Perspective europene

privind educaţia religioasă în şcoală

Irina Horga
cercetător ştiinţific principal III
Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Bucureşti

Educaţia este prin esenţă purtătoare de valori, iar spaţiul şcolar este prin
excelenţă un „spaţiu axiologic”. O analiză a problematicii valorilor în educaţie este un
demers amplu şi complex, care presupune, în primul rând, une mettre en question, o
investigare pe marginea unor probleme ce vizează aspecte concrete ale unui sistem de
învăţământ: este şcoala de astăzi în pană de valori, se află sub povara acestora sau
devine un leagăn pentru educarea tinerilor în spiritul valorilor?; ce tipuri de valori
sunt promovate prin reformele diferitelor sisteme de învăţământ?; în domeniul
valorilor, şcoala este o instituţie determinantă sau determinată?; există un conflict
între diferite tipuri de valori promovate la nivel formal într-un sistem de învăţământ?
În încercarea de a răspunde unor astfel de întrebări, teoreticieni ai filosofiei
educaţiei apreciază că sistemele moderne de învăţământ dezvoltă cu preponderenţă un
curriculum centrat pe anumite aspecte – homo cogitans (care gândeşte şi învaţă) şi
homo faber (care lucrează şi acţionează) –, dar nu valorizează personalitatea în
ansamblul său – homo ludens (care se joacă), homo amans (care iubeşte), homo civis
(care conduce), homo ambulans (care explorează), homo sacer (care se roagă). Astfel,
şcoala continuă să promoveze explicit valorile intelectuale (adevăr, raţiune, logică,
exactitate, atenţie etc.), fără să reuşească depăşirea ideologiei scientismului şi a
pozitivismului. Plămădită de morala creştină, cu dominantă puternic afectivă,
civilizaţia noastră continuă să considere sentimentele drept partea cea mai tainică a
personalităţii. În situaţie extremă, familia şi biserica îşi rezervă domeniul valorilor şi
al credinţelor, lăsând şcolii terenul cognitiv1.
În acest context de analiză, educaţiei religioase îi revine, din ce în ce mai mult,
un rol important în formarea elevilor. Prezenţa religiei în şcoala publică rămâne
mereu o problemă actuală, deseori un subiect controversat fie la nivelul abordărilor
teoretice, fie la nivelul aplicării politicilor educaţionale. Astfel de controverse s-au
manifestat mai frecvent în ultimul timp, în contextul incontestabilei „europenizări
şcolare” în termeni de structuri, competenţe şi valori promovate de sistemele de
educaţie.

1
Viviane de Landsheere, L’education et la formation, Presses Universitaires de France, Paris, 1992.

1
 Cu referire la acest fenomen, apare întrebarea în ce măsură se poate vorbi de
un model european de realizare a educaţiei religioase în şcoala publică. Pentru a
răspunde acestei probleme, se impune o analiză comparativă privind realizarea
educaţiei religioase în ţările europene.
Articolul de faţă are ca obiect de analiză educaţia religioasă ca ofertă a şcolii
publice şi propune realizarea de comparaţii între modalităţile concrete de
implementare a acesteia în diferite sisteme de învăţământ europene, în scopul
sintetizării elementelor comune, precum şi al identificării unor aspecte specifice care
pot fi valorificate ca exemple de bună practică. Pentru realizarea demersului
comparativ2, am inventariat următoarele aspecte: modele generale de abordare a
educaţiei religioase în şcoala publică; denumirea materiei de studiu în curriculum-ul
şcolar; statutul disciplinei; nivelurile de învăţământ care cuprind educaţia religioasă;
ponderea educaţiei religioase în curriculum-ul şcolar; structuri şi instituţii cu
responsabilităţi în organizarea şi dezvoltarea educaţiei religioase, în termeni de
curriculum şi formarea profesorilor.
Datele analizei comparative evidenţiază faptul că, în majoritatea ţărilor
europene, educaţia religioasă face parte din curriculum-ul şcolar. Detaliile referitoare
la modurile de abordare şi de realizare a educaţiei religioase diferă însă de la o ţară la
alta, evidenţiind faptul că nu se poate vorbi de un model european unic de realizare a
acesteia în şcoală. Factorii care determină modul de realizare a educaţiei religioase
sunt multipli şi fac referire la aspecte precum: structura religioasă la nivelul ţării
(tipuri de religii recunoscute de către stat, pluralitatea religiilor, caracteristicile
comunităţilor religioase, relaţiile dintre diferite culte etc.), relaţia dintre religie şi stat
(cu referire la valorizarea la nivel social a valorilor şi tradiţiilor religioase),
caracteristicile naţionale ale sistemelor de învăţământ (elemente de structură, istoria şi
tradiţia în ceea ce priveşte educaţia religioasă, tipul de politică educaţională promovat,
relaţia dintre învăţământul public şi cel privat, specificul curriculum-ului etc.).
În cele ce urmează vom prezenta câteva aspecte comune şi diferenţe specifice
ale educaţiei religioase în diferite ţări.

