.

Metode de realizare a educației morale

Activitatea educativă destinată formării și dezvoltării perosnalității morale a elevilor se

concretizează în plan acțional prin existența unui set de metode și procedee specifice.
Principalele metode de realizare a educației morale, de formare a conștiinței și conduitei morale
a elevilor sunt:

 Povestirea morală - se referă la expunerea de către profesor, sub forma narațiunii, a unor
întâmplări, reale sau imaginate, care prezintă semnificații morale, oferind astfel elevilor
prilejul formulării unor concluzii sau judecăți morale personale. Reușita în folosirea
acestei metode este determinată atât de modul atractiv de expunere al povestirii și de
dramatismul ei sau, după caz, de caracterul amuzant al relatării, de cât de exactă și
punctuală este reliefarea elementelor esențiale, evitându- se pierderea în prea multe
amănunte.
 Explicația morală - are drept obiectiv dezvăluirea conținutului informațional al valorilor,
normelor și principiilor care reglementează comportamentul moral al individului. Pe
lângă acest caracter informativ, explicația morală are și funcția de a oferi suport
motivațional adecvat reglementărilor morale și de a declanșa la nivelul elevului
trăiriafective pozitive în raport cu acestea. Se recomnadă ca explicația morală să aibă ca
punct de pornire, pe cât este posibil, date sau fapte reale din experiența de viață a elevilor
sau a unor persoane cu valoare de ideal/model de viață al acestora, elemente ce vor
contribui în mod semnificativ la interiorizarea valorilor și principiilor morale și la
conformarea în raport cu acestea.
 Dialogul pe teme morale – presupune realizarea unei comunicări reciproce între profesor
și clasă, având ca punct de plecare fapte sau situații care manifestă conotații de ordin
moral și vizează clarificarea conceptelor și valorilor morale. Eficiența și succesul
utilizării acestei metode depinde în mare parte de capaccitatea empatică a profesorului și
 de abilitatea sa de a realiza un climat propice dialogului, în măsura în care acesta este
capabil să ofere un caracter deschis și reconfortant dezbaterii și să includă afirmațiile și
opiniile elevilor, rezultate ca urmare a convorbirii morale, în structura discursului
propriu.
 Studiul de caz – presupune analizarea de către elevi, sub îndrumarea competentă a
profesorului, a unor situații problemă, a unor dileme morale, în vederea identificării
strategiilor acționale, din punct de vedere etic, de soluționare a acestora. Esența acestei
metode constă în adecvarea morală a strategiilor comportamentale ipotetice ale elevilor
la tipologia situațiilor problemă prezentate, rezultând astfel un set de deprinderi și
obișnuințe morale la care elevul poate apela în cazul confruntării efective cu situații
similare celor analizate. Efectele educative ale utilizării studiului de caz, depind de
relevanța situațiilor prezentate, de oferirea integrală a informațiilor care definesc situația
respectivă și de abilitățile profesorului ca modelator al discuției și analizei cazului propus
spre dezbatere.
 Exercițiul moral – se referă la un ansamblu de activități, propuse și coordonate de către
profesor, desfășurate sistematic, în condiții relativ identice, în vederea formării
deprinderii lor și obișnuințelor de conduită morală ale elevilor. Prin executarea conștientă
și repetată a unor fapte și acțiuni morale, elevul poate înțelege și interioriza mai bine
valorile și normele de conduită morală, fapt ce-i permite acestuia consolidarea voinței și a
trăsăturilor caracteriale dominante. Exercițiul moral presupune derularea sa în două
momente, distincte ca și conținut, dar intercorelate din punctul de vedere al desfășurării:
etapa formării cerințelor și obiectivelor sarcinii, concretizată la nivel comunicațional în
ordine, dispoziții, sugestii sau rugăminți, și etapa executării și exersării efective a
conduitei morale.
 Aprobarea și dezaporbarea morală – ambele au drept obiective oferirea unui suport
motivațional adecvat pentru acțiunile morale ale elevilor și conssolidarea pe această cale
a trăsăturilor de caracter ale acestora. Întărirea pozitivă a comportamentelor dezirabile din
punct de vedere moral prin intermediul laudei, evidențierii și recompensei sau, după caz,
sancționarea corezpunzătoare a comportamentelor negative ale elevilor prin mustrare,
admonestare sau pedeapsă, sunt elemente care, prin trăirile afective declanșate la nivelul
 acestora, generează o anumită disponibilitate în ceea ce privește respectarea regulilor și
normelor de conduită morală.

Succesul utilizării sistemului de întăriri negative este determinat de luarea în calcul a

următoarelor aspecte:
- În majoritatea cazurilor, receptivitatea la recompense este mai mare decât cea la
sancțiuni
- De regulă, recompensa va fi acordată în mod public, iar critica va fi adresată în
particular
- Utilizarea excesivă a întăririlor pozitive sau negative poate avea ca efect formarea
unei motivații exclusiv externe a conduitei morale și deci, punerea acesteia în joc doar
când sistemul întăririlor este prezent
- Este necesară asigurarea unei relații de corespondență între gravitatea abaterii
înregistrate și tipul sancțiunii administrate de către profesor, evitându-se exagerările.

Metodele de formare a conștiinței și conduitei morale a elevilor sunt prezentate secvențial

din considerente de ordin exclusiv didactic, în fapt, la nivelul realității educaționale, acestea
putând fi combinate în diverse moduri, în funcție de specificul obiectivelor urmărite și a
situațiilor instructiv-formative concrete.