PARAZITOLOGIE MEDICALĂ

1
CLASA NEMATODA

Parazitii din aceasta clasa se caracterizeaza prin:

 Forma cilindrica alungita, ascutita la cele doua extremitati;

 Simetrie bilaterala;

 Corp nesegmentat;

 Tub digestiv, in majoritatea cazurilor complet, alcatuit din esofag,

intestin si rect;

 Sexe separate;

 Corp acoperit cu o cuticula formata din chitina.

2
 ASCARIS LUMBRICOIDES

3
MORFOLOGIE  Adultul
 este un vierme cilindric
cu extremităţile efilate,

 de culoare alb-roz,

 cu striaţii fine
transversale;

 după moarte devine alb-

cenuşiu.

 la extremitatea
anterioară se află gura, 4

limitată de 3 buze.
 Sexele sunt separate, uşor de identificat.

 Masculul măsoară 15 cm/ 2 mm şi are

extremitatea posterioară recurbată ventral.

 Femela este rectilinie, mai lungă, măsoară 20 cm/

4 mm.

5
MORFOLOGIE

Oul:
oval,

măsoara 75/ 50 μm,

prezinta un înveliş extern gros albuminos,

mamelonat, brun,
cu membrana internă subţire impermeabilă.

6
Habitat
 se localizează în
intestinul subţire, unde se
deplasează constant; se
hrăneşte cu chil.

Ciclul evolutiv
- este direct, cu migrare
internă complexă entero-
hepato-pneumo-enterică
obligatorie
-adulţii trăiesc in
intestinul subţire
7
 Femela depune ~200.000 ouă în fiecare zi, care se
elimină odată cu materiile fecale, ajungând pe sol.

 În condiţii favorabile de temperatură şi umiditate,

embrionează pe sol în decurs de 3-4 săptămâni şi
devin infecţioase (geohelminţi);

 înconjurate de un înveliş gros, sunt foarte rezistente

în natură (câteva luni).

8
CICLUL EVOLUTIV
 Infectarea se produce prin ingestia ouălor embrionate
odata cu legumele sau fructele.

 Ouăle eclozează în duoden şi larvele efectuează o

migrare obligatorie hepato-pneumo-enterică care
necesită mai multe săptămâni:

 3-4 zile in ficat,

 10 zile in plămâni

 retur in tubul digestiv pe calea alveolo-traheo-

glotică, în cursul căreia suferă mai multe năpârliri.
9
 Viermele devine adult la 2 luni după contaminare.

 Longevitatea medie a adulţilor este de 1 an.

 Rol patogen: este agentul etiologic al ascaridiozei.

10
RĂSPÂNDIRE GEOGRAFICĂ

 parazitoză cosmopolită

intereseaza peste o pătrime din populaţia

globului

cu o mare frecvenţă în ţările tropicale, unde este

hiperendemică

11
TABLOUL CLINIC
 Simptomatologia clinică variază în raport cu ciclul
evolutiv al parazitului, cu localizarea şi sensibilitatea
gazdei.

 În perioada de migrare larvară, cu durata de

aproximativ 8 zile, întâlnim sindromul bronho-alveolar
fugace, numit Lőffler, caracterizat prin:
 febră moderata,
 tuse, dispnee,

 opacităţi pulmonare (Rx pulmonara),

 hipereozinofilie sangvină.

 sputa sau aspiratul gastric poate conţine larve.

12
 In faza intestinala:
 greturi;

 varsaturi;

 dureri abdominale;

 diaree

13
 expulzia de parazit prin anus, nas sau gură;

 migrarea în căile biliare, pancreatice sau

apendice poate determina perforaţii sau ocluzii
intestinale.

14
DIAGNOSTIC DE LABORATOR
 Semne de orientare

 hipereozinofilie marcată (40 %) în stadiul pulmonar

 hipereozinofilia apare la o săptămână după

infecţie,
 atinge valoarea maximă în a 20-a zi,

 apoi descreşte şi se stabilizează la valori

moderate, în stadiul de maturare intestinal al
parazitului.

 hiperleucocitoza.
15
 Diagnosticul parazitologic

 examenul coproparazitologic relevă ouăle

cu uşurinţă, când infecţia este masivă
sau medie.

 examenul coproparazitologic poate fi

negativ când pacientul este parazitat
numai de masculi.

 Examenul radiologic, după

administrare de bariu, stabileşte
diagnosticul în astfel de cazuri.

16
Ascaris lumbricoides- ou fertilizat ( 55-40 μm)
Dublu invelis:
-Invelis extern gros, albuminos, mamelonat
-Invelis intern subtire, transparent, foarte rezistent
Ascaris lumbricoides- ou fertilizat, decorticat
- Fara invelis albuminos, distrus in intestin
Ascaris lumbricoides- ou nefertilizat (90/40 μm)
- Forma dreptunghiulara, cu extremitati turtite
- Invelis extern mamelonat, perete subtire, masa vitelina
amorfa
TRATAMENT

 Mebendazol (VERMOX) . Nu se administrează la femeile

însărcinate.

 Albendazol (ZENTEL)

 Pamoat de pirantel (COMBATRIN)

 Levamisol (DECARIS)

20
PREVENŢIA
 Prevenţia generală se realizează prin măsuri de igienă
individuală, constând în:

 spălarea mâinilor şi a fructelor, legumelor;

 supravegherea copiilor la vârsta la care “duc totul la gură”;

 depistarea şi sterilizarea purtătorilor, cu preparate de

sinteză chimică (antihelmintice).

 Asigurarea existenţei instalaţiilor sanitare, tratarea

apelor uzate şi interzicerea utilizării materiilor fecale
pentru fertilizarea solului în grădinile de zarzavat.
21
 Prevenţia specială :

 este indicată, în special, în ariile endemice ale

helmintiazelor transmise prin sol,

 se realizeaza prin administrarea unei singure

doze de prasiquantel, asociat cu un antihelmintic
cu spectru larg, la copiii de vârstă şcolară.

22
 TRICHOCEPHALUS DISPAR
(TRICHIURIS TRICHIURA)

23
MORFOLOGIE

Adultul :
 are formă de bici,

 porţiunea anterioară efilată ca un

fir de păr, reprezentând 3/5 din
lungimea totală,

 o porţiune posterioară de 5-6 ori

mai groasă, conţinând organele
reproducătoare.

24
Masculul măsoară 30-45 mm/ 1mm şi are
extremitatea caudală recurbată în formă de crosă
sau spirală.

Femela, mai mare, măsoară 35-50 mm/ 2mm, are

extremitatea posterioară dreaptă.

25
MORFOLOGIE

Oul:
oval,

de culoare brună,

cu aspect de lămâie/ butoi,

măsoara 50/ 25 μm,

are un înveliş gros, întrerupt la poli

de două proeminenţe albicioase;
este neembrionat.

26
CICLUL EVOLUTIV
 Habitat:
 T. trichiura se localizează în colon.

 Răspândire geografică:
 T. trichiura are o distribuţie cosmopolită, mai
frecventă în ţările în care se utilizează fertilizarea
solului cu dejecte umane.

27
 ciclu evolutiv- direct cu migrare internă entero-enterică

 habitează în colon fixat prin însăilare cu extremitatea

efilată sub mucoasă, este hematofag

 porţiunea posterioară atârnă în lumenul intestinal

 femela depune zilnic 5-6.000 de ouă, care sunt eliminate

odată cu scaunul

 embrionează pe sol (geohelmint) în condiţii favorabile de

temperatură şi umiditate (in 17 zile la 30º C sau în 4 luni la
150º C). Ouăle rămân infecţioase câţiva ani.

28
 Infecţia se produce prin ingestia ouălor
embrionate odată cu fructele, legumele sau
apa contaminată.

 Larvele eliberate în intestinul subţire

migrează în colon şi după o lună devin
adulţi.

 În infecţiile masive pot coloniza tot

intestinul gros, inclusiv rectul (prolaps
rectal).

 Durata de viaţă a parazitului este de 4-6 ani.

29
Rol patogen:
T. trichiura este agentul etiologic al trichiurozei.

Tabloul clinic:
Simptomatologia clinică este determinată de încărcătura
parazitară.

Purtătoriiunui număr mic de paraziţi sunt asimptomatici;

ei diseminează parazitul în natură.

În infecţiile masive se întâlnesc :

 manifestări digestive (dureri abdominale, diaree rebelă -uneori
sanguinolentă),
 tulburări nervoase,
 anemie hipocromă,
 prolaps rectal.

30
DIAGNOSTIC DE LABORATOR

 Eozinofilia crescută în perioada

iniţială (20-40 %), scade după ce
paraziţii devin adulţi la valori
moderate (5-10 %).

 Diagnosticul
coproparazitologic permite
evidenţierea ouălor caracteristice.

 Sigmoidoscopia poate releva

prezenţa adulţilor.
31
Trichiuris trichiura ou- preparat cu solutie Lugol
TRATAMENT

 - Mebendazol, administrat oral, în doză de 100

mg de 2 ori/ zi timp de 3 zile, sau

 - Albendazol, administrat oral, în doză unică de

400 mg

33
PREVENŢIE

 Prevenţia generală se realizează prin :

 evitarea contaminării solului cu fecale,
 educaţia pentru sănătate care să asigure o igienă
personală,
 spălarea mâinilor după defecaţie şi înainte de masă,
 ingestia vegetalelor după o prealabilă spălare,
 protecţia specială a copiilor şi a unor grupuri cu risc
ocupaţional.

 Prevenţia specială constă în depistarea şi

tratarea corectă a persoanelor infectate.
34
 STRONGYLOIDES STERCORALIS
(ANGUILLULA INTESTINALIS)

35
 Morfologie
 Parazit strict uman, se prezintă sub formă de adulţi şi
larve.

 Adulţii
 Adultul parazit este reprezentat de femela

partenogenetică, ce măsoară circa 2mm

 Adulţii liberi, stercorali, au ambele sexe: femela

de 1 mm lungime şi masculul lung de 0,7 mm

36
 Larve
 Larve rabditoide, măsurând 250-300 μm, un

esofag rabditoid (cu două dilataţii),

neinfectante; se găsesc în materii fecale.

 Larve strongiloide, măsurând 600-700 mm,

cu esofag cilindric; sunt infectante.

37
38
 Habitat

 Strongyloides stercoralis poate trăi şi se poate

reproduce sub formă parazitară la om sau, în
formă liberă, pe sol.

 Femelele se localizează în submucoasa

intestinului subţire (duoden, jejun).

 Durata lor de viaţă este de ~ 1 an.

39
 Răspândire geografică

 are o distribuţie cosmopolită, cu o frecvenţă mai

mare în ţările tropicale, afectând peste 20 milioane
de oameni.

 În partea de sud a SUA, morbiditatea este de 0,4

până la 4%; parazitul este întâlnit şi în sudul
Europei.

 În România, Strongyloides stecoralis este semnalat,

mai ales în zonele rurale subcarpatice.
40
 Ciclul evolutiv

 Strongyloides stercoralis este un geohelmint.

 Prezintă două modalităţi de diviziune:

 reproducere partenogenetică, la om,

explicând persistenţa infecţiei;

 diviziune sexuală, pe sol.

41
  Ciclul evolutiv la om

 Elementul infecţios este reprezentat de larva

strongiloidă.

 Calea de transmitere este, obişnuit, prin piele, la

nivel plantar;
 mai puţin obişnuit:

 sugarul hrănit la sân se poate infecta prin lapte,

 la orice vârstă prin ingestia de alimente sau apă

contaminată (transmitere orală),

 prin transplant de organe, mai ales rinichi.
42
 Pe cale circulatorie, larvele strogiloide ajung în plămâni
a 6-a zi în alveolele pulmonare,

 urmează calea bronho-traheală glotică,

 după deglutiţie se găsesc în intestinul subţire sub formă

de femelă partenogenetică, care se înfundă în mucoase,
unde depune ouă;

 din acestea eclozează rapid larvele rabditoide, ce trec în

lumenul intestinal şi se elimină prin materii fecale.
43
 Acest ciclu este destul de rapid:

 penetrarea segmentelor durează 3-5 minute,

 faza pulmonară se desfăşoară între a 6-a şi a

9-a zi;

 larvele ajung în duoden şi jejun în a 17-a zi;

 devin adulţi în a 27- zi, după care larvele ajung

în materiile fecale.
44
 Ciclul evolutiv pe sol
 Pe sol, larvele rabditoide se transformă în adulţi liberi,
stercorali, femele şi masculi, care se acuplează,
formeaza ouă, apoi larve rabditoide de a doua
generaţie.

 Transformarea larvelor rabditoide în larve strongiloide

infectante are loc în decurs de 3-5 zile şi depinde de
condiţiile din mediul exterior şi de temperatura
ambiantă.

 Durata de viaţă a larvei strongiloide nu depăşeşte 18

zile, timp în care nu se hrăneşte.
45
46
 Ciclul direct endogen este o varietate a ciclului
asexuat.

 Unele larve rabditoide se transformă în larve

strongiloide infecţioase în intestin sau în materiile
fecale de la marginea anusului.

 Aceste larve străbat peretele intestinal, realizând o

autoinfecţie.

47
 Ciclul intern explică evoluţia cronică a parazitozei
(peste 30 de ani).

 Autoinfecţia poate avea aspecte dramatice la

imunodeficienţi, la care:
 larvele pot coloniza tot intestinul (sindrom de
hiperinfecţie) şi
 riscă să invadeze şi alte organe (strogiloidoză
diseminată).

48
Rol patogen
Strongyloides stercoralis este agentul etiologic al
strongiloidozei.

Tabloul clinic
Strongiloidoza se caracterizează prin 3 grupe de
simptome:
 cutanate,

 pulmonare,

 intestinale.

49
 Faza de penetrare transcutanată larvară se manifestă prin
erupţie eritematoasă, papuloasă, pruriginoasă, ce persistă câteva
ore sau zile.

 Manifestări cutanate –la 10% din cazuri constau în apariţia

sindromului de “larva currens” (sindrom de larva migrans
cutanată)
 traiecte liniare eritematoase sinuoase, de circa 10 cm lungime şi
câţiva milimetri lăţime
 situate în regiunea anală, pe abdomen, fese, coapse,
 se deplasează rapid,
 dispar spontan după 1-2 zile;
 sunt determinate de circulaţia subcutanată a larvelor provenite
din autoinfecţie.

50
 Faza de migrare pulmonară (între a 5-a şi a 10-
a zi) se caracterizează clinic prin sindromul Löffler,
manifestat prin:

 tuse uscată, rebelă,

 crize de astm,

 radiologic- prin infiltrat pulmonar labil

 hipereozinofilie sanguină.
51
 Faza intestinală are ca expresie clinică:
 dureri abdominale difuze sau peri-

ombilicale,
 tulburări de tranzit (episoade diareice ce

durează 2-3 săptămâni şi mai rar

constipaţie),
 greţuri,

 vărsături.

