SIMBOLISMUL EUROPEAN

Simbolismul este un curent de mare prestigiu in literatura mondiala aparut in Franta si in

Belgia francofona dupa 1886 in cadru miscari decadentelor , ca reactie impotriva
parnasianismului, a romantismului retoric si a naturalismului, promovand conceptul de
poezie moderna.In conceptia simbolistilor, descriptia rece, parnasiana, ca si observatia
meticuloasa, naturalista, urmarind sa decupeze “o felie de viata”, nu pot surprinde altceva
decat o realitate superficiala, o lume a aparentelor. Considerat din perspectiva social-
istorica,simbolismul apare ca produs si expresie a starii de spirit generate de agravarea
contradictiilor societatii capitaliste de la sfarsitul secolului al XIX-lea.

Termenul de „simbolism”provine din cuvantul grecesc „symbolon ”,termen intrat in limba

prin filiera franceza.Simbolul este un substituent,el inlocuieste expresia directa,vorbirea
nationala,mediind cunoasterea pe calea analogiei si a conventiei.O data cu evolutia
limbajului,simbolul a devenit tot mai complex, folosindu-se in toate domeniile culturii,iar in
literatura este un mod de constituire a imaginii artistice. Simbolul literar concentreaza in
imagini elemente ale realului cu un grad mai mic sau mai mare de generalizare. Il vom
descoperi in mituri, legende sau folclor. In aria lor s-au nascut simbolurile consacrate,
„conventionale”, cu sensuri pozitive sau negative ( porumbelul, sarpe, corbul ). Alaturi de
acestea apar simbolurile desprinse dintr-un fapt trait, raportate la un obiect sau o
circumstanta, create prin atribuirea de semnificatii inedite unor obiecte, unor fapturi, unor
componente ale naturii, unor circumstante existentiale ( corabia, albatrosul, marea, ploaia,
plecarea etc. ). Incepand din romantism, felurite imagini simbolizeaza, tot mai frecvent, viata
interioara si nu categorii abstracte, precum puritatea, fidelitatea, speranta. In cuprinsul
romantismului, simbolul ramane insa explicit si, in consecinta, nu se diferentiaza net de
alegorie. Situatia se schimba fundamental in simbolism, unde raportul dintre simbol si
realitatea sufleteasca simbolizata nu este dezvaluit, ci numai sugerat. Bacovia, de exemplu,
nu spune ca ploaia exprima sufletul zdruncinat, ci sugereaza prin simbolul ploii: „De-atatea
nopti aud plouand”. Simbolismul se diferentiaza de alte curente prin faptul ca da imaginilor
poetice functie implicit si nu explicit simbolica.

Estetica literara

Simbolismul reprezinta o reactie antipozitivista ( pozitivismul limiteaza reprezentarea

teoretica generalizata a lumii la datele imediate ale cunoasteri,confirmate de experienta ) si
antirationalista ( adera la filozofia lui Bergson, care combate intelectualismul si cunoasterea
abstracta, gandirea in formule, considerand ca esenta fenomenelor nu poate fi cunoscuta pe
cale rationala, ci intuita ).

Ideologia si estetica simbolismului Simbolismul reprezinta o reactie antipozitivista si

antirationalista.Poetii simbolisti vor prelua din scolile anterioare tot ce se potrivea spiritului
lor nelinistit si dornic de „altceva” decat ceea ce le putea oferi mediul ambiant si vor fi
receptivi la tot ce este nou in domeniul filozofiei,al picturii,al muzicii,al stiintelor si al
artelor in general.Sunt pretuiti in special Vilon ,Racine ,
Chateaubriand,Nerval,Lamartine.Simbolisti preiau idei filozofice din Fichte,Hegel,
Schelling,Schopenhauer,sunt atrasi de poezia lui Novalis,a lui Poe si Whitman,de arta
orientala

.Avand multe asemanari cu simbolismul francez, simbolismul romanesc nu este o simpla

varianta a lui.El a aparut si s-a dezvoltat in cu totul alte conditii social-istorice si mai ales in
 cu totul alt context literar.Simbolismul romanesc nu a avut un caracter antiparnasian,ci si-a
asimilat parnasianismul.

