Universitatea de Vest "Vasile Goldiș" - Arad

Facultatea De Științe Socio-Umane Și Educație Fizică Și Sport

Specializarea: Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar/i.f.
Anul II Semestrul I

Disciplina de studiu: MANAGEMENTUL CLASEI / GRUPEI DE ELEVI

TEMA LUCRĂRII:

PRINCIPII ȘI VALORI ALE SISTEMULUI

EDUCAȚIONAL DIN JAPONIA / ROMÂNIA

Coordonator: Conf. Univ. Dr. SORIN BULBOACĂ

Student: Teodorescu (Chirilă) Mona-Marinela

- 2019 -
 Japonia se regaseste, cu siguranta, in topul mondial al calitatii sistemului de
educatie. Este unul dintre cele mai performante state in ceea ce priveste alfabetizarea,
stiintele si matematica.

Drept urmare ne propunem un studiu referitor la aspectele, principiile si masurile

adoptate de Japonia care si-au dovedit eficacitatea si eficienta, rezultatul fiind demn de
urmat.
Cat, cum si ce invata copiii in scolile din Japonia

Ministerul Educatiei din Japonia supravegheaza indeaproape curricula, manualele,

orele si ajuta la mentinerea aceluiasi nivel de educatie pe tot teritoriul tarii, ceea ce face
posibila respectarea unui standard inalt de educatie.
Astfel, rolul statului in aceasta problema este determinant si bine definit. Linia
generala este aplicata direct si concret, neexistind pericolul de abatere de la aceste principii
indiferent de schimbarile politice, economice, sociale care apar in decursul unei etape.
Elevii urmeaza 6 ani de scoala primara, 3 ani de scoala secundara inferioara si 3 ani de
liceu, dupa care decid daca vor sau nu sa urmeze o facultate.
Anul scolar japonez incepe in luna aprilie, atunci cand infloresc ciresii, cea mai
indragita floare a japonezilor. Vacanta lor nu depaseste doua luni jumatate si este impartita
astfel: sase saptamani vara, doua saptamani iarna si alte doua primavara.
Astfel, copiii incep scoala de 1 aprilie, dupa ce au implinit varsta de 6 ani. Anul de
studii in Japonia este impartit in 3 trimestre:
 1 aprilie-20 iulie
 1 septembrie-26 decembrie
 7 ianuarie-25 martie
Copiii au o vacanta de vara de 6 saptamani si cate 2 saptamani de vacanta iarna si
primavara.
Acest aspect este relativ identic cu situatia din tara noastra, cu observatia ca este
strins legat de cultura poporului japonez si nevoile care reies din aceasta speta.
Intr-o clasa primara sunt, de regula, 30-40 de copii.
Cu exceptia claselor primare, elevii petrec la scoala, in medie, 6 ore pe zi, printre cele
mai indelungate perioade petrecute la scoala din lume.
Aspecte aplicate si in sistemul din tara noastra. Singura diferenta ar consta in
conditiile oferite in spatiile destinate invatamintului, care de multe ori sunt minime sau
citeodata, chiar inexistente. Acest lucru punind in dificultate calitatea procesului de
invatamint.
Statul japonez considera ca purtarea uniformei elimina barierele sociale printre elevi si
ii ajuta sa dezvolte un sentiment de apartenenta la comunitate. Uniforma este obligatorie.
Fetele poarta tinute in stil marinaresc, pe cand uniformele pentru baieti sunt croite in stil
militar.
 Iata un aspect care isi dovedeste eficienta, atit educativ (crearea unui sentiment de
egalitate intre indivizi), estetic (uniformizarea sub toate aspectele ei – tinuta elevi, aspectul
claselor, scolilor, etc.) cit si social (dezvoltarea sentimentului de egalitate intre indivizi,
comunitate si clase sociale), in cele mai multe cazuri. Din păcate, în activitatea cotidiană
ne întâlnim aproape tot timpul de refuzul nejustificat atât al elevilor cât și al părinților
