Sunteți pe pagina 1din 35

Cuprins

Partea 1: 1.Simbolismul- introducere. Ambianta literara 2.Trasaturile simbolismului. Principiile simbolismului 3.Ideologia si estetica simbolismului. Trasaturile esteticii simboliste Partea a 2- a: 1.Simbolismul european 2.Reprezentanti ai simbolismului european Partea a 3- a: 1.Simbolismul romanesc 2.Reprezentati ai simbolismului romanesc Partea a 4- a: 1. Teme si motive simboliste 2. Teatrul simbolist. Influentele simbolismului Anexe: -Ovid (Ovidiu) Densusianu -Texte simboliste

Simbolismul- introducere.

Ambianta literara.
Simbolismul- introducere.
Simbolismul este un curent literar aparut in Franta, in a doua jumatate a secolului al XIX- lea si reprezinta o miscare artistica si literara, care se opune naturalismului, romantismului si parnasianismului, potrivit careia valoarea fiecarui obiect si fenomen din lumea inconjuratoare poate fi exprimat si descifrat cu ajutorul simbolurilor; mod de exprimare, de manifestare propriu acestui curent. Totodata simbolismul constituie un curent comopolit, de afirmare a spiritului European care si-a asumat si experiente extraeuropene. Centrul de dezvoltare al acestui current a fost Franta, mai exact Parisul, iar multi dintre reprezentantii ei erau insa straini: grecul Jean Moreas, americanii Stuart Merrill, Vielle-Grif-fin s.a. Un centru secundar de efervescenta simbolista l-a reprezentat Belgia francofona, prin Georges Rodenbach, Emile Verhaeren, teoreticianul Albert Mockel s.a. Simbolismul s-a dezvoltat intens in deceniul 1885-1895 ca scoala literara, cu program, sistem, polemici; grupul simbolist si-a desemnat atunci predecesorii si si-a ales, ca maistrii, contemporani deja afirmati- Paul Verlaine, Stephane Mallarme. Miscarea simbolistilor sistematizeaza, transforma in doctrina si difuzeaza idei si tehnici care deja produsesera o schimbare fundametala a poeziei in operele lui Paul Verlaine, Arthur Rimbaud, Stephane Mallarme. Denumirea curentului: Termenul simbolist intra in circulatie dupa 1886, cand Jean Moreas publica un manifest literar intitulat Le Symbolisme. Mai tarziu termenii simbolism si simbolist sunt preluati si impusi treptat de critica si istoria literara. Curand insa Moreas ajunge sa nege curentul, intemeind in 1891 Scoala romana (neoclasica). Numele curentului a fost dat de poetul Jean Moreas, care n 1886,a publicat un celebru articol-manifest, Le symbolisme Simbolismul a fost mai intai o miscare literara, apoi artistica, care a reunit un numar mare de scriitori si artisti din intreaga lume, in baza unui program estetic bine conturat. Gratie caracterului sau cosmopolit, simbolismul, francez la origine, avea sa cucereasca toata Europa si America, cea spaniola si cea anglo-saxona. Toti poetii simbolisti francezi il recunosc drept parinte literar pe Charles Baudelaire, din poezia caruia, Corespondente se desprind principalele trasaturi ale curentului. Simbolismul restituie poeziei sensibilitatea i emoia, ns nu la modul direct(pe calea efuziunii spontane, prin enunuri de idei ,descriei sau naraiune),ci recurgnd la aluzie, la analogie, la sugestie, utiliznd un limbaj poetic inedit, comunicnd ndeosebi senzaii neobinuite, stri sufleteti imprecise, vagi, vaporoase. Influenta simbolismului se intinde rapid pe tot spatiul European (Italia, Spania, Anglia, Germania), mai ales in Est, unde se dezvolta un simbolism rus, polonez, maghiar si roman); ajunge in America de Nord si in America Latina. Se creeaza astfel sentimentul unei unitati spirituale -- elitist dincolo de granitele nationale. Autori importanti sunt puternic legati de simbolism( prin influente directe sau prin convergente, concordante cu spiritul vremii). In timp, simbolismul va favoriza, prin interesul sau pentru planul suprarational si pentru imaginar, aparitia formelor radicale de modernism, in primul rand a miscarii suprarealiste.

Diversitatea culturala a surselor simbolismului e remarcabila: din literatura sunt alesi ca modele americanul E.A. Poe si romanticii germani E. T. A. Hoffman; din religiiile si arta orientala, elemente disparate de budism sau de arta chineza; se adauga, de obicei prin intermediul unor lucrari de vulgalizare, elemente de cabalism si ezoterism. Sursa nonliterara cea mai influenta e muzica lui Richard Wagner, ca ilustrare in opera lirica, a incercarii de sinteza a artelor: muzica, poezie si arta plastica (decorurile). Influentele filozofice atestate sunt ale unor ganditori idealisti germani, tradusi in franceza in deceniile premergatoare exploziei simboliste: Arthur Scopehower, Gwf Henkel; un rol important l-a jucat si eseistul scotian Thomas Carlye, pentru care materia e o manifestare a spiritului. In ultimul deceniu al secolului, filozoful francez Henry Bergson a dezvoltat un sistem antipozitivist (intuitionismul) in care se pot gasi multe covergente cu poezia simbolista (mai ales in viziunea asupra temporalitatii -- a duratei). Se vorbeste adesea pe baza manifestelor poetice de dezvoltarea simbolismului francez ca tripla reactie: fata de romantismul esuat in retorism gol, fata de naturalismul plat, lipsit de spiritualitae, si in special fata de parnasianism. De fapt, poezia simbolista continua romantismul, nu are puncte de contact cu naturalismul (care se manifesta in proza) si interfereaza puternic cu parnsianismul. Poezia parnasiana contemporana celei simboliste, e predominant descriptiva, impersonala, mizand pe efecte de artificialitate; cei mai cunoscuti reprezentanti ai ei sunt Leconte de Lisle, Heredia, Sully Prudhomme, iar dintre predecesori trebuie amintiti Theophile Gautier si Theodore de Banville. Simbolismul e in parte opus parnasianismului, in masura in care opteaza pentru lirism si muzicalitate, refuzan obiectivitatea si picturalul. In acelasi timp ( in ciuda declaratiilor bataioase) artificialitatea, recuzita, chiar simbolurile apropie cele doua miscari. Proza simbolista tinde sa se apropie de poezie, prin lirism si preocupare pentru forma; volumul lui J. K. Huysmans, A rebours (1884; in traducere romaneasca in raspar) e o colectie rafinata de senzatii rare, nevroze, impresii estetice si preocupari mondene; un celebrul roman simbolist este si Bruges- la-Morte de Georges Rodenbach. Simbolistii cultiva si forma mixta a poemului in proza. Simbolismul e antipozitivist, atirationalist, opunandu-se cursului principal al gandirii europene de la sfarsitul secolului al XIX- lea, perioada a triumfului stiintei si a mitologiei progresului. In literatura, contrariul sau e naturalismulSe considera in general ca simbolismul, dincolo de declaratiile contradictorii, reprezinta o prelungire a romantismului: visul, spiritualul, idealitatea lumii, muzicalitatea sunt descoperite de romantici, mai ales de cei germani. Simbolismul se dezvolta insa in Franta, unde romantismul a ramas mai rationalist si mai discursiv.

Ambianta literara.
In jurul anului 1880, reactia atat contra retorismului romantic cat si a impasibilitatii parnasienilor exprimata in poezia franceza indeosebi de cercul "poetiilor blestemati", numiti asa de Verlaine, printr-un termen care avea sensul de "poeti noi", "poeti necunoscuti", "poeti revoltati" contra nonvalorilor oficiale, a invechitului romantism, a idealurilor, gusturilor, eticii burgheze. Acestui cerc apartineau Verlaine, Rimbaud, Mallarme;Villier de L`IsleAdam, ce era admiratorul lui Edgar Poe si al filozoafei lui Hegel, precum si al

doctrinelor esoterice si magice, poet a carui opera exprima patetic si sceptic, in tonuri sarcastice si viziuni macabre, drama neputintei de a rezolva probleme existentiale; Tristan Corbiere, bizarul poet al Iubirilor galbene, macinat de boala, dezgustat profund de sine, scriind o poezie furioasa, plina de imprecatii, - dar n care practica si o ciudata dispozitie tipografica si o sintaxa proprie, dezarticulata, care l-au fcut precursorul Caligramelor lui Apollinaire, al dadaismului si al suprarealismului; Isidore Ducasse, poet al carui verb genial a fost sufocat la 24 de ani; poetul care, sub pseudonimul "conte de Lautremont" si-a publicat Cantecele lui Maldoror, poeme in proza, in care sinceritatea atroce, grotescul viziunii, brutalitatea expresiei sunt dominate de o ardenta dorinta de puritate si ideal, note care ii vor entuziasma pe suprarealisti cand, tarziu, vor redescoperi aceste "blestemate" Cantece". Acest curet poetic, acordand preeminenta sentimentelor negative uratul, grasa, hidosul, demoniacul, macabrul, morbidul in genere - a continuat, sub noua denumire de "decadentism" (cuvantul nu are nici de asta data un sens peiorativ), scriitorii grupandu-se in jurul revistei Le Decadent (1866-1888). Alte nume de poeti "decadenti" ramasi in istoria literaturii franceze sunt: Maurice Rollinat, Valery Larbaud, Alfred Jarry etc. Unele atitudini si conceptii, teme i procedee ale "decadentilor" au fost adoptate si de poetii scolii simboliste. Unele interferente si puncte de plecare sunt comune celor doua curente, iar rezultatul este : o sublimare si o purificare, o rafinare si - uneori - o intelectualizare a poeziei.

Trasaturile simbolismului. Principiile simbolismului.


Trasaturile simbolismului sunt multiple si complexe:
1. Respingerea prozaismului; poezia este definita ca arta de a simtii, iar poezia simbolista este realizata cu ajutorul corespondentelor, sugestiilor, sinesteziilor, si simbolurilor; de asemenea ea nu descrie, nu nareaza, ci doar sugereaza stari ale spiritului. 2. Cultivarea simbolului, simbol care trebuie sa exprime corespondentele si afinitatile dintre diferite elemente ale universului. 3. Folosirea fortei de sugestie pentre a exprima poetic corespondentele dintre eul poetic si marele univers. 4. Obsesia culorilor si a unor instrumente: violet, alb, negru, galben/ vioara, flaut, pian, fluier, pentru a exprima anumite stari sufletesti; aceasta cromatica fie e exprimata prin aceste culori cu putere de simbol, fie sugerata prin corespondente.

