionale;
b) competenţe de comunicare în limbi străine;
c) competenţe de bază de matematică, ştiinţe şi tehnologie;
d) competenţe digitale de utilizare a tehnologiei informaţiei ca instrument de învăţare şi cunoaştere;
e) competenţe sociale şi civice;
f) competenţe antreprenoriale;
g) competenţe de sensibilizare şi de expresie culturală;
h) competenţa de a învăţa să înveţi”(Art. 68, alin. 1).
Reformarea învăţământului din România prin introducerea obiectivelor centrate pe competenţe este -în
opinia prof. Marin Manolescu- expresia receptivităţii acestuia faţă de dinamica socio-economică. Utilizat în
educaţie, conceptul „competenţă” este posterior a două curente pedagogice, apreciate şi implementate în anii '80.
„Pedagogia prin obiective” a generat axarea învăţării pe elev - relevant „nu mai era ceea ce trebuie să ştie elevul,
ci ceea ce el trebuia sa facă cu ceea ce ştie”- şi „Teoria învăţării depline”, care continuă teoria „pedagogiei prin
obiective” sugerând că toţi elevii sunt capabili să înveţe9.

7
LEGE Nr. 1/2011 din 5 ianuarie 2011 Legea educaţiei naţionale.
Sura:https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Minister/2017/legislatie%20MEN/Legea%20nr.%201_2011_actualizata20
18.pdf
8
Octavian MÂNDRUŢ, Aurel ARDELEAN, Contribuţii la teoria curriculumului: proiectarea documentelor reglatoare şi
metodologice, ed.cit., pp. 36-37.
9
Marin MANOLESCU, “-Pedagogia competenţelor- o viziune integratoare asupra educaţiei” în Revista de Pedagogie,Nr. 58 (3)/2010,
p. 56.
 Introducerea competenţelor are ca efect completarea conglomeratului de discipline tradiţionale, achiziţia
lor fiiind certificată ulterior prin diverse forme de testare. Spre exemplu, obţinerea Abitur în Germania
(echivalentul examenului de Bacalaureat) este condiţionată de nota primită la disciplinele tradiţionale
(matematică, germană etc.) dar şi de achiziţia a 12 competenţe referitoare la autoevaluare, capacitate de judecată
etc.. În ţările nordice, competenţele depăşesc graniţele unor materii sau discipline specializate, în timp ce în Noua
Zeelandă sunt trasate 8 „essential skills”10.
La nivelul definiţiei, noţiunea de „competenţă” întâlneşte o multitudine de abordări (Ph. Meirieu, Charles
Hadji, Jean Cardinet, Mazer, Miron Ionescu, Dan Potolea etc.), fără o stabilizare a semnificaţiei teoretice. Totuşi,
majoritatea acestor cadre utilizează o serie de elemente esenţiale, fiind unanim acceptată următoarea formulă:
competenţa presupune cunoştinţe + deprinderi + atitudini/valori. Competenţa este înţeleasă în termenii unui
potenţial pe care elevul îl probează în situaţii concrete, făcând apel la resursele necesare acumulate. Aceste resurse
se compun din parametrii formulei anterioare: cunoştinţele se referă la „a şti”, deprinderile la acţiunea de „a face”,
în timp ce atitudinile/valorile la starea de „a fi/deveni”. Mobilizarea resurselor presupune acţiunile de identificare,
combinare şi activare a acestora în situaţii reale11. Doar prin delimitarea unui context, a unei situaţii concrete,
competenţa în sine este activată, iar învăţarea primeşte un sens prin utilizarea ei în viaţa cotidiană, în relaţii
personale şi în interiorul spaţiului societal.
Deşi aminteam anterior că formula competenţelor are în structură trei elemente fundamentale totuşi unul dintre
acestea este mai puţin analizat: atitudinile12. O definiţie des întâlnită a conceptului „atitudine” este cea propusă
de W. Allport care se referă la o “stare de pregătire mintală şi neurală, organizată prin experienţă, care exercită o
influenţă diriguitoare sau dinamizatoare asupra răspunsurilor indivizilor la toate obiectele şi situaţiile cu care sunt
în relaţie”13.
Sistemul de atitudini se construieşte din mai multe componente - a) cognitivă (credinţele); b) afectivă (ce
simţim); c) comportamentală (ce faci) – fiind completat de un sistem al valorilor, format din principii abstracte
care „direcţionează” întreaga viaţă a persoanei (ex. respect, onestitate, toleranţă etc.). Valorile şi atitudinile ce
pot fi achiziţionate de elevi sunt prevăzute în programa şcolară pentru fiecare disciplină în parte, pe anumite
perioade de şcolaritate şi pe grade diverse de generalizare14. Astfel, „unele fac referiri la dezvoltarea unor
obişnuinţe de viaţă, altele la un mod de gândire specific (de exemplu, la istorie: gândire critică şi flexibilă), la un
mod de comportament (de exemplu, la biologie: dezvoltarea toleranţei faţă de opiniile altora), la importanţa
disciplinei /unui domeniu (muzică: conştientizarea contribuţiei muzicii la constituirea fondului cultural comun al
societăţii, matematică: formarea motivaţiei pentru studierea matematicii ca domeniu relevant pentru viaţa socială

10
Cezar BÎRZEA, “Definirea şi clasificarea competenţelor” în Revista de Pedagogie, Nr. 58 (3)/2010, pp. 7-8.
11
Marin MANOLESCU, op.cit., pp. 56-59.
12
Dan BADEA, “Competenţe şi cunoştinţe- faţa şi reversul abordării lor” în Revista de Pedagogie, Nr. 58 (3)/2010, pp. 35- 39.
13
Allport, Gordon W. Structura şi dezvoltarea personalităţii. Bucureşti, EDP, 1981, p.798 apud. Luminiţa CATANĂ, „Componenta
atitudinal-valorică a curriculumului actual” în Octavian MÂNDRUŢ, Curriculum şi didactică. Elemente inovative actuale, „Vasile
Goldiş” University Press, Arad, 2013, p.63.
14
Luminiţa CATANĂ, „Componenta atitudinal-valorică a curriculumului actual”, ed.cit., pp. 63-68.
şi profesională) sau la implicaţiile posibile ale cunoştinţelor şi deprinderilor în viaţa de zi cu zi (la arte:
disponibilitatea de a transfera în viaţa socială valori estetice). Unele dintre aceste elemente se referă la păstrarea
sau valorificarea unor experienţe anterioare personale sau ale unor comunităţi/populaţii (la istorie: antrenarea
gândirii prospective prin înţelegerea rolului istoriei în viaţa prezentă şi ca factor de predicţie a schimbărilor)”15.

B.Cum evaluăm achiziţia de competenţe? Relevanţa testelor PISA

Una dintre temele fundamentale privitoare la educaţia centrată pe competenţe se referă la mecanismul de
evaluare a achiziţiei acestora de către elevi. Competenţele nu se manifestă în mod singular, ci în relaţie directă
cu un anumit context; aceeaşi competenţă putând să se exprime divers, prin acţiuni diferite, în situaţii multiple.
O altă dificultate în creionarea unui proces de evaluare rezidă din operaţionalizarea diferită a analizei pentru cele
trei componente. Considerând că „deprinderile” şi „cunoştinţele” ar putea fi măsurate prin metode cantitative,
zona atitudinilor/valorilor nu poate fi cuantificată utilizând un procedeu similar (uzitat pentru activităţile practice
şi operaţiile intelectuale)16.
Dacă privim în ansamblu parcursul achiziţiilor de competenţe cheie, atunci s-ar putea utiliza evaluările de
la începutul şcolarităţii (construirea unui sistem de referinţă) şi ulterior testarea pe parcursul şi la etajul finalizării
acesteia. O astfel de sistematizare ajută evaluatorul să decodeze traseul de instruire şi să observe momentele în
care parcursul pozitiv a suferit oscilaţii ori declin constant. Evaluarea competenţelor cheie trebuie să fie
fundamentată pe abordări inovatoare, cu teste ce au un „profund caracter transdisciplinar (cum sunt, de altfel si
competenţele – cheie) sau axate pe elemente reprezentative ale domeniilor de competenţe – cheie si într-un mod
subiacent, a unor conţinuturi ofertate”17.
Dintre testele actuale care evaluează competenţele, unul dintre cele mai relevante este denumit PISA.
Acesta doreşte să analizeze cunoştinţele, deprinderile de bază şi atitudinile elevilor (de 15 ani) la trei domenii
(cadre de alfabetizare): citire, matematică şi ştiinţe. Obiectivele procesului de testare gravitează în jurul ideii: „ce
poate să facă elevul în mod real, practic”. „Domeniile de evaluat sunt definite în următorii termeni: conţinutul
sau structura cunoştinţelor pe care elevii trebuie să le dobândească în fiecare domeniu; procesele necesar a fi
performate; contextele în care sunt aplicate cunoştinţele şi competenţele vizate, agregate în competenţele
evaluate”18.
Testul are mai multe limitări care provin din modul şi durata testării ori motivaţia participanţilor. Pentru
că evaluarea este scrisă, competenţele orale şi cele practice nu sunt vizate direct, o soluţie pentru remediere fiind

15
Ibidem, p. 69.
16
Cezar BÎRZEA, “Definirea şi clasificarea competenţelor” în Revista de Pedagogie,Nr. 58 (3)/2010, p. 12.
17
Octavian MÂNDRUŢ, Luminiţa CATANĂ, Marilena MÂNDRUŢ, Instruirea centrată pe competenţe: Cercetare - Inovare -
Formare – Dezvoltare, „Vasile Goldiş” University Press, Arad, 2012, pp. 81-82.
18
Roxana Mihail, „Un model de evaluare a competenţelor şi elementele de impact asupra procesului de instruire” în Aurel ARDELEAN,
Octavian MÂNDRUŢ (coord.), Didactica formării competenţelor, „Vasile Goldiş” University Press, Arad, 2012, p. 159.
introducerea „computerised adaptive testing” (în sesiunile din 2006, 2009 sau 2012 doar un număr redus de ţări
utilizaseră evaluarea electronică). Un alt aspect este cel privitor la durata dedicată „broşurii cognitive” (două ore),
prelungită de segmentul temporal (20-40 minute) oferit „chestionarului de mediu socio-educaţional” (limita
impusă afectează extinderea testării). Cea mai semnificativă limitare este generată însă de lipsa unei motivaţii
reale a participanţilor pentru implicarea deplină şi parcurgerea întregului test. Elevii tratează diferit această
evaluare, observându-se „variaţii semnificative de mentalitate între ţările participante”, aspect care afectează
prestaţia participanţilor şi implicit ierarhizarea statelor19.
Chiar dacă anumite paliere ale testului PISA sunt contestate de către unii specialişti în educaţie considerăm
relevantă în traseul acestei argumentaţii introducerea datelor despre România.
Rezultatele testelor PISA din 2006, 2009, 2012 şi 2015 evidenţiază că România se poziţionează pe
ultimele locuri ale clasamentului UE în ceea ce priveşte competenţele de lectură şi scris, matematică şi ştiinţe. În
2006, aproximativ 53,5 % dintre elevii români de 15 ani, participanţi la aceste evaluări deţineau competenţe
scăzute la citire, 52,7% la matematică şi 46,9% la ştiinţe, comparativ cu media europeană care gravita în jurul
nivelului de 23%. Deşi evoluţia din 2009 şi 2012 este evident pozitivă, decalajul semnificativ în raport cu media
UE a rămas aproximativ identic; simplificând, România are de două ori mai mulţi elevi de 15 ani cu rezultate
slabe la competenţele amintite decât media UE. „Analizele asupra rezultatelor PISA în context naţional (IEA
2012) au subliniat nevoia de îmbunătăţire a calităţii educaţiei și a managementului școlar, a curriculumului și a
abordărilor didactice pentru dezvoltarea unor abilităţi specifice, ancorate în contexte reale de învăţare”20.

Tabel 1. „Ponderea elevilor cu performanțe slabe la citire-lectură, matematică și științe, (PISA 2006,2009,2012) – date
comparative Romania – UE”*

*Sursa: Otilia APOSTU, Magdalena BALICA, Ciprian FARTUȘNIC, Bogdan FLORIAN, Irina HORGA, Cornelia NOVAK, Lucian VOINEA, Analiza sistemului de
învățământ preuniversitar din România din perspectiva unor indicatori statistici. Politici educaționale bazate pe date, Editura Universitară, Bucureşti, 2015, p. 56.

19
Ibidem, pp. 155-167.
20
Otilia APOSTU, Magdalena BALICA, Ciprian FARTUȘNIC, Bogdan FLORIAN, Irina HORGA, Cornelia NOVAK, Lucian
VOINEA, Analiza sistemului de învățământ preuniversitar din România din perspectiva unor indicatori statistici. Politici educaționale
bazate pe date, Editura Universitară, Bucureşti, 2015, p. 58.
 C. Educaţia axiologică în România

Rezultatele PISA au evidenţiat că educaţia din România are încă dificultăţi profunde în a răspunde la
provocările concrete din viaţa societăţii şi în a pregăti tinerii să deţină competenţe pe care să utilizeze în realitatea
cotidiană. „Analfabetismul funcţional” este o plagă care afectează o parte consistentă a adulţilor şi a actualilor
elevi, cu reverberaţii dramatice asupra întregului construct social. Tendinţa pozitivă observabilă în tabelul 1 este
însă un indicator care reflectă dinamica procesului de modernizare a pedagogiei.
Astfel, în articolul „Didactica la Şcoala Competenţelor - Dominante şi Exemplificări ale Scenariului Didactic”,
cercetătorul Dan Badea menţionează o serie de trei caracteristici specifice învăţământului actual -centrat pe
competenţe- în comparaţie directă cu cele similare învăţământului „tradiţional”. În trecut, manualul era
instrumentul central de învăţare, învăţământul era construit în jurul conţinuturilor, iar „cunoaşterea considerată
ca produs predefinit, divizat pentru a fi asimilat”. Imaginea este diferită în prezent, prin diversificarea resurselor
utilizate în procesul de învăţare, învăţământul este „organizat în jurul unor probleme”, iar cunoaşterea este
„văzută procesual şi în relaţiile sale reciproce” 21.
Pe acest fundal, în dezbaterile privind sistemul educaţional şi finalităţile sale a fost introdus conceptul de
„cultură funcţională”, care ar putea să diminueze rolul primit de noţiunea „cultură generală” (ce se referă la un
„ansamblu extins de cunoştinţe”). Cultura funcţională este rezultatul intersecţiei dintre „1. activităţi intelectuale
(activităţi ale gândirii)”, „2.Metodologie (accesarea informaţiilor relevante)”, „3. Atitudini şi valori” şi „4.
Cunoştinţe” 22.

Nr.2. Reprezentare grafică a„culturii funcţionale”.

Sursa: Octavian MÂNDRUŢ, Aurel ARDELEAN,
Contribuţii la teoria curriculumului: proiectarea
documentelor reglatoare şi metodologice, p. 41

Observăm că şi în cazul „culturii funcţionale”, cât şi în cel al formulei „competenţei”, atitudinile şi valorile
sunt elemente constituente. Dar, aşa cum menţionam în pasajele anterioare, atitudinile şi valorile sunt cel mai
dificil de achiziţionat şi de evaluat. Deşi fiecare competenţă are în structură valori şi atitudini specifice, elevii şi
profesorii au vizbile dificultăţi în a le identifica (rezultatele parţiale ale proiectulului de cercetare privitor la
„Valori în Educaţie” coordonat de Centrul de Studii şi Documentare „Societate, Drept, Religie” (SDR), desfăşurat
între 1.10.2018 şi 1.05.2019 întăresc această poziţie).

21
Dan BADEA, „Didactica la Şcoala Competenţelor - Dominante şi Exemplificări ale Scenariului Didactic” în Revista de Pedagogie,
An LIX, Nr.4/2011, pp. 30-31.
22
Octavian MÂNDRUŢ, Aurel ARDELEAN, Contribuţii la teoria curriculumului: proiectarea documentelor reglatoare şi
metodologice, ed.cit., pp. 40-41.
 O serie de întrebări fundamentale privitoare la valori şi atitudini ar trebui să fie vectorul unor noi linii de
analiză a învăţământului din România:
Care sunt valorile pe care este clădit sistemul educational din Romania? Există un „bloc” de valori (asemenea
celor 10 porunci) care să se reflecte coerent în curriculum?Doreşte şcoala să educe elevul - de la clasa 0 la clasa
a XII-a- în spiritul acestor valori? Se regăsesc valorile amintite în programa şcolară, iar fiecare disciplină le
cultivă explicit pe toată perioada şcolarizării?Ar putea un învăţământ clădit atent pe valori să ajute la
diminuarea „analfabetismului funcţional”?Reuşeşte şcoala să ofere soluţii la problemele concrete din interiorul
societăţii?
Pentru a exemplifica vom utiliza noţiunea de „onestitate”. Este elevul educat, de la clasa 0 la clasa a XII-
a, în direcţia achiziţiei depline a valorii onestităţii? Este tema copiatului la şcoala o rană a sistemului
educaţional? Dacă profesorul ar părăsi clasa în timpul tezei la Matematică, Limba Română etc., câţi dintre elevii
prezenţi ar fi dispuşi să încalce principiul onestităţii?
Tema onestităţii în interiorul spaţiului societal este una foarte actuală, fiind conexată la o serie generoasă de
nonvalori: „corupţie”, „furt”, „plagiat” etc. O privire asupra studiului din 2018 propus de organizaţia
Transparency International23 reconfirmă poziţiile ocupate anterior de România în topul ţărilor (din clasamentul
Uniunii Europene) cu corupţie ridicată. Mai mult, Eurobarometrul publicat în 2017 plasează România pe primul
loc la răspunsul oferit de respondenţi: „Sunteţi afectaţi de corupţie în viaţa cotidiană” (68% au declarat că sunt
„total de acord” cu această afirmaţie)24.
În ceea ce priveşte sistemul educaţional, onestitatea elevilor a fost „probată” la examenul de Bacalaureat din anul
2011, prin introducerea camerelor de supraveghere în interiorul sălilor de examen. Rezultatul a fost unul radical,
promovabilitatea coborând sub pragul de 50%, întărindu-se astfel suspiciunile de fraudă din sesiunile anterioare.
În anul 2007, 82.08% dintre participanţi au obţinut notă de trecere, în 2009, 81.47%, în timp ce în 2011, 45.73%.
Anul 2012 a păstrat aceeaşi evidentă cădere (44.41%) însă din 2013 trendul devine pozitiv, promovabilitatea
depăşind în 2017 pragul de 70%25.
Pentru studiul valorilor şi atitudinilor există în mozaicul educaţional un câmp denumit „educaţie
axiologică”, care afirmă legătura ontologică dintre pedagogie şi axiologie, educaţie şi valori. Ca sursă primară
ne vom referi însă la textul legislativ –Legea Educaţiei Nr. 1/2011-
care are în componenţă mai multe trimiteri la noţiunea de „valori”, conturate sub diverse forme: „învăţământ
orientat pe valori” (Art. 2, alin. 1), „sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea
personală” (Art. 2, alin, 3), „principiul asumării, promovării şi păstrării identităţii naţionale şi a valorilor
culturale ale poporului român” (Art. 3, h), „formarea unei concepţii de viaţă, bazate pe valorile umaniste şi

23
Sursa: https://www.transparency.org/cpi2018
24
Special Eurobarometer 470. Corruption, Octombrie 2017, p. 7. Sursa: ebs_470_sum_en.pdf.
25
„GRAFIC – Rata de promovare la BAC în ultimii 12 ani – De la 45% în 2011 şi 2012, la peste 70% acum”, în Gazeta de Sud, 5 iulie
2017. Sursa: https://www.gds.ro/Actualitate/2017-07-05/grafic-rata-de-promovare-la-bac-in-ultimii-12-ani-de-la-45-in-2011-si-2012,-
la-peste-70-acum/.
ştiinţifice” (Art. 4, d..), sensibilitate „faţă de valorile moral-civice” (Art. 4, f.). Deşi actul normativ menţionează
conceptul „valori” în diferite structuri totuşi, legiuitorul nu a definit cu exactitate care sunt „valorile moral-
civice”, „valorile culturale ale poporului român” etc., lăsând libertate de interpretare. În acest context, „educaţia
axiologică” devine responsabilă de actul interpretării şi furnizării unui sistem de referinţă al valorilor.
Profesorul Constantin Cucoş aduce în dezbatere subiectul educaţiei axiologice, considerând că aceasta s-
ar referi „numai la educaţia care se realizează în perspectiva valorilor autentice, validate ca atare de o anumită
practică pedagogică sau socioculturală (...) Sub aspectul acţiunii concrete, educaţia în perspectivă axiologică ar
însemna orientarea procesului educativ pe traiectele cele mai bune, identificarea sau exploatarea momentelor
didactice privilegiate, finalizarea tuturor căutărilor prin cele mai bune alegeri, stabilirea de fiecare dată a unei
ierarhii de finalităţi valabile hic et nunc, acţionarea în funcţie de o ordine pertinentă de priorităţi”26.
Ţelul fundamental al educaţiei copilului este construirea unui tip de personalitate care să îl ajute să se
integreze în societatea în care trăieşte, tinzând către perfecţionare. Valorile sunt punţi de legătură cu ceilalţi,
norme şi criterii pe care se clădesc comportamentele umane, aflate în responsabilitate reciprocă. Sistemul
educaţional trebuie să răspundă la idealul comunităţii/naţiunii, să îl convertească în ideal educaţional, să aleagă
conţinutul învăţământului şi metodele cele mai eficiente pentru a fi atins27.
Pentru creionarea unei imagini de ansamblu a conceptului „valori în educaţie”, profesorul Adriana Nicu
sugerează analogia cu plantele. Valorile educaţionale au rădăcina în „solul sistemului de valori sociale”,
constituindu-se o relaţie de interdependenţă. Asimilarea valorilor va conduce către formarea de atitudini, în cadrul
unui proces îndelungat (atât prin educaţie formală, cât şi informală sau nonformală) şi greu cuantificabil.
Atitudinile şi valorile sunt dezvoltate de copii încă din preşcolaritate, prin sădirea de „seminţe ale moralităţii”.
Autorul evidenţiază că în clădirea comportamentului moral se parcurg mai multe etape: „formarea de obişnuinţe
elementare, trezirea conştiinţei morale, formarea atitudinilor etice, structurarea unor valori şi a idealului
moral”(pp. 63-64). Pentru dezvoltarea unui proces de educaţie clădit pe valori, începând cu perioada
preşcolarităţii, Adriana Nicu propune variante de „exerciţii axiologice” care acţionează interdisciplinar şi care
pregătesc copilul pentru întâlnirea cu conceptele din aria Educaţie pentru societate (Curriculum la decizia şcolii
pentru clasa pregătitoare, clasa I şi clasa a II-a), Filosofie pentru copii (Curriculum la decizia şcolii pentru clasa
a III-a şi/ sau a IV-a). Raportându-se la temele propuse prin curriculum, aceasta a sugerat o listă cu peste 80 de
valori, ce au fost decodate prin apel la texte literare/nonliterare, teatru ori jocuri de rol28.
O abordare complementară în tema educaţiei axiologice este oferită de Mihaela-Anca Joarză în articolul
„Outline of an optional course on values education for pre-school age”, unde se prezintă schiţa unui opţional de
educaţie axiologică pentru învăţământul preşcolar.
Opţionalul propus de aceasta are grup ţintă copiii de la „grupa mare”, având mai multe obiective de referinţă:
„(1) la nivel cognitiv, de identificare a unor valori în textele-suport; (2) la nivel afectiv-atitudinal, de analiză a
atitudinilor faţă de sine, faţă de ceilalţi sau faţă de mediul înconjurător; (3) la nivel practicaţional, de formare a
conduitei preşcolarilor”29. Conţinuturile opţionalului sunt în concordanţă cu Curriculumul pentru învăţământul
preşcolar, fiind sistematizate pe 6 teme anuale (lista de conţinuturi poate fi adaptată de educatoare în funcţie de
experienţele personale şi de nevoile şi capacităţile intelectuale şi emoţionale ale copiilor). Metodele centrale
utilizate au constat în „exerciţii-dramatizări cu subiecte din poveşti/basme” şi „jocuri de rol”, completate cu
improvizaţii şi exerciţii de mimă, „exerciţii-simulări; exerciţii cu soft interactiv (2015); exerciţii de utilizare a
judecăţilor de valoare; exerciţii de apreciere a propriei persoane în raport cu valoarea introdusă (...) exerciţii de
analiză a unui text-suport prin metoda cubului, a diagramei cauză-efect; a exploziei stelare; exerciţii de
manifestare a acordului/ dezacordului faţă de valori pozitive/ negative”30 etc.
În Tabelul 3 putem urmări un exemplu de temă anuală de studiu, conţinuturile şi textele suport aferente la
acest „Opţional de educaţie pentru valori”.

