Himenolepioza

ANUL 1 – GRUPA M1
NUME: BÎZGA ANA-MARIA
DULMAN GEORGIANA
HRIȚCU BONNYE-KATHERINE
STAVARACHE GIULIA-ELENA
 CUPRINS
1. INTRODUCERE

2. SURSE DE CONTAMINARE

3. SCHEMA CONTAMINĂRII

4. PERIOADE DE EVOLUȚIE

5. EPIDEMIOLOGIE

6. DIAGNOSTICUL DE
LABORATOR

7. SIMPTOME

8. TRATAMENT

9. COMPLICAȚII
CUPRINS
10. PROFILAXIE

11. VIDEOCLIP Himenolepioza

12. CONSULT DE
SPECIALITATE

13. CELULA DOICĂ

14. CONCLUZIE

15. WEBOGRAFIE
 1. INTRODUCERE

Himenolepidoza este o infecție parazitară al cărei agent etiologic este

parazitul Hymenolepis nana (tenia pitică) , aparținând familiei Cestodelor.
Este cea mai frecventă teniază în rândul oamenilor. Transmiterea acesteia
nu necesită o gazdă intermediară, ci se poate realiza prin contact interuman
(infecție specific umană), pe cale fecal-orală. Parazitul Hymenolepis
nana (tenia pitică) se atârnă la cestodele de dimensiuni mici. El are
lungimea de 3-5 cm. Scolexul (căpuşorul) lui are o trompă cu un rând de
coroniţe din 20-30 cârligele şi 4 ventuze. Gâtişorul prelungit şi subţire
uneşte scolexul cu strobilul, care conţine 100-300 segmente mici.
2. SURSE DE CONTAMINARE
Infecția cu Hymenolepis nana este cea mai frecventă dintre infecțiile cu cestode,
fiind transmisă pe cale fecal-orală prin intermediul mâinilor murdare, a apei
și a alimentelor contaminate (fructe și legume nespălate) cu ouă. Se mai poate
dobândi și prin ingestia insectelor (în special ingestia viermilor larvari și a
puricilor larvari infectate cu acest parazit.
 Cel mai frecvent sunt afectaţi copiii mici din
creşe şi grădiniţe, precum şi rudele acestora.
Infecţia se transmite cu uşurinţă deoarece doza
infectantă a chisturilor este redusă (~ 10
chisturi), chisturile sunt rezistente la clorinarea
apei şi pot supravieţui câteva săptămâni în apa
rece, precum şi din cauza existenţei
rezervoarelor animale.
 3. SCHEMA
CONTAMINĂII
După ingestie, procesul de ieşirea acestora fiind urmată de colon, trofozoitul se
dechistare are loc la nivelul întreg trofozoitul. Trofozoitul se autoprotejează de microambientul
duodenului şi în treimea fixează de enterocit, se hrăneşte local prin conversie în forma
proximală a duodenului şi cu conţinutul intestinal şi, în chistică. Acesta va fi eliminat
jejunului sub acţiunea sucurilor decurs de 15-30 minute de la odată cu materiile fecale în
digestive. Dechistarea este un dechistare, începe să se dividă exterior, constituind o nouă sursă
proces rapid, terminându-se în 10 prin fisiune binară. Pe măsura ce de infecţie
minute şi este semnalată de parazitul antrenat de fluxul
emergenţa flagelilor ventrali, intestinal este împins în aval către
4. PERIOADE DE EVOLUȚIE
Oamenii se infectează în momentul în care ingeră ouă infectate (cel mai frecvent
contaminarea este fecal-orală). Ouăle ajung în ileon. Sub influența enzimelor digestive, oul
eliberează embrionul care pătrunde în vilozităţile intestinale (în special în segmentele
superioare ale intestinului) și se transformă în 3-4 zile în larvă (cisticercoid).
Larva trece în lumenul intestinal, unde se prinde cu niște carlige de mucoasa vilozităţii. În
aproximativ 2 săptămâni, evoluția se termină și apare adultul, care are aproximativ 3-4 cm
în lungime și în jur de 200 de proglote.
Prin auto-înmulțire (din cauza aparatului reproducător hermafrodit), proglotele
pot genera sute de ouă (fiecare face 200 de ouă), care fie pătrund în profunzimea vilozităţii,
fie sunt eliminate în exterior odată cu materiile fecale.
Infecția cu H. diminuta apare doar accidental prin ingestie de insecte (purici imaturi,
gândaci) care conțin parazitul în corp.
Stadiul infecțios este cel de cisticercoid. Adultul poate atinge 50 de cm in 25 de
zile, însă perioada lui de viață în organismul uman este relativ scurtă, de doar 5-7 săptămâni
(frecvent infecția cu H. diminuta este complet asimptomatică).
5. EPIDEMIOLOGIE
• Pentru H.diminuta, omul este mai degrabă o gazdă accidentală,
nu una reprezentativă (gazdele clasice sunt, în acest caz, rozătoarele). H.
nana determină frecvent autoinfecții. Autoinfecțiile mențin parazitul timp
îndelungat în organism și ele stau la baza rezistenței bolii la tratament.
Himenolepidoza apare mai frecvent în regiunile calde sau cu
climă uscată din țările în curs de dezvoltare, unde sunt condiții igienice
precare ce favorizează contaminarea fecal-orală. Infecția este frecventă la
copiii cu vârsta între 4-10 ani.
• În lume există milioane de cazuri de himenolepidoză, iar
procentul de infecție variază foarte mult în funcție de zona geografică
(între 0,1%-58%). Regiunile cu rata mare de infecție sunt Sicilia (46%),
Argentina (34% din copiii școlari), zonele sudice ale fostei URSS (26%)
și India.
6. DIAGNOSTICUL DE LABORATOR
Modificarile paraclinice sunt nespecifice. La hemoleugramă apare o
eozinofilie de aproximativ 5% (la o treime din pacienți). Diagnosticul de
certitudine se stabilește doar prin examen coproparazitologic care să
evidențieze ouăle de Hymenolepis nana în fecale. Ouăle și proglotele de H.
nana sunt mai mici comparativ cu cele de H. diminuta.
Diagnosticul diferențial între cel două este doar rar necesar deoarece
tratamentul este identic.
Diagnosticul diferențial al himenolepidozei se face cu echinococoză, boala
celiacă, isosporiază, colita ulcerativă, infecția cu Yersinia Enterocolitica,
cu Salmonella , cu Shigella, cu intoleranță lactoză, cu sindroame de
malabsorbție și multe altele.
7. SIMPTOME
Marea majoritate a infecțiilor sunt asimptomatice. Boala se
manifestă în momentul în care încarcatura parazitară a organismului
este foarte mare (și când se gasesc peste 15000 ouă/gram de materii
fecale). Cele mai frecvente simptome (descrise în special în cazul
copiilor) includ:
- agițatie permanentă, iritabilitate, somn agitat;
- prurit anal si nazal;
- modificarea tranzitului intestinal (diaree), dureri abdominale.
● Simptome mult mai rare sunt reprezentate de:
- creșterea apetitului sau anorexie, vărsaturi, grețuri, diaree sangvinolentă;
- dureri intense de membre superioare și inferioare;
- cefalee;
- convulsii;
- urticarii;
- keratoconjunctivitite.
 În prezent exista 3 tipuri de
medicamente eficiente in
tratamentul himenolepidozei:
8.TRATAMENT
-praziquantel