(uneori încurajator) de purtarea uniformei. Aceasta poate fi atribuită atât unor cauze de
natură educațională cât și unor cauze de natură socială. Din punctul meu de vedere este un
aspect asupra căruia instituțiile statului ar trebui să intervină cu mai multă hotărâre.
Elevii japonezi nu dau teste sau examene pana la varsta de 10 ani, fiind doar verificati
din timp in timp. In Japonia se considera ca, in primii 3 ani de scoala, cunostintele
academice nu conteaza.
Ce este important, in schimb, in aceasta perioada, este ca cei mici sa invete respectul,
generozitatea, compasiunea, gestionarea emotiilor si protejarea mediului inconjurator.
Si, desi sistemul de educatie japonez poate parea strict, rata absenteismului este
aproape inexistenta.
Rata absenteismului este aproape zero. Elevii japonezi nu intarzie la ore si nu
chiulesc. Mai mult decat atat, circa 91% dintre elevii japonezi spun ca ei niciodata, sau cu
mici exceptii la anumite ore, nu au ignorat ceea ce a spus profesorul.
Liceul nu este obligatoriu in Japonia, insa procentul de tineri care urmeaza si studiile
liceale se apropie de 98%.
Un singur test decide viitorul elevilor japonezi. La absolvirea liceului, elevii japonezi
dau un examen foarte important, care le decide viitorul. Elevii isi aleg facultatile la care isi
doresc sa mearga, iar facultatile au anumite cerinte. Elevii care nu obtin punctajele cerute nu
vor intra la facultate. Concurenta este foarte mare: doar 76% dintre absolventii de licee isi
continua studiile la facultate.
Nu este de mirare ca perioada de pregatire pentru admiterea la universitati este numita
„iadul examinarii”. Anii de facultate sunt considerati cea mai frumoasa vacanta din viata
unei persoane. Dupa ce trec cu bine peste „iadul examinarii”, studentii japonezi isi iau, de
regula, o mica vacanta. Uneori, japonezii se refera la anii de facultate ca la o perioada de
vacanta inainte de a intra la munca.
Modul pripit de abordare in tara noastra al acestui aspect a lasat urme evidente in
invatamintul romanesc. Se simte necesar stabilirea unei linii concrete de abordare a acestei
problematici, in sensul rezolvarii pe baza principiului necesitatii societatii - cerere si
oferta.
Chiar dacă pentru europeni poate părea exagerat, mamele îşi lasă copiii să meargă
singuri la grădiniţă, încă de la vârsta de 3 ani. În prima zi îi conduc să le arate drumul, în a
doua zi doar îl urmăresc şi din ziua a treia cei mici sunt pe cont propiriu. În schimb, „părinţii
români iau ghiozdanul copilului şi îl cară ei, la noi copiii au responsabilitatea ghiozdanului
lor.
Rolul mamei este acela de a învăţa copilul să se descurce singur şi de a forma un viitor
adult responsabil. De aceea, nu va fi o surpriză pentru nimeni să vadă un copil de 4-5 ani
care merge singur cu metroul. Mai mult, în Japonia, niciun părinte nu îşi duce copilul la
şcoală cu maşina.
 „Nu sună nimeni la Protecţia copilului şi surpriza este că aceşti copii nu au nici
telefoane mobile la ei. Folosesc telefoanele publice şi este considerat un proces de
responzabilizare a copilului de mic, pentru că mama japoneză spune că Dacă eu nu îmi
învăţ copilul ca la 6 ani să meargă cu metroul, când va învăţa acest lucru?".
Rolul determinant al educației în familie.
În Ţara Soarelui Răsare, micuţii sunt învăţaţi să fie modeşti şi politicoşi aşa că
niciodată nu veţi vedea un copil care face nazuri.
Deşi trăiesc în una dintre cele mai tehnologizate ţări din lume, japonezii îşi cresc