5. Inclinatia catre stari sufletesti nedefinite si preferinta pentru imagini imprecise, difuze, fara contur. 6. Muzicalitatea interiorizata, realizata cu ajutorul refrenului (laitmotiv) sau construita prin muzicalitatea interioara a versurilor (verbe si interjectii auditive). 7. Preferinta pentru anumite teme si motive: iubirea (motiv de reverie), targul de provincie (motiv al izolarii), natura (loc al corespondentelor). 8. Cultivarea versului liber prin cadenta ,repetitii, refrene, armonii, cuvinte rare si sonore; (versul liber fiind o noutate prozodica). 9. Preferinta pentru mediul citadin care cuprinde cafenele, ospicii, taverne, periferii, cocioabe sau parcuri dezolante; oamenii sunt deseori: nebuni, vagabonzi, femei pierdute sau morti. Natura citadina devine simbol simbolist prin parcurile desfrunzite si solitare si prin momente crepusculare de penumbra si amurguri dezolante.

Principiile simbolismului:
Acest curent i proclam ca maetri ai noii poezii pe Beaudelaire, Verlaine i Mallarme. Mallarme, n diverse eseuri i scrisori (Divagaii, 1897), insist sa creeze un limbaj poetic autonom, "esenial", diferit de limbajul pur i simplu comunicativ. Dupa el, poezia trebuie s abandoneze realitatea, natura, societatea, chiar i confesiunea personal, pentru ca in schimb poetul s devina exclusiv un artizan al limbajului, al unui limbaj propriu, inedit, descoperitor de frumusei noi. (Nu s descrie, nici s nareze, nici s enune clar o idee, ci doar s sugereze - "sa se mulumeasc s faca doar o aluzie".) . Jean Moreas, in manifestul curentului, respinge n poezie didacticismul, tonul declamator sau descrierea obiectiv: indeile trebuie exprimate doar prin "analogi exterioare". n Tratatul despre Verb, Rene Ghil ncearc s claseze vocalele i consoanele dup diverse feluri de analogii pe care acestea le evoc n planul sentimentelor sau senzaiilor si astfel formeaza o "teorie instrumentalist"; iar Gustave Kahn teoretizeaz versul liber - ca form indeal de versificaie pentru exprimarea sentimentelor intime - n care "ritmul interior" nu este dat de accente tonice, ci de "accentul de impulsie", de palpitrile emoiei pe care versul o exprim. Principiul de baz al poeziei simboliste const n expresia exclusiv a sensibilitii. Nici natura sau aspectele obiective ale realitii exterioare, nici problematicca social, nici mcar ncorporarea n poezie a unei idei nu-l intereseaz pe poetul simbolist. "Caracterul esenial al artei simboliste - se pune ntr-un

manifest - const n a nu merge niciodat pn la conceperea ideii in sine". Urmrind s elimine din poezie mrturisirea direct a unei stri contiente, sau pledoaria pentru o idee, simbolismul are ca obiect numai strile sufleteti confuze i de obicei negative (melancolie, plictiseal, spaim, disperare etc.) Starile acestea sufleteti nedifereniale i nedeterminate - care formeaz nsi materia poeziei simboliste, aceste tendine surde, ecouri confuze de gnduri i sentimente, nefiind formulate clar (i poetul nici nu ine s i le lmureasc), nu vor putea fi transmise cititorului dect pe calea sugestiei, care este un alt principiu de baz al poeziei simboliste Mijloacele prin care este realizat aceast sugestie sunt multiple. Astfel este imprecizia voit. "Arta adevarat este totdeauna aproape incomprehensibil. O dat neleas, ea nceteaz a mai fi art pur" - scrie un teoreticean simbolist. "A numi un obiect, nseamn a suprima trei sferturi din plcerea pe care i-o d un poem, plcere care const in bucuria de a ghici ncetul cu ncetul; s sugerezi obiectul, iat visul nostru", declar simbolistul Mallarme, iar Verlaine: "Versul tu sa fie ceva care zboar". Un alt mijloc este utilizarea simbolului. Dar simbolul la poeii noului curent este diferit de simbolul din poezia romancierilor: cele dou imagini, cei doi termeni care compun simbolul, se suprapun, se ntreptrund, nct sensul analogiei rmne vag. De asemenea, un mijloc de realizare a sugestiei simboliste este i tehnica sinestezei (transpunerea unei senzaii pe planul unei alte senzaii sau dou-trei senzaii determinate fiind de o singur impresie exterioar). O poziie extrem n acest sens marcheaz Rimbaud, ntr-un sonet n care fiecare vocal evoc poetului o culoare i o anumit ordine de imagini sau sentimente; sau Macedonski, cnd utilizeaz zece cerneluri diferite, potrivit "culorii" pe care i-o evoc sonoritatea unui cuvnt sau a unei silabe. In opoziie cu parnasienii care cultivau valorile plastice n poezie, simbolitii cultiv elementul muzical, sonoritaile verbale capabile s sugereze ceea ce poetul nu poate sau nu vrea s exprime clar. "Muzic, nainte de toate " - proclam Verlaine. "Cuvintele vor fi alese pentru valoarea lor sonor, astfel c reunirea lor voit i calculat s dea echivalentul imaterial i matematic al unui instrument muzical pe care un orchestrator l-ar ntrenuina ntr-un moment anumit pentru o stare sufleteasc anumit", precizeaz un alt teoretician simbolist, Rene Ghil. In afara procedeului unor repetiii obsedante care urmrete un fel de anasteziere a inteligenei lucide a cititorului, i n afara monotoniei de melopee a unor vocale de efect care tinde s provoace o adevarat "coagulare" a continei, poezia simbolist proclam o libertate extrem - n vocabular, n topica frazei, n ritm, n metric, ajungnd pn la capricii tipografice, cnd ntr-un poem versurile, culese cu caractere de litere diferite, sunt aezate capricios, "sugestiv", pe suprafaa paginei.

Ideologia si estetica simbolismului. Trasaturile esteticii simboliste.


Ideologia si estetica.
Simbolismul reprezint o reacie antipozitivist i antiraionalist. Poeii simboliti preluau din colile anterioare tot ceea ce se potrivea spiritului lor nelinitit i dornic de altceva dect ceea ce le putea oferi mediul ambiant,fiinf receptivi la tot ce este nou n toate domeniile (domeniul filozofiei, al picturii, al muzicii, al tiinelor i al artelor n general). Poezia simbolista este una exclusiv a sensibilitatii pure deoarece ea nu comunica, ci se comunica. Obiectul poeziei simboliste il reprezinta starile sufletesti nelamurite, fluide, vagi, muzicale, care sunt transmise recurgand la analogie, la sugestie, utilizand un limbaj poetic inedit; Simbolismul respinge conceptul de mimesis, de imitatie. Ca obiect al artei este proclamat domeniul impalpabilului si al imaginarului, subconstientul; inclinatia catre stari sufletesti nedefinite, are ca reprezentari: nelinistea, nevroza, plictisul, spleenul, oboseala, angoasa, disperarea, amaraciunea, macabrul, exotismul; Simbolistii de pretutindeni au o atitudine comuna, si anume:respingerea mediocritatii, a platitudinii unei societati stapanite de valorile materiale, astfel incat ei au fost determinati sa recurga la analogie si corespondente, la puterea de sugestie a muzicii si a simbolului penru ca poezia simbolista sa devina fluida si incantatorie.

Trasaturile esteticii simboliste:


1. 2. 3. 4. 5. Simbolul Sugestia Corespondentele Muzicalitatea Prozodia

Simbolul Simbolul este un substituent al cuvatului grecesc symbolon, inlocuind expresia directa si mediind cunoasterea pe calea analogiei i a conventiei. Acest termen are o semnficatie proprie si se foloseste n toate domeniile culturii, iar n literatur este un mod de constituire a imaginii artistice. Simbolul concentreaz n imagini elemente ale realului cu un grad mai mic sau mai mare de generalizare simbolismul se diferentiaza de alte curente pri faptul ca detine numeroase semnificatii in contextul poetic.

,,Natura e un templu ai carui stalpi traiesc Si scot adesea tulburi cuvinte, c-ntr-o ceata; Prin codri de simboluri petrece omu-n viata Si toate-l cerceteaza c-un ochi prietenesc. (C. Baudelaire, Corespunderi) Sugestia Sugestia sta la baza tehnicii simboliste la fel ca si corespondentele, clarobscurul, starea de inefabil si simbolul. Tehnica sugestiei conduce spre o zona a vagului, a ambiguitatii, prin care se creeaza posibilitatea conexiunilor, a unor lecturi multiple ale textului. Rolul sugestiei n realizarea simbolurilor este foarte mare. Mallarme susine c a numi un obiect este a suprima trei sferturi din plcerea poemului i adaug a sugera, iat visul!. Urmnd acest principiu, poeii simboliti nu descriu, nu nareaza, nu relateaz. ,,Vreau muzicii intaietate!/ Astfel, Imparele prefer,/ Mai vagi, mai libere-n eter,/ Fiind in tot, plutind pe toate. // Alege vorbele ce-ti vin/ Sa para scoase din confuzii:/ Ah, cantecele, gri iluzii/ De Tulbure in Cristalin. // Sunt ochi splendizi de dupa voaluri,/ Zi ezitand in amiezi,/ Ori astrii-n azurii gramezi/ Pe dulci, tomnatice fundaluri. // Nuanta eu ravnesc s-o caut,/ Nuanta, nicidecum Culoare,/ Nuanta doar-ingemanare,/ De vis cu vis, de corn cu flaut!... (Paul Verlaine, Arta) Corespondentele Corespondentele reprezinta afinitatile invizibile dintre diferitele parti ale universului (eu poetic si lume), care se traduc la nivelul receptivitatii prin simboluri si de asemenea. De asemenea ele sunt un mod de sodare, de luminare a zonelor ascunse ale realitii. Principiul corespondenelor audiovizuale este cunoscut din secolul al XVII-lea, iar mai tarziu Voltaire a descoperit analogii ntre tonurile muzicale i cele ale culorilor iar in poezie descoperirea corespondenelor ii aparine lui Baudelaire. Prima data, corespondentele si-au gasit ecoul in sonetul Corespondances de Charles Baudelaire, considerat ulterior arta poetica a simbolismului. ,,Ca niste lungi ecouri unite-n departare/ Intr-un acord in care mari taine se ascund,/ Ca noaptea sau lumina, adanc, fara hotare,/ Parfum, culoare, sunet se-gana si-si raspund. // Sunt proaspete parfumuri ca trupuri de copii,/ Dulci ca un ton de flaut, verzi ca niste campii,/ -Iar altele bogate, trufase, prihanite, // Purtand in ele-avanturi de lucruri infinite,/ Ca moscul, ambra, smirna, tamaia, care canta/ Tot ce vrajeste mintea si simturile-ncanta. (Charles Baudelaire, Corespunderi)

Muzicalitatea Arta simbolista se aproprie atat de mult de muzica deoarece simbolistii au plasat n lumea de obiecte i fenomene starea de inefabil, de tain, care nu poate fi descris i expus, ci numai sugerat. Datorita posibilitatilor de sugestie absoluta, muzica este ridicata la rang de categorie poetica fundamentala. ,,Muzica inainte de toate.[] Muzica mereu si totdeauna (P. Verlaine) ,,Poezia nu e decat muzica prin excelenta (S. Mallarm) ,,Arta versurilor nu este nici mai mult, nici mai putin decat arta muzicii (Al. Macedonski) ,,E-o muzica de toamna Cu glas de piculina, Cu note dulci de flaut, Cu tot de violina Si-acorduri de clavire Pierdute, in surdina; Si-n tot e un mars funebru Prin noapte, ce suspina (G. Bacovia, Nocturna) Prozodia Marea invocaie a simbolitilor n materie de prozodie o constituie introducerea n poezie a versului liber, ns nu toi poeii simboliti au renunat la versificaia clasic(Mallarme, Verlaine, Rimbaud). Poeii simboliti au dat importan problemelor de form, ritm, crend cele mai savante armonii verbale, pauze, asonane i refrenuri. La unii se ajunge la un joc gratuit, de pur virtuozitate, degenernd n formalism si manierism.

