ROMANTISMUL…

Romantismul este o mişcare literară şi

artistică, apărută în Europa la sfarşitul sec. Al
XVIII-lea şi începutul sec. Al XIX-lea, în Anglia,
de unde s-a extins în Germania şi Franţa, apoi în
întrega Europă.
A susţinut, ca reacţie la clasicism,
manifestarea fanteziei şi exprimarea
sentimentelor, a emoţiilor, evadarea din
convenţional şi raţional spre universul interior,
abisal şi misterios, al omului .
 Caracteristici…
 Introducerea unor noi categorii estetice: sublimul, grotescul, fantasticul,
macabrul, feericul precum si a unor specii literare inedite precum drama
romantica, meditatia, poemul filozofic şi nuvela istorică.
 Cultivă sensibilitatea, imaginaţia şi fantezia creatoare, minimalizând
raţiunea şi luciditatea.
 Promovează inspiraţia din tradiţie, folclor şi din trecutul istoric.
 Evadarea din realitate se face prin vis sau somn (mitul oniric), într-un
cadru natural nocturn.
 Contemplarea naturii se concretizează prin descrierea peisajelor sau a
momentelor anotimpurilor în pasteluri şi prin reflecţii asupra gravelor
probleme ale universului în meditaţii.
 Acordă o importanţă deosebită sentimentelor omeneşti, cu predilecţie
iubirii, trăirile interioare intense fiind armonizate cu peisajul naturii
ocrotitoare sau participative.
 Construirea eroilor exceptionali, care acţionează în imprejurări ieşite din
comun, precum şi portretizarea omului de geniu şi condiţia nefericită a
acestuia în lume; personajele romantice nu sunt domiante de raţiune, ci
de imaginaţie şi de sentimente.
 Caracteristici…
 Preocuparea pentru definirea timpului şi a spaţiului nemarginite, ca
proiectie subiectivă a spiritului uman, concepţie preluată de la filozofii
idealişti.
 Utilizarea de procedee artistice variate, printre care antiteza, ocupă
locul principal atât în structura poeziei, cât şi în construirea
personajelor, situaţiilor, ideilor exprimate
 Ironia romantică dobândeşte, adesea, accente satirice sau pamfletare,
fiind un mijloc artistic folosit atât in specia literara cu nume sugestiv,
satira, cât şi în poeme filosofice.
 Asumarea poziţiei demiurgice (demonice) faţă de universul creat
 Preferinţa pentru tehnici bazate pe armonia contrariilor care să pună
în evidenţă antonimiile specifice unei existenţe contradictorii
 Lărgirea viziunii estetice prin inovaţie la nivelul speciilor literare al
tematici, motivelor si limbajelor artistice
 Reprezentanti - literatura universala

Reprezentantii romantismului
in literatura universala sunt:

