Cadrul de

basm si
portretul
Eleve: Bordea Noemi
Bucur Flavia
Papa Cristiana
Pipernea Bianca
Țîrlea Alexandra
 1
Notaţi elementele ce recompun
cadrul de basm.
 Elementele de basm
Elementele de basm se regăsesc încă din prima strofă a poemului, acțiunea fiind plasată într-un
timp nedeterminat, ca și în basm „A fost odată ca-n poveşti, / A fost ca niciodată, / Din rude mari
împărăteşti, / O preafrumoasă fată.”. Cadrul de basm ales de poet nu este doar un procedeu artistic, ci
este conjugat cu visul, astfel constituind cadrul originar al poeziei în perspectiva eminesciană.
 
 Luceafărul i se arată fetei de împărat ca personaj de basm: „Şi ţine-n mână un toiag/
Încununat cu trestii./ Părea un tânăr voievod/ Cu păr de aur moale”. Toiagul încununat cu trestii, e
un semn al regalităţii, asemănător cu cel al fetei „Din rude mari împărăteşti”. Înfăţişarea sub care
tânărul i se arată Cătălinei e asemenea basmelor cu prinţi şi prinţese. Invitaţia pe care i-o face
fetei de împărat, aceea de a-l urma în lumea lui, ţine de acelaşi fond de basm: „Acolo-n palate de
mărgean/ Te-oi duce veacuri multe, / Şi toată lumea-n ocean/ De tine o s-asculte.”.
Ca în orice basm, exista și o probă de curaj, însă ea nu e una clasică, deoarece nu mai apare sub
forma luptei pe viaţă şi pe moarte. În poem, proba de curaj apare în decizia Luceafărului de a-şi lua
viața pe cont propriu – renunţarea la nemurire: „Da, mă voi naşte din păcat, / Primind o altă lege; /
Cu vecinicia sunt legat, / Ci voi să mă dezlege.” Proba coincide cu dialogul astrului, cu Părintele
suprem, care e rugat să-i ia „al nemuririi nimb” în schimbul unei ore de iubire, adică al posibilităţii
de a fi protagonistul unei poveşti ce urmează să se înfiripe.
 
 2
Comentaţi semnificaţiile
simbolice ale cadrului originar
al poemului.
 Semnificaţiile simbolice
"Luceafărul” este cea mai de seamă plăsmuire poetică eminesciană, este o sinteză a creației
eminesciene (aici se îmbină și se sincronizează perfect teme și motive specifice creației
eminesciene: geniul, nemurirea, zburătorul, aspirația spre absolut, natura, viziunea cosmică,
filosofia și inspirația folclorică). Tudor Vianu afirmă că „Poetul culege din întreaga sa operă
germenii mai importanți de inspirație autentică și îi concentrează într-o singură mare
viziune.”      
  „Luceafărul” începe cu „a fost odată” – simbolul devenirii vagi a începutului poveştii
poporului român. Eminescu insistă pe dimensiunea temporală ca un răspuns la fixarea spaţiului
românesc „pe-un picior de plai, pe-o gură de rai” – într-un alt simbol şi mit al poporului
român.     
 Semnificațiile amintite ale poemului își au izvorul în diversitatea de teme si motive
întâlnite în opera, în afara temei principale - menirea și locul geniului în lume.
Astfel, se întâlnește mai întâi tema spațiului, care ilustrează relația dintre spațiul terestru
si cel cosmic, apoi tema timpului, atât a celui individualizat, cât și a celui universal, cu atributele
lor, unul limitat și ireversibil, altul nesfârșit și incomensurabil.
Opoziția dintre cele două timpuri impune antiteza dintre  condiția efemeră a omului, pe de-
o parte, și entitățile eterne, pe de altă parte. Nu putea lipsi tema naturii, ilustrată printr-o
diversitate de motive tipic romantice luna, noaptea, Luceafărul, cerul, stelele, zborul
intergalactic, geneza.
Ultimele trei motive se subordonează însă și temei creației divine,demiurgice, atâta vreme
cât sunt prezente ideea nașterii și stingerii universului, cea a universalității timpului și a spațiului
cosmic și cea a condiției omului de geniu, care aparține acestor determinări universale. Una
dintre temele centrale ale poemului este tema iubirii, atât în forma ei ideală, care presupune ideea
de absolut, cât și în cea obișnuită, care se împlinește printr-un joc al dragostei văzut ca ritual.
 3
Fata de împărat este, în poem, o
prezenţă unică. Selectează versurile
care demonstrează acest fapt.
 "Şi era una la părinţi
Şi mândră ’n toate cele,
Cum e Fecioara între sfinţi
Şi luna între stele."