Simbolismul european
In anul 1886 s-a constituit gruparea care s-a autointitulat simbolistasi in fruntea careia s-a gasit poetul Stephane Mallarme. Tot atunci, Rene Ghil infiinteaza scoala simbolist-armonista, devenita apoi filozoficoinstrumentista. In articolul Le symbolisme el vorbeste despre o arta care va fi inamica declamatiei, a didacticismului sau a falsei sensibilitati si proclama ca poezia trebuie sa sugereze si nu sa descrie. La acestea adauga folosirea cuvintelor rare, a metaforelor rafinate si pretioase si a versurilor impare ce ar permite reinoirea limbajului poetic. Desi simbolismul francez a durat foarte puin, el a fertilizat poezia moderna, negand gandirea stiintifica, raionalista. Pe drumul deschis de simbolism au pasit ulterior Arthur Rimbaud cu experienta clarviziunii, s-au

nascut tema lui Charles Baudelaire a corespondentelor si una din temele poeziei lui Stephane Mallarm in care lumea intreaga e doar o imensa carte. Manifestul simbolist a fost ulterior pus in versuri de Arthur Rimbaud in poemul Les Voyelles (Vocalele) si Charles Baudelaire in poemul Correspondances( Corespondente), in care natura este definita drept un "templu de simboluri. Alti poeti de orientare antiparnasiana il considerau sef de scoala pe Paul Verlaire; ei si-au luat, in semn de sfidare, numele de decadenti. Reprezentanti de frunte ai decadentilor sunt Arthur Rimbaud, Tristan Corbiere, Jules Laforgue. Acesti poeti si multi altii incepusera sa scrie cu mult inainte de constituirea gruparilor in care s-au incadrat. Astfel, elemente ale curentului simbolist au luat nastere nu in 1886, ci mult mai devreme, cuprinzand pe toti poetii de orientare antiparnasiana, uniti in efortul de a descoperi esenta poeziei. Curentul parnasian, aparut la inceputul celei de a doua jumatati a secolului al XIX-lea, ca reactie impotriva romantismului, dusese versul la perfeciune formal, dar deliricizase poezia, golind-o de emoei. Simbolismul restituie poeziei sensibilitatea i emoia, ns nu la modul direct(pe calea efuziunii spontane, prin enunuri de idei ,descriei sau naraiune),ci recurgnd la aluzie, la analogie, la sugestie, utiliznd un limbaj poetic inedit, comunicnd ndeosebi senzaii neobinuite, stri sufleteti imprecise, vagi, vaporoase. Simbolitii belgieni de expresie francez prezint un deosebit interes prin creaia lor poetic(Emile Verhaeren, Rene Ghil), dar i prin tentativele de a scrie proz simbolist(Georges Rodenbach-romanele Bruges i Clopotarul) sau dramaturgie (Maurice Maeterlink-piesele Pelleas i Melisanda ). Poetii francezi ai vremii se grupeaza in jurul cate unei persoalitati -Verlaine, Mallarme --, frecventeaza anumite cafenele, devenite centre de intalniri literare, infiinteaza reviste. Unii se regasesc in saloane artistice. O importanta mare in dezvoltarea miscarii o au celebrele reuniuni literare de martea, in salonul lui Mallarme, cel mai faimos poet modern al vremii, considerat adesea adevaratul cap de scoala simbolista. In spatiul francez, influenta simbolista va fi hotaratoare pentru cativa mari scriitori ai secolului al XX-lea (Paul Valery, Paul Claudel, s.a.). Nu se pot face diferentieri forte clare intre cei care spun decadenti sau decadentisti si cei care preiau denumirea de simbolisti. Cel mai adesea decandentii sunt adeptii lui Verlaine, cultiva mai mult sentimentalismul si macabrul postromantic; simbolistii il au ca maestru pe Mallarme si exalta o arta pura a formelor perfecte si a sensului obscur. In 1857, cand in poezia europeana prelungea romantismul, Charles Baudelaire publica volumul de poezii Les Fleurs du Mal

(Florile raului), ce continea deja elementele unei noi sensibilitati si anunta, deci, revolutia poetica moderna. Asadar, Charles Baudelaire se situeaza la raspantia dintre romantism si simbolism, iar simbolistii si-l revendica drept precursor, biografia si opera lui intruchipand perfect mitul poetului blestemat: ,,Poetul e asemeni cu printul vastei zri/ Ce-si rde de sageat si prin furtuni alearga;/ Jos pe pamant si printre batjocuri si ocari/ Aripile-i imense limpiedica sa mearga. (Albatrosul, C. Baudelaire). Dintre diferitele orientari trebuie amintit instrumentalismul initiat de Rene Ghil, care propunea o tehnica de transpunere a muzicii in poezie, prin folosirea sugestiilor muzicale produse de sunetele limbii. Simbolismul patrunde mai tarziu in tarile europene cu traditie culturala puternica (Anglia, Spania, Italia), precum si in tarile din centrul si sud-estul european unde genereaza scoli nationale: simbolism polonez, maghiar, romanesc.

Reprezentantii simbolismului europeanantii de seama sunt:


-francezii: Charles Baudelaire, Arthur Rimbaud, Paul Verlaine, Stphane Mallarm, Jean Moras; -belgienii: Emile Verhaeren, M. Maeterlinck; -germanii: Stefan George, Rainer Maria Rike; -spaniolii: Rubn Dari, Antonio Machado; -italianul: DAnnunzio.

Charles Baudelaire (1821-1867)


Charles Baudelaire - poet, estetician, critic literar si de arta francez, a trait n perioada 1821- 1867. El s-a impus nu numai prin versurile sale, dar si prin experienta sa poetica. A fost primul poet francez care s-a impus pe plan european ,,cu Baudelaire lirica franceza a devenit un fapt european. Charles Baudelaire se situeaz la rspntia din care poezia se desparte de romantism, alegnd definitv calea modernismului. Simbolitii i-l revendic drept precursor, biografia i opera lui ntruchipnd perfect mitul poetului blestemat.Viaa de boem a lui Baudelaire ilustreaz revolta mpotriva societii i revana artistului, contient de propria superioritate fa de spiritul burghez.

Baudelaire se interpreteaz prin sine nsui, se descifreaz prin volumul su riguros construit, oper total, plin; el introduce cuvntul modernitate prin care, ulterior, toat lumea l definete este semnificativ aceast ipostaz a creatorului care ofer pe lng materia artistic cheile de interpretare ce deschid calea spre inteniile i principiile de la baz, dac nu chiar descuie ua ctre sens. Dupa revolutia din 1848, zece ani el traduce aproape n exclusivitate opera lui Edgar Alan Poe, despre care spunea ca I-a plagiat ideile, dar n acelasi timp se ocupa si de celebra sa carte Florile raului , care n prima editie cuprindea 100 de poezii. Aparitia cartii e scandaloasa si, el este dat n judecata si judecat de acelasi judecator care-l va judeca peste ctiva ani pe Gustave Florile rului i-au adus lui Baudelaire un oarecare grad de popularitate; scriitori ca Gustave Flaubert i Victor Hugo i-au ludat poemele. ,Florile raului sunt n realitate niste flori bolnave, de o boala incurabila de care au suferit toti oamenii de sensibilitatea lui Baudelaire din epoca sa si foarte multi dintre intelectualii lumii moderne a secolului XX. Aceste flori tsnesc dintr-o estetica a urtului.Baudelaire a gasit numeroase analogii din opera lui Poe: sentimentul singuratatii, reveria pana la extaz, cautarile unui paradis artificial. Baudelaire l-a tradus pe Poe nu ca si poet ci ca prozator; pna la contactul cu opera lui, ideile lui Baudelaire, salajuiau n sufletu-I ravasite.

Arthur Rimbaud
Jean Nicolas Arthur Rimbaud (20 octombrie 1854, Charleville-Mzires - 10 noiembrie 1891, Marsilia) a fost un poet francez, figur central a literaturii moderne, precursor al simbolismului. Poetul devenit un adevarat mit, reprezinta cazul unic al geniului precoce (la zece ani scria apreciate compuneri poetice in versuri latine) care intr-un scurt rastimp intre 16 si 19 ani- a dat poeziei moderne una din cele mai uluitoare opere; pentru ca la 19 ani, dezamagit de faptul ca nici poezia nu- I poate ajuta sa-si depaseasca limitele, sufocanta -i conditie umana ,sa abandoneze definitiv scrisul,continuandu-si intr-un fel total diferit viata-I frenetica. Poet al revoltei contra intregii ordini existente de la ordinea de stat pana la cea stabilita de morala crestina,de la constrangerile impuse de normele vietii burgheze pana la cele ale vietii de families au ale iubirii -,era

firesc ca Rimbaud sa fie entuziasmat de idealurile umanitare ale Comunei(poemele Fierarul,Soare si carne etc.).Sentimentele sale de compasiune pentru cei striviti de nedreptate sunt asemenea celor ale unui iacobin: Morti din nouazeci doi si trei! va lumina Paloarea sub sarutul dur al libertatii! Calm, au sfaramat sabotii un jug ce apasa Pe fruntea si pe cugetul umanitatii Corabia beata ne introduce, in modul ce l mai adecvat, in poetica lui Rimbaud. Mai explicit insa apare aportul sau la viitorul liricii moderne, intr-un fragment din acea incandescent opera , patetica introspectie si confesiune, in proza alternand cu versuri care este Un rastimp in infern : Visand cruciade ,calatorii indepartate, descoperiri () Credeam in toate vrajile.Am nascocit culoarea vocalelor()si, cu ajutorul unor ritmuri instinctive, ma simteam magulti de gandul ca nascocesc verbul poetic accesibil daca nu astazi, maine tuturor simturilor () Asterneam pe hartie taceri si nopti, notam ce nu putea fi exprimat. A-si cultiva sufletul inseamna pentru Rimbaud o eliberare de anumite deprinderi intelectualiste, pentru a putea astfel porni in marea aventura a cautarii puritatii, a sinceritatii genuine,printr-o abandonare intr-o voita si totala confuzie a simturilor, care I va permite sa se scufunde in profunzimile subconstientului,care-l va duce la o poezie vizionara,creatoare de stari simili-halucinatorii si chiar de cvasi-supranaturale Iluminari-cuvant care da si titlul principalei sale culegeri de poezii.

Stphane Mallarm
Stphane Mallarm (18 martie, 1842 9 septembrie, 1898), de fapt cu numele real tienne Mallarm, a fost un poet i critic francez. El fiind celalalt maestru recunoscut al simbolismului, este o personalitate radical deosebita.Fata de Verlaine, Mallarme reprezinta ambitia intelectualista si luciditatea compozitiei;iar fata de Rimbaud, o vointa de despersonalizare si un elan incomparabil mai potolit.in general, in raport cu toti ceilalti poeti blestemati (inclusive precursorului Baudelaire), a carui poezie a fost expusa unei suferinte spirituale Mallarme a trait in poezia sa exclusiv (sau aproape)o aventura politica (in sensul intellectual al cuvantului) a fost autorul unei singure culegeri de Poezii complete (1887) , din care mai

clebre au devenit poemele Hierodiada,Evantaiul,Dupa-amiaza unui faun(care l-a inspirit pe Debussy)etc. La inceput scrie sub influenta lui Baudelaire (Aparitie,Briza marina etc.;teme :sentimentul oboselii si dorinta evadarii),si traduce intreaga opera poetica al lui Edgar Allan Poe, ale carui principia poetice le preia.Dar adevaratul Mallarme apare dupa 1870: poet al insingurarii totale, refuzand lirica de sentiment, realitatea,ordinea logica,poezia devenind exclusive sugestivitate si arta indelung mediatat a creeari unui limbaj propriu.Lirica lui Mallarme intruchipeaza singuratatea totala.Nu are nicio aspiratie catre traditia crestina,umanista, literara.Nu-si permite nici o imixtiune in present.Il respinge pe cititor si refuza sa fie umana() Realitatea I se dezvaluie ca insuficienta,transcendenta ca neant().opera sa edificul cel mai abscons pe care lirica moderna la ridicat vreodata(H.Friedrich). Mallarme duce depersonalizarea poeziei pana la limitele ultime ale unui intelectualism glacial,pornind de la premisa ca limbajul obisnuit utlitar si vulgar,simplu mijloc practic de comunicare,este insufficient si cu totul impropriu poeziei,care are nevoie in schimb de unlimbaj esential.Acest limbaj poetic propriu, Mallarme si-l creeaza intrebuintand cuvintele in sensul lor etimologic, incluzand neologisme si arhaisme, folosind permanent elipsa si perifraza, dar mai ales creeand o noua sintaxa, cu nexuri logice total insolite, o sintaxa cu totul neobisnuita, absolute personala.In felul acesta, poetul- care nu trebuie sa fie un subiectiv , ci sa cedeze initiativa cuvintelor va obtine un sens mai pur al limbajului decat il are graiul triburilor, limbajul vulgar de comunicare.Ideea aceasta este exprimata in sonetul(nu lipsit de obscuritate, desi este inca dintre poemele cele mai usor accesibile ale lui Mallarme), intitulat Mormantul lui Edgar Poe: Precum vecia-n fine n El insusi ni-l arata, Poetul inteteste cu varful spaimei mut Secolul sau in spaima de a nu fi cunoscut Ca moartea trimufase in vocea lui ciudata! Ei ca o hidra-n pulberi cand ingerul odata Un sens mai pur In graiul de triburi a bautut Au dat vestire mare de farmecul baut Ca un amestec negru-ntr-o albie-nglodata. Pamantului si zarii potrivnici,o , ce jale! Daca ideea noastra nu va sculpta, agale, Statui ornand mormantul lui Poe, stralucitoare, Calmul bloc dintr-un dezastru obscure cazut din zbor, Macar granite-acesta ridice-n veci hotare Blestemului cu aripi sadite-m viitor

Deci: o poezie fara contact cu realitatea sensibila, cu sentimente , cu trairi , cu impresii.O poezie intentionat lipsita de precizie ; caci poezia este sugerare a misterului, chiar a misterului lucrurilor celor mai simple (un evantai, o oglinda, o vaza etc.); poezia este pentru Mallarme apropiere de mister, este- in ultima analiza- un imn inchinat misterului si o poetizare a acestuia .Or, a da contururi clare expresiei inseamna a lipsi poezia de orice aura de mister.Ca urmare, fiecare poem poate avea (si tocmai aceasta calitate trebuie sa o vizeze poetul) mai mult sensuri si semnificatii suprapuse. Insasi suprapunerea a doua sau mai multe intelesuri ale unui poem creeaza in cititor o fascinatie a vagului si a insolitului.Cel mai ilustru discipol al lui Mallarme, Paul Valery,va declara: Versurile mele au sensul care li se atribuie. Cum simturile noastre si limbajul vulgar, utilitar , aplatizeaza si prozaizeaza lucrurile , poetului ii ramane sarcina sa caute sa le redea puritatea originara, calitatea poetica, servindu- se de magia cuvantuluicaci intre vechile procedee ale magiei si sortilegiul poetic exista o tainica inrudire afirma poetul.Aceasta magie sugestiva, aceasta vrajitorie evocatorie(dupa expresiile lui Baudelaire)o va indeplini functia creatoare a cuvintelor surprinzator alese si legate in insolite nexuri logice.Iata , ca exemplul, intr-o traducere literal, sonetul Evantaiul: Neavand parca drept limbaj Nimic decat o zbatere spre ceruri, Viitorul vers se desface Din lacasul sau prea pretios. Aripa, incet de tot, solie, Acest evantai, daca e el, Acelasi prin care indaratul Tau vreo oglinda a lucit Limpede unda din nou va cobori, Izgonita in fiecare fir. Un pic de invizibila cenusa, Singura ce m-ar mahni, Mereu astfel se apara, In mainile tale nicicand trandavie. Pentru Mallarme deci poezia e evocare, aluzie, sugestie pura, zbor tacut in abstractiune. O poezie care, refuzand limbajul propriu, capabil a sugera misterul lucrurilor, va fi greu accesibila.Cu imens orgoliu intellectualist, Mallarme cauta insistent sa se adreseze numai unui restrains cerc de inititati:Omul poate fi democrat;artistul insa, dedublandu-se,trebuie sa ramana aristocrat.Rezultatul: o poezie ermetica rece, fara palpaiyt emotional, cu sensuri ambigui, accesibila doar celor putini, pentru ca spre a I se patrunde frumusetile dificile necesita o indelungata si pacienta pregatire exegetica.

Paul Verlaine
Paul Verlaine (n. 30 martie 1844 d. 8 ianuarie 1896) a fost un poet francez. El aparine curentului simbolist i este unul dintre cei mai citii dintre poeii francezi. Este privit de simbolitii francezi ca ef al curentului. El este precursorul i primul reprezentant al curentului simbolist, a fost un temperament dezechilibrat, a crui via de boem i depravare, de mizerie i vagabondaj, de vicii i boli, de nchisoare i spital, i-au creat aureola de tipic "poet blestemat". O singur dat n viaa sa - s-ar putea spune poetul a avut o perioad de optimism i energie combativ, cnd n timpul Comuner (eveniment cruia i-a dedicat cteva poeme, n ciclul nvinii) a fost alturi de comunarzi, devenind chiar responsabilul de pres al puterii populare. Dup culegerile de tineree (Poeme saturniene, 1866; Serbri galante, 1869), poetul se definete plenar n volumele Romanee fr cuvinte (1874), nelepciune (1880) etc., opere care reprezint un tip de poet lipsit de orice curiozitate intelectual sau de i preocupare fa de oamenii din jur i viaa lor. Poetia sa nu cunoate pasiunea puternic, nici nu trdeaz o sensibilitate profund, complicat cu cazuri de contiin. Motivul dominant al poeziei verlainiene este monotonia, spleenul, Tristeea neneleasa: Un plns suspin-n mine Ca ploaia pe ora. Ce molcome suspine Tnjesc mocnite-n mine? Excluznd elementul intelectual sau spectacolul exterior, lipsit de fiorul unei neliniti profunde sau de o vibraie pasional puternic, poezia lui Verlaine este facut din senzaii vagi, din ntrebari uor nelinititoare, din visuri inconsistente, din tristei nelamurite, din ngrijorri obscure, din tentaii trupeti, din naive elanuri mistice, din aspiraii nostalgice spre o stare de mulumire calm, totul redat pe un ton de confiden sincer, discret, cultivnd impreciziunea, nuana, sonoritiile atenuate, moi, asonanele, rima interioar, monotonia de efect a repetiiei refrenurilor sau vocalelor de valoare "muzical". Iat poemul tipic verlainean, sonetul Mon reve familier, n admirabila interpretare a lui T. Arghezi: Ne-am ntlnit adesea, ca i cum ne-am fi scris, Cu-o prieten tot alta i-aceeai noaptea-n vis,

Necunoscut totui, din umbre tot pribege, Mi-e drag deopotriv, i ea ma nelege. E smead? E blaie?... Nu tiu nici cum o cheam: Spus, numele, n oapte, nici nu-l bgai n seam. L-am auzit, ca glasul, departe de pmnt, Al celor dui de-a pururi, de-au fost i nu mai sunt, Rtcitor prin cea, pierdut i ateptat, Cnd i chemaii vieii de-apoi ei l-au uitat. Cuttura-i rece ca de statuie-nalta, Se uit peste mine i-n lumea ceealalalt.

