O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867 Prima iesire a lui Titu Maiorescu in campul criticii literare sta

totusi sub semnul comprehensiunii. inainte de a nega, de a inlatura cu bine stiuta vehementa (a se vedea "in laturi!", 1886), criticul explica, ofera, din stiinta sa estetica, nutrita la filozofia germana, invatatura si altora, creatorilor de frumos. Stabileste, prin urmare, limitele inalte pe care trebuie sa le atinga o opera literara, ilustrandu-le cu exemple din creatia anterioara, din Ienachita Vacarescu, Grigore Alexandrescu, Andrei Muresanu, Dimitrie Bolintineanu, Vasile Alecsandri, negand, de cele mai multe ori, prin omisiune. De altfel, dupa cum mentioneaza criticul in prefata de la editia intai, "O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867" se dezvolta in paralel cu intentia societatii Junimea de a alcatui o antologie poetica romaneasca, neimplinita insa, fiindca "din miile de poezii cetite, societatea nu a putut alege un numar suficient pentru a compune un volum", "dintr-o colectiune de poezii frumoase" iesind "o critica de poezii rele". Cand si cand insa criticul coboara in "aceasta infirmerie a literaturii romane" pentru a ilustra modul cum nu trebuie sa se scrie poezie, in acest fel, Titu Maiorescu este primul mare critic; din literatura romana care face delimitarile si ierarhizarile necesare in domeniul estetic. Daca Mihail Kogalniceanu promova romantismul ca modus vivendi pentru scriitorul roman, influentat indeosebi de romanticii francezi, incercand sa elimine "productiile fara valoare", Titu Maiorescu elaboreaza teoria formelor fara fond si a inaltarii impersonale prin arta, criterii care, declarate sau nu, il vor conduce in intreaga activitate critica. O poezie nereusita este, de fapt, o "forma fara fond", pe care criticul o respinge fara clementa. "O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867" este o lectie de estetica aplicata pe text, o perfecta ilustrare a teoriilor kantiene si hegeliene (Hegel, "Despre arta si poezie") asupra continutului si rolului artei in raportul dintre om si lumea inconjuratoare. Ca orice ana, obiectul poeziei are o substanta materiala si una metafizica, ideala, cele doua parti avand o functie conativa de intelegere a intregului, de luminare a nepatrunsului existential. De aceea, nu orice poezie poate purta acest titlu si nu toate scrierile sunt opere literare. Acestea trebuie sa urmeze o anumita "inaltare", sa patrunda spatiul metafizic, sa se desparta de comun si de ordinar, de filozofia neproductiva, sa descifreze "noi cai", fara a le elimina misterul. "Conditiunea materiala a poeziei" este prima parte a studiului maiorescian si defineste substanta materiala a versurilor, a poeziei in general. Poezia si frumosul sunt doua categorii ce nu pot fi despartite una de cealalta. Materia poeziei se defineste in modul acesta ca esenta, proiectata in imagini percepute de poet si transpuse in forme palpabile, facand ca opera sa fie receptata si inteleasa de lector. Prima dintre conditiunile materiale cere ca poezia "sa destepte prin cuvintele ei imagini sensibile in fantazia auditorului". Unele cuvinte isi pot pierde insa valoarea semantica expresiva si se impune ca ele sa fie evitate; astfel, cuvantul eminent provine din lat. eminens (din mensa, insemnand "inaltare"), dar cuvantul s-a degradat, spune Titu Maiorescu, notiunea devenind, prin repetata folosire, una banala, prozaica, numind, fara expresivitate poetica, un om inzestrat, avand capacitati intelectuale deosebite. Acest mijloc reprezinta deci alegerea cuvantului celui