—Luceafărul
 4
Cum îl cucereşte
fata pe Luceafăr?
Cucerirea Luceafărului de către fata de împărat

Cătălina îl invocă pe Luceafăr să-i apară în vis, întâlnirea lor desfășurându-se pe planul
imaginarului, Luceafărul luându-și o înfățișare umană. Prima lui apariție, de „tânar voievod
cu păr de aur moale” este o apariție angelică, care produce uimire în sufletul fetei.
Fata de împărat îl cucerește pe Luceafăr prin frumusețea ei care este exprimată cu
ajutorul comparației „Cum e fecioara între sfinți/Și luna între stele”, precum și a epitetului
„preafrumoasă”, „o preafrumoasă fată”. Catălina ieșea în fiecare seară la fereastră uitându-se
la Luceafăr, acesta fiind cucerit de senzualitatea fetei, îndrăgostindu-se de întreaga ei ființă
„El iar, privind de săptămâni/,Îi cade draga fată; Visând ale ei tâmple/De dorul lui și inima/Și
sufletu-i se împle”.
 5
Observaţi că portretul fetei este
construit pe alternanţa a două timpuri
verbale. Care sunt acestea şi ce relaţii
se pot stabili între ele?
 Portretul fetei de împărat
Alternarea timpurilor
verbale
În portretul fetei de împărat identificăm verbe la modul indicativ, atât la timpul trecut, perfect compus („a fost”)
și imperfect („era”), cât și la timpul prezent („e”). De asemenea, identificăm și verbe la modul conjunctiv, timpul
prezent („să vin”, „să privesc” etc.). Modul indicativ intră în opoziție cu modul conjunctiv, făcându-se astfel distincția
dintre real și ireal, dintre cert și posibil.
În textul liric, modul conjunctiv reprezintă deseori marca textuală a unui plan al imaginarului având rolul de a
semnaliza trecerea de la dimensiunea reală la cea ideală.
Timpul prezent dă impresia că acţiunea se desfăşoară sub ochii receptorului, creând impresia de autenticitate
şi exactitate. („Cum e Fecioara între sfinți/ Și luna între stele”). Din asemănarea fetei de împărat cu Fecioara Maria
reiese puritatea acesteia, autenticitatea, frumusețea exterioară și interioară, sufletul ei curat.
Prezentul liric exprimă intensitatea trăirii într-o durată concentrată, valorizează clipa prezentului, în contrast cu trecutul
sau cu viitorul. De asemenea, trasează axa temporală a desfăşurării acţiunii până la infinit.
 Timpul imperfect este timpul propriu literaturii de amintiri, al aceluia care înfăţisează o succesiune de evenimente
ale trecutului. Timpul narativ descriptiv conferă descrierii un caracter dinamic în opoziție cu utilizarea timpului prezent.
Este un timp care prelungește durata acțiunii pe axa temporală la infinit.
Timpul perfect compus înscrie evenimentele narate într-o durată trecută El poate avea rol de evocare. Poate da
impresia că apropie acţiunea de momentul vorbirii, ceea ce măreşte emoţia Creează impresia unei afectivităţi mai puternice.
Totodată, prin înlănţuirea verbelor la timpul perfect compus se creează iluzia unei derulări cinematografice, dinamice.
● Evidenţiază alternarea planurilor real cu cel al dorinţei. Se creează impresia unui joc al destinului.
Alternarea timpurilor verbale are rolul de a delimita planul real, în care dragostea dintre fata de împărat, ființa
telurică și Luceafăr, personaj al celestului este imposibilă. Povestea de iubire a celor doi se petrece în vis, lumea în care
totul devine posibil. De la folosirea timpului perfect compus în primul vers, ce reprezintă formula incipitului unui basm
popular („A fost odată ca-n povești...”), se continuă povestirea, identificând verbul la timpul imperfect, „era”, apoi
prezentul, „e”. Astfel, povestea de dragoste a celor doi pare că a început dintr-un timp îndepărtat și se întinde până în
prezent. Ne amintim finalul basmului popular: „Și a ținut veselia ani întregi, și acum mai ține încă.”
 Luceafărul
de Mihai
Ea îl privea cu un surâs,
A fost odată ca-n povești,
A fost ca niciodată,
Din rude mari împărătești,
O prea frumoasă fată.
Și era una la părinți
Și mândră-n toate cele,
Cum e Fecioara între sfinți
Și luna între stele.
Din umbra falnicelor bolți
Ea pasul și-l îndreaptă
Lângă fereastră, unde-n colț
Luceafărul așteaptă.
Eminescu
El tremura-n oglindă,
Căci o urma adânc în vis
De suflet să se prindă.
.
.
.
Ca în cămara ta să vin,
Să te privesc de-aproape,
Am coborât cu-al meu senin
Și m-am născut din ape.
O, vin'! odorul meu nespus,
Și lumea ta o lasă;
Eu sunt luceafărul de sus,
Iar tu să-mi fii mireasă.
 Mulțumim pentru
atenție!