Modele de abordare a educaţiei religioase

2
Analiza comparativă a cuprins 41 de ţări şi a utilizat informaţii oferite de baza de date Eurydice a
Comunităţii Europene referitoare la sistemele naţionale de învăţământ
(www.europa.eu.int/comm/education) şi de rapoartele naţionale prezentate la Forumul European The
new intercultural challenge to education: religious diversity and dialogue in Europe, Strasbourg,
septembrie 2002.

2
 Varietatea modurilor de proiectare a educaţiei religioase în cadrul
curriculumului şcolar a determinat efortul teoreticienilor de a stabili diverse
clasificări. Considerăm interesantă distincţia pe care unii autori3 o realizează între
următoarele perspective asupra educaţiei religioase: a învăţa religie („learning
religion”); a învăţa despre religie („learning about religion”); a învăţa din/de la
religie („learning from religion”).
- A învăţa religie este definit ca un „model al religiei din interior” şi descrie situaţia
în care curriculum-ul şcolar se centrează pe o singură religie. În acest caz, scopul
acestei discipline şcolare se defineşte ca instruirea elevilor pentru a deveni
credincioşi şi se acceptă controlul comunităţii religioase asupra dezvoltării
curriculum-ului şi metodologiei didactice şi asupra formării profesorilor.
- A învăţa despre religie implică un „model al religiei din exterior” printr-o
abordare a educaţiei religioase de tip descriptiv, din punct de vedere istoric. În
acest context, scopul educaţiei religioase nu este învăţarea propriu-zisă a
credinţelor, valorilor şi practicilor religioase, ci înţelegerea modalităţii în care
religia influenţează viaţa personală şi pe cea a comunităţii. Astfel, educaţia
religioasă pune accent pe elemente de comparare a religiilor, de istorie şi filosofie
a religiilor, de artă religioasă.
- A învăţa din religie este un al treilea tip de abordare a educaţiei religioase, care
oferă elevului oportunitatea de a-şi construi răspunsuri la probleme morale şi
religioase majore, de a-şi dezvolta gândirea critică şi atitudinea reflexivă prin
valorificarea în diferite contexte a cunoştinţelor şi valorilor promovate de religie.
Fiecare dintre aceste modele de abordare implică o serie de aspecte pozitive,
dar şi limite şi posibile riscuri. Modelul învăţării „religiei din interior” susţine
procesul de asumare a propriei identităţi religioase, interiorizarea de valori şi
dezvoltarea de atitudini şi comportamente, dar implică pericolul manifestării
intoleranţei faţă de alte credinţe şi convingeri. Abordarea educaţiei religioase „din
exterior” are rol important pentru prevenirea intoleranţei şi a discriminării prin
prezentarea obiectivă a fiecărei credinţe, fără exprimarea explicită a apartenenţei la
una dintre acestea sau a acceptării vreunui punct de vedere anume, însă pune accent în
special pe latura cognitivă şi mai puţin pe aspecte atitudinale şi comportamentale.
Modelul „a învăţa de la religie” asigură dezvoltarea morală şi spirituală a elevului,
punând accent mai ales pe valorificarea experienţei acestuia în activitatea didactică.
O altă clasificare a modurilor de realizare a educaţiei religioase în şcoală
identifică trei situaţii posibile:

3
John Hull, The contribution of Religious Education to Religious Freedom: A Global Perspective, în:
Religious Education in Schools: Ideas and Experiences from around the World, International
Association for Religious Freedom, Oxford, 2001.

3
- sisteme de învăţământ fără educaţie religioasă – în Europa, Franţa este singura
ţară (cu excepţia regiunii Alsacia-Lorraine) în care şcoala publică nu prevede
cursuri de educaţie religioasă şi nici abordarea faptelor religioase în cadrul altor
discipline de studiu;
- sisteme de învăţământ cu educaţie religioasă predominant confesională – este
situaţia specifică ţărilor care înregistrează o majoritate religioasă pregnantă
catolică sau ortodoxă (Austria, Belgia, Cipru, Germania, Grecia, Italia, Letonia,
Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, România,
Slovacia, Spania, Ungaria);
- sisteme de învăţământ cu educaţie religioasă predominant non-confesională – este
situaţia majorităţii ţărilor situate în zona nordică a Europei (Danemarca, Marea
Britanie, Estonia, Slovenia etc.).

Statutul educaţiei religioase în curriculum-ul şcolar

Statutul educaţiei religioase în curriculum-ul şcolar al ţărilor europene
cuprinse în analiza comparativă variază de la caracterul de obligativitate la cel
opţional, uneori chiar facultativ (cu dezvoltarea unei oferte alternative de discipline
şcolare). Indiferent de statut, educaţia religioasă este, în majoritatea cazurilor, un
continuum pe parcursul şcolarizării, începând în ciclul primar (uneori cu elemente
specifice chiar în învăţământul preşcolar) şi continuându-se în ciclul secundar inferior
şi superior.
Fig.1. Statutul educaţiei religioase în sistemele de învăţământ europene
9%

31%

60%

disciplina obligatorie
disciplina optionala
fara educatie religioasa / date nedisponibile

4
 În aproape două treimi dintre sistemele de învăţământ analizate, educaţia
religioasă are statut de disciplină obligatorie. De obicei, obligativitatea este impusă în
sistemele care promovează o educaţie religioasă de tip non-confesional, centrată pe o
abordare multi-religioasă, care nu promovează un sistem de credinţe singular, ci pune
accent pe transmiterea şi înţelegerea cunoştinţelor religioase, pe cunoaşterea şi
acceptarea diversităţii. Această neutralitate garantează faptul că educaţia religioasă
este egal acceptată de toate religiile şi confesiunile de la nivelul ţării. În sistemele de
învăţământ în care educaţia religioasă este orientată mai accentuat către latura
confesională, aceasta este obligatorie ca ofertă curriculară a şcolii şi nu ca impunere
pentru toţi elevii. Opţiunea pentru un anume tip de educaţie religioasă sau pentru
nefrecventarea acesteia este a elevului şi se face cu acordul părinţilor. Este şi situaţia
sistemului de învăţământ românesc, în care educaţia religioasă este disciplină de
studiu cu statut obligatoriu în trunchiul comun, pentru nivelurile primar, gimnazial şi
secundar superior (liceu şi şcoală de arte şi meserii); religia are caracter obligatoriu în
oferta curriculară a şcolii, dar opţiunea pentru frecventarea acestei discipline aparţine
elevului, cu acordul părinţilor.
În aproape o treime dintre sistemele de învăţământ analizate, educaţia
religioasă are caracter opţional, şcoala propunând discipline de studiu alternative. De
cele mai multe ori, aceste discipline se centrează pe „morala laică” – etică, elemente
de morală, filosofie, istorie etc.

Ponderea educaţiei religioase în curriculum-ul şcolar

Ponderea alocată educaţiei religioase în curriculum-ul şcolar este, în
majoritatea ţărilor cuprinse în analiză, de 1-2 ore/săptămână. În cazurile în care
educaţia religioasă se studiază mai mult decât 1 oră/săptămână, există tendinţa de a
prevedea un număr de ore mai mare pentru ciclul primar şi mai mic pentru nivelul
secundar de învăţământ.

Tabel 1. Ponderea educaţiei religioase în curriculum-ul românesc, pe clase şi niveluri de şcolaritate (%)

5
 România UE
Disciplina / I II III IV I- V VI VII VIII I- IX X IX- X I-
clasa IV VIII X X
Lb. şi lit.română 44,0 44,0 28,0 26,0 35,4 22,7 16,7 14,8 15,4 17,4 26,4 12,0 12,0 12,0 21,6 18,9
Matematică 19,0 19,0 17,0 16,0 17,5 18,2 16,7 14,8 15,4 16,3 16,9 12,0 12,0 12,0 15,3 13,7
Ştiinţele naturii 0,0 0,0 6,0 5,0 2,7 4,5 16,7 22,2 19,2 15,7 9,2 20,0 20,0 20,0 12,8 8,4
Ştiinţe socio- 0,0 0,0 6,0 11,0 4,0 9,1 8,3 11,1 19,2 11,9 8,0 12,0 12,0 12,0 9,3 9,0
umane
Limbi moderne 0,0 0,0 11,0 11,0 5,4 18,2 16,7 14,8 15,4 16,3 10,8 16,0 16,0 16,0 12,6 9,8
Ed. fizică 13,0 13,0 11,0 11,0 11,7 9,1 8,3 7,4 3,8 7,2 9,4 8,0 8,0 8,0 8,9 7,7
Artă 13,0 13,0 11,0 11,0 11,7 9,1 8,3 7,4 3,8 7,2 9,4 4,0 4,0 4,0 7,6 10,9
Religie 6,0 6,0 6,0 5,0 5,8 4,5 4,2 3,7 3,8 4,1 4,9 4,0 4,0 4,0 4,6 4,1
Tehnologii 6,0 6,0 6,0 5,0 5,8 4,5 4,2 3,7 3,8 4,1 4,9 4,0 4,0 4,0 4,6 0,0
TIC 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 8,0 8,0 8,0 2,7 1,0
Notă: Ponderile sunt calculate pe baza numărului minim de ore prevăzut de planul de învăţământ
pentru fiecare disciplină şcolară (I-VIII).
Sursa de date pentru EU: Key Data on Education in Europe 2002, European Commission, 2002.

La nivel european, ponderea educaţiei religioase în planurile de învăţământ

este de 4.1%, cu variaţii între 0% (cazul Franţei) şi 11.2% (cazul Scoţiei). În sistemul
de învăţământ românesc, ponderea acestei discipline şcolare este de 4.6% pentru
învăţământul obligatoriu (clasele I-X), cu mici variaţii de la în învăţământul primar la
învăţământul gimnazial şi, respectiv, la învăţământul liceal.

Finalităţi ale educaţiei religioase

Diferitele modalităţi de abordare a educaţiei religioase presupun finalităţi
specifice pentru această disciplină şcolară. În măsura în care au fost informaţii
disponibile, analiza comparativă a avut în vedere identificarea unor valori şi
competenţe comune pe care şi le propune educaţia religioasă în şcoală, în orice
context socio-cultural. Astfel, s-a constatat că sistemele centrate pe o educaţie
predominant confesională au ca obiectiv asumarea de către elev a propriei identităţi
religioase, în conformitate cu valorile promovate de credinţa respectivă; în cazul unei
educaţii religioase predominant non-confesionale, scopul acesteia este cunoaşterea şi
înţelegerea diferitelor religii şi credinţe.

6
 O încercare de sinteză a elementelor comune propuse de curriculumul de
educaţie religioasă în diferite sisteme de învăţământ a evidenţiat o listă de obiective
comune: înţelegerea principalelor aspecte ale propriei religii şi/sau ale diferitelor
religii şi sisteme de credinţă; dezvoltarea responsabilităţii pentru alegerea propriilor
valori şi pentru deciziile proprii; dezvoltarea atitudinilor de înţelegere, respect şi a
dialogului cu persoane de diferite religii şi credinţe. Astfel, se poate aprecia că
programele şcolare actuale au deplasat accentul de la modul tradiţional de abordare a
educaţiei religioase, care făcea referire în special la conţinutul ce trebuia asimilat de
elev (cunoaşterea dogmei), la o abordare centrată pe copil (asumarea propriei
identităţi, atitudinea faţă de diferenţă, implicarea în viaţa comunităţii, autoevaluarea
centrată pe valori, responsabilitatea propriilor decizii). Analiza programelor şcolare de
Religie din sistemul de învăţământ românesc a condus la identificarea aceloraşi
elemente comune în definirea finalităţilor educaţiei religioase.

Conţinuturi ale educaţiei religioase

Complexitatea conţinuturilor abordate de educaţia religioasă poate determina
unele dificultăţi în predarea acesteia ca disciplină şcolară. În primul rând, perspectiva
simbolică care stă la baza conţinuturilor religioase poate intra în disjuncţie cu punctul
de vedere pozitivist, aplicat de aproape toate celelalte materii şcolare. În al doilea
rând, gradul ridicat de simbolistică şi de abstractizare al unor elemente de conţinut
face dificil demersul de adaptare la particularităţile de vârstă ale şcolarului. În al
treilea rând, educaţia religioasă necesită o abordare pluri-dimensională în procesul de
învăţare: dimensiunea practică (rituală), dimensiunea experienţială (emoţională),
dimensiunea narativă (mitică), dimensiunea doctrinară (filosofică), dimensiunea etică
(legală), dimensiunea socială (instituţională), dimensiunea materială (estetică)4. Toate
aceste dificultăţi determină necesitatea unei atenţii speciale în proiectarea
curriculumului pentru educaţia religioasă.
Analiza comparativă a evidenţiat faptul că modalităţile de abordare şi
proiectare a conţinuturilor educaţiei religioase diferă de la o ţară la alta. Astfel, se
înregistrează o varietate de denumiri pe care această disciplină şcolară le are în
planurile de învăţământ, în funcţie de modelele de abordare şi de obiectivele
prioritare: „religie”, „instruire religioasă”, „educaţie religioasă”, „studii religioase”,
„cunoştinţe religioase şi educaţie etică”, „morală şi religie”, „iniţiere în curentele
religioase” etc.