 Victor Hugo, Lamartine, Vigny,

Musset (in literatura franceza),
 Schiller, Heine (in literatura
germana),
 Byron, Shelley, Keats, Scott (in
literatura engleza),
 Manzoni, Leopardi (in literatura
italiana),
 Puschin, Lermontov (in literatura
rusa).
Romantismul in Romania
 Aparitia romantismului in Romania coincide cu nasterea literaturii
moderne caracterizate prin formarea genurilor literare, fixarea unei
limbi literare si sincronizarea cu manifestarile artistice
europene .Perioada dintre 1820 -1860 ,numita a romantismului
pasoptist e o epoca de entuziasm si patriotism aprins care a creat o
literatura militanta si mesianica .Romantismul pasoptist nu cunoaste
specificul romantismului european metafizic si fantastic,in schimb se
afirma puternic idealul politic ,militantismul, national si patosul
cetatenesc. Manifestu literar al acestui romantism e “Introductia la
Dacia Literara,, considerat programul unui curent national-popular,
care desi nu foloseste cuvantul romantic totusi prin descoperirea
folclorului si al originalitatii se inscrie in hotarele unui romantism
temperat,national.
 Un moment de sincronizare reala cu romantismul profund, de
descendenta germana il reprezinta opera lui Mihai Eminescu, primul
poet roman de talie europeana, din familia marilor romantici
precum:Byron Lermontov.
Reprezentanti ai literaturii
romanesti…
In literatura romana,
reprezentantii se impart in trei
categorii, corespunzatoare celor trei
etape de dezvoltare ale romantismului.
 Astfel, preromantismului ii corespund
scriitorii pasoptisti (I. H. Radulescu, V.
Carlova, V. Alecsandri, B. P. Hasdeu
etc.), romantismul propriu-zis este
asociat lui Eminescu, iar
postromantismul (numit si
posteminescianism) este identificabil in
curente precum simbolismul
(Alexandru Macedoschi) si
samanatorismul (O. Goga, St. O. Iosif,
B. Stefanescu Delavrancea).
Mihai Eminescu…
- nascut la 15 ianuarie 1850, Botosani si
a murit 15 iunie 1889, Bucuresti)
-a fost un poet, prozator şi jurnalist
român, socotit de cititorii români şi de critica
literară drept cel mai important scriitor romantic
din literatura romana, supranumit şi „luceafărul
poeziei româneşti”.
 data şi locul naşterii lui Mihai Eminescu la 15
ianuarie 1850, în Botoşani. Mihai Eminescu este al
şaptelea dintre cei unsprezece copii ai caminarului
Gheorghe Eminovici şi al Ralucăi Eminovici.
 Copilăria a petrecut-o la Botoşani şi Ipotesti,, în
casa părintească şi prin împrejurimi, într-o totală
libertate de mişcare şi de contact cu oamenii şi cu
natura, stare evocată cu adâncă nostalgie în poezia
de mai târziu (Fiind baiet… sau O ramai…).
 Între 1858 şi 1866, a urmat cu intermitenţe şcoala la Cernauti
 A urmat clasa a III-a la „Nationale Hauptschule“ din Cernauti, fiind clasificat al
15-lea între 72 de elevi. A terminat clasa a IV-a clasificat al 5-lea din 82 de elevi,
după care a făcut două clase de gimnaziu.
 Între 1860 şi 1861 a fost înscris la Ober-Gymnasium, liceu german din Cernăuţi.
 În 16 aprilie 1863 a părăsit definitiv cursurile, deşi avea o situaţie bună la
învăţătură.
 Elevii scot o broşură, Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti (Lăcrimioare... la
mormântul prea-iubitului lor profesoriu), în care apare şi poezia La mormântul
lui Aron Pumnul semnată M. Eminoviciu, privatist. La 25 februarie/9 martie (stil
nou) debutează în revista Familia, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia De-aş
avea. Iosif Vulcan îi schimbă numele în Mihai Eminescu, adoptat şi de poet şi,
mai târziu, şi de alţi membri ai familiei sale.
 Miracolul eminescian a stat insa in faptul de a fi dobandit o limba in acelasi timp
noua si proaspata”. Pentru aceasta, spune Tudor Vianu, “Eminescu n-a trebuit sa
se lupte cu limba, asa cum au facut unii din emulii sai de mai tarziu. I-a fost de
ajuns sa se aseza in curentul limbii si sa-si inalte panzele in directia in care sufla
duhul ei”.
 Creator pentru care poezia nu este un exercitiu exterior, ci un mod profund de
existenta, Eminescu nu putea sa nu-si puna problemele esentiale ale artei
scrisului, sa nu se intrebe in legatura cu menirea sa de poet si cu sensul artei sale.
Aceste chestiuni nu au luat insa la el forma unor docte teoretizari, ci, cu exceptia
unor articole, au imbracat vesmantul insusi al poeziei, in creatii avind, in
totalitate su partial, caracter de arta poetica.
 In cadrul literaturii universale patrund numai operele care intr-o forma artistica
desavarsita exprima teme si motive majore in literatura nationala dar mai ales
universala: lirica de meditatie sociala (Memento mori, Junii corupti,Ai nostri
tineri, Epigonii, Imparat si proletar, Scrisoarea I), lirica iubirii si a naturii
( Floare albastra, Dorinta, Craiasa din povesti, Calin),precum si motive din
filozofie (Luceafarul, Scrisoarea I, Memento mori).
 Prin creatiile sale, Eminescu ne inalta in universalitate, stapanind universul
cuvantului poetic.
 Viata lui Eminescu este una exemplara. Nu este viata unui sfant si nici a unui
erou in sensul consacrat de biografiile care idealizeaza. Este viata unui geniu
care a trait permanent cu privirea atintita spre inaltele idealuri: de arta, de
cunoascunoastere, nationale, de puritate sufleteasca si de daruire, care a trait
aproape exclusiv prin si pentru opera sa, neacceptand compromisuri si daruind
acestor idealuri tot ce avea mai bun in propria fiinta, pana la negarea de sine.
 Ultima si cea mai importanta tema romantica a liricii eminesciene o constituie destinul
geniului. Originea sa deosebita il situeaza deasupra lumii si a framantarilor ei si deasupra
timpului.
 In interiorul conditiei sale de nemuritor, geniul este un nefericit, de aici si tentatia de a cobori
in lumea comuna pentru a cauta ceea ce nu i s-a dat, iubirea. Dar, cum oamenii obisnuiti sunt
incapabili sa inteleaga geniul, cum lumea nu mai poate fi schimbata, el nu are alta solutie decat
contemplarea celor care se afla sub semnul norocului.
