Luceafarul

Mihai Eminescu
 Aparitie
„Luceafărul” este una dintre cele mai celebre poezii ale lui
Mihai Eminescu, începută încă din 1873, dar scrisă și finisată de-a lungul
multor ani până la publicarea sa în aprilie 1883 în Almanahul societății
studențești România Jună din Viena. După publicarea la Viena, poemul a
fost reluat apoi în același an în revista Convorbiri literare și în final în
volumul princeps intitulat „Poesii” sub îngrijirea lui Titu Maiorescu,
publicat în anul 1884.

 Academia Recordurilor Mondiale (World Records Academy) a anunțat

în ianuarie 2009 că „Luceafărul” este cel mai lung poem de dragoste scris
vreodată.
 Schema epică rezultă din
prelucrarea unui basm popular cules
din Muntenia de germanul Richard
Kunish, Fata din grădina de aur
( Das Madchen im goldenen
Garten) ,și publicat în anul 1861.
 Titlul
Luceafărul poate fi ființa singuratică și
nefericită,opusă omului comun,geniul în
starea sa cea mai pură,cea mai de neatins.
El poate fi strălucirea planei Venus dar
poate reprezenta și unica stea din
mantaua obscură a nopții ( transfigurarea
florii de lotus din credintele indiene,ce
inseamna strălucirea noptii sau floarea
noptii ).
 Teme si motive
Poemul este,în esentă,o meditatie de natură
filozofică asupra sorții omului de geniu.
Iubirea
Tematica :

Cosmo
sul

Natura
Timpul

Folclorul
Motive :

Marea-infinitul,portal între lumi

Castelul-spațiul nobiliar al fetei de împărat
Stelele,cerul,luna,soarele-cadrul în care există
Luceafărul

Codrul-spațiul veșnic,ocrotitor al îndrăgostiților

Visul-fata de împărat comunică cu Hyperion prin vis

Îngerul și Demonul-întrupările Luceafărului
Zborul cosmic-mijloc de transport atemporal ce
coincide cu momentul nașterii lumilor.
Structura
Tablou
3

Tablou 2
Tablou 1 98 strofe

Tablou
4
 Primul tablou
Îmbină planul cosmic cu cel terestru
Prima parte debuteaza cu o formula specifica
basmului ("A fost odata ca-n povesti"),care introduce
cititorul in universul imaginatiei eminesciene.
Cadrul de desfasurare al povestii de iubire este
unul romantic,imbinand elemente cosmice si
terestre:steaua apare "sara",luminand " negrul
castel"in care se afla fata.
Cei doi indragostiti apartin unor lumi diferite.Luceafarul,care inglobeaza
ratiunea deplina ("recile-i scantei") si iubirea absoluta ("o mreaja de
vapaie")i se poate revela fetei doar in vis (motiv romantic) si prin
oglinda,intr-o dubla reflectare.Precum Zburatorul din literatura populara,el
o urmeaza pe fata in "odaie",provocandu-i primii fiori ai iubirii.
Cele două întrupări ale Luceafărului :
Uşor el trece ca pe prag
Înger Pe marginea ferestei
Şi ţine-n mână un toiag
Încununat cu trestii.

Părea un tânăr voievod

Cu păr de aur moale,
Un vânăt giulgi se-ncheie nod
Pe umerele goale.

Din negru giulgi se desfăşor

Demon Marmoreele braţe,
El vine trist şi gânditor
Şi palid e la faţă;

Dar ochii mari şi minunaţi

Lucesc adânc himeric,
Ca două patimi fără saţ
Şi pline de-ntuneric.
Înger Demon
 În cadrul celor două întâlniri fata refuză iubirea
Luceafărului din frică și din ignoranță căci ea,muritoare,nu
este capabilă să înțeleagă sau să supraviețuiască în lumea
lui atemporală.
Fiind un simbol al opozitiei, al conflictului, numarul doi
semnifica realizarea echilibrului.

Numarul doi poate fi,de asemenea,atat

germenele unei evolutii creatoare, cat si al unei
involutii dezastruoase.
 Iubirea Luceafarului depaseste sfera comunului si de aceea
,in numele ei,accepta conditia inferioara de muritor:"Da,ma
voi naste din pacat,/Primind o alta lege,/Cu vecinicia sunt
legat,/Ci voi sa ma dezlege."
 Al doilea tablou
 Tabloul al II-lea se desfasoara in plan terestru si
prezinta idila dintre Catalin si Catalina, idila care
simbolizeaza repeziciunea cu care se stabileste legatura
sentimentala intre reprezentantii lumii inferioare.
 Avem aici o atmosfera familiara, eroina nu mai este o
prefrumoasa fata de imparat, ea devine Catalina,  o fata ca
oricare alta.
 Tanarul Catalin se afla in antiteza cu Luceafarul
intrucat acesta era un om obisnuit, iar ceea ce-I putea oferi
era doar iubirea pamanteana, fata de Luceafarul care-i
oferea cerul, marea.
  Se observa in aceasta scena
de dragoste un limbaj comun,
obisnuit, popular, adecvat unei
scene de dragoste obisnuite,
trecatoare, aventuroase.

