Educația

incluzivă în
diverse țări
Tentiuc Dorina, gr. 401 PPS

PAGE 1
 Conceptul de educație incluzivă

Practici incluzive în diverse țări europene

Cuprins: Educația incluzivă în Norvegia, Spania

Educația incluzivă în Danemarca, Marea Britanie

Educația incluzivă în Elveția

PAGE 2
Educația incluzivă reprezintă o abordare
a sistemului educațional care
promovează dreptul fiecărui individ,
indiferent de diferențele sale, să aibă
acces la învățare într-un mediu
Conceptul
educațional comun. Această abordare de educație
se concentrează pe asigurarea că toți
elevii, indiferent de abilități, dizabilități, incluzivă
origine etnică, limbaj, gen, orientare
sexuală sau alte caracteristici personale,
sunt incluși în procesul educațional.

PAGE 3
Practici incluzive în diverse țări europene
Există o serie de studii care analizează politicile şi legislaţia cu privire la educaţia incluzivă în ţările Uniunii Europene şi cele aparţinând OECD
(Organisation for Economic Cooperation and Development). Datele prezentate în studiul Special Needs Education in Europe realizat de către
Agenţia Europeană pentru Dezvoltare în Educarea Nevoilor Speciale şi EURYDICE (2003), ilustrează practicile incluzive din 30 de ţări europene.
Studiul s-a axat pe cinci arii ale educaţiei incluzive, şi anume:

1. politici şi 2. aspecte 3. cadrele 4. tehnologiile de 5. intervenţia

practici incluzive; financiare ale didactice şi informare şi timpurie.
educaţiei educaţia comunicare în
cerinţelor cerinţelor educaţia
speciale; speciale; cerinţelor speciale

În funcţie de politicile şi praticile privind includerea elevilor cu cerinţe educaţionale speciale, studiul menţionat
anterior a identificat trei categorii de ţări:
 ţări care promovează politici şi practici incluzive ce urmăresc includerea tuturorelevilor, prin oferirea de servicii
şcolilor incluzive (Spania, Grecia, Italia, Portugalia, Suedia, Islanda, Norvegia şi Cipru).
 ţări care pun în practică diferite abordări ale educaţiei incluzive, oferind servicii variate,de la educaţie incluzivă
la educaţie specială (Danemarca, Franţa, Irlanda, Luxemburg, Austria, Finlanda, Marea Britanie, Letonia,
Liechtenstein, Republica Cehă, Estonia, Lituania, Polonia, Slovacia şi Slovenia).
 ţări în care există două sisteme educaţionale distincte, incluziv şi special, fiecare dintreacestea fiind
reglementate de legi separate. Copiii cu dizabilităţi sunt plasaţi de obicei fie în şcoli speciale, fie în clase PAGE 4
speciale din şcoli de masă. În Elveţia şi Belgia, sistemul special este bine dezvoltat.
 Educația incluzivă în Norvegia
Sistemul școlar din această țară este bazat pe câteva principii fundamentale:

Oportunități egale Solidaritate socială şi Sistem şcolar Participare egală la

pentru toți; culturală; democratic; toate nivelurile

Legea privind Învățămîntul Primar şi Secundar (1969) prevede educația copiilor cu deficiențe severe şi multiple în şcolile generale,
responsabile de educația acestora fiind autoritățile locale şi municipale. În vederea asigurării educației incluzive, apare necesitatea creării
unui sistem consultativ pentru şcolile speciale. Astfel, 20 de şcoli speciale au fost transformate în Centre Naționale de Resurse privind
educația copiilor cu CES.
Centrele de Resurse împreună cu Serviciile Educațional-Psihologice:
• susțin profesorii din şcolile generale în elaborarea (în acord cu părinții) a programelor individuale pentru copiii cu CES, bazate pe
abilitățile şi cerințele acestora;
• ghidează modul de implementare a unui program. Obiectivul principal al Centrului de Resurse este dezvoltarea unui sistem de suport,
care să le asigure toți copiii, tinerii şi adulții cu CES o educație de calitate, bine organizată, adaptată aptitudinilor şi abilităților lor.
În procesul de reorganizare a educației speciale a fost creat Forumul Național al Utilizatorului, condus de Asociația Norvegiană a
Persoanelor cu Dizabilități, din care fac parte părinții copiilor cu dizabilități şi organizațiile întemeiate de ei.
Scopul Forumului este de a promova punctul de vedere al persoanelor cu dizabilități, prin schimbul de informații între Ministerul
Educației şi Cercetării şi Centrul de Resurse în domeniul educației speciale.
Reforma din 1994 prevede dreptul copiilor cu dizabilități care au absolvit şcoala primară să studieze în şcolile secundare.
Educația incluzivă în Spania