Simbolismul romanesc
A inceput la Literatorul, revista legata de marile traditii ale literaturii romane, de pasoptismul romantic si ancorata, cu adanca responsabilitate, in problemele sociale si politice. Meritul simbolismului este tocmai acela de a fi refacut sensibilitatea poeziei, apeland la simbol, aluzie si la un limbaj inedit, cultiva sinteza.In ceea ce priveste simbolismul romanesc, acesta se contureaza la sfarsitul secolului trecut si este un produs al orasului. O caracteristica fundamentala a caracterismului romanesc, care il deosebeste de cel francez,este aceea ca isi asimileaza parnasianismul.De asemenea, introduce in poezie cateva elemente noi. Scriitorii care apartin acestui curent literar opereza foarte mult cu simboluri, ele avand menirea sa inlocuiasca expresiile directe, iar raportul dintre simbol si realitatea sufleteasca nu este dezvaluit, ci numai sugerat. Trasaturile simbolismului romanesc nu difera esential de cele ale simbolismului european, insa o analiza atenta poate constata o deplasare de accent catre una sau alta dintre acestea. Simbolistii romani, ca si cei europeni, sunt tentati de: -investigarea unor zone tematice; -preferinta pentru imagini vagi, fara contur; -preferinta pentru clarobscur; -obsesia culorilor (albul, violetul, negrul) si a instrumentelor ale caror sunete sugereaza stari sufletesti (clavirul, pianul, vioara;) -cautarea valentelor muzicale ale cuvantului (cadenta, aliteratia, asonanta, ritmul launtric, repetitia, laitmotivul si refrenul); -preocuparea pentru corespondente; -descatusarea fanteziei poetice in utilizarea simbolului sau a sinesteziei; -dorinta de a experimenta noi tipare in prozodie. In diversitatea ei,tematica poeziei simboliste exprima,in ultima analiza,o

atitudine noncoformista,de inaderenta la o lume prozoica, mercantila,filistinizata.Poetii simbolisti recurg la proza de damant,destanuie starea de spleen,de solitudine,nevrozesustinute de o intreaga recuzita caracteristica simbolismului,care voaleaza suportul imediat al acestor stari,izvorate din neacceptarea lumii date.Atitudinea fata de societate rezulta din felul in care se reflecta in versuri-indirect-conditia poetului si a poeziei.Conflictul cu societatea poete exista in stare latenta,si atunci poetul este insinuant,sau el se manifesta fatis,efectul artistic fiind iesirea din simbolism:totala sau partiala.In majoritatea cazurilor se autoinfatiseaza ca suflete obosite,deprimate(D. Iacobescu),pentru ca poezia este platita cu bulgari de noroi(I. Minulescu),de aici starea de spleen:Sunt obosit , Doamne,si putred ca un veac/Ce,ingrasat cu aur,cu fard si cu minciuna,Tanjeste melancolic si-asteaptasa apuna,/Simtinad ca-l stapaneste o boala fara leac(D. Iacobescu).Apare si ideea de geniu trist,inchis in cerc barbar si fara sentiment(G. Bacovia). Simbolistii nu incadreaza tematica iubirii in contextul naturii.Cele doua elemente nu formeaza,ca la romantici,un tot.Poetii vor gasi insa corespondente in comunicarea sentimentelor.Ei vor exprima uneori si direct sentimentul,implicand trairi intense,manifestate prin reactii vitaliste(Macedonski)sau maladive(Bacovia). Predilectia pentru parfumuri si muzica este de ordin vital.Macedonski,M. Saulescu, St. Petica iubesc viata,sunt insetati de ea.Ei canta energiile cosmice,iar procesul lancezirii,ca si cel al anemiei sau al nevrozei devin rareori traire propriu-zisa,ramanand simpla maniera. Simbolismul aduce in poezie o gama de instrumente muzicale,realizand corespondente intre emotie si instrumentul muzical: vioara,violina exprima emotii grave;clavirul-tristetea si sentimentul desperat al iubirii;caterinca evoca medii sarace;fluierul este funebru;fanfara trezeste melancolii; pianina, melancolia constituie motive uneori exterioare,decorative,alteori vor intra in substanta si in atmosfera generala a poeziei.La noi,St. Petica evoca mai toate instrumentele muzicale;vioara,mandolina,pian,harfa.D. Iacobescu,I. Minulescu,N. Davidescu percep muzica sentimental,iar Bacovia,grav,dezvaluindu-ne stari nevrotice:Iubita canta-un mars funebru.../Ea plange,si-a cazut pe clape,/Si geme greu ca in delir.../In dezacord clavirul moare.Culorile sunt in corespondenta cu instrumentele muzicale,pelicula este o pictura parfumata a primaverii;amurgul insoteste cantecul viorilor(St. Petica-Cand viorile tacura).Muzica lui Bacovia este stridenta si irita;la Davidescu este maiestuoasa,la St. Petica-vaporoasa,la Minulescu se tanguie in romante. Simbolismul romanesc, asemeni oricarui curent literar, cunoaste trei faze: -o faza de aparitie si de raspandire (1880-1900); -o faza de maxima inflorire (1900-1915/1916);

-o faza de regres, pana la disparitia sa din peisajul literar ( catre 1940) .

Reprezentanti ai simbolismului romanesc


Simbolismul romnesc a avut doi mari reprezentanti: Alexandru Macedonski si George Bacovia. Alti simbolisti notabili au fost: Ion Minulescu, Dimitrie Anghel, Stefan Petica, Elena Figaro.

Alexandru Macedonski
Alexandru M. Macedonski (n. 14 martie 1854 d. 24 noiembrie 1920) a fost un poet i prozator; dramaturg; sef de cenaclu literar, publicist romn. In literatura romana, simbolismul ptrunde prin poemele i textele teoretice ale lui Alexandru Macedonski. Primele idei care prefigureaz simbolismul la romni i care ncearc s-l teoretizeze apar odat cu Macedonski i sunt puse n circulaie prin revista poetului, Literatorul. Chiar nainte de reconstituirea simbolismului ca scoala, n Franta, apar n aceasta revista, nca din primul ei au de existenta, 1880, articole de directiva, n care sunt expuse puncte de vedere simboliste.Macedonski avea sa-si revendice mai trziu, n 1889, printr-un articol intitulat "n pragul secolului", merite de pionier al simbolismului pe plan european. Un adevarat manifest presimbolist, aparut n "Literatorul" din 15 iunie 1892, este articolul lui Macedonski - Poezia viitorului. Prin simbolism se spune n articol - ca si prin ins-trumentalism care e "tot un simbolism, cu deosebire ca sunetele joaca n instrumentalism locul imaginilor", poezia "sia creat un limbaj al ei propriu, limbaj n care se simte n largul ei. Puncte de vedere presimboliste contin si alte articole publicate de Macedonski n "Literatorul", ca Despre poezie sau Despre poema 1881, n care poetul pledeaza pentru concentrare si sinteza lirica, pentru poezia care sa adune n ea, imprevizibil, miscari sufletesti contrastante. Teoretiznd simbolismul, Macedonski a nteles sa-l si promoveze staruitor n literatura romna. n numele acestui curent, directorul "Literatorului" a ncurajat de fapt tot ce se deosebea de poezia romneasca de pna atunci: parnasianism, naturalism, decadentism, simbolism tot ce putea impresiona prin neobisnuit si bizar. El nsusi s-a exersat n compuneri alcatuite dupa ultima moda parisiana, menite sa revolutioneze lirica. Dupa modelul lui Rollinat, din care a si tradus, Macedonski a afisat uneori

preferinte morbide pentru macabru ca n Vaporul mortii de exemplu. Dar pasiunea lui cea mare a fost instrumentalismul, poetul propunndu-si sa creeze efecte lirice prin pure combinatii de imagini si sunete ca n Rimele cnta pe harpa si Guzla; unele dintre aceste poezii ca: "nmormntarea si toate sunetele clopotului" sau "Lupta si toate sunetele ei", aparnd n volumul Poezii din 1881, chiar nainte de ntemeierea, la Paris, a scolii lui Ren Ghil. Macedonski este primul poet romn care a publicat, n 1890, creatii n versuri libere, fara rima si fara ritm. Ulterior, el arenuntat la aceasta formula prozodica, considernd ca poezia neversificata se apropie prea mult de proza ritmata. Alti poeti simbolisti au continuat sa cultive versul alb, precum Ovid Densusuianu sau Ion Minulescu, acesta din urma caznd n exces si ntr-un retorism pretios si grandilocvent. Poezia lui Macedonski este eclectica, are elemente imprumutate de la parnasianism, simbolism, sau romantism. A publicat Prima verba (1872); Poesii (1882); Excelsior (1895); Flori sacre (1912); Poema rondelurilor (1927), Drama banala (1896); Cartea de aur (1902); Le calvaire de feu (1906); Thalassa (1915); Nuvele (1923), Moartea lui Dante Alighieri (1916).

George Bacovia
George Bacovia ( n. 4/17 septembrie 1881, Bacu - m. 22 mai 1957, Bucureti) a fost un poet simbolist romn. Scrierea sa poetic a fcut parte din curentul cunoscut ca "simbolism dar i-a dovedit modernitatea i a rezistat probei timpului: Bacovia a fost unul din cei mai mari poei interbelici, alturi de Tudor Arghezi, Lucian Blaga sau Ion Barbu. George Andone Vasiliu (numele de natere al poetului) s-a nscut n casa comerciantului Dimitrie Vasiliu i al Zoei Vasiliu. Intre 18891890 urmeaz clasa nti la un pension din Bacu. In 1891 se inscrie la Scoala Primara Domneasca nr.1 din Bacau. Dupa trei ani absolv cursul primar. n acelai an se nscrie la Gimnaziul Ferdinand din Bacu. Toamna rmne nchis o noapte ntreaga, din neatenia paracliserului, n turnul bisericii Precista din oraul natal. Aceast ntmplare i va inspira poezia Amurg violet, scris n 1899. Anii traumatici din liceu i atmosfera cam rece i inspir un alt poem celebru, "Liceu". n 1900 se nscrie la coala Militar din Iai, de unde se retrage n al doilea semestru, neputnd suferi disciplina cazon. Compune poezia Plumb, o va finisa totui abia n 1902. Scrie poezia Lacustr, desvrit n 1906. n

1901 se nscrie n cursul superior al Liceului Ferdinand. Absolv liceul din Bacu n 1903. Scrie poezia "Liceu", ca rspuns la un chestionar adresat de minister absolvenilor din acel an, n vederea reformei nvmntului iniiat de Spiru Haret. Se nscrie la Facultatea de Drept din Bucureti. Citete ntr-una din edinele salonului literar al lui Macedonski poezia Plumb, care produce o puternic impresie. n 1914 se interneaz la sanatoriul Dr. Mrgritescu din Bucureti. Public n suplimentul literar al ziarului Seara. Trimite la tipar volumul Plumb. n 1915 editeaz la Bacu, n colaborare, revista Orizonturi noi. Public poezii, proz, recenzii, sub mai multe pseudonime. Strnge relaiile de prietenie cu Alexandru Macedonski. n 1928 se cstorete cu Agatha Grigorescu i se stabilete la Bucureti, unde soia sa era profesoar. n 1929 retiprete volumele Plumb i Scntei galbene sub titlul Poezii, la Editura Ancora. Reapare sub conducerea sa revista Orizonturi noi. n 1930 este numit referent la Direcia Educaiei Poporului. i apare volumul Cu voi. Din noiembrie 1930 pn n octombie 1933, locuiete n Bacu, fr serviciu. n 1931 i se nate unicul fiu, Gabriel, iar n 1932 Societatea Scriitorilor i aprob o pensie lunar de 1000 lei. Din 1933 se stabilete cu familia n capital, unde rmne pn la sfritul vieii. n 1934 i se tiprete volumul antologic Poezii. n 1945 este numit bibliotecar la Ministerul Minelor i Petrolului. Este reeditat n 1946 volumul Stane burgheze. E srbtorit de Ministerul Artelor, care-l i angajeaz. n 1956 i se public volumul Poezii. Moare n ziua de 22 mai 1957 n locuina sa din Bucureti. Volume antume: -Plumb, Bucureti, 1916 -Scntei galbene, Bacu, 1926 -Buci de noapte, Bucureti, 1926 -Poezii, Bucureti, 1929 -Cu voi..., Bucureti, 1930 -Poezii, prefa de Adrian Maniu, Bucureti, 1934 -Comedii n fond, Bucureti, 1936 -Opere, Bucureti, 1944 -Stane burgheze, Bucureti, 1946 -Poezii, Bucureti, 1956 (ediie revzut i adugit de autor, 1957) Ediii postume: -Plumb. Versuri. Piombo. Versi. Antologie bilingv romno-italian, selecie, traducere, biobibliografie i eseu critic de Geo Vasile. Roma, Fermenti Editrice, 2008.