copiii după principii si valori vechi de sute de ani, astfel încât să nu îi deranjeze niciodată pe
cei din jur.
O altă valoare care le este insuflată copiilor de mici este respectul: respect pentru cel
de lângă tine, respect pentru locul în care trăiesc şi respect pentru societate.
Deși în literatura noastră există nenumărate opinii referitoare la păstrarea valorilor
și tradițiilor moștenite de-a lungul istoriei poporului român, din păcate societatea actuală în
contextul noilor valori ale democrației, își pierde pe zi ce trece această moștenire. Aici
educația în familie și educația în școală ar trebui să aibă un rol determinant.
În Japonia există personal special care să se ocupe de curăţenie doar în aeroporturi,
acolo unde este un flux mare de turişti străini, şi în marile corporaţii. În rest, în toate
institutiile publice, funcţionarii se ocupă de această activitate.
Deşi sunt cunoscute pentru blândeţea şi armonia cu care îşi cresc copiii, mamele
japoneze încearcă să îi responsabilizeze de la cele mai mici vârste.
„Mamele japoneze îi ajuta pe copii, dar mai mult îi încurajează: Hai! Tu poţi să faci singur!
Ele îşi poartă bebeluşii în slinguri peste tot, tocmai pentru a-i obişnui de mici cu toate
activităţile.
Copiii sunt crescuţi pentru a deveni ulterior cetăţeni model. Încă de la şcoală şi până
când termină liceul, elevii se ocupă exclusiv de curaţenie.
Elevii sunt cei care fac curatenie in salile de clasa, in cantine si in toalete. Ei se impart
in echipe si indeplinesc aceste sarcini prin rotatie.
Majoritatea scolilor din Japonia nu au angajate persoane care sa se ocupe de
curatenie. Elevii sunt cei care au grija de spatiul in care isi desfasoara activitatea. Japonezii
considera ca, cerandu-le elevilor sa curate spatiul dupa ei, ii invata sa lucreze in echipa si sa
se ajute unii pe altii. In acelasi timp, copiii invata sa respecta munca lor si a colegilor lor.
Un principiu perfect valabil și care ar trebui implementat de urgență în sistemul
românesc de învățământ.
Elevii japonezi iau pranzul in clasa, respectand un meniu standardizat. Sistemul de
educatie face tot posibilul pentru a se asigura ca elevii consuma mese sanatoase si
echilibrate. In clasele primare si in scoala secundara inferioara, pranzul este pregatit conform
unui meniu standardizat gandit nu doar de bucatari calificati, ci si de specialisti din domeniul
sanatatii. Elevii mananca in sala de clasa impreuna cu profesorul, creandu-se relatii frumoase
dintre elevi si profesori.
Mamele japoneze ţin foarte mult ca cei mici să aibă o alimentaţie sănătoasă. Pe lângă
orez şi peşte, din alimentaţia niciunui copil nu lipsesc fructele şi legumele.
 Copiii japonezi nu fac mofturi nici la masă. Explicaţia...
„În cultura japoneză se spune că există un spirit în orice. Şi în momentul în care nu mănânci
tot sau nu te comporţi frumos la masă, arunci mâncarea sau scaunul de la masă, se spune că
superi spiritul respectiv: al scaunului, al mâncării, al mediului înconjurător şi atunci, dacă tu
superi spiritul şi el se va supăra pe tine şi se va întâmpla ceva negativ pentru tine”.
Un principiu care a început să fie implementat cu succes în foarte multe tări. Din
păcate influența fenomenului ,,fast food,, a pus stăpânire pe școlile din tara noastră, de
multe ori cu concursul total neinspirat al legislației românesti.
În cultura niponă EDUCAŢIA este pe primul plan. Preţul unei case, de exemplu, este
dat de reputaţia şcolii din zona respectivă. Şi dacă până la 3 ani părinţii răspund pentru