Proiectul de integrare educațională (Educational Integrational

Project, Valladolid) preconizează aplicarea principiului
normalizării în sistemul de învățămînt, prin:
• realizarea integrării în şcoala obişnuită a copiilor cu cerințe
speciale în educație, totodată şi asigurarea tuturor
serviciilor de care aceştia au nevoie pe parcursul
şcolarizării;
• Organizarea resurselor existente în sistemul public de
învățămînt şi reorganizarea funcțională a şcolilor speciale
ca centre de resurse pentru susținerea activităților de
integrare a copiilor şi adolescenților cu deficiențe sau
probleme de învățare;
• Dezvoltarea procesului de integrare şcolară prin
identificarea unor şcoli unde să se aplice sistematic
incluziunea copiilor cu cerințe speciale, concomitent cu
ameliorarea şi ajustarea condițiilor de predare la clasă prin
diferențierea şi adaptarea curriculumului;
• Coordonarea activității instituțiilor şcolare şi a celor de
asistență a copiilor cu cerinte speciale pentru realizarea în
comun a obiectivelor fixate în proiect;
• Formarea personalului didactic prin introducerea în
programele de pregătire inițială sau continuă a unor
PAGE 6
cursuri de specializare în educație integrată.
 Educația incluzivă în Spania
În Spania, Ministerul Educației şi Ştiinței şi Comunitățile Autonome sînt responsabile de dezvoltarea şi implementarea serviciilor
necesare facilitării integrării copiilor cu CES în şcolile generale. Sistemul educativ al elevilor cu CES este organizat în două moduri:
Susținerea acestora de către cadrul didactic de sprijin a cărui activitate este orientată spre:
• dezvoltarea condițiilor de învățare pentru toți copiii;
• lucrul individual cu copiii cu nevoi speciale.
Constituirea unei echipe multidisciplinare (specialişti în educație, psihologi, asistenți
sociali, logopezi) care lucrează cu copilul în afara şcolii, avînd în programele de
reabilitare copii din mai multe şcoli din regiune. Activitatea echipei multidisciplinare
este axată pe:
• evaluarea abilităților şi posibilităților de învățare ale elevilor;
• adaptarea curriculumului;
• dezvoltarea activității şcolare.

După anul 1985, oferta educațională include: şcolile speciale cu internat, şcolile speciale
de zi, un număr redus de clase speciale şi şcoala de cultură generală.
În acelaşi timp, toate cele 7 categorii de copii cu cerințe speciale, descrise de UNESCO,
beneficiază de serviciile cabinetelor de resurse şi ale cadrelor didactice de sprijin. Nivelul
ridicat de integrare a determinat creşterea numărului copiilor cu CES înscrişi în şcoli
obişnuite, acesta fiind de 3 ori mai mare decît numărul celor ce frecventează şcolile
speciale.
Un rol important în sprijinirea, coordonarea şi extinderea educației speciale l-a avut
Institutul național de resurse pentru educația specială din cadrul Ministerului Educației şi PAGE 7
Ştiinței din Spania.
Educația incluzivă în Danemarca

Sistemul de învățămînt danez este orientat spre crearea

oportunităților de integrare a copiilor din pături sociale diferite,
integrarea copiilor cu deficiențe şi a celor din grupuri etnice
diferite.
Istoria învățămîntului incluziv din Danemarca începe din
1969, cînd parlamentul a adoptat hotărîrea privind învățămîntul
integrat pentru copiii cu deficiențe. Implementarea cu succes a
integrării a fost realizată în strînsă legătură cu procesul de
normalizare, ce urmărea inserția persoanelor cu dizabilitate în
anturajul normal de viață. Principiile descentralizării, integrării şi
normalizării sînt definitorii în procesul instructiv al elevilor cu
dizabilități.
Sprijinul special acordat elevilor cu dizabilități este controlat
de administrația municipală, care trebuie să înzestreze şcoala
generală cu cele necesare pentru instituționalizarea lor.
În Danemarca se disting patru niveluri ale procesului de
integrare:
• Şcoala generală şi şcoala specială dublate (şcoli „gemene”);
• Clasa sau cîteva clase speciale (clase centre) în cadrul şcolii
generale;
• „Clinica” în cadrul şcolii generale;
• Învățămîntul integrat. PAGE 8
Educația incluzivă în Marea
Britanie
În anii '60 ai sec. al XX-lea, în Anglia a început să fie
promovată instruirea integrată a copiilor cu dizabilități
(în special a celor cu handicap mental) în cadrul şcolii de
cultură generală. Treptat, instituțiile speciale fiind
lichidate, copiii erau transferați în clase speciale sau în
clasele şcolilor de cultură generală. O grijă deosebită
față de copiii cu nevoi speciale şi familiile acestora o
poartă asistenții sociali.
Legea de bază privind educația copiilor cu CES este
Legea învățămîntului (1981), care prevede dreptul
copiilor cu dizabilități de a învăța în şcoli generale,
respectîndu-se următoarele condiții:
• Copiii cu dizabilități să fie instruiți corespunzător;
• Instruirea celorlalți copii din clase să se realizeze la
nivelul cuvenit;
• Antrenarea copiilor cu dizabilități în toate genurile de
activități şcolare să decurgă în mod eficient.
Integrarea elevilor cu deficiențe fizice şi dereglări de văz
s-a dovedit a fi mai simplă; mai puțin sînt antrenați
copiii cu deficiențe intelectuale, iar copiii cu probleme
PAGE 9
emoționale şi cu comportament deviant sînt supuşi unei
 Educația incluzivă în Elveția
Educația incluzivă în Elveția este o abordare care promovează accesul la învățare pentru toți
elevii, indiferent de nevoile sau diferențele lor individuale. Deși sistemul de învățământ din
Elveția este foarte descentralizat, principiile educației incluzive sunt adesea integrate în
politica educațională la nivelul diferitelor cantone.