-niclosamida

-albendazol.
Praziquantelul
este un bactericid foarte
eficient ce se administrează
într-o doza unica pentru
toate stadiile parazitului
(25mg/ kg corp) și
reprezintă tratamentul de
elecție. Este eficient în peste
96% din cazuri.
Albendazolul+Niclosamidul

Administrarea
niclosamidului se face
este și el foarte util,
urmarind scheme
doza recomandată de terapeutice mai complicate
către specialiști fiind cu administrare prelungită
de 400 mg. timp de 7 zile și de aceea
pacientii sunt mai puțin
complianți la tratament.
9. COMPLICAȚII
 Complicațiile asociate himenolepidozei pot fi reprezentate de
disconfort abdominal (sau chiar dureri intense - în funcție de reactivitatea
organismului), sindroame dispeptice și deshidratări ce apar ca urmare a
diareei prelungite, iar în unele cazuri și a varsaturilor.
10. PROFILAXIE
 Măsurile de profilaxie a himenolepidozei constau în depistarea şi
tratarea sursei de invazie. Sunt controlaţi laboratoric la ouşoare de helminţi
în mod planificat copiii de la grădiniţe, creşe, şcoli, de asemenea şi
persoanele care lucrează în întreprinderile alimentare. În caz de depistare în
familie a himenolepidozei, se controlează laboratoric toţi membrii familiei şi
se supun tratamentului.

E necesar de efectuat o dezinfecţie minuţioasă în încăperile, unde

s-au depistat persoane infestate. În complexul de măsuri profilactice
sanitaro-igienice un loc important îi aparţine însuşirii de către copii a
regulilor de igienă generală şi personală.
 Prevenirea infecției cu H. nana sau H. diminuta se face prin promovarea unor
obiceiuri sanitare corespunzatoare și corecte, spalarea cât mai frecventă a mâinilor, în
special după utilizarea toaletei și după contactul cu animale de casă cum ar fi hamsterii (un
studiu recent a demonstrat că, în cazurile în care animalele nu sunt deparazitate, peste 40%
din aceștia pot fi purtători ai infecției).
Din cauza faptului că H. diminuta este transmisă prin intermediul rozatoărelor și
al gândacilor de bucătarie, se încurajează programele de deratizare, deparazitare și
dezinsecție în comunitați.
11. VIDEOCLIP Himenolepioza
12. CONSULT DE SPECIALITATE

Pacienții sunt sfătuiți să apeleze la medic

dacă prezintă crampe abdominale, alterarea stării
generale sau diaree cronică.

CREDITS: This presentation template was created by

Slidesgo, including icons by Flaticon, and infographics &
images by Freepik.
13. CELULA
 14. Concluzie
● Hymenolepis nana, se atârnă la helmirții cu
ciclu simplificat de dezvoltare, care se începe şi
se finisează în organismul uman. Cu alte
cuvinte, persoana umană este gazda
intermediară şi definitivă. În unele cazuri,
când funcţiile de protecţie a organismului
gazdei sunt micşorate de hipovitaminoză sau
dereglări ale tractului digestiv, din ouşoarele
acestui parazit ies oncosferele, care şi pătrund
în mucoasa intestinală.
Ajungând până la stadiile de cisticercoid ele se
acumulează în lumenul intestinului, ulterior
fixându-se de mucoasa lui şi dezvoltându-se
până la maturizare. Astfel de cale de infestare
se mai numeşte endogenă.
În organismul uman ouşoarele parazitului mai
frecvent nimeresc pe cale bucală (exogenă) cu
fructele, legumele murdare şi infestate, de
asemenea prin apa infestată, mâinile murdare,
iar la copii, chiar şi prin intermediul jucăriilor
infestate. În intestinul subţire oncosferele ies
din ouşoare, pătrund în mucoasa lui şi se
dezvoltă până la stadiul de cisticercoid.
15. WEBOGRAFIE www.sanatatea.com

www.sfatulmedicului.ro

www.youtube.com

www.sitemedical.ro

www.synevo.ro

www.copilul.ro