-Cu voi. Con voi. Florilegiu romno-italian, selecie, traducere, biobibliografie i postfa de Geo Vasile, Bucureti, Editura Ideea European, 2007. -Lacustr, ediie bibliofil alctuit de Mircea Coloenco, Bucureti, Muzeul Literaturii Romne, 2001. -Opere, prefa, antologie, note, bibliografie de Mihail Petroveanu, text stabilit, variante de Cornelia Botez, Bucureti, Editura Minerva, 1978. -Opere, ediie de Mihail Petroveanu i Cornelia Botez, Bucureti, Editura Fundaiei Culturale Romne, 1994. -Opere, ediie alctuit de Mircea Coloenco, Bucureti, Editura Univers Enciclopedic, 2001. -Opere, Bucureti, Editura Semne, 2006. -Plumb. Versuri i proz, prefa de Nicolae Manolescu, Bucureti, Editura pentru Literatur, 1965 etc. Despre George Bacovia s-a spus iniial c e un poet simbolist, dar criticii au remarcat ulterior c i depete epoca, aparinnd poeziei romne moderne. Se pare c pseudonimul su provine din limba latin Bachus via, unde insemna Calea lui Bachus, dar are legtur i cu denumirea orasului su natal, Bacu. Dac n primul su volum, Plumb, publicat n 1916, imediat dup ce carnagiul din primul rzboi mondial, se dezlnuise, influena poeziei simboliste era foarte vizibil, abia din volumele urmtoare, n Scntei galbene sau Comedii n fond, Bacovia descoper reeta poeziei moderne, apropiat de proza poetic. Criticii interbelici au vzut n Bacovia un neosimbolist (George Clinescu) sau "o bisericu dintr-un lemn" (E. Lovinescu), un poet cu o materie poetic insuficient. Abia dup cel de-al doilea rzboi mondial, poezia sa este afiliat curentelor de gndire mai noi, fiind pus n paralel cu teatrul absurdului (M. Petroveanu), cu anumite curente ale modernismului poetic, cu suprarealismul, dicteul automat, imagismul sau chiar expresionismul dar i cu coli filozofice cum ar fi existenialismul (Ion Caraion) etc. Astfel, Bacovia ajunge unul dintre cei mai importani poei romni, devenind autorul care execut un uria salt canonic de la statutul de poet minor la cel de autor clasic al literaturii romne. Premii i distincii: -n 1923 a fost premiat de Ministerul Artelor pentru volumul Plumb. -n 1925 primete premiul pentru poezie al Societi Scriitorilor Romni, ex aequo mpreun cu Lucian Blaga. -n 1934 Premiul Naional de poezie este acordat lui George Bacovia i lui Tudor Arghezi.

Ion Minulescu
Ion Minulescu (n. 6 ianuarie 1881, Bucureti - d. 11 aprilie 1944, Bucureti) a fost un poet i prozator romn, reprezentant important al Simbolismului romnesc. Nscut la Bucureti,a copilrit la Slatina, de unde este originar mama sa. A urmat coala primar i gimnaziul la Piteti; a fcut bacalaureat n 1899 la un pension particular din Bucureti, "Brnz i Arghirescu". n 1898, sub semntura I. Minulescu-Nirvan, tnrul poet public n "Foaia pentru toi", doi ani mai trziu poetul pleac la Paris pentru a studia dreptul. Poeii francezi i schimb ns dorinele i, captivat de scrierile acestora, uit de studiile sale juridice. Dup numai 4 ani se intoarce in tara, unde compune poezie si proza, in 1905 va publica unele poeme unele fragmente de proz din "Jurnalul unui pribeag", n revista "Viaa nou" a lui Ovid Densusianu, unul din organele cele mai nsemnate ale micrii simboliste. n 1906, Ion Minulescu ncepe s publice o parte din versurile ce vor compune "Romanele pentru mai trziu" in revista "Viata Literar si artistic" a lui Ilarie Chendi. Tot in acest an incepe prietenia cu Dimitrie Anghel, cu care va traduce n colaborare versuri din Albert Samain, Charles Gurin, H. Bataille, H. de Rgnier, publicate in "Smntorul". Iarna 1906 - 1907 cei doi prieteni o petrec la Constana, ecourile acestei ederi pe rmurile Mrii Negre regsindu-se n versurile lor, n minulescianele "Romante pentru mai trziu" (1908) i n "Fantaziile" lui D. Anghel (1909). n anul 1914, la 11 aprilie, se celebreaz cstoria lui Ion Minulescu cu Claudia Millian (1887 - 1961), poet simbolist, autoarea volumelor de versuri "Garoafe rosii" (1914), "Cntri pentru pasrea albastr" (1923), "ntregire" (1936), precum i a unor piese de teatru, ntre care drama "Vreau s triesc" (1937). Ion Minulescu si Claudia Millian au avut o fiic, pe Mioara Minulescu, artist plastic inzestrat, care s-a consacrat cu devoiune filial pstrrii memoriei prinilor ei. Urmeaz anii razboiului, 1916 1918 cnd soii Minulescu se refugiaz la Iai. Dup acest episod apare un nou volum de proz al lui Minulescu: "Mti de bronz i lampioane de porelan" (1920). Un an mai trziu, Minulescu i face debutul ca autor dramatic pe scena Nationalului se joac piesa "Pleac berzele" i comedia ntr-un act "Lulu Popescu" (10 ianuarie). n 1924 apare romanul "Rou, galben i albastru", unul din marile succese literare ale vremii, dup ce

fusese n prealabil publicat n paginile "Vieii romneti". Se reprezint Omul care trebuie s moar "grotesc tragic n trei acte", publicat mai trziu, n 1939, sub titlul "Ciracul lui Hegesias", iar 6 ani mai trziu, n 1930, apare volumul "Strofe pentru toat lumea". Apare culegerea de nuvele fantastice Cetiti-le noaptea. La 11 aprilie, 1944, n urma unui colaps cardiac, Ion Minulescu nceteaz din via la Bucureti i este nmormntat la Cimitirul Bellu. Director general al artelor n Ministerul de culte i arte. A condus publicaiile simboliste "Revista celorlai" i "Insula". A debutat cu versuri n "Povestirea vorbii". S-a format sub influena succesiv a lui Duiliu Zamfirescu, Alexandru Macedonski, tefan Petic i a simbolitilor francezi i belgieni. A mai scris proz, piese de teatru i cronici dramatice. Cultivnd motive lirice tipic simboliste, poezia sa cnt mirajul inuturilor exotice, marea, aspiraia spre un absolut indefinisabil, strile sufleteti enigmatice apsate de melancolie, ispit erotic i moarte, ntr-un limbaj alegoric de o sonoritate exterioar specific. Viziunea sa este n cele mai multe cazuri a unui umorist sentimental fantezist. OPERA LUI ION MINULESCU: Versuri: -Romane pentru mai trziu, Ed. Alacalay, 1908 -De vorb cu mine nsumi, Bucureti, 1913 -Spovedanii, colecia Manuscriptum, 1927 -Strofe pentru toat lumea, Ed. Cultura Naional, 1930 -Nu sunt ce par a fi, Ed. Fundaiilor, 1936 -Versuri, ediie definitiv ngrijit de autor, 1939 Proz: -Casa cu geamurile portocalii, B.P.T., 1908 -Mti de bronz i lampioane de porelan, Ed. Alcalay, 1920 -Lulu Popescu, Ed. Alcalay, 1920 -Pleac berzele, Ed. Alcalay, 1920 -Rou, galben i albastru, Ed. Cultura naional, 1924 -Manechinul sentimental, Ed. Cultura naional, 1926 -Corigent la limba romn, Ed. Cultura naional, 1929 -Brbierul regelui Midas, Bucureti, 1929 -3 i cu Rezeda 4, Ed. Adevrul, 1933 -Cetiile noaptea, Ed. Cultura naional, 1933.