faptele copilului, când intră la şcoală autoritatea este încredinţată EXCLUSIV profesorului.
Deşi elevii au un program de şcoală normal, după orele de curs fiecare elev participă
la cluburi și merge la bibiotecă.
Workshopurile din after-school-uri sunt foarte populare in Japonia. Acestea sunt
organizate seara si sunt frecventate de copiii care isi doresc sa intre la o scoala secundara
inferioara buna. In Japonia este ceva obisnuit sa vezi seara grupuri de copii mici intorcandu-
se acasa dupa cursuri extracuriculare.
Chiar daca elevii japonezi petrec la scoala si pana la 8 ore pe zi, ei continua sa
studieze si in weekenduri si in timpul vacantelor. De aceea, nu este de mirare faptul ca, in
aceasta tara, elevii aproape ca nu se afla in situatia de a repeta clasa.
Pe langa materiile traditionale, elevii japonezi mai studiaza caligrafia japoneza si
poezia (haiku). Caligrafia japoneza, numita Shodo, presupune sa cufunzi o perie de bambus
in cerneala si sa scrii cu ea hieroglife pe hartie de orez. Pentru japonezi, Shodo este o arta
care este la fel de populara precum pictura traditionala.
Haiku este un tip de poezie care foloseste expresii simple pentru a le transmite
cititorilor emotii profunde. Ambele materii ii invata pe copii sa-si respecte cultura si
traditiile milenare.
Activitațile extracurriculare implementate sfios in sistemul educational romanesc isi
dovedesc totusi eficienta. Nu putine sunt rezultatele excelente ale elevilor scolii romanesti
in competitii internationale de tot felul - sportive, artistice, inginerie și IT.
Acest aspect trebuie incurajat si sprijinit intr-un mod mult mai determinat, atât in cadrul
familiei, al scolii cât și al societătii.
În Japonia nu veţi vedea niciodată copii înfofoliţi. La 10 grade puştii poartă tricouri cu
mânecă scurtă. De asemenea, în Ţara Soarelui Răsare nu există teama de.... curent.
„Copiii japonezi, chiar dacă afară e frig, se îmbracă în tricou cu mânecă scurtă şi pantaloni
scurţi şi se joacă afară, de aceea sunt foarte rezistenţi”.
Aspectul educației sportive isi dovedeste din nou eficienta. Principiul ,,men sana in
corpore sana,, - un adevar pastrat din perioada antica . Reducerea educatiei sportive prin
diferite metode (alocarea unui numar mic de ore in programa scolara sau mai rau,
renuntarea la ele) s-a dovedit total neinspirata. Este un aspect care necesita implementarea
lui de urgenta.
 În Ţara Soarelui Rasare, nu veţi întâlni nicodată un copil care să facă o criză de isterie
în magazin, pentru că nu i se cumpară jucării... Nu veţi întâlni tineri care să fie zgomotoşi pe
stradă, să ţipe sau să jignească pe cineva. De asemenea, ei consideră că este nepoliticos să te
uiţi la străini, aşa că toţi se concentrează pe ce au de făcut şi nu se uită la persoanele din jur.
Este motivul pentru care majoritatea copiilor sunt timizi şi ruşinoşi.

În societatea niponă există un cult al mamei, dar şi al profesorului, tocmai pentru că ei

pregătesc copiii pentru viaţă şi societate. Mentalitatea japoneză este că fără EDUCAŢIE şi
fără o SOCIETATE EDUCATĂ, nu există nici viitor!

Implementand principiile de mai sus in educatia populatiei, Japonia a reusit sa

ajunga tara cu cel mai performant sistem de educatie din lume.

Prin acordarea atentiei cuvenite, prin vointa intregului sistem (individ,familie, scoala,
societate) de a intelege si implementa unele masuri reiesite din experienta altor tari,
societatea romaneasca nu va avea decit de cistigat.