4
Ninian Smart, The World’s Religion – old tradition and modern transformations, University Press,
Cambridge, 1989.

7
 În unele ţări, educaţia religioasă se realizează monodisciplinar (majoritatea
ţărilor din Europa centrală şi de Est), în alte ţări face obiectul unei predări integrate,
alături de cunoştinţe de etică, morală, ştiinţe sociale etc. (Belgia, Suedia, Danemarca,
Olanda), iar în puţine situaţii se realizează o abordare transcurriculară a acesteia.
În cazul unei abordări predominant confesionale, majoritatea elementelor de
conţinut fac referire la aspecte specifice religiei predate: dogmă, istorie a cultului,
tradiţii, practici etc. În unele ţări cu o anume religie dominantă, educaţia religioasă în
şcolile publice se centrează numai pe aceasta (de exemplu: Bulgaria, Cipru, Irlanda,
Italia). În alte ţări, toate cultele recunoscute de către stat au drept de predare în şcoală
a propriei religii. În sistemele în care abordarea educaţiei religioase este predominant
non-confesională, programa şcolară include elemente de conţinut referitoare la
principalele religii şi sisteme de credinţe şi la aspectele actuale şi practice ale acestora.
În ceea ce priveşte proiectarea curriculumului de educaţie religioasă
(elaborarea programelor şcolare, a manualelor şcolare şi a auxiliarelor didactice),
aceasta este, în cele mai multe cazuri, responsabilitatea statului împreună cu Biserica
sau comunităţile religioase locale.
În funcţie de dominanta confesional/non-confesional în abordarea
conţinuturilor şi de responsabilitatea pentru designul curriculum-ului, au fost
diferenţiate patru situaţii5:
- modelul confesional – educaţia religioasă este predominant confesională, iar
responsabilitatea elaborării curriculei aparţine comunităţii religioase;
- modelul confesional cooperativ – educaţia religioasă este predominant
confesională, iar curricula este elaborată prin cooperarea dintre stat şi comunităţile
religioase;
- modelul non-confesional cooperativ – educaţia religioasă este predominant non-
confesională, iar curricula este elaborată prin cooperarea dintre stat şi comunităţile
religioase;
- modelul studiilor religioase – educaţia religioasă este predominant confesională,
iar curricula este elaborată prin cooperarea dintre stat şi comunităţile religioase.

5
Peter Schreiner, Overview of religious education in Europe, în: Committed to Europe’s Future.
Contribution from Education and Religions Education, Coordinating Group for Religious Education in
Europe, Munster,2002.

8
 În sistemul de învăţământ românesc, fiecare dintre cultele recunoscute de către
stat are drept de predare a propriei religii în învăţământul public. Educaţia religioasă
este abordată dintr-o perspectivă predominant confesională, elementele de conţinut
punând accent în cea mai mare parte pe aspecte specifice fiecărui cult (învăţătura de
credinţă, istoria cultului, tradiţii, practici religioase), cu accent pe latura practică şi
aplicativă a cunoştinţelor. Pe lângă aceste aspecte ce ţin de identitatea proprie, fiecare
cult a propus domenii de conţinut care asigură o perspectivă interculturală şi
interreligioasă (istoria religiilor, elemente specifice altor confesiuni/comunităţi
religioase).

Formarea şi selectarea profesorilor pentru educaţia religioasă

Formarea şi selectarea profesorilor care predau educaţia religioasă a constituit
un alt aspect pe care s-a centrat analiza comparativă. În majoritatea sistemelor de
învăţământ europene, statul (ministerele educaţiei) şi culte (autorităţile fiecărei
confesiuni) stabilesc, de comun acord, calificarea profesională cerută profesorilor care
urmează a preda educaţia religioasă în şcoli. Profesorii de religie sunt absolvenţi ai
studiilor universitare de specialitate, organizate de stat sau de fiecare confesiune
recunoscută de stat. În cazurile în care statul este singurul decident în materie de
educaţie religioasă (aceasta fiind situaţia majorităţii ţărilor cu predare non-
confesională a acestei discipline şcolare), selectarea profesorilor de religie se
realizează în conformitate cu metodologia generală pentru întreg sistemul de
învăţământ. În cazul în care Biserica sau comunităţile religioase au atribuţii în
organizarea educaţiei religioase, profesorii de religie sunt numiţi cu acordul cultelor,
care stabileşte responsabilităţi specifice.

*
* *

Schimbările în domeniul social şi cultural şi impactul acestora asupra religiei

(diversitatea credinţelor, pluralitatea religioasă a comunităţilor, rolul valorilor
religioase la nivel social, relaţia dintre stat şi biserică) sunt factori care pun mereu în
dezbatere educaţia religioasă din diverse perspective: oportunitatea acesteia, scopurile
propuse, optimizarea modalităţilor de realizare etc. De asemenea, măsurile de reformă
care au loc la nivelul tuturor componentelor sistemelor de învăţământ (finalităţi,
calificări, curriculum, formarea profesorilor etc.) presupun ajustări permanente şi din
partea educaţiei religioase.