Teme si motive simboliste


n diversitatea ei,exprim, n ultima analiz, o atitudine nonconformist,de inaderen la o lume prozoic, mercantil, filistinizat. Poeii simboliti recurg la proza de diamant, destinuie starea de spleen, de solitudine, nevroze susinute de o ntreag recuzit caracteristic simbolismului, care voaleaz suportul imediat al acestor stri, izvorte din neacceptarea lumii date. Atitudinea fa de societate rezult din felul n care se reflect n versuri- indirect- condiia poetului i a poeziei. Conflictul cu societatea poete exista n stare latent, i atunci poetul este insinuant, sau el se manifest fi, efectul artistic fiind ieirea din simbolism: total sau parial. n majoritatea cazurilor se autonfieaz ca suflete obosite, deprimate(D. Iacobescu),pentru c poezia este pltit cu bulgri de noroi(I. Minulescu),de aici starea de spleen: Sunt obosit , Doamne, i putred ca un veac/Ce, ngrat cu aur, cu fard i cu minciun, Tnjete melancolic i-ateapt s apun, /Simind c-l stpnete o boal fr leac(D. Iacobescu).Apare i ideea de geniu trist, nchis n cerc barbar i fr sentiment(G. Bacovia). Condiia poetului i a poeziei include un patos antifilistin,n creaia lui Macedonski, Emil Isac, George Bacovia,un anume sentimentalism umanitarist n lirica lui I.C. Svescu, Tr. Demetrescu, t. Petic, I. Minulescu, Mihai Cruceanu. Existena poetului se consum ntr-un climat ostil, fixat pe dou coordonate: o atitudine protestatar, motivat psihologic, izvort dintr-o stare de oboseal, din sentimentul sfritului de veac i al declinului, din repulsie fa de stereotipia vieii cotidiene(t. Petic, I.C. Svescu, I. Minulescu)pe de o parte; contiina nedreptii sociale i aspiraia la alt lume(Tr. Demetrescu, M. Sulescu, Emil Isac, George Bacovia),pe de alt parte. Traian Demetrescu este un poet al proletariatului, Mihai Sulescu va prevesti, justiiar, transformarea social; copiii i pierd copilria din cauza mizeriei, n poezia lui Emil Isac, iar Bacovia exprim dorul de vremuri mari. Serenada muncitorului izvorte din starea de nelinite a filozofului proletar, care va cnta Serenada cea din urm, n credina mplinirii idealului de libertate. Poezia lui Bacovia conine accente de protest i ironie, din ipostaza unui damnat, sau, n tonalitate de imn, implic accente luminoase i optimiste: S mai surd numai o clip,/ Sculai ai muncii proletari. n sfera socialului se nscrie i poezia oraului, indiferent dac este trg sau mare ora; mediul urban zdrobete individualitatea. Despre oraul mic, care osific spiritele, au scris Macedonski, Mircea Demetriad, Minulescu, Tr. Demetrescu i mai ales Bacovia. n ambiana oraului, poeii

sunt damnai, lumea agonizeaz, oraul este mpovrat de tristei, este blestemat: S-auzi tuind o tuse-n sec, amar, /Prin ziduri vechi ce stau n drmare. Trgul bacovian este dezolat, cartierele democratice, chiar i grdinile publice, unde cnt fanfara militar, nu pot ndemna dect la resemnare. Dac oraul provincial este spaiul angoasei i al spleen-ului, i aglomerrile urbane provoac acelai sentiment de pustiu i tristee: Oraul luminat electric/Ddea fiori de nebunie- /Era o noapte de septembre /Att de rece i pustie(George Bacovia).La M. Sulescu, cetatea modern este i locul unor uriae energii. Emil Isac n Sirena fabricii i M. Cruceanu n Sear de cetate surprind marele ora n preajma primului rzboi mondial. Marele ora a fost de fapt cntat n stil modern pentru prima oar de Macedonski, a moral, contiina vidului, derut interioar. nsingurarea i spleen-ul sunt motive generate de orizontul nchis al oraului. Motivul singurtii descinde din romantism. n simbolism el i pierde grandoarea, nu este clamat, devine elegiac i intim. tefan Petic i d o dimensiune tragic: Btui la porile strine, /i-nchise poeile-au rmas. Nota de singurtate este mbogit cu melancolia tcerii, cu gesturi nehotrte, cu tristei apstoare, la D. Anghel. Bacovia se simte pribeag pe pmnt, odaia l sufoc precum sicriul. O cauz a exvitabilitii i a agitaiei este starea de gol n care linitea devine apstoare sau provoac stri nelmurite: Eu stau, i m duc i m-ntorc, Stau singur n cavou, Singur, singur. singur,Eu singur cu umbra. Efectul singurtii este melancolia i spleen-ul,Motivul spleen-ului presupune un amestec de plictiseal profund, dezolare i tristee abstract, fr ca poetul s ajung la decepie i pesimism propriu-zis, ca n romantism(Lidia Bote). n literatura universal, spleen-ul simbolist a fost exprimat pentru ntia dat de Baudelaire. La noi, t. Petic, M. Sulescu interpreteaz acest motiv n versuri sonore nu ntotdeauna adecvate naturii lui, n timp ce Iacobescu i Bacovia l comunic la modul autentic. Lidia Bote consider spleen-ul poeilor simboliti romni ca o prelungire a dorului poeziei populare, complicat ns la nivelul existenei urbane. tefan Petic scrie: Mi-e dor de-un cntec plin de jale, /De-o adiere parfumat. La Tr. Demetrescu starea de farmec este i ea asociat cu jalea unui dor pribeag. Simbolismul cultiv un rafinament al senzaiilor i al emoiilor, obinut prin poetizarea vieii urbane sau transfigurarea unor trmuri exotice, necunoscute. Starea este de reverie, poeii simboliti sunt atrai, n evadrile lor, de mister, de dorina de a se elibera din mediul nchis, apstor. n poezia european, Maeterlinck este cel care a cultivat cu mai mult perseveren misterul. La noi, acesta apare mai mult n latura psihologic, enunat ca la D. Anghel i t. O. Iosif, sau exterior, ca n declamaiile retorice ale lui I. Minulescu. Evadrile, tentaia avntrii spre mari deprtri cu miraje i trmuri misterioase, ntr-o imagistic imprecis, constituie o adevrat categorie

tematic n simbolismul romnesc. Reprezentativ n acest sens este I. Minulescu, poet al marilor plecri, cu obsesia exotismului, atracia ctre zonele sudului, tropicale sau extrem-orientale, cu vegetaii luxuriante. Marea plecare o iniiaz ns, n poezia noastr, Macedonski: ntindei pnzele, bieii.../Un vnt subire se ridic, /Albastra mare se despic .D. Anghel este atras de necunoscut, Davidescu cltorete fr int, M.Sulescu este chemat de deprtrile eterne, pe t. Petic l atrage Levantul, Minulescu cutreier Mediterana, Antilele, Macedonski- Orientul arab. Nordul i atrage pe D. Anghel i I. C. Svescu. Exotismul se realizeaz i prin vocaia pentru atmosfera de legend i de mister, poeii manifestnd interes pentru feeria de ev mediu. Sunt invocate castele, castelele. Pe de alt parte, nscrie ca poemul dramatic Solii pcii(t. Petic)i poezia Cu sufletul i noaptea (M. Sulescu)se realizeaz fuziuni ale simbolismului cu basmul, inspiraia fiind autohtonizat.

Teatrul simbolist Influentele simbolismului


T ai carui principali reprezentanti au fost Maeterlinck si William Butler
Yeats respinge in numele valorilor poetice prozaismul naturalist si exactitatea sa plata, cautand in schimb sa restituie operei dramatice caracterul sau emotiv pur. Acest teatru va cauta sa sugereze idei si situatii morale subtile, adevaril psihologic intim, vag, nelamurit nici chiar personajelor insesi; cauta sa descopere sensurile lucrurilor tainice, sa fie un leagan al fanteziei si un pretext pentru visare. Influentat profund de idealismul magic al lui Novalis, atras de climatul de mister al intrebarilor nelamurite si anxioase, Maeterlinck crede ca oamenii sunt sclavii neputinciosi ai unor puteri misterioase, care ii atrag ineluctabil spre moarte. Intr-o lume pe care n-o inteleg si in care nu pot actiona, personajele sale slabe ratacesc impinse de impulsuri tainice, stapanite de presentimente vagi si paralizate de teama de moarte. Aceasta lume scufundata in cosmaruri, intr-o melancolie depresiva, intrun climat maladiv, apare in cunoscutele sale drame de mici dimensiuni: Interior, Intrusa, Orbii, Moartea lui Tintagiles, piese in care nu se intampla nimic altceva decat ca se descrie apropierea fatalei forte a mortii. Cand dramaturgul introduce si tema iubirii, aceasta este exaltata tot in perspectiva mortii ca in Aladina si Palomides, Aglavaine si Selysette, sau Peleas si Melisanda (care i-a inspirat pe compozitorii Debussy, Gabriel Faur, Schnberg sau Jan Sibelius).

Dar mai tarziu (in jurul varstei de 40 de ani) dramaturgul ajunge la convingerea ca rolul decisiv nu apartine destinului, ci omului si intelepciunii sale. Intelepciunea ne este data pentru a tine frau destinului scrie acum Maeterlinck. Cu ajutorul intelepciunii ne sta in putere sa ne faurim o viata frumoasa, senina. Acest plan de conduita morala (aproape exclusiv pasiva, insa) este ilustrat pe celebra sa piesa Pasarea albastra. Povestea celor doi copii ai unui sarac taietor de lemne, plecati in lume in cautarea minunate pasari albastre - simbol al sensului vietii, al fericirii este un fel de transpozitie, foarte modesta ca profunzime de gandire, a temei faustice in registrul si mai modest al feeriei poetice. O piesa din care se degajeaza concluzia ca fericirea omului consta in fericirea pe care i-o procura generozitatea, indeplinirea datoriei, iubirea, frumosul, dragostea de mama; o morala practica pasiva, in care intra o doza de stoicism si resemnare. Retinem insa din opera lui Maetelinck respectul sau pentru suferintele sufletesti, admiratia sa pentru eforturile (chiar firave, gresit directionate si cu rezultate relative) ale omului de a intelege viata precum si cordiala umanitate cu care invaluie destinul oamenilor apasati de nedreptati, apoi viata de familie, si in special pentru fiintele care dau dovada de puritate morala. In planul artei dramatice, teatrul simbolist n-a realizat personaje de o complexa si solida consistenta. Preocupat doar de individualismul exasperat al eroilor sai, dramaturgul simbolist nu ajunge sa lege un conflict dramatic bine motivat si bine gradat intr-o desfasurare scenica progresiva. Nici dialogul nu are acum o functie propriu-zis dramatica, ci mai degraba rolul si structura lirica a unei confesiuni sentimentale. Dar, pe langa staruitoarea tentatie de evadare din fata realitatii in lumea legendei si a simbolurilor, dramaturgia simbolista subliniaza si elogiaza anumite valori morale, aducand o unda de lumina blanda si un curent de aer mai improspatat de optimism, in viata brutala, terna si pesimista pe care prea insistent o aducea pe scena dramaturgul naturalist al epocii. De asemenea, in plina epoca de triumf al naturalismului in teatru, dramaturgia simbolista a contribuit mult la restaurarea valorilor poetice ale textului dramatic. Urme ale influentei dramaturgilor simbolisti pot fi percepute pana la teatrul contemporan, in inclinatia unor autori spre dramatizarea legendelor, spre explorarea virtutilor sugestive ale simbolului si atmosferei, sau spre valorificarea cuvantului poetic. Prin noutatea principiilor poetice propuse si prin modurile proprii ale principalilor sai exponenti, simbolismul a exercitat cea mai larga influenta asupra liricii moderne. In Franta, Verlaine a carui poetica nu era fondata pe principii revolutionare s-a bucurat de un prestigiu de durata relativ scurta