Catalina la inceput este retrasa, mai retinuta si ii

marturisete baiatului dragostea pe care i-o poarta
Luceafarului.

Fata constientizeaza asemanarea sa cu cel din plan

terestru, Catalin, stabilind departarea uriasa de Luceafar:
"Si guraliv si de nimic,/ Te-ai potrivi cu mine".

Catalin gaseste remediul: "Hai si-om fugi in lume" si

astfel Catalina va pierde visul cu luceferi.
 Tabloul al III-lea

Luceafarul face o calatorie interstelara de cu noastere si

autocunoastere, la inceputul lumii, la origini,pana la
Demiurg,creatorul absolut,cel care cunoaste misterele si numele
Luceafarului.
In dialogul cu Demiurgul,
Luceafarul insetat de viata
obisnuita, de stingere, este numit
Hyperion. Intocmai ca fata de
imparat in idila cu Catalin, este
numita Catalina, iar Luceafarul, in
momentul in care vrea sa devina
muritor este inzestrat cu nume. Fata
Demirugul îi ofera alte solutii in schimbul mortii
"pamantu-n lung si marea-n larg/ Dar moartea nu se poate".
Îi atrage Atentia ironic, asupra inutilitatii sacrificiului: "Si
pentru cine vrei sa mori/ Si vezi ce te asteapta".. Tonul
Demiurgului este profetic ceea  ce anticipeaza infidelitatea
fetei si dezamagirea Luceafarului.

Ca ultim argument, Demiurgul il

indeamna pe Hyperion sa priveasca
spre pamantul ratacitor spre a
vedea ce îl asteaptă.
 Ultimul tablou
 În acest tablou avem un foarte frumos pastel terestru care contrastează cu
pastelul cosmic din partea a 3-a. Luceafărul descoperă pe cărările din cringuri
sub siruri lungi de tei doi tineri indragostiti care sedeau singuri. Fata iî vede si
îl cheamă să-i lumineze norocul. Oamenii sint fiinte trecătoare. Ei au doar
stele cu noroc în timp ce Luceafărul nu cunoaste moarte. Mihnit de cele ce
vede, Luceafărul nu mai cade din înaltul la chemarea fetei ci se retrage in
singuratătea lui vesnică.

'Ce-ti pasa tie chip de lut

Daco-i fi eu sau altul?
Traind in cercul vostru strimt
Norocul va petrece
Ci eu in lumea mea ma simt
Nemuritor si rece'.
 Luceafarul - BASM
Eminescu plasează acţiunea într-un illo tempore,
punând accent pe frumuseţea ieşită din comun a
fetei de împărat: „A fost odată ca-n poveşti, / A
fost ca niciodată, / Din rude mari împărăteşti, / O
preafrumoasă fată.

La prima metamorfozare a astrului

celest, acesta îi apare fetei ca personaj
de basm: „Şi ţine-n mână un toiag/
Încununat cu trestii.// Părea un tânăr
voievod/ Cu păr de aur moale”
Invitaţia pe care i-o face fetei de împărat de
a-l urma în lumea lui ţine de acelaşi fond de
basm: „Acolo-n palate de mărgean/ Te-oi
duce veacuri multe, / Şi toată lumea-n ocean/
De tine o s-asculte.”

Şi a doua metamorfozare a astrului are

însemn al regalităţii: „Pe negre viţele-i de
păr/ Coroana-i arde pare”
Ultima invocaţie adresată de Cătălina către Luceafăr e făcută din
perspectiva unui personaj de basm ce are nevoie de un adjuvant: „-
Cobori în jos, Luceafăr blând, / Alunecând pe-o rază, / Pătrunde-n
casă şi în gând,/ Norocu-mi luminează.”