26
Constantin CUCOŞ, Pedagogie, Ediţia a II-a, Editura Polirom, Iaşi, 2002, p. 118.
27
Adriana NICU, „Particularităţi ale educaţiei axiologice la vârsta preşcolară” în Revista de Pedagogie, LXIV(2)/2016, pp. 60-62.
28
Ibidem, pp. 62-68.
29
Mihaela-Anca JOARZĂ, „Outline of an optional course on values education for pre-school age” în Revista de Pedagogie, LXV
(1)/2017, p. 104.
30
Ibidem, p. 107.
 Tabel 3. „Secvenţă a opţionalului de educaţie pentru valori”

Sursa: Mihaela-Anca JOARZĂ, „Outline of an optional course on values education for pre-school age” în Revista de Pedagogie,
LXV (1)/2017, p. 106.
 D. „Values Education”. O abordare generală

Dacă în România, educaţia axiologică este o zonă periferică a sistemului educaţional - puţin cercetată şi
reglementată- în alte state, „Values Education” este vector al Curriculumului naţional. Utilizând ca exemplu cazul
australian şi punându-l în comparaţie cu cel românesc vom observa că primul a reuşit în ultimii 20 de ani să
contureze un bloc al valorilor (limitându-le la nouă) şi o programă şcolară care să faciliteze achiziţia acestuia de
către elevi.
La începutul anilor 1990, în Australia s-a aşezat în dezbatere publică tema valorilor esenţiale care definesc
statutul de australian şi pe cel de "cetăţean global", sistemul educaţional şi cadrele didactice fiind consideraţi
actori cu relevantă capacitate de inculcare. Mişcările din câmpul educaţiei australiene în deceniul nouă al
secolului trecut s-au îndreptat către corectarea direcţiei anterioare apropiată de "values-neutrality", şi reevaluarea
documentelor din anii 1870-1880. Acestea menţionau între scopurile educaţiei alfabetizarea şi "alfabetizarea
matematică", completate de asigurarea unei moralităţi personale corespunzătoare fiecărui cetăţean. Se subliniază
astfel importanţa responsabilităţii sistemului de educaţie față de integritatea personală şi justiţia socială31.
Un aspect relevant în dezbatere este critica privitoare la caracterul neutru –din punct de vedere al valorilor
– pe care şcoala trebuie să îl asume. Se consideră ca educaţia clădită pe valori este apanajul familiei şi al
instituţiilor religioase, şcoala putând opta pentru o poziţie neutră. O multitudine de cercetări au evidenţiat însă că
poziţia neutră a şcolii nu presupune o lipsă de efecte asupra temei valorilor, ci influenţează negativ construcţia
identităţii copilului, subminând potenţialele acţiuni ale agenţilor de socializare, inclusiv familia 32. Această
direcţie neutră poate fi înțeleasă însă ca o expresie a unei percepții comune anilor 1970-1980, care sugera limitări
ale rolului cadrelor didactice în actul de educare al copilului. Sociologul educației Cristopher Jencks ("Inequality:
A reassessment of the effect of family and schooling in America",1972) evidenția că bagajul de caracteristici cu
care copilul accede la etajul incipient al școlarității va amprenta radical parcursul acestuia, până în momentul
finalizării studiilor (simplificând, profesorul nu poate corecta moșteniri genetice, fizice, morale ori de
comportament). Această poziție a generat o autolimitare din partea cadrelor didactice, care își restrângeau nivelul
de autoritate și responsabilitate morală și socială. Antagonic tezei amintite, Terence Lovat propune "Values
Education", ca un mecanism prin care profesorul primeşte autoritatea "de a face diferenţa", angajând elevii în
procesul sofisticat al dezvoltării moralei personale33.
În 2001, Ministerul Educației, Cercetării și Formării din Australia a finanțat programul Values Education
Study, oferind posibilitatea școlilor de a demonstra și dezvolta practicile curente în educația axiologică,

31
Terence LOVAT, "The New Values Education: A Pedagogical Imperative for Student Wellbeing" în Terence LOVAT, Ron
TOOMEY, Neville CLEMENT (coord.), Internatiomal Research Handbook on Values Education and Student Wellbeing, Springer,
2010, pp. 3-4.
32
Ibidem, p. 3.
33
Terence LOVAT, "Values Education And Teachers’ Work: A Quality Teaching Perspective", Keynote Address at the National Values
Education Forum, Australian Government Department of Education Science and Training, National Museum, Canberra, May 2005, pp.
2-12.
generându-se astfel informații și sugestii pentru conturarea unui set de principii şi a unui cadru, care să
îmbunătăţească structura "values education". Studiul iniţial a inclus cercetări calitative efectuate în 69 de şcoli,
unde s-a urmărit modul în care sunt documentate şi implementate practicile educaţiei bazată pe valori. Ulterior
au fost organizate focus grupuri pentru a observa perspectivele asupra "values education" asumate de părinţi,
elevi şi profesori34.
În anul 2002, aceeaşi instituţie a admis că "educaţia se referă la fel de mult la formarea caracterelor, pe
cât se referă la echiparea elevilor cu competenţe". "Educaţia bazată pe valori poate întări încrederea de sine a
elevilor, optimismul şi anagajamentul faţă de dezvoltarea personală şi îi ajută să exerseze judecata etică şi
responsabilitatea socială". Un alt aspect relevant este indicat de aşteptările părinţilor, care doresc ca şcolilele "să
ajute elevii să înţeleagă şi să dezvolte responsabilităţi personale şi sociale"35.
Aceste afirmaţii sunt întărite de "Obiectivele Naţionale ale Educaţiei în secolul XXI" (Adelaide
Declaration 1999) care stipulează că elevulul - la finalizarea perioadei de şcolarizare - trebuie să fi impropriat
calităţile de "încredere de sine, optimism, respect de sine şi angajament faţă de dezvoltarea personală ca bază
pentru rolul lor potenţial de membri ai familiei, comunităţii şi pieţei muncii (Goal 1.2)". Ei trebuie să fie " capabili
să facă exerciţiul judecăţii şi al responsabilităţii în materie de morală, etică şi justiţie socială, şi să aibă capacitatea
de a oferi sens propriei lumi, de a gândi cum au ajuns lucrurile așa cum sunt, de a lua decizii raționale și informate
cu privire la propriile lor vieți și de a accepta responsabilitatea pentru propriile acțiuni (Goal 1.3)"36.
Direcţiile oferite de concluziile studiului demarat în 2001 şi prezentate în 2003 au specificat nu doar că
şcolile nu sunt neutre din perspectiva valorilor ori că "values education" nu este doar un exerciţiu intelectual, ci
şi că aşteptările se îndreaptă către schimbări evidente la nivel comportamental prin promovarea respectului,
empatiei şi cooperării. Pe acest fundal, în 2004, Bugetul Federal a alocat suma de 29,7 milioane de dolari pentru
a construi şi dezvolta un program naţional de educaţie bazată pe valori. Au fost mobilizate resurse substanţiale,
profesori, elevi, părinţi şi specialişti în educaţie. Proiectul a avut impact asupra a 316 şcoli, în toate statele şi
teritoriile australiene, atât în sectorul public, privat sau religios, implicând peste 100.000 de elevi şi 10.000 de
profesori37.
Documentul "National Framework for Values Education in Australian Schools", emis de Department of
Education, Science and Training în 2005 evidenţia existenţa unei viziuni generale asupra "values education",
planificată de toate şcolile astfel: "articularea, în consultare cu comunitatea lor școlară, a misiunii / etosului școlii;
dezvoltarea responsabilității studenților în contexte locale, naționale și globale și construirea capacității elevilor
de a-și dezvolta abilitățile sociale; asigurarea că valorile sunt integrate în politicile școlare și în programele de

34
Ron TOOMEY, "Values Education, Instructional Scaffolding and Student Wellbeing" în Terence LOVAT, Ron TOOMEY, Neville
CLEMENT (coord.), ed.cit., p. 20.
35
Australian Goverment. Department of Education, Science and Training, National Framework for Values Education in Australian
Schools, Canberra, 2005, p. 1. Sursa: http://www.curriculum.edu.au/verve/_resources/Framework_PDF_version_for_the_web.pdf
36
Ibidem, p. 2.
37
Terence LOVAT, "The New Values Education: A Pedagogical Imperative for Student Wellbeing", p. 6.
predare în domeniile esențiale de învățare; și revizuirea rezultatelor practicii educaționale bazate pe valori"38.
Pentru Cadrul Naţional au fost identificate nouă valori provenite din rezultatele proiectelor amintite, dar
şi din actul "Obiectivele Naţionale pentru Educaţie în Australia în secolul XXI". Ele reflectă parcursul istoric şi
dezvoltarea democratică a societăţii australiene, angajamentele faţă de multiculturalism şi mediu etc. Şcolile au
libertatea să dezvolte perspective proprii asupra educaţiei bazate pe valori, care să răspundă la nevoi locale, prin
parteneriat cu comunităţile, părinţii, elevii şi profesorii, rămânând însă în concordanţă cu "National Framework
for Values Education in Australian", dar şi cu politicile locale ale statelor.
Cele 9 valori, aşezate în ordine alfabetică şi nu într-o ierarhizare a importanţei sunt:
"1. Grija și compasiunea.
Preocuparea de sine și de alții.
2. Doing Your Best.
Căutaţi să înfăptuiţi ceva demn și admirabil, munciţi din greu, urmăriți excelența.
3. Fair Go
Urmăriţi și protejați binele comun, unde toți oamenii sunt tratați corect pentru o societate justă.
4. Libertatea
Bucurați-vă de toate drepturile și privilegiile cetățeniei australiene, fără inutile interferențe sau control și apărați
drepturile altora.
5. Sinceritate și încredere
Fiți cinstiți, sinceri și căutați adevărul.
6. Integritatea
Acţionaţi în conformitate cu principiile comportamentului moral și etic, garantaţi coerența dintre cuvinte și fapte.
7. Respect
Tratați-i pe ceilalți cu considerație și respect, respectați punctul de vedere al celorlalte persoane.
8. Responsabilitatea
Fiți răspunzători pentru propriile acțiuni, rezolvați diferențele în moduri constructive, non-violente și pașnice,
contribuiți la dezvoltarea societăţii și la viața civică, îngrijiți mediul.
9. Înțelegerea, toleranța și incluziunea
Fiți conștienți de ceilalți și de culturile lor, acceptați diversitatea într-o societate democratică, pentru a fi inclusi
și a include pe alţii"39.
După adoptarea Cadrului Naţional cu cele nouă valori şi implementarea în şcoli a politicii "values
education" a urmat o perioadă de testare şi măsurare a impactului asupra calităţii academice a elevilor. Project to
Test and Measure the Impact of Value Education on Student Effects and School Ambience a fost un program care

38
Australian Goverment. Department of Education, Science and Training, National Framework for Values Education in Australian
Schools, ed. cit., p. 3.
39
Ibidem, pp. 3-4.
dorea să evalueze -prin metode cantitative şi calitative- posibila îmbunătăţire a rezultatelor la învăţătură şi a
comportamentului elevilor. Concluziile autorilor au evidenţiat că asumarea de către şcoli a unei educaţiei
axiologice bine concepute are efecte pozitive profunde, observabile pe mai multe paliere: ambianţa şcolară, relaţia
profesor-elev, randamentul şi sârguinţa în procesul de învăţare. Atât profesorii, cât şi elevii şi părinţii au afirmat
că educaţia bazată pe valori a crescut nivelul de armonie şi siguranţă în clasă, existând mai puţine conflicte şi
tensiuni. La etajul relaţiei dintre profesor-elev s-a observat accentuarea gradului de respect şi politeţe, deschiderea
către dialog şi înţelegerea reciprocă. Cea mai interesantă evidenţă a influenţei "values education" gravitează însă
în jurul randamentului şcolar al elevilor. Raportul relevă creşterea nivelului de atenţie, de efort şi de calitate a
muncii pe care aceştia o depun, accentuarea responsabilităţii şi a tendinţei de perfecţionare40.

Concluzii

Nevoia de dezvoltare în sistemul educaţional autohton a unui program asemănător „Values Education”
este apăsătoare. Diminuarea autorităţii cadrelor didactice în relaţia cu elevii şi părinţii s-ar putea corecta, dacă
între valorile achizionate de copii pe parcursul şcolarizării s-ar regăsi respectul, responsabilitatea ori demnitatea.
Atingerea competenţelor propuse în Legea Educaţiei ar fi înlesnită de motivaţia interioară a elevului, care a fost
mereu încurajat să muncească şi să performeze. Totuşi, în ecuaţia unui învăţământ centrat pe valori nu se modifică
doar strategiile şi mecanismele de predare ale profesorilor, ci se reevaluează întreaga concepţie privitoare la
cadrul didactic. Acesta este provocat să adopte în propria sa viaţă valorile oferite elevilor, pentru a deveni credibil.
Pentru a învăţa copiii să fie implicaţi social, atunci şcolile trebuie întruchipeze forme de construcţie care impun
o implicare socială; similar, pentru a încuraja tinerii să îmbrăţişeze valori democratice, atunci aceste valori sunt
asumate în luarea deciziilor în cadrul şcolii etc.41

Bibliografie selectivă

40
T. LOVAT, R. TOOMEY, K. DALLY, N. CLEMENT, Project to Test and Measure the Impact of Value Education on Student Effects
and School Ambience, Report for the Australian Government Department of Education, Employment and Workplace Relations
(DEEWR), The University of Newcastle, Canberra, 2009 apud. Terence LOVAT, "The New Values Education: A Pedagogical
Imperative for Student Wellbeing", pp. 13-14.
41
Richard PRING, „Introduction”, în Terence LOVAT, Ron TOOMEY, Neville CLEMENT (coord.), Internatiomal Research
Handbook on Values Education and Student Wellbeing, Springer, 2010, pp. XX-XXIII.
  APOSTU, Otilia, Magdalena BALICA, Ciprian FARTUȘNIC, Bogdan FLORIAN, Irina HORGA, Cornelia NOVAK, Lucian
VOINEA, Analiza sistemului de învățământ preuniversitar din România din perspectiva unor indicatori statistici. Politici
educaționale bazate pe date, Editura Universitară, Bucureşti, 2015.
 BADEA, Dan, “Competenţe şi cunoştinţe- faţa şi reversul abordării lor” în Revista de Pedagogie, Nr. 58 (3)/2010.
 BADEA, Dan, „Didactica la Şcoala Competenţelor - Dominante şi Exemplificări ale Scenariului Didactic” în Revista de
Pedagogie, An LIX, Nr.4/2011.
 BÎRZEA, Cezar, “Definirea şi clasificarea competenţelor” în Revista de Pedagogie, Nr. 58 (3)/2010.
 CATANĂ, Luminiţa, „Componenta atitudinal-valorică a curriculumului actual” în Octavian MÂNDRUŢ, Curriculum şi
didactică. Elemente inovative actuale, „Vasile Goldiş” University Press, Arad, 2013.
 CONSTANTINESCU Mihai, Antonie IORGOVAN, loan MURARU, Elena Simina TĂNĂSESCU, Constituţia României
revizuită. Comentarii şi explicaţii, Editura All Beck, Bucureşti, 2004.
 CUCOŞ, Constantin, Pedagogie, Ediţia a II-a, Editura Polirom, Iaşi, 2002.
 Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Repere pentru proiectarea şi actualizarea Curriculumului Naţional. Document de politici
educaţionale (versiune de lucru), Bucureşti, Decembrie 2015.
 JOARZĂ, Mihaela-Anca, „Outline of an optional course on values education for pre-school age” în Revista de Pedagogie,
LXV (1)/2017.
 LOVAT, Terence, "The New Values Education: A Pedagogical Imperative for Student Wellbeing" în Terence LOVAT, Ron
TOOMEY, Neville CLEMENT (coord.), Internatiomal Research Handbook on Values Education and Student Wellbeing,
Springer, 2010.
 LOVAT, Terence, "Values Education And Teachers’ Work: A Quality Teaching Perspective", Keynote Address at the National
Values Education Forum, Australian Government Department of Education Science and Training, National Museum,
Canberra, May 2005.
 MANOLESCU, Marin, “-Pedagogia competenţelor- o viziune integratoare asupra educaţiei” în Revista de Pedagogie,Nr. 58
(3)/2010.
 MÂNDRUŢ, Octavian, Aurel ARDELEAN, Contribuţii la teoria curriculumului: proiectarea documentelor reglatoare şi
metodologice, „Vasile Goldiş” University Press, Arad, 2015.
 MÂNDRUŢ, Octavian, Luminiţa CATANĂ, Marilena MÂNDRUŢ, Instruirea centrată pe competenţe: Cercetare - Inovare -
Formare – Dezvoltare, „Vasile Goldiş” University Press, Arad, 2012.
 MIHAIL, Roxana, „Un model de evaluare a competenţelor şi elementele de impact asupra procesului de instruire” în Aurel
ARDELEAN, Octavian MÂNDRUŢ (coord.), Didactica formării competenţelor, „Vasile Goldiş” University Press, Arad,
2012.
 NICU, Adriana, „Particularităţi ale educaţiei axiologice la vârsta preşcolară” în Revista de Pedagogie, LXIV(2)/2016.
 PRING, Richard, „Introduction”, în Terence LOVAT, Ron TOOMEY, Neville CLEMENT (coord.), Internatiomal Research
Handbook on Values Education and Student Wellbeing, Springer, 2010, pp. XX-XXIII.
 RICA POPA, Oana, Norica Felicia BUCUR, „Past and Present in the Romanian Primary Education Curriculum” în Challenges
of the Knowledge Society, Bucureşti, 6/2016.

Surse online

 Constituţia României. Sursa: diccdep.ro/pls/. https://www.transparency.org/cpi2018

 „GRAFIC – Rata de promovare la BAC în ultimii 12 ani – De la 45% în 2011 şi 2012, la peste 70% acum”, în Gazeta de Sud,
5 iulie 2017. Sursa: https://www.gds.ro/Actualitate/2017-07-05/grafic-rata-de-promovare-la-bac-in-ultimii-12-ani-de-la-45-
in-2011-si-2012,-la-peste-70-acum/.
 Australian Goverment. Department of Education, Science and Training, National Framework for Values Education in
Australian Schools, Canberra, 2005, p. 1. Sursa:
http://www.curriculum.edu.au/verve/_resources/Framework_PDF_version_for_the_web.pdf
 LEGE Nr. 1/2011 din 5 ianuarie 2011 Legea educaţiei naţionale.
Sura:https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Minister/2017/legislatie%20MEN/Legea%20nr.%201_2011_actu
alizata2018.pdf
 Special Eurobarometer 470. Corruption, Octombrie 2017, p. 7. Sursa: ebs_470_sum_en.pdf

Partea a II-a:
STUDIEREA FENOMENULUI RELIGIOS - STUDIILE RELIGIOASE

Sociologia Religiei; obiectul de studiu al S.R; Metoda Durkheiminiana de cercetare,

primii analisti ai fenomenului religios in societate.

Religia a reprezentat si va continua sa reprezinte, una dintre componentele structurante, fundamentale ale
comunitatilor umane. Fie sub forma ei generala, adica de relatie personala cu o divinitate (religo, are - lat., a fi in
relatie cu…), fie sub forma ei institutionalizata, exprimata printr-un ansamblu de rituri, ritualuri si dogme, Religia
va influenta si va organiza viata fiecaruia la un moment dat al existentei lui. Comportamentul religios sau
ansamblul de dogme si ritualuri religiose, ori aspiratia dupa viata vesnica si lumea sfintilor sau lumea de dupa
moarte, precum si operele de arta, monumentele sau influentele politice ale religiei, sunt domenii de studiu care
intereseaza sociologia, teologia, stiintele politice, etnografia, antropologia, psihologia, literatura, istoria sau orice
alt domeniu academic, ceea ce arata cat de complexa poate fi studierea Religiei ca mostenire si expresie a
civilizatiei umane. Chiar si prin calcule matematice au fost numerosi cercetatori care au incercat ca, prin
interpretarea numerelor si a cifrelor, sa inteleaga si sa calculeze sfarsitul lumii sau venirea unui Dumnezeu
Mantuitor.
Referindu-ne doar la studierea comportamentelor religioase si a institutiilor sociale observam ca odată cu
îmbogăţirea contribuţiilor academice in dezvoltarea cercetării sociologice s-au diversificat si ramurile de abordare
ştiinţifica. Astfel apare un interes aparte pentru studierea fenomenului religios in societate ceea ce a contribuit
la apariţia unei sociologii a religiei. Sociologia Religiei analizează si explica fenomenologia religioasa cu
ajutorul instrumentelor teoretice si empirice specifice sociologiei, de aceea putem afirma ca exista o strânsa
legătura intre sociologie si sociologia religiei inca de la începuturile preocupărilor sociologice.
Intr-o scurta definiţie de lucru putem spune ca : sociologia religiei studiază modul in care sacrul (divinul)
se manifesta ca fenomen in viata socială. Ea îşi propune sa studieze relaţiile care exista intre religie si societate
si formele de acţiune reciproca ce pe care le generează aceste raporturi.
Trebuie clarificate de la început raporturile existente intre diferitele ramuri ale ştiinţelor religiei mai precis
intre teologie si sociologia religiei. Teologia, fiind o ştiinţa normativa, si are drept scop analiza, interpretarea si
expunerea unei credinţe date. Sociologia, in schimb, nu se ocupa cu explicarea « esenţei religiei » ci studiază
condiţiile si efectele comportamentului uman in comunitate, comportament motivat de percepţia subiectiva a
noţiunilor religioase.
Sociologia religiei, este in mod esenţial descriptiv-analitica si are ca scop principal analizarea
fenomenelor religioase cu intenţia de a facilita înţelegerea oricărei religii.
Aşadar exista o diferenţa cantitativa si calitativa intre tipurile de abordare, metodele si scopurile celor
doua genuri de discipline; atât teologia cat si sociologia au drept obiectiv al cercetării o religie sau un grup de
religii diferite, insa metodele lor diferă; teologia este normativa iar sociologia religiei este descriptiva.
Se cuvine menţionat faptul ca sociologia religiei va aborda si va clarifica multe dintre aspectele referitoare
la fenomenul religios contemporan, dar nu se va putea substitui niciodată fenomenologiei, psihologiei si istoriei
sau cu atât mai puţin teologiei. Teologia are marea responsabilitate de a formula normele religioase si valorile
morale atât de necesare echilibrului social.
Unii cercetători in sociologia religiei promovează o sociologie militanta, care urmareste o perspectiva
confesionala sau anticonfesionala, in timp ce alţii prefera o neutralitate prin care evita implicaţiile directe
(participante) si aplicaţiile imediate
In general definiţiile date religiei pot fi influenţate de apartenenţa religioasa a cercetătorului sociolog,
insa remarcabil ar fi ca neutralitatea academica sa elimine orice forma de subiectivism interpretativ.
 Obiectul de studiu al sociologiei este viata religioasa a societatii. Sociologia religiei cercetează
comunităţile de credincioşi : statusul acestora, relaţiile din cadrul lor, formele de organizare a Bisericilor si
cultelor, riturile si ritualurile, etc. Sociologia religiei nu-i va studia numai pe credincioşi unei biserici sau ai unei
denominatiuni religioase ci si întreaga societate, raportându-se permanent la întreg, analizând distribuirea sociala
a acesteia, împrejurările in care se manifesta fenomenul religios, etc.
Primul cercetător care a pus bazele unei metode de cercetare in Sociologie este Emile Durkheim, autorul
lucrării: Les Regles de la methode sociologique - Regulile metodei sociologice (1895).
Iată ce afirma Durkheim: pentru a respecta canoanele ştiinţei, trebuie in primul rând ca faptele sociale
sa fie considerate lucruri (... la première règle et la plus fondamentale est de considérer les faits sociaux comme
des choses). Aceasta reprezinta o abordare complet diferita fata de abordarile filosofice anterioare studiilor lui E.
Durkheim ; inseamna trecerea de la subiectivismul filosofic la obiectivitatea stiintifica. Durkheim era dominat de
importanta metodei de cercetare, esentiala in dezvoltarea oricarei stiiinte, influentat evident de studiile lui din
Scoala Normala dar mai ales de conceptia pozitivista a lui Auguste Comte. Potrivit concepţiei lui Durkheim,
sociologul trebuie sa ia distanta fata de faptele sociale pe care le observa.; el trebuie sa refuze sa considere socialul
ca pe ceva imediat si transparent pentru ochiul lui. Comportamentul lui trebuie sa fie ca al fizicianului care
înlocuieşte senzaţia de căldura cu o măsura exacta, oferita de termometru. Termometru sociologului sunt tocmai
metodele experimentale, pragmatice, obiective, pe care le aplica in studiile sale.
Pentru a-si construi obiectul de studiu, sociologul trebuie sa izoleze si sa definească acea categorie de
fapte pe care îşi propune sa o studieze.
Max Weber, un alt fondator al gândirii sociologiei religiei, a fost si el, primul cercetător care s-a preocupat
de analiza relaţiilor existente intre religie si societate precum si despre modul cum morala religioasa a influenţat
comportamentul economic capitalist.

Metodologie de cercetare comparata a Religiei, ca fenomen social

Metode de cercetare specifice sociologiei
(prezentare teoretica si aplicatii in sociologia religiei)

Preocupat de metodele de cercetare a fenomenelor sociale, Emile Durkheim afirma, in 1895 in lucrarea sa:
„Regulile metodei sociologice”, ca «faptele sociale se exprima prin reprezentari (manifestari) » dar trebuie
tratate precum obiectele, lucrurile concrete.
Durkheim indica faptul ca sociologul trebuie sa-si elaboreze metodele de cercetare ale fenomenelor sociale
ca si cum ar studia stiintele exacte, astfel spus trebuie facut catre sociologie un transfer al procedurilor de
cercetare de tip experimental.
De aceea, primele interpretari sociologice purtau denumirea de fizica sociala. Elementele concrete insa de
tehnica de cerceatre sociologica le gasim la Max Weber, si-n mod special la E. Durkheim.
Stiintele sociale sunt discipline de observare a vietii sociale si in consecinta, sociologia cerceteaza
practicile sociale si le analizeaza cu ajutorul unor metode stiintifice. Activitatea sociologului nu se limiteaza doar
la a reflecta asupra existentei fenomenelor sociale ci el se intreaba si despre modul cum pot fi cunoscute cauzele
care genereaza fenomenele sociale. Sociologul e chemat, in primul rand sa incerce gasirea unor raspunsuri
pentru intelegerea fenomenelor sociale.
Problemele sociologice nu trebuie confundate, ca interpretare, cu ceea ce presa prezinta ca fiind
problemele sociale. Exista o mare diferenta de abordare intre aceste doua notiuni, probleme sociale /probleme
sociologice.
 Pentru a intelege problemele sociologice trebuie sa intelegem ce se intampla ca urmare a interactiunii
sociale. Astfel, cercetarea problemelor (aspectelor) sociologice, nu-si propune sa explice de ce lucrurile nu
functioneaza corect, conform opiniei autoritatilor sociale ci, in primul rand cum functioneaza intregul sistem
social, care sunt principalele elemente constitutive si cum sunt mentinute impreuna si in echilibru.
Analiza sociologica nu-si propune sa studieze crima ci sa inteleaga sistemul juridic ; nu sa studieze
divortul ci rolul casatoriei in societete, nu discriminarea sociala ci comportamentul si stratificarea sociala
definita in termenii raselor sociale, nu revolutia ci exercitiul puterii in societate (P. Berger).
In planul sociologiei religiei, analiza nu isi propune asadar sa studieze confesiunea « x » sau « y », sau
secta « z », ci raporturile generate de logica relatiilor dintre religie si modernitate si modul de manifestare a
fenomenului religios in societate. Analiza sociologului este bazata pe utilizarea celor mai eficiente metode de
cercetare care sunt aplicate cu ajutorul unei tehnici speciale de cercetare.
Se cuvin clarificate aspectele etimologice ale termenilor care vizeaza cercetarea sociologica si
metodologia de cercetare:
- metoda-modul de analiza sociologica
- tehnica-aplicarea concreta a metodei de cercetare
- metodologie-construirea teoretica a etapelor de cercetare in vederea formularii concluziilor
stiintifice.
Schema generala de cercetare sociologica presupune o etapa initiala-exploratorie si o etapa finala de
verificare. Anumite cercetari sunt m.m exploatarii altele m.m de control, insa trebuie sa existe permanent o stransa
legatura intre etapa exploratorie si cea de verificare.
Fiecare metoda de colectare si de tratament de informatie trebuie, pentru a fi completa sa evalueze de la
un pol de explorare catre un obiectiv final de verificare prin interpretarea ipostazelor de lucru si raportarea lor la
un sistem mai larg de cercerare –teoretica si comparativa.