Simbolismul european

Numele curentului a fost dat de poetul Jean Moreas,care in 1886,a publicat un celebru
articol-manifest,”Le symbolisme”.In acelasi an s-a constituit gruparea care s-a autointitulat
„simbolista”si in fruntea careia s-a gasit poetul Stephane Mallarme.Tot atunci,Rene Ghil
infiinteaza scoala „simbolist-armonista”, devenita apoi „filozofico-instrumentista”.Alti poeti
de orientare antiparnasiana il considerau sef de scoala pe Paul Verlaire;ei si-au luat,in semn
de sfidare,numele de „decadenti”.Reprezentanti de frunte ai decadentilor sunt Arthur
Rimbaud,Tristan Corbiere,Jules Laforgue.Acesti poeti si multi altii incepusera sa scrie cu
mult inainte de constituirea gruparilor in care s-au incadrat. Astfel ,elemente ale curentului
simbolist au luat nastere nu in 1886,ci mult mai devreme, cuprinzand pe toti poetii de
orientare antiparnasiana,uniti in efortul de a descoperi esenta poeziei.

Simbolismul patrunde mai tarziu in tarile europene cu traditie culturala puternica

(Anglia, Spania, Italia), precum si in tarile din centrul si sud-estul european unde genereaza
scoli nationale:simbolism polonez, maghiar, romanesc.

Trăsături ale simbolismului

Sugestia : simbolul se realizează prin sugestie,de aceea Baudelaire numea poezia „o specie
de vrăjitorie evocatoare”.Rolul sugestiei în realizarea simbolurilor este foarte mare.Mallarme
susţine că „a numi un obiect este a suprima trei sferturi din plăcerea poemului”şi adaugă „a
sugera,iată visul!”.Urmând acest principiu,poeţii simbolişti nu descriu,nu narează,nu
relatează.Ei resping anacdotica ,fabula,reportajul.D. Anghel nu descrie florile,în volumul „În
grădină”,nici Ştefan Petică fecioarele,în”Fecioara în alb” .Ei comunică mai ales senzaţii
(olfactive, vizuale) corespunzătoare unor stări sufleteşti.Ion Minulescu descrie corăbii
mari,insule,faruri spre a-şi exprima aluziv,pe cale de sugestie,dorul de călătorii,tentaţia
depărtărilor.

Prozodia. Marea inovaţie a simboliştilor în materie de prozodie o constituie folosirea

versului liber. Versul clasic apare multor simbolişti ineficient, rima este considerată o simplă
convenţie, de aceea ei ajung la concluzia că strofa asimetrică, cu versificaţie liberă, în ritm
variabil, corespunde muzicii interioare. Versul liber, susţin simboliştii, produce efecte
muzicale deosebite. Se folosesc refrenul, laitmotivul, armonia, asonanţele, rima şi ritmurile
elaborate.

Corespondenţele sunt un mod de sondare,de luminare a zonelor ascunse ale

realităţii.Ideea fundamentală a simbolismului constă în exprimarea unor raporturi între
eul poetului(universul mic)şi lume(universul mare)care se traduc la nivelul receptivităţii
prin simboluri.Ele tind să exprime relaţiile ce există,pe baza unor afinităţi secrete,între
părţile componente ale totului cosmic.În categoria corespondenţelor intră şi analogiile
dintre senzaţii,emoţii,imagini de naturi diferite.

În poezie,descoperirea corespondenţelor aparţine lui Baudelaire (Correspondances-Les

fleurs du mal).Poezia are ca punct de plecare credinţa că exista o unitate a lumii în temeiul
 căreia senzaţiile de ordin diferit comunică între ele:”Parfum,culoare,sunet se-ngână şi-şi
răspund”.Taina aceasta adâncă nu se ofera ochiului comun,care observă numai exterior
lumea,ci aceluia înzestrat cu facultaţi superioare,al artistului.Poetul devine demiurgul care
crează lumea din cuvinte menite să sugereze idei fundamentale,principii
metafizice(Mallarme).Rimbaud,în poemul „Vocale”,dezvoltă ideea unor corespondente
între culoare şi sunet:A-negru, E-alb,I-roşu,U-verde,O-albastru.Este ceea ce se cheamă
sinestezie(mijloc prin care sunt puse în relaţie de echivalenţă realităţi receptate de simţiri
diferite;transferul elementelor,specific sinesteziei,este metaforic).Pentru Ghil,dimpotrivă,I
este albastru, O-roşu.În concluzie,la baza simbolismului stă această osmoză dintre poet şi
lumea din jur,dar nu în sensul căutărilor de analogii uşor de stabilit între starea de spirit şi
natură,ca în poezia populară sau la romantici,ci în sensul că simboliştii văd în sufletul
individual chintesenta vieţii cosmice, a palpitului vital existent în întreaga natură.

Cultivarea sinesteziilor. Sinestezia este o figură de stil prin care se pun în

relaţie realităţi receptate de simţuri diferite ( auz – văz, auz – miros: „Primăvară – o
pictură parfumată cu vibrări de violet” ).

Muzicalitatea: simboliştii pledează pentru muzicalitatea versurilor, ca mijloc

de obţinere a inefabilului, a sugestiei: „muzica înainte de toate” (Verlaine ), „arta
versurilor este arta muzicii” ( Al. Macedonski ).

Poeţii simbolişti au dat importanţă problemelor de formă,ritm,creând cele mai

savante armonii verbale,pauze,asonanţe si refrenuri.La unii se ajunge la un joc
gratuit,de pura virtuozitate,degenerând in formalism,manierism.

Teme si motive simboliste

In diversitatea ei,tematica poeziei simboliste exprimă,în ultimă analiza,o atitudine

noncoformistă,de inaderentă la o lume prozoică, mercantilă,filistinizată.Poeţii simbolişti
recurg la proza de damant,destănuie starea de „spleen”,de solitudine,”nevroze”susţinute
de o întreaga recuzita caracteristică simbolismului,care voaleaza suportul imediat al
acestor stari,izvorâte din neacceptarea lumii date.Atitudinea faţa de societate rezulta din
felul în care se reflectă in versuri-indirect-condiţia poetului si a poeziei.Conflictul cu
societatea poate exista în stare latentă,şi atunci poetul este insinuant,sau el se manifesta
fatis,efectul artistic fiind ieşirea din simbolism:totală sau parţială.În majoritatea cazurilor
se autoinfatizeaza ca suflete obosite,deprimate.În literatura universală,spleen-ul simbolist
a fost exprimat pentru întaia data de Baudelaire.

“Motivul spleen-ului presupune un amestec de plictiseală profundă,dezolare şi tristeţe

abstractă,fără ca poetul să ajungă la decepţie şi pesimism propriu-zis,ca în
romantism”(Lidia Bote).

Natura:spre deosebire de poezia romantică,natura nu mai este subiect,ci stare

sufletească,exprimată muzical ori cromatic,sau decor. Astfel, parcul, gradina,
statuiile,orizonturile marine sunt prezentate static.În jurul obiectelor plutesc muzica şi
parfumul,în spaţii nedefinite,ca şi în poezia lui Baudelaire;poeţii îşi propun să dezvaluie
„corespondentele”din natură.Percepţia vizuală a naturii îi apropie de impresionişti,în
sensul estompării contururilor sub impresia luminii.Simboliştii cantă amurgurile
subordonate starilor afective;tonul unora este însa explicativ. Culorile dominante sunt
 cenuşiul,negrul,albul;culorile obsesiei;roşul,violetul, galbenul,expresii ale starilor
anxioase.Ploaia si toamna ii strivesc sensibilitatea

Iubirea :Simboliştii nu încadreaza tematica iubirii în contextul naturii.Cele doua

elemente nu formează,ca la romantici,un tot.Poeţii vor gasi însa corespondente în
comunicarea sentimentelor.Ei vor exprima uneori şi direct sentimentul,implicând trăiri
intense,manifestate prin reacţii vitaliste,sau maladive. Predilecţia pentru parfumuri şi
muzica este de ordin vital.Macedonski,M. Săulescu, St. Petică iubesc viaţa,sunt însetati
de ea.Ei cantă energiile cosmice,iar procesul lăncezirii,ca şi cel al anemiei sau al nevrozei
devin rareori trăire propriu-zisă,rămânând simplă manieră. Erotica simbolistă,pe lângă
motivul nevrozei,implică şi un univers floral.Femeia este hieratică,se mişcă într-o lume
dematerializată sau nostalgia prezenţei ei deşteaptă senzaţii olfactive,ca la Şt.
Petică,pentru care făptura iubită este „o rază parfumată”. Un univers floral bine cunoscut
aduce volumul „În grădină”,a lui D. Anghel;florile amintesc de cei morţi,de statornicia în
dragoste.

Instrumentele muzicale:simbolismul aduce în poezie o gamă de instrumente

muzicale,realizând corespondenţe între emoţie şi instrumentul muzical:vioara,violina
exprimă emoţii grave;clavirul-tristeţea şi sentimentul desperat al iubirii;;fluierul este
funebru;fanfara trezeşte melancolii; pianina, melancolia constituie motive uneori
exterioare,decorative,alteori vor intra în substanţă şi în atmosfera generală a
poeziei.La noi,Şt. Petică evocă mai toate instrumentele
muzicale;vioară,mandolină,pian,harfă. I. Minulescu percepe muzica sentimental,iar
Bacovia,grav,dezvăluindu-ne stări nevrotice:”Iubita cântă-un marş funebru.../Ea
plânge,şi-a căzut pe clape,/Şi geme greu ca în delir.../În dezacord clavirul
moare”.Culorile sunt în corespondenţă cu instrumentele muzicale,pelicula este o
pictură parfumată a primăverii;amurgul însoţeşte cântecul viorilor(Şt. Petică-„Când
viorile tăcură”).

Motivul ploii şi al toamnei apare la toţi simboliştii. Sentimentul ploii aduce stări
depresive, până la enervare exasperantă

Primăvara este, şi ea, generatoare de nevroze. Culorile crude, soarele anemic strivesc
nervii. Amestecul de anotimpuri creează o stare de ambiguitate într-o abandonare
voită, în care sentimentul morţii porneşte din ideea descompunerii.

Reprezentanti
 Charles Baudelaire:
(1821-1867)

Precursorul poeziei simboliste

Ilustru poet francez,considerat (cu volumul de versuri „Florile raului”, intemeietorul poeziei
moderne.Opera sa mai cuprinde „Spleen-urile Parisului”, „Paradisurile artificiale” si
„Curiozitati estetice” (critica de arta).

Charles Baudelaire se situeaza la raspantia din care poezia se desparte de romantism,

alegand definitv calea modernismului.Simbolistii si-l revendica drept precursor, biografia si
opera lui intruchipand perfect mitul „poetului blestemat”.Viata de boem a lui Baudelaire
ilustreaza revolta impotriva societatii si revansa artistului, constient de propria superioritate
fata de spiritul burghez.

Baudelaire incalca flagrant principiile estetice ale epocii cand confera alt scop artei:
explorarea partii ascunse a lumii, dezvaluirea impalpabilului, depasirea aparentelor si
sondarea adancimilor universului.In mod deliberat, poetul cauta o „estetica a profunzimilor”.

Metafora obsesiva a creatiei sale este abisul „le gouffre”, iar coordonatele fundamentale ale
viziunii sale sunt: adancul, oceanul, marea, infernul.Imagini ale vidului(golul, prapastia) apar
cu mare frecventa in universul san poetic si sugereaza stari de disperare, de aliernare si de
cadere in absurd.

„Atat moral cat si fizic, am avut mereu senzatia abisului, nu numai abisul somnului, dar si
abisul actiunii, al visului, al amintirii,al regretului si al remuscarii, al frumosului, al
numarului…Acum ma simt tot timpul ametit”(Charles Baudelaire)

Orbii

``O, suflete, priveste-i! sunt tristi si singuratici

Ridicoli fara voie, sinistre manechine
T;intind spre nicaierea priviri de umbra pline
Nestiutori de lume, cu umblet de lunatici. ``
 Stéphane Mallarmé
(1842-1898)

Cu numele real Étienne Mallarmé

De la parnasianism la simbolism

Asa cum creatia lui E.A. Poe a avut un rol modelator pentru Baudelaire, „Florile raului”
implinesc o functie similara in cazul lui Mallarmé, care intuieste linia de continuitate, stiind
ca poezia noua trebuie sa continuie revolutia inceputa de Baudelaire in planul limbajului,
unde trebuie sa inventeze o limba a poeziei, mai exact, o limba numai si numai a poeziei.

