Luceafarul

de Mihai Eminescu

Tabloul I

1. In opera „Luceafarul” putem intalni diferite elemente specifice basmului. Prin formula
de incipit, specifică basmelor, Eminescu plasează acţiunea într-un illo tempore,
punând accent pe frumuseţea ieşită din comun a fetei de împărat: „A fost odată ca-n
poveşti, / A fost ca niciodată, / Din rude mari împărăteşti, / O preafrumoasă fată. // Şi
era una la părinţi/ Şi mândră-n toate cele, / Cum e Fecioara între sfinţi/ Şi luna între
stele.” Unicitatea fetei de imparat este pusa in evidenta- o preafrumoasă fată –, ca şi cu
ajutorul unei comparaţii ample, cu termeni din lumea astrală şi biblică: „Cum e
Fecioara între sfinţi/ Şi luna între stele.” Insemne ale regalitatii apar atat in planul
terestru al fetei, cat si in cel celest al mandrului tanar („Din rude mari împărăteşti”,
toiagul încununat cu trestii).

2. Fata de imparat este personajul principal si individual din poemul filozofic “Luceafarul”. Inca
din prima strofa a poemului, poetul realizeza portretul fetei. In versul “Din rude mari
imparatesti” este evidentiata originea imparateasca a fetei. De asemenea, prin superlativul
absolut de factura populara “o prea frumoasa fata”, scoate si exprima perfectiunea frumusetii
fizice. Totodata versul “si era una la parinti” scoate in evidenta unicitatea terestra. Fata de
imparat reprezinta pamantul insusi, iar comparatiile: “Si mandra in toate cele/Cum e fecioara
intre sfinti /Si luna intre stele” propun o posibila dualitate: puritate si predispozitie spre
inaltimi astrale, dar in acelasi timp ii confirma unicitatea. Fata nu e o fiinta obisnuita, e un
personaj feminin de o frumusete desavarsita cu o multitudine de calitati. Ea este o fire
romantica si visatoare. Aceasta tinde spre perfesctiune, iubeste o fiinta superioara, dorind sa se
atodepaseasca. La sfarsitul partii intai a poemului fata de imparat dobandeste un nume,
Catalina, ea devenind o pamanteana ca oricare alta.

3. Ea este indragostita de astrul ceresc a carui iubire ii e impartasita. Insa iubirea dintre cei doi e
imposibila, ei apartinand unor lumi diferite. De aceea ei nu pot comunica decat in vis.
Îndrăgostită, Cătălina are nostalgia astrului iubirii şi-i adresează pentru a treia oară chemarea,
dar de această dată Luceafărul semnifică steaua norocului: „Cobori în jos, luceafăr blând,/
Alunecând pe-o rază,/ Pătrunde-n codru şi în gând,/ Norocu-mi luminează!".

4. Hyperion este simbolul omului de geniu, caracterizat prin inteligenta (ratiunea pura),
obiectivitate, capacitatea de a se sacrifica pentru atingerea unui ideal, aspirand permanent la
cunoastere, dar incapabil de a fi fericit sau de a ferici pe cineva. in primul tablou al poemului,
Luceafarul, la chemarea fetei de imparat, se arunca din cer in mare si, luand chipul unui
mandru tanar", a carui infatisare aduce cu cea a unui mandru voievod" - cu parul de aur, cu
ochi scanteietori, purtand un giulgiu vanat pe umerii goi si un toiag incununat cu trestii -, o
invita in palatele lui de margean, din adancul oceanului. Fata de imparat refuza insa invitatia
Luceafarului, socotindu-i frumos, cum „numa-n vis/Un inger se arata", dar „strain la vorba si
 la port, lucind fara de viata". Peste catva timp, in vis, fata il cheama din nou, iar Luceafarul
apare, de aceasta data, intrupat din vaile haosului, invesmantat intr-un giulgiu negru si purtand
pe vitele-i"negre de par o coroana ce pare ca arde. Tatal Luceafarului este de aceasta data
Soarele, iar Noaptea ii este mama.

5. De teama eternitatii, de teama necunoscutului. Cei doi nu erau la fel , unul era "stea
nemuritoare",cealalta era un om in carne si oase , cu slabiciuni, cu emotii cu regrete ,cu tot
ceea ce-nseamna viata muritorului de rand. "Strain la vorba si la port / Lucesti fara de viata/
Caci eu sunt vie/Tu esti mort / Si ochiul tau ma-ngheata." Luceafarul ramane un ideal care nu
se va putea materializa intr-o dragoste lumeasca.

6. PLANUL CELEST: sorele ,luna,stelele,luceafarul

PLANUL TERESTRU: pamantul,marea,casa,fereastra ,corabii

7. Apa este precum cerul nesfârșit, o imensitate albastra , asemenea cerului din care se naște
Luceafarul. La fel cum apa se rotește in cercuri , inițial cercuri care cresc, așa și Luceafărul ,
se mărește și strălucește din ce in ce mai tare, in acea imensitate albastra.

8. Sacrificiul Luceafarului este absurd deoarece acesta se lasa convins de instabilitatea

emotionala a omului de rand. Insa, gestul de a renunta la conditia sa de nemuritor da dovada
de o dragoste nemarginita fata de fata de imparat.

9. Antiteza din primul tablou se realizeaza intre palnul terestru si cel cosmic, conditia omului
comun si conditia omului de geniu, realizandu-se o retea de opzitie cum ar fi: eternitae-
moarte; temporalitate-viata ; masculin-feminin; terestru-cosmic ;concret-direct ; aproape-
departe; vis-realitate.