O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867 Prima iesire a lui Titu Maiorescu in campul criticii literare sta

totusi sub semnul comprehensiunii. inainte de a nega, de a inlatura cu bine stiuta vehementa (a se vedea "in laturi!", 1886), criticul explica, ofera, din stiinta sa estetica, nutrita la filozofia germana, invatatura si altora, creatorilor de frumos. Stabileste, prin urmare, limitele inalte pe care trebuie sa le atinga o opera literara, ilustrandu-le cu exemple din creatia anterioara, din Ienachita Vacarescu, Grigore Alexandrescu, Andrei Muresanu, Dimitrie Bolintineanu, Vasile Alecsandri, negand, de cele mai multe ori, prin omisiune. De altfel, dupa cum mentioneaza criticul in prefata de la editia intai, "O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867" se dezvolta in paralel cu intentia societatii Junimea de a alcatui o antologie poetica romaneasca, neimplinita insa, fiindca "din miile de poezii cetite, societatea nu a putut alege un numar suficient pentru a compune un volum", "dintr-o colectiune de poezii frumoase" iesind "o critica de poezii rele". Cand si cand insa criticul coboara in "aceasta infirmerie a literaturii romane" pentru a ilustra modul cum nu trebuie sa se scrie poezie, in acest fel, Titu Maiorescu este primul mare critic; din literatura romana care face delimitarile si ierarhizarile necesare in domeniul estetic. Daca Mihail Kogalniceanu promova romantismul ca modus vivendi pentru scriitorul roman, influentat indeosebi de romanticii francezi, incercand sa elimine "productiile fara valoare", Titu Maiorescu elaboreaza teoria formelor fara fond si a inaltarii impersonale prin arta, criterii care, declarate sau nu, il vor conduce in intreaga activitate critica. O poezie nereusita este, de fapt, o "forma fara fond", pe care criticul o respinge fara clementa. "O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867" este o lectie de estetica aplicata pe text, o perfecta ilustrare a teoriilor kantiene si hegeliene (Hegel, "Despre arta si poezie") asupra continutului si rolului artei in raportul dintre om si lumea inconjuratoare. Ca orice ana, obiectul poeziei are o substanta materiala si una metafizica, ideala, cele doua parti avand o functie conativa de intelegere a intregului, de luminare a nepatrunsului existential. De aceea, nu orice poezie poate purta acest titlu si nu toate scrierile sunt opere literare. Acestea trebuie sa urmeze o anumita "inaltare", sa patrunda spatiul metafizic, sa se desparta de comun si de ordinar, de filozofia neproductiva, sa descifreze "noi cai", fara a le elimina misterul. "Conditiunea materiala a poeziei" este prima parte a studiului maiorescian si defineste substanta materiala a versurilor, a poeziei in general. Poezia si frumosul sunt doua categorii ce nu pot fi despartite una de cealalta. Materia poeziei se defineste in modul acesta ca esenta, proiectata in imagini percepute de poet si transpuse in forme palpabile, facand ca opera sa fie receptata si inteleasa de lector. Prima dintre conditiunile materiale cere ca poezia "sa destepte prin cuvintele ei imagini sensibile in fantazia auditorului". Unele cuvinte isi pot pierde insa valoarea semantica expresiva si se impune ca ele sa fie evitate; astfel, cuvantul eminent provine din lat. eminens (din mensa, insemnand "inaltare"), dar cuvantul s-a degradat, spune Titu Maiorescu, notiunea devenind, prin repetata folosire, una banala, prozaica, numind, fara expresivitate poetica, un om inzestrat, avand capacitati intelectuale deosebite. Acest mijloc reprezinta deci alegerea cuvantului celui