Definirea metodelor de cercetare

In sociologie pot fi identificate patru metode reprezentative de cercetare :

1. Observatia
2. Ancheta
3. Experimentul
4. Studiul indiciilor (urmelor, amprentelor)

Observatia: poate fi definite ca o privire atenta asupra unei situatii(eveniment) fara ca aceasta sa fie
modificata. Metoda este de natura generala si permite adunarea de informatii necesare care ajuta la intelegerea
evenimentului.
Ancheta : a realiza o ancheta inseamna a interoga exprimarii unei concluzii (generalizarii).
Pentru a desfasura o ancheta cercetatorul intervine adresand intrebari dar fara a urmari sa modifice configuratia
sociala de cercetat. Trebuie spus totusi ca simpla intervievare modifica totusi, in parametrii acceptabili situatia
de cercetat.
Ancheta se deosebeste de observatie (unde interventia cercetatorului este minima) si de experiment unde, in mod
contrar cercetatorul creeaza si controleaza situatia de care are nevoie ( de ex se creeaza o situatie de criza pentru
a urmari reactia unui grup social cu scopul prevenirii unor efecte imprevizibile-atac terorist, incendiu chimic,
explozie).
 In concluzie, ancheta este o metoda sociologica de cercetare care presupune o prezenta neutra a
cercetatorului dat totusi vizibila. Rezultatele anchetei sunt aplicabile in special pentru concluzii reprezentative
unor studii mai vaste de analiza.
Experimentul : poate fi definit ca o forma particular de interogare asupra unei situatii create si controlate
de cercetator. Aceasta interogare are ca scop verificarea unei ipoteze sau a unui corp axiomatic al carui produs
este ipoteza.
Studiul indiciilor: poate fi considerate ca o forma speciala de observatie care dintr-un scop bine definit,
isi propune sa analizeze numai anumite aspecte-speciale ale unui fapt social sau fenomen. Aceasta metoda poate
fi folosita pentru analiza anumitor documente,a statisticilor oficiale,precum si a unor indicii materiale concrete.
Este tipul de metoda considerate non-reactiva (nu declanseaza reactii din partea subiectului de cercetat) deoarece
cercetatorul nu intervine decat dupa ce s-a produs fenomenul si in consecinta, nu mai poate fi influentat.
Trebuie totusi avut in vedere ca procesul de productie si de conservare a « indiciilor » poate fi foarte
complex ceea ce ar putea cauza concluzii eronate.
De asemenea anumite indicii,ca de exemplu statisticile oficiale, pot avea un termen de valabilitate foarte
scurt, deci pot fi foarte repede depasite ca utilitate in cercetare.

Observatia : notiuni generale

Observatia este o metoda de cercetare care iti permite sa descoperi ceva nou. Poate fi asemanator cu
relatarile facute cu ocazia unei calatorii, sau cu reportajele realizate de trimisii speciali, sau cel mai simplu cu
descrierea unui eveniment pe care o face un martor ocular care a auzit si a participat la eveniment.
In orice caz, observatia necesita o prezenta speciala pe termen. Aceasta prezenta poate fi de cateva ore (a
observa o sarbatoare sau un curs, sau o mica manifestare), sau pe parcursul mai multor ani (prezenta continua,
uneori revenire repetata pe teren pentru a studia comparativ evolutia diferitelor elemente de cercetat). A observa
inseamna a trai printre, sau a fi foarte apropiat de zona de interes si intensitate a unui eveniment.
Deontologia cercetarii sociologice necesita ca sociologul sa nu se ascunda atunci cand observa un
eveniment ba chiar sa se prezinte daca prezenta lui poate crea anumite suspiciuni. Cand insa anonimatul lui nu
ridica semne de intrebare, atunci e bine sa fie pastrat cercetatorul observator trebuie sa aiba o atentie dubla :
 atentie la noutate, la ceea ce poate fi nou si surprinzator
 atentie la sine, sa nu atraga asupra sa prea multe priviri

Observatia presupune :
 plan general de observare
 grila specifica de observare
Ea necesita inregistrarea cat mai precisa si imediata (posibil) a ceea ce se observa si analiza frecventa si
regulata a ceea ce a fost inregistrat.
Cercetatorul debutant are adesea teama sa inregistreze ceea ce vede si aude cu microfon, carnet de note, aparat
video, altfel spus, nu-si asuma pozitia de cercetator. El considera ca un astfel de comportament ar putea aduce
prejudicii epistemologice (sa nu deranjeze) si morale.
Totusi, odata depasita aceasta etapa, prima regula e sa te prezinti, sa explici motivul prezentei si
obiectivele cercetarii si sa soliciti acordul de a putea participa la eveniment. Uneori e bine venita disimularea
identitatii si obiectivelor cercetarii, sau, cel putin se vor face prezentarile numai catre un grup restrans (sef, sau
superiori ierarhici). Unii cercetatori prefera, pentru corectitudinea informatiilor sa intre, ca adepti militanti, in
organizatii (secte sau partide) cu care imparte o perioada de timp activitatea fara insa a fi motivat de idologia
grupului respectiv. Din punct de vedere etic trebuie vazut daca valoarea cunostintelor dobandite justifica moral,
disimularea cercetatorului.
Un rol important pentru cercetare il au asa numitele persoanele de contact si intermediere a informatiei
din grupul de cercetat. De obicei acestia sunt purtatori de cuvant sau reprezentanti de presa, delegati,presedinti
de asociatii, etc. Catre acestia sociologul trebuie sa se prezinte si sa solicite acordul pentru adunarea de informatii.
Cu cat informatorii sunt mai diversificati cu atat observatorul are posibilitatea de a aduna si lamuri informatii cat
mai exacte si mai diverse.
A inregistra si a analiza imediat comportamentul social al unui eveniment este o conditie esentiala pentru
reusita cercetarii. Durata in timp, precizia si multiplicitatea inregistrarilor sunt primele conditii pentru calitatea
analizei. Cel mai util este sa fie intocmit un jurnal de teren, in care se trec toate detaliile observate. Jurnalul de
teren poate fi completat cu dictafon, aparat foto sau video.
Cercetatorul trebuie sa stabileasca un plan de observare cu care sa ghideze cercetarea. Aceasta poate fi
sub forma unui chestionar detaliat.
 regiunea, locul, evenimentul de cercetat
 etapele de cercetare
 diviziunea muncii in echipa (unul atent la imbracaminte, altul la gesturi, altul la continut,
sau cate doi pe o categorie astfel incat sa se verifice si detaliile observatiei).

Complementara planului de observare este grila de observare.

Planul urmareste in mod special a favoriza si a organiza descoperirea subiectului de observat iar grila
asigura conditiile sistematice ale observarii. De exemplu, prezentam mai jos, o grila de observare a unei situatii
pedagogice. Cu ocazia acestei crecetari trebuie notate (uneori cu ajutorul codului de notarea) urmatoarele:
- starea generala psihica a salii
- locul ocupat de fiecare elev
- relatia dintre ordinea intrarii in sala si locul ocupat
- prezenta sau absenta conversatiei
- natura preocuparilor fiecaruia inainte de inceperea cursurilor
- comportamentul fiecaruia imediat dupa inceperea cursului
- continutul intrebarilor adresate profesorului

A aplica aceeasi grila pentru mai multe situatii pedagogice, intr-o anumita unitatea de timp permite o
comparatie sistematica a rezultatelor si intareste validitatea cercetarii. Mai mult chiar, o astfel de cerectare in
domeniul pedagogic este indicat sa se efectueze chiar in mai multe scoli, cu scopul diminuarii concluziilor
subiective care ar putea fi legate strict doar de specificul unei anumite scoli.
 Evolutia societatii românești contemporane din perspectiva vietii religioase ;
Religie si Modernitate

Scurte repere istorice ale vietii religioase din Romania contemporana

Evolutia fenomenului religios in Romania contemporana este puternic influntata de identitatea etnica si
religioasa specifica Estului european, adica zona Crestinismului ortodox, si de evolutia regionala socio-politica.
În timpul perioadei comuniste s-a urmărit dacă nu eliminarea religiei din sfera publică cel puţin diminuarea
prezenţei şi importanţei ei în societate. Pentru a-şi atinge acest scop, regimul politic totalitar a folosit o strategie
permanentă de intimidare, control şi cenzură a tuturor activităţilor religioase. Bisericile şi cultele, chiar dacă nu
erau legal obtructionate, totuşi au fost determinate să se retragă din sfera publică, învăţământul religios a fost
interzis în şcolile publice, iar propaganda politică de partid făcea elogiul ateismului de mase.
Societatea românească a fost confruntată cu acest tip de politică şi de atitudine timp de 45 de ani, între 1945
şi 1990.
Înainte de perioada comunistă, câmpul religios românesc s-a coagulat în jurul Bisericii Ortodoxe, element
cheie al identităţii Statului – Naţiune, acceptându-se o diferenţiere – diversitate etnică a expresiilor religioase
fiind tolerate primele manifestări publice ala N.M.R. cu toate că erau în mod strict supravegheate şi controlate,
dar nu interzise, de către Statul român.
Această diversitate religioasă, specifică începutului de secol XX a căpătat timide accente pluraliste în
perioada interbelică dar rapid descurajate în timpul perioadei comuniste când religia a fost inclusă într-un sistem
planificat şi controlat de puterea politică fiind eliminată orice formă de concurenţă sau pluralism.
Perioada comunistă se caracterizează – aşadar printr-o pluralitate religioasă, atent controlată şi
cenzurată de Statul comunist!
După căderea comunismului, societatea românească cunoaşte o importantă etapă de redinamizare religioasă
fenomenul religios fiind influenţat de schimbările sociale majore care caracterizează întreaga societate
românească.
Noile forme de manifestare ale fenomenului religios se inscriu în logica raporturilor dintre religie şi
modernitate, făcând analizele în contextul apariţiei pluralităţii religioase dezvoltate, caracterizată prin prezenţa
numeroasă a N.M.R.
Anul 1989 reprezintă un important moment de cotitură în istoria românească contemporană, când Biserica
Ortodoxă şi Cultele revin cu entuziasm în prim planul vieţii publice, aspiraţiile religioase şi actorii religioşi jucând
un rol important în evenimentele care au marcat căderea comunismului.
Schimbările socio-istorice şi economice majore care au urmat căderii comunismului au afectat, şi influenţat,
în mod inevitabil, şi câmpul religios.
În anii de după 1990 se accentuează un raport privilegiat de relaţionare între Stat şi B.O.R., Biserica fiind
principala instituţie credibilă pe plan social. În special din acest motiv Biserica devine o instituţie inconturnabilă
pentru legitimarea publică a noii puteri politice.
În acelaşi timp s-a putut observa deschiderea tot mai mare a societăţii româneşti faţă de ideile noi de
pluralizare religioasă reală, în contextul eforturilor de modernizare democratică şi politică.
Referitor la interesul cetăţenilor României pentru instituţiile si practicile religioase statisticile arata ca populaţia
are un foarte ridicat grad de încredere in Biserica, Romania fiind, împreuna cu Polonia doua tari cu cel mai înalt
nivel de religiozitate dintre toate fostele tari comuniste din centrul si sud-estul Europei42.
In decursul istoriei România n-a înregistrat conflicte majore sub aspectul disputelor religioase, ci chiar a
constituit un loc de refugiu pentru minoritarii religioşi persecutaţi in alte tari ele Europei ca de exemplu pentru
adepţii lui Jan Hus (1369-1415) care s-au refugiat in zona de Est a României sau pentru adepţii mişcării Raskol
(1655) din Rusia, care au fugit de teama persecuţiilor si s-au aşezat un regiunea Deltei Dunării unde trăiesc si
astăzi.
In pofida unei atitudini istorice conciliante totuşi viata religioasa din România a avut multe de suferit, in
special după al Doilea Război Mondial, pentru aproape 50 de ani, din cauza instalării la putere a regimului totalitar
comunist. Având o ideologie atee, comunismul a supravegheat si cenzurat strict orice forma de manifestare

42
Laurenţiu TANASE, Pluralisation religieuse et société en Roumanie, éd. Peter Lang, Bern, 2008, pp. 256-266,
religioasa libera. Aceasta atitudine a îngrădit libertatea de exprimare si de manifestare religioasa, au fost dărâmate
biserici, au fost arestaţi preoţi sau deserventi de cult si trimişi in închisoare, au fost interzise manifestările
religioase publice si a fost eliminat învăţământul religios din şcolile de Stat.
După înlăturarea regimului comunist prin Revoluţia din Decembrie, 1989, religia recapătă un loc si un
rol important in cadrul noii societăţi libere si democratice, comform prestigiului de care s-a bucurat intotdeauna
in traditia culturala si spirituala a poporului român in decursul istoriei sale.
Favorabila aderării la spaţiul Uniunii Europene si la NATO, România a adoptat o serie de reforme pentru
revitalizarea economiei tarii si construirea unei mentalităţi democratice de tip capitalist bazata pe principiile
libertăţii si ale pluralismului. Trecerea de la o economie centralizata si birocratizata excesiv către o economie
capitalista a liberului schimb, constituirea unor noi instituţii administrative care sa corespunda vieţii democratice,
încurajarea dezbaterilor parlamentare si a politicii de tip pluralist, armonizarea legislaţiei interne in acord cu
legislaţia europeana comunitara, etc., a necesitat un efort considerabil din partea societăţii si clasei politice
romaneşti. Transformările nu s-au făcut insa fără convulsii sociale si fără dificultăţile generate de o inflaţie care
părea in ani `95-`98 scăpata de sub control. Primele semne economice încurajatoare au venit începând cu anul
2000, apoi din 2004 inflaţia a fost sub 10% si a putut fi controlata prin masurile economice specifice. România
devine membru cu drepturi depline al NATO in 2003 si al Uniunii Europene in ianuarie 2007. In prezent România
este una dintre tarile atractive sub aspect economic dintre fostele tari europene comuniste.
Sub aspectul vieţii religioase, după 1989 Bisericile si Cultele religioase din România au intrat intr-o serie
de schimbări interne administrative in consonanta cu schimbările prin care trecea întreaga societate romaneasca.
Este semnificativ faptul ca numărul total de biserici nou construite in România intre 1990 si 2005 a fost de aprox.
3500 de lăcaşuri de cult ceea ce reprezintă o creştere cu 19.2% in 15 ani, fata de numărul total de biserici
construite in România pana atunci in decursul istoriei43.
Un alt aspect important observat a fost si entuziasmul religios public, Biserica Ortodoxa in special, data
fiind ponderea ei majoritara in societate, fiind unul dintre actorii importanţi ai transformărilor înregistrate, a fost
creditata cu foarte mare autoritate in cadrul instituţiilor nou create, atât sub aspect administrativ cat si politic.
Întâlnim, de exemplu, in primii ani după 1990 o serie de ierarhi ai Bisericii in Parlamentul României, parintele
Tatu de la Manastirea Plumbuita sau Episcopul Calinic de Argeş.
Competiţia religioasa a înregistrat cote ridicate, prin sosirea a numeroase organizaţii religioase noi, in
special de expresie evanghelica si harismatică neo-protestanta, venite in cea mai mare parte din America din
cadrul bisericilor americane independente. Cu toate ca structura vieţii religioase din România n-a înregistrat
modificări semnificative prin conversii religioase importante, noile mişcări religioase rămânând marginale ca
număr de adepţi in pofida eforturilor depuse de acestea sub aspect misionar si economic, totuşi, prezenta
numeroasa a ofertelor religioase noi a fost perceputa de populaţie ca o adevărata invazie a sectelor, creând o
stare de iritare si de tensiune la nivelul vieţii religioase44.

Religie si modernitate socială

Pentru a putea avea o atitudine corectă faţă de unele aspecte care definesc societatea contemporană,
aspecte privind fenomenul de globalizare, integrare, secularizare, ateism - indiferentism, pluralizare, e necesar
mai întâi ca aceste aspecte să fie atent studiate, cunoscute şi înţelese în contextul societăţii contemporane.
Secularizarea, globalizarea, indiferentismul religios, nu reprezintă probleme sociale ci fenomene sociale,
moduri specifice de exprimare ale societăţii contemporane.
Ceea ce ne propunem aşadar după aceste lămuriri introductive este să dăm răspuns la întrebarea: Cum
trebuie înţeleasa evoluţia societăţii contemporane din perspectiva vieţii religioase?
Pentru aceasta e necesar să înţelegem care sunt formele moderne prin care se exprimă religiozitatea în
societatea contemporană. In acest sens trebuie să ţinem cont in mod special, de logica raporturilor între religie şi
modernitate.

43
Ibidem, p. 238.
44
Ibidem, pp. 109-110; 120-124.
 Între religie şi modernitate există, chiar de la începutul coexistenţei lor socio-istorice la începutul secolului
XX, o antinomie care opunea modernitatea religiei. Ideile marxiste şi apoi acelea ale comunismului au accentuat
această manieră de „a considera religia ca un fenomen social depăşit, incompatibil cu societăţile aflate pe drumul
progresului economic şi social”45. Într-o evoluţie previzibilă a societăţii industriale, modernitatea ar fi condus la
o dispariţie a religiosului sau la o diminuare semnificativă a influenţei sale.
Aceste raporturi între modernitate şi religie, la care se adaugă paradigma secularizării, pot fi înţelese „după
logica unui joc cu rezultat nul: cu cât avansează modernitatea, cu atât va regresa religia” 46.
Cu toate acestea insa, in pofida previziunilor pesimiste, J.P. Willaime47 contrazice interpretarea lineara de
mai sus considerând că scăderea influenţei sociale a religiei nu semnifică în mod obligatoriu si dispariţia religiei,
ci numai o scădere relativă a autorităţii acesteia in societate, influenţată fiind de factori socio-istorici. In mod
vizibil religia nu va dispare din societate si din preocupările omului modern indiferent de influenţa sau evoluţia
modernităţii, ci se va recompune după alte reguli.
Dezvoltarea însă a unor forme noi si interesante de recompunere a religiosului în modernitate se manifestă
în paralel cu diminuarea puterii sociale a religiei aflată în confruntare cu elementele caracteristice ale modernităţii
şi anume: diferenţierea funcţională, globalizarea, individualizarea, raţionalizarea, secularizarea şi pluralismul.
Religiosul contemporan nu se mai exprimă doar în forma sa pur tradiţională, ci apar, concurenţial, diverse
tipuri de religiozitate care pot fi numite „religiozităţi laice”. Religiozitatea laică este o formă de tip „hibrid”48
împrăştiată între credinţă şi necredinţă, definind astfel explicativ raporturile între modernitate şi tradiţia
religioasă. Această răspândire a religiosului în secular se observă mai ales în modul în care manifestarea credinţei
se exprimă în comportamentul omului modern, în absenţa unei apartenenţe ecleziastice. Grace Davie vorbeşte
despre „credinţă fără apartenenţă”, „believing without belonging”49, fenomen care conduce inevitabil la slăbirea
instituţiilor religioase tradiţionale şi implicit la o înflorire a unor forme noi de religiozitate50.
Încercând să definească religia propagată astăzi prin noile mişcări religioase, mulţi analişti le interpretează în
raport cu religiozitatea tradiţională instituţionalizată. Astfel, T. Luckmann recurge la conceptul de „religie
invizibilă” („invisible religion”) pentru a defini formele religioase non-instituţionalizate care s-au dezvoltat în
societăţile moderne în comparaţie cu Bisericile creştine, puternic instituţionalizate51. El „deplasează radical
analiza clasică” asupra pierderii de plauzibilitate a credinţelor religioase confruntate cu raţionalitatea, devenită
hegemonică (…) spre o identificare a formelor noi ale religiozităţii”, care se exprimă prin scurte expuneri de
credinţă din ce în ce mai îndepărtate de „expunerile ample” folosite de tradiţiile religioase consacrate.
Această individualizare a credinţei determină de asemenea o percepţie subiectivă a religiosului, adeptul
devenind foarte mobil la nivelul apartenenţei sale şi a percepţiei religioase. Subiectivitatea religioasă se exprimă,
după cum afirmă Willaime, după principiul „do it yourself”52 , ceea ce determină un fel de autonomie a actorului
religios care îşi bricolează (aranjează) singur sistemul de credinţe, într-o formă, evident, utilitarist-sincretistă.
Varietatea formelor de expresie a sentimentului religios in societatea moderna cunoaşte o exprimare
impresionantă. Plecând de la cele clasice, tradiţionale, instituţionalizate, si mergând până la cele sincretiste, cu
abordări de credinţa, suple şi pragmatice, numite „religie la propria alegere”53, sau religie à la carte, avem o
reală expresie a raporturilor între religie şi modernitate, realitate care ne determina să punem sub semnul întrebării
însăşi pertinenţa teoriilor despre secularizare.

45
Jean–Paul WILLAIME, Sociologie des religions, Paris, PUF, op. cit., 1995, p. 82.
46
Idem, p. 88.
47
Idem, p. 98
48
Albert PIETTE, „Religiozităţile laice: o hibriditate exemplară pentru antropologia religiosului”, Social Compass, vol. 41, 1994
49
Grace Davie, Religia în Marea Britanie din 1945.Credinţă fără apartenenţă, Oxford, Blackwell, 1994.
50
Jean–Paul WILLAIME, Sociologie des…, op. cit., 1995, p. 82.
51
Thomas LUCKMANN, The Invisible Religion, New York, MacMillan, 1967.
52
Jean–Paul WILLAIME, Sociologie des…, op. cit., 1995, p. 82.
53
Idem, p. 58.
 F. Champion şi Hervieu-Leger consideră că în modernitate religiosul nu-şi diminuează importanta si rolul
social ci cunoaşte o reînnoire emoţională şi o întoarcere la extazul mistic. Se poate observa o dezvoltare puternică
a unor practici religioase efervescente sub forma comunităţilor emoţionale. Paradoxul religios al societăţilor
secularizate face posibilă coabitarea între „un proces istoric de secularizare a societăţilor moderne şi dezvoltarea
unei religiozităţi individuale mobile şi flexibile care lasă loc si facilitează apariţia unor forme inedite de
sociabilitate religioasă”54.

Noile mişcări religioase

Sectele şi noile mişcări religioase care se multiplică în lume cu o efervescenţă religioasă neaşteptată, răspund
aşteptărilor colective şi individuale într-o societate destabilizată în care valorile, chiar şi cele precum modernitatea
şi progresul, sunt repuse în discuţie55.
Dacă vrem să ne referim mai exact la actualitatea sectelor şi a altor noi mişcări religioase, putem distinge, în
lumina elementelor care caracterizează situaţia europeană, de exemplu trăsături determinante, cum ar fi:
 eroziunea religiei instituţionalizate,
 diminuarea practicii religioase,
 criza recrutării personalului clerical,
 scăderea influenţei politice directe a Bisericilor,
 scăderea credinţei într-un Dumnezeu personal,
 expresia autonomă a conştiinţei morale, personale, în raport cu dispoziţiile etice ale aparatelor religioase.
În varietatea formelor de expresie a religiosului în modernitate, sectele şi noile mişcări religioase tind să
ocupe o sferă din ce în ce mai largă.
Preocupat de această reînnoire religioasă, Jean Paul Willaime56 identifică o serie de caracteristici ale noilor
mişcări religioase contemporane pe care le vom prezenta în continuare:
 hiper-modernitatea metodelor misionare: noile mişcări religioase folosesc experienţa şi practica
mijloacelor moderne de organizare şi difuzare în masă, publicitate, relaţii cu media, tehnică modernă,
pentru managementul relaţiilor publice, etc.
 pragmatism: adeptul noilor mişcări religioase nu se raportează la un corpus de dogme şi tradiţii sfinte, ci
este invitata să experimenteze o formă de înţelepciune care să îi confere o stare de bine.
 Laicizarea autorităţii religioase: autoritatea instituţională în cadrul noilor mişcări religioase nu se mai
exercită prin intermediul unui corpus de persoane distincte, considerate ca purtătoare a unei tradiţii sacre,
ci se transferă în mod direct către adepţi, care îşi pot impune credinţa. „Este mai puţin o religie de clerici
decât una de laici”57.
 Finalitate intra-mundană: adesea, în discursul lor, noile mişcări religioase nu mai afişează o legătură cu
lumea imaginară de dincolo, ci finalitatea acţiunilor religioase este îndreptată în această lume, de jos.
 Comuniune emoţională: elementul central al activităţii noilor mişcări religioase se bazează pe expresia
emoţiilor.
 Fluiditatea mesajului religios: noile mişcări religioase au un caracter fluid în ceea ce priveşte
internaţionalizarea. J.P. Willaime vorbeşte chiar despre „veritabile multinaţionale de salvare”58.

54
Daniele HERVIEU-LEGER, La religion en mouvement : le pèlerin et le converti, Paris, Flammarion, 1999, p. 36.
55
Jean Pierre BASTIAN, „Les religions dans l’espace européen”, dans L’Europe a la recherché de son âme - Les Eglises entre
l’Europe et la nation, J. P. BASTIAN et J.F. COLLANGE (eds.), Genève, Labor et Fides, p. 25.
56
Jean- Paul Willaime, Sociologie des…, op. cit., 1995, p.62-63.
57
Idem, p. 63.
58
Idem.
 Acest aspect generează o anumită mobilitate şi circulaţie a adepţilor de la un grup la altul. Este evident că
instabilitatea mesajului religios creşte în aceeaşi măsură în care creşte mobilitatea individului, capătă o
dimensiune holistică, cu posibilitatea de a se regăsi parţial în discursul altor mişcări religioase decât cea care l-a
generat.
Expansiunea noilor mişcări religioase în societăţile contemporane este favorizată atât de elemente
obiective, caracteristice manifestării religiosului în modernitate, secularizarea, pluralismul şi individualizarea, cât
şi printr-o serie de factori subiectivi cum ar fi specificitatea cultural - morală a unui popor, similitudini
lingvistice, diferiţi factori socio-economici de conjunctură, care susţin o propagare rapidă a noilor idei religioase,
etc.. Este evident că mijloacele contemporane de informare în masă reprezintă unul dintre aceşti factori şi există
analişti care susţin că acestea, şi în special televiziunea, devin producători independenţi de idei religioase, ca
urmare a formării unei mentalităţi moderne bazate pe emoţie şi senzaţie imediată59.
Un alt factor subiectiv care favorizează propagarea rapidă a noilor forme de religiozitate este şi literatura
religioasă (devotional literature) care alimentează din abundenţă piaţa literară cu volume despre psihologia
populară, practicile meditaţiei orientale, sfaturi astrologice, bioenergie, etc60.
În general, noile tendinţe religioase nu aspiră la instituţionalizare, ci unele dintre ele aspiră la a deveni
organizaţii ample, favorizând astfel crearea unor reţele mistice şi un spaţiu de cult exploatabil într-o manieră
comercială, antreprenorială61.
Diversitatea fenomenului religios, regresul Bisericilor istorice, apariţia noilor credinţe în afara religiilor
tradiţionale organizate instituţional, ca şi dezvoltarea unei pieţe religioase concurenţiale, oferă o perspectivă din
ce în ce mai complexă asupra modernităţii religioase. Luând în considerare toate aceste aspecte ale manifestării
religiosului, Willaime consideră că suntem într-o fază a modernităţii, o modernitate a dezamăgirii, a lipsei
utopiilor, devenită auto-critică, pe care el o numeşte ultra modernitate62.
Această atitudine auto-critică a modernităţii nu este fără precedent: am văzut foarte bine acest lucru în
domeniul politicii cu ocazia crizei marxismului şi a prăbuşirii regimurilor comuniste. Deziluzia modernităţii, în
capacitatea sa filosofică şi politică de a produce concepţii alternative ale omului şi ale lumii, a generat, în mod
paradoxal, o anumită revalorizare socio-culturală a religiosului. Avem deci, în prezent, o altă etapă a modernităţii
care se caracterizează si printr-o importanta re-desfăşurare a religiosului ca răspuns faţă de procesul
secularizării63. Putem spune în acest sens, luând în considerare multiplele opinii terminologice, că există, în
momentul de faţă, din punct de vedere ştiinţific, o dificultate reală de a defini o formulă unică a modernităţii din
perspectiva raporturilor sale cu fenomenul religios.