52
Diagnostic de laborator

 Semne orientative

Hipereozinofilia sanguină:
este foarte crescută (50-60%) în faza de invazie

moderată (10-30%) în formele cronice.

53
 Diagnostic parazitologic, de certitudine, constă
în evidenţierea larvelor în materiile fecale sau
lichidul duodenal. Sunt necesare examene
coproparazitologice repetate.

 Serodiagnosticul poate rezolva dificultăţile

asociate examenului coproparazitologic.

54
 Tratament

 Terapia este dificilă, parazitul fiind rezistent la

numeroase antihelmintice. Se recomandă:

 Ivermectin (STROMECTOL). În infecţia severă se

indică un tratament de 2 zile consecutive, iar în
infecţiile rebele, cure repetate de 2-3 ori.

55
 Prevenţia

 Prevenţia generală se realizează prin:

 evitarea contaminării solului cu materii fecale,
asigurându-se grupuri sanitare igienice,
 educaţia pentru sănătate a populaţiei, în special a
copiilor, pentru a nu contamina solul cu materii fecale
şi pentru a evita mersul desculţ pe solul umed,
 se va interzice irigarea culturilor agricole cu ape
fecaloid-menajere.

56
 ENTEROBIUS VERMICULARIS
(OXYURIS VERMICULARIS)

57
MORFOLOGIE
 Adultul, la ambele sexe, prezintă :

 la extremitatea anterioară gura, înconjurată de 3

buze retractile, asigurând o fixare solidă la mucoasa
intestinală

 două creste longitudinale laterale, permiţând

identificarea parazitului pe preparatele anatomo-
patologice.

58
 Masculul măsoară 5 mm/ 0,2 mm şi are
extremitatea caudală recurbată ventral.

 Femela măsoară 10 mm/ 0,5 mm, iar

extremitatea posterioară este subţire şi ascuţită.

59
MORFOLOGIE

Oul :
oval,

asimetric,

măsoară 60 μm/ 30 μm,

este înconjurat de un înveliş

subţire, transparent, dublu,
conţine un embrion mobil.

60
HABITAT
Enterobius vermicularis se localizează, sub formă
de exemplare multiple, în zona ileo-cecală.

ROL PATOGEN
este agentul etiologic al enterobiozei sau
oxiurozei, cu evoluţie cronică, autoîntreţinută.

61
CICLUL EVOLUTIV

 Infectarea se face prin ingestia ouălor din care eclozează în

intestin embrionii, ce se transformă în adulţi după un
interval de 2-4 săptămâni.

 Dupa copulare, masculul moare.

 Femelele migreaza, trec prin anus si depun ouale ~10.000
oua (cu un invelis adeziv de albumina) in pliurile anale.
Ouale detasate de pe piele pot adera la diferite obiecte
(jucarii).

 Ouăle embrionate sunt infecţioase în momentul pontei.

 Această particularitate permite auto-infecţia (subiectul se
contaminează cu ouăle propriilor paraziţi) explicand astfel
intensitatea parazitismului. 62
CICLUL BIOLOGIC
 Autoinfecţie
 persoana infectată vehiculează ouăle din regiunea
perianală în cavitatea bucală
 direct – pe degete
 indirect – prin obiecte sau alimente

 Retroifecţia
 ouăle eclozează spontan în regiunea perianală
 larvele pătrund activ prin orificiul anal
 în intestin -> adulţi

63
TABLOUL CLINIC

 Simptomul principal este reprezentat de pruritul

anal.
 Se asociază:

 tulburari digestive nespecifice (dureri abdominale,

episoade diareice),
 manifestări nervoase (insomnie (datorita
pruritului), coşmaruri, iritabilitate)).

64
 perianal, se constată leziuni de grataj

 poate determina, la fetiţe, vulvo-vaginite

pruriginoase, prin migrarea femelelor în perioada
de depunere a ouălor

 pătrunderea paraziţilor în apendice poate

provoca apendicita acută sau cronică

65
DIAGNOSTIC
 Diagnosticul de enterobioză poate fi stabilit de
bolnavul însuşi sau de anturajul său.
 Se constată în scaun prezenţa paraziţilor (adultii
sunt frecvent excretati in cursul defecarii).

 Diagnosticul parazitologic
 Evidenţierea macroscopică a viermilor adulţi la
suprafaţa materiilor fecale ca elemente albe(~
10mm), mobile.

66
 DIAGNOSTIC

 Hipereozinofilia sangvină este moderată,

aproximativ 10%.

 Examenul microscopic pune în evidenţă

prezenţa ouălor caracteristice prezente in
regiunea perianala folosind amprenta
anala.

 Tehnica de prelevare cea mai utilizată

este Graham (scotch) sau testul Hall
(celofan).

 Prelevarea se face dimineaţa, înaintea 67

toaletei regiunii anale şi a defecaţiei.
Enterobius vermicularis ou- preparat necolorat
Enterobius vermicularis ou- preparat cu solutie Lugol
TRATAMENT
 Terapia interesează întreaga familie (sau la posibili
purtatori, in gradinite).

 Pamoat de pyrantel (COMBANTRIM)

 Mebendazol (VERMOX) cp. 100 mg se recomandă în

doză unică de 1 cp. Se repetă după 2 săptămâni;

 Albendazol (ZENTEL) comprimate de 200 mg; la

adult doză unică de 400 mg; se repetă după 2
săptămâni.

70
PREVENŢIE

Prevenţia individuală pentru a reduce propagarea

oualor se realizează prin:

spălarea frecventă a mâinilor;

toaleta perianala (dimineata);

fierberea lenjeriei;

spalarea obiectelor (jucarii) contaminate cu

oua de paraziti (ouale se pot propaga si prin

praf).

71
 TRICHINELLA SPIRALIS

72
MORFOLOGIE

 nematod intestinal care se prezintă sub 2 forme:

 Adult
 Masculul măsoară 1,5 mm/ 40μm.
 Femela măsoară 3 mm/ 60 μm.

 Larvele,
 eliminate de femelă,
 măsoară 100 μm/ 6 μm;
 au stilet retractil necesar în penetrarea celulelor.
73
HABITAT

 se localizează, în stadiul adult, în intestinul

subţire al omului, porcului şi rozătoarelor

 larvele închistate se găsesc în muşchii striaţi

74
RĂSPÂNDIRE GEOGRAFICĂ

 distribuţie cosmopolită, interesând peste 50

milioane de oameni

 este mai frecvent în Europa de Est, regiunile

arctice (incidenţa la eschimoşi este de 50%), Asia,
America de Sud şi Africa de Est.

 lipseşte la populaţia ebraică sau musulmană,

datorită interdicţiei religioase alimentare privind
carnea de porc.
75
CICLUL EVOLUTIV

 Sursa de parazit este reprezentată, în pricipal,

de porc şi, mai rar, de alte animale (mistreţ, urs,
cal, câine, pisică) în funcţie de obiceiurile
alimentare.

 Elementul infecţios: larva închistată în muşchi.

76
CICLUL EVOLUTIV
 Calea de transmitere:
 Trichinella spiralis se transmite prin consum de carne
crudă sau insuficient preparată termic (afumături,
saramuri) care conţin larvele vii închistate (carne
trichinată).

 În stomac, larvele se dechistează, trec în intestin şi, în 48

de ore, se transformă în adulţi.

 După fecundare, femela se înfundă în mucoasa intestinală

şi eliberează larve, (~ 500), începând din ziua a 6-a de la 77
infecţie, timp de o lună.
CICLUL EVOLUTIV
 Larvele, pe cale limfatică sau portă,
ajung în circulaţia generală şi se
răspândesc în tot organismul.

 Se localizează şi evoluează în
muşchii striaţi unde, larvele devin
imobile, cresc, se spiralează şi se
închistează (datorită recţiei
organismului gazdă).

 Pentru Trichinella spiralis omul

constituie un impas parazitar.

78
 Chisturile au formă ovalară şi măsoară 500-800
μm/ 200-400μm şi se găsesc în muşchii foarte
activi:
 muşchii laringelui
 limbii, intercostali
 diafragm
 maseteri
 bicepşi
 deltoizi
 muşchii extrinseci ai globului ocular

79
ROL PATOGEN

 Trichinella spiralis este agentul etiologic al

trichinozei sau trichinelozei.

 Gravitatea trichinozei este proporţională cu numărul

larvelor ingerate.

 Doza infectantă este de 1000 de larve.

 Purtătorii unui număr mic de paraziţi sunt

asimptomatici.

 Infecţiile masive sunt mortale. 80

TABLOUL CLINIC

 În evoluţia trichinozei se disting trei faze

corespunzătoare ciclului evolutiv al parazitului:

 Faza intestinală, instalată rapid (48 h) după

ingestia de carne trichinată, corespunde fixării
adulţilor în intestin şi se caracterizează prin:
 diaree,
 vărsături,
 dureri abdominale.

81
TABLOUL CLINIC

 Faza de diseminare larvară, cu o durată de 7-

10 zile, se manifestă prin
 febră (temperatura de 40ºC se menţine în
platou),
 edeme subcutanate generalizate (în special
facial, palpebral),
 mialgii generalizate,
 dureri la deglutiţie şi masticaţie,
 disfonie,
 hipereozinofilie (50-80%).

82
 Atingerea cardiacă este prezentă prin:

 tromboză (nivelul crescut al eozinofilelor

circulante provoacă leziuni ale endoteliului
ventricular)

 miocardită toxică (prezenţa larvelor în miocard)

 poate surveni moartea bolnavului prin şoc alergic

83
TABLOUL CLINIC
 Faza de convalescenţă. Începe în săptămâna a
3-a şi corespunde închistării larvelor în muşchi.

 În această fază,
 durerile musculare scad,
 edemul regresează,
 febra dispare.

 După prima lună de boală riscul vital scade.

Persistă durerile musculare.
84
DIAGNOSTICUL
 Semne de orientare
 Datele clinice pot evoca o trichinoză; tulburări digestive însoţite
de edem facial şi febră.

 Datele epidemiologice au valoare prezumtivă: consumul,

adesea colectiv, de carne incriminabilă, în zilele precedente
apariţiei semnelor clinice.

 Hipereozinofilia (85-95%) apare în faza iniţială, este însoţită din

a 8-a a 10-a zi de hiperleucocitoză (10.000 – 20.000/mmc)

 Creşterea valorilor serice a enzimelor musculare: LDH, în special,

apoi CPK,aldoloza, începând din a 2-a zi.

85
DIAGNOSTICUL DE LABORATOR
 Examenul serologic este esenţial pentru diagnostic.
 Anticorpii specifici apar în sânge după 2-3 săptămâni de la
infectare şi persistă mai mulţi ani, evidenţierea acestora în
prezenţa semnelor de boală permiţând stabilirea diagnosticului.

 Biopsia musculară (m.deltoid) este inconstantă şi tardiv

pozitivă (după a treia săptămână de boală).

 Examenul coproparazitologic, relevă, în mod

excepţional, prezenţa adulţilor sau a larvelor, în scaunul
diareic, din prima fază.

86
TRATAMENT

 Se recomandă:
 - Albendazol (ZENTEL) în doză de 15
mg/kgc/zi, timp de 8 zile

 Analgeticele şi corticoizii reduc manifestările

alergice şi fenomenele dureroase.

87
PREVENŢIE

 Măsurile generale de prevenţie constau în:

 efectuarea controlului sanitar al cărnii de porc,

în pricipal prin examen trichinoscopic;

 deratizarea crescătoriilor de porci pentru

distrugerea şobolanilor,

 educaţia populaţiei,

 instrucţia personalului zooveterinar.

88
 Cea mai eficientă măsură prevenţională constă în:

 consumul cărnii de porc, vânat numai după tratarea

termică prealabilă: fierbere sau prăjire, astfel ca în
profunzimea cărnii să fie atinsă temperatura de 77ºC,

 după congelare prelungită (minimum 8 zile la - 30ºC).

89
 ECTOPARAZIŢI

SARCOPTES SCABIEI
PEDICULIDAE

90
 ECTOPARAZITII:

 Sunt artropode hematofage.

 Au rol patogen direct, provocând leziuni

cutanate.

91
 SARCOPTES SCABIAE

92
 Cuprinde mai multe specii, individualizate prin
habitatul lor: la câine, cal, pisică, care la om
determină infecţii tranzitorii.

 O singură specie este adaptată la om:

 Sarcoptes scabiae hominis.

93
 Morfologie. Este un acarian microscopic.

 Adultul are un corp ovalar, cenuşiu, cu rostru

terminal şi patru perechi de picioare scurte.

 Femela măsoară 350µm, iar masculul 200µm.

94
 Habitat

 S. scabiae este un ectoparazit.

 se localizează unde pielea este mai fină, în special, pe

feţele laterale ale degetelor, plica cotului, axilă, fese.

95
96
 Ciclul evolutiv
 Femela sapă galerii în care îşi depune zilnic ouăle (2-4 ouă/zi).

 După 3-4 zile, din ouă eclozează larvele hexapode care părăsesc galeria.

 La suprafaţa pielii, după năpârliri succesive, se formează nimfa

octopodă, iar în a 8-a zi, adultul.

 Paraziţii adulţi se acuplează pe suprafaţa tegumentelor.

 După acuplare, masculul moare.
 Femela matură trăieşte 4-8 săptămâni.

97
 Mod de contaminare

 Sursa de agent patogen: omul parazitat.

 Toate stadiile evolutive ale parazitului (larvă, nimfă,

adult) sunt infecţioase.

 Transmiterea S. scabiae:
 Direct- în condiţii neigienice de viaţă, prin contactul
interuman,
 Indirect- prin îmbrăcăminte, lenjerie,etc.

 Durata de viaţă a S. scabiae în afara tegumentelor nu

depăşeşte 48 de ore. 98
 Răspândire geografică

 S. scabiae are o răspândire cosmopolită.

 Interesează anual 300 milioane de oameni.

 Scabia poate surveni sub formă epidemică în tabere

de refugiaţi, închisori, spitale, aziluri pentru
handicapaţi, alte unităţi de asistenţă medico-socială.

99
 Rol patogen

 S. scabiae var. hominis este agentul etiologic al

scabiei (râie).

 Numărul paraziţilor ce trăiesc pe tegumentele unei

persoane este variabil:
 5-10 exemplare- la imunocompetenţi,
 sute şi mii- la imunodeficienţi.

 Înmulţirea acarienilor poate fi limitată prin igienă şi

răspunsul imun al gazdei.
100
 Femela depune în galeriile pe care le sapă în tegument
oua şi materii fecale.

 Iniţial apare o inflamaţie locală, iar ulterior, se

instalează o reacţie de hipersensibilitate.

 Zona inflamată nu oferă condiţii propice de viaţă

acarianului; de aceea se mută în altă zonă a corpului.

101
 Inflamaţia provoacă senzaţia de durere şi prurit.
 Tabloul clinic

 Incubaţia este de 8-15 zile; se reduce în caz de reinfecţie.

 Leziunea iniţială (reprezintă tunelul):

 în zig-zag, de 1-2 cm,

 terminată anterior cu o veziculă perlată, în care se

găseşte femela,
 este situată, în special, interdigital, încheietura

mâinii, axilar, periombilical, penis,

 după o lună apar papule eritematoase, escoriaţii şi,
uneori, vezicule (prin sensibilizarea organismului
faţă de parazit şi produsele sale)
102
 Pruritul exacerbat nocturn este simptomul cardinal
al scabiei şi se datorează fenomenului de
sensibilizare şi nu acţiunii mecanice a acarienilor.

 Scabia la nou-născuţi, se localizează caracteristic la

nivelul picioarelor, plantar.

 Mai târziu, leziunile interesează regiunile axilare,

ombilicul, fesele, tendonul lui Achile.

103
 O variantă severă, descrisă pentru prima dată în
Norvegia, este cunoscută sub numele de scabia
norvegiană sau scabie crustoasă.

 Survine la persoane instituţionalizate (în special cu

sindrom Down), persoane debilitate, în vârstă, sau la
imunodeficienţi, inclusiv la cei cu SIDA.

 Apar leziuni hiperkeratozice, scuamo-crustoase.

 Crustele se formează pe tot corpul, inclusiv faţă,

urechi, pielea capului.
104

 Pruritul este absent.

 Complicaţiile scabiei:

 nodulii scabieni sau post scabieni, sunt infiltrate

celulare dermice ce apar ca urmare a stimulării
celulelor imunocompetente de către antigenele
parazitare.

 şancre, leziuni papuloase escoriate, cu sediul la nivelul

glandului; sunt adesea multiple şi foarte pruriginoase.

 infecţia leziunilor cu streptococ beta-hemolitic este

posibilă şi poate avea consecinţe renale.
105
 Diagnostic de laborator

 Diagnosticul parazitologic confirmă diagnosticul

clinic.

 Examenul microscopic permite evidenţierea:

 ouălor recoltate din fundul galeriilor prin
scotch test sau
 a femelei prelevate din vezicula perlată.

106
 Tratament

 Tratamentul scabiei se face prin aplicarea pe toată

suprafaţa corpului, cu excepţia capului, a unor loţiuni
şi creme ce conţin insecticide.

 Tratamentul se aplică simultan la toţi membrii

familiei, indiferent dacă sunt sau nu simptomatici.

107
 Lindan soluţie 1%
 este suficientă o singură aplicaţie, acoperind întrega
suprafaţă a pielii, de la gât în jos,
 după 8 ore, scabicidul se îndepărtează prin baie
caldă.

 Permetrin 5%- unguent

 Ivermectin

108
 Prevenţie

 Prevenţia generală se realizează prin:

 promovarea igienizării vieţii cotidiene,

 supravegherea grupurilor cu risc,

 depistarea şi tratarea precoce a bolnavilor cu

scabie, care pot răspândi, direct sau indirect,
ectoparaziţi.

109
 Prevenţia specială necesită utilizarea
antiparazitarelor cunoscute, atât la persoanele
parazitate, cât şi la cele din anturajul acestora.

 O atenţie deosebită se va acorda grupurilor

instituţionalizate, cu risc major.

110
 Pacienţii cu râie norvegiană sunt foarte
contagioşi şi, de aceea, este necesară:
 izolarea lor,
 personalul de îngrijire şi vizitatorii se vor
proteja cu mănuşi, pelerină, papuci de unică
folosinţă.

 După utilizare, aceste materiale vor fi depuse în

saci de plastic şi trimise pentru tratare specială.

111
 PEDICULIDAE

112
 Păduchii:

 insecte parazite hematofage,

 metamorfoză incompletă,

 aparţin familiei Pediculidae,

 cuprinde două genuri: Pediculus şi Phtirius.

113
 Genul Pediculus are două specii parazite pentru om:
 Pediculus humanus var. capitis - păduchele de cap;
 Pediculus humanus var. corporis (vestimenti) -
păduchele de corp.

 Genul Phtirius include o singură specie:

 Phtirius pubis - păduchele lat sau pubian.

 Cele trei specii diferă prin localizare şi caractere

morfologice.

114
 Morfologie

 Pediculus este compus din 3 segmente:

 cap,

 torace,

 abdomen.

115
 La nivelul capului ovoid se află:

 2 ochi, sub forma a două puncte negre de

fiecare parte a capului;

 2 antene şi o trompă (formată din piesele

bucale adaptate pentru înţepat şi supt),
invaginată în repaus şi, de aceea, invizibilă.

116
 Toracele, mai lat decât capul, este format dintr-o singură
piesă; nu are aripi.
 Pe torace se inseră 3 perechi de picioare, de aceeaşi
mărime.
 Picioarele sunt terminate cu gheare chitinoase cu
ajutorul cărora se fixează de firele de păr.
 Abdomenul oval este compus din nouă segmente.

