Filosofia Educației

Valorile sunt credinţele noastre despre ceea ce este important , ceea ce deosebeşte binele
de rău şi ce principii trebuie să ne guverneze viaţa. În spațiul educațional, conflictele valorice
apar atunci când un individ sau un grup promovează un set de valori care sunt în opoziție sau
contradictorii cu valorile promovate de alt individ sau grup. Spre exemplu, un conflict valoric
apărut în spațiul educațional este reprezentat de momentul în care conținuturile predate la o
anumită disciplină sunt în contradicție sau neagă elementele vehiculate de o altă disciplină.
Interdisciplinaritatea apare ca necesitate a depășirii granițelor artificiale între diferite
domenii. Acest termen reprezintă o modalitate de organizare a conținuturilor învățării cu
implicații asupra întregii strategii de proiectare a curriculumului , care oferă o imagine
unitară asupra fenomenelor și proceselor studiate în cadrul diferitelor discipline de
învățământ. Al doilea conflict evidențiază discrepanța dintre aspirațiile, dorințele elevului și
seturile de valori impuse de adulți. De multe ori adulții consideră că au dreptate în orice
privință, raportându-se la propriile experiențe, și privesc cu scepticism idealurile, visele
elevilor, modul lor de a aborda și trata problemele cu care se confruntă. De exemplu, un elev
are înclinații muzicale și își dorește să își construiască o carieră în acest domeniu dar această
dorință este reprimată de concepția adulților conform căreia, a fi muzician nu este o meserie.
Ultimul conflict este cel existent între aspirațiile unor elevi proveniți din medii defavorizate
sau familii cu un statut socioeconomic scăzut și imposibilitatea de realizare a acestor dorințe
din cauza limitelor materiale. Vulnerabilitatea în medii sociale defavorizate este caracterizată
de manifestări culturale reprezentate de antivaloari, subcultură, cu alte cuvinte tinerii care
provin din astfel de medii sociale vor fi o pradă uşoară pentru tendinţe deviante.
Filosofia transformă actul educativ, îi dă un sens, îl scoate din rutină și îi dă o nouă
formă. Filosofia inovează educația și devine pentru aceasta un izvor de creativitate didactică.
Demersul filosofic asupra educației se reflectă prin următoarele șase domenii: ontologia
educației, praxologia educației, epistemologia educației, axiologia educației, normativitatea
educației și nu în ultimul rând, dialectica educației. Ontologia educației studiază trăsăturile
generale ale actorilor implicați in actul educativ, elementele care țin de buna desfășurare a
actului didactic și spațiul unde se desfășoară acestea. Praxologia educației studiază structura
 generală și condițiile ce trebuie respectate pentru o desfășurare eficientă a actului educativ.
Oferă informații despre calea ce trebuie urmată pentru atingerea scopurilor educației.
Epistemologia educației studiază aspecte legate de sursele cunoaşterii în educaţie, de tipurile
şi modalităţile de cunoaştere specifice acestor ştiinţe, de analiza critică a conceptelor,
principiilor, având scopul de a clarifica, de a elucida şi de întemeiere a cunoaşterii. Axiologia
educației are un obiectiv specific de cercetare, și anume, studiul valorilor pedagogice
fundamentale. Scopul pe care şi-l asumă axiologia educaţiei vizează realizarea activităţii de
formare și dezvoltare permanentă a personalităţii umane pentru şi prin valori pedagogice
fundamentale. Normativitatea educației cuprinde ansamblul principiilor, normelor și regulilor
ce reglementează modul de structurare și de acțiune în domeniul educației. Normativitatea
educației reglementează desfășurarea efectivă a activității educaționale. Dialectica educației
aduce în discuție noțiuni despre evoluția practicilor educative în timp și modalitățile de
perfecționare a demersului pedagogic, de înnoire a acestuia, cuprinzând subiecte ce
abordează problemele relevante studiului educației.
Educaţia, în esență, ar trebui să ajute copilul pentru viitor. Astfel în procesul educaţional
trebuie să regăsim situaţii în care persoanele implicate iau parte cu adevărat la o activitate
comună şi interesul lor, al fiecărui partener, este reuşita. A educa înseamnă a instrui, a forma, a
dezvolta. Importanţa educaţiei este esenţială pentru dezvoltarea individului în context social şi,
implicit, pentru dezvoltarea unei societăţi tolerante, care să pună accentul pe sprijinul și
ajutorarea aproapelui. Educația reprezintă principala resursă de putere și ajută individul să
diferențieze răul de bine, transformă o minte goală într-o minte deschisă. Valorile educaționale
definesc dimensiunea fundamentală a finalităților sistemului și procesului de învățământ. După
cum susține J. Dewey, cea mai importantă valoare educațională este cultura, fiind în același timp
și scop și mijloc fundamental al educației. Valorile educaționale sunt transpuse în conținuturi,
finalități, strategia didactică, în formele de instruire și în modalitățile de evaluare. În ceea ce
privește conținuturile învățământului, fiecare disciplină în parte are rolul de a insufla elevului un
anumit mod de a privi și de a înțelege lumea. Când vine vorba despre curriculum, el trebuie să
includă atât discipline estetice și culturale, cât și să aibă în vedere o reorganizare a prioritizării
unor anumite discipline. În procesul educativ, funcționalitatea valorilor se mai reflectă și prin
scopurile educației. Educația urmărește dezvoltarea continuă a unor calităţi umane specifice ṣi
explorarea de noi orizonturi de cunoaștere pentru individ. Prin intermediul educaţiei, orice
individ transferă în propriul comportament modele, norme, valori, atitudini, cunoṣtinţe. Ea ar
trebui sa ajute oanenii sa ajunga la cea mai buna versiune a lor și sa le transmita un set de valor
esențiale pentru a trăi în armonie cu cei din jur.