Iată câteva aspecte cheie legate de educația incluzivă în Elveția:

 Legislația și politica: Educația incluzivă în Elveția este reglementată la nivel cantonal, deoarece sistemul educațional este descentralizat. Cu
toate acestea, majoritatea cantonelor au politici și legi care promovează integrarea și accesul la învățare pentru toți elevii, inclusiv cei cu
dizabilități.
 Evaluarea individuală: La fel ca în alte țări, se acordă o atenție deosebită evaluării individuale a nevoilor fiecărui elev. Se dezvoltă planuri
individualizate pentru elevi cu scopul de a oferi sprijin adecvat și a asigura succesul lor școlar.
 Formare și sprijin pentru cadrele didactice: Cadrele didactice primesc formare pentru a lucra cu elevi cu nevoi speciale, precum și acces la
resurse și sprijin pentru a-i ajuta să gestioneze situațiile diverse din sala de clasă.
 Participare activă: Educația incluzivă în Elveția încurajează participarea activă a tuturor elevilor în viața școlară. Elevii cu nevoi speciale sunt
încurajați să participe la activități extracurriculare și proiecte școlare în măsura posibilului.
 Colaborare între diferite părți interesate: Colaborarea între părinți, cadre didactice, terapeuți și alți profesioniști este esențială pentru a asigura
că nevoile individuale ale elevilor sunt îndeplinite și pentru a crea un mediu educațional inclusiv.
 Opțiuni pentru educația specializată: În cazurile în care elevii au nevoi speciale foarte complexe, există școli specializate sau clase speciale care
pot oferi sprijin adecvat.
Deși educația incluzivă este promovată în majoritatea cantonelor elvețiene, implementarea acestei politici poate varia în funcție de specificul
fiecărei regiuni. În general, Elveția pune un accent puternic pe calitatea educației și pe asigurarea că toți elevii au acces la o educație dePAGE
înaltă
10
calitate, indiferent de nevoile lor individuale.
 Aspirații generale comune
Educația incluzivă în țările europene este o temă importantă în sistemul de învățământ și
societatea în ansamblu. Cu toate că fiecare țară europeană are propriile sale legi, politici și practici
în domeniul educației incluzive, există câteva concluzii și tendințe generale care pot fi identificate:
 Diversitate și Respect pentru Diferențe: Educația incluzivă pune accent pe recunoașterea și
respectarea diversității în rândul elevilor. Aceasta include diferențe de abilități, origine etnică,
limbaj, cultură și altele. Scopul este de a crea medii educaționale în care fiecare elev se simte
acceptat și valorizat.
 Legislație și Politici: Multe țări europene au adoptat legislații și politici care susțin dreptul la
educație pentru toți elevii, inclusiv cei cu dizabilități sau nevoi speciale. Aceste legi și politici
stabilesc cadrul legal pentru implementarea educației incluzive.
 Evaluare Individualizată: O caracteristică comună a educației incluzive este evaluarea
individualizată a nevoilor fiecărui elev. Planurile de învățare individualizate sunt adesea
dezvoltate pentru a oferi sprijin adecvat în funcție de necesitățile specifice ale fiecărui copil.
 Formare a Cadrelor Didactice: Cadrele didactice sunt pregătite pentru a lucra cu elevi cu nevoi
speciale și pentru a adapta metodele de predare la nevoile individuale ale elevilor. Formarea
cadrelor didactice este crucială pentru implementarea cu succes a educației incluzive.
 Participare Activă: Elevii cu nevoi speciale sunt încurajați să participe activ în viața școlară,
inclusiv în activități extracurriculare și proiecte școlare. Scopul este de a dezvolta abilități sociale
și de comunicare, precum și de a construi încrederea în sine.
 Colaborare și Implicare Părinti: Colaborarea între părinți, cadre didactice, terapeuți și alți
profesioniști este esențială pentru asigurarea succesului elevilor. Părinții sunt văzuți ca parteneri
importanți în procesul educațional.
 Opțiuni pentru Educație Specializată: În cazurile în care elevii au nevoi speciale complexe, țările
europene oferă adesea opțiuni pentru educație specializată, cum ar fi școli sau clase speciale. PAGE 11
Concluzii
Educația incluzivă este considerată o valoare
esențială în Europa, și multe țări au luat
măsuri semnificative pentru a promova
accesul la educație pentru toți elevii. Cu
toate acestea, există încă provocări în ceea ce
privește implementarea eficientă a acestui
model, precum asigurarea resurselor
adecvate și dezvoltarea de strategii de sprijin
personalizate. Educația incluzivă rămâne o
direcție importantă în dezvoltarea sistemelor
de învățământ din Europa.

PAGE 12