mai putin abstract, care nu si-a pierdut nota de sensibilitate. Exemplele sunt date din versurile lui Schiller, "Moartea lui Wallenstein": "Palaria/ De amiral mi-ai smuls-o de pe cap", sau din Andrei Muresanu: "N-ajunge iataganul barbarei semilune". Shakespeare foloseste in "Macbeth" cuvinte putin abstracte: "Sa pot rasturna cu viteaza mea limba/ Orce te-ar putea departa de la cercul de aur", "cercul de aur" fiind o metafora pentru coroana regala la care aspira Macbeth. Al doilea mijloc este alegerea potrivita a "epitetelor ornante", sugestive, apte de a starni in mintea cititorului imagini puternice. Exemplul dat este tot din "Macbeth", episodul cand Banquo vorbeste cu vrajitoarele: "Se vede ca intelegeti,/ Caci fiecare pune degetul ciuntit/ Pe zbarcitele buze", sau o secventa din poezia "Groza", de Vasile Alecsandri: "Galben ca faclia de galbena ceara". in al treilea rand, personificarile dau, de asemenea, forta expresiva unui tablou: "Sageata zboara cu voluptate pentru a gusta carnea inimica" (Homer), sau "Sacrilegiul omor a calcat sfantul templu/ Al regelui, furand viata din altar" (spusele lui Lady Macbeth, din "Macbeth", de Shakespeare). Comparatia, metafora, tropul in genere sunt alte figuri de stil ce pot sensibiliza imaginatia cititorului. Versurile lui Heine sunt simple, dar ele dau o imagine completa asupra intregului, a spatiului virtual poetic: "Ca un rege e pastorul,/ Tron e dealul inverzit,/ Iar coroana e deasupra-i/ Soarele cel stralucit". La Bolintineanu, spatiul nocturn devine luminat de astrul selenar: "Ca un glob de aur luna stralucea". Maiorescu se pronunta insa impotriva comparatiilor facile, produse ale mintilor neluminate ale poetilor, astfel de imagini poetice banalizand lumea: "Toate amantele poetilor nostri sunt ca o floricica sau ca o steluta sau ca amandoua in acelasi timp (lucru mai greu de inchipuit), toti printii, toate aniversarele, toate «zilele marite» sunt ca o stea mare si toate impresiile poetice se desteapta cand canta filomela". Caracterul antiscolastic al observatiilor lui Titu Maiorescu, reactia contra vulgarizarii lumii in general si a compunerii scolaresti, alcatuite in mod unilateral din floricele si filomele, arata

./ Veni o albina. fie in aplicare practica". Poezia este. nu exprima nimic in acest context. Comparatiile din acest text nu sunt juste. Nu toate diminutivele sunt insa binevenite. in mod explicit.. Opozitiile prezent-trecut-viitor ale vietii umane nu fac decat sa accentueze caracterul artistic: "Ieri eram plin de amor. "Cantec spaniol"). pregatind terenul pentru una dintre cele mai fertile perioade creatoare din literatura romana./ Maine-o sa mor:/ Totusi gandesc/ Astazi si maine/ La ieri cu dor" (Lessing. ci trebuie sa transceanda granitele realului. poezia trebuind sa fie scurta si densa. de pilda de catre George Calinescu ("Estetica poetica a lui Maiorescu este hotarat rudimentara. Un exemplu./ Ce vii asa turburat?/ Ce te repezi ca un zmeu/ Si-mi opresti pe Nitul meu!". De altfel toate ideile temeinice ale criticei noastre ca si toate platitudinile vin de la Maiorescu"). "Mangaiere in lacrimi" de pilda: "De ce. neremarcat de Titu Maiorescu.// Una sus la cer se urca/ Pe scara cantului sau. epoca marilor clasici. ci pare sa se contraga in nimicul originar din care a aparut. nu transcend realitatea. Oamenii pozitivisti. in locul unde salasluieste Demiurgul. Maiorescu face o munca de pionier in critica literara./ Cand veseli toti ne-am strans?/ Eu dupa ochii tai cunosc:/ Desigur tu ai plans". o face sa oscileze mai puternic: ca exemple pentru alergarea tumultuoasa a structurii poetice sunt date "Erlkonig" a lui Goethe sau strofe din "Uhland": "Ce zburat. o metoda de largire a orizonturilor. iar timpul nu se mareste si nu se micsoreaza relativist.// Oltule. "o dezvoltare grabnica si crescanda spre o culminare finala sau spre o catastrofa". rau blestemat. sublim prin lipsa de imaginatie: "Sus la Petricica/ Cand mergea fetica/ Si sta ziulica. amice. a existentei mai multor idei. in clasarea operelor cu adevarat valoroase si dispensarea de cele fara valoare. Versurile banale apartin astfel acelui limitativ orizont ontologic. implicand o cadere in desuetitudine: c est du style de femme de chambre. Imaginea prezentata mai sus poate fi asociata cu aceea a unui paradis vegetal terestru. referiri la prozaicele ocupatii cotidiene. Poezia nu trebuie sa contina asadar. "o exagerare sau cel putin o marire si o noua privire a obiectelor sub impresiunea simtamantului si a pasiunii". pare sa le modifice. care. Mihai Eminescu. "repaosul inteligentei" si ea trebuie sa respecte trei cerinte: "o mai mare repejune a miscarii ideilor". neexistenta insa la poetii domestici. va conchide Titu Maiorescu. "une noble inutilite": "ideea sau obiectul exprimat prin poezie este totdeauna un simtamant sau o pasiune. ca "produs de lux al vietei intelectuale". Vulgarizarea este evidenta in versurile unde se canta despre "Costica" si "Liza": "Doamne. meritele criticului nu pot fi puse la indoiala. ." Stilul aducerii in poezie a "femeii de camera". introduce in poeziile sale o teorie dincolo de limitele actuale ale teoriei relativitatii: zborul Luceafarului nu se supune nici uneia din legile cunoscute. exprimand un adevar artistic./ in tufis torcea". cu nota de expresivitate necesara. contrastele sunt binevenite in cazul poeziei. Contrastul poate fi evident in poezii ale lui Goethe./ Gusta din el:/ Sa stii ca natura/ Cand i-a creat/ Pentru olalta/ I-a destinat". imaginile sunt la fel de banale ca lumea inconjuratoare. Citatul lui Voltaire: "Le secret d etre ennuyeux c est de touf dire" pare a fi aplicabil cel mai bine in cazul lui Goethe: "De sub pamant/ Un ghiocel/ De-abia iesise/ Tinerel./ Sa creasca dudaiele. uneori prea marcant subliniate de urmasi. Ca urmare. cel mai adesea subiectiv. exacta. au o mai mica disponibilitate expresiva si artistica./ Sa trec cu picioarele. Exagerarea gandirii./ Alte zboara pe campii. Cu toate aceste limite. esti mahnit. Abundenta de idei este o conditie sine qua non de realizare abstracta a universurilor ideale. este ceruta de construirea nemonotona a universului poetic./ insa cea mai cantareata/ S-a ascuns in pieptul meu". A doua parte a articolului defineste "Conditiunea ideala a poeziei". poezia nu poate fi socotita plictisitoare.o deschidere spre sferele inalte ale artei. Oltetule!/ Seca-t-ar paraiele. Culminarea finala mareste amplitudinea poeziei. cat e de frumoasa/ Lizisoara mea!/ Si cat e de dragastoasa/ Cand ma uit la ea. vegetale. si niciodata o cugetare exclusiv intelectuala sau care se tine de taramul stiintific. ce vajaire!/ E un palc de ciocarlii!/ Multe flutura prin arbori. fie in teorie. intr-un moment hotarator. asa cum vor constata oamenii secolului XX. Prima cerinta. este totusi cel mai mare poet roman./ Si ca o naluca. din acest punct de vedere. este daunator./ Viteii pazea-/ isi lua de furca/ Si ca o haiduca. subliniaza criticul in continuare. cele mai bine folosite fiind in cantecele de factura populara: "Oltule. cu solaritate si abundenta de aer curat./ Azi patimesc. cu o gandire geometrica.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful