Luceafarul-Mihai Eminescu-

ROMANTISMUL
Mihai Eminescu este considerat geniul poeziei romanesti fiind promovat in
revista ,,Convorbirii Literare de cenaclul Junimea . Opera sa literara
relativ scurta abordeaza toate genurile literare insa liricul isi dovedeste
pereniteatea fiind considerat inegalabil.

Imaginarul poetic eminescian este unul amplu, cuprinzator si original care

imbina teme romantice cu elemente autohtone :iubirea, natura , folclorul,
trecerea timpului, conditia omului de geniu in raport cu omul de rand,
istoria,cosmogonia ,dar si ca motive ca : locul , teiul, somnul, visul, noaptea,
demiurgul, ingerul si demonul.

Luceafarul este un poem alegoric romantic , filosofic. Specie a poeziei

epice, de intindere relativ mare, cu caracter eroic , filosofic, istoric, mitologic,
legendar, alegoric deoarece personajele, povestea si relatiile sunt transmise
printr-o suita de metafore, personificarii si simboluri datorita acestei procedeu
stilistic. Poemul apartine romantismului, curent literar care promoveaza
fantezia creatoare , cultivarea melancoliei , preferinta pentru antiteza, preferinta
pentru cadrul natural, manifestarea originalitati si a sinceritati sufletesi,
personaje si destine exceptionale in situatii exceptionale.

Poemul ,,Luceafarul este publicat in 1883 in revista ,, Convorbiri

Literare avand ca sursa de inspiratie: factura populara pornita de la
germanul Kunisch de la basmul ,, Fata din gradina de aur. A doua sursa de
inspiratie este de natura filozofica ,Eminescu imbinand conceptia lui
Schopenhauer potrivit careia omul comun si omul de geniu sunt diametrel opusi ,
dar si teoria Rig-Veda cum ca cerul si pamantul se afla la originea lumii si ca
Hiperion este fiul cerului.

Titlul poemului are doua acceptiuni, in sens denotativ este numele dat unei
stele stralucitoare , iar in sens conotativ el este un simbol al unicitati si al
superioritatii intruchipand geniul.

Tema poemului este o profunda meditatie asupra conditiei omului de geniu in

raport cu doua experiente : cunoasterea si iubirea.

Poezia a cunoscut cinci cariante de creatie, finalizandu-se cea care continea

nouazeci si opt de catrene , ea reprezinta perfectiunea formei si a fondului de
idei.

Poemul prezinta un lirism al mastilor, personajele sunt considerate drept

,,voci sau masti ale poetului, eul liric se proiecteaza in diferite ipostaze lirice,
corespunzatoare propriilor contradictii. Poetul se proiecteaza nu numai sub chipul
lui Hyperion , geniul, ci sub chipul lui Catalin, care reprezinta aspectul teluric al
barbatului, sau al Demiurgului si chiar sub chipul Catalinei, muritoarea care
tanjeste spre absolut.
 Din punct de vedere structural poemul ,,Luceafarul se imparte in patru
tablouri si pe doua planuri. Primul plan uman-terestru si al doilea plan
universal-cosmic astfel primul si al patrulea tablou sunt o imbinare a planurilor.
Al doilea tablou apartine planului uman-terestru si al treilea tablou apartine
planului universal cosmic.

Primul tablou imbina armonios cele doua planuri uman-terestru si universal-

cosmic.

Incipitul debuteaza cu o formula specifica basmului ,, a fost o data ca-n povesti a

fost ca niciodata cu scopul de-a introduce cititorul in lumea imaginatiei , dar si
pentru a pastra un timp neprecizat, unic. Acelasi caracter unic il are si fata de
imparat caracterizat prin superlativul ,, o prea frumoasa fata , dar si de
descendenta nobila ,, din rude mari imparatesti fiind comparata cu Fecioara si
cu luna sublinind superioritatea ei in planul terestru. Ea este surprinasa intr-o
stare onirica , conturand o aspiratie inalta catre Luceafar. Povestea lor de
dragoste se incheaga prin contemplatie,intr-o atmosfera melancolica , de visare.
Diferenta dintre cele doua entitati se observa inca de la inceput ,deriva din
dorinta fetei de al vedea pe Luceafar in fiecare seara , pe cand ritualul eroic al
Luceafarului deriva din nevoia de cunoastere.

Mitul ,,Sburatorului este prezent prin intermediul visului, singurul spatiu

in care cei doi se pot intalni si pot comunica. Aceasta o urmeaza pe fata in odaie
profacandu-i primii fiori ai dragostei. In aceasta parte fata ii odreseaza
Luceafarului doua chemari izvorate din dorinta de-a comunica cu cel de care s-a
indragostit.

Prima chemare onirica este urmata de implicara rugamintii ,, cobori in jos,

luceafar bland,/Alunecand pe-o raza. Luceafarul intrupandu-se din,, cer si
noapte precum Neptun, sintetizeaza doua lumii antitetice ,, par de aur, ,,umbra
fetei. Raspunsul acestuia denota sobrietate si afectiune, imploran-o pe fata sa
paraseasca lumea muritoate.