9
 În acest context, predarea religiei în şcoala publică este, pentru majoritatea
sistemelor de învăţământ europene, o problemă mereu actuală. Soluţiile adoptate de
un sistem sau altul sunt diverse şi sunt determinate de o varietate de factori. Analiza
comparativă de faţă nu a avut ca scop propunerea de soluţii pentru armonizarea
diferenţelor care există sau identificarea unui „model european” ideal de predare a
religiei în şcoală, ci cunoaşterea şi înţelegerea diferenţelor şi evidenţierea faptului că
educaţia religioasă este o dimensiune actuală şi importantă a majorităţii sistemelor de
învăţământ europene.

10
 ANEXA. Statutul educaţiei religioase în ţările europene
Ţara Numele Statutul Nivelurile de Pondere Abordare/ tip de Responsabil de Alte observaţii
disciplinei disciplinei învăţământ în nr. ore/săpt. religie curricula
şcolare în care se predă
planul de
învăţământ
Albania - - - - - - Nu există educaţie religioasă în
învăţământul public;
funcţionează câteva şcoli
confesionale.
Anglia şi Religie Obligatoriu Primar 1 oră Non-confesional Cooperare Stat – Există Standing Council on
Ţara Galilor Secundar (tradiţii creştine, comunităţi religioase Religious Education, care
religiile lumii etc.) elaborează programa-cadru, pe
baza căreia Comitetele
regionale elaborează programe
specifice (există aproximativ
150 programe locale). Accent
pe abordarea multi-religioasă.
Austria Instruire Obligatoriu Primar 2 ore Confesional Cooperare Stat – Abordarea confesională este
religioasă Secundar (comunităţi religioase comunităţi religioase preponderentă.
recunoscute de stat)
Belgia Religie / Etică Obligatoriu Primar 2 ore Confesional Comunităţile 52% dintre şcoli sunt catolice.
(cu disciplină Secundar (comunităţi religioase religioase
alternativă) recunoscute de stat)
Belarus - - - - - - În unele şcoli se predă istoria
religiilor.
Bosnia- Religie Obligatoriu / ? ? Confesional Reglementări la nivel
Herzegovina opţional (islamic, catolic, regional
(statut diferit în ortodox, iudaist,
diferite părţi ale adventist)
federaţiei )
Bulgaria Religie Opţional Primar ? Confesional (ortodox) ?
Secundar
Croaţia Religie Opţional Secundar 1 oră Confesional Comunităţile
(catolic, islamic) religoase

11
Cipru Religie Obligatoriu ? ? Confesional (ortodox) Comunităţile
religoase
Cehia Religie Opţional ? ? Confesional Comunităţile
(comunităţi religioase religoase
recunoscute de stat)
Danemarca Religie Obligatoriu Înv. obligatoriu 1 oră Non-confesional Autorităţi centrale şi
(Folkeskole) locale în educaţie,
Secundar superior asociaţii ale
(Gymnasium) profesorilor de religie
Elveţia Educaţie Obligatoriu Primar ? Confesional Biserica + autorităţile
religioasă / (cu disciplină Secundar regionale
Ştiinţe biblice alternativă)
Estonia Religie Opţional Primar ? Confesional ?
Secundar (luteran etc.)
Finlanda Religie / Etică Obligatoriu Primar 1 oră Confesional Cooperare stat – 97% luterani
(cu disciplină Secundar (luteran, ortodox) biserică
alternativă)
Franţa - - - - - - În şcolile de stat nu există
educaţie religioasă (excepţie
Alsacia şi Lorraine).
Unele elemente de instruire
religioasă sunt cuprinse în
programe şcolare ale altor
materii de studiu. Este în
pregătire disciplina Cultura
religiilor.
Germania Religie Obligatoriu Primar 53-56 ore Confesional Cooperare stat – Unele regiuni fac excepţie de la
/ Etică / Norme (cu discipline Secundar 62 ore (evanghelic, catolic, biserică obligativitatea Religiei (Berlin,
şi valori, alternative) (an) islamic, ortodox etc.) Bremen, Branderburg).
filosofie
Georgia Religie Opţional ? ? Confesional ?
Grecia Religie Obligatoriu Primar 2 ore Confesional Biserica,
Secundar (ortodox, comunităţi comunităţile
islamice) religioase

12
Islanda Studii religioase Obligatoriu Primar 1 oră Non-confesional Cooperare stat – 93% protestanţi
Secundar (elemente de biserică
creştinism, ştiinţe
religioase, etică)
Irlanda Religie Obligatoriu Primar 92 ore Confesional Biserica
(an) (romano-catolic)
Italia Religie catolică / Opţional Primar 2 ore Confesional Biserica
Etică Secundar 1 oră (romano-catolic)
Letonia Religie / Etică Opţional ? ? Confesional ?
(romano-catolic,
luteran)
Lituania “Educaţie Obligatoriu Primar 1 oră Confesional Comunităţile 75% catolici
morală”: (cu disciplină Secundar religioase
Religie / Etică alternativă)
Luxemburg Educaţie Obligatoriu Primar 3 ore Confesional ? Numai educaţie catolică
religioasă / (cu disciplină Secundar (catolic)
Formare morală alternativă)
şi socială
Macedonia - - - - - - Populaţie majoritar ortodoxă şi
islamică
Malta Cunoştinţe Opţional Primar 2 ore Confesional ? Numai educaţie catolică
religioase Secundar (romano-catolic)
Moldova - - - - - - Populaţie majoritar ortodoxă
Norvegia Cunoştinţe Obligatoriu Primar 78 ore Non-confesional Statul
creştine şi Secundar (an) (elemente de
religioase şi creştinism, filosofie
educaţie etică religiei şi morală)

Olanda Iniţiere în Obligatoriu Primar Non-confesional Şcoli creştine 75% dintre şcoli sunt şcoli
curentele Secundar (elemente de creştine.
intelectuale şi creştinism, islamism,
religioase / fiosofie)
Religie
Polonia Religie / Etică Opţional 2 ore Confesional Biserica

13
Portugalia Morală şi Obligatoriu Primar 1 oră Confesional ?
religie / (cu disciplină Secundar
Dezvoltare alternativă)
personală şi
socială
România Religie Obligatoriu Primar 1 oră Confesional Cooperare stat –
Secundar (ortodox, catolic, biserică
protestant)
Rusia Religie Obligatoriu ? ? Parţial confesional ?
(Fed. Rusă)
Scoţia Religie Obligatoriu ? ? Non-confesional / Cooperare stat –
confesional în şcolile biserică
romano-catolice
Slovacia Religie Opţional Primar 1 oră Confesional Biserica
Secundar (catolic, protestant)
Slovenia - - - - - - Teme de educaţie religioasă
sunt cuprinse în programele
şcolare ale altor materii de
studiu. Este în curs de pregătire
o nouă materie: Religii şi etică.
Spania Religie catolică / Obligatoriu Primar 1,5 ore Confesional Biserica Educaţie religioasă majoritar
Activităţi (cu disciplină Secundar inferior (romano-catolic) catolică, foarte puţin protestantă
socioculturale alternativă) Secundar superior
Suedia Studii religioase Obligatoriu Primar 1 oră Non-confesional Cooperare stat –
Secundar biserică
Turcia Religie şi etică Obligatoriu Primar 2 ore Confesional Biserica
Secundar 1 oră
Ucraina Religie Opţional ? ? Confesional ?
(ortodox, protestant)
Ungaria Religie Opţional ? ? Confesional ?

14
15