 In opera sa se intalnesc teme, motive si atitudini romantice care tin de marea literatura a
lumii. Estetica romantismului se bazeaza pe mai multe norme dintre care: inlocuirea ratiunii
cu sentimentele, valorificarea miturilor, a istoriei, a visului, a fantasticului si predictia pentru
confesiune.
 Evenimentele neobisnuite, peisajele nocturne sau fantastice constituie surse de inspiratie ale
romanticilor. Stilul operelor romantice este incarcat de hiperbole, simboluri si antiteze. O
tema romantica in lirica eminesciana este nasterea si prabusirea universului, aceasta viziune
cosmogonica remarcandu-se prin proportiile gigantice ale spatiului si timpului universal.
 Într-un fel, Eminescu e sfântul preacurat al versului românesc. Pentru pietatea noastră
depăşită, dimensiunile lui trec peste noi, sus şi peste vazduhuri.
 Fiind foarte român, Eminescu e universal. Asta o ştie oricine citeşte. Este universal ca poet şi
este universal în poezie. În poezia lui Eminescu gasim de toate: de la peisaje şi descrieri ale
naturii, la istorie şi descrierea unor întâmplări, de la basm la fantastic, de la dragoste şi iubire
la durere şi tristeţe.
 Totuşi, cea mai predominantă faţadă a poeziei eminesciene este dragostea, iubirea şi natura. În
literatura noastră Eminescu este fără indoială cel mai mare poet al iubirii şi cel mai iscusit
cântăreţ al splendorilor naturi. Caracterul popular şi profund uman al poeziei sale erotice
asociat cu măreţia tulburătoare de frumuseţe şi puritate, ideal afirmat si apărat împotriva unei
societăţi care-l calcă in picioare.
 După cum observase si Ghica in poeziile de dragoste si de natură se dezvăluie filonul sănătos
optimist al creaţiei poetului. De fapt aceste doua teme se află strâns împletite întregindu-se
organic şi reciproc.
Mihai Eminescu si dragostea
De cum pronunti numele Mihai
Eminescu te duce gandul la dragoste
si tot ce tine de un ambient
romantic, sau mai bine zis la
romantism. Aceasta stare pe care o
emana el in poeziile sale prin vocea
eului liric, este una adesea de
tristete; majoritatea poeziilor lui
fiind scrise pentru personae
suferinde, care gasesc in iubire un
sentiment nici pe departe al
irealitatii, al lumii fantastice. Iubirea
eminesciana a fost si va ramane
pentru toti un sentiment de neatins.
Iubirea in general, de fapt, este un
ceva pe care rareori il poti avea. De
multe ori apare in creatii literare
mai ales in cele lirice; dar si in
romanele de dragoste, filmele de gen
dramatic si romantic si de ce nu,
basme. Persoanele care ii citesc
operele devin pentru cateva
momente melancolice datorita
emotiilor profunde exprimate:
“ Ce e amorul,e un lung
Prilej pentru durere
Caci mii de lacrimi nu-i ajung,
Si tot mai multe cere…”
( Ce e amorul, Mihai Eminescu)
“ S-a dus amorul, un amic,
Supus amandurora
Deci canturilor mele zic
Adio, tuturora…
Uitarea le inchide-n scrin
Cu mana ei cea rece,
Ca nici pe buze nu-mi mai vin
Si nici prin gand mi-or trece.
Atata murmur de izvor,
Atat senin de stele
Si un atata de trist amor
Am ingropat in ele.”
( S-a dus amorul..., Mihai Eminescu)
 Dragostea eminesciana este insasi erotica populara; compusa din
ahturi si suspine, din chemari sentimentale si impercatiuni. Cu toata
inegalitatea temperamentului sau, dupa opinia lui Caragiale, “Eminescu avea
doua coarde totdeauna egal de intinse : vesnic inamorat si vesnic avand nevoie
de bani se putea si altfel?!... si poet, si sarac… Vesnic visa maini subtiri, vesnic
vana un camatar care sa-i cumpere pe nimic leafa-nainte cu cateva luni…”
Dupa credinta unora inspirati de versiunea “Junimii”, Veronica era o
femeie usuratica, nestatornica si indiferenta la dragostea poetului; dupa altii,
alimentati la sursa familiei, era un crin de zapezi albe ofilit din cauza intrigii
in paharul de crystal al virtutilor casnice.
Imbatat de amor, cum s-ar spune, mai ales pentru Veronica Micle
caruia ii scrie niste diamante de scrisori, lumea considera ca Eminescu, si-a
pierdut mintiile. Multi l-au socotit nebun pe Eminescu, dar i-a patruns cineva
in suflet si in gandire? Poate ca multi au incercat sa faca asta, dar nimeni nu
si-a atins telul si scopul.
In gandurile sale e foarte usor sa patrunzi, dar ce e cu adevarat greu
este sa le si intelegi si sa le si simti. Opinia de genul ca Veronica formeaza
obiectul aproape unic al pasiunii lui Eminescu este cu totul gresita. El cauta
dragostea, nu femeia, victima mereu a improvizatiunii si a absurdului. El este
strafulgerat principial de orice femeie, pentru actrita de varietateu sau pentru
o tanara burgheza de periferie, intrevazuta la un geam “ La geamul tau ce
stralucea/ Privii atat de des/ O lume-ntreaga intelegea/ Tu nu m-ai inteles.”; o
urmareste cu frenezia intaiei iubiri, compune declaratii focoase sau versuri
imploratoare : “ De cate ori am asteptat/ o soapta de raspuns/ O zi din viata sa-
mi fi dat/ O zi mi-era de-ajuns.” Si ramane mereu in aceeasi neliniste
cercetatoare, nesatisfacuta.
Motive eminesciene
 Codrul - Povestea codrului : “Împărat slavit e codrul
Neamuri mii îi cresc sub poale,
Toate înflorind din mila
Codrului, Măriei-Sale”
- La mijloc de codru : “La mijloc de codru des
Toate păsările ies”.
 Teiul - Luceafărul : “Sub şirul lung de mândri tei
Şedeau doi tineri singuri”.
- Dorinţa : “Sub şirul lung de mândri tei
Şedeau doi tineri singuri”.
 Lacul - Lacul : “Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă”
- Crăiasa din poveşti : “Lângă lac, pe care norii
Au urzit o umbră fină”
 Luna - Melancolie : “Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă
Prin care trece albă regina nopţii moartă”
 Dorul nemărginit - Scrisoarea I :“Şi în roiuri luminoase izvorând din infinit
Sunt atrase în viaţă de un dor nemărginit.”
 Floarea albastră - Călin (File din poveste) :
“Flori albastre tremur ude în vazduhul tămâiet”.
“Flori albastre are-n păru-i şi o stea în frunte poartă”.
- Floare albastră : “Floare-albastră! Floare-albastră!
Totuşi este trist în lume”