mai putin abstract, care nu si-a pierdut nota de sensibilitate. Exemplele sunt date din versurile lui Schiller, "Moartea lui Wallenstein": "Palaria/ De amiral mi-ai smuls-o de pe cap", sau din Andrei Muresanu: "N-ajunge iataganul barbarei semilune". Shakespeare foloseste in "Macbeth" cuvinte putin abstracte: "Sa pot rasturna cu viteaza mea limba/ Orce te-ar putea departa de la cercul de aur", "cercul de aur" fiind o metafora pentru coroana regala la care aspira Macbeth. Al doilea mijloc este alegerea potrivita a "epitetelor ornante", sugestive, apte de a starni in mintea cititorului imagini puternice. Exemplul dat este tot din "Macbeth", episodul cand Banquo vorbeste cu vrajitoarele: "Se vede ca intelegeti,/ Caci fiecare pune degetul ciuntit/ Pe zbarcitele buze", sau o secventa din poezia "Groza", de Vasile Alecsandri: "Galben ca faclia de galbena ceara". in al treilea rand, personificarile dau, de asemenea, forta expresiva unui tablou: "Sageata zboara cu voluptate pentru a gusta carnea inimica" (Homer), sau "Sacrilegiul omor a calcat sfantul templu/ Al regelui, furand viata din altar" (spusele lui Lady Macbeth, din "Macbeth", de Shakespeare). Comparatia, metafora, tropul in genere sunt alte figuri de stil ce pot sensibiliza imaginatia cititorului. Versurile lui Heine sunt simple, dar ele dau o imagine completa asupra intregului, a spatiului virtual poetic: "Ca un rege e pastorul,/ Tron e dealul inverzit,/ Iar coroana e deasupra-i/ Soarele cel stralucit". La Bolintineanu, spatiul nocturn devine luminat de astrul selenar: "Ca un glob de aur luna stralucea". Maiorescu se pronunta insa impotriva comparatiilor facile, produse ale mintilor neluminate ale poetilor, astfel de imagini poetice banalizand lumea: "Toate amantele poetilor nostri sunt ca o floricica sau ca o steluta sau ca amandoua in acelasi timp (lucru mai greu de inchipuit), toti printii, toate aniversarele, toate «zilele marite» sunt ca o stea mare si toate impresiile poetice se desteapta cand canta filomela". Caracterul antiscolastic al observatiilor lui Titu Maiorescu, reactia contra vulgarizarii lumii in general si a compunerii scolaresti, alcatuite in mod unilateral din floricele si filomele, arata

si niciodata o cugetare exclusiv intelectuala sau care se tine de taramul stiintific. Mihai Eminescu.o deschidere spre sferele inalte ale artei. ci trebuie sa transceanda granitele realului.. introduce in poeziile sale o teorie dincolo de limitele actuale ale teoriei relativitatii: zborul Luceafarului nu se supune nici uneia din legile cunoscute./ Viteii pazea-/ isi lua de furca/ Si ca o haiduca. cu nota de expresivitate necesara. cel mai adesea subiectiv. poezia nu poate fi socotita plictisitoare. fie in teorie. . Contrastul poate fi evident in poezii ale lui Goethe. in locul unde salasluieste Demiurgul. epoca marilor clasici. contrastele sunt binevenite in cazul poeziei. Cu toate aceste limite. uneori prea marcant subliniate de urmasi. neexistenta insa la poetii domestici. Poezia nu trebuie sa contina asadar. Abundenta de idei este o conditie sine qua non de realizare abstracta a universurilor ideale./ Veni o albina. Exagerarea gandirii. pare sa le modifice./ Azi patimesc./ Sa trec cu picioarele. "une noble inutilite": "ideea sau obiectul exprimat prin poezie este totdeauna un simtamant sau o pasiune. Oltetule!/ Seca-t-ar paraiele. asa cum vor constata oamenii secolului XX. rau blestemat./ in tufis torcea". referiri la prozaicele ocupatii cotidiene. care.. Prima cerinta./ Ce vii asa turburat?/ Ce te repezi ca un zmeu/ Si-mi opresti pe Nitul meu!". este ceruta de construirea nemonotona a universului poetic. ce vajaire!