De demult

de Octavian Goga

Introducere
„De demult...” este una dintre poeziile cu temă patriotică ce îi aparțin poetului
Octavian Goga. Publicată pentru prima dată în anul 1905, în volumul scriitorului,
intitulat „Poezii”, opera de față îmbină romantismul târziu cu elemente clasice.
Această creație ilustrează perspectiva lui Goga asupra destinului dureros al
poporului său.

Semnificaţia titlului
Titlul poeziei („De demult...”) sugerează nu numai referirile la un timp trecut și
îndepărtat al istoriei poporului român, ci și la faptul că este vorba despre un popor
cu istorie lungă și tradiții vechi. Vremurile la care se face referire în opera de față
sunt cele ale apartenenței Transilvaniei la Imperiul Austro-Ungar, când țăranii
ardeleni se aflau sub dominația administrației maghiare. Referitor la țăranii acestor
vremuri, Octavian Goga a declarat: „Eu am văzut în ţăran un om chinuit al
pământului; n-am putut să-l văd în acea atmosferă în care l-a văzut Alecsandri în
pastelurile sale şi nici n-am putut să-l văd încadrat în acea lumină de veselie a lui
Coşbuc”.

Tema
Tema operei este relația eului liric cu neamul său, față de care simte că are o
puternică datorie și o menire vizionară. Acesta se prezintă pe sine în chipul celor
patru juzi (personalități oficiale însărcinate cu atribuții judecătorești și
administrative), apărători ai țăranilor ardeleni, purtători ai unui destin tragic, fără
speranță sau perspective de îmbunătățire a situației precare în care se aflau.

Limbajul artistic
Poezia „De demult...” se caracterizează printr-o expresivitate deosebită, realizată cu
ajutorul modurilor și al timpurilor verbale, care dau impresia de dinamism. În
primul rând, remarcăm prezentul gnomic, care oferă impresia atemporalității,
sugerând eternizarea rolului preoților și al împuterniciților satelor („s-aud”, „ard”,
„se-nchină”, „nu ştim”, „luminează”, „sărută”, „pleacă”). În al doilea rând, avem
de-a face cu timpul trecut al verbelor („aveam”, „eram”, „a sfărâmat”, „au
prăpădit”), care sugerează oprimarea socială a vremurilor trecute.
[...]
Registrul stilistic este popular, tipic curentului literar romantic, amintind de vremuri
trecute. Limbajul este presărat cu termeni populari și regionalisme: „strungă”,
„peana nouă”, „juzi”, „toiagul”, „jitar”, „pecete”, „nemângâiete”, „plânsoare”.

Semnificația versurilor
Din punct de vedere compozițional, poezia este împărțită în şaptesprezece strofe a
câte două versuri fiecare (distihuri). La rândul lor, acestea sunt organizate în patru
secvenţe lirice, pe parcursul cărora lirismul obiectiv se îmbină cu cel subiectiv, iar
personajele reprezintă „măşti” ale eului liric.
Prima secvență este formată din primele două strofe și este menită să introducă
cititorul în atmosfera operei. Aceasta este una încărcată de mister, idee sugerată atât
de prezența nopții („Tot mai rar s-aud în noapte”), cât și de cea a celor „patru inși”,
adunați în casa preotului, la lumina lumânării. Misiunea lor este aceea de a fi
reprezentanții clasei țărănești în fața Împăratului Austro-Ungar, în scopul de a le
îmbunătăți acestora condițiile de trai.
[...]
Ultima secvență (cea de-a treia) îi surprinde pe autorii memoriului stând „treji de
gânduri grele”. Speranța schimbării le „luminează feţele nemângâiete” în momentul
în care preotul pune pecetea pe scrisoare. Urmează ritualul împăturirii „în năframă”
a documentului, realizat de către preotul Istrate, emoționat și plin de nădejde,
copleșit de semnificația momentului trăit alături de cei patru semnatari.

Elemente de versificație
Poezia este formată din șaptesprezece distihuri cu versuri lungi, care au măsura de
șaisprezece silabe, și cu rimă împerecheată. Ritmul este trohaic, sugerând
posibilitatea nutririi speranței cum că țăranii români vor avea parte de o existență
mai pașnică, precum și de eliberarea de sub stăpânirea maghiară din zona
Ardealului.

Concluzie
În concluzie, poezia „De demult...” reprezintă perspectiva lui Octavian Goga asupra
luptei românilor pentru eliberarea de sub dominația maghiară în Ardeal, în vremea
Imperiului Austro-Ungar. Eul liric ia asupra lui responsabilitatea reprezentării
țăranilor, atribuindu-și o misiune de tip mesianic. Astfel, acesta devine un luptător
pentru eliberarea socială și națională a țăranilor ardeleni, al căror destin a fost
dureros și nedrept.