 Izvorul - Dorinţa : “Vino-n codrul la izvorul

Care tremură pe prund”
- Călin (File din poveste) : “Acolo, lângă izvoară, iarba pare de omăt”

 Stelele - Stelele-n cer : “Stelele-n cer

Deasupra mărilor
Ard depărtărilor
Păna ce pier”.
- De ce nu-mi vii : “Mai mândră decât orice stea,
Iubita mea, iubita mea”
 Izvorul noptii,
Lucian Blaga
 Frumoaso,
ti-s ochii-asa de negri incat seara
cand stau culcat cu capu-n poala ta
imi pare,
ca ochii tai, adancii, sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste vai
si peste munti si peste sesuri,
acoperind pamantul
c-o mare de-ntuneric.
Asa-s de negri ochii tai
lumina mea.
My Soul is Dark by Byron
 My soul is dark - Oh! quickly string
The harp I yet can brook to hear;
And let thy gentle fingers fling
Its melting murmurs o'er mine ear.
If in this heart a hope be dear,
That sound shall charm it forth again:
If in these eyes there lurk a tear,
'Twill flow, and cease to burn my brain.

But bid the strain be wild and deep,

Nor let thy notes of joy be first:
I tell thee, minstrel, I must weep,
Or else this heavy heart will burst;
For it hath been by sorrow nursed,
And ached in sleepless silence, long;
And now 'tis doomed to know the worst,
And break at once - or yield to song.
 Acest proiect a fost
realizat de:

 Birgean Oana
 Bizera Flavia
 Seran Anamaria
 Chirila Bianca
 Varga Cristina
 Indru Oana
 Vladia Stefan