Particularități de construcție a unui personaj

dintr-un text aparținând lui Ion Luca

Caragiale / o comedie studiată

În piesa „O scrisoare pierdută”, scrisă de Ion Luca Caragiale și apărută în anul

1884, personajul principal este Zaharia Trahanache, un „prezident” al multor
comitete și comiții, unul dintre stâlpii locali ai partidului aflat la putere, alături de
Farfuridi și Brânzovenescu.

Statutul social al lui Trahanache se conturează încă din lista personajelor,

autorul prezentându-i imaginea de om politic cu experiență. Dorința de a-și proteja
statutul social de om politic respectabil îl determină să ia hotărâri care îi lezează
demnitatea masculină. Mai mult, statutul său social este recunoscut inclusiv de
Cațavencu, în ciuda faptului că acesta concurează împotriva lui în cursa electorală. În
ceea ce privește statutul lui psihologic, modul de a gândi a personajului este specific
omului politic cu experiență care își urmărește propriul scop, Trahanache mărturisind
că în viață trebuie să știi să acționezi „după enteres”. În plus, el trăiește conflicte pe
care, însă, le maschează în spatele unui calm imperturbabil. Statutul moral al
„prezidentului” este evidențiat mai ales de firea sa calmă în contrast cu agitația pe
care Tipătescu o manifestă, o trăsătură morală care-l ajută să iasă din impas, văzută
ca o cheie a succesului în politică, precum și de intuiția de care Zaharia Trahanache
dă dovadă în identificarea armei de contrașantaj.

Una din trăsăturile dominante ale lui Zaharia Trahanache este diplomația, o
trăsătură specifică oricărui om politic cu experiență. El consideră această trăsătură
cheia succesului în politică și un mod de abordare eficient în viață. O secvență
relevantă pentru caracterul diplomat al lui Trahanache este cea în care el discută cu
Tipătescu și își expune principiul de viață bazat pe diplomație: „Într-o soțietate fără
moral și fără prințip trebuie să ai și puțintică diplomație”. Astfel, el este ferm convins
că diplomația este o armă pe care o poate folosi în orice circumstanță pentru a
rezolva în mod onorabil eventualele probleme și dispute.

O altă secvență care ilustrează principiile diplomate ale lui Zaharia Trahanache
este cea din actul trei, scena întâi în care Farfuridi își susține discursul, dar
plictisește adunarea, Farfuridi ajungând să fie huiduit, iar Trahanache decide să ia
atitudine. Acesta găsește o strategie care evidențiază diplomația: „Stimabile, ...să
trecem la cestiune, ...mă rog, dacă mă iubești, fă-mi hatârul... dorința adunării,
stimabile (îl întoarce de umeri binișor cu fața spre adunare)”. În acest fel,
Trahanache îi apără demnitatea lui Farfuridi și în același timp grăbește procesul
pentru a anunța rezultatul alegerilor.

De asemenea, și elementele de compoziție și limbaj sunt relevante în

construcția lui Zaharia Trahanache, un prim element de compoziție constituindu-l
mijloacele de caracterizare. Prin caracterizare directă, Cațavencu își evidențiază
admirația și respectul față de Trahanache: „Țin la dumneata ca la capul județului
nostru”. Mai mult, autorul îl caracterizează tot în mod direct, prin comicul de nume:
prenumele Zaharia provine de la substantivul „zahăr”, făcându-se apel la expresia
„dus cu zăhărelul” ce sugerează falsa naivitate, mascată sub comoditatea lui
Trahanache de a recurge la mustrări din cauza adulterului soției sale deoarece
situația în care se află constituie un beneficiu pentru el. În plus, numele lui provine
de la substantivul „trahana” ce definește un aluat moale care poate fi ușor modelat
(în cazul „prezidentului”, el se modelează doar când vrea). Prin caracterizare
indirectă sunt scoase în evidență calmitatea și abilitatea personajului de a rezolva
situațiile limită, având experiență în politică.

Un alt element important în construcția personajului este limbajul. Trahanache

se exprimă extrem de confuz, limbajul lui fiind marcat mai ales de pronunții greșite
ale neologismelor din sfera limbajului politic („dipotat”, „endependent”), de abateri
de la normele literare, cum ar fi truismul „unde nu e moral, acolo e coruptie” și
tautologia „enteresul și iar enteresul”. Totuși, pentru a-și arăta „diplomația” față de
colegi și adversari, el folosește adresări precum „stimabile” și „onorabile”,
dovedindu-și aparentul respect față de aceștia.

Trahanache dă dovadă de abilitate și meticulozitate și reușește să își domine

oponenții, dar în același timp fiind naiv și desensibilizat, conștient sau nu, el însuși
devine un înșelat. Acesta, de dragul imaginii sale sociale, se dovedește a fi capabil să
facă orice pentru a-și păstra poziția în societate și în viața politică, inclusiv să admită
situația de adulter dintre amanții Tipătescu și Zoe.