Sunteți pe pagina 1din 4

Dan Alexandra, Litere anul I, engleză-română

Tema nr 9

Dimitrie Bolintineanu. Macabrul Romantic.

Operele literare, de orice fel, oglindesc, atât concepţiile şi experienţa de viaţă a


scriitorilor, cât şi timpul in care au fost scrise, prin exprimarea unor tendinţe specifice
vremii. Eul romantic îndeosebi, dă glas experienţei subiective care este profund exploatată.
Creaţia literară a lui Dimitrie Bolintineanu, nu face excepţie. Poetul a publicat peste
cincizeci de volume, acoperind aproape toate genurile şi speciile literare. Debutul său, cât şi
poeziile tinereţii sunt încadrate in curentul numit Romantism. Deşi mai târziu, creaţia sa se
orientează într-o direcţie patriotică, Bolintineanu rămâne un romantic, prin sensibilitatea
poetică: „Romantismul nu se poate dobîndi prin educaţie, prin cultivare, prin exerciţiu. Te
naşti romantic.” (Al. Philippide).
Lirica din perioada de debut a lui Bolintineanu era, în principal, de natură
sentimentală, încărcată de melancolii romantice, nu neapărat pentru a exprima o stare de
spirit existentă ci, mai degrabă, o modă literară. Poetul este, însă, mai dispus să adopte
această direcţie literară, fiind încărcat de dureri sufleteşti profunde. Opţiunea sa are un temei
puternic, cu toate acestea, melancolia şi tonul lacrimogen rămân forme exterioare pentru
mulţi alţi scriitori ai vremii, care le utilizează cu scopul de e se încadra în tendinţele literare.
Tonul melancolic al primelor sale poezii, îşi află explicaţia în biografia poetului.
Copilăria şi adolescenţa lui Bolintineanu au fost întunecate de mari nenorociri familiale:
mama, tatăl, fratele şi iubita lui, se sting din viaţă într-un interval de timp mult prea scurt
pentru pierderile pe care le însumează. Toate aceste evenimente nu puteau rămâne fara ecou
în sufletul sensibil al tânărului scriitor. Bolintineanu se trezeşte „singur pe lume”, în căutarea
unui echilibru moral şi a unei identităţi artisitce. Sufletul lui rezonează cu gravele melancolii
ale poeziei lamartiene. (Lamartine a fost un poet romantic francez, cunoscut pentru poeziile
sale grave, ce exprimă stări sufleteşti amare). Creaţia lui va fi împânzită de motive literare ca
cel al morţii, al durerii sufleteşti, al timpului necruţător. („Căci viaţa omenească se duce ca o
rouă!”)
Debutul literar al scriitoului se produce în anul 1842, odată cu publicarea elegiei „O
fată tânără pe patul morţii”. Poezia lui Bolintineanu porneşte de la un motiv emoţional real:
moartea fetei iubite la vârsta tinereţii. Acest motiv va reapărea în creaţiile ulterioare, dovadă
a semnificaţiei profunde pe care întămplarea a fixat-o asupra concepţiei de viaţă a poetului.
Cu toate că este o poezie izvorâtă dintr-o durere sufletească autentică, creaţia lui
Bolintineanu aduce, ca ton şi atmosferă, cu alte modele ale vremii , ( „La jeunne captive”,
Andre Chenier ) autorul recurgând la clişee străine pentru a-şi exprima sentimentele. Acest
lucru nu împiedică, însă, inovaţia care izvorăşte neconstrânsă de tendinţele vremii, din
sufletul poetului, care nu caută răzbunarea sorţii lui nenorocoase şi nici nu iubeşte mai puţin
viaţa în urma întâlnirilor repetate cu moartea. Inovaţia, numită aşa prin faptul că nu
corespunde concepţiilor romantice cultivate de către ceilalţi poeţi la vremea respectivă, se
reduce la atitudinea eroilor / eroinelor
În faţa morţii.
Pentru Bolintineanu, moartea nu este o eliberare din chinurile vieţii (Lamartine), ci un
sfârşit împotriva căruia sufletul şi trupul luptă iar dorinţa de a trăi se aprinde, mai vie ca
oricând.
Pesimismul şi resemnarea nu îşi au locul, în concepţia poetului, într-o viaţă prea scurtă
pentru a fi umplută cu regrete. („O, muritor! Iubeşte, că mâne vei peri!” „-Timpul trece, să
iubim!” ). Iminenţa morţii, uşor depistabilă in versurile lui Bolintineanu, trădează trauma
poetului, faptul că nu a fost niciodată pregătit pentru pierderea celor pe care i-a iubit. Poezia
îl priveşte îndeaproape pe autor, exprimând dragostea de viaţă şi credinţa in frumuseţea vieţii
în opoziţie cu moartea brutală, plină de neprevăzut. („amară e moartea”, „că viaţa e dulce şi
n-are suspine”).
Poetul foloseşte motivul morţii pentru a premări viaţa, metodă ce se opune utilizării
permanente a acestui motiv literar de catre ceilalţi poeţi care se învart in jurul semnificaţiilor
morţii, aprofundând acest subiect. Un exemplu în acest sens, este poezia „La un schelet”
care, judecând după titlu, ne duce cu gândul la o reflecţie asupra morţii deşi mesajul este un
îndemn la viaţă! („ Tu schelet, ne-aduci aminte / Că e scurt al vieţii pas...”) . Această
confuzie este dorită de poet care, prin amânarea mesajului poetic, întăreşte semnificaţia
acestuia.
Multe alte elegii din tinereţe a lui Bolintineanu dezvăluie, contrar aparenţelor, dincolo
de atmosfera de melancolie care le învăluie, un fond optimist. Durerea nu-l duce la negarea
valorilor vieţii iar tristeţea îi este potolită, explicabilă şi firească. („Al vieţii mele soare s-a
stins colo în ceaţă, / Şi anii mei de tineri în dor s-au întristat” ). Această atitudine ne duce cu
gândul la acceptarea sorţii de către poet şi a concepţiei că viaţa e frumoasă dacă ştim să o
privim, concepţie demnă de un suflet romantic, care are o structura psihică aparte.
Spre sfârşitul secolului al XVIII-lea apare un nou gen de baladă numită balada
nordică. Pe lângă forma liberă, accentul pus pe o imaginaţie bogată şi inspiraţia din surse
folclorice, aceste balade aduceau elemente cu totul noi, atât de potrivite cu noua sensibilitate
şi viziune romantică, promovând macabrul, miraculosul şi fabulosul de esenţă folclorică. În
ceea ce-l priveşte pe Dimitrie Bolintineanu, ecoul cel mai puternic l-a avut asupra sa balada
romantică germană.
Balada „Mihnea şi Baba” este o dovadă a faptului că Bolintineanu a găsit inspiraţie în
noul val literar, fiind asemănată cu balada „Lenore” a scriitorului german Burger şi
considerată o anticipare a Strigoilor lui Eminescu. Această nouă tendinţă literară se
caracteriza prin cultivarea tenebrelor, prin înclinarea spre sinistru, demonic şi macabru. Cu
toate acstea, baladele lui Bolintineanu au un evident timbru particular deoarece poetul işi află
inspiraţia în izvoarele folclorice, înţesate de legende , basme şi superstiţii care au constituit
un material mai mult decît potrivit pentru o scriere sub noile tendinţe. Bolintineanu este cel
care a impus balada fantastică in literatura română, ducând-o in sfera poeziei. Baladele
scriitorului se împart în două categorii: o parte se înscriu în zona fantasticului macabru , iar
altele în zona fantasticului feeric.
Fantasticul macabru nu pune accentul pe structura intimă a personajelor ci, în primul
rând, pe cadrul exterior, pe decor, şi mai ales pe atmosferă. În ceea ce priveşte crearea şi
sugerarea atmosferei macabre, Bolintineanu a dispus, de cele mai adecvate mijloace de
expresie şi procedee stilistice.Demonicul şi macabrul se realizează vizual şi acustic, prin
ritm, sonoritate, culoare. („Cerul se-ntunecă”, „Geme pământul”, „iadul tot rîse” ).
Acţiunea baladelor evoulează într-un cadru terifiant, în peşteri sinistre, cimitire şi
cavouri, într-un decor macabru, sugerat în tonuri pregnante. Frecvent, personajele infernale
încep să se agite în orele crepusculare, în bezna nopţii sau sub lumina unei luni mortuare,
livide. („Când lampa se stinge la negrul mormânt” , „Când demoni şi spaime pe munţi se
adună”). Decorul e încărcat de elemente adecvate, cranii, schelete, păsări de noapte,
fantasme, fiinţe demonice .(„Ce scot la morţi arterele / Şi hârcele uscate” , „liliecii nopţilor” )
Bolintineanu explorează fabulosul autohton, atmosfera macabră servind drept prolog al
unor întâmplări supranaturale sugerate cu densitate epică, cu un remarcabil simţ al
contrastelor şi o mare putere de asociere a elementelor terifiante. Versurile sunt sacadate,
sobre, au o sonoriate dură. („Mergeam pe căi sălbatice, / Cătam adăpostire; / Iar fantasme
lunatice / Râdeau pe-o monastire” ). Poetul transpune, în baladele sale, cu precădere, motivul
strigoiului, atât de des întâlnit în basmele şi superstiţiile populare. O ipostază mai cunoscută
este cea a strigoiului care părăseşte mormântul, în orele întunecate ale nopţii , şi revine pe
pământ pentru a-şi îndeplini o fericire pierdută, pentru a-şi recupera un drept ce i se
promisese şi apoi i-a fost răpit. ( tânăra şi frumoasa Dochia se strecoară în camera nupţială a
fostului ei logodnic pentru a-l smulge dintre cei vii şi pentru a-l aduce cu sine în acelaşi
mormânt .)
Balada este una dintre cele mai bune realizări ale poeziei lui Bolintineanu, lucru deloc
surpinzător având în vedere, poeziile şi încercările literare de dinainte, în care poetul s-a
remarcat prin predispoziţia pentru anumite motive şi stări sufleteşti de mare ajutor în
construcţia baladelor. Experienţele poetului, numeroase mai ales în ceea ce priveşte moartea,
l-au făcut să cultive excelent macabrul, în toate nuanţele lui. Talentul literar a lui Dimitrie
Bolintineanu aştepta parcă genul literar care să-l elibereze de norme şi să-l împlinească.
Acest gen a fost balada de inspiraţie germană, care l-a consacrat pe Bolintineanu şi i-a adus
recunoaşterea. Activitatea literară a lui Dimitrie Bolintineanu a avut ca scop dorinţa de a
pune bazele literaturii naţionale moderne, de a o sincroniza cu literaturile europene. Scriitorul
a vrut să demonstreye, prin propria sa creaţie, că poate exista o literatură română originală,
inspirată din realităţile specifice ţării şi poporului nostru, o literatură care să fie în consonanţă
cu literatura modernă de veche şi bogată tradiţie.
Căutând să înţelegem opera lui Dimitrie Bolintineanu, putem spune că acesta aspira la o
apropiere cât mai mare de iluştrii reprezentanţi ai romantismului european, ceea ce aduce
operei sale o anumită influenţă exterioară care, însă, nu-i scade meritele celui care a scris pe
măsura sufletului său. Creaţia lui Bolintineanu, amplă şi variată, emoţionează şi astăzi
cititorii, purtându-i într-o călătorie prin timp şi spaţiu, de la „unda lină din Bosfor” până la
vremurile marilor domnitori români.

Bibliografie:
Dimitrie Bolintineanu, Poezii Alese, ed Minerva, Buc 1984;
Dimitrie Bolintineanu, Opere Alese, Editura pentru Literatură, 1961;
Teodor Vârgolici, Introducere în opera lui Dimitrie Bolintineanu, ed Minerva, Buc. 1972;
Henri Zalis, Romantismul românesc, Editura pentru Literatură, 1968;