59
Thomas LUCKMANN, „Transformations of Religion on Morality”, in Social Compass, vol. 50 (3)/2003, p. 281.
60
Idem, p. 282
61
„Multe dintre proiectele din biserica Noii Ere nici măcar nu încearcă să ajungă la instituţionalizare formală. Se fac puţine încercări de a transforma proiectele mici
în corporaţii mari. Se creează reţele, sau, cel puţin, se cultivă o mistică de reţea şi astfel se ajunge la naşterea unui „centru de cult” care poate fi exploatat comercial” .
Thomas Luckmann, „Transformations of…, op.cit. p. 282.
62
Jean Paul WILLAIME, op. cit., 1995, p. 105.
63
Idem, p. 104.
 Secularizare şi globalizare religioasă

Secularizarea, o paradigmă64 incompletă

Evoluţia rolului religiei în modernitate a fost exprimată în manieră clasică prin conceptul de secularizare,
ridicat la rangul de paradigmă în anii 1970. Aş vrea să verific, pe scurt, pertinenţa acestui model, pentru a
interpreta realitatea religioasă europeană actuală.
Pentru sociologi, secularizarea apare ca un proces inevitabil, religia găsindu-se în mod inevitabil
descalificată în raporturile sale cu modernitatea şi cu procesul raţionalizării. Fie că vorbim despre Marx,
Durkheim sau Weber, toţi au anunţat pierderea influenţei şi importanţei religiei în societăţile moderne. Pentru
Marx, care considera religia ca fiind „opium pentru popor”, aceasta trebuia să dispară odată cu venirea societăţilor
fără clasă şi a cu sfârşitul inegalităţilor sociale. Pentru Durkheim, religia trebuia să fie înlocuită cu un fel de
religie civilă, conţinând o morală care să permită consolidarea coeziunii sociale. În sfârşit, pentru Weber,
dezvrăjirea progresivă a lumii nu conduce în mod sigur la dispariţia religiei, ci la marginalizarea acesteia65.
Mult timp, analiştii au privilegiat interpretările care postulau pierderea, privatizarea sau marginalizarea
religiosului şi, în consecinţă, dispariţia credinţei66, dispariţia locurilor de cult şi abandonul practicilor religioase
comunitare. Pesimiştii anunţau chiar moartea lui Dumnezeu67. Această desacralizare a lumii prin transformarea
domeniului sacru într-un domeniu laic, ne trimite din nou la conceptul lui Durkheim de diferenţiere funcţională
care „presupune că societatea îşi asumă progresiv toate funcţiile laice care aparţineau anterior religiei 68.De astfel,
sensul cuvântului a seculariza înseamnă a trece în patrimoniul statului un bun aparţinând Bisericii.
În sens larg aşadar, secularizarea defineşte un proces social de marginalizare a religiei, proces rezultat
în urma evoluţiei societăţii moderne, fără a presupune o înţelegere sau fie chiar si numai o intenţie directă a unor
entităţi mai mult sau mai puţin ascunse, de a ataca religia şi implicit Biserica tradiţionala instituţionalizata.
Fenomenul de secularizare religioasă nu poate fi înţeles decât dacă sunt cunoscute şi înţelese în primul rând
mecanismele care definesc societatea modernă contemporană. După cum susţine O. Tschannen69 (1992)
fundamentul paradigmei secularizării se bazează pe un pe un nucleu format din trei elemente: diferenţierea,
raţionalizarea şi mundanizare.
Prin diferenţiere, viaţa socială se separă în mai multe sfere distincte: religioasă şi non-religioasă. Procesul
de laicizare (care reprezintă autonomia diferitelor câmpuri ale socialului în raport cu religia), a fost adesea asociat
cu cel de secularizare, pentru a sublinia importanţa raţionalizării asupra fenomenului religios în modernitate.
Acest proces de laicizare presupune că, odată cu dezvoltarea instanţelor civile, religia devine o instituţie între alte
instituţii şi îşi pierde dimensiunea globalizantă şi dominantă care o caracteriza pana atunci.

64
Termenul paradigma se „refera la convingerile implicite pe baza cărora cercetătorii îşi definesc obiectivele si metodele. Termenul a fost introdus ca si concept
ştiinţific de către Thomas Kuhn(1962), istoric si sociolog al ştiinţelor”. Cf. Larousse, Dicţionar de sociologie, ed. Univers enciclopedic, Bucureşti,
1996.
65
Jean Pierre Bastian, Aspecte ale credinţei; consideraţii sociologice asupra credinţelor şi practicilor religioase contemporane, în
Bernard KAEMPF (coord.), Introducere în teologia practică, Strasbourg, Presse Universitaire de Strasbourg, 1997, p. 64.
66
„Lumea a câştigat independenţă în domeniu gândirii. (…) Nu este vorba numai despre o laicizare a instituţiilor ecleziastice, nici de o simplă eliberare de sub tutela
clericală, ci de un fenomen mult mai profund în planurile culturale şi sociologice. (…) Lumea obţine în final autonomia în raport cu un sacru care face ca omul să
depindă de forţe necunoscute, în raport cu o religie care nu este altceva decât cultura sentimentelor care motivează frica şi dorinţa. (…) Facem parte dintr-o lume în
care întrebările nu se mai pun în raport cu Dumnezeu, nici chiar pentru a-l nega”. Louis BOISSET, Societatea modernă, dovada credinţei, Paris,
Centurion, 1972, p. 86-88. „Dar dacă secularizarea constituie o mişcare de eliberare, nu se întâmplă acelaşi lucru cu laicul, văzut ca un sistem ideologic închis
în el însuşi, ca o religie”, Harvez COCS, Societatea laică, Casterman, 1968, p.50.
67
„Propunerea unei versiuni laice a creştinismului poate părea interesantă, reducând divinul la o simplă modalitate de a vorbi despre om. S-ar predica, în consecinţă,
după cum fac câţiva teologi americani, un ateism creştin, sentiment dezvoltat la creştini şi la non-creştini, scrie HAMILTON, care susţine că Dumnezeu s-a retras, este
absent, s-ar putea spune că este mort”. HAMILTON,citat de G. TAVARD, Rezistenţa religiei la ideile moderne, Paris, ed. Centurion, 1970, p.
58.
68
Jean Pierre BASTIAN Credinţa…, op. cit. 1997, p.64.
69
Olivier TSCHANNEN, Les théories de la sécularisation, Genève, éd. Droz, 1992.
 Prin raţionalizare, sfera non-religioasă laică, născută din procesul de diferenţiere, începe să funcţioneze
conform criteriilor raţionale şi nu celor religioase, iar sfera religioasă însăşi este supusă criteriului raţionalităţii.
Prin mundanizare, sfera religiosului care se naşte din propriul său proces de diferenţiere, se apropie din
ce în ce mai mult de interesele caracteristice sferei non-religiosului.
Abandonarea teoriilor privind evoluţia liniară a secularizării în sensul dispariţiei religiosului în societatea
modernă, a fost motivată prin reîntoarcerea vizibilă a religiosului, care s-a remarcat încă din anii 1990.
Dificultatea de a explica întoarcerea religiosului în societăţile moderne l-a făcut pe Peter Berger, unul dintre
susţinătorii teoriei secularizării, să afirme că lumea în care trăim nu este secularizată şi, în consecinţă, teoriile
secularizării - inclusiv cele care îi aparţin - sunt false. El consideră că lumea de astăzi, cu mici excepţii, nu s-a
schimbat şi rămâne religioasă ca întotdeauna, în unele aspecte mai religioasă chiar decât acum treizeci de ani.
În zilele noastre, religiosul nu numai că a supravieţuit, dar este pretutindeni înfloritor. Berger şi-a reiterat
opiniile într-o lucrare cu un titlu semnificativ: „De-secularizarea lumii” (The Desecularisation of the World)70.
Bryan WILSON consideră că există două tipuri de secularizare. El vorbeşte despre situaţia din America
şi Europa, apreciind că „dacă în Anglia ca şi în alte ţări ale Europei, secularizarea a fost văzută ca o părăsire a
Bisericilor, în America, ea a fost văzută ca absorbţie a Bisericilor de către societate şi pierderea de conţinut
religios distinct71. De aceea trebuie manifestată prudentă atunci când vorbim despre evoluţia fenomenului de
secularizare a religiosului în societăţile contemporane şi aplicarea teoriilor specifice ale secularizării la scară
mondială. Pentru el, secularizarea ar putea să fie o teorie regională care este într-o anumită măsură validă în
societăţile lumii occidentale, dar total nepotrivită pentru societăţile asiatice, africane, latino-americane, etc. Este
adevărat că în modernitatea întârziată, principiile generale precum raţionalizarea, diferenţierea şi autonomia -
laicizarea rămân valabile; lor insa li se adaugă alte principii care în urmă cu treizeci de ani erau necunoscute, de
exemplu cel al globalizării, apariţia comunităţilor emoţionale. Caracteristicile procesului de secularizare la nivel
global sunt numeroase şi diferite de la o regiune la alta, dar explicabile în lumina acestor principii generale.

Familia şi societatea într-o lume secularizata

Diminuarea rolului Bisericii în viaţa cotidiană şi scăderea încrederii în Dumnezeu ca efecte al fenomenului
secularizării, fenomen care însoțește ecuația raporturilor dintre religie si modernitate, au ca urmare imediata
degradarea relaţiilor dintre oameni, nerespectarea principiilor morale, sporirea infracţionalităţii, un libertinaj
excesiv, înmulţirea actelor de corupţie, iresponsabilitate politica, ş. a. Asemenea manifestări antisociale nu sunt
cauzate prioritar de secularizare, dar sunt în mare parte efecte colaterale secularizării. Familia resimte așadar
procesul de secularizare prin toate funcţiile pe care le îndeplineşte în viaţa socială.
Din punct de vedere religios, familia reprezintă pentru copil, laboratorul in care se descoperă se înțelege
si se învață universului divino-uman in care trăim.
Este de la sine înţeles că educaţia religioasă primită la şcoală este eficientă numai dacă ambianţa familială,
mediul în care trăieşte copilul, intră în consonanta si nu in confruntare cu cele auzite la şcoală. Deoarece dacă, la
orele de religie, de exemplu, copiii învaţă că este o greşeală, un păcat, în faţa lui Dumnezeu, adulterul, să fure sau
să mintă, iar la părinţi ei văd contrariul, atunci confuzia lor va fi fără ieşire.
Societatea românească, cu un grad redus de secularizare in comparație cu spațiul occidental european,
se sprijină mult pe valorile tradiţionale ale mediului rural. La sate educaţia din familie se completează cu mediul
tradiţional religios al comunităţii, al vecinilor. In trecut, copiii observau comportamentul sătenilor, auzeau
clopotele bisericii, aflau despre evenimentele religioase, si nu lucrau în zilele de sărbătoare. Astăzi însa, aspectele
70
„Consider că presupunerea potrivit căreia trăim într-o lume secularizată este falsă. Lumea de astăzi, cu unele excepţii, (…) este la fel de atinsă de religie ca
întotdeauna şi, în unele aspecte, chiar mai mult. Aceasta semnifică faptul că o întreagă latură a literaturii a fost etichetată fără exactitate de către istorici şi oameni
de ştiinţă - teoria secularizării este falsă. Religia de astăzi nu numai că a supravieţuit, dar se află într-o înflorire continuă. Din Peru la Guatemala, din China în
Sudan, din Los Angeles la templele din New York, vedem dovezile acestei renaşteri.” Peter BERGER, „The Desecularisation of the World: a global
overview”, în Peter BERGER (ed.) The Desecularisation of the World; Resurgent religion and World Politics, Washington D.G.,
Ethics and Public Policy Center, 1999, p.2.
71
Bryan WILSON, Religion in Secular Society, Londres, Watts, 1966, p. 114.
modernității si ale secularizării se pare ca pătrund şi dezorganizează şi lumea satelor. Părinţii sunt navetişti, copii
rămân cu bunicii, vin în vacanţă “la ţară” cu spiritul orăşenesc, sau se integrează religios neconvingător.
Societatea modernă contemporană, în mod evident şi inevitabil, imprimă familiei tradiţionale forme noi
de exprimare sociale, dar nu-i anulează sensul de funcţionare fundamentală; ajutor reciproc şi naştere de copii. E
dificil de anticipat cum va evolua din punct de vedere sociologic, structura societăţii şi implicit a familiei în
perioadele următoare.

Pluralizarea vietii religioase

Un alt element caracteristic, legat de noţiunea de secularizare, este pluralizarea ofertei în materie
religioasă şi intrarea religiei în situaţia de liberă concurenţă într-o piaţă fără reguli. Este o situaţie în care
uniformitatea culturală sau spirituală nu mai este impusă de către o autoritate politică, „baldachinul sacru”72
fragmentându-se într-o multitudine de viziuni concurente ale lumii. Pluralismul religios constituie o componentă
importantă a societăţii contemporane. El contribuie, într-un mod involuntar, la accelerarea procesului de
individualizare al religiei şi provoacă, în mod implicit, efecte secularizatoare. A înţelege si conştientiza principiile
specifice pluralismului religios si ale liberei concurenţe in domeniul produselor simbolice religioase este o
necesitate si o provocare pentru abordarea unei strategii pastoral-misionare eficiente.

Pluralismul religios

Pluralismul religios defineşte structura pluri-religioasă a societăţilor democratice moderne.

Termenul de pluralism este specific ştiinţelor politice mai ales anii începând cu 60, pentru a descrie
funcţionarea democraţiei americane. Utilizat în cercetările sociologice ale fenomenului religios, termenul de
pluralism religios exprimă un atribut esenţial al funcţionării societăţilor democratice contemporane, fiind un
indicator important alături de pluralismul politic, cultural sau economic.
Conform pluralismului religios, puterea religioasă într-o societate mai precis în cadrul relaţiei dintre Stat
şi Biserică, nu este deţinută numai de o singură Biserică sau religie. Existenţa pluralismului religios presupune
că puterea religioasă este distribuită după anumite criterii de vechime istorică, de vizibilitate cultural spirituală
sau de reprezentativitate numerică, între diferite grupuri concurente. Nici unul dintre grupurile religioase nu
deţin monopolul absolut al relaţiei cu Statul, însă fiecare deţine suficientă influenţă, deci putere religioasă, pentru
a-şi atinge propriile interese legitime.
Aşadar pentru a putea vorbi despre existenţa pluralismului religios trebuie să vorbim implicit şi despre
competiţie sau concurenţă religioasă. Iar pentru ca o concurenţă religioasă să nu se transforme în conflict
deschis, e necesar să existe un cadru juridic adecvat care să permită o competiţie funcţională. Într-un astfel de
context putem defini pluralismul religios ca fiind o formă de exprimare a civilizaţiei dialogului şi a respectului
reciproc intre actorii religiosi.
Juxtapunerea diverselor culturi religioase in sânul aceleiaşi societăţi contribuie la relativizarea
„adevărului” fiecăreia şi, în consecinţă, „la birocratizarea şi standardizarea religiilor, care din acel moment, se
vor găsi expuse preferinţei consumatorilor şi confruntate cu o logică de piaţă libera, concurenţială” 73. Această
pierdere a monopolului in societate de către religia tradiţională instituţionalizata este un proces socio-structural
care modifică statutul social al religiei74.
Expresia cea mai des folosită în studiile de specialitate este acea de piaţă liberă a pluralismului religios
– free market religious pluralism. Plecând de la acest concept se poate construi o analiză pertinentă si un întreg
discurs despre marketingul religios contemporan, înţeles ca formă de exprimare concurenţiala liberă a
pluralismului religios.

72
Peter BERGER insistă asupra acestei teorii: Peter BERGER, The Sacred Canopy; Elements of a Sociological Theory of Religion,
New York, Doubleday, 1969.
73
Peter BERGER, La religion dans la conscience moderne, Paris, Le Centurion, 1971, p. 214-233.
74
„O caracteristică esenţială a formei de religie „moderne” , privatizată este monopolul producţiei şi distribuţiei concepţiilor asupra lumii. Reprezentările religioase
colective sunt produse şi distribuite într-o piaţă relativ liberă”. Thomas LUCKMANN, „Transformations of Religion on Morality”, in Social
Compass, vol. 50 (3)/2003, p. 281.
 Termenul de liberă concurenţă a ideilor religioase, care defineşte pluralismul religios, ca o componentă a
societăţii moderne democratice, este caracteristic S.U.A. şi s-a conturat ca principiu la începutul secolului. În
S.U.A. – nici o sectă nu poate deveni vreodată majoritate şi să deţină monopolul în societate. Teritoriile întinse
au asigurat, încă de la începutul colonizărilor din secolele trecute, o deplină independenţă comunităţilor
religioase. Ca urmare a nevoii permanente de mana de lucru ieftina si calificata – (in acest sens este interesantă
istoria dezvoltării comunităţilor mormone), a făcut neprofitabilă discriminarea din motive religioase, astfel că un
bun muncitor nu era refuzat pe considerente de opţiuni religioase iar deseori era chiar preferat pentru că muncea
conştiincios.
Statele Unite şi Japonia, două ţări care reprezintă modernitatea, oferă un exemplu de societăţi care
combină modernitatea şi religia. Prima deoarece aici se menţine un nivel important de implicare religioasă
(aproximativ 40% de practicanţi) şi pentru că aici se poate observa un rol important al mişcărilor fundamentaliste
; a doua pentru că este vorba despre o societate unde industrializarea s-a produs în cadrul unui sistem teocratic
unde mişcările politico-religioase ocupă întotdeauna scena politică.75
Varietatea formelor de expresie a sentimentului religios de astăzi, plecând de la formele clasice, tradiţionale,
instituţionalizate, până la cele sincretiste - fenomen care adesea depăşeşte predicţiile cele mai rezervate - poate fi
abordată cel mai adesea plecând de la această serie de caracteristici esenţiale prezentate mai sus.

75
Jean Paul WILLAIME, op. cit., 1995, p. 91
 Educatia Religioasa in scolile publice din Romania 76

Introducere:
Aflata in zona de Sud-est a Europei, Romania este o ţară de origine latină, și cu o istorie religioasă adânc
înrădăcinată în creştinismul european, de confesiune ortodoxă. Biserica Ortodoxă este majoritara, creştinismul
ortodox fiind considerat fundamental în construcţia naţiunii române (Iorga 1908, 6). Intreaga istorie culturală si
spirituala a poporului român este influentata si structurata in jurul credintei crestin ortodoxe. Evident, intalnim in
Romania, in egala masura si comunitati catolice sau protestante, ori de religie Islamica, dar acestea sunt
minoritare si in general, strans legate de o identitate etnica, diferita de cea a romanilor.
In decursul istoriei tarii, primele scoli de alfabetizare au aparut in curtea bisericilor iar preotii aveau si
calitatea de invatatori pentru copiii satului. Apoi primele universitati au fost create tot in stransa legatura cu
Biserica Orthodoxa. Separatia dintre Stat si Biserica s-a manifestat agresiv intre 1948-1989, adica in perioada
comunista, printr-un permanent demers de izolare al influentei religioase intr-o zona marginala, a societatii. Dar,
odata cu caderea comunismului in 1089, religia revine rapid si autoritar in spatiul public, re-aducand oficial si
legal Educatia Religioasa in scolile de Stat.
In prezent, in anul 2018, Religia este optionala in planul de invatamant dar face parte dintre disciplinele
principale, de studiu, pentru educatia unui scolar, de la primele zile de scoala si până la absolvirea liceului.
Crestinismul ortodox este deosebit de apreciat in cadrul societatii romanesti fiind considerat fundamental pentru
pentru istoria si cultura Romaniei.
1. Informatii generale despre Romania - câteva repere istorice
Dupa incheierea Primului Razboi mondial, in 1918, se reunesc majoritatea teritoriilor locuite de romani
si se creaaza Statul modern roman, recunoscut de tratatele internationale. După cel de-al II-lea Război Mondial,
România intră în sfera de influenţă a URSS, iar democraţia este înlocuită cu un regim comunist totalitar. Incepand
cu anul 1948 Biserica Greco-catolică este desfiinţată iar educaţia religioasă este eliminată din şcoli si din
programele de invatamant public. Pe durata celor 45 de ani de dictatură comunistă, cultele încearcă să îşi conserve
existenţa şi acceptă diferite forme de colaborare (Turcescu and Stan 2015) cu regimul totalitar, în contextul în
care Statul comunist este interesat de controlul şi diminuarea vieţii religioase şi nu de distrugerea violentă a
religiei.
În decembrie 1989, printr-o Revoluţie sângeroasă (cu mai mult de 1000 de morţi şi 3000 de răniţi), dictatura
comunistă este înlăturată şi România cunoaşte o lungă şi dificilă tranziţie către democraţie. Din 2003 Romania
devine membra NATO iar din 2007 semneaza adeziunea la Uniunea Europena, clarificandu-si astfel pozitia
militara si parcursul sau democratic europeran.
Pluralismul religios in România
Din perspectiva vieţii religioase, dupa aprope 50 de ani de ateism comunist, la recensământul din anul 1992, doar
0,21% din populaţie s-a declarat „fără religie” sau atee. Totusi, asperitatile politico-ideologice ale perioadei
comuniste si emigratia masiva a diferitelor populatii etnice din Romania, au facut astfel incat Cultul mozaic şi
Biserica Greco-catolică sa cunoasca o diminuare importanta a numărului de credinciosi. Statisticile ne arata ca in
1930 traiau in Romania 756.930 de evrei, populatie care se cifreaza doar la 9.670 în 1992. Si Biserica Greco-
Catolica avea 1.427.391 de creştini în 1930, in timp ce in 1992 recensamantul nu mai inregistreaza decat 223.327
de credinciosi. Procentul de credinciosi ortodocşi creşte de la 72.59% în 1930 la 86.81% în 1992, din totalul unei

76
Prezentul studiu este redactat de Dr. Laurentiu TĂNASE, Dr. Daniel CERGAN, si Drd.Cezar DASCĂLU, specialisti in domeniul
Educatiei Religioase din Romania, si a reprezentat colaborarea academica necesara pentru realizarea unui proiect universitar european,
in parteneriat cu Universitatea din Viena.
populaţii de 22.810.035 (Negruti 2014, 43-46). Deşi religia nu a dispărut sub ateizarea forţată comunistă, iar
apartenenţa la un cult religios, indiferent de identitatea religioasa, depăşeşte in prezent 99,5% din totalul
populatiei, totuşi, sondajele de opinie au sesizat parametrii unui relevant proces de descreştinare a religiozitatii
profunde. Chiar dacă credinţa în Dumnezeu este declarată de 96% dintre respondenţi, totusi informatia religioasa
de tip ”dogma” este foarte confuz receptata, iar procentajul este de numai de 50% in credinţa în „viaţa după
moarte”, „iad” sau „rai”.77
La nivel social, perioada de dupa caderea comunismului se caracterizează prin alterarea standardului de viaţă şi
extinderea sărăciei până la un nivel de aproximativ 40% din populaţie in1999 (Zamfir 2001, 9). Criza economică
din 2009 genereaza un puternic fenomen de migraţie internă (din mediul urban spre cel rural) şi externă (cu
precădere către state din vestul Europei). Scaderea natalitatii si intensificarea fenomenului migraţiei
internaţionale a generat o diminuare semnificativă a populaţiei, care se situa în 2016 în jurul valorii de 19,76
milioane de locuitori, reducându-se cu peste 13% în comparaţie cu recensământul populaţiei din 1992. Sporul
natural a determinat o treime din scăderea populaţiei rezidente, în timp ce restul de două treimi sunt consecinţa
migraţiei internaţionale. Migraţia internaţională a cunoscut apogeul în anul 2007, pragul aderării la Uniunea
Europeană, cand 544 mii de persoane au emigrat din Romania.78
Din perspectiva structurii religioase a societatii romanesti, procesele de emigraţie şi imigraţie nu au condus la
mutaţii semnificative. Comparativ cu anul 1992, recensământul din 2011 mentioneaza o diminuare a numărului
de ortodocşi, de la 86,81% în 1992 la 86,45% în 2011, romano-catolici de la 5,09% la 4,62%, reformaţi de la
3,52% la 3,19%. Se poate observa insa, pentru aceeasi perioada şi o creştere a procentelor de adepti ai unor
confesiuni neoprotestante, de ex. Biserica Baptistă, de la 0,48% în 1992 la 0,60% în 2011 sau a cultului Musulman
de la 0,25% la 0,34% 79. La nivel etnic, acelaşi recensământ confirma diminuarea dramatică a comunităţilor de
evrei şi germani, influentand indiscutabil şi harta confesională. Astfel, în România există o populaţie etnic
românească majoritară (88,6%), şi un bloc etnic minoritar format din: maghiari (6,5%), rromi (3,2%), ucrainieni
(0,3%), germani (0,2%), alte etnii (0,9%)80.
Pe fundalul evoluţiilor sociale şi economice din debutul tranziţiei, în România se produce un fenomen
comun statelor din fostul bloc sovietic si anume revirimentul religios (Voicu and Constantin 2012,155-174).
Religia revine în spaţiul public, în şcoală, armată şi spitale. Din 2010 însă, sondajele naţionale românesti
(INSCOP, IRES etc.) evidenţiază o diminuare a religiozităţii, încrederea în Biserică fiind într-un declin accentuat,
de la aproximativ 88% în 2009, la aproximativ 50% în 2017 (Bocancea 2013, 285-286).
2. Cadrul legal de predare si functionare a Educatiei Religioase si relatiile dintre comunitatile religioase
si Statul român
În România, Statul recunoaste 18 Culte religioase81 care isi desfășoară activitatea conform principiilor și
valorilor constituționale, având în centru libertatea religioasă şi principiul neutralităţii statului. Cadrul legal al