Basm cu final sucit

Refuzul Luceafărului, formulat în finalul poemului („- Ce-ţi pasă

ţie, chip de lut, / Dac-oi fi eu sau altul?// Trăind în cercul vostru
strâmt/ Norocul vă petrece, / Ci eu în lumea mea mă simt/
Nemuritor şi rece.”), ar constitui – din perspectiva celor arătate
până aici – o abatere de la retorica basmului, ştiut fiind că
adjuvantul facilita, prin acţiunea sa, devenirea unuia sau a altuia
dintre personajele basmului.
 Luceafarul - POEM

ROMANTIC
tema condiţiei omului de geniu; -relaţia geniu-societate; -alternarea
planului terestru cu cel cosmic; -amestecul speciilor (meditaţie, elegie,
idilă, pastel).
        sursele de inspiraţie populare şi filosofice;
       motive literare romantice: motivul incompatibilităţii (Luceafărul şi
fata de împărat aparţin unor lumi diferite), marea călătorie a
Luceafărului printre sferele cereşti, noaptea, castelul, luna, stelele, 
codrul, florile de tei, marea etc.

       antiteza, ca procedeu romantic: Luceafărul coboară pe pământ în

două ipostaze : angelică
O, eşti frumos cum numa-n vis
Un înger se arată
 şi demonică:  O, eşti frumos cum numa-n vis / Un demon se arată.
 Limbajul textului poetic
 Farmecul limbajului poetic eminescian este în consonantă cu miscarea
ideilor si tumultul sentimentelor.

 Muzicalitatea elegiacă,meditativă,este dată de particularitătile

prozodice : măsura versurilor de 7-8 silabe ,ritmul iambic ,rima
încrucisată.Sunt prezente asonantele si rima interioara ( una-luna ,
zare-răsare , plec-împle )

 Metaforele au o mare incarcatura simbolica : "sfera mea", "lumea

mea", expresii elocvente ale spatiului infinit si ale cunoasterii absolute,
pe cand "stele cu noroc" si "prigoniri de soarte" desemneaza fericirea
si nenorocul de care au parte muritorii in existenta lor limitata.tele
 Procedeul stilistic de baza este alegoria. Intreg poemul este o alegorie pe
tema conditiei omului de geniu (reprezentat prin Luceafar si Demiurg), in
antiteza cu soarta omului comun (reprezentat de fata de imparat si de
Cătălin). Al doilea procedeu stilistic ca importanta este antiteza, procedeu
specific romantic. Eminescu insusi credea ca "antitezele sunt viata".
Antiteza releva in primul rand incompatibilitatea dintre lumea geniului si
lumea omului comun.

 Limbajul este familiar, colocvial, plin de expresii populare,

regionalisme si diminutive ("batu-l-ar vina", "cu obrajori ca doi bujori de
rumeni, bata-i vina", "mai nu vrea, mai se lasa") sugerand farmecul
conditiei umane DAR el este si solemn, elevat, neologic : "nemurire",
"nimb", "chaos", "lumea", "palate de margean". Cele mai multe parti de
vorbire devin simboluri care definesc lumea geniului, in opozitie cu cea a
oamenilor obisnuiti. Verbele la imperfect, in episodul calatoriei
Luceafarului denota miscarea eterna si continua : "cresteau", "treceau",
"parea", "vedea".
 Semnificatia numelor
Luceafărul Hyperion

Isus era numit și Lucifer,

dovada o găsim în imnul "carmen
Este unul dintre titani,
aurorae" dar și în numele unor
considerat tatăl tuturor aștrilor,
sfinți creștini ca de exemplu
dar uneori Hyperion era
Lucifer din Cagliari, dar și în
identificat cu soarele însuși. De
faptul că Isus Christos a fost
cele mai adesea, era socotit tatăl
slăvit timp de peste o mie de ani
lui Helios (Soarele) și a zeițelor
în toate bisericile creștine, cu
Eos (Dimineața) și Selene (Luna)
numele de Lucifer.
 După Hesiod, Hyperion, divinitate simbolică, era fiul Cerului, tatăl Soarelui
și al Lunii, un titan ucis din invidie de alți titani. După Homer, Hyperion este
Soarele însuși.[2]
Hyperion a fost unul dintre cei patru titani care îl ținu pe tatăl lor în timp ce
Cronos îl castră.[4] După războiul cu titanii, acesta a fost încuiat în Tartar
alături de ceilalți titani

Catalina

Originea şi semnificaţia numelui rămân încă nesigure;

explicat prin greacă, Ekaterine a fost considerat femininul lui
Hekaterós )atestat le Hesiod, prin Strabon, ca supranume
pentru satiri şi nimfe, sau la Plutarh, ca nume al unui
macedonean), înrudit cu numele zeiţei subpământene al lui
Apolo, Hékatos (folosit chiar de Homer în Iliada şi explicat
prin hekatebólos „care loveşte de la distanţă)”, fie cu numele
zeiţei subpămânetene Hekáte (cea care face vrăji şi descântece
la răspântii – în lat. Trivia).
Sfârsit