Imaginile recurente in imaginarul poetic mallarmmean(evantaiul, pasarea, oglinda, lebada)

nu sunt „zugravite” sau „descrise” in maniera parnasiana, ci devin aluzii, sugestii, simboluri.

Printre operele sale cele mai reprezentative se numara „Irodiada”, „Dupa-amiaza unui faun”,
ca si poemul in proza „Igitur”.

Se intristase luna

``Se intristase luna. Albi serafimi plangand

Cu-arcusu-n maini, prin somnul florilor curgand
Scoteau din cupa tainuita a-mbolnavitelor viole
Suspine de cristale prelinse pe-azurul micilor corole.``

Paul Verlaine
(1844-1896)
 Afirmarea noii sensibilitati poetice

Reprezentant de seama al simbolismului francez, preocupat de muzicalitatea cuvantului si

de valoarea lui magico-evocativa.Este autorul unor volume de versuri ca: „Poeme
saturniene”, „Serbarile galante”, „Cantecul bun”, „Candva si odinioara”, „Intelepciune”.

Simbolismul isi structureaza liniile de forta pe un fundal de criza profunda prin care trece
Franta:razboaiele franco-germane si Comuna din Paris.Agravarea crizei face imposibila
orice fel de compensatie in plan literar: romantismul si parnasianismul nu le puteau oferi in
poezie, realismul si naturalismul-in proza.

Paul Verlaine face primul gest decisiv, asumandu-si destinul generatiei sale: concepe si
scrie „Arta poetica”, pune in circulatie textul in mediul boem al cafenelelor literare unde se
intalneau frecvent artistii, formuland astfel noua poetica simbolista.Verlaine va intra in
legenda literara care insoteste miscarea simbolist, iar secvente din „Arta poetica” devin
sintagme-reper pentru construirea identitatii simbolismului.

Oboseala

``Mai blanda, tot mai blanda, ci mai blanda-mi fii!

Iubirea mea, umbreste-ti febra luxurianta.
Chiar si-n taria patimii, vezi, orice-amanta,
Ca si o sora, pacea afla-a dobandi.``
 Arthur Rimbaud
(1854-1891)

Revolta absoluta

Arthur Rimbaud realizeaza cea mai indrazneata tentativa de schimbare a lumii prin
poezie.El vede esenta prometeica a poetului „talhar care fura focul” si ii atribuie acestuia un
rost suprem sa patrunda in taramul invizibilului, sondand straturile cele mai adanci ale
necunoscutului.

Iesind din perimetrul ratiunii, folosind „dereglarea voita a tuturor simturilor”, poetul
patrunde in irealitatea care ii provoaca stari stranii, viziuni, care il duc in pragul nebuniei si
al mortii.Renuntarea la poezie se poate explica si ca un gest de autosalvare, determinat de
neputinta de a mai suporta asemenea exaltari si halucinatii.

Mistica

``Pe povarnisul dealului ingerii isi rasucesc vesmintele de lana prin ierburile de otel si
smarald.
Pajisti de flacari sar pana-n crestetul dambului. In partea stanga, tarana de pe creasta e
batatorita de toate omuciderile si de toate bataliile, si toate zgomotele catastrofelor isi
deapana curba. La dreapta, in spatele crestei, linia rasariturilor, a inaintarilor.
Si in vreme ce fasia de sus a tabloului e alcatuita din vuietul rotitor si saltaret al scoicilor de
mare si al noptilor omenesti, -
Dulceata inflorita a stelelor, a cerului si a restului lumii coboara in fata dealului, aidoma unui
paner, chiar sub ochii nostri, zamslind prapastia inmiresmata si albastra de dedebsubt.``