77
http://www.atlasofeuropeanvalues.eu/new/home.php (04.2018).
78
Institutul Naţional de Statistică, Migraţia Internaţională a României, Bucureşti, 2016, pp. 1-15.
79
A se vedea documentul redacatat în octombrie 2013 de Institutul Național de Statistică cu titlul : Ce ne spune recensământul din anul
2011 despre religie?
80
Institutul Naţional de Statistică, România în cifre 2012, Bucureşti, 2012, p. 11.
81
Conform Art. 49 din Legea nr. 489/2006, în România au fost recunoscute, prin Hotărâri de Guvern, statutele a 18 culte: 1. Biserica
Ortodoxă Română 2. Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timişoara 3. Biserica Romano-Catolică 4. Biserica Română Unită cu Roma, Greco-
Catolică 5. Arhiepiscopia Bisericii Armene 6. Biserica Creştină Rusă de Rit Vechi din România 7. Biserica Reformată Din România 8.
Biserica Evanghelică C.A. din România 9. Biserica Evanghelică Lutherană din România 10. Biserica Unitariană din Transilvania 11.
Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România 12. Biserica Creştină după Evanghelie din România - Uniunea Bisericilor Creştine
după Evanghelie din România 13. Biserica Evanghelică Română 14. Uniunea Penticostală – Biserica lui Dumnezeu Apostolică din
România 15. Biserica Creştină Adventistă de Ziua a Șaptea din România 16. Federaţia Comunităţilor Evreieşti Din România 17. Cultul
Musulman 18. Organizaţia Religioasă Martorii lui Iehova.
funcționării Cultelor religioase este reglementat prin art. 29 din Constituția României82 și Legea nr. 489/2006
privind libertatea religioasă și regimul general al Cultelor.83
Sistemul educațional din România este organizat de Ministerul Educație Naționale și este constituit din
ansamblul unităţilor de învăţământ de Stat, particulare şi confesionale, autorizate și acreditate. Învățământul
preuniversitar este structurat astfel: educaţia timpurie (0-6 ani), formată din nivelul antepreşcolar (0-3 ani) şi
învăţământul preşcolar (3-6 ani); învăţământul primar, care cuprinde clasa pregătitoare şi clasele I-IV;
învăţământul gimnazial care cuprinde clasele V-VIII și învăţământul liceal format din clasele IX –XII/XIII.84
Educaţia religioasă desfăşurată în cadrul sistemului de învăţamânt public românesc este reglementată atât
la nivel constituțional, cât și la nivel de lege organica. Potrivit art. 32 alin. 7 din Constituția României,
învățământul religios este organizat și garantat de stat. Religia este considerata ca disciplină curriculară în
planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial și liceal si ca parte a trunchiului comun85 conform cu Legea
educației naționale nr. 1/2011 prin art. 18, alin. 186. Prevederile Legii educației sunt completate cu cele din
Legea cultelor nr. 489/2006, în special prin art. 1, 2, 3, 7, 32, 33 și 34.
Religia, ca disciplină școlară, are caracter confesional cu statut obligatoriu, dar cu posibilitatea retragerii
pe temeiuri de conştiinţă87. Modelul practicat în România este utilizat în alte şapte state europene ca: Austria,
Cipru, Finlanda, Germania, Grecia, Irlanda, Malta (Andreescu, 2007; Tavala 2015). În consecință, Statul român
garantează libertatea educaţiei religioase şi susţine financiar învăţământul confesional în condiţiile legilor
menționate anterior.
Educația religioasă a fost reintrodusă în România începând cu anul 1990, după o absență de 42 de ani
(1948 - 1990, adica perioada comunista). In 1990 Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei a încheiat un protocol cu
Secretariatul de Stat pentru Culte care prevedea reintroducerea Educaţiei moral-religioase în învăţămantul de
Stat, începând cu anul şcolar 1990-199188. La un an după semnarea protocolului, in 1991, învățământul religios
a fost garantat și în noua Constituţie a Romaniei, prin articolul 32 alin. 7.
Între anii 1990-1993 a fost folosita denumirea de Educaţie moral-religioasă, apoi din 1993 a fost inlocuita
cu cea de Religie. S-a avut în vedere astfel inlocuirea caracterului restrictiv al celei dintâi, care reducea oferta
educaţiei religioase în şcoală la dimensiunea morală a religiei (Opris 2009, 269-270), cu o informare si o educatie
mai ampla care sa tina cont si de dimensiunea culturala dar si spirituala a religiei in general, ca identitate istorica.
In anul 1995, când a fost votată Legea Învăţămantului nr. 84 din 24 iulie 1995, s-a stipulat obligativitatea
predarii Religiei pentru nivelul primar și gimnazial în formă opţională, iar pentru nivelul liceal cu statut
facultativ89. Metodologia cu privire la organizarea educaţiei moral-religioase în învățământul public s-a făcut prin
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 36/1997, care viza modificarea şi completarea Legii Învăţămantului nr.

82
Constitutia României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003.
83
Secretariatul de Stat pentru Culte, Statul şi cultele religioase, Edit. Litera,Bucureşti, 2014, p. 117 -131.
84
Cf. Art. 23 din Legea1/2011.
85
Curriculumul școlar din România se regăsește sub următoarele forme: A. Educația formală- ce cuprinde: A1. Trunchiul comun
(disciplinele obligatorii) pentru învăţământul obligatoriu; A2. Teme ECD/EDO (Carta Consiliului Europei privind educația pentru
cetățenie democratică și drepturile omului) în învăţământul post-obligatori; A3. Temă intercurriculară sau transcurriculară; A4. Oferta
naţională pentru curriculumul la decizia şcolii (discipline opţionale); B. Educaţia non – formală.
86
Art. 18 , alin. (1) : ”Planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ religia ca disciplină şcolară,
parte a trunchiului comun. Elevilor aparţinând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul
constituţional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii.”
87
Potrivit Deciziei nr. 669/2014 a Curții Constituționale a României înscrierea pentru frecventarea acestei discipline se face în mod
liber prin cerere scrisă a elevului major, respectiv a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor.
88
Protocolul, incheiat intre Ministerul Invăţămantului şi Ştiinţei (nr. 150052) şi Secretariatul de Stat pentru Culte (nr. 7758), din 11
septembrie 1990, cu privire la Introducerea educaţiei moral-religioase in invăţămantul de stat.
89
A se vedea si Protocolul Ministerului Invăţămantului nr. 9715 din 10 aprilie 1996 incheiat cu Secretariatul de Stat pentru Culte nr.
8159 din 11.04.1996.
84/1995, în articolul 9, alin. (1) și (2)90. Un statut mai bine conturat al educaţiei religioase în şcoală a fost conferit
în anul 2001 prin Ordinul ministrului educației, nr. 3670. Actul normativ poziționa disciplina „Religia” ca
disciplină şcolară, parte a trunchiului comun, în aria curriculară Om şi Societate (Timis 2004, 29). Un alt act
normativ care stabilea statutul profesorului de religie a fost Ordinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr.
5723/23.12.2003, prin art. 136 alin. 1. Conform acestui Ordin de ministru ”disciplina Religie poate fi predată
numai de personal abilitat, in baza protocoalelor incheiate intre Ministerul Invăţămantului şi Cultele religioase,
recunoscute oficial de Stat”.
În anul 2008 mai multe asociaţii şi O.N.G.-uri au declanşat o campanie publica pentru eliminarea
icoanelor din şcoli și a orei de Religie din programa şcolară, invocand statutul laic al Statului roman si dreptul
fundamental de libertate. Dezbaterile privind statutul orei de Religie ajung si în Parlamentul României unde se
subliniaza faptul că educația religioasă în învăţământul românesc reprezintă o prioritate pentru Statul român 91.
Dupa calmarea dezbaterilor publice, statutul orei de Religie ramane neschimbat, conform legilor in vigoare.
În anul 2010, Guvernul României anunța un nou proiect al Legii Educaţiei Naţionale, în care, potrivit art.
17, alin. 3, disciplina Religie era înlocuită la cerere cu Istoria religiilor, Istoria culturii şi artelor sau alte cursuri
utile în formarea comportamentului etic, social sau comunitar. Decizia a fost contestată de Patriarhia Română,
care printr-o adresă trimisă Camerei Deputaților, nr. 2455/27.04.2010, solicita respingerea acestei propuneri
venite din partea Guvernului României. În cadrul ședinșei din 19 mai 2010, Camera Deputaților a adoptat
proiectul Legii educaţiei naţionale şi învăţarea pe tot parcursul vieţii cu observaţiile şi solicitările Patriarhiei
Române (Holbea et alii, 2010, 43-49).
Predarea disciplinei școlare Religie în cadrul sistemului public de învăţământ se face, in prezent, în acord
cu angajamentele asumate prin parteneriate de colaborare semnate între Ministerul Educație Naționale,
Secretariatul de Stat pentru Culte și reprezentanții Cultelor oficial recunoscute în România. Fiecare protocol
conține cerințe specifice fiecărui cult și reglementeză modul de colaborare cu Statul, pentru asigurarea calității
învățământului religios public92. Cerințele specifice din protocol fac referire la avizul cultului în ceea ce privește
încadrarea profesorilor93, manualele de religie și elaborarea programelor școlare. Ele sunt eleborate de Culte, dar
pentru a ajunge în unitățile de învățământ trebuie avizate de către Ministerul Culturii şi Cultelor şi apoi aprobate
de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării (Opris 2011, 88-90).
Alături de aceste acte normative, ca urmare a unor schimbări produse de Legea 153/2015 pentru
modificarea alin. 2 al art. 18 din Legea educatiei nationale nr. 1/2011, cauzate de Decizia nr. 669/2014 a Curții
Constituționale a României94, a fost emis prin Ordinul Ministrului educației, nr. 5.232/14.09.2015 privind
Metodologia de organizare a predării disciplinei Religie în învățământul preuniversitar95. Prevederile
documentului reglementează în primul rând modalitatea de înscriere a elevilor pentru a frecventa ora de Religie,
în baza unei cereri scrise de către părintele sau a tutorele legal, înregistrată în Sistemul Informatic Integrat al
Învăţământului din România (SIIIR). Alegerea rămâne valabilă pe toată durata școlarizării, cu excepția exprimării
în scris a schimbării opțiunii. Potrivit Metodologiei, prin art. 3, alin. 1 și 3, cererile pentru schimbarea opțiunii se

90
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 370/3.08.1999.
91
A se vedea: Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 februarie 2008; Deputat Adian MOISOIU (mandat 2004-2008),
(http://www.cdep.ro/pls/steno/steno2015.stenograma?ids=6442&idm=1&idl=1, cf. 04, 2018).
92
Până în prezent, Ministerul Educației Naționale și Secretariatul de Stat pentru Culte au semnat parteneriate cu : Biserica Ortodoxă
Română 29.05.2014, Sinodul Bisericii Reformate din Romania si Biserica Unitariana din Transilvania (2015), Cultul romano-catolic
de limbă română, romano-catolic de limbă maghiară şi greco-catolic (11 mai 2015), cu Biserica Creştină după Evanghelie (BCER-
UBCE), Biserica Adventistă, Biserica Baptistă şi Cultul Evanghelic (Biserica Luterană). Documentele se regăsesc pe website-ul
Ministerul Educației Naționale la: http://oldsite.edu.ro/index.php/pressrel/archive/all/ ( 02.12.2017).
93
A se vedea - Procedura de acordare și retragere a avizului scris al chiriarhului în învățământul religios și teologic ortodox. Conform
TEMEI 13.879/2014 din ședința Sfântului Sinod al BOR; OMEN nr. 5485/2017 - Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului
didactic de predare din învăţământul preuniversitar.
94
Publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 59/ 23.01. 2015 și aprobată prin MECS nr. 5232 din 14.09.2015.
95
Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720/24.09.2015.
depun până la sfârșitul lunii decembrie, pentru anul școlar următor. În cazul în care o unitate de învătământ nu
poate asigura profesori de religie, elevii fac dovada studierii acestei materii prin adeverințe acordate de Cultul
de care aparţin.
Totodată, conform prevederilor art. 63 alin. (1) lit.c) din Legea educatiei nationale 1/2011, norma
didactică a profesorilor de religie nu poate fi alcătuită, în învățământul primar și gimnazial, din mai puțin de 12
elevi, iar în cel liceal - din mai puțin de 15 elevi. În cazul în care elevii înscriși la ora de Religie nu alcătuiesc o
normă didactică, studierea disciplinei Religie pentru cultul respectiv se poate face și în regim simultan sau
elevii pot să participe la studiul Religiei în cadrul Cultului propriu96. În urma acestor reglementări, în 6 martie
2015, Ministerul Educației Nationale raporta un nr. de 2.366.086 cereri înregistrate, dintre care 2.123.645, adică
un procent 89,75% de elevi înscriși la ora de religie ortodoxă97.
Un alt act normativ care reglementează predarea educației religioase în învățământul public este
Regulamentul cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, emis prin ordinul
ministrului Educaţiei Naţionale nr. 5.079/31.08.2016. Prin art. 4 se interzice în școlile publice organizarea şi
desfaşurarea activităţilor de prozelitism religios, iar prin art.125 se stabilește modul în care elevii si părinții
optează pentru ora de Religie.
În prezent, in Romania, numărul elevilor care frecventează orele de Religie este de 2.094.786, dintr-un
total de 2.524.399 elevi98 in 2017, dintre care: pentru Cultul ortodox 1.934.211 de elevi, pentru Cultul Romano-
catolic de limbă română un număr de 28.663 de elevi, iar la Cultul Romano-catolic de limbă maghiară 58.173 de
elevi, la Cultul Greco – catolic 10.334, Cultul Adventist 5.229 de elevi, Cultul Baptist 12.400, la Cultul
Evanghelic 8.911, la Cultul Penticostal 55.513 de elevi, Ortodox Ucrainean un număr de 4.913 de elevi, pentru
Cultul reformat un număr de 61.060 de elevi, la Cultul Unitarian 5.253 de elevi, pentru Organizația religioasă
Martorii lui Iehova 243 de elevi, Comunitatea Evreiască din România cu 5 elevi, Budiștii cu 8 elevi, iar celălalte
religii cu 336 elevi99. Numărul profesorilor care predau disciplina religie este de 7.548, dintre care 6.190 la Cultul
ortodox. Din numărul profesorilor care predau la cultul ortodox, 4.393 sunt titulari, iar 1.940 suplinitori. Dintre
aceștia 1.324 sunt clerici, iar 5.012 laici cu studii teologice 100. Profesorii de Religie sunt platiti integral, din
bugetul de Stat.

3. Dezvoltarea Educatiei Religioase - proiecte specifice

În domeniul educației și formării profesionale, in sensul general al documentelor oficiale, Ministerul Educatiei
urmareste realizarea următoarelor obiective:
- asigurarea accesului la educație pentru toți copiii;
- asigurarea finalizării învățământului obligatoriu de către toți copiii;
- reintegrarea în sistemul de educație a celor care au părăsit timpuriu școala;
- îmbunătăţirea relevanţei sistemelor de formare profesională pentru piaţa muncii;
- creşterea şi facilitarea accesului la programele de formare profesională;
- îmbunătăţirea calităţii formării profesionale pe tot parcursul vieții;

96
Organizarea predarii disciplinei Religie, art.8 și art. 9 din Metodologia de organizare a predării disciplinei Religie în învățământul
preuniversitar. Ordinul MECS nr. 5232/2015.
97
Comunicat de presă emis de MEN : http://oldsite.edu.ro/index.php/pressrel/22667, (accesat 04.2018).
98
Cf. Anuarul Statistic al Romaniei, 2017:
http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/field/publicatii/anuarul_statistic_al_romaniei_carte_ro.pdf, (04.2018).
99
Potrivit Adresei nr. 11137 din 30.01.2018 eliberată de către Direcția Tehnologia Informației și Comunicației, departament din cadrul
Ministerului Educației Naționale.
100
Sinteza activității Bisericii Ortodoxe Române în anul 2016, în Vestitorul Ortodoxiei – Revistă de informație bisericească a Patriarhiei
Române, anul X (XXVII), nr.1-2, 2017, p. 10 -11.
 - creșterea relevanței sistemelor de educație și formare profesională pentru piața muncii; proiectarea
și actualizarea curriculumului național, reducerea fenomenului de violenţă în unităţile de învăţământ
101.

Pentru a realizarea aceste obiective generale, prin intermediul educatiei religioase in scolile publice, Biserica
Ortodoxă Română a demarat o serie de proiecte în parteneriat cu instituții și fundații din domeniul educației.
Cel mai amplu program desfășurat după anul 1989, a fost Hristos împărtăşit copiilor102. Proiectul se adresa pe de
o parte scolarilor cu vârste cuprinse între 6 şi 17 ani, iar pe de altă parte profesorilor de religie sau preoților care
predau disciplina religie, carora le-a pus la dispozitie diferite manuale auxiliare de predare pentru a fi folosite ca
manuale alternative la disciplina Religie pentru clasele de la nivelul primar și gimnazial (Lungoci, 2011, 53-56).
Proiectul a fost lansat împreună cu Organizaţia World Vision România și se află și astăzi în desfășurare. Pe lângă
ghidurile catehetice, care au respectat principiile de bază ale educaţiei religioase, proiectul a presupus inițierea
unor programe, proiecte și concursuri locale, regionale sau naționale103.
Un alt proiect finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European104, implementat de Biserica Ortodoxa
în parteneriat cu Fundaţia World Vision România, începând cu anul 2009, a fost – ”Alege școala!”105. Obiectivul
general al proiectului l-a constituit prevenirea şi combaterea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii şi
prevenirea delincvenţei juvenile prin dezvoltarea unor soluţii alternative de tip „şcoala de duminică“. Obiectivele
specifice au vizat dezvoltarea unor comportamente şi atitudini pozitive faţă de şcoală şi semeni pentru cel
puţin 28.854 de copii din mediul rural şi urban, cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani și formarea specifică a 3.206
persoane adulte implicate în prevenirea fenomenului de părăsire a şcolii, în vederea dezvoltării deprinderilor de
lucru cu copiii şi a aptitudinilor psiho-pedagogice106. Au fost inființate 103 centre inovative educaționale dotate
cu aparatură, birotică și materialele necesare desfăsurării activităților educative cu copiii și tinerii 107. In in anii
2015 și 2016 au fost facute noi cereri de finanțare la Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional
Capital Uman (POCU) care au fost aprobate108.
Un alt proiect interesant pentru dezvoltarea performantelor RE este proiectul cofinanțat din Fondul Social
European109, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, pentru:
Perfecționarea cadrelor didactice din învățământul preuniversitar care predau Religia110. Proiectul a fost
construit pentru toate Cultele prevăzute în curriculum național, pentru o perioadă de 18 luni, începând cu 1 mai
2014, de către Facultatea de Teologie Ortodoxă de la Universitatea ”Babes-Bolyai” din Cluj-

101
Conform Strategiilor naționale: Strategia privind reducerea părăsirii timpurii a şcolii în România – aprobată prin HG. Nr. 417/2015,
publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 439 , 19 iunie 2015.
102
Hristos împărtășit copiilor este un proiect iniţiat în anul 1996 de WORDIRECT, o organizaţie creştină non-profit, dezvoltată de
„Gospel Light Worldwide” din S.U.A. Proiectul este implementat și în Europa, în țări precum Albania, Armenia, Bosnia, Georgia,
Egipt, Liban, Federaţia Rusă, Bielorusia, Polonia şi România.
103
A se vedea platforma virtuală a proiectului: http://hristosimpartasitcopiilor.blogspot.ro/ (accesat 08.12.2017).
104
Această linie de finanţare a fost gestionată de Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial pentru
Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013 (AMPOSDRU) prin Organismul Intermediar – Ministerul Educaţiei, Cercetării,
Tineretului şi Sportului . A se vedea proiectul cu titlul ” Alege Școala!” ID: POSDRU/61/2.2/S/41538 din anul 2009.
105
În conformitate cu Hotararile nr. 3769 din 19 iunie 2009 şi 747 din 11 februarie 2010 ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe
Române.
106
Sorin LUNGOCI, Proiectul catehetic „Alege Şcoala!“. Interferenţe cu proiectul „Hristos împărtăşit copiilor“, în Altarul Banatului,
nr. 7-9, Timișoara, 2012; Costin NĂCLAD, Un proiect de succes. Proiectul „Alege Şcoala!“, în Tinerii în Biserică, anul I, 2011, nr. 1,
Baia Mare, pp. 10–11.
107
A se vedea : Raportare de activități pe website-ul proiectului: http://alegescoala.ro/ (accesat 09.12.2017).
108
Lista cererilor de finanțare aprobate și respinse în evaluarea tehnică și financiară pe apelul Școală pentru toți:
http://www.fonduri-structurale.ro/stiri/19101/pocu-au-fost-publicate-listele-cererilor-de-finantare-aprobate-si-respinse-in-evaluarea-
tehnica-si-financiara-pe-apelul-scoala-pentru-toti .
109
Această linie de finanţare a fost gestionată de Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial pentru
Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013 (AMPOSDRU) prin Organismul Intermediar – Ministerul Educaţiei, Cercetării,
Tineretului şi Sportului.
110
Cf. proiectului cu titlul: Perfecționarea cadrelor didactice din învățământul preuniversitar care predau Religia, ID:
POSDRU/157/1.3/S/134267 din mai 2014.
Napoca în parteneriat cu Facultatea de Teologie Ortodoxă de la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din
Iași111.
O altă categorie specială de activități menite să atingă obiectivele politicilor educaționale sunt concursurile
naționale pentru elevi. Dintre acestea, cele care vizează educația religioasă sunt : Concursul naţional
interdisciplinar de limba şi literatura română şi religie „Cultură şi spiritualitate românească” și Olimpiada
națională de religie la clasele VII-XII, pentru cultul Ortodox, Romano-Catolic de limbă maghiară, cultele :
Reformat, Evanghelic și Unitarian, cultele Romano-Catolic și Greco-Catolic, cultul Musulman în limba turcă,
cultul Ortodox de rit vechi în limba rusă, cultul Alianța Evanghelică, cultele Babtist și Penticostal112.
Olimpiada națională de religie – este o competiție școlară care se adresează elevilor cu aptitudini şi interese
deosebite pentru disciplina Religie, din clasele VII-XII. Cu toate că participarea este opțională, Metodologia-
cadru de organizare și desfășurare a competițiilor şcolare impune o restricție numerică astfel încât fiecare
catedră poate participa cu maximum 10 elevi, iar pentru faza națională pot participa doar 5 elevi pe județ.
Obiectivul general al acestui concurs este promovarea valorilor culturale, etice și religioase, spiritul de fair-play,
competitivitatea și comunicarea interpersonală și totodată stimularea creativităţii şi gândirea critică113.
Respectarea standardelor naţionale de performanţă, monitorizarea calității educației religioase, politicile și
strategiile educaționale promovate de M.E.N. sunt aplicate si verificate prin inspectorii școlari 114. Si pentru RE
exista, pentru fiecare județ, un inspector de Religie (Dragomir and Chichinas 2004, 9-10).

4. Cateva repere istorice pentru a intelege evolutia RE si a scolilor confesionale

În perioada anterioară Unirii provinciilor romanesti dupa Primul Razboi Mondial, in 1918, şcolile
confesionale româneşti (ortodoxe şi greco-catolice) au fost considerate centre de păstrare a identităţii
religioase/etnice nationale, prin utilizarea limbii române, a simbolurilor şi portului popular etc. Şcolile
confesionale erau dependente de Biserică şi implicit de comunitate şi resursele financiare ale acestora
(Soroştineanu 2015, 91-102). După Primul Război Mondial şi Unirea Transilvaniei cu România, şcolile
confesionale ale instituţiilor eclesiale româneşti cunosc un proces de naţionalizare (transformare în unităţi de
stat), în timp ce minorităţile etnice (maghiară si germană) reacţionează inmultind numărul de şcoli confesionale
romano-catolice şi luterane, ca forma de pastrare a identitatii etnice115.
Regimul comunist desfiinţează şcolile confesionale şi elimină educaţia religioasă din instituţiile de
învăţământ public, oferind însă Cultelor recunoscute posibilitatea de a păstra seminarii teologice şi institute pentru
formarea clerului (spre exemplu, Biserica Ortodoxă Română deţinea în 1989, 6 seminarii şi 2 Institute teologice
de grad universitar, la Bucureşti şi Sibiu).

111
A se vedea platforma virtuală a proiectului : http://predareareligiei.ro/
112
În conformitate cu Metodologia – cadru de organizare și desfășurare a competițiilor şcolare, aprobată prin OMECTS nr. 3035/2012,
cu modificările și completările ulterioare și potrivit Anexei nr.2 din OMEN nr.3076/17.01.2018.
113
Metodologia-cadru de organizare și desfășurare a competițiilor şcolare, aprobată prin OMECTS nr. 3035/2012.
114
Inspectoratele şcolare sunt servicii publice deconcentrate ale Ministerului Educaţiei, se organizează la nivel județean, și acționează
pentru realizarea obiectivelor educaționale prevăzute de Legea Educației în domeniul învățământului preuniversitar.
https://www.edu.ro/inspectorate-scolare-judetene .
115
Vezi dezbaterile privind Reformele Educaţiei şi mutaţiile învăţământului confesional din perioada interbelică în Revista Învăţătorul
(Organul „Asociaţiei Învăţătorilor Români din Ardeal, Banat şi Părţile Ungurene") din 1919-1927 şi Foaia Bisericească-Politică
„Unirea”, Blaj, ianuarie- martie 1924.
 4.1. Învăţământul confesional preuniversitar din România

După 1989, învăţământul confesional preuniversitar din România este reglementat prin Legea Educaţiei
Naţionale116, fiind supus aceloraşi criterii, standarde şi indicatori de performanţă comune unităţilor de învăţământ
de stat. Statul asigura finanţare de bază din bugetul public. Învăţământul preuniversitar cu caracter confesional,
poate fi încadrat în două categorii: de Stat şi privat. Conform datelor statistice, numărul instituţiilor de învăţământ
confesional din România a cunoscut o semnificativă dezvoltare după anul 1990, atât cu finanţare privată, cât şi
publică. La nivel liceal, seminariile/liceele cu profil teologic (poziţionate în filiera vocaţională), sunt finanţate
din bugetul public. În anul şcolar 2015-2016, reţeaua învăţământului liceal îngloba 1.566 de unităţi independente,
dintre acestea, 73 de unităţi având profil teologic117, adica 4.7%. Pentru anul 2014, Patriarhia Bisericii Ortodoxe
Române raporta o cifră de şcolarizare de 5.540 de elevi, înmatriculaţi în 29 de seminarii şi 9 licee teologice 118,
cu o diferenţă remarcabilă faţă de perioada de sfârşit a regimului comunist cand functionau doar 6 seminarii
teologice. Din totalul de 9.690 de elevi înscrişi la unităţi cu profil teologic119, mai mult de jumătate dintre aceştia
sunt înmatriculaţi în cele specifice confesiunii ortodoxe. Comparativ, în 1991 erau înscrişi 2153 de elevi în 14
seminarii teologice (pentru toate cultele), cifra de şcolarizare şi numărul de unităţi de învăţământ crescând în
1992 la 19 seminarii teologice, cu 3180 de elevi120. Limba de predare în seminariile teologice era (anul şcolar
1992/1993) în 80,1% din cazuri limba română şi 19,9% limba maghiară121.
La nivelul învăţământului primar şi gimnazial, statistica referitoare la numărul de unităţi de învăţământ
confesional este neclară. Deseori, deşi şcolile sunt înfiinţate şi/sau finanţate de cultele religioase sau
asociaţii/fundaţii conexe cu acestea, nu sunt etichetate ca instituţii de învăţământ confesional. Numărul de ore de
educaţie religioasă nu diferă la ciclul primar şi gimnazial, între şcolile ce pot fi considerate confesionale şi cele
non-confesionale.
Învăţământul primar şi gimnazial privat din România s-a dezvoltat după 1990, fără a deveni insa un
concurent important al sistemului public.

5. Resursele didactice si scopurile Educatiei Religioase

Indicele sporit de religiozitate din societatea românească și încrederea de care s-au bucurat bisericile
recunoscute în România, în mod special Biserica Ortodoxă Română, au avut o influență majoră în conturarea
concepțiilor și misiunii educației religioase. Scopul educaţiei religioase se distinge prin latura informativă și prin
cea formativă. Sensul informativ are o valoare cognitivă, integrativă și privește asimilarea unui set de cunoștințe
specifice cu caracter istoric, biblic, dogmatic, moral, liturgic, social, cultural, cu efect direct asupra personalității
armonioase și implinite (Cucos 2017, 127).
Sensul formativ are ca obiectiv culturalizarea și atașarea la valorile propriului cult, formarea comportamentală,
dezvoltarea unor conduite de respect și înțelegere a alterității confesionale sau religioase. Finalitatea educației
religioase are în vedere însuşirea de cunoştinţe, formarea conştiinţei religiozităţii, formarea unor atitudini
spirituale. În consecință, actualele planuri și programe școlare sunt centrate etnocultural și mono-confesional.
Noile revizuiri ale manualelor și programelor școlare, cuprind și valori comune tuturor confesiunilor, respectând

116
Articolul 60 din Legea E.N. nr 1/2011 “Învăţământul particular şi confessional. Structura sistemului naţional de învăţământ
preuniversitar”.
117
Institutul Naţional de Statistică, Sistemul Educaţional în România. Date sintetice. Anul şcolar/universitar 2015-2016, Bucureşti,
2017, p. 31.
118
DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, „Sinteza activităţilor Bisericii Ortodoxe Române în anul 2014”, Basilica,
03.02.2015. Sursa: http://basilica.ro/sinteza-activitatilor-bisericii-ortodoxe-romane-in-anul-2014/ (accesat 17.11.2017).
119
Institutul Naţional de Statistică, Învăţământul Liceal la începutul anului şcolar 2014-2015, Bucureşti, 2015, p. 11.
120
Comisia Naţională pentru Statistică, Anuarul Statistic al României 1992, Bucureşti, 1992, pp. 188-189.
121
Comisia Naţională pentru Statistică, Învăţământul în România. Date statistice, Bucureşti, 1994, p. 116.
astfel principiile coeziunii sociale, prin înţelegerea şi respectarea diversităţii doctrinelor confesionale, neutralităţii
confesionale şi toleranţei religioase (Cucos 2014, 56-58).
Cu toate acestea, evoluțiile sociale și schimbările care au intervenit în ultimii ani au evidențiat noi paradigme
privind rolul formativ al educației religioase. Una dintre obiecțiile spiritului modern este faptul că educația
religioasă promovează o morală bazată pe răsplată şi pedeapsă, ca o consecinţă a actului de justiţie al divinităţii
(Pirau 2007, 72-74). În sensul acesta este promovată frica în detrimentul dragostei, iar asta poate reprezenta o
barieră în comunicarea didactică și totodată o răsturnare a ordinului de importanță pentru o religie vie.
O altă observație vine din partea sociologiei religiilor și vizează obiectivele didactice urmărite de învățământul
religios și responsabilitatea socială. În acest context, sarcinile educatiei religioase devin vulnerabile, dacă sunt
orientate mai mult către interesul confesional, al Bisericii, și mai puțin către interesul imediat al vieții sociale, a
individului. Potrivit sociologilor, o astfel de orientare poate intra în conflict cu societatea contemporană (Tanase,
2016, 292-293). În aceste circumstanțe, rolul formativ al educației religioase este recomandabil să se armonizeze
cu formele moderne de comportament și să urmărească obiective de performanță socială (Tanase, 2016, 299).
Poate tocmai aceste obiective fac o delimitare clară între educația religioasă și catehizare. Prin conţinuturile
propuse şi prin dispozitivul didactic adiacent, ora de Religie nu trebuie să aibă ca sarcină doar catehizarea
tânărului ci dezvoltarea de comportamente de personalitate, capabile sa-l integreze un comunitatea sociala.
Toate aceste observații necesită din partea responsabililor educației religioase un proces de reflecție critică, în
care să fie indentificate cât mai multe valori, validate atât în plan social cât și în cel pedagogic sau religios.

6. Practica si aspectele concrete ale Educatiei Religioase in scolile publice

Eficienta si receptarea educației religioase variază în funcție de mai mulți factori, printre care : a) rețeaua școlară
și omogenitatea elevilor, b) conducerea școlii și personalul didactic (învățători/diriginți), c) profesorul de religie
și notarea elevilor, d) manualele de Religie.
6.1. Rețeaua școlară și omogenitatea elevilor
Rețeaua școlară și omogenitatea elevilor sunt realități care au un impact determinant asupra educației religioase.
Mișcările demografice și migratorii din ultimii ani au influențat fundamental rețeaua școlară. Potrivit analizelor
Cartografiei școlare122 și a datelor oferite de de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul
Preuniversitar (ARACIP)123, în România există diferențe semnificative între regiunile și județele țării, în special
între zonele urbane și cele rurale. Astfel, dintr-un număr de 12.853 din unitățile de învățământ din mediul rural,
un procent de 40% dintre acestea se confruntă cu abandonul școlar124. Situația face ca în multe școli din mediul
rural norma didactică să nu fie îndeplinită, iar profesorul de religie să fie nevoit să adune elevii de la diferite clase
și să predea simultan la elevi de varste diferite. În cazul satelor pluriconfesionale, cum sunt cele din Dobrogea
sau cele din Transilvania, dificultatea profesorului este accentuată și de afilierile religioase ale elevilor din cadrul
unității de învățământ. Cu cât elevii sunt mai omogeni cu atât mai ușor este organizarea educației religioase în
aceste școli rurale.

122
Cartografia școlară din rețeaua Sistemului Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR). Accesat la 03.01.2018 :
https://www.siiir.edu.ro/carto/#/statistici
123
Raport național privind starea calității în unitățile de învățământ preuniversitar public din mediul rural, ARACIP, 2015, p. 35-38.
https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/studii%20si%20analize/2016/aracip/RAPORTUL%20NATIONAL%20septem
brie%202015.pdf
124
Cf. Studiului național - Investiţie în educaţia copiilor din mediul rural realizat de Fundația World Vision România și Fundaţiei
Vodafone România în perioada februarie-iulie 2017, p. 39. http://fundatia-vodafone.ro/wp-content/uploads/2017/09/Investitie-in-
educatia-copiilor-din-mediul-rural.pdf (accesat 03.01.2018).
La polul opus sunt scolile din mediul urban, multe dintre ele supraaglomerate, cu o medie de 35 - 40 de elevi
pentru un cadru didactic. Problema sălilor de curs supraaglomerate pune în dificultate conducerea școlii în
demersul de a oferi o alternativă elevilor care nu participă la orele de educație religioasă, motiv pentru care aceștia
rămân în clasă afectând de cele mai multe ori calitatea actului educațional. Fiind exonerat de orice responsabilitate
față de elevii care deși rămân în clasă nu frecventează ora de religie, cadrul didactic are puține instrumente de a
se impune în fața acestora. Este una dintre situațiile în care se declanșează conflictul între profesorul de religie și
elevii care nu au optat pentru ora acestuia.
6.2. Conducerea școlii și personalul didactic
Administrația școlară și personalul didactic (învățători/diriginți) sunt printre factorii de influență care pot accelera
sau încetini procesul educației religioase. Un caz, în acest context, ar putea fi recomandările făcute părintelui sau
elevului de către director, învățător sau diriginte de a participa sau nu la ora de religie. Schimbarea opțiunii pentru
ora de Religie se face până la sfârșitul lunii decembrie, pentru a se prefigura necesarul de cadre didactice din
anul școlar următor125.
6.3. Profesorul de religie și notarea elevilor
Metodele didactice corelate cu așteptările sau nevoile elevilor pot determina optinea sau refuzul pentru ora de
Religie. În acest sens, profesorul de religie atrage prin personalitatea lui si prin prestigiul lui. În cele mai multe
situații calificativele sau notele mari primite la Religie reprezintă un stimulent pentru alegerea educației
religioase. Se cuvine subliniat ca pentru nivelul gimnazial mediile anilor de studii, în proporție de 20%, reprezintă
un criteriu de admitere în liceu126, ceea ce face ca nota de la Religie sa ajute sau sa incurce eventualul calcul
matematic privind profilul cariei scolare a elevului. De aceea, adesea, recomandările inspectorilor de Religie este
ca notarea elevilor la educația religioasă sa fie una generoasa si incurajatoare. Notarea elevilor devine asadar
extrem de subiectivă, mai ales în condițiile în care profesorul de religie este constrâns să-și păstreze norma
didactică prin optiunea unui anumit număr minimal, de elevi înscriși.
6.3. Manualele de Religie.
O altă realitate a educației religioase este legată de manuale. Cu toate că prin Legea Educației Naționale 1/2011
statul asigură finanțarea de bază pentru toți preșcolarii și pentru toți elevii din învățământul general obligatoriu
de stat, particular și confesional acreditat127 în realitate lucrurile stau altfel. Pentru disciplina Religie, Ministerul
Educației Naționale nu finanțează decât manualele de la nivelul primar. Pentru celălalte clase de la nivelul
gimnazial și liceal procurarea manualelor cade în sarcina părinților, contra cost. În acest context, pentru o materie
opțională și cu multe contestari publice, profesorul de religie este pus într-o situație dificila. Cei mai mulți dintre
profesori aleg să predea fără manual sau să procure materiale didactice din fondurile proprii. Există și cazuri în
care parohiile, în funcție de buget, oferă prin donație manualele de religie.

7. Propuneri alternative de Educatie Religioasa.

În România nu există alternative de studiu, pentru cei care refuză să participe la ora de Religie. Elevii unei clase,
care nu opteaza pentru ora de Religie, pot rămâne ca audienți la oră, fără a fi evaluați. Însă, dacă aceștia nu doresc
să fie audienți ai orei de Religie, alternativele ca ei sa poata participa la un alt curs sau activitate educationala,
sunt aproape inexistente. Ei sunt putini la numar si pentru 2-3 elevi din colectivul unei clase nu se poate organiza
alt curs optional. Desigur, unitățile de învățământ au posibilitatea de a stabili prin Regulamentul de ordine

125
Cf. Art. 3, alin. 5 din Metodologia de organizare a predării disciplinei Religiei.
126
A se vedea Algoritmul de repartizare în licee editat pe portalul Ministerul Educației Naționale: www.edu.ro.
127
Art. 9, alin 2 și 3 din LEN nr. 1/2011.
interioară activitățile celor care nu participă la ora de Religie, însă problema infrastructurii școlare actuale si
dificultatile financiare ale sistemului public de invatamant, fac, cel putin deocamdata, ca aceasta să nu fie posibilă.
De-a lungul anilor, în spațiul public, s-a propus introducerea unor cursuri alternative pentru acei elevi care nu
doresc să frecventeze orele de educație religioasă. Printre propuneri s-au numărat Istoria religiilor, Istoria culturii
sau a artelor, etica sau cultura civică128. Cu toate acestea, teologii și experții în științele educației au atras atenția
că înțelegerea Istoriei religiilor presupune existennta unor cunoștințe de istorie universală, filosofie, literatură,
psihologie sau atropologie culturală, ceea ce ar necesita un efort comparativ și transdisciplinar de mare anvengură,
care pentru un copil de 8 sau 10 și chiar 14 ani ar putea crea multe confuzii (Cretu 2009, 15-17).
Deputatul independent Remus Cernea a inițiat un proiect de lege in 2014 prin care propunea înlocuirea educației
religioase cu ” Etica și cultura civică”. Scopul noii discipline era de a cultiva spiritul critic, raţionalitatea şi
empatia, iar programa consta îndeosebi în prezentarea principalelor doctrine şi valori morale de inspiraţie
filosofică, ştiinţifică sau religioasă ale umanităţii și nu în ultimul rând a unor elemente de cultură civică129. În 19
noiembrie 2014, propunerea legislativă a disciplinei „Etică şi cultură civică“ a fost aprobată tacit în Camera
Deputaților. După ce a fost dezbătută în Comisia de Învăţământ din Senatul României, proiectul de lege a obținut
un vot negativ, fiind astfel respinsă definitv.

8. Responsabilitatea Educatiei Religioase fata de pluralismul si diversitatea religioasa

În România diversitatea religioasă este configurată prin existenta functionala a pluralismului religios si prin
respectarea drepturilor minorităților etnice. Cele mai importante regiuni caracterizate de un grad înalt de
diversitate etnică sunt Transilvania, Banatul, Bucovina și Dobrogea130. Prezervarea şi promovarea
identităţii culturale, lingvistice sau religioase este garantată de Constituția României și celelalte legi. În acest
sens, elevilor care aparțin minorităților naționale le sunt asigurate ca disciplinele specifice de studiu, cum este si
Religia, sa fie predate în limba maternă131.
Un cadru de referință pentru cultivarea diversității religioase îl reprezintă programele școlare132. Pentru fiecare
cult, programele școlare de la disciplina Religie propun, pe lângă cunoaşterea propriei identităţi, cunoașterea altor
credinţe şi convingeri, contribuind astfel la depășirea oricăror forme de discriminare sau prejudecăți. Elementele
de diversitate religioasă din activităţile de învăţare asociate competenţelor specifice au fost susținute în repetate
rânduri si de catre Consiliul Consultativ al Cultelor în dezbaterile pentru susținerea educației religioase în
învățământul public. În acest sens, cele mai notabile acțiuni de cooperare ale cultelor sunt legate de campania
publica a Cultelor: ”Nu vrem liceu fără Dumnezeu”, din anul 2008, sau de apelul intitulat ”Lumină pentru viață.
Importanţa orei de Religie pentru educaţia copiilor şi tinerilor”, din 28 februarie 2015.
Consiliului Consultativ al Cultelor din România este o organizaţie de natură etică, socială, autonomă, apolitică,
nonguvernamentală, fără personalitate juridică şi nonprofit care s-a constituit în data de 14 aprilie 2011. Scopul
organizației este să prevină conflictele între diferitele religii sau confesiuni din țara noastră. Din cadrul acestui
consiliu fac parte Cultele recunoscute legal de Statul Roman, astfel: Biserica Ortodoxă Română, Episcopia
Ortodoxă Sârbă de Timişoara, Biserica Romano-Catolică, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică,

128
Multe dintre aceste inițiative au aparținut deputatului independent Remus Cernea (deputat USL 2012-2016), pe care le-a preluat din
recomandările unor formatori de opinie ca profesorul Marian Staș, Alexandra Anton, Gabriel Liiceanu sau a celor din Asociația Secular
Umanistă din România (ASUR) și din Asociația Liga ProEuropa.
129
Expunerea de motive la propunerea legislativă pentru modificarea art.18 din Legea Educaţiei Naţionale nr.1/2011, Pl-x nr.
353/2014. http://www.cdep.ro/proiecte/2014/300/50/3/em552.pdf
130
În România sunt recunoscute oficial 18 de minoritati etnice: maghiari, rromi, germani, ucraineni, rusi-lipoveni, evrei, turci, tatari,
armeni, bulgari, sârbi, croati, slovaci, cehi, polonezi, greci, albanezi, italieni.
131
https://www.edu.ro/invatamant-minoritati-nationale
132
Potrivit art. 1 din OMECT nr. 1529/2007 – Privind dezvoltarea problematicii diversității în curriculumul național.;
http://www.legex.ro/Ordin-1529-2007-81860.aspx (2018).
Arhiepiscopia Bisericii Armene, Biserica Ortodoxă Rusă de Rit Vechi din România, Biserica Unitariană din
Transilvania, Cultul Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România, Uniunea de Conferinţe
a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic, Cultul
Musulman din România, Cultul Creştin Baptist - Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România şi Biserica
Creştină după Evanghelie din România - Uniunea Bisericilor Creştine după Evanghelie din România133.
Elemente de diversitate religioasă și programe educaționale speciale au fost desfășurate și de către Asociația
Ecumenică a Bisericilor din România (AIDROM). Asociația susține cursuri educaționale pentru instruire în
domenii ca drepturile omului sau medierea conflictelor134.

9. Religia in scoli, in afara Educatiei Religioase

În România, potrivit legii, învățământul public este structurat pe baza unor principii și valori care garantează
accesul la învățare fără nici o formă de discriminare, exprimarea libertății de gândire şi a independenţei faţă de
orice ideologie sau dogmă religioasă. De asemenea, prin legea educației naționale se interzice orice formă de
prozelitism religios sau orice activitate care încalcă normele de conduită morală și conviețuire socială 135. Toate
acestea principii ale invatamantului contemporan sunt în acord cu Constituția tarii și tratatele internaționale la
care România este parte.
Față de cadrul legal invocat mai sus poate fi observată si prezența unor forme diverse de religiozitate în școlile
publice care nu sunt direct legate de predarea Religiei in scoala. Ma refer in primul rand la faptul ca in istoria
tarii, religia exprima o puternica trasatura cultural - identitara iar spiritualitatea ortodoxa se regaseste definitoriu
in intreaga spriritualitate, arta, literatura si arhitectura veche. Plecand de la aceste considerente, simbolurile
religiose sunt considerate ca fiind parte intrinseca din istoria, cultura, si identitatea nationala fara insa a le fi
diminuata si componenta religioasa. Astfel, intalnim deseori simboluri religioase în sălile de clasă, cum ar fi cruci
sau icoane pictate. Semnificatia lor este perceputa in primul rand ca fiind obiecte de arta si de spiritualitae
romaneasca si abia in susbsidiar se citeste si semnificatia lor sacra, de obiecte de cult. In unele scoli au fost
amenajate cabinete sau laboratoare de religie ori capele, iar ritualurile religioase oficiate la începutul anului școlar
sau serbările cu caracter religios, subliniază apartenența religioasă crestina a populație majoritare din România.
Prezența acestor ritualuri religioase în școlile publice au făcut obiectul unor dezbateri intense în ultimii 10 ani.
Asociațiile secular-umaniste au considerat că sunt lezate sentimentele religioase ale elevilor care aparțin altor
culte religoase, punând într-o lumină negativă diversitatea confesională din cadrul unităților de învățământ.
Totodată s-a considerat a fi o formă de prozelitism religios136. Toate aceste ritualuri religioase, împreună cu
desfășurarea altor activități instructiv-educative cu caracter religios au fost încadrate de către experții în educație
în „curriculum ascuns (hidden curriculum - Horga 2007, 95-98), deoarece sunt purtătoare de valori ce țin de
conținutul doctrinal al religiei din care fac parte majoritatea profesorilor și elevilor. Aceste practici reflectă dorința
comunității majoritare, iar şcoala ca instituţie reprezentativă a comunităţii, preia în mod firesc elementele sale
caracteristice, printre care şi cele religioase (Cuciureanu and Velea 2008, 92-94).
În sprijinul prezentei simbolurilor religioase in scolile publice, reprezentanții educației religioase a cultului
ortodox au invocat hotărârea nr. 30814/06, emisă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg,
din data de 18 martie 2011, prin care Marea Cameră a decis cu majoritate de voturi că: ”că simpla prezenţă a

133
Inițiativa creării Consiliului Consultativ al Cultelor din România a aparținut Bisericii Ortodoxe Române. Invitația a fost lansată de
către Patriarhul Daniel și a fost făcută publică prin alocuțiunea – ” Dimensiunea religioasă a dialogului intercultural” - susținută în
cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei de la Strasbourg, din 12 aprilie 2011.
134
Raport de activitate : http://www.aidrom.ro/wp-content/uploads/2015/03/Raport-activitate-2012-2013.pdf
135
Art. 3 și art. 7 din Legea Educației Naționale 1/2011.
136
A se vedea acțiunile Asociației Liga Pro Europa, Norme și practici în educația religioasă din școlile publice:
http://www.proeuropa.ro/norme_si_practici3.html .
simbolurilor religioase ale religiei majoritare în şcolile publice nu încalcă dreptul părinţilor de a-şi educa copiii
potrivit propriilor convingeri şi nici nu constituie o îndoctrinare”137.
O altă caracteristică a prezenței religiei în școlile publice poate fi reprezentată de sărbătorile religioase destinate
creștinilor ortodocși, care potrivit legislației în vigoare au devenit zile libere138.

10. pregatirea profesorilor de Religie

La începutul anilor 1990, cand a fost reintrodusa educaţiei şi simbolurilor religioase în unităţile de învăţământ,
au fost intampinate o serie de dificultai de ordin practic si logistic. Astfel, lipsa profesorilor metodisti, care sa
predea Religia, absenta sălilor de curs ori a materialelor didactice au constituit obstacole importante in predrea
religiei in scolile publice. Pentru acoperirea necesarului de cadre didactice, s-a luat decizia ca preotii sa predea si
orele de Religie in scolile publice. De asemenea si studentii Facultatilor de teologie au inceput sa predea in scolile
publice, ca suplinitori. În multe cazuri, participarea preoţilor în procesul educaţional a fost resimţită ca o
responsabilitate suplimentară, care se adăuga obligaţiilor clericale, în contextul în care, chiar şi în satele mici,
norma de predare in scoala era de cel puţin 8 ore/ săptămână. În parohiile de dimensiuni mari, care cuprindeau
mai multe şcoli, sarcina didactică devenea sensibil mai ridicată (Stan si Turcescu 2005, 385). Astfel, în anii ´90
- ´91, ponderea preoţilor ortodocşi implicaţi în furnizarea educaţiei religioase în şcolile din România era
remarcabilă. Spre exemplu, în Eparhia Dunării de Jos, jud. Galati si Braila, (...) au predat Religia în şcolile de
Stat, în anul şcolar 1990‑1991, toţi cei 289 de preoţi ai eparhiei” (Toma 2016). Alte Culte religioase nu au reuşit
să acopere necesarul de profesori pentru toate şcolile în care numărul de credincioşi (membri) era semnificativ si
au incurajat participarea elevilor la orele de Religie predate de Cultul majoritar, de ce le mai multe ori Cultul
ortodox. Au fost si situatii in care directorii scolilor, fiind de confesiune ortodoxă, au încurajat doar predarea
Religiei majoritar ortodoxe, în detrimentul altor religii (Stan si Turcescu 2005, 385).
Începând cu anul universitar 1990/1991, a fost înfiinţată in Facultatea de Teologie din Bucuresti, specializarea
Teologie Didactică (Teologie Litere) cu scopul de a forma profesori de religie pentru învăţământul preuniversitar.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, facultate care face parte din Universitatea Bucureşti,
au existat până în anul 2005 duble specializări: Teologie Ortodoxă Didactică - Limbi Clasice; Teologie Ortodoxă
Didactică - Limba şi Literatura Română; Teologie Ortodoxă Didactică - Limba şi Literatura Engleză ori Limba
şi Literatura Franceză (Necula 2003, 749).
Începând cu anul universitar 2005-2006, ca o consecinţă a implementării sistemului Bologna, au fost desfiintate
dublele specializări in Teologie Didactica. Durata studiilor este de 3 ani, studentul frecventând cursuri comune
secţiei de pregătire a personalului clerical (ex. Teologie Fundamentală, Istoria Bisericească Universală, Istoria
Bisericii Ortodoxe Române, Ascetică şi Mistică, Patrologie, Studiul Vechiului şi Noului Testament, Misiologie
şi Ecumenism, Istoria Religiilor, Morală Creştină, Teologie Dogmatică, Drept Bisericesc, Catehetică etc.), dar şi
discipline proprii specializării didactice (ex. Managementul Clasei de Elevi, Instruire Asistată pe Calculator,
Pedagogie, Psihologia Educaţiei, Didactica Religiei etc.139). În 2018, în lista unităţilor de învăţământ teologic
universitar din Biserica Ortodoxa Romana figurau 8 Facultăţi şi Departamente universitare de teologie care

137
Grande chanbre affaire lautsi et autres c. Italie (Requête no 30814/06), Strasbourg, 18 mars 2011 :
https://www.humanrights.ch/upload/pdf/110411_lautsi_et_autres_c__italie.pdf; Comunicatul Patriarhiei Române -
Prezenţa simbolurilor religioase în şcolile publice este legitimă, din data de 19 martie 2011 :
http://www.basilica.ro/ro/stiri/prezenta_simbolurilor_religioase_in_scolile_publice_este_legitima_5365.html
138
Potrivit art. 139, alin.1 din Legea 53/2003 ( Codul muncii) dintre sărbătorile legale se numără: prima și a doua zi de Paști, prima și
a doua zi de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului (15 august), Sfântul Apostol Andrei (30 noiembrie) și prima și a doua zi de Crăciun
și doua zile pentru fiecare dintre cele 3 sarbatori religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decat cele crestine,
pentru persoanele apartinand acestora.
139
Conform Orarului Public expus la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Universitatea Bucureşti, secţia
Teologie Didactică (consultat pe 20.02.2018).
ofereau Specializarea „Teologie Didactică”140. Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj evidenţia că „terminând
această specializare, absolventul este în măsură să alcătuiască o proiectare curriculară, cu respectarea
adevărurilor de credință, în conformitate cu textele sacre și cu mărturisirile de credință proprii, dar și cu
criteriile și principiile psihopedagogice”141.
Utilizând acelaşi parcurs asumat de Biserica Ortodoxă, Biserica Romano-catolică înfiinţează în 1991, „Facultatea
de Teologie Romano-Catolică Didactică din cadrul Episcopiei Romano-Catolice din Iaşi”142. Similar, Biserica
Baptistă a deschis în 1991 Facultatea de Teologie Baptistă, cu două specializări: teologia baptistă didactică şi
teologia baptistă socială143, etc.

11. Perspectivele Educatiei Religioase in context european.

Interzicerea educaţiei religioase în şcolile din România în perioada comunistă şi-a pus amprenta asupra modului
în care Cultele religioase au redemarat predarea educatiei religioase in scolile publice. Lipsa profesorilor, a
programelor şcolare ori a materialelor didactice au fost dificultăţi fundamentale în conturarea unui act educaţional
calitativ. Înfiinţarea secţiilor de Teologie Didactică din cadrul Facultăţilor de Teologie a răspuns la nevoia acută
de personal, iar dezvoltarea unui sistem de perfecţionare şi pregătire continuă a influenţat pozitiv formarea de
specialişti şi publicarea de materiale didactice actualizate. Totuşi, modificările sociale cauzate de emigraţia
masivă, diminuarea gradului de religiozitate la nivel naţional corelat cu alterarea încrederii în Biserică şi
accentuarea procesului de secularizare sunt parametri care obligă Cultele religioase să reevalueze permanent
programa educaţiei religioase.
Aderarea României la Uniunea Europeană - şi implicit la valorile europene specifice modernitatii sociale
- aduce educaţia religioasă confesională în spaţiul confruntării cu noi provocări. Dezbaterea publica a
propunerilor de introducere a educaţiei sexuale în şcoli ori a modului de poziţionare a Cultelor religioase faţă de
căsătoriile homosexuale, sunt teme foarte importante pentru societatea românească. Decidenţii în chestiunea
educaţiei religioase sunt obligaţi să răspundă la toate aceste provocari. Considerăm că studii academice
comparative pentru intreg spatiul european, pot evidentia gradul de disponibilitate al societati contemporane
pentru asumarea sau respingerea lor.

12. 1. Publicații care pot fi folosite ca resursa didactica pentru educația Religioasa.
Revista ”Chemarea Credinţei” este o publicație a Patriarhiei Române, care apare la fiecare 2 luni. Revista se
adreseaza tinerilor și copiilor, dar și familiilor creștine. Revista cuprinde o serie importanta de materiale educative
și jocuri specifice copiilor.144

140
Vezi „Lista unităţilor de învăţământ teologic universitar din cuprinsul Patriarhiei Române”. Sursa: http://patriarhia.ro/lista-unitatilor-
de-invatamant-teologic-universitar-541.html (accesata 11.02.2018)
141
Prezentarea Secţiei Teologie Didactică din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.
Obiective declarate: „programele educaționale propuse de Specializarea Teologie Ortodoxă Didactică au ca obiectiv general să dezvolte,
în atitudine și manifestare, dimensiunea catehetic-educativă și liturgic-mărturisitoare în cadrul componentei teologice”.
Sursa: http://ot.ubbcluj.ro/programe /licenta/ (accesată 12.12.2017).
142
Prezentarea Facultăţii de Teologie Romano-catolică de pe site-ul oficial al Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi. Sursa:
http://www.uaic.ro/studii/facultati-2/facultatea-de-teologie-romano-catolica/ (accesată 12.12.2017).
143
Prezentarea Facultăţii de Teologie Baptistă de pe site-ul oficial al Universităţii din Bucureşti. Sursa:
http://www.unibuc.ro/studii/facultati/facultatea-de-teologie-baptista/ (accesată 12.12.2017).
144
http://patriarhia.ro/chemarea-credinei-2014-5367.html
Revista "Educatio" este o publicație a Mitropoliei ortodoxe a Olteniei care se adresează profesorilor de religie
sau persoanelor interesate de educaţia religioasă, didactică şi metodică (cu accent pe rolul educaţiei religioase,
managementul educaţional şi metoda brainstormingului), dialogul interreligios, poezia religioasă 145.
 Revista ”Diaconia”, editată de Asociația Profesorilor de Religie ”Sf. Parascheva” din Bacău. Revista
apare electronic o dată la două luni și promovează activitățile didactice ale profesorilor de religie ortodoxa
din judeţul Bacău146.
 Revista Cuvânt Catehetic, este o publicație electronica saptamanala, de catehizare a Arhiepiscopiei
ortodoxe a Iașilor, cu studii pentru educația religioasă a tinerilor147.
 Revista ”Lumea Credinței”, este o publicaţie religioasă a laicatului ortodox care apare neîntrerupt din
august, 2003. Initiatorul revistei si al intregului proiect publicistic, dl. Razvan Bucuroiu, este un respectat
om de presa, ziarist crestin si specialist redutabil al dinamicii vietii religioase din Romania. Revista
cuprinde reportaje, interviuri, documentare, informații practice despre credința creștin - ortodoxă. Din
anul 2005, revista are ca supliment ”Lumea Credintei pentru Copii”, o revista scrisă pe înțelesul copiilor
și a persoanelor adulte148.
 Revista Orthodoxia pentru copii, părinți și profesori este editată de către Mitropolia ortodoxa a Basarabiei
de la Chișinău, începând cu anul 2002 și apare o dată la patru luni în format electronic. Revista mai are
ca supliment Micul pelerin.149
 Revista ”Credința noastră, viața noastră” este o publicație online, greco-catolica. Revista a fost lansată
în anul 2006 și apare o dată la două luni150.
 Revista „Actualitatea creştină” este publicaţia oficială a Arhidiecezei romano-catolice de Bucureşti.
Revista a aparuta din anul 1990, lunar, cu 12 numere plus un supliment.151
 Revista Pro Memoria este o publicație de istorie ecleziastică a Arhiepiscopiei Romano-Catolice din
Bucureşti. Revista include studii, articole si portofoliu didactic (educație religioasă); Revista apare
trimestrial în limba română152.
 Revista Crestinul Azi este publicatia oficiala a Uniunii Bisericilor Crestine Baptiste din Romania153.
Revista apare de 6 ori pe an (o data la 2 luni) si cuprinde diverse materiale confesionale precum si
recomandări asupra actului educațional religios.
 Revista Adevarul Creștin este publicația oficială a Bisericii Evanghelice din România. Revista apare
trimestrial și propune materiale cu substrat evanghelic, si studiu biblic.
 Jurnalul Pleroma este periodicul bi-anual al Institutului Teologic Penticostal din Bucuresti, înființat în
1999. Revista difuzeaza studii despre educația religioasă154.

145
http://ziarullumina.ro/educatio-o-noua-revista-craioveana-22352.html
146
https://asociatiaprofesorilordereligiebacau.files.wordpress.com/2015/11/diaconia-11.pdf
147
https://poienita.mmb.ro/26567-cuvant-catehetic
148
De asemenea, revista Lumea Credinței are ca supliment Lumea Monahilor, Atasul lumii creștine, Sfinții ortodoxiei și Leacuri și
rețete mănăstirești. http://www.lumeacredintei.com/
149
https://copilortodox.wordpress.com/ortodoxia-pentru-copii/
150
http://www.credinta-noastra.cnet.ro/
151
https://issuu.com/revista_ac
152
http://arcb.ro/website/presa/instrumente-de-comunicare-sociala/reviste/
153
http://revistacrestinulazi.ro/
154
http://www.itpbucuresti.ro/jurnalul-pleroma/
  Revista Annisaa este o publicatie cu profil musulman care apare lunar în limba română, din martie 2010155.
În Revistă se regasesc materiale de teologie islamică, de spiritualitate si sfaturi didactice pentru educația
religioasă din școli.

12.2. Website-uri.
Manualele de religie în format digital pentru toate cultele: https://www.manuale.edu.ro/;
http://www.credinta-catolica.ro/manual-rc-sacramente/ ; Proiecte didactice: https://www.didactic.ro ;
http://mirelasova.over-blog.com/page-645992.html;

12.3 Resurse educaționale, auxiliare, jocuri, lecții, planificări pentru disciplina religie:
 http://hristosimpartasitcopiilor.blogspot.ro/
 http://www.orthodoxabc.com/ro/
 http://www.editurasfmina.ro/produse/172-Materiale-didactice/174--Auxiliare-pentru-elevi/
 https://www.crestinortodox.ro/credinta-pentru-copii/jocuri/
 http://www.sinaxar.ro/jocuri/jocuri-educative-moral-religioase.html
 http://profuhrab.blogspot.ro/p/materiale-didactice-fise-de-lucru.html
 https://oradereligie.wordpress.com/
 http://stii.cateheza.ro/ghicire-cuvinte/citate-biblice-1/
 http://www.deiverbum.ro/audio/frasinei/
 http://games.goarch.org/about.html
 https://viatalatara.wordpress.com/celor-mici/
 http://pestisoruldeaur-antimis.blogspot.ro/

12.4. Învățături catehetice:

 http://www.cateheza.ro/ http://stii.cateheza.ro/
 https://ortodoxiatinerilor.ro/catehism/
 http://www.deiverbum.ro/
 http://www.sfinticatolici.ro/

155
http://www.annisaa.ro/lista-revistelor/
 Religia si Uniunea Europeană

Căderea regimurilor comuniste în Europa, în 1989, a constituit un eveniment central al sfârşitului de secol
XX. Aceasta a schimbat cursul istoriei contemporane şi a marcat în profunzime evoluţia relaţiilor internaţionale.
Transformările sociale care au urmat căderii comunismului au dus la o redefinire a relaţiilor socio-politice în
întreg spaţiul european, de la est la vest, proces care, după Tratatul de la Maastricht, poartă numele de construcţie
a Uniunii Europene.
Prima etapă s-a consumat în 2004 cu primirea a 10 noi membrii ajungând la 25 iar în 2007 a fost al 2-lea
val cu două noi state, România şi Bulgaria. In prezent UE are 28 de state, ultima tara care a semnat acordul de
asociere fiind Croatia, in anul 2013. Structura UE este intr-o permanenta schimbare capatand noi forme de
organizare nu doar prin extindere ci si prin restrangere. In acest sens este de amintit decizia iesirii Marii Britanii
din UE in 2016, asa numitul BREXIT, o actiune politica si administrativ-economica dificil de pus in practica.
Revenind insa la atitudinea Uniunii Europene fata de primirea statelor foste comuniste in clubul statelor
civilizate si avansate economic si social, nu credem că este întâmplător faptul că cele două state care au rămas in
al doilea val de integrare, Romania si Bulgaria, au avut o puternică identitate ortodoxă. Religiozitatea lor a generat
o serie de precauţii atât de ordin administrativ cât şi ideologic (ciocnirea civilizaţiilor), subliniindu-se necesitatea
construirii in timp a unei mentalităţi europene care să încurajeze dialogul şi apropierea dintre diferitele culturi
religioase şi istorice. Ne reamintim ca una dintre aspiraţiile factorilor de decizie europeană este să se găsească şi
un suflet pentru Europa, nu doar forma cea mai potrivita de construcţie politico-economică. Până in prezent însa
dezideratul sufletului european rămâne doar o provocare.
În plus, cred că absenţa dialogului atât la nivel politic cât şi la nivel religios are doza lui de contribuţie în
încurajarea actelor teroriste care au lovit acum câţiva ani, din nou Europa, la Madrid, sau anul trecut în Londra.
Şi-n acelaşi registru definit de absenţa dialogului cred că trebuie privite şi numeroasele tulburări sociale provocate
de publicarea în 2005 în Danemarca a unor caricaturi la adresa profetului Mahomed.
Aşadar, în contextul religios european despre ce fel de identitate creştină putem vorbi? Cum trebuie să se
poziţioneze Biserica Ortodoxa din România faţa de noul context socio-economic european?
În mod evident identitate creştină europeană nu există concret. De aceea se cere, construită sau mai bine
zis re-construită. Nu ne putem permite luxul, în Europa secularizată de azi şi de mâine să mai existe dispute si
diviziune la nivelul Bisericilor tradiţional-istorice. Însă, pe cât este de urgentă şi necesară această reconstrucţie
europeană identitar creştină pe atât este de dificil de realizat din cauza suspiciunilor dar în acelaşi timp din cauza
auto-suficienţei Ortodoxe, cu accente exclusiviste care refuză adesea dialogul şi apropierea faţă de creştinismul
apusean.
Referitor la suspiciunile existente faţă de ortodocşi, în procesul extinderii europene aş reaminti un articol
interesant scris de Nicolai Petro în martie 2005 cu un titlu sugestiv "The European Union: The Ortodox are
Coming ".
În acel articol se preciza faptul că, trebuie avut in vedere faptul ca lărgirea Uniunii cu România şi Bulgaria
insemna in acelasi timp si o importanta prezenta ortodoxă. Astfel ortodoxia crestina va deveni un important
partener jucător în spaţiul unional. Europa trebuie să facă eforturi să nu interpreteze ortodoxia ca având, în mod
întrinesc o atitudine anti-modernă şi anti-Occidentală.
Titlul articolului "The Ortodox are Coming ! The Russians are Coming" (filmul se cheama: Vin Rusii!
Vin Rusii!), relata povestea unui submarin rusesc eşuat pe coastele Americii. Echipajul a fost ajutat de localnicii
americani să se salveze cu submarin cu tot înainte să vină trupele U.S. Air Force. Întreaga acţiune a filmului pune
în evidenţă diferenţele dintre ruşi şi americani sugerând în acelaşi timp că ei au mai multe în comun decât
bănuiam.
 Referitor la situaţia lărgirii Uniunii, numărul de Ortodocşi va creşte de la 10 milioane câţi sunt în prezent
până la peste 40 milioane, iar dacă procesul de lărgire va continua vor mai sosi încă 200 milioane de ortodocşi,
transformând Ortodoxia dintr-o minoritate într-o denominaţiune importantă a Europei.
Sosirea ţărilor ortodoxe în U.E. a insemnat si o asumare de către acestea a valorilor aşa zis Occidentale:
liberalism, constituţionalism, drepturile omului, egalitate, libertate, respectul legii, democraţia, piaţa liberă
concurenţială, separaţia bisericii de Stat, etc.
În acest context ar fi foarte util ca ţările ortodoxe dar şi cele Occidentale, conştiente de derapajele care
pot apărea să evidenţieze responsabil, mai puţin elementele care separă şi mai mult pe cele care reprezintă
moştenirea comună care altădată unea spaţiul european. Moştenirea comună începe cu legile Romane şi cu
filosofia greacă, care împreună au contribuit la stabilitatea Imperiului Bizantin.
Referitor la auto-suficienţa ortodoxă, despre care spuneam mai devreme că împiedică derularea firească
a unui proces european identitar, vreau numai să precizez că e nevoie de un examen critic şi obiectiv real pentru
a a fi depasite frustrările naţionalismului excesiv şi să fie inteles sensul real al universalismului creştin. Atât
timp cât se va considera că Ortodoxia este ameninţată de modernitatea europeana, care vor să distrugă specificul
ei, vom fi mereu în defensivă faţă de orice alteritate confesională sau religioasă, ceea ce este total în defavoarea
creștinismului ortodox.
Daca este să ne amintim câte temeri a trezit vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România, şi cât de precaut
a fost stabilită ca itinerar exprimandu-se temeri legate de un eventual prozelitism romano-catolic printre creştinii
ortodocşi. Vizita desfăşurată între 7-9 mai 1999, ca mesaj clar pentru simbolistica unitatii spatiului comun
european, data de 9 Mai fiind si ziua Europei, a fost aniversata cu prilejul implinirii deja a 10 ani.
Trei ani mai târziu, in 2002, Prea Fericitul Teoctist, si vreau să subliniez acest aspect în mod special,
semnează, împreună cu Papa Ioan Paul al II-lea, declaraţia comună de la Vatican, în 12 octombrie 2002. In aceasta
se precizează în mod explicit, necesitatea construirii unei noi colaborări şi a unui dialog responsabil între cele
două biserici:
„Noile posibilităţi care se creează într-o Europă deja unită şi care îşi extinde graniţele pentru a
îmbrăţişa popoarele şi culturile din partea centrală şi răsăriteană a continentului, constituie o provocare pe
care creştinii din Răsărit şi din Apus trebuie să o întâmpine împreună. Cu cât vor fi mai uniţi în mărturisirea
Unicului Dumnezeu, cu atât ei vor da expresie, consistenţă şi spaţiu sufletului creştin al Europei, sfinţeniei
vieţii , demnităţii şi drepturilor fundamentale ale persoanei umane, dreptăţii şi solidarităţii, păcii,
reconcilierii, valorilor familiei, apărării creaţiei".
Europa întreagă are nevoie de bogăţia culturală creată de Creştinism si de evolutia religiei in decursul
istoriei europene..
 Efectele concurentei religioase in România, măsurate in funcţie de Recensământul
Naţional al populaţiei din 1992, 2002, 2011;
- studiu pe documentele statistice ale recensămintelor naţionale si alte statistici in domeniu -

După 1989, Bisericile si Cultele religioase din România au intrat intr-o serie de schimbări interne in
consonanta cu schimbările prin care trecea întreaga societate romaneasca. Este semnificativ, in acest sens, faptul
ca numărul total de biserici nou construite in România intre 1990 si 2005 a fost de aprox. 3500 de lăcaşuri de
cult ceea ce reprezintă o creştere cu 19.2% in 15 ani fata de numărul total de biserici construite in România
pana atunci, in decursul istoriei156.
Un alt aspect important observat a fost si entuziasmul religios public, Biserica Ortodoxa in special, data
fiind ponderea ei majoritara in societate, fiind unul dintre actorii importanţi ai transformărilor înregistrate, a fost
creditata cu foarte mare autoritate in cadrul instituţiilor nou create, atât sub aspect administrativ cat si politic.
Întâlnim, de exemplu, in primii ani după 1990 o serie de ierarhi ai Bisericii in Parlamentul României, parintele
Tatu de la Manastirea Plumbuita sau Episcopul Calinic de Argeş.
Competiţia religioasa a înregistrat cote ridicate, prin sosirea a numeroase organizaţii religioase noi, in
special de expresie evanghelica si harismatică neo-protestanta, venite in cea mai mare parte din America din
cadrul bisericilor americane independente. Cu toate ca structura vieţii religioase din România n-a înregistrat
modificări semnificative prin conversii religioase importante, noile mişcări religioase rămânând marginale ca
număr de adepţi in pofida eforturilor depuse de acestea sub aspect misionar si economic, totuşi, prezenta
numeroasa a ofertelor religioase noi a fost perceputa de populaţie ca o adevărata invazie a sectelor, creând o
stare de iritare si de tensiune la nivelul vieţii religioase157.

STUDIUL DOCUMENTELOR SOCIALE

(documente statice, cifre publice oficiale);
 Date statistice - recensămintele,
 Anuarul statistic,
 Documente statistice (cifrice) publice oficiale si neoficiale,
 Valoarea şi limitele utilizării documentelor statistice în cercetarea socio-umană

Identificarea unui document

Metodologia cercetărilor de sociologia religiei prersupune, concomitent cu lărgirea surselor informative,
si consultarea documentelor sociale, in special a statisticilor oficiale.
În limbajul comun, termenul „document” are, în principal, înţelesul de act oficial cu ajutorul căruia poate
fi probat un fapt, poate fi recunoscut un drept sau stabilită o obligaţie. În cercetările socio-umane, termenul
de document este utilizat, cu precădere, în accepţia lui originară:
Lat. documentum (de la docere= a indica) şi semnifică un obiect sau un text care oferă o informaţie.

Clasificarea documentelor sociale

Din multitudinea criteriilor de clasificare a documentelelor (natura lor, conţinutul, gradul de încredere în
ele, autencitatea, destinaţia lor, vechimea, accesibilitatea,.... ), vom reţine doar pe acelea care au un grad mare
de generalitate, putând fi aplicate, cel puţin unor categorii mai largi de documente.
Terminologia întâlnită în descrierea diferitelor tipuri de documente sociale suferă de o oarecare
neclaritate: uneori se vorbeşte de documente personale, alteori de documente private; se utilizează greşit
termenii de „cifrat” în loc de „cifric”, iar termenul de „oficial” nu este foarte clar precizat.

156
Ibidem, p. 238.
157
Ibidem, pp. 109-110; 120-124.
 Câteva interpretări terminologice!
Sunt oficiale (lat. officialis) documentele emise de guvern şi de autorităţile de stat-cele emise de o înaltă
autoritate, în timp ce oficioase (lat. offciosus) sunt cele care exprimă poziţia oficială, fără a fi recunoscute
expres ca atare (spre exemplu, ziarele diferitelor partide politice).
Documentele private sunt individuale (lat. privatus) şi cele personale (lat. personalis), ele aparţin cuiva
(fiind proprietatea lui). Distincţia între privat şi personal este neclară, de multe ori, termenii fiind utilizaţi cu
acelaşi înţeles. Există nuanţe care ne îndreptăţesc să reţinem pentru clasificarea documentelor termenul de
„personal”, care are nu numai înţelesul de individual, ele aparţinând cuiva, dar şi înţelesul de specific,
caracteristic pentru o anumită persoană. Putem spune proprietate privată sau proprietate personală, dar nu
putem afirma ca cineva are farmec privat (în timp ce este foarte măgulitor să constatăm că are un farmec
personal). Referitor la documente, putem apreciat că buletinul de identitate- ca document oficial- este
personal, dar nu vom spune niciodată ca el este „privat”. Documentele publice, spre deosebire de cele
personale, interesează întreaga colectivitate umană, privesc viaţa politico-administrativă a statului. Ele pot fi
oficiale sau neoficiale (în nici un caz private). Uneori, în lic de documnete cifrice (exprimate în cifre) se
utilizează- greşit- termenul de „documnete cifrate” (scrise în cifru).

Documentele cifrice publice oficiale

Colectivităţile şi activităţile umane, societatea în ansamblul ei, pot fi caracterizate sub raport cantitativ
prin expresii numerice, cifrice. „Dacă cifrele nu guvernează lumea, cel puţin ele ne arată cum e guvernată”-
spunea Mihai Eminescu.
Recensămintele populaţiei, ale locuinţelor şi animalelor, statistica stării civile, vechile caragrafii şi urbarii
(registru oficial de proprietate funciară), actele administrative, dările de seamă statistice, balabnţa cheltuielilor
şi încasărilor etc., sunt atâtea documente cifrice oficiale, cu caracter public. Ele sunt, pentru unele teme,
indispensabile în cercetarea vieţii sociale.
Nici o cercetare sociologică nu poate fi cât de cât relevantă dacă nu porneste de la cunoaşterea
numărului, structurii pe vârste şi socioeconomice, de la cunoaşterea repartizării pe localităţi a populaţiei.

Recensămintele populaţiei
Acesată formă de observare statică urmăreşte „înregistrarea populaţiei la un moment dat împreună cu o
serie de caracteristici demografice şi socioeconomice: domiciliul, vârsta, sexul, starea civilă, cetăţenia,
nivelul de instruire, locul de muncă, categoria sociakă, ocupaţia, etc, organizată în vederea determinării
numărului, structurii şi repartizării teritoriale a populaţiei „ (Vladimir Trebici, 1975). Spre deosebire de alte
modalităţi de determinare a populaţiei (anchete, registre permanente alr populaţiei), recensămintele moderne
ale populaţiei au o serie de caracteristici distincte, din care decurg atât valoarea, câ şi limitele lor:
 sunt iniţiale de autoritatea administrativă supremă în stat,
 se referă la întreg teritoriul asupra căreia se exercită suveranitatea statului respectiv (în cazul
recensământului general ) sau la anumite zone bine delimitate (recensământ parţial);
 se înregistrează situaţia la un moment determinat, acelaşi pentru toată populaţia cuprinsă în
recensământ (momet critic al recensământului – ziua decretată, ora zero).
Chiar dacă înregistrarea durează mai multe zile, totdeauna se are în vedere situaţia din momentul critic al
recensământului, asigurându-se astfel condiţia de simultaneitate a înregistrării;înregistrarea populaţiei se face
în baza unei metodologii unice pentru întreg teritoriul cuprins în recensământ. Fiind realizate în baza unui act
normativ de stat, înregistrarea populaţiei devine obligatorie. Obligativitatea înregistrării se extinde asupra
întregii populaţii. Formularele de recensământ, buletinul individual ce se completează separat pentru fiecare
persoană, lista membrilor gospodăriei (când unitatea de observare este gospodăria) pot cuprinde date mai
bogate sau mai limitate despre populaţie. Recensământul din 15 martie 1966 marchează introducerea în ţara
noastră a prelucrării electronice a datelor, vârsta, locul nalşterii, anul stabiirii în localitatea de domiciliu, starea
civilă, anul încheierii căsătoriei, numărul copiilor născuţi vii, cetăţenia, naţionalitatea, limba maternă, nivelul
de instruire, şcoala absolvită, sursa de existenţă, locul de muncă, ocupaţia, sectorul social-economic de
încadrare şi categoria socială (obşinută prin corelarea caracteristicilor economice înregistrate).
Volumul informaţiilor cerute într-un recensământ depinde de necesităţile de organizare şi conducere ale
societăţii în fiecare etapă a evoluţiei ei de disponibilităţile materiale şi umane.

Din istoricul recensămintelor

Din cele mai vechi timpuri, în scopuri administrative s-au militare, s-a urmărit înregistrarea populaţiei. În
China, Egipt sau Imperiul Roman s-au făcut astfel de înregistrări mai mult sau mai puţin complete cu mii de
ani înainte. Recensămintele se efectuează în prezent pe baza metodologiei ONU, pentru comparabilitate,
de preferinţă din 10 în 10 ani (în anii terminaţi cu 0 sau 5).

Recensămintele în România
Istoricul înregistrării populaţiei pe teritoriul ţării noastre începe imediat după cucerirea Daciei, prin „cens”
–ul dispus de Împăratul Traian (98-117 e.n. ). Din păcate rezultatele acestei înregistrări, ca şi ale celor
efectuate în timpul ocupaţiei romane, nu s-au păstrat. În perioada Statelor Feudale, evidenţa populaţiei se
făcea pe baza listelor de dări faţă de biserică, prin catastifele vistieriei. Catastiful din 1591 a Domnitorului
Petru Şchiopul este cunoscut ca prima înregistrare în limba română a populaţiei. Din timpul domniei lui Mihai
Viteazul (1599) se păstrează un al doilea catastif. În 1713, sub domnia lui Constantin Brâncoveanu, se
efectuează o cuprinzătoare înregistrare a populaţiei pentru stabilirea tributului datorat turcilor.
Din secolul XVIII-lea se păstrează catafrafii ale localităţilor (fiscale) sau religioase şi conscripţii (fiscale,
militare), ca şi urbarii, registre de dijme, aşezăminte omeneşti, etc.
Din aceeaşi perioadă datează şi primul recensământ modern din ţara noastră (1838). Până în prezent s-au
efectuat 12 recensăminte într-un interval de peste 150de ani. Frecvenţa lor s-a dublat în ultimile decenii: în
prima sută de ani s-au efectuat cinci recensăminte, mai puţine decât sau făcut în ultima jumătate de veac.
Recensământul din 1838 a cuprins întreg teritoriul Moldovei, populaţia înregistrându-se nominal.
Recensământul din 7 ianuarie 1992 s-a desfăţurat în climatul încă tensionat al schimbărilor radicale
produse în România după evenimentele din decembrie 1989. La acest recensământ, pe lângă aflarea numărului
(22 810 035) şi distribuţia teritorială a populaţiei, s-a putut înregistra şi structura pe naţionalităţi.
La recensământul populaţiei din 18 martie 2002 s-au urmărit aflarea numărului, structurii demografice
şi socioeconomice ale populaţiei, precum şi stabilirea număruluişi structurii clădirilor, locuinţelor şi
gospodăriilor. Rezultatele definitive ale acestui recensământ arată că, în perioada intercenzitară, volumul total
al populaţiei a scăzut cu 1 129 061, fiind de 21 680 974 de persoana (bărbaţi- 10 568 741, femei – 11 112
233).
Ultimul Recensamant National al populatiei in Romania s-a realizat in luna octombrie a anului 2011,
incercandu-su astfel treptat ca Romania sa ajunga la recenzarea populației in anii cu 0 sau cu 5, conform
metodologiei ONU, putand astfel compatibiliza mai ușor datele interne cu cele internationale. Datele
oficiale ale Recensamantului National din 2011 au fost facute publice in a doua parte a anului 2013.
 T1. Dinamica vietii religioase din Romania intre 1990 – 2012
Tabel comparativ statistic întocmit pe baza Recensămintelor Naționale din 1992, 2002 si 2011

Dr. Laurentiu D. TANASE

Diferences: Diferences:
Diferences:
2011/2002 2011/1992
2002 / 1992
& &
&
Percentage Percentage Percentage Percentage % Percentage %
Percentage
Religie - Confesiune % 1992 % 2002 2011 % 2011 increase increase
% increase
/decrease by /decrease by
/decrease by
1992 2002 2011 / 2002 2011 / 1992
2002 / 1992
TOTAL 22810035 100.00% 21680974 100.00% - 1.129.061 = - 2.637.207 = - 3.766.268 =
- 4.94% 19043767 100.00 % - 16,51%
- 12,16%
Ortodocși 19802389 86.8% 18817975 86.79% - 984.414 = - 2.450.708 = - 3.435.122 =
16367267 85,94 %
- 4.97% - 13,02 - 17,35%
Romano-catolici 1161942 5.1% 1026429 4.73% - 135.513 = - 157.183 = - 292.696 =
869246 4,56 %
- 11.66% - 15,31% - 25,19%
Greco – catolici 223327 1.00% 191556 0.88% - 31.771= - 31.281 = - 63.052 =
160275 0,84%
- 14.22% - 16,32% - 28,23%
Reformaţi 802454 3.5% 701077 3.23% - 101.377= - 100.107 = - 201.484 =
600970 3,15%
- 12.63% - 14,28% - 25,11%
Penticostali 220824 1% 324462 1.50% + 103.638= + 43.476 = +147.114 =
367938 1,93%
+ 46.93% + 13,40% + 66,62%
Baptiști 109462 0.5% 126639 0.6% + 17.177= - 8.636 = + 8.541 =
118003 0,61%
+ 15.69% - 6,82% + 7,8%
Adventiști de ziua a - 77546 0.3% 93670 0.43% + 16.124= + 8.356 =
7a + 20.79% - 7.768 = + 10,78%
85902 0,45%
- 8,29%
Unitarieni 76708 0.3% 66944 0.31% - 9.764= - 9.386 = - 19.150 =
57558 0,30%
- 12.72% - 14,02% - 24,96%
Musulmani 55928 0.2% 67257 0.31% + 11.329= - 4.375 = + 6.954 =
+ 20.25% 62882 0,33% + 12,43%
- 6,5%
Creştini după 44476 +
Evanghelie 49963 0.2% 18178 = 0.21% + 12.691= 43179+ + 10.961 =
- 1.730 =
62654 + 25,40% 17745= 0,31% + 21,94%
- 2,76%
60.924

Creștinii de rit vechi 28141 0.1% 38147 0.18% + 10.006= - 6.092 = + 3.914 =
+ 35.55% 32055 0,16% + 13,91%
- 15,97%
Biserica Luterana
- 6.532 =
(secui) 21221 0.1% 27112 0.13% + 5.891= 20580 0,10% - 641 =
- 24,09%
+ 27.76% - 30,21%
Biserica Evanghelica
- 1.726 =
C.A. (sași) 39119 0.2% 8716 0.04% - 30.403= 6990 0,03% - 32.129 =
- 19,80%
- 77.71% - 82,13%
Evrei - mozaici 9670 0.04% 6057 0.03% - 3.613= - 2.234 = - 5.847=
3823 0,02%
- 37.36% - 36,88% - 60,47%
Alte religii 56329 0.39% 89196 0.50% + 32.867= 22518 + 17.999 =
- 14.868 =
+ 58.34% (cu MJ 0,11% + 31,95%
- 16,67%
74.328)
Fara religie 24314 0.1% 12825 0.06% - 11.489= + 11.093 = - 396 =
23918 0,12%
- 47.25% + 86,5% - 1,63%
Atei 10331 0,045% 8524 0.039% - 1.807= + 12.672 = + 10.865 =
21196 0,11%
- 17.49% + 148,66% + 105,17%
Religie nedeclarata 8139 0.035% 11734 0.05% + 3.595= + 73.019 = +76.614 =
84753 0,44%
+ 44.17% + 622,29% + 941,32%
Martorii lui Jehova 51810 0,27%
22518 +
(Alte religii, Fara 56329 + 0,39% 89196 + 0,52% 23918 +
religie, Religie 24314+8139 (total 12825+11734 (total + 24.973 = 84753 = + 0,69% + 69.244 =
nedeclarata) = NMR = 88.782 populație) = 113.755 populație) + 0,11% 131.189 + (0,96%) + 60,87% + 94.217 =
si SECTE (cu MJ = + 106,12%
182.999)

Sursă: Tabel comparative redactat pe baza datelor oficiale ale Recensământului naţional al populaţiei din 1992, (I.N.S., Bucureşti, 1995,
p. 296), Recensământul din 2002, I.N.S., vol. I, București, 2003, p. 802-803, (şi pe baza datele preliminare ale Recensământului naţional
din oct. 2011 - http://www.recensamantromania.ro (03.09.2012).
 Pentru o mai clară intelegere a dinamicii vietii religioase din Romania in ultimii 25 ani am redactat un
tabel comparative cu datele privind structura religioasă a populaţiei conform recensamintelor naţionale din 1992,
2002 si 2011.
Pe o prima coloana sunt introduse datele corespunzătoare recensamantului din 1992, calculand apoi
procentajele pentru fiecare Biserica sau Cult recunoscut de Stat iar pe alta coloana am introdus aceleasi calcule
dar pe baza datelor recensamantului din 2002. In cea de-a cincea coloana am mentionat diferentele numerice
dintre cele doua Recensaminte, diferente pe care le-am exprimat si-n procentaje pe urmatoarea coloana pentru a
putea interpreta daca s-au inregistrat cresteri sau diminuari ale numarului de credinciosi pentru fiecare Biserica
sau Cult recunoscut.
Precizam faptul ca formularul de recenzare atat la recensamantul din 1992 cat si din 2002 si 2011 a
continut si o intrebare despre identitatea religioasa a persoanei intervievate ceea ce ne-a permis, ca pe baza
declaratiilor individuale, centralizate statistic la nivel national, sa facem o analiza atenta si corecta a dinamicii
vietii religioase.
Aşa cum se poate observa din tabelul de mai sus, Bisericile tradiţionale (ortodoxa, catolica, greco-catolica
sau protestante), au înregistrat o diminuare a numărului de credincioşi. In acelaşi timp Bisericile neo-protestante
(adventista, baptista, penticostala), si comunitatea musulmana înregistrează procente importante de creştere.

Aspecte juridice referitoare la viata religioasa

Aspecte juridice privind libertatea religioasa in legislaţia din România - Legea privind libertatea
religioasa nr. 489/2006

Sub aspect juridic viata religioasa din România este reglementata de legea 489/2006, referitoare la
Libertatea religioasa, o lege moderna votata recent de Parlamentul României158. Conforma acestei legi in
România sunt menţionate un număr de 18 entitati religioase care au statutul juridic de Cult religios recunoscut
de Statul roman. Cu acestea Statul încheie diferite convenţii de tip parteneriat, le acorda sprijin financiar pentru
construirea de biserici sau pentru diverse activitati social-caritative, acorda sprijin pentru salarizarea personalului
de cult (preoţi, pastori, imani, cantareti sau personal auxiliar).
In afara Cultelor religioase mai functioneaza legal si asociaţiile religioase care sunt constituite conform
legii privind dreptul de asociere si care sunt luate in evidenta Ministerului Culturii si Cultelor. Aceste asociatii
pot solicita, daca întrunesc o serie de criterii menţionate in Legea 489 cum ar fi vechimea neîntrerupta pe teritoriul
României si un număr de membri, etc., acordarea statutului de Cult recunoscut de Stat.

Cele 18 Culte religioase recunoscute de Statul roman sunt următoarele:

1. Biserica Ortodoxă Română

2. Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timişoara
3. Biserica Romano- Catolică
4. Biserica Românâ Unită cu Roma, Greco-Catolică
5. Arhiepiscopia Bisericii Armene
6. Biserica Creştină Rusă de Rit Vechi din România
7. Biserica Reformată din România
8. Biserica Evanghelică C.A. din România
9. Biserica Evanghelică Lutherană din România
10. Biserica Unitariană din Transilvania
11. Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România

158
Legea 489 privind Libertatea religioasa in România a fost votata in Parlament in Decembrie 2006 si a fost publicata in Monitorul
Oficial in ianuarie 2007. Pentru textul integral al Legii 489/2006 recomandam site-ul oficial al Secretariatului de Stat pentru Culte :
www.culte.ro.
 12. Biserica Creştină după Evanghelie din România- Uniunea Bisericilor Creştine după
Evanghelie din România
13. Biserica Evanghelică Română
14. Uniunea Penticostală - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România
15. Biserica Creştină Adventistă de Ziua a Şaptea din România
16. Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România
17. Cultul Musulman
18. Organizaţia religioasă Martorii lui Iehova

Alte texte importante care fac referire la dreptul de libertate religioasa si de conștiința

A) CONSTITUTIA ROMANIEI - 2003

ARTICOLUL 29 - Libertatea constiintei

(1) Libertatea gandirii si a opiniilor, precum si libertatea credintelor religioase nu pot fi ingradite sub nici o
forma. Nimeni nu poate fi constrans sa adopte o opinie ori sa adere la o credinta religioasa, contrare
convingerilor sale.

(2) Libertatea constiintei este garantata; ea trebuie sa se manifeste in spirit de toleranta si de respect reciproc.

(3) Cultele religioase sunt libere si se organizeaza potrivit statutelor proprii, in conditiile legii.

(4) In relatiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau actiuni de invrajbire religioasa.

(5) Cultele religioase sunt autonome fata de stat si se bucura de sprijinul acestuia, inclusiv prin inlesnirea
asistentei religioase in armata, in spitale, in penitenciare, in azile si in orfelinate.

(6) Parintii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educatia copiilor minori a caror
raspundere le revine.

B) CONVENŢIA APĂRĂRII DREPTURILOR OMULUI ŞI LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE

Roma, 4.XI.1950 Articolul 9. Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie

1. Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie ; acest drept include libertatea
de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea în mod
individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţământ, practici şi îndeplinirea ritualurilor.

2. Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care,
prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru siguranţa publică, protecţia
ordinii, a sănătăţii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

C) TRATATUL CONSOLIDAT PRIVIND UNIUNEA EUROPEANĂ

La 13 decembrie 2007, liderii Uniunii Europene au semnat Tratatul de la Lisabona, încheind astfel mai mulţi
ani de negocieri pe tema aspectelor instituţionale.
Tratatul de la Lisabona modifică Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatele CE, în vigoare în
prezent, fără a le înlocui. Tratatul va pune la dispoziţia Uniunii cadrul legal şi instrumentele juridice necesare
pentru a face faţă provocărilor viitoare şi pentru a răspunde aşteptărilor cetăţenilor. Uniunea se întemeiază pe
prezentul tratat si pe Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (denumite în continuare „tratatele”).
Aceste două tratate au aceeasi valoare juridică. Uniunea se substituie Comunităţii
Europene si îi succedă acesteia.

PREAMBUL
DECISI să parcurgă o nouă etapă în procesul de integrare europeană iniţiat prin constituirea
comunităţilor europene,
INSPIRÂNDU-SE din mostenirea culturală, religioasă si umanistă a Europei, din care s-au dezvoltat valorile universale
care constituie drepturile inviolabile si inalienabile ale persoanei, precum si libertatea, democraţia, egalitatea si statul de
drept,
REAMINTIND importanţa istorică a sfârsitului divizării continentului european si necesitatea stabilirii unor baze solide
pentru arhitectura Europei viitoare,
CONFIRMÂND atasamentul lor faţă de principiile libertăţii, democraţiei si respectării drepturilor omului si libertăţilor
fundamentale, precum si ale statului de drept,
CONFIRMÂND atasamentul lor faţă de drepturile sociale fundamentale definite în Carta socială europeană, semnată la
Torino, la 18 octombrie 1961, si în Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor din 1989,
HOTĂRÂŢI să întărească solidaritatea dintre popoarele lor, respectând totodată istoria, cultura si tradiţiile acestora,
HOTĂRÂŢI să consolideze caracterul democratic si eficacitatea funcţionării instituţiilor, pentru a le permite acestora să-
si îndeplinească mai bine, într-un cadru instituţional unic, misiunile care le sunt încredinţate,
HOTĂRÂŢI să-si consolideze economiile naţionale, să asigure convergenţa acestora, precum si să stabilească o uniune
economică si monetară care presupune, conform dispoziţiilor prezentului tratat și ale Tratatului privind functionarea
Uniunii Europene, o monedă unică si stabilă,
DECISI să promoveze progresul economic si social al popoarelor lor, Ţinând seama de principiul dezvoltării durabile si
în cadrul realizării pieţei interne, al consolidării coeziunii si protecţiei mediului, precum si să pună în aplicare politici care
asigură progrese concomitente în domeniul integrării economice si în celelalte domenii,
HOTĂRÂŢI să instituie o cetăţenie comună pentru resortisanţii Ţărilor lor,
HOTĂRÂŢI să pună în aplicare o politică externă si de securitate comună, inclusiv definirea treptată a unei politici de
apărare comune, care ar putea conduce la o apărare comună, în conformitate cu dispoziţiile articolului 42, consolidând
astfel identitatea Europei si independenţa acesteia în vederea promovării păcii, securităţii si progresului în Europa si în
întreaga lume,
HOTĂRÂŢI să faciliteze libera circulaţie a persoanelor, asigurând totodată siguranţa si securitatea popoarelor lor, prin
instaurarea unui spaţiu de libertate, securitate si justiţie în conformitate cu dispoziţiile prezentului tratat și ale Tratatului
privind functionarea Uniunii Europene,
HOTĂRÂŢI să continue procesul de creare a unei uniuni din ce în ce mai strânse între popoarele Europei, în care deciziile
să fie luate cât mai aproape posibil de cetăţeni, în conformitate cu principiul subsidiarităţii,
ÎN PERSPECTIVA etapelor următoare care vor trebui parcurse pentru ca integrarea europeană să progreseze,
AU DECIS să instituie o Uniune Europeană….
……………..
ARTICOLUL 2
Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnităţii umane, libertăţii, democraţiei, egalităţii, statului de drept,
precum si pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor. Aceste valori
sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranţă, justiţie, solidaritate
si egalitate între femei si bărbaţi.
ARTICOLUL 17
(1) uniunea respectă si nu aduce atingere statutului de care beneficiază, în temeiul dreptului naţional, bisericile si
asociaţiile sau comunităţile religioase din statele membre.
(2) Uniunea respectă, de asemenea, statutul de care beneficiază, în temeiul dreptului naţional, organizaţiile filosofice si
neconfesionale.
(3) recunoscându-le identitatea si contribuţia specifică, Uniunea menţine un dialog deschis, transparent si constant cu
aceste biserici si organizaţii.

************
Dr. Laurenţiu D. TĂNASE, Bucureşti, România
laurentiudtanase@gmail.com

Studii:
 Facultatea de Teologie Ortodoxă - Bucureşti (1993, şef de promoţie);
 Studii ecumenice, Universitatea din Geneva – Elveţia, Institutul Ecumenic din Bossey (1996);
 D.E.A. – Master, bursier al guvernului francez, Universitatea de Ştiinţe Umaniste din Strasbourg, “Marc Bloch“ – Centrul de
Sociologie Religioasă (1997);
 D.E.A. – Master, Universitatea „Robert Schuman” Strasbourg, Franţa, Institutul de Înalte Studii Europene (2000), Master in
Istorie Europeana Contemporana, Geostrategie si Geopolitica;
 Doctor în Teologie – specializarea: sociologia religiilor, Universitatea de Ştiinţe Umaniste “Marc Bloch”, din Strasbourg, Franţa
(2005), „Noile miscari religioase si sectele in România după căderea comunismului si pana in prezent” (magna cum laude).
Stagii de formare continuă si perfectionare:
- Excelenta in educatie, Singapore, 2014
- Pluralismul religios, stagiu Fulbright, California University - Santa Batbara, 2016
Activitate universitara si de cercetare:
o Lector universitar titular la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Teologie Sociala,
o Colaborare universitara Licenta si Master, Academia Nationala de Informatii (2008-2009 ; 2009-2010) ;
o Colaborare universitara Master – Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala, Bucuresti (2008-2009),
o Cercetator stiintific, Academia Romana, ICCV
Functii de demnitate publica
 Secretar de Stat pentru Culte în Ministerul Culturii şi Cultelor (2001 - 2004),
 Membru al Colegiului CNSAS (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii 2005 - 2006) – primul mandat.
 Membru al Colegiului CNSAS (2006 - 2012) – al doilea mandat.
 Membru al Colegiului CNSAS ( 2012 - 2018) – al treilea mandat.

Membru în consilii ştiinţifice, asociaţii şi organizaţii interne şi internaţionale

1999 - 2003 Membru fondator al CTTOR (Conferinţa Tinerilor Teologi Ortodocşii Români ) .
2004 - 2014 Expert în echipa de cercetare – proiect european EUREL (Religia în Uniunea Europeană), iniţiat de C.N.R.S., Paris –
Franţa (Centre National de Recherche Scientifique - http://eurel.u-strasbg.fr/, (http://www.eurel.info/), reprezentant
ştiinţific pentru România).
2007 - Membru fondator si Preşedinte al Centrului de studii si documentare „Societate, Drept, Religie”, Bucureşti, România.
2007 - Cercetător asociat - Membru al echipei de cercetători în sociologie religioasă a Centrului de Sociologie a Religiilor şi
Etică Socială – CSRES, Facultatea de Teologie Protestanta, Universitatea de Ştiinţe Umaniste “Marc Bloch” din
Strasbourg, Franţa.
2008 - Membru cu drepturi depline al Societatii Internaționale de Sociologia Religiei - SISR, societate asociativa științifica, cu
sediul in Belgia.
2009 - Membru al Asociației Franceze de Sociologia Religiei-AFSR, societate asociativa științifica, cu sediul la Paris, Franța.

Ordine, decoraţii si decizii naţionale si premii academice:

2002 Ordinul naţional „Serviciul Credincios” in grad de Cavaler, cf. Decret Prezidenţial nr. 961 din 28.11.2002.
2006 Decizia CNSAS: (Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii), nr. 235.36 /27.06.2006: ca dl.
TĂNASE Laurenţiu : „nu a fost agent/colaborator al politiei politice comuniste”.
2010 Premiul „Dimitrie Gusti” al Academiei Romane pe anul 2010, secția sociologie, pentru lucrarea: Pluralisation
religieuse et societe en Roumanie, ed. Peter Lang, Berna, 2008.
Lucrări publicate : Numeroase articole de specialitate in reviste din tara si din străinătate: teologie, sociologie, ecumenism,
metodologie şi pedagogie creştină; coordonare volume colective de specialitate. Participare – congrese, simpozioane,
seminarii ştiinţifice şi reuniuni interne si internaţionale, de specialitate.
Lucrari de autor – limba franceza, engleza
1. TANASE, Laurentiu D., Pluralisation religieuse et société en Roumanie, ed. Peter Lang, Publications Universitaires
Européennes, Bern, Suisse, 2008.
2. TANASE, Laurențiu, Study regarding the Muslim community and the Islamic Education in Romania, in, ASLAN,
Ednan (ed), Islamic Education in Europe, ed. Bëhlau, Vien, 2009, pp. 367- 403.
Participări mass-media:
- participări la numeroase emisiuni de dezbatere si informare publica la posturile de radio si televiziune, locale si
naţionale, pe teme privind fenomenul religios, legislaţia in domeniul relaţiilor Stat – Biserica, evenimente
religioase si dinamica vieţii religioase contemporane.

***********
Informaţii personale
Nume / Prenume DASCĂLU Mihai-Cezar
Telefon(-oane) +40 756 661 792
E-mail(uri) dascalumcezar@yahoo.ro; cezar_com@yahoo.com
Data naşterii 20.12.1987

Educaţie şi formare
Stagii de cercetare sau perfecţionare:
15. Feb - 15. Mar. 2016: Stagiu cercetare, program CEEPUS, Opole University Polonia
Oct. 2013- Iulie 2015: Gaststudent, Evangelisch-Theologische Fakultät, Westfälische Wilhelms-Universität
Muenster
Oct. 2012-Iulie 2013: Gaststudent, Evangelisch-Theologische Fakultät, Eberhard Karls Universität Tübingen
Iulie 2012-Sept. 2012: Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Departamentul de Teologie Protestanta- curs limbă
germană (bursă oferită de Fundaţia Diakonisches Werk der EKD, Germania)
Oct. 2011-apr.2012: Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Departamentul de Teologie Protestanta- curs limbă
germană (bursă oferită de Fundaţia Diakonische Werk der EKD, Germania)
Studii doctorale:
2013-2018 - Doctorat; Universitatea din Bucureşti, Şcoala Doctorală de Ştiinţe Politice.
Teza de doctorat sustinuta in 2018 cu Lucrarea: „Teorii ale secularizării. Comparaţii între cazurile românesc, german şi francez”
aduce în dezbatere perspectiva comparativă a trei cazuri diferite de secularizare: cazul românesc , german şi francez.

Ciclul de master:
2010-2012 - Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Istorie, Master Istorie şi Civilizaţie, specializarea
Istorie Contemporană (zi).
Ciclul de licenţă:
2007-2011 - Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”,
specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală (zi);
2007-2010 - Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Ştiinţe Politice, secţia cu predare în limba română
Alte calificări:
14.11.2010 - Formator (Trainer) autorizat - Certificat Seria F, Nr. 0149999.

Prelegeri. Participări conferinţe, dezbateri şi seminarii

Prelegere „Religiozitate în România contemporană” în cadrul Conferinţei „Métamorphoses de la sécularisation en

Roumanie contemporaine”, CEREFREA, Bucuresti, 29.03. 2017
1. Articolul „Sexual education vs. Religious Education” în cadrul Conferinţei Internaţionale „Religious
Education between Radicalism and Tolerance”, Bucuresti 21-23.10. 2016.
2. Prelegere „Teoriile secularizării” în cadrul Masterclass „Religie, Modernitate, Secularizare”, 5 aprilie 2016,
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, Universitatea din Bucureşti.
3. Prelegere „Ortodoxia din spatele gardului”, 15 decembrie 2015, Centrul de Studii şi Documentare „Societate,
Drept, Religie”, Bucureşti.
4. Articolul „BOR şi discursul modernităţii în perioada interbelică”, în cadrul Conferinţei Naţionale a Tinerilor
Cercetători, Romanian Asociation of Young Scholars (RAYS), 12 decembrie 2015, Bucureşti.
5. Participare un intervenţie în cadrul Seminarului Naţional „Identitatea românească în lume”, 17 Noiembrie
2015, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, Universitatea din Bucureşti.
 6. Articolul „Workaholismul şi impactul asupra vieţii de familie”, în cadrul Conferinţei „Familia şi Copilul.
Priorităţi şi provocări ale societăţii contemporane”, 7 martie 2015, Facultatea de Teologie Ortodoxă
„Justinian Patriarhul”, Universitatea din Bucureşti.
7. Seminarul international „Gesundheit, Demographie und Entwicklung”, 27 feb.- 1 mart. 2015, STUBE
Bayern, Nuernberg (Germania).
8. Dezbaterea academică „Învăţământul religios în şcolile publice - performanţe şi perspective“, 15 decembrie
2014, Centrul de Studii şi Documentare „Societate, Drept, Religie”, Bucureşti.
9. Seminarul international „Education and Sustenability”, 25-27 iulie 2014, Development Education Program
(STUBE) in Niedersachsen, Nienburg (Germania).
10. Dezbaterea academică „Perspectiva prezentului pentru studentul teolog”, 16 decembrie 2013, Centrul de
Studii şi Documentare „Societate, Drept, Religie”, Bucureşti.

Publicații
Articole:
1. Laurenţiu D. Tănase, Cezar Dascălu, Perspectiva prezentului pentru studentul teolog, Anuarul Facultăţii de Teologie
Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, Universitatea din Bucureşti, 2013, pp. 512-522.
2. Patriarhul Miron Cristea şi dinamica politică interbelică, Revista Verbum, Nr.2/ianuarie 2012, Piatra Neamţ, pp.
112-150.
3. Tipare de înţelegere ale „naţiunii” aplicate cazului românesc şi francez, Revista Verbum, Nr.2/ianuarie 2012, Piatra
Neamţ, pp. 77-87.
4. Voia lui Dumnezeu în Sfânta Scriptură, Revista Verbum, Nr.1/iunie 2011, Piatra Neamţ, pp. 32-39.
5. Biserica Ortodoxa in societatea post-moderna: conversia elementelor specifice în instituţii contemporane, Revista ASTO, Nr.
6 (13) mai 2011, Bucureşti, pp. 14-15.
6. Cuvânt ieftin, Revista ASTO, Nr. 5 (12)/apr. 2011, Bucureşti, pp. 14-15.
7. A reprezenta vs. a conduce, Revista ASTO, Nr. 4 (11)/mart. 2011, Bucureşti, pp. 28-29.
8. „Ortodoxia” în discursul public, Revista ASTO, Nr. 3 (10)/feb. 2011, Bucureşti, pp. 28-29.
9. Copilărie în Ortodoxie, Revista ASTO, Nr. 2 (09)/ian. 2011, Bucureşti, pp. 28-29.
Schiţe:
„Pauză pentru o minune”, Revista ASTO, Nr.1/ decembrie 2010, pp. 24-25 (prima parte) şi Nr. 2 (09)/ian. 2011,
Bucureşti, pp. 26-27.
Poezii:
Lumină, Revista Verbum, Nr.1/iunie 2011, Piatra Neamţ, p. 83.

Aptitudini şi competenţe
Limba(i) maternă(e) Română
Limba(i) străină(e)
Autoevaluare Înţelegere Vorbire Scriere
Nivel european (*) Ascultare Citire Participare la conversaţie Discurs oral Exprimare scrisă

Limba engleză 1 Foarte bine Foarte bine Foarte bine Foarte bine Bine
Limba Germana
Test Daf 2 Bine-F.Bine Bine-F.Bine Bine-F.Bine Bine Bine-F. Bine

Limba franceză
3 Bine Bine Satisfacator Satisfăcator Satisfăcator