Desi este fermecata de ipostaza angelica a luceafarului, fata constientizeaza

incompatibilitatea dintre ei si il refuza categoric. A doua chemare onirica
determina o noua metamorfozare a Luceafarului , de data aceasta nascut din
,,soare si noapte apare in ipostaza domonului, este gata sa o ridice pe fata la
rangul de mirasa a sa.

Suferinta fetei este un chin resimtit organic , ea nu este pregatita sa

paraseasca sfera limitata si neintelegand conditia superioara a geniului ii cere
acestuia sa indeplineasca sacrificiul suprem in numele iubirii,, daca vrei cu
crezamant sa te-ndragesc pe tine, tu te coboara pe pamant,/fii muritor ca mine.
 Luceafarul isi dovedeste superioritatea si este gata sa accepte sacrificiul
suprem in numele iubirii,, tu imi ceri chiar nemurirea mea in schimb pe-o sarutare
[...] ci voi sa ma dezlege.

Al doilea tablou prezinta o idila pastorala intre doua fiinte apartinand acelesi
lumi. Acest tablou apartine planului uman-terestru , iar fata se
individealizeaza prin nume , Catalina si Luceafarul este doar o aspiratie.

Numele indragostitilor, Catalin si Catalina este asemanator deoarece ei fac parte

din acelasi univers si sunt de aceeasi categorie. In imaginea cuplului este sugerat
mitul Androginului care intruchipeaza perfectiunea si motivul cuplului edenic,
refacand dragostea primordiala. Jocul dragostei ca ritual este ilustrat de gesturile
tandre pentru invatarea dragostei,, daca nu stii, ti-as arata / din bob in bob
amorul.

Superioritatea Luceafarului este constientizata de Catalina prin exprimarea

neputintei de-a patrunde in lumea superioare a acestuia ,, in veci ii voi iubi si in
veci va fi departe

Tabloul al treilea este dominat de planul universal-cosmic unde Luceafarul

devine Hyperion care semnifica ,,Mergatorul pe deasupra , iar fata ca simbol al
iubirii ideale este motivul calatoriei. Tabloul incepe cu zborul cosmic al
Luceafarului facandu-se referiri la ideea cosmogoniei si la geneza universului.

Calatoria lui Hyperion spre Demiurg simbolizeza drumul cunoasterii si reprezinta

meditatia asupra conditiei omului de geniu in raport cu oamenii obisnuiti. Acesta
sete de cunostere a geniului il determina pe Hyperion sa ceara dezlegarea de
numurire pentru a intelege tainele iubirii absolute ,,reia-mi al nemuririi nimb/ si
focul din privire si pentru toate da-mi in schimb o ora de iubire.

Demiurgul ii refuza lui Hyperion dorinta motivand prin idea ca omul este muritor,
iar el nu isi poate determina propriul destin doar bazandu-se pe noroc. Creatorul
suprem il supune pe Hyperion unei reinitieri oferindu-i trei ipostaza: ipostaza
creatorului prin logos, ipostaza orfeica si ipostaza cezarului, conditia de
conducator . Ultimul argument al Demiurgului este cel mai puternic, punand in
antiteza superioritatea lumii cosmice si superficialitatea lumii terestre,, vezi ce te
asteapta.

Al patrulea tablou imbina planul cosmic cu cel terestru , prezentandu-se idila

pamantenilor , ea traind din plin clipa fericirii, proiectata intr-un peisaj mitic
pentru a eterniza sentimentul de iubire.

Catalina ii adreseaza o ultima chemare luceafarului izvorata din dorinta de

ocrotire , dar invocatia nu se mai face in vis, aceata rugandu-l sa-i binecuvanteze
destinul . Raspunsul Luceafarului sugereaza profunda dezamagire provocata de
constientizarea superioritati si implicit de imposibilitatea de-a se implinii prin
iubire. Cea pentru care este dispus sa faca sacrificul suprem devine chip de lut,
reprezentand omul comun , inferior conditiei sale.
Ultima strafa este o cugetare trista a omului de geniu care pune in antiteza cele
doua sfere incompatibile : in timp ce existenta umana sta sub semnul norocului
de-o clipa , geniul isi atribuie eternitatea , dar este condamnat la singuratate,,
traind in cercul vostru stramt/ Norocul va petrece, / ci eu in lumea mea sa simt/
Nemuritor si rece.

In poemul Luceafarul limbajul artistic se remarca prin claritate si perfectiune in

imbinarea cuvintelor pentru obtinerea unor reprezentari inedite in imaginatia
cititotului ,,chip de let , ,,una intre sfintii, ,,din sanul vesnicului ieri. Eminescu
preferea expremarea simpla, populara deoarece confera un farmec aparte operei,
fiind completat insa de exprimarea savanta , a chiasmului,, si toti se nasc spre a
muri si mor a se naste.

Prozodia poemului sustine muzicalitatea alaturi de multiple aliteratii. Catrenele

au masura de sapte-opt silaba, ritm iambic, asonanta intre rima incrucisata si
alba.

In opinea mea , poemul ,,Luceafarulilustreaza drama omului de geniu in raport

cu fiinta mediocra, aspirand spre cunoastere absoluta, incapabil de a se implini
afectiv.