/ E un palc de ciocarlii!/ Multe flutura prin arbori./ Gusta din el:/ Sa stii ca natura/ Cand i-a creat/ Pentru olalta/ I-a destinat"./ Si ca o naluca. Opozitiile prezent-trecut-viitor ale vietii umane nu fac decat sa accentueze caracterul artistic: "Ieri eram plin de amor./ insa cea mai cantareata/ S-a ascuns in pieptul meu". imaginile sunt la fel de banale ca lumea inconjuratoare. neremarcat de Titu Maiorescu. meritele criticului nu pot fi puse la indoiala. "Cantec spaniol"). o metoda de largire a orizonturilor./ Alte zboara pe campii. este daunator. fie in aplicare practica". este totusi cel mai mare poet roman./ Cand veseli toti ne-am strans?/ Eu dupa ochii tai cunosc:/ Desigur tu ai plans". Vulgarizarea este evidenta in versurile unde se canta despre "Costica" si "Liza": "Doamne. Culminarea finala mareste amplitudinea poeziei. Nu toate diminutivele sunt insa binevenite. exprimand un adevar artistic. iar timpul nu se mareste si nu se micsoreaza relativist. A doua parte a articolului defineste "Conditiunea ideala a poeziei". in mod explicit. o face sa oscileze mai puternic: ca exemple pentru alergarea tumultuoasa a structurii poetice sunt date "Erlkonig" a lui Goethe sau strofe din "Uhland": "Ce zburat. subliniaza criticul in continuare. de pilda de catre George Calinescu ("Estetica poetica a lui Maiorescu este hotarat rudimentara. in clasarea operelor cu adevarat valoroase si dispensarea de cele fara valoare./ Maine-o sa mor:/ Totusi gandesc/ Astazi si maine/ La ieri cu dor" (Lessing. ci pare sa se contraga in nimicul originar din care a aparut. Maiorescu face o munca de pionier in critica literara. "o dezvoltare grabnica si crescanda spre o culminare finala sau spre o catastrofa". ca "produs de lux al vietei intelectuale". cu solaritate si abundenta de aer curat. exacta. Versurile banale apartin astfel acelui limitativ orizont ontologic. amice. Imaginea prezentata mai sus poate fi asociata cu aceea a unui paradis vegetal terestru.// Oltule. implicand o cadere in desuetitudine: c est du style de femme de chambre. Ca urmare. De altfel toate ideile temeinice ale criticei noastre ca si toate platitudinile vin de la Maiorescu"). Comparatiile din acest text nu sunt juste. sublim prin lipsa de imaginatie: "Sus la Petricica/ Cand mergea fetica/ Si sta ziulica./ Sa creasca dudaiele." Stilul aducerii in poezie a "femeii de camera".// Una sus la cer se urca/ Pe scara cantului sau. intr-un moment hotarator. esti mahnit. nu exprima nimic in acest context. Citatul lui Voltaire: "Le secret d etre ennuyeux c est de touf dire" pare a fi aplicabil cel mai bine in cazul lui Goethe: "De sub pamant/ Un ghiocel/ De-abia iesise/ Tinerel. Un exemplu. au o mai mica disponibilitate expresiva si artistica. din acest punct de vedere. nu transcend realitatea. cele mai bine folosite fiind in cantecele de factura populara: "Oltule. "Mangaiere in lacrimi" de pilda: "De ce. a existentei mai multor idei. Oamenii pozitivisti. "repaosul inteligentei" si ea trebuie sa respecte trei cerinte: "o mai mare repejune a miscarii ideilor". cat e de frumoasa/ Lizisoara mea!/ Si cat e de dragastoasa/ Cand ma uit la ea. va conchide Titu Maiorescu. poezia trebuind sa fie scurta si densa. vegetale. cu o gandire geometrica. Poezia este. pregatind terenul pentru una dintre cele mai fertile perioade creatoare din literatura romana. "o exagerare sau cel putin o marire si o noua privire a obiectelor sub impresiunea simtamantului si a pasiunii".

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful