ROMANTISMUL SIMBOLISMUL

Perioadă
Romantismul (numit și Perioada Romantică) a fost o mișcare artistică, literară
și intelectuală apărută în Europa pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea, atingând
apogeul pe la începutul anilor 1800. În mare parte o reacție împotriva Revoluției
Industriale, cât și împotriva normelor politice și sociale ale Iluminismului. Își face
cel mai simțită prezența în artele vizuale, literatură și muzică, dar de asemenea a
avut un impact și asupra istoriografiei, educației și istoriei naturale (științele
naturii).
Curentul literar simbolismul, definit în sens strict, reprezintă un cerc literar
restrâns din care făceau parte mai mulți poți printre care Albert Samain sau Stuart
Merrill, iar Jean Moréas este cel care a publicat ultima dată manifestul mișcării în
anul 1886. Jean Moréas, promotor și teoretician al simbolismului prin manifestul
din 1886, vorbește despre o artă care va fi inamica declamației, a didacticismului
ori a falsei sensibilități și își susține ideea că poezia trebuie să sugereze, nu să
descrie.

Romantismul s-a manifestat în forme diferite în diferitele arte și a marcat în Deși simbolismul francez a durat foarte puțin, curentul a reușit să formeze
special literatura și muzica (deși romantismul s-a manifestat în aceste arte mai poezia modernă, negând gândirea științifică, raționalistă. Dintre temele simboliste
târziu decât în altele). Când curentul a ajuns în școli, au apărut critici împotriva se remarcă: impalpabilul, angoasele, identitare ale Eului, imaginea femeii, arta
idealizării de către acesta a realității. Datorită acestor critici a apărut mișcarea care pentru artă, decadenta.
va da naștere realismului.
Mai târziu, Arthur Rimbaud este cel care a pus în versuri manifestul simbolist
Romantismul se definește ca fiind un curent literar care atinge apogeul în în poemul Les Voyelles (Vocalele), iar Charles Baudelaire în poemul
literatura română în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Primele Correspondances (Corespondențe), acesta din urmă definește natura ca un “templu
manifestări apar în Anglia, ca o reacție împotriva concepțiilor clasice și de simboluri”.
principiilor iluministe, mai apoi manifestările extinzându-se în Germania, Franța și
cuprinzând întreaga Europă. Principalul reprezentant al romantismului european a Simbolismul este un curent literar apărut ca reacție la adresa romantismului și a
fost Victor Hugo, acesta fiind preocupat de exprimarea sinceră a sentimentelor, parnasianismului, primului reproșându-i-se teatralitatea, iar celui de-al doilea
manifestarea fanteziei și a originalității în creații. impersonalitatea. Originar din Franța, simbolismul este pus în lumină în operele
unor autori care au contribuit și la definirea sa conceptuală, printre care se numără
Romantismul s-a manifestat în literatura română în trei etape: Charles Baudelaire și Stéphane Mallarmé. Pe lângă cei doi, poeții simboliști l-au
avut drept model și pe scriitorul american Edgar Allan Poe, autorul celebrului
 pre romantismul (cunoscut și ca romantism al scriitorilor pașoptiști sau de tip poem „Corbul”. Răspândit în spațiul european, simbolismul își face simțită
Biedermeier): prezența în scrierile românești prin activitatea literară a lui Alexandru
o caracterizează gustul omului mediu, al burghezului domestic, ideizant, Macedonski, atingând apogeul în primele decenii ale secolului al XX-lea, prin
idilic, conservator; poeziile lui George Bacovia.
o cultivă confortul spiritual, pasiunile temperate, plăcerile simple;
o creațiile sunt, în mare majoritate, mediocre; este perioada imitării literaturii Curentul se bucură de denumirea de ”simbolism” în urma publicării articolului
romantice din Europa de Vest, în special Franța; intitulat la fel de către Jean Moréas, în anul 1886.
o reprezentanți: Costache Negruzzi, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Simbolismul românesc se bucură și el de poeți consacrați ce s-au exprimat,
Dimitrie Bolintineanu; avându-l drept teoretician pe marele Alexandru Macedonski.

Etape: Cele patru etape ale simbolismului românesc:

  romantismul propriu-zis (eminescian sau romantism înalt):  Etapa căutărilor – Al. Macedonski, Tudor Arghezi
o dimensiunea cosmică e dezvoltată până la exces;  Direcția pseudo simbolistă – ”Viața nouă” de Ovid Densușianu– poezia
o misticism, ocultism; citadină
o pasiuni înflăcărate;  Simbolismul exterior – Ion Minulescu – modalități noi de expresie
o capacitatea de a crea universuri imaginare, alternative ale lumii reale;  Simbolismul autentic bacovian – George Bacovia – în volumele ”Plumb”,
o reprezentant unic: Mihai Eminescu – impactul creației sale asupra ”Scântei galbene” – promovează poezii ale tristeții, depresiei
autorilor ce i-au urmat este incomparabil mai mare decât acela a oricărui
alt romantic din spațiul românesc;
 romantismul posteminescian:
o reactualizează teme și mijloace clasice și romantice, conferindu-le o nouă
forță expresivă;
o marchează reacțiile lumii literare românești la depășirea apogeului de
creație pentru Eminescu, sprijinind apariția multor epigoni ce nu s-au
impus, dar și a unor autori care au purtat imaginile specifice acelui tip de
romantism, impregnându-le cu elemente de expresie aparținând
simbolismului, semănătorismului etc;
o reprezentanți: George Coșbuc, Octavian Goga, Alexandru Macedonski,
Barbu Ștefănescu Delavrancea;

Mihail Kogălniceanu este mentorul generației pașoptiste. El publică, în primul

număr al revistei ieșene “Dacia literară”, articolul-program “Introducție”,
considerat manifestul literar al romantismului românesc.
Trăsături
 Prezența eului liric în textele literare, subiectivitatea trăirilor;
 Exprimarea cu prioritate a sentimentului și sensibilității;
 Libertatea creației, absența oricăror reguli sau constrângeri estetice
(prezente la clasicism);
 Întoarcerea spre trecut și adorația trecutului, în special al evului mediu și
goticii;
 Îmbogățirea limbajului poetic cu regionalisme, neologisme și stilistic;
 Exprimarea specificului național în literatură;
 Tendința de a prezenta istoria într-o lumină ideologizată, glorificarea eroilor
și libertății;
 Apar multe opere care au loc în peisaje, culturi, personaje si țări exotice
care reflectă dorința de evadare din viața reală;
 Descoperirea folclorului național;
 Aspirația spre absolut (iubirea perfectă, libertatea deplină și cunoașterea
totală);
 Apar culegerile de basme și folclor național și includerea limbajului popular
 Toate trăirile eului liric sunt sugerate și nu conturate clar;
 Puterea de sugestie este oferită prin intermediul folosirii motivelor,
versificației și sentimentelor – singurătatea, nevoia, reveria, spleen-ul,
starea de plictis, toamna, ploaia, marea, instrumentele muzicale etc.;
 Prezența versului liber;
 Respingerea a tot ce este comun și banal;
 Temele adesea abordate în cadrul poeziilor simboliste: natura, singurătatea,
moartea, orașul, iubirea (care este asociată cu numeroase semne ale morții
sau bolii, în niciun caz cu o iubire salvatoare a eului liric), evadarea, spleen-
ul, târgul provincial, nevroza, toamna, ploaia;
 Muzicalitatea exterioară – ritmuri și rime perfecte și interioară – imagini
artistice, aliterații, asonanțe;
 Obsesia cromaticii – alb, violet, negru, roșu, galben, urmată de obsesia
instrumentelor muzicale – vioara, harfa (harpa), pianul, clavirul;
 Raportul dintre simbol (semn,cuvânt) și eul poetic care nu este exprimat, ci
sugerat, așadar sugestia este o manieră artistică obligatorie a creației
 în literatură;
 Teme romantice: viața, moartea, iubirea, libertatea, exotismul;
 Sunt introduse noi categorii estetice precum: sublimul, grotescul, macabrul,
fantasticul;
 Se cultivă stări precum: sensibilitatea, imaginația, originalitatea, fantezia,
misterul;
 Evadarea din realitate se face prin vis ori somn (mitul oniric) într-un cadru
nocturn sau exotic;
 Promovează inspiraţia din tradiţie, folclor, trecutul istoric al neamului, ceea
ce imprimă curentului un caracter național patriotic;
 Acordă o deosebită importanţă sentimentelor omeneşti, în special iubirii,
trăirile interioare sunt armonizate cu peisajul naturii ocrotitoare.
 Personajele romantice nu sunt dominate de raţiune, ci de imaginaţie şi trăiri
intense;
 Romantismul se întoarce spre folclor și istorie (pot fi menționate motive
literare precum cel al zidului părăsit, cetatea, etc…);
 Natura devine spațiul ocrotitor pentru îndrăgostiți, evidențiindu-se
legăturile dintre om și natură; trăirile eului liric sunt concordante cu
elementele din natură;
 Iubirea, pentru romantici, este văzută ca un element salvator;
 Scriitorii romantici sunt înclinați spre elementele astrale (pot fi menționate
motive literare precum cel al stelelor, lunii, soarelui, etc…);
 Romantismul cultivă o serie largă de specii literare, cuprinzând:
o Elegia ("Miezul nopței" de Grigore Alexandrescu, "o fată tânără pe patul
morții" de Dimitrie Bolintineanu);
o Epopeea;
o Epopeea istorică ("Mihaiada" de Ion Heliade-Rădulescu);
o Epopeea cosmogonică ("Anatolida" de i. Heliade-Rădulescu);
o Epistola ("epistolă domnului Iancu Văcărescu" de Grigore Alexandrescu);
o Oda ("Odă lui Schiller" de i. Heliade-Rădulescu);
o Balada;
o Balada istorică ("Muma lui Ștefan cel Mare" de D. Bolintineanu);
o Balada fantastică ("Mihnea și baba" de D. Bolintineanu);
o Meditația ("Umbra lui Mircea la Cozia" de G. Alexandrescu);
o Satira ("Satiră. Duhului meu" de G. Alexandrescu);
o Fabula ("Toporul și pădurea", "Câinele și cățelul" de G. Alexandrescu);
simboliste;
 Tema generală o constituie starea confuză și nevrotică a poetului într-o
societate superficială, meschină, incapabilă să perceapă, să înțeleagă și să
aprecieze nivelul artei adevărate;
 Alte teme și motive simboliste: orașul de provincie sufocant, natura ca
stare de spirit, anotimpurile apocaliptice, dezintegrarea de materie, iubirea
sâcâitoare, moartea ca proces de descompunere, solitudinea dezolantă,
motivul apei ca substanța erozivă, motivul instrumentelor muzicale,
motivul cromatic, olfactiv, etc;
 Poezia simbolistă exprimă numai atitudini poetice sau stări sufletești
specifice acestui curent literar: tristețea, dezgustul, oboseala psihică,
disperarea, apăsarea, spaima, nevroza, toate fiind sugerate prin simboluri,
fără a fi numite;
 Corespondența dintre cuvintele-simbol și elementele din natură este
principalul procedeu artistic de construire a poeziilor simboliste.
Trăsăturile obiectului din natură sugerează stările interioare ale eului liric.
(De ex: cuvântul-simbol "plumb" are drept corespondent un metal greu, de
culoare cenușie, maleabil și cu o sonoritate surdă)
 Preferința pentru imagini imprecise, difuze, fără contur;
 Muzicalitatea creației simboliste se construiește fie prin prezența
instrumentelor muzicale, fie prin muzicalitatea interioară a versurilor (prin
verbe sau interjecții auditive);
 Cromatica este de asemenea fie exprimată direct prin culori cu putere de
simbol, fie sugerată prin corespondențe;
 Olfactivul se manifestă prin mirosuri puternice;
 Sinestezia este un procedeu artistic care marchează asocierea concomitentă
a mai multor percepții diferite (sunet,culoare, parfum) și trezirea simultană
a simțurilor;
 Versul liber este o noutate prozodică; refrenul accentuează starea poetică,
prin repetiția cromatică, olfactivă sau muzicală a simbolurilor.
 Poezia simbolistă pune accent pe stările sufletești vagi, neclare ori
nedefinite. Se remarcă cultivarea culorilor, a pietrelor prețioase, iar cu
ajutorul lor se realizează corespondența, transferul de sens;
 Sugestia și simbolul sunt două instrumente literare reprezentative
simbolismului și sunt cultivate în special de către poeții simboliști;
 Temele și motivele curentului literar sunt: iubirea, tristețea, singurătatea,
nevroza, golul, sentimentul morții, oralul, ploaia, plictisul, viața târgurilor
provinciale;
 Culoarea și instrumentele folosite în simbolism au rolul de a exprima
emoții și stări sufletești și sunt definite prin alb, negru, galben, violet și
prin instrumente precum flaut, pian sau fluier;
  Natura simbolismului este dezolant, invită la tristețe, angoase și nevroză.
Poezia simbolistă se remarcă prin muzicalitatea versurilor. Muzicalitatea,
spre deosebire de sonoritate, se manifestă la interior, în adâncul cuvintelor,
simbolurilor;

Reprezentanți
În literatura română, romantismul se face simțit prin intermediul scriitorilor
pașoptiști (Ion Heliade Rădulescu, Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Alecu George Bacovia este cel mai mare poet simbolist român. Creația lui este
Russo ș.a.). Influențele curentului persistă mult timp după declinul său în culturile reprezentată de volume precum: “Plumb”; “Amurg violet”; “Decor”; “Scântei
vest-europene, atingând punctul culminant în opera lui Mihai Eminescu, Galbene”; “Cu voi”; “Comedii în fond”; “Stanțe burgheze”.
considerat ultimul mare romantic european.
Ion Minulescu este un poet simbolist mai mult prin mijloace decât prin viziune și
Mihai Eminescu– Opere: „Luceafărul”, „Scrisoarea I”, „Scrisoarea II”, sensibilitate. Printre operele sale simboliste se numără: “Romanța celor trei
„Scrisoarea III”, „Floare Albastră”, „Făt-frumos din lacrimă”, „Epigonii”, romanțe”; “Romanța celor trei corăbii”; “Ultima oară”.
„Glossă”, „Sărmanul Dionis”, „Dorință”, „Geniu pustiu”, „Lacul”, „Memento
Mori”, „Odă în metru antic”, etc. Dimitrie Anghel este un poet de structură romantică, dar se apropie de poezia
Mihail Kogălniceanu simbolistă prin rafinamentul senzațiilor olfactive muzicale. Poetul stabilește
Constantin Negruzzi frecvent corespondențe între om și elemente ale universului în poezii precum:
Vasile Alecsandri “Fantezie”; “Paharul fermecat”; “Moartea narcisului”; “Reverie”.
Dimitrie Bolintineanu
George Coșbuc Alexandru Macedonski teoretizează despre o nouă poezie, în mai multe articole,
Octavian Goga cel mai important fiind “Poezia viitorului”.
Alexandru Macedonski
Barbu Ștefănescu Delavrancea Ştefan Petică;
Grigore Alexandrescu; Iuliu Cezar Săvescu;
Dimitrie Bolintineanu; N. Davidescu;
Ion Heliade Rădulescu; Emil Isac;
Alecu Russo; Elena Farago;
Gheorghe Asachi; I.M. Raşcu;

William Blake Arthur Rimbaud;

Robert Burns Paul Verlaine;
Charlotte Brontë Jean Moréas;
Emily Brontë Maurice Maeterlinck;
Lord Byron Emile Verhaeren;
Thomas Carlyle Stefan George;
François-René de Chateaubriand Rainer Maria Rilke;
Samuel Taylor Coleridge Rubén Darío;
Ralph Waldo Emerson Antonio Machado;
José de Espronceda Rubén Darío;
William Godwin Stéphane Mallarmé;
Johann Wolfgang von Goethe
William Hazlitt
Heinrich Heine
Victor Hugo
Leigh Hunt
Washington Irving
John Keats
Charles Lamb
Mihail Lermontov
Adam Mickiewicz
Edgar Allan Poe
Aleksandr Pușkin
Friedrich Schleiermacher
Walter Scott
Mary Shelley
Percy Bysshe Shelley
Stendhal
William Wordsworth