(aproximativ pana in primul deceniu al secolului nostru). In aceasta perioada insa este evidenta influenta sa asupra lui Moreas, Rodembach sau Samain. Imaginea lui Verlaine intemnitat l-a urmarit si pe Oscar Wilde cand a scris vibranta balada a inchisorii din Reading; de asemenea, poetii Christina Rosseti si Arthur Symons arata ca l-au citit cu folos. Amicitia care l-a legat pe Ruben Dario de Verlaine se baza pe afinitati care au lasat puternice urme in prozele profane ale marelui poet latino-american. Conjugata cu cea a lui Mallarm, influenta verlaineana este frecventa in poezia moderna spaniola si sud-americana. Mallarm a avut dintru-nceput admiratori ferventi, printre care nume ilustre ca Paul Valry sau Andr Gide (salonul lui Mallarm era frecventat si de straluciti poeti straini, Swinburne, O. Wilde sau Stefan George). In afara acestora, pricipiile poetice mallarmene au fost preluate de poti dnitre cei mai mari ai secolului nostru, adevarati fii ai sai spirituali: T. S. Eliot, Jorge Guilln, Ungaretti. Poetica lui Rimbaud a fecundat o alta linie a poeziei moderne: poezia viziunii halucinatorii, a evadarii concepute ca marea aventura a spiritului, ceea ce intalnim, printre altii, la poeti de marinea unor Emily Dickinson sau Dylan Thomas. T. S. Eliot scrie versuri in limba franceza dupa modelul corabiei bete. Paul Claudel declara ca a fost convertit in urma lcturii iluminarilor. Ezra Pound si Saint-John Perse de asemenea i-au suferit influenta. Vasta si importanta a fost si influenta celorlalti reprezentanti ai simbolismului. Scoala romana (F. Moras) a fost printre directiile care au determinat drumul creatiei lui DAnnunzio si, intr-o masura, a lui Valry. Jules Laforgue si Albert Samain stau cum s-a spus mai sus la punctul de plecare al poeziei fantezistilor si, respectiv, al intimismului; in acelasi timp, ambii au furnizat motive si procedee poetilor crepusculari italieni. Maeterlinck a influentat tehnica teatrala a Salomeei lui Wilde, si, mai ales, opera reprezentativului dramaturg al renasterii celtice, W. B. Yeats. La numele insirate mai sus trebuie sa adaugam si cele ale atlor poeti mari ai secolului nostru, care - intr-o masura sau alta sunt tributari simbolismului: germanii Stefan George, R. M. Rilke, Hugo von Hofmannsthal; englezii Swinburne si G. M. Hopkins; spaniolii Valle Inclan, fratii Manchado si Juan Ramon Jimenez; rusii Block si Briusov; grecul Kostis Palamas, maghiarul Ady Endre, polonezul Julian Tuwim. In Romania, primele patrunderi si influente simboliste sunt legate de numele lui Al. Macedonski, care a avut relatii cu poetii si teoreticieni simbolisti, a colaborat la organul simbolistilor belgieni La Wallonie, in notele sale citeaza poeti simbolisti si dezvolta idei in concordanta cu ale acestora, in poeziile sale se pot detecta urme ale lui Verlaine, Laforgue si Samain. In plus, Macedonski teoretizeaza si practica versul liber,

instrumentalismul, sinestezia, precum si indraznete artificii grafice, anticipand Caligramele lui Apollinaive. Cercul literatorului continua cu predilectie aceasta linie simbolista, Mircea Demetriad marturiseste o reminiscenta din Mallarm, traduce din Verlaine si parafrazeaza sonetul Vocalelor lui Rimbaud. Iuliu Cezar Savescu este adeseori un Verlainean, iar Al. Petroff adopta versul liber si maniera instrumentalista. Dar primul teoretician si poet simbolist adevarat este St. Petica. Familiarizat cu poezia simbolistilor francezi pe care-i citeaza (Verlaine, Mallarm, Verhaeren, Laforgue, Maeterlinck etc.), Petica scrie poeme influentate in mod vizibil de Samain. Un alt poet la curent cu experientele simboliste este D. Anghel. Traducator (impreuna cu Minulescu) din H. de Regnier, M. Gurin si Samain, Anghel este si autorul unui volum de admirabile traduceri din Verlaine, dar in versurile sale originale se dovedeste a fi influentat mai degraba de Samain si Maeterlinck. Dupa aceasta perioada de inceputuri, simblismul romanesc de influenta franceza capata proportii o data cu fondarea revistei Viata noua (1905), condusa de Ovid Densusianu. Vor aparea acum poeti de prestigiu consecventi simbolisti: Elena Farago, Ion Minulescu, Al. T. Stamadiad, D. Iacobescu, M. Saulescu, N. Davidescu, M. Cruceanu, E. Sperantia si mult deasupra tuturor acestora George Bacovia.

Anexe
Ovid Aron Densusianu (numele de familie pronunat Densuianu, 29 decembrie 1873, Fgra 9 iunie 1938, Bucureti) a fost un filolog, lingvist, folclorist, istoric literar i poet romn interbelic, membru al Academiei Romne. A fost profesor la Universitatea din Bucureti, membru al Societii de texte vechi franceze, i al Societii de lingvistic din Paris. Ovid Densuianu a ntemeiat, n cadrul Facultii de Litere i Filozofie din Bucureti, Societatea filologic (1907) i Institutul de filologie i folclor (1921). A ntemeiat i a condus revistele Viaa nou (1905 - 1925) i Grai i suflet (1923 - 1938). A studiat fenomenele de limb n strns legtur cu folclorul i etnografia. Este creatorul colii lingvistice de la Bucureti. Fcnd parte din familia Densuianu, Ovid a fost fiul lui Aron Densuianu, poet i critic literar, profesor de limba latin i literatur romn la Universitatea din Iai. Aron i Nicolae Densuianu, autorul cunoscutei lucrri Dacia preistoric, au fost fiii parohului din Densu, Bizantius Densuianu i al Sofiei. A publicat numeroase lucrri, printre care se pot enumera:

Istoria limbii romne (2 volume, 1901 - 1938), prima mare oper de sintez consacrat originii i evoluiei limbii romne (pn n secolul al XVI-lea inclusiv) Graiul din ara Haegului (1915) Viaa pstoreasc n poezia noastr popular (2 volume, 1922 - 1923) Literatura romn modern (3 volume, 1929-1933) Dicionarul etimologic al limbii romne: Elementele latine, n colaborare cu I.A. Candrea (de la a putea, 1907 - 1914) Graiul nostru, mpreun cu I.-A.Candrea i Theodor Sperantia, o culegere de texte dialectale romneti (2 volume, 1906 - 1907). Studiile sale se remarc prin bogia documentrii, claritatea expunerii, prin grija pentru obiectivitatea tiinific, alterat ns uneori de limitele mecaniciste ale concepiei neogramatice creia i-a fost ataat. n domeniul literaturii, Densusianu este unul dintre promotorii curentului simbolist n Romnia Omagiu lui Ovid Densusianu de Iordan Datcu: Masiva carte Ovid Densusianu n amintirea i contiina critic romneasc, ediie ngrijit de Ion Diaconu i Ioan erb (Editura "Grai i suflet" - Cultura Naional, 2005, XXII - 482 p.) este conceput ca o contribuie la o mai dreapt cinstire a operei savantului i la o mai bun cunoatere a biografiei lui. Cel puin acesta a fost gndul celui dinti dintre cei doi editori, care, n urm cu aproape patru decenii, scria c Densusianu "rmne nc o figur pe care enigma rezervelor culturale o stpnete parc tiranic". Trebuia, deci, ca i opera, i viaa s-i fie mai bine cunoscute. S-a apelat, pentru a depune mrturie, pentru a face aprecieri asupra uneia sau alteia dintre componentele personalitii lui Densusianu, la lingviti (Gaston Paris, I.-A. Candrea, G. Giulea, Al. Rosetti, G. Ivnescu, D. andru, Al. Graur, D. Macrea, B. Cazacu, Valeriu Rusu), la scriitori (Eugeniu Sperania, M. Cruceanu, Emil Isac, I. Minulescu, Drago Protopopescu, Al. T. Stamatiad, I. A. Bassarabescu, V. Tempeanu), la critici i istorici literari (P. P. Panaitescu, Basil Munteanu, D. Murrau, Ovidiu Papadima, Emilian Constantinescu, Dan Simonescu, N. Georgescu-Tistu, Barbu Theodorescu, Ioan erb), la folcloriti (I. C. Chiimia, Gh. Vrabie, Anton Balot, Ovidiu Brlea, Marin Buga), la oameni de art (Ion Jalea, G. Oprescu), la filosofi (C. Rdulescu-Motru). A rezultat astfel o ampl evocare a lui Densusianu ca lingvist, filolog, istoric i critic literar, poet, folclorist, ef de coal poetic, profesor universitar, publicist, o evocare a vastelor orizonturi ale savantului, a numeroaselor direcii n care s-a afirmat.

Calea robilor - Ovid Densusianu n valuri albe mii de focuri Plutesc e drumul nesfrit Al robilor; din el se spune C dup veacuri e ursit Cte o stea s se desfac i, ridicndu-se mai sus, Alturi de-altele s treac n lumea fr de apus. O cale-a robilor se-ntinde i pe pmnt, dar nu de foc, Ci de-ntuneric e convoiul Attor viei fr' de noroc. i printre ele cteodat Se-oprete soarta ca s-aleag Un suflet stea chemat poate S-aprind raze-n lumea-ntreag. Purtnd povara de durere, Mcar att s-avei i voi, Iloi: un gnd de mngiere, C i din robi se nasc eroi. La rspntia neagr La rspntia neagr S-au oprit trei care. Cei care le mn Scapr-n amnare. Unul din ei zice: - Fost-am la ora S m judec iar: Tot eu pguba. Altul: - O fclie i-un cociug am luat: Mi-a ucis vechilul Unicul biat. Cel din urm: - Uite, Mai aveam doi boi; Pentru bir mi-i vinde Mine pe-amndoi.

Din rspntia neagr Carele-au plecat i merg greu, de parc Piatr duc n sat.
Luminile ce fug de ele i famecul mreei nfrunziri Le chinuiesc, cnd tiu c-s numai umbra n care adpost i caut Hidoase vieuiri. ntunecimea lor le face totui fie mndre c ntr-una Puterea-attor trunchiuri ele-o sap, Dar de mndria lor i rde codrul Cnd tie c pe el nu-l risipete Nici furtuna. i iarna, cnd frunziul Nu le mai turbur i nu le umilete, Mai ndrzne privesc, crezndu-se stpne, Dar strlucirea alb a zpeziei Le-neac i holbarea neagr

Scorburile

A lor o biruiete.

Bibliografie:
1. Istoria literaturii 2 (Ovidiu Drimba) 2. Manual cls a XI- a, Editura Humanitas 3. Internet- Wikipedia