117
 Cele două specii se deosebesc prin mărimea lor.

 P. humanus corporis este mai mare decât P. humanus

capitis (4,5 mm faţă de 3,5 mm).

 Masculul este mai mic decât femela.

118
 Ouăle (denumite lindini):
 au culoare sidefie,

 măsoră 0,6-0,8mm,

 au un opercul cu mici orificii prin care respiră

larva,
 sunt fixate pe firul de păr, sau pe fibrele de

ţesătură, printr-o substanţă asemănătoare

chitinei, secretată de femelă.

119
 Phtirius pubis este de dimensiuni mai mici (1-2 mm).

 capul rectangular este fixat într-o depresiune a toracelui,

 toracele este lăţit,
 abdomenul este scurt si are lungimea egală cu lăţimea,
 picioarele sunt de mărime inegală
 cele posterioare sunt mai dezvoltate,
 ultimele 2 perechi de picioare se termină cu prelungiri
chitinoase, bine dezvoltate, opozabile ca la crabi.

120
 Habitat

 Localizarea celor 3 specii este diferită:

 Pediculus humanus capitis trăieşte pe firele de păr

de la nivelul capului.

121
 Pediculus humanus corporis se localizează pe
lenjeria de corp sau părul de la nivelul corpului.

 Phtirius pubis habitează în regiunea pubiană;

poate migra la nivelul pilozităţii toracice, axilar
şi chiar sprâncene.
122
 Ciclul biologic

 Se dezvoltă prin metamorfoză incompletă.

 Femelele depun zilnic 4-5 ouă pe firele de păr, fibre

textile (funcţie de specie).

 După 8-9 zile, din ou iese larva hematofagă, care

seamănă cu adultul; dezvoltarea completă durează 18
zile.

 Durata de viaţă a păduchilor este de aproximativ o

lună.
123
 Mod de contaminare

 Sursa de Pediculus: numai omul parazitat.

Pediculus humanus capitis se transmite:

 Direct- prin contact strâns cu persoana parazitată,

 Indirect- prin utilizarea în comun a unor obiecte de

îmbrăcăminte (căciuli, pălării, etc.)

124
Pediculus humanus corporis:

 este asociat cu aglomeraţia şi sanitaţia

deficitară

 transmiterea se face direct

 prin convieţuire cu persoane parazitate sau

 folosirea în comun a lenjeriei.

125
 Phtirius pubis se transmite prin:

 contact sexual,

 aproximativ 1/3 dintre indivizii parazitaţi

pubian au şi alte boli transmise sexual.

126
 Răspândire geografică

 Pediculoza este o ectoparazitoză cosmopolită.

 Poate surveni sub formă de epidemii, în timpul

cataclismelor naturale sau sociale.

 Aglomeraţia, nerespectarea regulilor de igienă

personală favorizează apariţia şi răspândirea
pediculozei.

127
 Rol patogen

 Pediculus humanus corporis este agentul etiologic al

pediculozei corpului, parazitoză a adulţilor şi copiilor.

 Leziunile cutanate sunt provocate de înţepătura

paraziţilor.

 Saliva injectată în timpul prânzului hematofag

determină o iritaţie locală.

 După expuneri repetate apar papule mici eritematoase,

însoţite de un prurit violent, ce antrenează producerea
unor leziuni de grataj. 128
 Pediculus humanus capitis determină pediculoza
capului, care interesează în special copiii.

 Phtirius pubis este responsabil de ptiriază,

întâlnită la adulţii tineri.

129
 Tabloul clinic

 Pediculoza capului se manifestă prin prurit localizat în

regiunea occipitală.

 Pediculoza corpului se însoţeşte de:

 papule de culoare roşie,
 prurit şi leziuni de grataj,
 localizate pe umeri, braţe, coapse.
130
 Ptiriaza se caracterizează prin:
 prurit pubian nocturn,
 erupţii mici papuloase bleu (maculae cerullae)
la locul înţepăturii.

 Blefaritele însoţesc parazitarea genelor, iar ouăle

sunt vizibile la baza acestora.

131
 Diagnostic

 Diagnosticul, suspectat clinic, este confirmat prin

detectarea ouălor sau adulţilor la nivelul părului
sau pe lenjerie.

132
 Tratament

 distrugerea paraziţilor adulţi şi a ouălor cu ajutorul

insecticidelor:
 organo-clorate (DDT, lindan),

 piretrine naturale sau de sinteză.

 tratamentul interesează întrega familie sau

colectivitatea frecventată de persoana parazitată.

133
 Pentru tratamentul phtiriazei:

 se depilează zona pubiană,

 se aplică pe zonele afectate o loţiune sau

cremă cu insecticid,

 pentru distingerea ouălor se sterilizează

hainele şi aşternutul.

134
 Prevenţie

 Prevenţia generală include măsuri educaţionale şi

socio-economice care pot evita apariţia şi răspândirea
pediculozei.

 La copiii de vârstă şcolară se va asigura examinarea

periodică a scalpului.

 Phtiriaza se va preveni prin evitarea contactului

sexual cu persoane cu risc de a fi parazitate.

135